Memories
Seek for and find in your mind
All the happy days, in years.
No pressures and no fears
Just open a heart but not blind.
Touch the senses of the being,
Command the body to be well,
And stop your thoughts fleeing
Allow here the hope to dwell.
Feed with music your soul,
Listen the song of the life
Because you strive for a goal
And your love will be rife.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Cornelia Buzatu
Дата публикации: 7 сентября 2023
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 716
Стихи из этой категории
Cand ar trebui sa plece
Cand ochii mari, odata luminosi ajung in lacrimi sa se-nece
Si-n loc de bine-i face rau,
Ar trebui sa plece!
Cand zambetul frumos si cald devine trist si rece,
Cand totu-i gri si-ntunecat,
Ar trebui sa plece!
Cand discutii simple de-alta data acum stau sa disece
Si-n vorbele lui nu mai crede,
Ar trebui sa plece!
Cand sufletul ei indoit vrea timp sa se vindece
Si el n-o lasa, egoist,
Ar trebui sa plece!
Cand dragostea ce tu i-o porti doar frica ti-o intrece,
N-o distruge, salveaz-o!, inca poti!
Ce gest mai nobil poti sa faci decat s-o lasi sa plece?
Dor de dor
Am dor de dor, de-un gând pierdut,
Ce-n suflet mi-a rămas tăcut,
Ca un ecou în zori, fugar,
Îmbrățișat de-un vis amar.
Mi-e dor de dor, mi-e dor de mine,
De pașii mei rătăcitori,
Ce-au alergat pe drumuri line
Și s-au pierdut printre ninsori.
Am dor de dorul ce mă doare,
De clipe ce nu s-au născut,
De-o amintire trecătoare
Dintr-un trecut ce m-a durut.
Dorul de dor mă cheamă iar,
Ca o chemare din abis,
Să-l port cu mine în zadar,
În orice zi, în orice vis.
Cum nu te am cu mine
Cum nu te am cu mine,
Mă rog pe ţărmul ud,
La primul val ce vine,
S-aducă al tău sărut.
Şi atunci trasez, din minte,
Cu degetul pe plajă
Conturul gurii tale,
Pătruns de a sa vrajă.
Cum nu te am cu mine,
Implor al doilea val,
Din depărtări s-aducă
Surâsul tău la mal.
Şi atunci schiţez pe plajă
Cu degetu'-n nisip,
Portretul tău iubito
Cu zâmbetul pe chip.
Cum nu te am cu mine,
La valul următor
Mă rog ca să aducă
Cu el al tău amor.
Şi atunci trag printre alge
Şi pescăruşi răzleţi,
Conturul unei inimi
Străpunsă de săgeţi.
Cum nu te am cu mine,
Rog valurile toate,
La piept să mi te aducă
Măcar pentru o noapte.
Şi atunci sub clar de lună
Pe plajă scriu, de zor,
Cu litere de-o palmă,
DE TINE ÎMI E DOR!!!
DE TINE ÎMI E DOR!!!
DE TINE ÎMI E DOR!!!...
Întuneric
Dă-mi la o parte versurile …
și șoaptele
Dă-mi la o parte visele
și gândul cum că … noi doi!
Dă-mi trupul la o parte iar palmele ...
de pe umeri-ți goi …
Dă-mi la o parte razele de soare
Și o să vezi cum stelele apar pe cer,
Și cum lumea se răcește într-un aprig ger.
Dă-mi la o parte frunzele …
de pe al meu pământ
să vezi cum toate se sfârșesc …
în măcinatul morilor de vânt.
Dă-mi totul uitării,
ia-mi totul si lasă-mi nimic!
Dă-le pe toate la o parte
și ai să mă găsești așa cum sunt eu,
un fel de … al tău întuneric.
(Autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - Editura Etnous - 2020 / ISBN: 978-606-712-760-7)
De-ai veni
Vino, dragă-n codrul verde
Să ne-ascundem de-ale lumii,
Și sub creanga răsfirată
Să cântăm o odă lunii.
În câmpia cea întinsă
S-alergăm ca doi copii,
Iar sub scutul cel de lună
Codrii să răsune vii.
Să răsune un cer negru
Peste-al nostru creștet alb,
Mii de stele să lucească
Cu veșmântul lor cel dalb.
Ești parte din mine
Am realizat că îmi lipsești cu adevărat
Însă această lipsă nu duce în obișnuit
Aștept mereu să vii de la muncă cât mai rapid
Să vorbim cel puțin un minut în fiecare zi.
Te-aștept cum câinele-și așteaptă stăpânul când îi este foame,
Te-aștept cum copiii furnicilor
Așteaptă să își simtă mamele.
