Si plouă...

Câteodată mi-e atât de bine!

Nu mai plâng, nici nu disper,

Nu mă mai gândesc nicicum la tine 

Zici că sufletul îmi e de fier!

Câteodată simt că am putere!

Să glumesc, să cânt, să joc.

Împrejur e doar lapte și miere

Deloc nu  mai simt de tine... dor.

Câteodată nu am pic de milă 

De femeia ce o văd în oglindă.

E stupidă, prea naivă, prea copilă

Si mult prea proastă să se prindă!

Câteodată totul e vis, fără probleme,

Amintirea ta nu mă mai străbate. 

Îmi fac schițe în cap și scheme

Să le uit ușor, frumos.... pe toate!

Câteodată, am din suflet răbdare!

Nu mă plâng că este greu și fac ce simt.

Chiar sunt bine... si nimic nu doare

Însă ... Câteodată mint....

.............................................................

Câteodată gândindu-mă mă întristez...

Pe alții i-ai lăsat din tine să se-mbete.

Și-aș da orice să nu-mi mai amintesc 

Cum mie, mi-ai interzis, să-mi fie sete...

Mă lași octombrie și tu, c-o amintire-n gând 

Când am trecut pe stradă, pe lângă un străin,

Și parcă știam cum e să îi adormi pe piept

Cum e acea bătaie de inimă, ce îți ajunge în timpane drept.

...................................................

31.10.2025

Cuprinsă de-un dor ți-aș scrie

Despre vremuri apuse și timp

Și povestea noastră s-ar putea rescrie,

De parcă am așteptat acest anotimp.

Oare același parfum îl folosești?

Glasul oare la fel îți sună?

Ochii la fel îți sclipesc când zâmbești?

Îți mai place s-asculți ploaia când e furtună?

..........................................................

Și dacă timpul ne-a scăpat din mână,

Iar pașii merg pe drumuri diferite,

Rămân secunde ce-mpreună sună,

În amintiri adânc întipărite.

Parfumul e același, neschimbat,

Păstrează iz de dor și de poveste,

Iar glasul, care-n taină te-a chemat,

Îți spune clar că tot acolo este.

Și ochii au sclipirea de demult,

Chiar dacă strâng luciri de altădată,

Iar ploaia din furtuni ce o ascult

E muzica din viața asta toată.

Căci timpul n-a apus definitiv,

Ci doar a așteptat o altă filă,

Să ne întoarcem iar, retrospectiv,

Spre-o îmbrățișare caldă și senină.

Așa că las o ultimă întrebare,

În foaia asta plină de mister:

Când ploaia bate iar la geam, mai are

Povestea noastră-un loc sub acest cer?

~ Scrisă într-o zi cu ploaie și dor ~

În ochii tăi, fetița mea, văd stelele aprinse,

Și al tău râs îmi curge prin vene,

Sunt clipe sfinte, dulci și necuprinse,

Ce-mi leagă inima de tot ce-i bine. 

Din plânsul tău mi-am strâns curaj și viață,

Și din iubirea ta m-am înălțat,

Cu fiecare pas, cu fiecare dimineata,

În suflet doar fericire mi-ai lasat.

Sunt mamă, sunt femeie și furtună,

Dar când mă cheamă glasul tău divin,

Mă-nmoi, și sufletul mi-e plin,

Și tot ce port în el, devine mai senin.

Mi-era drag... mai mult decât am știut vreodată să-i spun

Îl simțeam... reacție pură... prezență...

Părea să înțeleagă sufletul meu, cum îl purtam în gând,

Iar acum se rupe ceva în mine, când am doar scumpa lui absență.

Nu mai e cum era...nu mai poate...nu mai vrea

Și doare pentru că nimic nu pot să mai întorc.

Am învățat să-l port în suflet și în gând tăcut 

Chiar de inima mi-e bucăți și sufletul mi-e foc.. 

Nici eu nu sunt la fel...și azi simt lipsă, așteptare și dor

Doar că nu le mai privesc ca o pedeapsă 

Le scriu în tăcere... le simt și cam atât

Căci si-ntuneric există o lumină ce nu urlă, doar pulsează...

