NECESITATEA NECINSTEI

Însiropat mi e sufletul de sânge 

Și din el lăstar e judecat,

Căci moartea intru-na ea învinge 

Neobosit infern și înghețat 

Necinstită poate fi pedeapsă

Tortură slugă a îngropăciunii,

Dispare învrăjbită că mireasma

Lăsând loc putreziciunii

Profan al pântecului rod

Prin fisură la i pustiit de viață,

Ai spulberat speranța unui nod

Ce a fost legat cu fir de ață 

Ghemuit pășesc în întuneric 

De acum orbește rătăcesc

De mine simt  a nu fi vrednic,

Aștept pumnalul cel ceresc

Parfumați ,inepți și aroganți

Armură le este bogăția,

Dezertori din adevăr și inflamați

Sădesc satanic sărăcia

Cochilii le sunt falnice palate

Bijuterii umbresc acrilica lor piele,

Comori, absurde adunate

Condiment și drog, pentru un dans de iele

Făpturi fatidice și albe de făină

Creaturi cu ochii de cărbune,

Încetați voi ! azi , și căutați lumină

Dișcipoli falși și demascți de rune

Eternitatea nu va cuprinde în a ei cunună

Suflet curb pocit în vad,

Cenușa nu-ți va odihnii în urnă

Fabulos cavou ,te va conduce în iad

Deghizați călăi dezbracă lăcomia 

Bufoni captivi de faimă și avere,

Corozivi și cronici ignoră sărăcia 

Oamenilor ce le a încredințat putere

Anesteziați din fașă expun extravaganță 

Intr un fals balet își desenează vina,

Sunt hoți cu stil și eleganță 

În timp ce fură, ei nu trag cortina

Dantela cea fină demonic estompează 

Un chip grotesc caustic deformat,

Ridicol ..! ,Creatura fascinează 

Conduce oameni , și o face delicat

Asediați de boală , lacrimi , neputință 

Oameni ce cred și cer o vindecare

Faraonic sunt împinși in neființă,

Cagula sufletului , devine alinare

Râvnim adeseori vulcanic

Spre strălucire,laudă,avere

Prizionieri compuși dintr-un produs metalic,

Sevraj stilat sorbim tăcuți plăcere

Poțiune cu efect real

Uităm modestele origini,

Ne cățărăm pe-naltul piedestal

Prețios prilej ne înbucură în inimi

Străbunii ce nu-i mai amintim

Sunt doar tablou umplut de acuarelă

Și totuși datorită lor trăim,

Ei fiind și azi o santinelă

Defilăm acum cu papion la gât

De un alb papal noi îmbrăcăm veșminte,

Extaz dulceag trăim! dar cât?

Căci falsa pace naște doar morminte.

Din liniștea albă se-nvaluie trist

Amor înșelat de ochi care cer,

Te văd te doresc, nu vreau dar insist 

Din foc ce ardea acum este ger 

Din noapte ostenite vise se-mbina se nasc

Albastre sunt acum gânduri,

Din pânze albe de Damasc 

Se  înalță, precum niște cârduri 

Uitate acum vise ce calde au fost 

Din perne trezite in raze de soare,

Născute atunci acum numai au rost 

Înghețate și frânte plutesc pe o mare

Și simți cum se -nchide se ascunde în tine 

Și plânge și moare de chin sugrumat,

Un suflet speriat subțire prin vine

Distruge distrus, că na fost salvat 

Ghiftuiți scăldați în bogăție
Sterili de spirit și idei,
Sunt snobi cu solzi de viclenie
Mânjiți de vină și mișei

Lichele cu priviri morbide
Ați vândut și înșelat acest popor,
Păgâni născuți din pântece-ncrețite
Ați trimis din mulțimea la topor

Cu ochi crăpați de teracotă
Această țară ați otrăvit !
Uscate aveți suflete de cretă,
Ați trădat și ați mințit

Fiola vă va dilua destinul
Sfârșit va fi și pentru voi,
Căci boala ea va naște chinul
Să simțiți ,ce simțim noi.   

Mi-am dorit să-ți fiu asa cum n-am știut

Să mi te scriu în versuri cum vreodată n-am scris

Să-mi scrii pe piele vise cum nu s-au mai aflat

Să-mi rămâi o poveste cu un alt final.

