Author Sava Roxana-Elena

Total 2 creations
Registered on 22 марта
Prevestire - 125 views
Soarele și Luna - 81 views
Random creations :)
MOS GRACIUN
Mos Craciun,din tara lui,
Tara si a renului,
Impreuna se gandesc,
La darurile ce ingramadesc.
Pe o sanie cu talpi late,
Cu loitrele indreptate,
Catre luna ,catre stele,
Catre casele si visele,
Copiilor din departari,
Care asteapta ganditori,
Cu ochi pe ferestre,
Sa apara dupa creste,
Mosul cu sania lui,
In urma renului,
Plina cu daruri multe,
Pentru copii de la munte.
Pentru copiii de la campie,
Care asteapta o sanie,
Sa intre in satul lor,
Pe drumul,talangilor.
Săpătorul din adânc
Într-o pădure fără margini, mă plimb,
Unde copacii-s făcuți din oasele mele,
Iar vântul e glasul meu, tăcut și șoptit,
Săpătorul din mine mă strigă: „Tu singur te pierzi.”
Am o lopată din teamă, ascuțită și rece,
Sap șanțuri adânci în carnea speranței,
Fiecare zi o arunc în adâncuri,
Pământul mustind de visuri strivite.
Pe umeri port lanțuri ce le-am făurit,
În atelierele gândurilor mele plumburii,
Eu, fierarul blestemat al propriului chin,
Mă încui pe mine-n mine, străjer fără chei.
Și-n miezul acelei gropi pe care-o tot sap,
Unde liniștea sapă mai adânc decât mâinile mele,
Un copil stă ghemuit, murdar de uitare,
Privirea-i e oglinda în care fug.
„De ce sapi, omule?” mă întreabă,
Dar tăcerea mea e doar răspunsul tăcerii lui.
Eu sunt sculptorul care ruinează marmura,
Eu sunt cântărețul care rupe corzile viorii.
Și-n acea clipă, groapa se-nchide,
Nu cu pământ, ci cu aer – un vid născut din mine.
Săpătorul adoarme, uită lopata,
Dar mâine va veni cu o nouă ispită.
Oare, cândva, voi construi o scară?
Sau voi rămâne prizonier în labirintul meu,
Un Minotaur ce se vânează pe sine,
Știind că nu există nici biruință, nici ieșire?
simpozion de clipe
Am atârnat de clanța uşii tale
un suflet greu, împodobit cu zale.
Nu am curaj să bat şi tremur,
căci ochii tăi ma zbuciumă ca un
cutremur.
O enigmă, ceva străin îmi pari
şi totuşi, în ai mei ochi răsari.
De-o viață pare că te ştiu,
sufletu-mi pare-acum mai viu.
Cerneală las să cadă
să-mi spele sulfetul, ca o spovadă.
Totul e pustiu
E frig si intunecat
aici totul trebuie sa induri,
frica e de indurat,
pina la urma ai sa mori.
Te gindesti la cei mai rau,
ziua trece tot mai greu,
noptile sunt iar pustii
eu astept catu sa vii.
ore-n tregi si zile grele
dispar greu ca niste stele
As vrea ca sa fie sore
te astept cu nerabdare!
Ficțiunea lui Roald Dahl în viața reală în turcă
Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.
Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.
Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere.
Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.
Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.
Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.
Roald Dahl'ın gerçek hayattaki kurgusu
Roald Dahl'ın Matilda adlı çocuk öyküsünde de bir parça doğruluk payı var. Matilda'nın portresi (yazılarına yansıyan Matilda'dan hafif sapmalarla) günlük yaşamda mevcuttur. O kişi telefonun hesap makinesi fonksiyonunu kullanmadan permütasyonlar, logaritmalar, bilmem dereceli denklemler, 1000'in üssü hesaplamalar yapıyor, 4 yaşından beri kitap okuyor, ablası iken kendi ilgi ve tutkularını görüyordu. tırnaklarını ojeyle yapıyordu ve erkek kardeşi de bilmiyorum hangi Arjantin takımıyla futbol maçı izliyordu, eğer babası onu hafife almışsa, en sık giydiği ceketin astarına roll-on ter önleyici sürdü, Kasesindeki mısır gevreğinin ne kadar tükeneceğini biliyordu, ona kimin tedarik edeceğini de biliyordu ve bunlar tükenmeden önce her zaman aynı şirketin seçiyordu (çünkü yalnızca sevdiği şirketten), ayrıca şunu da söyleyebilirdi: bakışlarından, masa örtüsünü su altında bırakmamak için ne kadar çok dökmesi gerektiğini, danslarda partnerinin ayağına basarak nasıl gülünmemesi gerektiğini biliyordu, ne zaman yağmur yağacağını AccuWeather uygulamasından çok daha iyi bir doğrulukla biliyordu, hissetti Yemin ederim ki kişiler tarafından reddedildiğinde ya da kabul edildiğinde çoğu zaman yanlış anlaşıldığını hissediyordu, her ne kadar herkesi her zaman anlasa da, herkesin nedenlerini ve korkularını biliyordu, kendini aşağı bırakmamayı biliyordu, onun için nasıl savaşacağını biliyordu. haklar, adalet ve hakikat için. Onun için neyin adil olduğu her zaman önemliydi. Her, ayakları yere basan bir insandı ama bir o kadar da komikti. Herkesin çabasını söyleyerek, hiç kimse haksızlığa uğramadı veya göz ardı edilmedi.
