Author Christian Tatvaju

Total 4 creations
Registered on 24 января
Focul nostru - 163 views
Un pahar cu vorbe dulci - 178 views
Povestea mea - 178 views
Vremuri noi - 174 views
Random creations :)
În dansul etern
Într-o picătură de timp,
unde cerul atinge pământul,
mă pierd și mă regăsesc.
Nici eu, nici tu, doar suflul.
Un cântec ce nu-și cere glasul.
Deschide ochii
în inima liniștii,
unde valurile uită de țărmuri
și devin ocean.
La Multi Ani, femeie!
Femeie, ești gând străpuns de soare,
Mare albastră și margine de lume,
Pictură sacră de sunet și culoare,
Operă vie, în milioane de volume.
Ești dans și cântec, zbucium și odihnă,
Și proză și poem, o mare epopee,
Mă-nchin în față-ți și îți strig in tihnă:
Să fii iubită, La Mulți Ani, femeie!
Steaua săracului
Lângã divanul vechi se pleacã, iatã,
O umbrã frãmântatã de durere...
E frig în tenebroasa-i încãpere
Iar lumânarea plânge, clãtinatã.
În ruga lui, pe rând îi pomeneşte
Pe-ai sãi copii plecaţi de multã vreme.
În casã el mai are douã lemne,
Un colţ de pâine şi un os de peşte.
Nu-s nici mãcar nepoţii pe aproape
Sã-i spunã, respectuos, o vorbã bunã;
Şi-n felu-acesta zi de zi adunã
Rid dupã rid şi lacrime sub pleoape...
Când era tânãr, vultur în putere,
Lua munţii-n piept şi vãile de-a rândul
Griji şi poveri şi dor, nefrãmântându-l
Îi surâdea nectaru-ascuns în miere.
Acum... nu are poftã de dulceaţã
Şi plânge des, pierzându-se cu firea,
Îl copleşeşte cumva amintirea
Cu sine când vorbeşte faţã-n faţã.
Cãci e bãtrân, memoria îi scapã
Şi nu mai are cine sã-i îmbie
O mãmãligã caldã, pe tipsie,
Un braţ de lemne şi-un pahar cu apã.
Pãşesc cu grijã şi îi dau de urme
Pe holda-nţelenitã la hotarã
Dar sfântã lui comoarã odinioarã,
În care mintea-mi îndrãzni sã scurme.
Bunicul meu, un om al altor vremuri
Mã învãţa, când eu eram de-o şchioapã
Şi când prãşeam porumbul de pe Groapã,
Cu mâna sprijinindu-se pe sapã:
- "Voi sã-ţi arãt ceva!
Dar, ce faci, tremuri?
Ţi-e frig? Ţi-e foame? Vrei sã mergi acasã?"
- Îmi zise cu o faţã prietenoasã -
- "Mergem acuma! Însã înainte
Voi sã-ţi arãt ceva! Tu ţine minte
Sã ştii sã spui şi celor dupã tine
Ce-ai auzit acuma de la mine!
Te uitã colo cãtre Valea Mare:
Tu vezi steluţa-ceea ce rãsare?
O stea pe boltã-ndatã se iveşte
Când soarele fierbinte asfinţeşte."
Mã învârtesc în loc... nu vãd nimic...
Un drag de mine-l prinde pe bunic.
Şi-a amintit, pesemne, de Tãnase...
De moşul sãu, cum lui i-o arãtase.
- "Puţin mai sus de-a dealurilor coamã.
O vezi acum?"
- "O vãd!"
- "Ştii cum se cheamã?"
- "Aş!... Cum sã ştiu? Cã nu-s demult pe lume!"
- "Cã bine zici! Ştii... stelele au nume!..."
- "Au nume? Toate? Pãi sunt mii şi mii!...
Interesant! Şi...dumneata le ştii?"
Mã uit la dânsul cu nedumerire
Întâmpinat de-aşa descoperire.