Te iubesc atât de mult, prin cuvinte e prea greu de explicat
Cu niște simple cuvinte cunoscute de orișicine
N-am să-ți pot împărtăși inima mea
N-am să pot să-ți spun că acolo se află inima ta.
Să dorm liniștită în brațele tale aș vrea
Să privim împreună amurgul-‘serat
Să simt aroma primăverii încă din toamnă
Să simți cum e să fii mereu adorat.
În brațele tale mă regăsesc, mă simt ca acasă
Fiecare bătaie a inimii mele tresare la atingerea ta
Îi mulțumesc lui Dumnezeu, cu sufletul înduplecat,
Că mi-a dăruit un înger ce mi-a dăruit toată dragostea pe tavă.
Ești refugiul, speranța și visul meu neîncetat,
În fiecare vers,iubitule, ești mereu adorat.
Te iubesc din toată inima, n-am să mai scot niciun cuvânt
Un sentiment straniu , un început de cântec sfânt.
Cand ar trebui sa plece
Cand ochii mari, odata luminosi ajung in lacrimi sa se-nece
Si-n loc de bine-i face rau,
Ar trebui sa plece!
Cand zambetul frumos si cald devine trist si rece,
Cand totu-i gri si-ntunecat,
Ar trebui sa plece!
Cand discutii simple de-alta data acum stau sa disece
Si-n vorbele lui nu mai crede,
Ar trebui sa plece!
Cand sufletul ei indoit vrea timp sa se vindece
Si el n-o lasa, egoist,
Ar trebui sa plece!
Cand dragostea ce tu i-o porti doar frica ti-o intrece,
N-o distruge, salveaz-o!, inca poti!
Ce gest mai nobil poti sa faci decat s-o lasi sa plece?
Dor de dor
Am dor de dor, de-un gând pierdut,
Ce-n suflet mi-a rămas tăcut,
Ca un ecou în zori, fugar,
Îmbrățișat de-un vis amar.
Mi-e dor de dor, mi-e dor de mine,
De pașii mei rătăcitori,
Ce-au alergat pe drumuri line
Și s-au pierdut printre ninsori.
Am dor de dorul ce mă doare,
De clipe ce nu s-au născut,
De-o amintire trecătoare
Dintr-un trecut ce m-a durut.
Dorul de dor mă cheamă iar,
Ca o chemare din abis,
Să-l port cu mine în zadar,
În orice zi, în orice vis.
Cum nu te am cu mine
Cum nu te am cu mine,
Mă rog pe ţărmul ud,
La primul val ce vine,
S-aducă al tău sărut.
Şi atunci trasez, din minte,
Cu degetul pe plajă
Conturul gurii tale,
Pătruns de a sa vrajă.
Cum nu te am cu mine,
Implor al doilea val,
Din depărtări s-aducă
Surâsul tău la mal.
Şi atunci schiţez pe plajă
Cu degetu'-n nisip,
Portretul tău iubito
Cu zâmbetul pe chip.
Cum nu te am cu mine,
La valul următor
Mă rog ca să aducă
Cu el al tău amor.
Şi atunci trag printre alge
Şi pescăruşi răzleţi,
Conturul unei inimi
Străpunsă de săgeţi.
Cum nu te am cu mine,
Rog valurile toate,
La piept să mi te aducă
Măcar pentru o noapte.
Şi atunci sub clar de lună
Pe plajă scriu, de zor,
Cu litere de-o palmă,
DE TINE ÎMI E DOR!!!
DE TINE ÎMI E DOR!!!
DE TINE ÎMI E DOR!!!...
Întuneric
Dă-mi la o parte versurile …
și șoaptele
Dă-mi la o parte visele
și gândul cum că … noi doi!
Dă-mi trupul la o parte iar palmele ...
de pe umeri-ți goi …
Dă-mi la o parte razele de soare
Și o să vezi cum stelele apar pe cer,
Și cum lumea se răcește într-un aprig ger.
Dă-mi la o parte frunzele …
de pe al meu pământ
să vezi cum toate se sfârșesc …
în măcinatul morilor de vânt.
Dă-mi totul uitării,
ia-mi totul si lasă-mi nimic!
Dă-le pe toate la o parte
și ai să mă găsești așa cum sunt eu,
un fel de … al tău întuneric.
(Autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - Editura Etnous - 2020 / ISBN: 978-606-712-760-7)
De-ai veni
Vino, dragă-n codrul verde
Să ne-ascundem de-ale lumii,
Și sub creanga răsfirată
Să cântăm o odă lunii.
În câmpia cea întinsă
S-alergăm ca doi copii,
Iar sub scutul cel de lună
Codrii să răsune vii.