Herkesin niyetini, her insanı neyin harekete geçirdiğini, onu neyin canlandırdığını, neyin moralini bozduğunu veya yorduğunu gördü. Kime güveneceğini ve daha karmaşık bir durumda kimin onu hayal kırıklığına uğratacağını biliyordu. Cam, her birinden ne bekleyeceğini, nasıl tepki vereceğini, işbirliği yapmalarına ya da işbirliği fikrini reddetmelerine neyin yol açacağını, her biriyle ayrı ayrı nasıl konuşacaklarını neredeyse hayal edebiliyordu. Kimse onu hiçbir şeyle şaşırtamazdı; yol boyunca ortaya çıkabilecek durumların çoğuna aşinaydı.
İnsanların yapay güzelliğini değil, doğal güzelliğini, makyaj yaptıklarını, ruj sürdüklerini, saçlarına kabarık bir hacim yarattıklarını ya da spor salonunda tüm vücutlarıyla çalıştıklarını görebiliyordu. kas grupları. Hayır, öyle bir şey değil, o insanları oldukları gibi takdir ederdi, olmak istedikleri gibi değil. Gereksiz kozmetiklere ihtiyacı yoktu, doğallık en gerçekti, bu yüzden güzeldi. Onun en özel yanı, insanlara sundukları ya da kanıtlayacakları şeyler için değil, oldukları gibi değer vermesiydi. İnsanları her açıdan gördüğü, bakışlarını özümsediği, roman okur gibi okuduğu için bütün bunlar oldu. Tıpkı bir arının çiçeklerden polen toplayıp işleyip bala dönüştürmesi gibi o da her insanın kişiliğinin ayrıntılarını gözlemlemeye, her birinden en iyiyi almaya hevesliydi.
Aynı zamanda mütevazıydı, ne yapıp ne yapamayacağının bilincindeydi. Her şeyi tek başına yapabileceğini bir an bile düşünmemişti. Sınırlarını biliyordu. Tanıdıklarına da danışarak onların fikrini söylemesi ve olaya dair bilgiyle hareket etmesi gereken durumların olduğunu anladı.
Kendi eylemlerinin sonuçları ve bunların etrafındakileri nasıl etkileyebileceği konusunda çok iyi ve dikkatli bir değerlendirmeye sahipti.
Roald Dahl'ın kitabındaki karakterin günümüzdeki karşılığını Cecilia'dan başkası bulamadı.
Blestem
Și mă întorc acasă
Cu gândurile-n cer,
De muzică atrasă-
Emoțiile pier.
Închid eu telefonul
Și intru în casă atunci,
Dezbrac încet paltonul
Cu mânicile lungi.
Și obosită foarte,
Pe pat eu mă arunc...
Iar perna parcă râde,
Că lângă ea ajung.
Și capul amorțește
Totul din jur dispare
Clipitul se oprește
Un întuneric încet apare.
Și uite gândurile toate
Se amestecă rapid
Făcând un haos...poate
Un vis ,cam încâlcit.
Încerc să înțeleg
Ce se întîmplă acum
Și drumul îl aleg
Dar nu înțeleg oricum.
Încerc să strig puternic
Cu vocea pusă-n vid
Și-mi dau eu seama amarnic
Că-s singură,cumplit...
Deodată ca un fulger
Tresar și mă înspăimânt
Că în acel vis, din cer
Eu,mă vedeam căzând.
Încerc să mă trezesc
La realitate să-mi revin,
Fără încetare mă prăbușesc
Alte gînduri vin și vin.
Și cînd deschid eu ochii
Mai bine să mă uit,
Îmi dau eu seama iarăși-
O zi a mai trecut...