Și îți transformă absența în prezența cea mai profundă 

Că-mi bați in inima bucățălită cu fiecare secundă.

Și la tine mereu mă întorc, în gândul ce adie

La fericirea ce mi-e dor să o simt... la un vin, în brațe la tine...

Când soarele în asfinţit coboară

Și noaptea îmbrățisează pământul

De altfel ca în fiecare seară,

Doar la tine îmi fuge gândul....

Atât de trist cum m-ai lăsat

Cu inima îndurerată,

Ochii in lacrimi scăldați..plânsă,

Cum nu am fost vreodată.

Că ai plecat fără să ai

Și pentru mine o-mbrățisare

Și dus ai fost fără să-mi lași

Un vin in doi, la un apus de soare...

...Și dorul de-un vin mă cuprinde...

Aș vrea să-I simt pret de o picătură,

Să mai sorb din paharul desfătării

Intre noi să nu mai fie loc de ură

Și ce-a fost greșit, să lăsăm uitării.

Vino te rog.!.degrabă să ștergi

Lacrima ce-mi curge nevinovată

Ca din durerea ce-o simt acum,

Să culeg măcar o clipă minunată.

De-ai ști! Cum amintirea mă răscolește

Mi-e dor de visul prematur pierdut

Vino te rog! Intoarce-mi bucuria

Pentru o clipă, să fim ca la-nceput.

P.S

In doi pentru câteva clipe,

Tu să sorbi din cupa iertării

Eu pe buze din nou să simt

Gustul, ce nu-I pot da uitării😔

Was ist das Glück?

Wenn wir lachen, sind wir glücklich

Nein, ich bin nicht verruckt!

Ich weiss, dass mein Wörter sind Göttlich

Eine Blume, ein Buch, ein Strand oder ein Kuss ...

Was würdest du wählen, um glücklich zu sein?

Das Glück besteht in allem, das ist der Schluss

Alles ist ein Geschenk von Gott und alles is rein!

Ce multe-ar vrea inima mea sa-ti spună

Și câte n-am să-ți spun vreodată...

Ai crede că-s doar o nebună 

Cu mintea zdruncinată!

Cum fac ades din noapte, zi

Croind cărare către geam

Ai înțelege ce mult mi-as dori

Intr-un pahar de vin sa te mai am...

Cate-as avea sa-ti povestesc

De când m-ai lăsat in uitare

Cum seara inca mai tanjesc

După o ultima imbratisare...

Caci mi-e prezența ta atat de vie

Când doru-n suflet se aprinde

Gândind la ce n-a fost sa fie

Te mai găsesc doar în cuvinte...

Imi spui ca sinto ceva si ca ma placi

Da nu-i de ajuns sa te schimbi

Iar eu nu mai vreau, nu mai pot

Sa pierd timp

Pentru ceva ce nu mai are rost

Pentru ceva ce doar credeam

Ca e frumos

Da-i al naibii de dureros

Trebuia sa pun de mult stop

Da n-am avut curaj

Cand eram langa tine

Parca eram in sevraj

Imi asum tot, imi asum tot

Imi asum tot ce-a fost intre noi

Imi asum durerea, tristețea

Ce-am trăit o pt amandoi (bis)

Fiindcă am fost fericita

S-asta nu voi nega

A fost un vis frumos

Dar realitatea zice altceva

Imi asum tot, imi asum tot

Imi asum tot ce-a fost intre noi

Imi asum durerea, tristețea

Ce-am trăit o pt amandoi

Tin prea mult la tine

Da nu pot comtimua

Iubirea ce mi-o oferi

E toxică si grea

Am rupt bucăţi din mine

Pentru inima ta

Dar drumul catre noi

Nu-l mai pot înfrunta

Imi asum tot, imi asum tot

Imi asum tot ce-a fost intre noi

Imi asum durerea, tristețea

Ce-am trăit o pt amandoi

Era rana mea,

Rana care o simțeam și sub unghii

E rana pe care nu o pot scoate,

Nu are vindecare.

E ceva ce rămâne în adîncul sufletului,

E rana de care nu uiți 

E rana, e pedeapsa, e boala din cap

De ea nu ai scăpare.