Să răsune un cer negru
Peste-al nostru creștet alb,
Mii de stele să lucească
Cu veșmântul lor cel dalb.
Ești parte din mine
Am realizat că îmi lipsești cu adevărat
Însă această lipsă nu duce în obișnuit
Aștept mereu să vii de la muncă cât mai rapid
Să vorbim cel puțin un minut în fiecare zi.
Te-aștept cum câinele-și așteaptă stăpânul când îi este foame,
Te-aștept cum copiii furnicilor
Așteaptă să își simtă mamele.
Te iubesc atât de mult, prin cuvinte e prea greu de explicat
Cu niște simple cuvinte cunoscute de orișicine
N-am să-ți pot împărtăși inima mea
N-am să pot să-ți spun că acolo se află inima ta.
Să dorm liniștită în brațele tale aș vrea
Să privim împreună amurgul-‘serat
Să simt aroma primăverii încă din toamnă
Să simți cum e să fii mereu adorat.
În brațele tale mă regăsesc, mă simt ca acasă
Fiecare bătaie a inimii mele tresare la atingerea ta
Îi mulțumesc lui Dumnezeu, cu sufletul înduplecat,
Că mi-a dăruit un înger ce mi-a dăruit toată dragostea pe tavă.
Ești refugiul, speranța și visul meu neîncetat,
În fiecare vers,iubitule, ești mereu adorat.
Te iubesc din toată inima, n-am să mai scot niciun cuvânt
Un sentiment straniu , un început de cântec sfânt.
Другие стихотворения автора
Ochii inimii
Încearcă să privești prin ochii orizontului,
Ascultă bătăile inimii cu stetoscopul Universului,
Pipăie freamătul vieții cu simșurile naturii,
Miroase parfumul îmbietor al destinului și firii.
Adormi visând un peisaj în zori de zi,
Trezește-te în zori gândind la un plăcut amurg,
Acceptă momentele ce-aduc trăiri,
Urmărește cât de minuțios și sigur curg.
Transferă inimii din gând menirea,
Permite sufletului să se-nobileze cu sublim,
Îmbrățișează semenii cu iubirea
Ce-n bucurie harul împlinim.
În vis, natura
În poiana încărcată cu flori
Soarele răsare dis în zori.
Mândru se-așează în zare
Și încălzește întreaga suflare.
Din tulpina verde și firavă
Creând o întreagă dumbravă,
Se naște din boboc o floare
Frumoasă ca ruptă din culoare.
Deschisă într-o noanță albastră
Cu ochiul îndreptat printr-o fereastră,
Spre orizont, nevoia spre a lumina
Și caută-n aer vântul spre a germina.
Un nor se-mprietenește cu Soarele
Și își descarcă tunând izvoarele,
Dăruind împreună, de milenii
Viață înmiresmată, multicoloră poienii.
Filozofia naturii
Am urcat un vârf de munte
Și am atins cerul cu gândul.
Pe al lui abis să-l înfrunte
Omagiul cântându-i colindul.
De sus privind către vale
Imaginația mea dă roade.
La sunete clare de cavale
Oamenii-s subiect de balade.
La poalele muntelui bătrân
Apa lină și o pajiște se-ntind.
Acolo flora și fauna rămân
Frumusețea naturii amintind.
Cărarea ce duce spre culmi
Aceeași este și spre înapoi.
Păstrezi verticalitatea din ulmi
Și melodiosul sunet de cimpoi.
Împlinire
Mi-e teamă s-ating fericirea,
Ascunsă -n aura orizontului.
Pășesc în bătaia vântului
Și îmi revin urmând gândirea.
Mă găsesc în fața unei porți,
Ezit să o trec cu emoții.
Senzația că depășesc munții
Ce au păduri cu brazi cărunți.
Sub neaua ce acoperă bradul
E viața naturii în verde,
Iar sufletul nimica nu pierde
Că dragostea o exprimă bardul.
Reiau sentimentul dorinței
De împlinire a unui vis,
Și nu consider idealul abis,
Căci mânuiesc sfera speranței.
Talisman
Acest modest talisman
Ce îl primim în fiecare an,
Soli de primăvară aduce
După iarna ce se duce.
El simbolizând calin,
Aer, apă, cer senin,
Soarele cu a lui căldură,
Acasă florile din bătătură.
Sper ca solul să fie bucurie!
Să aducă pacea timpurie,
Un gând bun și fericire,
Voie bună, liniște, împlinire.
Indispoziție
Ești tu devină soartă?
Sau poate nu-mi dau seama
Ca și-o ființă moartă
Ce nemai știind teama
Târziu se pierde între ciulini.