Atunci, bunicu-şi scoase pãlãria;
Îşi retrãia, bietul, copilãria...
Lãsând sã-i treacã vântul printre plete
Îmi spuse taina stelei, pe-ndelete,
Împreunându-şi mâinile-amândouã:
- "A Domnului e-ntinderea albastrã
Iar steaua ce-ai vãzut, e steaua noastrã,
Cã "sãrãntoci" ne zic chiaburii nouã.
Şi ea ne vede-n fiecare searã
Sfârşiţi de vlagã, umblet şi povarã,
Cãci cei sãraci, muncesc din noapte-n noapte,
De munca lor, boierul joc îşi bate.
Când stele-apar, pictând bolta cereascã
Ei sunt încã datori sã mai munceascã;
De pe tarlaua omului bogat,
Ei pleacã cei din urmã cãtre sat.
Apoi îi cheamã la conac sã vinã
Sã le dea câte ceva de mâncare;
Şi hotãrãşte pentru fiecare
Drept rãsplãtire-o traistã de fãinã..."
Atât mi-a spus. Şi n-a mai zis nimica.
Venea un aer rece de pe vale
Ducând spre sat oftaturile sale...
- "Plecãm?"
- "Plecãm! Se supãrã bunica..."
☆
Trecurã mulţi ani de atunci şi... iatã
Trãim o altã vreme, diferitã:
Aproape-oricine poate sã-şi permitã
O pâine, prãjituri, carne de vitã...
Vremea modernã sau cum e numitã,
Nu seamãnã cu timpul de-altãdatã!
Mai trec şi azi pe uliţa pustie;
Bãtrânii au murit demult. Se poate...
Dar casa lor şi sapa, steaua, toate-s
La fel de vii, ca în copilãrie.
Ce-s eu? Dar tu? Bunicul anonim?
Un fel de purtãtori de diademe!
Cãci soarele apune pentru-o vreme
Dar ne-a lãsat pe noi sã strãlucim!
Din ziua când fu izgonit afarã
Adam, din minunata lui grãdinã,
De vina lui, pãmântul e de vinã!
E izgonit... dar nu lãsat sã piarã.
Ci munca lui se aflã blestematã
Cum bine ştim: pentru neascultare!
Pãşind de-acum pe-ngusta sa cãrare
Din care nu e chip sã se abatã.
☆
Şi steaua lui o vãd searã de searã
Cum mâna obositã o salutã;
E prima stea ce poate fi vãzutã
Spre asfinţit, în serile de varã...
Calls of hunger
Sounds of falling grinds of iron,
Calls by my core sadly agitation,
Patience and hunger I shall hold,
Cherry tea sweet as precious gold.
Because I'm starving for completion,
Thinking for my mind an eviction,
Snatched by shadows' grasp,
Beautiful banana cake to handclasp.
But empty both the core and mind,
Patiently for your precious astound,
Waiting for the sauvorous clash of lips,
Pair of hands flourish as eternal chips.
From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"
Când toți au rănit, Dumnezeu a vindecat
Când toți au rănit, fără milă, prea tăcut,
Când sufletul plângea căzut și pierdut,
Când lumea mi-a fost doar un vânt răvășit,
Dumnezeu a venit… și El m-a iubit.
Când vorbele arse mi-au frânt orice vis,
Când drumul părea o prăpastie-nchis,
Când nimeni n-a stat lângă pasul meu frânt,
Dumnezeu m-a luat și mi-a dat un cuvânt.
El mâna și-a pus peste rana din piept,
Mi-a spus: „Nu te teme, Eu sunt și te-aștept.”
Și-n loc de durere, în loc de oftat,
Când toți au rănit… Dumnezeu a vindecat.
