Acum oameni mulţi în stradă,

Încă un adio mi-e teamă că nasc,

Se zbate în cord pe-o arteră,

Gândul cu mintea întruna mi-l pasc,

Doar carnea din mine mai speră.

Cu un ghimpe în ochi sunt silit să privesc,

Înot în obsesii și nervul mă roade,

Un cer fără îngeri mi-e dat să iubesc,

Și murmur întruna cuvinte schiloade.

Mă împiedic de mine la fiece pas,

Și iar mă ridic, și iar mă aștept,

Vreau ca să strig dar nu mai am glas,

Și-o frică de mine m-apasă în piept.

Caut pământ cât mai departe de lume,

Pădurea mi-o fac duhovnic și leac,

Copacii să strige în ecou al meu nume,

Galbenul toamnei pe veci să-l îmbrac.

Freamătul frunzei mi-e glasul de mamă,

În scorburi m-ascund cu ochi umeziți,

Mă mângâie umbre și somnul mă cheamă,

Adio, prieteni! Să nu mă treziți...

Cuvinte cheie de la o minte incuiată
Toți sunt artiști intr-o lume deja pictată
Toți dau sfaturi dar nimeni nu învață
Toți atârnă de același fir de ață

Toți sunt diamante dar nu strălucesc
Toți au calea dreaptă dar ei rătăcesc
Toți recită din ceva deși nu citesc
Toți au aceleași scuze atunci când greșesc

Toți caută iubirea în cei ce i-au rănit
Toți cred că nu ne-am născut in locul potrivit
Toți se trezesc cu aceeași zi pe repeat
Toți vor mișcare deși au fugit

Toți se regăsesc in ce nu au trăit
Toți visează deși nu au dormit
Toți au bani deși nu iși permit
Dar adevărata bogăție e-n sufletul fericit.

In lungul strazii

sub ultimul felinar

Doi betivi imbratisati

Intr-un triunghi isoscel

Ninge peste ei

Acea zapada

care nu-nfrigureaza

Ninge peste ei

doar o mingiiere

In clopotul de lumina

al ultimului felinar

Se sfirseste strada

Se sfirseste iarna

Mănâncă liliecii bufnițe de noapte,

Şi umblă șarpele pe mere coapte,

Se-ascund în scorburi pustnici goi,

Hai vino raiule înapoi!

Atomii se ciocnesc în eprubete,

În univers zbor îngeri pe comete,

Trudește Doamne și a șaptea zi,

Că ai Tu vreme spre a te odihni,

Şi fă-l pe om c-o inimă mai mare,

Și-n loc de mers, Tu fă-l să zboare,

Să stea cu îngerul de după gât,

Și când ești trist, să-ți țină de urât.

Norii-și picură argintul
Udând trupul cu-infinitul
Timpului prea trecător,
Prea tăcut, nepăsător.

O secundă răsfirată
Plânge ora-ntunecată,
Adunându-se-n minute
De trecut ea se ascunde.

Se așează laolaltă
Pretinzând prezent deodată,
Dar adâncu-i conținutul
Nu-i decât necunoscutul.

Se preface că se scurge
Precum lacrima ei curge,
Dar rămâne ancorată,
De trecut stă aninată.

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

Pedanti profesori

Si examene grele...

Si azi ma-nfiori

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele! –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare –

Azi nu mai sunt eu

Si mintea ma doare...

Nimic nu mai vreau –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare... –

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

In lume m-ai dat

In valtorile grele,

Atat de blazat...

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele!

Menntaskóli

Menntaskóli, - kirkjugarður

Af æsku minni -

Pedan kennarar

Og erfið próf...

Og í dag lætur þú mig hrolla

Menntaskóli, - kirkjugarður

Af æsku minni! –

Menntaskóli, - kirkjugarður

Með löngum göngum -

Í dag er ég ekki lengur ég

Og hugurinn er sár...

Ég vil ekki neitt lengur -

Menntaskóli, - kirkjugarður

Með löngum göngum... –

Menntaskóli, - kirkjugarður

Af æsku minni -

Þú gafst mér í heiminn

Í þungum öldunum,

Svo blasé...

Menntaskóli, - kirkjugarður

Af æsku minni!

Cu moartea vreau să mă însor acum,
Eu ştiu că o să spuneţi că îs nebun.
Dar în viaţa asta grea şi de rahat,
Oare acum mai e de stat?

Decât o viaţă pe pământ aşa de rea,
Mai bine una în cavou la ea.
Să scap de griji, amar şi de nevoi,
Şi totodată ca să scap de voi.