Și uite se repetă
De parcă-i un blestem!
În fiecare ziuă,
Urc în același tren.
MOS GRACIUN
Mos Craciun,din tara lui,
Tara si a renului,
Impreuna se gandesc,
La darurile ce ingramadesc.
Pe o sanie cu talpi late,
Cu loitrele indreptate,
Catre luna ,catre stele,
Catre casele si visele,
Copiilor din departari,
Care asteapta ganditori,
Cu ochi pe ferestre,
Sa apara dupa creste,
Mosul cu sania lui,
In urma renului,
Plina cu daruri multe,
Pentru copii de la munte.
Pentru copiii de la campie,
Care asteapta o sanie,
Sa intre in satul lor,
Pe drumul,talangilor.
Săpătorul din adânc
Într-o pădure fără margini, mă plimb,
Unde copacii-s făcuți din oasele mele,
Iar vântul e glasul meu, tăcut și șoptit,
Săpătorul din mine mă strigă: „Tu singur te pierzi.”
Am o lopată din teamă, ascuțită și rece,
Sap șanțuri adânci în carnea speranței,
Fiecare zi o arunc în adâncuri,
Pământul mustind de visuri strivite.
Pe umeri port lanțuri ce le-am făurit,
În atelierele gândurilor mele plumburii,
Eu, fierarul blestemat al propriului chin,
Mă încui pe mine-n mine, străjer fără chei.
Și-n miezul acelei gropi pe care-o tot sap,
Unde liniștea sapă mai adânc decât mâinile mele,
Un copil stă ghemuit, murdar de uitare,
Privirea-i e oglinda în care fug.
„De ce sapi, omule?” mă întreabă,
Dar tăcerea mea e doar răspunsul tăcerii lui.
Eu sunt sculptorul care ruinează marmura,
Eu sunt cântărețul care rupe corzile viorii.
Și-n acea clipă, groapa se-nchide,
Nu cu pământ, ci cu aer – un vid născut din mine.
Săpătorul adoarme, uită lopata,
Dar mâine va veni cu o nouă ispită.
Oare, cândva, voi construi o scară?
Sau voi rămâne prizonier în labirintul meu,
Un Minotaur ce se vânează pe sine,
Știind că nu există nici biruință, nici ieșire?
simpozion de clipe
Am atârnat de clanța uşii tale
un suflet greu, împodobit cu zale.
Nu am curaj să bat şi tremur,
căci ochii tăi ma zbuciumă ca un
cutremur.
O enigmă, ceva străin îmi pari
şi totuşi, în ai mei ochi răsari.
De-o viață pare că te ştiu,
sufletu-mi pare-acum mai viu.
Cerneală las să cadă
să-mi spele sulfetul, ca o spovadă.
Totul e pustiu
E frig si intunecat
aici totul trebuie sa induri,
frica e de indurat,
pina la urma ai sa mori.
Te gindesti la cei mai rau,
ziua trece tot mai greu,
noptile sunt iar pustii
eu astept catu sa vii.
ore-n tregi si zile grele
dispar greu ca niste stele
As vrea ca sa fie sore
te astept cu nerabdare!
Ficțiunea lui Roald Dahl în viața reală în turcă
Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.
Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.
Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere.
Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.
Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.
Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.
Roald Dahl'ın gerçek hayattaki kurgusu
Roald Dahl'ın Matilda adlı çocuk öyküsünde de bir parça doğruluk payı var. Matilda'nın portresi (yazılarına yansıyan Matilda'dan hafif sapmalarla) günlük yaşamda mevcuttur. O kişi telefonun hesap makinesi fonksiyonunu kullanmadan permütasyonlar, logaritmalar, bilmem dereceli denklemler, 1000'in üssü hesaplamalar yapıyor, 4 yaşından beri kitap okuyor, ablası iken kendi ilgi ve tutkularını görüyordu. tırnaklarını ojeyle yapıyordu ve erkek kardeşi de bilmiyorum hangi Arjantin takımıyla futbol maçı izliyordu, eğer babası onu hafife almışsa, en sık giydiği ceketin astarına roll-on ter önleyici sürdü, Kasesindeki mısır gevreğinin ne kadar tükeneceğini biliyordu, ona kimin tedarik edeceğini de biliyordu ve bunlar tükenmeden önce her zaman aynı şirketin seçiyordu (çünkü yalnızca sevdiği şirketten), ayrıca şunu da söyleyebilirdi: bakışlarından, masa örtüsünü su altında bırakmamak için ne kadar çok dökmesi gerektiğini, danslarda partnerinin ayağına basarak nasıl gülünmemesi gerektiğini biliyordu, ne zaman yağmur yağacağını AccuWeather uygulamasından çok daha iyi bir doğrulukla biliyordu, hissetti Yemin ederim ki kişiler tarafından reddedildiğinde ya da kabul edildiğinde çoğu zaman yanlış anlaşıldığını hissediyordu, her ne kadar herkesi her zaman anlasa da, herkesin nedenlerini ve korkularını biliyordu, kendini aşağı bırakmamayı biliyordu, onun için nasıl savaşacağını biliyordu. haklar, adalet ve hakikat için. Onun için neyin adil olduğu her zaman önemliydi. Her, ayakları yere basan bir insandı ama bir o kadar da komikti. Herkesin çabasını söyleyerek, hiç kimse haksızlığa uğramadı veya göz ardı edilmedi.