Exista
Eu stiu ca si tu stii dar nu vrei sa stii
Eu stiu ce gandesti si tu o stii
Stii ca nu are durata dar tot te tii
De forta mea interioara
Ca un magnet sustragi
Si ultima mea suflare
Inainte de a ma lasa prada
Chemarii cerului cel mare
As aluneca asa de lin
M-as lasa in bataia vantului
As intinde bratele as inchide ochii
As asculta cum sunetul apare
Cum se simte adierea dulce
A libertatii ce o poti atinge
Si atunci realizezi si-ti dai seama
Ca totul nu a fost in van
Totul nu s-a naruit, nici nu s-a sfarsit
Nu a fost doar un plan ticnit
De a sta cuminte si smerit
Cat timp va fi necesar
Pana gustul cel amar
Dispare si nu a fost in zadar
Acum ma predau, priveste!
Imi dau aripile jos si sar
Nu am nevoie de tine sa ma prinzi
Caci asta ar insemna inchisoare
Iar eu la libertate am chemare
Sa nu tresari cand sar, sa nu clipesti
Sa nu ma prinzi am spus!
Plutesc, ma vezi? nu-ti cer nimic
Iti resping ajutorul!
Arunc corsetul si pot respira
Pentru prima oara
Mai mult de un deceniu
Fara tine in preajma mea
Crezi ca nu voi reusi?
Nu mai e treaba ta a afla
Asa ca sar si ma arunc
Ramuri ma prind si ma lasa
Usor sa cad pe acest pamant
Ating usor nisipul si iarba
Miros frunzele si creanga
Natura ma primeste
Si nu ma izgoneste
Acasa! Esti acasa!
Asta-mi sopeste padurea
Lasa-te pe spate si adulmeca
Ce simti in aer?
Simt?Da! Simt!
Ce?Raspunde usor!
FERICIREA! O pierdusem!
Am crezut ca m-a abandonat
Intr-un colt ca m-a uitat!
Doamne..iar m-am inselat!
Sufletul tu mi l-ai redat!
Eu nu sunt om ci sunt pamant!
Trupul sufletul si vocea
Se contopesc cu spiritul
Ce dainuie in preajma
Naturii vesnic nemuritoare!
Asta sunt eu de fapt...
Nemuritoare!
În dansul etern
Într-o picătură de timp,
unde cerul atinge pământul,
mă pierd și mă regăsesc.
Nici eu, nici tu, doar suflul.
Un cântec ce nu-și cere glasul.
Deschide ochii
în inima liniștii,
unde valurile uită de țărmuri
și devin ocean.
La Multi Ani, femeie!
Femeie, ești gând străpuns de soare,
Mare albastră și margine de lume,
Pictură sacră de sunet și culoare,
Operă vie, în milioane de volume.
Ești dans și cântec, zbucium și odihnă,
Și proză și poem, o mare epopee,
Mă-nchin în față-ți și îți strig in tihnă:
Să fii iubită, La Mulți Ani, femeie!
Steaua săracului
Lângã divanul vechi se pleacã, iatã,
O umbrã frãmântatã de durere...
E frig în tenebroasa-i încãpere
Iar lumânarea plânge, clãtinatã.
În ruga lui, pe rând îi pomeneşte
Pe-ai sãi copii plecaţi de multã vreme.
În casã el mai are douã lemne,
Un colţ de pâine şi un os de peşte.
Nu-s nici mãcar nepoţii pe aproape
Sã-i spunã, respectuos, o vorbã bunã;
Şi-n felu-acesta zi de zi adunã
Rid dupã rid şi lacrime sub pleoape...
Când era tânãr, vultur în putere,
Lua munţii-n piept şi vãile de-a rândul
Griji şi poveri şi dor, nefrãmântându-l
Îi surâdea nectaru-ascuns în miere.
Acum... nu are poftã de dulceaţã
Şi plânge des, pierzându-se cu firea,
Îl copleşeşte cumva amintirea
Cu sine când vorbeşte faţã-n faţã.
