De ce-ai plecat?

Sper să-te-ntorci, de unde ai plecat,

Iertare vreau să-ți cer, că am greșit,

Și recunosc că uneori eu te-am rănit,

Prin vorbe spuse, fără niciun motiv

Să spun acum, că-mi este bine,

Și-s fericit că singur m-ai lăsat

Ar însemna, să mă mint pe mine,

Și c-am uitat, ce-a fost adevărat

Am încercat la telefon, să te aud,

Nu mi-ai răspuns, poate o fi pe mut,

E trist, dar ăsta-i adevărul crud,

Pe care îl accept, dar nu renunț să lupt

Sper să te găsesc, cât mai curând,

Să-ți spun ce mult tu îmi lipsești,

Iar dacă ai puterea să mă ierți,

Aș vrea ca lîngă mine-n viață..să pășești!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Zugun

Data postării: 7 februarie

Vizualizări: 91

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Biciuire

Mai fac, mai scriu, mai spun prostii,
nu sunt de plopi, sau de campii.
Nu am în sînge fir de scriitor,
nu pot să scriu de frumuseţe şi amor.
De moarte ştiu să scriu mai bine,
şi numai moartea’n cap îmi vine.
Doar negru văd ce voi vedeţi frumos,
si unde voi zburaţi, eu merg pe jos.
Sunt trist mereu şi’mi pare bine,
că bucuria, doar din bucurie’mi vine.

Mai mult...

Undeva era o lume

Undeva era o lume mare,

Poate chiar încântătoare,

Miraculoasă, din întâmplare,

Inexplicită, soră de candoare.

Undeva era un râu de note,

Note muzicale, stridente, forte,

Neînțelese, grămădite, încodrate,

Repezite în ape, duse poate.

Undeva bătea un vânt domol,

Peste un colos cu capul gol,

Îmbrăcat în păsări, stol cu stol,

O rocă meditativă, parol.

Undeva era un codru mic,

Ce privea cerul printr-un colnic,

Un ochi verzui, loc de natură fonic,

Un nucleu de energie tonic.

Undeva era zi și noapte,

O scenă de viață și de moarte,

De vociferări și șoapte,

Nemărginiri comasate.

Undeva ardea un foc,

Pâlpâind cu șoc, cu șoc,

Floare roșie, ce, fără echivoc,

Crește din țărână vie ca prin joc.

Undeva era un tărâm peren, socot,

După cicluri de potop, de tot,

Chiar și din altoiul unui smoc,

Lumea va crește din nou la loc.

Mai mult...

Simplu ,pentru EL

Prima dată cînd mi-ai scris
Am crezut că e un vis.
Dar atunci cînd m-ai sunat
Totul parcă sa realizat.

Vorbim atît de simplu amîndoi
Şi asta-mi place
Nu aş vrea să dau timpul înapoi
Nu mai am la ce mă întoarce.

Să fie aşa cum este doresc
Să simt cu adevărat că TRĂIESC!

Mai mult...

Crochiu de drumeție

Cale de o zi și jumătate până peste

Vom fi trecut ale munților creste;

Și, nu te mint, greu drumul mai este

Când nimic de friguri nu te ferește,

Dar aurul dimineții, în fire dinspre est ce cresc,

Îmi mai încălzește parcă puțin drumul ce-l pășesc,

Dându-mi nădejde față de cărarea ce-o umbresc,

Care duce înspre locuri tot mai clar ce se zăresc.

Mai mult...

Veneția

Din candela nopții mele venețiene
a ieșit, a licărit o văpaie,
un neuron aprins în tavanul odăii
veștejite de igrasia apelor scuturând
gondole.

O mică înseninare încă nu se arătă,
nici un semn de spargere de zori.
La un oblon, o damă deșucheată își face vânt
c-un evantai;
la altul, o copilă doarme liniștită
în brațele mamei ei.

Ohhhh, îmi aștept consoarta în tihnă, să ne
alintăm sub roșul leagăn de sângere de lumină,
să prindem cât mai putem camera goală, să
prindem cât mai putem sorțile noastre legate.

Un fum de țigară, o fumegoasă aureolă,
cunună de sens abisal.
Imaginea orașului, un
fundal de Francisco de Goya.

Veneția mea tăciunoasă, cum sari tu
din tâmplă-n tâmplă!...
Fără să vreau, aud voci de amanți șoptind
declarații poticnite de oboseală sau de
rușine.

Îmi este dor de vinul serii,
dor îmi este de discul îmbujorat,
de canalele oglinzi de nouri,
de tot ce venirea nopții mi-a luat...

Mai mult...

Îmi place să fiu OM

Omul timpurilor noastre

Loc îşi face, dând din coate.

Are-avânt de mãri albastre

Graiul pãsãrii mãiastre

Dar provoacã mari dezastre:

Limbi de şarpe care muşcã

Pe la spate.

Unul zi de zi cerşeşte,

Altul face pe bogatul.

Însã cel ce cleveteşte

Pe-amândoi îi prinde-n cleşte,

Cum se zice-n româneşte;

Şi cu vorbe mincinoase

Umple satul.

Piatrã scumpã-i cel ce ţine

Pentru sine-a sa pãrere.

O mãsurã de ruşine

Omului îi face bine;

Chiar şi-atunci când nu-i convine

El ascultã şi învaţã

În tãcere.

Fii atent sã nu rãsarã

Vreun lãstar de-amãrãciune.

De eşti om pe dinafarã

Şi-n ascuns pândeşte-o fiarã,

Nu-i mai da apã la moarã

Între oameni sã te facã

De minune.

De pe strãmoşeasca glie

Vei culege doar ce sameni.

Tu fii OM, dupã cum scrie,

Aşezând credinţa vie

Pe o bunã temelie,

Într-o lume-aglomeratã,

Fãrã oameni...

Mai mult...

#Interesant Experiment despre tristețea și seriozitatea scriitorilor... Poezie: Aniversarea resemnării... Trezește-mă cu o poezie – o inițiativă a unui... Poezie: Departe, prea departe... Poezie: Cocorii... Poezie: Amintirea altor vremuri...