Crucea Ta

La revedere, dar niciodată pe curând,

Ascultă-mi șoaptele, dar e prea târziu

Mi-e greu să înțeleg ce s-a pierdut,

Dar el trece, și eu rămân rece.

La revedere, dar niciodată nu voi uita,

Miros a dor, a amintiri ce nu pot să le las

Ce s-a stins și ce nu mai există

Un trup ce se rupe, dar nu vrea să se piardă.

La revedere, dar niciodată nu va fi sfârșit,

Și totuși, tu rămâi un gol imens…

Simt un miros a dor în fiecare colț,

Am exagerat când am crezut în timp.

La revedere, dar rămâi în fiecare gând

Am fost prea puțin pentru iubirea ce-o căutai,

Sper să găsești ce nu ți-am oferit,

În locul tău, doar golul mă înconjoară.

La revedere, dar cu sufletul greu,

Am fost prea puțin, prea fragilă pentru tine

Chiar dacă îmi doresc să fi fost altfel,

Tu ai plecat, iar eu rămân cu amintirea noastră.

Dacă știam că e ultima dată când te mai privesc

M-aș fi uitat mai mult la tine, să-mi amintesc

Cât mai iubit și cât de mult eu te-am iubit

Te-aș fi iubit dar noi n-am mai vorbit

Timpul doare și mie nu-mi mai trece

De dragoste-s frântă înghețată rece

Nicăieri nu-i ca la tine, acasă

Nu-i nimeni să-mi zică că-s a ta frumoasă

Tu vreau să-ți găsești ce-ți dorești

Te-aș fi iubit acum când îmi lipsești

Că ai fost al meu iubit

Pentru mine atunci cel mai potrivit

Hainele tale încă le mai țin

Să te chem mă tot abțin

Iubeam la tine tot , nu ști cât doare

Tu te mai gândești la mine oare ?

Te-aș fi iubit mai mult dacă ai fi vrut

Ți-aș fi cerut încă un sărut

Dacă știam că n-am să te mai văd vreodată

Te-aș mai fi iubit măcar odată

Amintiri private, cu uși închise 🚪

Dragoste cum vezi numai în vise 🪄

Suflete pereche după o noapte împreună 🫂

Dar ne-am mințit înainte ca soarele să apună 🌅

Diluez dorul cu alcool, tăcerea eu o beau 🍾

Doua pahare… la al treilea te văd mereu 🍷

Mă sufoc, dar încerc să nu disper ☄️

Parfumul tău ca un blestem pe piept apasă fără aer 💨

Strig un suflet rece, în inimă e doar gol 🫙

Mă sting ușor , mă dor și cuvintele pe rol 🎭

Zi după zi, număr zile-n șoaptă 👄

E de parcă nu te-aș fi iubit vreodată 💔

Cum te-am iubit, nici tu, nici în altă lume

Nu vei găsi, … nici în flăcări nici în spume 🔥🌊

A mai trecut o zi, dar rana nu-i închisă 🔐

În caz că ți se face dor, las ușa deschisă 🔓

Cât te-am iubit, ai să înțelegi cândva ⏳

Că ai plecat, sper că nu vei regreta 🚬

Visele cu tine mă mai liniștesc 🥀

Te-aș blestema… dar încă te iubesc ❤️‍🩹

Prima dată când mi-ai dat mesaj

L-am deschis parcă era miraj

Mi-ai plăcut de la început

Când nu-mi erai deloc cunoscut

Apoi ca într-un vals lent , pas cu pas

Lumea amuțea și doar tu aveai glas

Ochii mei îți căutau privirea

Căci doar ei îmi puteau vedea strălucirea

Prima dată când mi-ai dat mesaj

Inima mea a făcut cu tine un colaj

De sentimente adunate aderent

Și doar prezența ta îmi era tratament

Și-am început să ne iubim ca focul pe pământ

Tot mai tare cu fiecare cuvânt

Nici unul n-a știut ce avea să fie în viitor

Nici că copacul din Eden v-a fi înfloritor

Te mai doare încă sufletul ?

Mi-ai recitit din nou biletul

Te mai doare și încă îți e dor ?

Mai vezi un “noi” în al tău viitor ?

Amândoi acum pe un alt drum

Din tot ce am fost a rămas doar scrum…

Și poate într-o seară o să mă suni

„Vrei să fim iar împreună, fără minciuni ?”