Herkesin niyetini, her insanı neyin harekete geçirdiğini, onu neyin canlandırdığını, neyin moralini bozduğunu veya yorduğunu gördü. Kime güveneceğini ve daha karmaşık bir durumda kimin onu hayal kırıklığına uğratacağını biliyordu. Cam, her birinden ne bekleyeceğini, nasıl tepki vereceğini, işbirliği yapmalarına ya da işbirliği fikrini reddetmelerine neyin yol açacağını, her biriyle ayrı ayrı nasıl konuşacaklarını neredeyse hayal edebiliyordu. Kimse onu hiçbir şeyle şaşırtamazdı; yol boyunca ortaya çıkabilecek durumların çoğuna aşinaydı.
İnsanların yapay güzelliğini değil, doğal güzelliğini, makyaj yaptıklarını, ruj sürdüklerini, saçlarına kabarık bir hacim yarattıklarını ya da spor salonunda tüm vücutlarıyla çalıştıklarını görebiliyordu. kas grupları. Hayır, öyle bir şey değil, o insanları oldukları gibi takdir ederdi, olmak istedikleri gibi değil. Gereksiz kozmetiklere ihtiyacı yoktu, doğallık en gerçekti, bu yüzden güzeldi. Onun en özel yanı, insanlara sundukları ya da kanıtlayacakları şeyler için değil, oldukları gibi değer vermesiydi. İnsanları her açıdan gördüğü, bakışlarını özümsediği, roman okur gibi okuduğu için bütün bunlar oldu. Tıpkı bir arının çiçeklerden polen toplayıp işleyip bala dönüştürmesi gibi o da her insanın kişiliğinin ayrıntılarını gözlemlemeye, her birinden en iyiyi almaya hevesliydi.
Aynı zamanda mütevazıydı, ne yapıp ne yapamayacağının bilincindeydi. Her şeyi tek başına yapabileceğini bir an bile düşünmemişti. Sınırlarını biliyordu. Tanıdıklarına da danışarak onların fikrini söylemesi ve olaya dair bilgiyle hareket etmesi gereken durumların olduğunu anladı.
Kendi eylemlerinin sonuçları ve bunların etrafındakileri nasıl etkileyebileceği konusunda çok iyi ve dikkatli bir değerlendirmeye sahipti.
Roald Dahl'ın kitabındaki karakterin günümüzdeki karşılığını Cecilia'dan başkası bulamadı.
Blestem
Și mă întorc acasă
Cu gândurile-n cer,
De muzică atrasă-
Emoțiile pier.
Închid eu telefonul
Și intru în casă atunci,
Dezbrac încet paltonul
Cu mânicile lungi.
Și obosită foarte,
Pe pat eu mă arunc...
Iar perna parcă râde,
Că lângă ea ajung.
Și capul amorțește
Totul din jur dispare
Clipitul se oprește
Un întuneric încet apare.
Și uite gândurile toate
Se amestecă rapid
Făcând un haos...poate
Un vis ,cam încâlcit.
Încerc să înțeleg
Ce se întîmplă acum
Și drumul îl aleg
Dar nu înțeleg oricum.
Încerc să strig puternic
Cu vocea pusă-n vid
Și-mi dau eu seama amarnic
Că-s singură,cumplit...
Deodată ca un fulger
Tresar și mă înspăimânt
Că în acel vis, din cer
Eu,mă vedeam căzând.
Încerc să mă trezesc
La realitate să-mi revin,
Fără încetare mă prăbușesc
Alte gînduri vin și vin.
Și cînd deschid eu ochii
Mai bine să mă uit,
Îmi dau eu seama iarăși-
O zi a mai trecut...
Și uite se repetă
De parcă-i un blestem!
În fiecare ziuă,
Urc în același tren.