SFAT PESTE TIMP

Familia mare s-a format în timp, reparând niște destine grav rănite .

Mama soțului meu a murit la nașterea unui frățior, când el avea doar trei anișori

și trei copii au rămas orfani . Un tată cu trei copilași singur, fără nici un ajutor. 

A fost un an de coșmar pentru familia îndoliată, dar cel mai greu pentru micuța 

Petruța care avea doar șapte ani, și avea grijă de casă și de sora și fratele cel mic.

     Tata mergea la muncă, și anul de doliu a trecut greu, apoi le aduce o nouă 

mamă celor trei copilaș. cu două surioare rămase și ele orfane de tată.Familia 

se mărește cu încă trei surioare- devine o familie mare-pe  care mama Domnica 

reușește s-o scoate la liman cu brio.S-a străduit să țină familia unită, să se iubească.

      Soțul meu era singurul băiat între cele șapte fete,a simțit nevoia să le ocrotească 

să le apere, până la măritiș, nici una dintre ele nu l-a făcut de rușine.Apoi toate au 

înțeles că -dar au fost și timpuri bune-numai mergând la școală, având o meserie,

vor găsi drumul bun în viață. Aici a reușit mama Domnica și efortul nu a fost în zadar.

Cât de greu a fost numai ea știe.Dar un lucru rar, legătura dintre frați nu s-a destrămat 

ba dinpotrivă: la bucurii împreună, la supărări se adună.

                                     va urma 

Știu pe românește dorul

Vatră ,mamă ,frați ,surori

Știu ,și-n limba mea maternă

Le înțeleg ...până am să mor.

Știu să cânt ,doina de alean

Și cu ea îmi legăn pruncii

Îndemn vitele să are

Doar în vatra mea de sânge .

Știu să plâng și să suspin

Într-un prezent tot mai amar

Cu Românii spulberați prin lume

Pentr-un trai mai bun și-o pâîine !...

         Ce greu a fost pentru tatăl meu, că nu mai putea să ne 

hrănească.Era anul foametei, în urma căruia oamenii mureau 

căzând din copaci unde se încumetau să urce să culeagă fructele încă 

necoapte din acea primăvară. Noi, copii nu prea înțelegeam ce se petrece, 

dar dragi noștri părinți au trăit zile de groază.S au sfătuit ce să mai vândă

pentru un ciur de mălai, pentru câțiva pumni de grâu.Mai rămăsese zestra 

mamei, toată făcută de mâna ei și o păstra pentru fete. Cele mai frumoase 

prosoape cu cusături naționale, fețe de masă cu dantelă, cuverturi, covoare 

de perete.Primăvara le scotea la aerisit și le strângea cu grijă pentru ...fete

       În primăvara lui 1946, de sf Paște , mama nu a mai avt ce vinde, să ne 

facă rochițe noi, așa cum era obiceiul, a deschis lada și a ales cele mai frumoase 

prosoape, și cum era foarte pricepută, noi fetele am avut cele mai frumoase 

rochițele.Sfârșitul toamnei și începutul lui 1947, a fost cumplit pentru părinți,

dar noi copii nu prea am simțit. Mama nu s-a văitat, nu am văzut-o plângând.

      Ea căuta să pună ceva pe masă, era inventivă. Ne făcea terci din mălai,

tata se scula dimineață, făcea focul și pe plită ne prăjea felioare de mămăligă,

le freca cu usturoi să aivă gust. Mama, torcea și împletea numai pe alimente 

mâncare.Dacă câștiga un castron de grâu, se ducea la nenea Necula că avea 

râșniță făcea bulgur, din pod lua foi de viță la uscat,le opărea și făcea sarmale 

ce bune erau. Cu puțin mălai fermentat făcea o fertură numită -covașă-și seara 

nu ne culcam flămânzi. Într-o zi venind de la școală, mama zâmbind ne spune

        Azi avem ceva nou la masă, am auzit-o la vecini un fel de saramură, dar 

fără pește că-i înghețată balta:se fierbe apă cu sare ,cu un ardei uscat,sau mai 

puțin să nu fie ptea iute, se pune o crenguță de cimbru un pic de ulei și seamănă 

cu o saramură adevărată.

                                     -Va continua-                                         

Sunt născută-in prag de seară 

Într-o zi de primăvară.

Poate mama m-a ales 

Dintre miile de flori

Îmbătată de culori.

Poate s-a rugat de vânt 

Să-mi  de-a voie să cuvânt

Slovă ,frază apoi carte 

Le-am avut mereu aproape

În suflet  le-am făcut loc.

În loc să plâng ,să doinesc 

Ca să uit cât pătimesc.

Am râs și am plâns cu tine 

În noaptea înstelată 

Mai plâng și acum 

Să râd nu pot 

O rană în suflet încă port .

Iubirea care ne-a încălzit 

Atât a ars 

S-a preschimbat în scrum 

Un singur pas mai e pe drum .

