Între iubire și ură

Ei bine preafrumoaso

Credeai că las eu timpul să se scurgă

Fără să-ți cânt sonet de-amor?

Sau să-ți compun o melodie

Dar nu sosită-n din melodioasă armonie

Ci din nebune versuri ce-mi vin în minte?!

Cum că pe lume nu există frumusețe revarsată

Așa cum izvorăște doar din tine,

Izvor de bunatate îngerească...

Flăcări ce pleacă din blânzi-ți ochi ce prevestesc iubirea Cerească ce nu moare niciodată!

Căci tu ești doar o pace ce suspină bucurie,

Ohhhh preafrumoaso...!

Primește-mă te rog la tine,

În visele ce-mi sunt șoptite,

Și-mi spun că tu ești amorul și iubirea sau mai degrabă Nemurirea!

(20 iunie 2023 H.S-Irepetabila iubire)

N-am să las ziua să treacă

Fără să-ți spun cât te iubesc...

Chiar dacă timpul încearcă pe furiș să plece

Mereu făcând la fel,

Jucându-și infinitul rol,

Lăsându-și doar umbrele,

Foșnind clipele, furându-le..

Știi bine cum face!

Dispare zâmbind,tăcând

Lăsând al tristeții întunecat zeu

Blestemul meu...

Nu,nu voi lăsa ziua să moară!

O voi ține cu secundele cu orele cu chipul ei încremenită acum,

Cu timp cu tot ce are,cine poate cunoaște,

Dacă mâine renaște

Știind că nu vrea

Pe loc să stea...

Și-ți voi spune cât te iubesc,

Același refren dar altfel,

Mereu cu alte culori,șoptit poate,

Ce-și poartă muzica veselă,

O mică și trecătoare simfonie,

Un foc ce-și arde flacăra sa,

Mister adus din altă lume...

Poate Paradisul din inima ta sau a mea....

Nu-i dragostea însăși viața,

Ce-aduce speranța,gonind tristețea și moartea?

Cum să las ziua să treacă așa,

Fără să-ți spun cât te iubesc,

Parându-mi-se că-s risipit fără tine,

Să fiu doar o tristă fantomă, duh rătăcit

Ori timpul m-a pierdut nemilosul în trecerea sa,

Nelasându-mă să fac ceva..

Pentru tine!

(17 mai 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire).

Credeai că timpul există ?

Nu!

Timpul este doar o amăgire;

Idee fixă lipsită de ființă,înțelege!

Tu și cu mine suntem timpul!

Noi ardem,suntem viață;

Eu te respir pe tine,

Tu ești timpul meu,

Iar tu mă respiri pe mine

Eu sunt timpul tău!

Noi existăm perpetuum

Chiar dacă se zice că timpul ne trece,

Noi suntem aici și acolo,

Dincolo de zidul de care nu se vede Adevărul!

Creatorul ne iubește prin fiecare culoare dăruită,

Prin foșnetul copacilor sau prin glasul păsărilor,

Simte asta!

Spatiul este doar sclavul pe care călcăm,

Timpul este doar imaginația care se plimbă

Purtată de-un secundar de ceas!

Eu sunt ora,tu ești minutele,

Secundele sunt dragostea,

Ritmul,pulsul,inima!

(6 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Așa cum culoarea din pensula pictorului,

Are nevoie de un suport sau de o pânză

Pentru a prinde viață,

La fel vorbele rostite de cineva,

Au nevoie de altcineva..

Dar ce se întâmplă cu gândurile exprimate și neauzite?

De câte ori nu vorbim singuri?

Ne aude oare cineva?

Ne aude propria conștiință...

Dar ne mai aude și altcineva....

Să fie Dumnezeu,demonii?

Nu cumva chiar și un monolog nerostit are pe cineva spectator?

(10 ian 2023 H.S)

Doar dragostea adună laolaltă oamenii...

Căci orice altceva e amăgire! 

Și orice trâmbiță vestește efemerul ce-i doar infatuata risipre!

De vrei să te aduni,cu siguranță o poți face!

Dar nu prin egoism sau prin cotidian progres,

Crezându-te stăpân autonom

Și "Creator" al propriului sarcasm ce locuiește-ntro cutie..

Precum cea a Pandorei de tristă fictivă amintire,

Unde au stat înghesuite toate cele rele, 

Și au ieșit să otrăvească lumea

În blestematul ceas de risipire!

Și totuși mai era ceva rămas acolo,

Era Speranța...

Optimist scenariu de sfârșit!