Cãci e bãtrân, memoria îi scapã
Şi nu mai are cine sã-i îmbie
O mãmãligã caldã, pe tipsie,
Un braţ de lemne şi-un pahar cu apã.
Pãşesc cu grijã şi îi dau de urme
Pe holda-nţelenitã la hotarã
Dar sfântã lui comoarã odinioarã,
În care mintea-mi îndrãzni sã scurme.
Bunicul meu, un om al altor vremuri
Mã învãţa, când eu eram de-o şchioapã
Şi când prãşeam porumbul de pe Groapã,
Cu mâna sprijinindu-se pe sapã:
- "Voi sã-ţi arãt ceva!
Dar, ce faci, tremuri?
Ţi-e frig? Ţi-e foame? Vrei sã mergi acasã?"
- Îmi zise cu o faţã prietenoasã -
- "Mergem acuma! Însã înainte
Voi sã-ţi arãt ceva! Tu ţine minte
Sã ştii sã spui şi celor dupã tine
Ce-ai auzit acuma de la mine!
Te uitã colo cãtre Valea Mare:
Tu vezi steluţa-ceea ce rãsare?
O stea pe boltã-ndatã se iveşte
Când soarele fierbinte asfinţeşte."
Mã învârtesc în loc... nu vãd nimic...
Un drag de mine-l prinde pe bunic.
Şi-a amintit, pesemne, de Tãnase...
De moşul sãu, cum lui i-o arãtase.
- "Puţin mai sus de-a dealurilor coamã.
O vezi acum?"
- "O vãd!"
- "Ştii cum se cheamã?"
- "Aş!... Cum sã ştiu? Cã nu-s demult pe lume!"
- "Cã bine zici! Ştii... stelele au nume!..."
- "Au nume? Toate? Pãi sunt mii şi mii!...
Interesant! Şi...dumneata le ştii?"
Mã uit la dânsul cu nedumerire
Întâmpinat de-aşa descoperire.
Atunci, bunicu-şi scoase pãlãria;
Îşi retrãia, bietul, copilãria...
Lãsând sã-i treacã vântul printre plete
Îmi spuse taina stelei, pe-ndelete,
Împreunându-şi mâinile-amândouã:
- "A Domnului e-ntinderea albastrã
Iar steaua ce-ai vãzut, e steaua noastrã,
Cã "sãrãntoci" ne zic chiaburii nouã.
Şi ea ne vede-n fiecare searã
Sfârşiţi de vlagã, umblet şi povarã,
Cãci cei sãraci, muncesc din noapte-n noapte,
De munca lor, boierul joc îşi bate.
Când stele-apar, pictând bolta cereascã
Ei sunt încã datori sã mai munceascã;
De pe tarlaua omului bogat,
Ei pleacã cei din urmã cãtre sat.
Apoi îi cheamã la conac sã vinã
Sã le dea câte ceva de mâncare;
Şi hotãrãşte pentru fiecare
Drept rãsplãtire-o traistã de fãinã..."
Atât mi-a spus. Şi n-a mai zis nimica.
Venea un aer rece de pe vale
Ducând spre sat oftaturile sale...
- "Plecãm?"
- "Plecãm! Se supãrã bunica..."
☆
Trecurã mulţi ani de atunci şi... iatã
Trãim o altã vreme, diferitã:
Aproape-oricine poate sã-şi permitã
O pâine, prãjituri, carne de vitã...
Vremea modernã sau cum e numitã,
Nu seamãnã cu timpul de-altãdatã!
Mai trec şi azi pe uliţa pustie;
Bãtrânii au murit demult. Se poate...
Dar casa lor şi sapa, steaua, toate-s
La fel de vii, ca în copilãrie.
Ce-s eu? Dar tu? Bunicul anonim?
Un fel de purtãtori de diademe!
Cãci soarele apune pentru-o vreme
Dar ne-a lãsat pe noi sã strãlucim!
Din ziua când fu izgonit afarã
Adam, din minunata lui grãdinã,
De vina lui, pãmântul e de vinã!