Îmi e sufletul tot gheață

Doar tu mi-ai ținut inima în viață

Știu că vrei să rămân în trecut

Dar nu mă pot abține,te tot sun cu necunoscut…

Doar că acuma totul e clar

Pentru tine e sfârșit, dar eu mai am poeme să-ți declar

Nu pot să te-nlocuiesc cu altcineva

Dar știu că am nevoie de altceva

Dacă ți-aș spune că îmi e dor, mă crezi nu ?

Că mă gândesc la tine noaptea până-n unu

În poemele mele te regăsești, știu

Asta pentru că despre tine le scriu

Și parcă aș vrea să mă opresc, da’ e greu

S-ar pierde ceva din mine de nu m-aș gândi la tine mereu

Îmi plânge inima, iar durerea asta îmi place

Iar suferința mea nu mai tace

Îmi rup părți din mine, le întind pe hârtie

Și scriu despre tine, poate te-ntorci prin martie

Și o să tot scriu chiar de cuvântu-mi-e anemic

Până când nu mai rămâne nimic.

Dacă ai fii un soare

M-aș arde sub privirile tale

Dacă mi-ai spune că ești doar o floare

Mi-aș ține nasul în ale tale petale

Dacă ai fii luna

Eu aș fii în jurul tău stelele

Dacă mi-ai spune că te sperie furtuna

Eu ți-aș fii adăpost pentru toate relele

Dacă ai fii o pasăre în zbor

Ți-aș fii întregul glob ceresc

Dacă mi-ai spune că ești scriitor

Ți-aș fii cerneală în scrisul pitoresc

Dacă totuși ai fii un cub de gheață

Eu aș fii focul să te topească

Dacă mi-ai spune că ești viață

Atunci tu ești tot ce-ar putea să-mi lipsească

Dacă ți-aș fii marea albastră

Tu te-ai îneca în valurile mele

Dacă ți-aș spune că sunt rară

Mi-ai colecționa poemele

Dacă am fii suflete pereche

Ar fi cerul plin de rândunele

Dacă ne-ar spune că suntem o fabulă străveche

Scriitorii ne-ar citii de dragoste romanele

Pustie vatra strămoșească 

Gemea nostalgic pe culoare,

Scruta fără să clipească 

Urmele pierdute -n zare.

Tremură din crăpături,

Chipu -i bântuie la geam,

Liane șerpuiesc pe ziduri,

Dorul scârțâie pe ram.

Ușa -ntepenită tace

Scorojită de la ploi,

De ceva timp încoace 

Îi dă târcoale un strigoi.

În casă e rece și pustiu,

Praful pufăie în colț,

Cerul o scaldă -n cenușiu,

Păianjeni moțăie în jilț.

Ecou de amintiri apuse

Făcu umbre să tresară 

Și să depene nespuse 

Din basmul de odinioară.

Când era vesel și lumină,

Plânset, râset și culoare;

Acum zace în ruină 

Fără suflu și valoare...

Copil as vrea eu sa mai fiu

Sa nu am griji, sa nu mai stiu,

La mama, tata sa tot fiu.

Sa nu am griji, sa n-am nevoi

Sa fiu acolo langa voi.

Cu mic cu mare sa-nvatam

Ca viata noastra-i ca un pom.

Crestem mari si ne-nflorim

Dar nur stim de ce muncim!

Doar o mamă poate ști 

Cât îi sufletul de greu 

Când îți lași casa și traiul,

Când amâni îmbrățișări

De la dragii copilași

Care nu au nici o vină,

Pentru-n astfel de necaz.

Din cauza unor lupi in piei de oi

Ne obligă-n fel și chip 

Să fim slugi în țara noastră,

Să cerșim un trai mai bun.

Și când nu-ți rămâne 

Nici o șansă de izbândă,

Pornești grăbit printre străini 

Incercând să-ți stăpânești

Lacrimile împrăștiate 

Intre granițele toate.

Câtă suferință-n lume 

Pentru lăcomia unor lași !

Doar sufletul nostru știe 

Mâhnirea și dorul,care nu se-alină.

-U.A-

Iți sărut mâna.

Patria mea casa mea.

Limba cea de neuitată.

Iți jur ca meleagurile tale.

Vor fi bine apărate.

Țarișoara mea iubirea mea. 

Acolo unde m-am născut.

Unde a decurs viața mea. 

de-a lungul anilor mei de viață.

Tu mereu ai fost plină de vitejie.

vitejia ta a fost transmisă din generație in generație.

Iți voi ține pieptul înainte.