(17 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Iubito ,schimbul trei

Sau schimbul de noapte

Îți aduce ale iubirii mele șoapte,

Nu ești singură,crede..

Ești cuprinsă în ale mele brațe

Când somnul te prinde,

Gândește o clipă

Sau două sau trei de vrei

Eu voi fi acolo ca o briză

Te voi ține de mână

Iubindu-te mereu...

Știi bine, noi nu facem promisiuni deșarte,

Dumnezeu ne cunoaște

Ne-ascultă,vezi și tu,văd și eu

Minunea iubirii noastre vorbește...

Mi-ai spus că mă iubești,ieri

Patru februarie,ce zi,ce vorbe frumoase..

Și tu acum ești în schimbul de noapte,

Pășind liberă frumoasă ca o sirenă ieșită din mare,

Eu ținându-te a mea prizonieră,

Mut,la mine în vise în gand,în brațe..

Într-un continuu sărut!

(5 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Unde să te caut

De-mi va fi dor de tine? 

Prin gândurile mele

Adesea rătăcești

Te caut printre stele,

Prin visurile mele

Neîncetat te caut...

Spune-mi, unde esti?

Prin vântul ce adie,

Prin florile de măr,

Prin stropii calzi de ploaie,

Esti unic adevăr.

Te caut și în cântec,

În file de povești,

Dar te găsesc în suflet,

Știu că acolo ești.

O lumină violetă pătrunde tot și, în special,

tot ce se crapă; buze pietrificate, sentimente

uitate, precum și stări amăgitoare de fericire.

Această lumină este o culoare, ce împodobește

urechea unei femei ; ureche, care poate auzi ;

un cântec violet ascuns în taina sânului~

frunze pentru a acoperi răni vechi; dureri după

dureri ; goliciune. Această femeie știe că tot

ceea ce strălucește nu este doar aur în universul

ei paralel ; templu, refracție, dispersie. Învață

cum să–și înfingă dinții într-un măr și-i înfinge

din nou până când acesta se crapă ; a mușca,

remușcare. Ulterior, ea mestecă pentru a se

hrăni; deschidere, transformare ; Ea are nevoie

de sentimentul conștiinței de sine; reflexie de

lumină pe marginea propriului ei abis; cruditate

lăptoasă, matitate, creștere, prăsire și maturație

de toamnă; părăsire. Subconștientul ei este un

cavou în care zace o puritate primară, puerilism.

Viața ei este o zbatere pentru nimic; o ramură

din pomul cunoașterii, care nu va înflori niciodată;

sămânță, a germina. Ea este încă existentă și vie

sub cerul ei plin de nori, îndepărtat și apatic ;

crepuscul trist. Ea are nevoie de o sărutare sfântă

pentru galaxia ei de sentimente. Aude sâsâitul șarpelui,

verde la față, și freamătul frunzelor ; mască~

fie alba, fie roșie, fie galbenă, fie cafenie. Viața ei

este întunecare. Ea nu vrea să se dezumanizeze.

Umbra ei este o formă în spațiu, una eterică.

Ea înțelege semnificația fructului interzis, pe care

îl păstrează în căușul iubirii ; zbârcire, mumificare.

Poezie de Marieta Maglas

Cât poți fi de frumoasă, minunea vieții mele!
Vibrează ființa-n mine ca strunele chitării
Când ne plimbăm de mână, desculți pe țărmul mării,
Ești noaptea mea albastră, ești cerul meu cu stele!

Ce minunat îți vine pe trup rochia albă
Care-n bătaia brizei, pe coapse ți se zbate
Ești raza de lumină ce-n zori la geam îmi bate
Ești tu, unica perlă-n a vieții mele salbă!

Ești unica iubire, ești unica dorință
Ești tot ce am nevoie să-mi aflu fericirea,
Îți jur că niciodată nu-ți voi trăda iubirea
Să plec de lângă tine, va fi cu neputință!

Să respirăm parfumul acestei nopți de vară
Și-a valurilor spumă pe tălpi să ne sărute
Să ascultăm sirene ce-n larg se fac pierdute
Uitați la țărmul mării, noi doi și o chitară

Să devenim o ființă cu sunetul chitării,
Cât te iubesc, cuvinte-s prea mici ca să ți-o spună
De azi, inimii mele, pe veci îi ești stăpână
Să ne cunune luna, aici, la malul mării!

Mi-as fi dorit sa ma opresc la ochii tai

Sa-ti vad lumina-n fiecare noapte

Dar ochii tai sunt reci, intunecati si goi

Si ma privesc cu frica/ura de departe!

