Author Ciprian Florin Labus
Total
1 creationsRandom creations :)
Petale moarte-vii colorate
M-am săturat să fiu doar un ecou al durerii,
Un trup cariat în brațele tăcerii,
Între chinuri mă pierd,
Iar lumea, ca un val de gheață, mă înfășoară,
Rechinii nu văd—nu pot să vadă—
Cât de adâncă e tăcerea ce mă sfâșie.
Ei mă privesc cu ochii lor stinși,
Nici măcar nu înțeleg greutatea unui zâmbet subteran,
Cum mă rup de fiecare dată când vor să-mi înece speranța,
Fără să știe că sub fiecare lacrimă se nasc focuri,
Focuri care se aprind doar pentru a se stinge,
Într-o mare de vise moarte.
Ei mă doresc călcată în picioare,
Sunt un trofeu de suferință pentru mințile lor obosite,
Un copil pierdut în jungla lor de nefericire,
Cu o față pe care o citesc doar pentru a mă răni mai adânc.
Mă lupt pentru fiecare respirație,
În timp ce sufletul meu, ca un cimitir pustiu,
Se luptă cu umbrele ce-mi bântuie inima.
Am ajuns să uit cum e să râzi,
Cum e să îți găsești liniștea în mijlocul haosului.
Dar în adâncul meu, în colțurile prăfuite ale universului personal,
Unde totul e mort și totuși nu pot să mă opresc,
Eu sunt încă o flacără.
Chiar dacă nu mă vede nimeni.
Chiar dacă nu mă auziți,
Eu exist.
Suspin de codru...
În amurgul serii glorioase,
Un icnet înfundat s-aude,
Plin de durere și necaz,
Nelăsând vreun moment de răgaz.
E al codrului suspin,
Îndurerat de tot acest venin,
Pe care îl aruncăm neîncetat,
În tot ce-i apropiat.
Plânge plin de tristețe,
În acele sumbre momente,
Când vede ale noastre deliruri,
Ce-l încarcă de supărări.
Și ne întreabă cu amar,
Ce-i cu-atât calvar,
De ce trăiți cu dușmănie,
Uitând la nesfârșit de frăție?
Apoi, tăcut, se pune pe gânduri,
Zăpăcit de-aceste timpuri,
Grele și pline de răutate,
Lipsite de acea fraternitate.
Și tăcut, codrul suspină,
În noaptea ce-l cuprinde,
Cerând doar un pic de lumină,
Și sperând că lumea se schimbă.
Privind cu dor înspre trecut,
Când totul era mai plăcut,
Își dorește un viitor plin de lumină,
Fără răutăți și fără ură.
Însă, până atunci, așteaptă,
În a serii miasmă întunecată,
Răbdător, veghează neîncetat,
Purtând dorințe de neînduplecat.
O dragoste rănită
Oare
E drept cea ce simt
Doare
Din ce în ce mai tare
Si azi mă întreb
Oare,cine sunt eu?
Un străin care nu stie sa fie el
Cu frici si regrete
Ca si azi mă întreb
De ce am dat cu piciorul la tot
Te vad peste tot
Ca tu fată cu buze rare
Si prin gânduri îmi dai chemare
Te caut prin orice ochii
Dar nici măcar cei mai frumoși ochii din lume
Nu fac ca ai tai
Oare,îți amintești de ce oare?
Eu stiu de ce,dar uite ca si azi
Încă doare
Iubesc dar cu chemare
Rece dar buzele calde
Simt ca cedez dar cum ai făcut-o si tu
In liniștea dulce de câmpie
Unde nu te vede nimeni
Unde e o liniște profundă, oare
Îți amintești de ce oare
Planuri duse pe apa rece de lac
Unde ,poate undeva se vor întoarce
Cu o apă caldă si un val mare de răcoare
Unde nimeni nu ne vedem
Dar uite fată dragă
Ca si azi,doare
Va durea mereu
Oare de ce? Ca te-am iubit prea tare
Val de îngerii ce mă acoperă
Sa fiu tare,ca eu naivă fată
Nam stiu cum ,sa îți fiu pură soartă
Ca regret ,ca nu ți-am dat chemare
Si eu încă te iubesc
De asta încă doare
Si da,încă va durea
Prin sânge dulce de moarte
Prin oase rece de iarnă
Ca inima mi-sa înghețat
Dar flacără ce e oare
Se aprinde, prin fur copac
Cand te văd si iti aud voace dulce de vară
Unde totul e cald si fierbinte
Dar uite oare
Ca doare, din ce in ce mai tare
Teatrul
Azi fărâmă-i cerul,
tristul meu decor
În care regăsesc o notă
de regret și dor,
Făcând în cercuri piruete,
un dans murdar și fantezist
Îmi joc rolul vieții mele …
singur, mut și trist.