Sunt -Doi Frați -

Bine de iarnă îmbrăcați 

Moș Crăciun, Moș Nicolaie 

Fie ger, ori fie pțoaie 

Nici-o dată nu lipsește 

Din cea mai frumoasă poveste.

Bucurii aduce-n case 

Dar mai ales la copii

Cărți, bomboane, jucării

Pe horn, ușă sau fereastră 

Musafiri în casa noastră.

Ușurel pe nesimțite 

În ghetuțe, cizmulițe,

Moșul lasă câte un dar 

Dupâ bani și buzunar.

De se bucură copiii

Moșul pleacă fericit 

Rolul și-a îndeplinit....

Umbre dansează pe pereți,

De dor și plângeri, de amărăciuni grele.

Nu am puteri să mă ridic, cad iar,

Tristețea mă strânge, oftez iar și iar.

Ascult muzică în camera mea,

Îi las pe toți prietenii, nu-i treaba mea.

Nisipul pustiului mă înconjoară,

Se umple lumea mea, singură mă adapăra.

Sufăr, e real, dar nu mai pot minciună,

Adevărul lor e fals, o falsă pătură.

Singură cu mine, eu nu mă mint nicicând,

Adevărul meu e drept, și-l port în gând.

Autoarea Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 01.11.2024

Am uitat cum e să râzi
Căci așa mi-a fost soarta
Suflet slab între oameni răi
Nu mi-am mai găsit viața.

Încă o dată mi-au dovedit
De ce sunt în stare,
Ce ți-ar face orice om
Pentru o bucată de mâncare.

Ce ar face orice om
Să fie el mai sus ca tine,
Din picioare te-ar doborî
Să nu-i pese ce-ți convine.

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

Indimenticabile

Indimenticabile, ecco cosa sei

Indimenticabile se vicino o lontano

Come una canzone d'amore che mi si aggrappa

Come il pensiero di te mi fa cose

Mai prima d'ora qualcuno è stato di più

Indimenticabile in ogni modo

E per sempre, così rimarrai

Ecco perché, tesoro, è incredibile

Quel qualcuno così indimenticabile

Pensa che anch'io sono indimenticabile

Indimenticabile in ogni modo

E per sempre, così rimarrai

Ecco perché, tesoro, è incredibile

Quel qualcuno così indimenticabile

Pensa che anch'io sono indimenticabile.

Cine-a iubit vreodat' în viață,

Cu ușurință poate-nțelege,

Că târgul vieții, nu este piață,

Nu e tocmeală și nici vreo lege

Iubirea poartă sentimente,

Și lasă urme pe unde trece,

Degeaba semnezi documente,

Când inima-ți rămâne rece

Nu e ușor perechea s-o găsești,

Cu care să-mparți bune și rele,

Să simți cum te îndrăgostești,

Iar el sau ea să-ți facă zilele grele

Spui că iubești și asta iți dorești,

Iubirea s-o împarți cu cineva,

Iar viața s-o trăiești ca în povești,

Tu făt frumos, vrăjit de zâna ta

Însă viața este cu dus-întors,

Fără vreo zână sau făt frumos,

Cu multe inimî ce sunt rănite,

Și care-așteaptă să fie iubite!

… Cred că sufăr de inimă

plină, plină,

(în ultimul stadiu)

pentru că încep să mă asemăn

din ce în ce mai tare

cu o lumină.

Tot ce știu despre lumina asta

este ca îți este identică, aș putea să zic,

(ba nu, tu ești mai frumoasă)

oricum de când mi-e dor de privirile tale,

până și boala asta incurabilă

e mai blândă un pic.

Dacă am fi construiți fizic din lumină,

Te-aș duce pe marginea unei prăpastii să iți spun că te iubesc,

într-un decor plin de crini,

în timp ce mă dau mare în fata altor lumini.

Tu nu ai zice nimic,

Dar din felul tău de a mă privi,

de a fi,

te uiți prin mine și îmi spui că deja știi.

Și îți pui mâna pe obrazul meu,

dar nu rezist atingerii tale

așa că îți iau mâna în mâna mea

și îți sărut podul palmei.

Inima îmi bate ca nebuna,

(Nu serios, ți-am zis la început ca sufăr de inimă plină, plină)

Ne uităm unul la altul cu atâta iubire,

Că stânca pe care stăm nu ne mai ține.

Dar stânca a pierdut din vedere

că suntem lumini și luminile

nu mor în cădere.

(Doar de inimă plină, plină)

un drum lung eu te-am căutat,

și am sperat că n-am uitat,

să îți aduc în dar,

scrisorile promise de un veac.

visezi cu ochii mari spre lună

iar eu mă las purtat de vină 

căci tu nu cânți și pari neutră 

dar când mă atingi, te ard pe mână 

spune-mi cum e să ai corpul rece?

cel oferit de nopți pierdute

doar prezentat lunii bătrâne

cum poți visa chiar și acum 

cât timp ei cred că nu ești om

iar tu nu crezi că-s visător.