Țarișoara mea patria mea.

niciodată nu ne vom da bătuți.

Să știi bine chiar si dacă.

Voi fi rănită până la os cu sânge.

Iți voi apăra comoara ta.

Țarișoara mea.

cea care este mândră de ea.

Tu fii cea care ne îndruma înspre bine si nu înspre diavolia omenească. 

Tu fii cea care ne dă puteri pentru a cânta victorie pe câmpul de luptă. 

Iți voi saruta pământul .

Pentru averea ta ce e in ea.

Pentru inocența ta ca apa râului cea prea curată de nevinovată.

Pentru libertatea cu care trăim în ea de democrată ce este ea.

Țarișoara mea patria mea .

Tu fii exemplul care trebuie urmat cu sclavie .

Tu fii clopotele ce suna de cuvinte orgoliu pentru noi urmașii a patriei.

Tu fii acea biserică creștină cu cheia indescifrabila de prețul ei admirabil de orbești.

Iți voi da viața mea.

Pentru a apara tara de dușmanii ce ne înconjoară. 

Pentru a-ți salva gloria ta.

Pentru acei prizonierii închiși pe nedreptate.

Pentru acei soldați morți care sânt în mintea ta și inima ta.

Țarișoara mea îți sarut mana.

Tu fii locul meu de trai.

Tu fii soarele care îmi dă lumină zi de zi.

Tu fii acea rază care îmi face drumul mai ușor înspre succes. 

Tu fii mamă pe vecie. 

mamă patrie.

Naționalitate noastră nimeni nu ne va fura ca noi îndată sarim in apărarea ei.

Pentru acei care vor s-o calce în picioare.

Să vă firească domnul de a face asta. 

Niciodată nu vom permite să se întâmple așa injosiri pe teritoriul nostru. 

Iți voi da viața mea. 

Pentru că te iubesc și te respect. 

Cu toată imina și sufletul meu. 

Țarișoara mea,  patria mea,casa mea si mama mea.

Pe vicie în mintea mea .

Chiar și după moarte .

Tot va rămâne țara mea .

Bunico, mai vreau să te îmbrățișez

Măcar o dată până voi mai crește.

Zâmbetul tău radiant pe fața ta,

Vorbele blânde nu se găsesc nicăieri.

Doar goluri șterse în amintiri,

Oare să mai aud cântecul de leagăn

Și poveștile nespuse noapte de noapte,

Lucrurile spuse în pilde înțelepte?

Oare cât te mai poți juca?

Oare cât vei merge cu mine departe?

Oare cât mă vei mai mângâia?

Oare câte rugi îmi vei spune?

Singuri rămânem amândoi,

Seara, bucate noi pregătim.

Gusturi străvechi mai înfloresc,

Încă o dată au mai spus rugile din lacrimi.

În brațele tale mă simt acasă,

Chiar dacă departe de casa părintească.

Mai vorbesc un grai de limbă strămoșească,

Lumea se tot schimbă, dar ochii rămân cu timpul.

Să mă vadă sus, printre munți,

Iarăși murmură cuvintele de tristețe.

Lacrimi de apă lină lasă veselia,

M-ai văzut mai mult crescând.

Iar eu, acum, cu gând la stele,

Oare stai tu bine printre ele?

Oare mai zâmbești ca altă dată?

Oare te mai joci cu copiii stelelor ca înainte?

Și spune căldura sufletului rece

Că totuși bine în freamătul sinelui.

Mergi cu sfială ca râu schimbător de timp,

Pene ce îți scriu pașii ca de înger păzitor.

Și n-am uitat povestea celor 12 neclintiți,

O port ca o taină în minte.

Rezidă amintirile casei strămoșești,

Iacă, eu și-acu’ mai aștept un glas.

Uite că nu are cine să mă strige,

Nu are nimeni să mă mai dojenească.

Mi-ai lăsat comori neuitate,

Și acum citesc scrisorile cu sfială.

Aruncă-ți frate ochii peste Prut

Nu blstema că plânsul nostru-i mut,

Și lacrima de pe obraz ne doare

Speranța de unire iarăși moare.

Gând hain m-a tot înstrăinat ,

Dar graiul meu frumos de acasă 

Îl mai păstrez și acum în slovă arsă,

Și-n stema țării cea frumoasă.

În vechi hrisov poate vedea oricine

Că suntem frați măi dragă vecine.

Aruncă-ți frate ochii peste Prut

Te îmbrățișez și te sărut.