E rana care îți împleteste tot sufletul 

Te strînge de parcă ar rupe ceva în tine.

E boala care te frământă, te macină, te pune pe gânduri.

E rana , e boala , e pedeapsa din corpul și sufletul omenesc

Vreau să-mi continui povestea de unde am rămas.Amintirile curg ca un șuvoi

pe care nu-l pot opri .Doar de atât sunt în stare acum, când simt că viața a

trecut peste mine nici nu știu când.Am amintiri frumoase de care îmi amintesc

cu mult drag . Am uitat ,sau am omis povestiri hazlii din viața mea.Deși eram

iubit ,asta o știu prea bine, câte odatâ făceam și greșel,i stăpânul mă certa și mă

amenința că mă bate. Mă ascundeam ,după stăpâna mea ,care era miloasă și

blândă și -mi lua apărarea.Atunci când grașala mea, întrecea orice măsură  mâ-

nia stăpânului nu se potolea, stăpâna îmi făcea semn să mă   ascund. și nu apăream

doar când mă chema.,semn că m-a iertat.

    Erau zile când ne distram  copios:mi se spunea

   -Atos arată cum merge un om bătrăn? Eu care viam ca totul să iasă  bine ,mă străduiam

să reușesc: mă aplecam ca un bătrân ,că văzusem mulți,șchiopătam,mă așezam în genunchi

arătând că am obosit. Asistența mă aplauda și eu eram fericit.

Iarna eram  de ajutor ,mergeam cu sania după lemne pe malul Prutului. Lacul era înghețat

eu eram înhămat la sanie, nici n-ui simțeam greutatea,Mai erau zile când mergeam după nuiele

necesare la împletirea coșurilor ,pe care le vindeam la târg .Era și asta o treabă de care eram

mândru, mai ales că primeam laude . Cui n-i plac laudele?

   Dar să vă spun de ce aveam să  fiu bătut ; am stat ascuns câteva zile , până am fost iertat.

Era perioada când oamenii satului tăiau porcii în ajunul Crăciunului. Stăpânii mei au fost învi

tați pomana porcului de familia Popa .Eu m-am supărat că nu m-a luat și pe mine.Am sărir gardul

si i-am căutat .Mirosul m-a oprit acolo unde erau, dar poarta era încuiată.Am făcut de două orri

ham,ham cum numai eu știu să fac și m-au învitat în curte unde era o masă întinsă .

   -Dar bine Atos nu ți-am spus să stai acasă? mă mustră stăpâna și î-mi aruncă niște oase rămase

de la masa lor.Însă privirea mi-a rămas , la streașinea  casei unde atârna un cap de porc pregătit

pentru afumătoare.Mi-a venit ideea să -l fur și asta am făcut.Am mâncat ceva din el și restul l-am

ascuns în gluga de stuf.Dar dimineață cine bate în poartă ,supărat foc? Cel căruia i-am furat capul

de porc!...Stăpânul meu jură că nu eu sunt hoțul ,că nu are nici o dovadă că ar fi așa și zice

   - Mai bine du -te în altă parte și-l caută ,hoțul nu-i Atos.L-am auzit și deja aveam păreri de rău

pentru ce făcusem....

                              va continua

Privesc ades amurgul 
și mă minunez copilăros 
de amalgamul de culori, pe care 
îl reflectă soarele în nori... 
Si-atunci tot ce-mi doresc 
e să fiu o pasăre albastră! 
Să zbor, strigând de fericire 
și să mă scald în libertate 
sub cerul cel virgin, sub soarele cel blând 
și să privesc în jos spre tine, 
să-mi amintesc de noi, cântând... 
Să-mi amintesc de ochii tăi 
în care-mi oglindeam de-atâtea ori privirea, 
ce mă-ncalzeau, mă protejau, 
și-mi demonstrau iubirea.. 
De pieptul tău să-mi amintesc 
ce cald pe-obraz simțeam, 
de inima-ți ce ritmic și sonor bătea, 
adăugând acelor clipe-secunde, ceasuri, ani... 

Acum că nu mai ești 
și nu te voi vedea vreodată-așa, 
aș vrea să pot zbura, 
că să împărtășesc cu cerul 
Dragostea ta.