E izgonit... dar nu lãsat sã piarã.
Ci munca lui se aflã blestematã
Cum bine ştim: pentru neascultare!
Pãşind de-acum pe-ngusta sa cãrare
Din care nu e chip sã se abatã.
☆
Şi steaua lui o vãd searã de searã
Cum mâna obositã o salutã;
E prima stea ce poate fi vãzutã
Spre asfinţit, în serile de varã...
Calls of hunger
Sounds of falling grinds of iron,
Calls by my core sadly agitation,
Patience and hunger I shall hold,
Cherry tea sweet as precious gold.
Because I'm starving for completion,
Thinking for my mind an eviction,
Snatched by shadows' grasp,
Beautiful banana cake to handclasp.
But empty both the core and mind,
Patiently for your precious astound,
Waiting for the sauvorous clash of lips,
Pair of hands flourish as eternal chips.
From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"
Când toți au rănit, Dumnezeu a vindecat
Când toți au rănit, fără milă, prea tăcut,
Când sufletul plângea căzut și pierdut,
Când lumea mi-a fost doar un vânt răvășit,
Dumnezeu a venit… și El m-a iubit.
Când vorbele arse mi-au frânt orice vis,
Când drumul părea o prăpastie-nchis,
Când nimeni n-a stat lângă pasul meu frânt,
Dumnezeu m-a luat și mi-a dat un cuvânt.
El mâna și-a pus peste rana din piept,
Mi-a spus: „Nu te teme, Eu sunt și te-aștept.”
Și-n loc de durere, în loc de oftat,
Când toți au rănit… Dumnezeu a vindecat.
Exista
Eu stiu ca si tu stii dar nu vrei sa stii
Eu stiu ce gandesti si tu o stii
Stii ca nu are durata dar tot te tii
De forta mea interioara
Ca un magnet sustragi
Si ultima mea suflare
Inainte de a ma lasa prada
Chemarii cerului cel mare
As aluneca asa de lin
M-as lasa in bataia vantului
As intinde bratele as inchide ochii
As asculta cum sunetul apare
Cum se simte adierea dulce
A libertatii ce o poti atinge
Si atunci realizezi si-ti dai seama
Ca totul nu a fost in van
Totul nu s-a naruit, nici nu s-a sfarsit
Nu a fost doar un plan ticnit
De a sta cuminte si smerit
Cat timp va fi necesar
Pana gustul cel amar
Dispare si nu a fost in zadar
Acum ma predau, priveste!
Imi dau aripile jos si sar
Nu am nevoie de tine sa ma prinzi
Caci asta ar insemna inchisoare
Iar eu la libertate am chemare
Sa nu tresari cand sar, sa nu clipesti
Sa nu ma prinzi am spus!
Plutesc, ma vezi? nu-ti cer nimic
Iti resping ajutorul!
Arunc corsetul si pot respira
Pentru prima oara
Mai mult de un deceniu
Fara tine in preajma mea
Crezi ca nu voi reusi?
Nu mai e treaba ta a afla
Asa ca sar si ma arunc
Ramuri ma prind si ma lasa
Usor sa cad pe acest pamant
Ating usor nisipul si iarba
Miros frunzele si creanga
Natura ma primeste
Si nu ma izgoneste
Acasa! Esti acasa!
Asta-mi sopeste padurea
Lasa-te pe spate si adulmeca
Ce simti in aer?
Simt?Da! Simt!
Ce?Raspunde usor!
FERICIREA! O pierdusem!
Am crezut ca m-a abandonat
Intr-un colt ca m-a uitat!
Doamne..iar m-am inselat!
Sufletul tu mi l-ai redat!
Eu nu sunt om ci sunt pamant!
Trupul sufletul si vocea
Se contopesc cu spiritul
Ce dainuie in preajma
Naturii vesnic nemuritoare!
Asta sunt eu de fapt...
Nemuritoare!