Mi-as fi dorit sa avem suflete-mpacate,

Unul langa altul sa stea cuibarite

Sa -si vorbeasca neincetat in soapte

Si sa se-alinte-n clipe nesfarsite!

Mi-aș fi dorit sa vezi ca viata-i simplitate

Ca tot ce ambalam frumos e efemer

Sa treaca anii si-apoi sa ne dam dreptate

Ca cel mai bine- n viata e sa fii sincer!

Mi-as fi dorit sa treaca anii si sa radem 

C-am fost sinceri si cand nu se cadea

Ca tot ce noi am strans in suflet si in zambet

Ne-a facut diferiti de toata lumea!

Mi-as fi dorit sa-ti simt iubirea-n rol de tata

Pentru copiii pentru care m-am rugat,

Sa ne certam pe-un nume dac-ar fi fost fata

Sau alegand un nume de baiat!

Mi-as fi dorit o casa plina de lumina

Sa nu existe niciun coltisor ascuns

Sa dam apoi la tot ce-am strans o radacina

Iubirea sa ne fi fost de ajuns.

Mi-as fi dorit ca dincolo de vorbe

S-avem momente surde dar intregi

Sa nu punem tacerii noastre jerbe

Sa te fi uitat in spate atunci cand pleci!

Mi-as fi dorit sa nu-mi doresc nimic

Dar las sa treaca totul de la sine

Imi sterg ochii si incep sa ma ridic

Ca simt ca totul o sa fie bine!

Miriam - Doua Umbre

11.12.2025 

#Doua-Umbre

Mă plouă, sunt ud, dar sper

Să vii așa cum ne-am vorbit,

Te-aștept în mână cu biletul

Unde ai scris..Adio..s-a sfârșit. 

Cum pot să cred în scrisul tău

Și în cuvintele, greu de-nțeles,

Când mai acum..o săptămână

Ne sărutam, fiind...al tău ales. 

Da, cunosc ce tu mi-ai reproșat

Dar am crezut că este-o glumă,

Și chiar aminte îmi aduc, c-ai zis

Că tot ce fac și tu auzi se-adună. 

Nu știu ce am făcut de am greșit

Și, nici ce la ureche... ți-a ajuns,

Așa că bine-ar fi să ne-ntâlnim

Să mă întrebi și să obții răspuns. 

Ieri te-am sunat și-am stabilit

Că azi să ne vedem, să discutăm,

Dar văd că timpu-i dus în noapte

Geaba mai sper că azi ne sărutăm. 

Privesc cum vântul poartă norul

Și nu mai cade stropul binecuvântat,

Așa că-mi strâng umbrela și pornesc

Spre casă, singur, trist și...resemnat!

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Een moment van oprechtheid

Een moment van oprechtheid

in plaats van tot ziens

laten we een beetje schoonheid geven

dit laatste uur.

wij zijn niet veranderd

het is maar een mening

Neem geen woord als vanzelfsprekend aan

of een onbeduidend gebaar.

Nee, wij zijn niet veranderd

het is gewoon toeval

Dat zouden wij in ieder geval zijn

en waar we het ook over hebben

we zijn geen twee vreemden

Mijn liefje.

Een moment van oprechtheid

het zou een subliem gebaar zijn

we hebben de moed om het toe te geven

dat wij van elkaar houden.

Een moment van oprechtheid

ze zouden ons herinneren

van onze goede jaren

zou ons er in dit laatste uur aan herinneren

Een moment van oprechtheid

in plaats van tot ziens.

wij zijn niet veranderd

het is maar een mening

Neem geen woord als vanzelfsprekend aan

of een onbeduidend gebaar.

Nee, wij zijn niet veranderd

het is gewoon toeval

Dat zouden wij in ieder geval zijn

en waar we het ook over hebben

we zijn geen twee vreemden

Mijn liefje.

Een moment van oprechtheid

het zou een subliem gebaar zijn

we hebben de moed om het toe te geven

dat we nog steeds van elkaar houden

Een moment van oprechtheid

ze zouden ons herinneren

van onze goede jaren

zou ons er in dit laatste uur aan herinneren

Een moment van oprechtheid

in plaats van tot ziens.

Een moment van oprechtheid

het zou een subliem gebaar zijn

we hebben de moed om het toe te geven

dat we nog steeds van elkaar houden

Een moment van oprechtheid

ze zouden ons herinneren

van onze goede jaren

zou ons er in dit laatste uur aan herinneren

Een moment van oprechtheid

in plaats van tot ziens.