Căci oamenii aici ei pe pământ,
Cu toţii au doar răzbunare în gând.
Te-ar omarai odată dacă ar putea,
Te-ar omorî, s-ar răzbuna.

M-am hotărât ca să mă însor cu ea,
De pe pământ când oi pleca.
Să îmi fie următoarea mea nevastă,
Să dorm cu ea pe lumea cealaltă!

Pădurile de brazi cîndva la noi au fost,

Şi s-au tăiat acum copacii aceştia toţi.

Şi drumul nemilos al occidentului au luat,

De austrieci cu drujbe ei au fost tăiaţi.

Şi mi se rupe inima acum cînd văd,

Golaşi cu pietre munţii se întrevăd.

Căci brazii aceia falnici şi înverziţi,

La noi în ţară nu au mai fost doriţi.

Acolo sus în munte cîndva erau,

Şi animale multe se adăposteau.

Dar azi de urci în vîrful lor încet,

În faţa ochiilor zăreşti numai deşert.

Doar cioatele de brazi le mai găseşti,

Din loc în loc cînd urci le mai zăreşti.

Şi toate astea au rămas după tăiere,

Acolo sus era adevărata noastră avere.

Ce chin e pentru noi acum şi jale mare,

Cînd toţi privim cum munţii aceştia în zare.

Cîndva aveau păduri, păşuni şi chiar izvoare,

Şi astăzi este o imagine sinistră ce ne doare.

Oraş falnic milenar,

De la Decebal, Traian.

Severin înfloritor,

E oraşul florilor.

În parc vin acum piticii,

Şi se joacă cu bunicii.

Vin în parcul rozelor,

Că îi miros îmbietor.

Şi pe Dunărea cea mare,

S-au făcut hidrocentrale.

Blocuri multe, şcoli, spitale,

Severinu îi ca o floare.

Ori ce aş spune, ori ce aş face,

Severinul mie îmi place.

Că îi oraşul milenar,

De la Decebal, Traian.

Cu o moarte toţi, suntem datori în viaţă,
Şi oare omul, cât o să mai trăiască.
Trăieşte doar atât, cât îi este dată,
Şi atât cât timp, EL Dumnezeu îl lăsă.

Atunci când bunul Dumnezeu, îţi spune stop,
El ţi-a dat viaţă şi tot El ţi-o ia pe loc.
Şi pleci, de pe acest pământ curat,
De parcă nici, tu nu ai fii existat.

Şi de aceia, cât noi suntem în viaţă,
Să fim doar buni şi să avem o inimă curată.
Căci într-o zi la ceruri, sus noi vom urca,
Că acolo, este o lume bună, nu e rea !

Mâine este optspezece februarie se știe,

E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.

Fiindcă sunt Moşii de Iarnă o zii mare,

Se împart vin, colivă, colaci și sarmale.

Dar pe data de douăzeci și cinci februarie,

Se împarte plăcinta doar din plăcintărie.

Căci Lazăr de dorul plăcintei el a murit,

Și atunci în această zii plăcinta sa împărțit.

După această zi se va mânca mâncare de post,

Până la ziua de Paşte așa tot timpul a fost.

În această perioadă doar post se va ţine,

Fără carne, nici ouă și nici brânza va fii bine.

Că așa a fost lăsat de Dumnezeu pe pământ,

Că această sărbătoare este ceva doar sfânt.

Căci Isuss Hristos atunci El a înviat cu adevărat,

Și pentru toți oamenii atunci ni sa arătat !

Apicultoru înrăit,

Dimineaţă s-a trezit.

Iese în curte se gîndeşte,

Şi spre stupină priveşte.

Se uită la stupi, meditează,

Bucuros palmele – şi freacă.

Stă şi se gîndeşte bine,

Să dea drumul la albine.

Halatul în grabă îmbracă,

Spre stupi el acum se apleacă.

Masca pe faţă şi-o pune,

Şi dă drumul la albine.

Zumzăie şi-s călătoare,

Aleargă din floare în floare.

Cu mare atenţie aduc,

Polenul il duc in stup.

Acolo-i bine aranjat,

Şi cu grijă prelucrat.

De albine hărnicuţe,

Ce îl aşează pe rămuţe.

Cînd stupina îi încărcată,

Vine apicultoru îndată.

El mierea o colectează,

Şi cu drag o prelucrează.

Fie că e de salcîm,

Sau din flori de tei acum.

Polifloră, mătrăgună.

Toată mierea este bună.

Face ceară, face miere,

Şi propolis că se cere.

Mierea-i un medicament bun,

Te însănătoşeşte acum .

De aceia nu ezitaţi,

Miere ca să cumpăraţi.

Mierea, propolis şi ceară,

Te scapă de orice boală.