În vene-mi fierbe neputința
și în suflet dorul arde
Nu sunt replici să mă-ncerce
și cortina iarăși cade,
Ochii-s ațintiți la stele
prin decorul de carton
Minunate constelații
în lumina de neon.
Pe podeaua veche zace
chip de dor și de tristețe
Peste tot culori de vise
încărcate cu speranțe
Un chip râde și privește
într-o clipă de trecut,
Altul plânge și se pierde
printre oameni … nevăzut.
Am stins luminile în sală
să pot privi ca-ntr-un abis
Crezând că astfel voi fi liber
dar o teamă m-a cuprins,
Teatrul este-un loc de joacă
dintre două fantezii …
Fericirea și tristețea,
două chipuri de copii.
Umbre triste mă provoacă,
să zâmbesc de aș putea
Dar pe scena vieții mele
tot repet: -Nu mă uita!
Pe tavanul plin de stele
teatrul este o galaxie
Sting și ultima lumină,
toate… să-mi rămână mie.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.
Te iubesc...
Te iubesc iubita mea,
Și gandurile-mi poți vedea...
Și mereu tu ma privesti
Cu blandețe-mi zambești
Nicioadata n-aș putea
Să te scot din mintea mea,
Ești frumoasa ca o floare
Si mai mereu sfătuitoare....
Am greșit,si-mi pare rău
De comportamentul meu,
Dar sunt cel mai norocos,
Să te am sunt bucuros...!
Și mereu tu mă ghidezi
Ca o stea tu strălucești,
Ești acolo undeva..
Prinsă-n inimioara mea..!
Chipul propriei trăiri
Ți-ai lăsat rochia albăstruie
Răsucită de marginea piscinei
Ca un monument rece
La fiecare pas greșit,
Iar inima mea este copleșită
Cu viziuni ale unui mormânt sinistru.
Via crucis dimineața
Du-mă la palisada noastră,
În timp ce aceste arcuri de lumină
Îmi părăsesc ochii, rupându-mă ușor,
Iar vocea ta mă ține încă treaz,
Cred că am nevoie de asta.
Ai greșit,
Nu sunt un nimeni,
Ci un chip încă cunoscut,
În mijlocul unui spectacol ale propriei trăiri.
*palisadă-Element de fortificație, folosit în amenajările defensive.
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
Când te iubesc
Victoria
24 July
O bijuterie de poezie! Mi-a mângâiat sufletul și mi-a amintit de valorile curate ale tinereții. Mi-a trezit în suflet fiorul acelei iubiri curate și n...
Ultima durere
Alex Black
24 July
Sângerare poetică în stare pură. Ritmul alert dintre pasiune și autodistrugere este hipnotizant.
Cheia de argint
Vlad VIDA
20 July
Metafore superbe și un ritm impecabil! M-ai purtat dincolo de umbre și mit cu fiecare vers.
"Noi"
Vlad VIDA
20 July
O poezie extrem de vulnerabilă! Metafora cu montagne russe și contrastul dintre Eu și Tu redau perfect durerea despărțirii, iar finalul cu vinul si îm...
Cheia de argint
Florin Petricean
20 July
Îți mulțumesc!
Ma iartă!... căci, te iert...
Florin Petricean
20 July
O sensibilitate aparte. Metafora „infarctului sufletului” este extrem de puternică. Un poem profund, scris direct din inimă.
Cheia de argint
Bogdana Ivanov
20 July
Frumos scris!👏
Pahar turnat în vânt
Bogdana Ivanov
20 July
Versuri absolut superbe!
Îți amintești?
Oana Dragomir
19 July
Emoție pură în cuvinte simple. O poezie superbă despre dor și amintiri care nu mor niciodată!
Când te iubesc
Silvia Mihalachi
18 July
Poezia ,, CÂND TE IUBESC,,, murmură iubirea trăită , mărturisită în versuri de o frumusețe înălțătoare într-o rugăciune ,, rugăciunea pe care n-o...
Nepăsare
Maddy94
18 July
Mulțumesc
Secunda de mătase
Maddy94
18 July
Frumos ❤️
Amintiri vii
Maddy94
18 July
Tristă si in același timp plină de speranță! Frumos scrisă 🌹❤️
IUBIRE ETERNA
Maricel Bouros
18 July
dragoste ,iubire profundă ,trăiri adevărate......foarte frumos !
Sticla din colțul serii
Betty Boop
17 July
Frumoasă poezie! Plină de o nostalgie dureroasă...