Soartă, ce-n tăcere ai plăsmuit
Unii să sufere oare fără încetare,
Lăsându-și visul aghesmuit
Sedus și secat de întristare,
Și pierzând dorința în țelini.
De ce ai făcut oare ca-n viață
Unii să aibă-n suflet ghiață,
Și totul în jur să îi lovească
De nu au loc în inimi să iubească,
Și trec în amintire perfect hialini.
De ce-ai prezis mereu omului
Să îți urmeze bătăile ritmului
Ce le-ai compus printre semeni,
Și cu o baghetă magică-i ademeni,
Și le oferi vederea-n ochii cristalini.
Dar nu, profeție nu ești soartă,
Tu, știind că vina lor o poată.
Pe cei înconjurați de micșorimi
Îi osândești multor asprimi.
Dar apoi tu în viață poți să îi alini.
Ochii inimii
Încearcă să privești prin ochii orizontului,
Ascultă bătăile inimii cu stetoscopul Universului,
Pipăie freamătul vieții cu simșurile naturii,
Miroase parfumul îmbietor al destinului și firii.
Adormi visând un peisaj în zori de zi,
Trezește-te în zori gândind la un plăcut amurg,
Acceptă momentele ce-aduc trăiri,
Urmărește cât de minuțios și sigur curg.
Transferă inimii din gând menirea,
Permite sufletului să se-nobileze cu sublim,
Îmbrățișează semenii cu iubirea
Ce-n bucurie harul împlinim.
În vis, natura
În poiana încărcată cu flori
Soarele răsare dis în zori.
Mândru se-așează în zare
Și încălzește întreaga suflare.
Din tulpina verde și firavă
Creând o întreagă dumbravă,
Se naște din boboc o floare
Frumoasă ca ruptă din culoare.
Deschisă într-o noanță albastră
Cu ochiul îndreptat printr-o fereastră,
Spre orizont, nevoia spre a lumina
Și caută-n aer vântul spre a germina.
Un nor se-mprietenește cu Soarele
Și își descarcă tunând izvoarele,
Dăruind împreună, de milenii
Viață înmiresmată, multicoloră poienii.
Filozofia naturii
Am urcat un vârf de munte
Și am atins cerul cu gândul.
Pe al lui abis să-l înfrunte
Omagiul cântându-i colindul.
De sus privind către vale
Imaginația mea dă roade.
La sunete clare de cavale
Oamenii-s subiect de balade.
La poalele muntelui bătrân
Apa lină și o pajiște se-ntind.
Acolo flora și fauna rămân
Frumusețea naturii amintind.
Cărarea ce duce spre culmi
Aceeași este și spre înapoi.
Păstrezi verticalitatea din ulmi
Și melodiosul sunet de cimpoi.
Împlinire
Mi-e teamă s-ating fericirea,
Ascunsă -n aura orizontului.
Pășesc în bătaia vântului
Și îmi revin urmând gândirea.
Mă găsesc în fața unei porți,
Ezit să o trec cu emoții.
Senzația că depășesc munții
Ce au păduri cu brazi cărunți.
Sub neaua ce acoperă bradul
E viața naturii în verde,
Iar sufletul nimica nu pierde
Că dragostea o exprimă bardul.
Reiau sentimentul dorinței
De împlinire a unui vis,
Și nu consider idealul abis,
Căci mânuiesc sfera speranței.
Talisman
Acest modest talisman
Ce îl primim în fiecare an,
Soli de primăvară aduce
După iarna ce se duce.
El simbolizând calin,
Aer, apă, cer senin,
Soarele cu a lui căldură,
Acasă florile din bătătură.
Sper ca solul să fie bucurie!
Să aducă pacea timpurie,
Un gând bun și fericire,
Voie bună, liniște, împlinire.
Indispoziție
Ești tu devină soartă?
Sau poate nu-mi dau seama
Ca și-o ființă moartă
Ce nemai știind teama
Târziu se pierde între ciulini.
Soartă, ce-n tăcere ai plăsmuit
Unii să sufere oare fără încetare,
Lăsându-și visul aghesmuit
Sedus și secat de întristare,
Și pierzând dorința în țelini.
De ce ai făcut oare ca-n viață
Unii să aibă-n suflet ghiață,
Și totul în jur să îi lovească
De nu au loc în inimi să iubească,
Și trec în amintire perfect hialini.
De ce-ai prezis mereu omului
Să îți urmeze bătăile ritmului
Ce le-ai compus printre semeni,
Și cu o baghetă magică-i ademeni,
Și le oferi vederea-n ochii cristalini.
Dar nu, profeție nu ești soartă,
Tu, știind că vina lor o poată.
Pe cei înconjurați de micșorimi
Îi osândești multor asprimi.
Dar apoi tu în viață poți să îi alini.