Mi-am dorit să-mi rămâi tu... nu cel de azi fără glas

Fără un zâmbet... fără urme de pas

O clipă doi să mai fim, fără lume, fără timp

O clipă care să stingă durerea fără de sfârșit...

Mi-am dorit să mă îmbrățișezi cum o fac ploile

Când ating florile și le umplu de culoare

Să mă pierd în tine ca un vânt rătăcit 

Să fim o clipă doi, într-un singur sfârșit. 

Spune-mi acum... nu crezi c-a fost prea mare pedeapsa?

Pentru teama din tine, fără milă să-mi stingi lumina

Să ard... să mă sting în infinita-ți tăcere, fără să vezi

Când nu-mi doream decât o ultimă dată să mă... îmbrățișezi.

    Când de tine, nevoie voi avea, 
    nu vei fi aici; 
    şi-am să mă-ntreb, 
    ca-ntr-alte alte dăţi:
    "- Ce voi face mâine?"
    
    Poate că-ţi voi scrie versuri,
    aşa cum poeţii le scriau, 
    iubitelor şi-apoi le părăseau, 
    plecând în lume de nebuni, 
    pescari, să-şi caute ursita...
    
    Sau, poate nu-ţi voi scrie, 
    ci doar voi vegeta-n vreun colţ, 
    şi voi trăi din amintirea, 
    acelor ochi, din care mi-am furat, 
    şi mi-am hrănit lumina...
    
    Şi-acuma scriu, să-mi petrec timpul, 
    căci singur am rămas, 
    cu atâtea mute întrebări în glas: 
    destinu' meu nu-i lângă mine,
    ce-am să mă fac? 
   

    Și zău că dac-ar fi, n-ar fi păcat!
    Sau poate-ar fi!, tu ştii mai bine? 

Nu știu să strig să te întorci,

Cuvintele pe foi le frâng.

Te văd cum pleci, cu paşii reci,

Că tot ce-am fost..s-a rupt.

Nu știu să-ți chem privirea înapoi,

Să te agăț de-un gând, să stai.

Tu mergi, iar eu mă zbat în foc.

Și lumea mea se face iad.

Nu știu să schimb ce-i scris să fie,

Să te opresc dintr-un cuvânt 

Doar sufletul si inima, nebună, vie,

Îți mai șoptește numele în gând...

Și doare. Doare-n fiecare os,

Să stiu că-mi esti mult prea departe,

Că ce-a fost viu și am gândit frumos,

Rămâne-n mine..si într-o carte...

Scrisă în nopți pline de tăcere,

Cu marginile roase de oftat.

Sperând o clipă de poveste 

...o-mbrățisare... un vin în pahar...

Te rog te rog si iar te rog să ma iubești!

În fața ta stau eu,

Umilul cerșetor ce-ți cade la picioare,

Ce te iubește și-ți cere îndurare,

Să îl iubești, să-i dai două sarmale,

Și-un păhărel de vin de la tătuțu lu matale,

Căci doar așa primești biletul de intrare,

În Rai...chiar de-ți miroase a provocare!

(19 noiembrie 2023 Vasilica dragostea mea)

Așa îmi vine câteodată

Să blestem  și să mă înfurii

Și să întreb;

De ce Doamne omului i-ai dat 

Minte și gândire să poată construi 

Cetăți, palate poduri pestr ape,

Creații ce durează peste viacuri,

Dar să se bucure de ele,nu?

Ai lăsat atâta frumusețe în lume

Dar timp s-o vadă n-are

De ce oare?

Ai lăsat bătrânețea,apusul ce doare,

Cine are de ea trebuință?

De ce ai lăsat boală,durere

Ce să facă omul cu ele?

Freamătă printre frunze

Numele tău pe buze.

Chipul meu curge din nor,

Plouat de al tău dor.

Prin pădurea -ntunecata 

Silueta mea ciudată 

Se perinda printre șoapte, 

Rătăcind zi și noapte. 

Pasărea imi cântă jalea.,

Vântul răscolește calea,

Pomii ma cuprind in taină, 

Smulgandu ma de haină. 

Aud urlete de fiară, 

Ce in mine înghețara;

Să fug de ea,ori de mine,

Sa pot uita de tine?..

Căzuse-n palma mea

Din cerul tău o stea

Si plăpând, s a stins 

În potopul meu plâns..