FANTEZIE PE ŢĂRM...

    Desculț, am râs la mare, cer și nori,
    Ce bine-i să trăiești, să fii în viață,
    Să simți că ești un soare printre sori,
    Un zeu pe care toată lumea îl răsfață...
    
    Desculț, prin roua proaspătă din zori,
    Am alergat cu vântul drept în față,
    Să simt parfumul câmpului de flori,
    Și licărirea stelelor de dimineață...
    
    Desculț, m-am preumblat pe țărmul mării,
    Cătând din când în când la zare,
    Simțind pe buze gustul fad al sării,
    Și valul ce-a uitat să cânte și să zboare... 
    
    Desculț, am vrut să mă supun chemării,
    Dar măcinat de gânduri negre și bizare,
    N-am vrut să fiu oricum părtaș creării,
    Uitând de muze și de regulile clare...

M-am preumblat, hoinar, prin gândurile tale,
Dorindu-te cu-atâta patimă și jale...
Înfrânt ca o aripă, îngreunată-n pene,
Am adormit final, cuprins de-a nopții lene...

Că numai pentru tine, am strâns o stea în felinar,
Să-ți lumineze calea, pe care m-am aflat hoinar...
Și dezbrăcat de umbre, m-am risipit cuvinte,
Ca un covor de flori, ce ți se-nchină dinainte...

Și-ntr-un final, sătul de-atâta hoinărit,
Cu sufletul prea-plin de tine, m-am oprit...
E sărbătoarea lumii, pe care tu-o iubeai,
În verde crud e pace. E-amurg de luna mai...

    Mă-nchin, Doamne, la Tine,
    Către înaltul, mult-jinduitul, Cer... 
    Să Te milostiveşti de Mine,
    Destinul meu pe mână de lăncer...
    
    Din spini Mi-e adâncită,
    Pe frunte, doar coroana... 
    În râuri de lumină, tăiată,
    Îmi supurează, rana... 
    
    Acum sunt sus pe Cruce, 
    Înalt, cu trupul chinuit... 
    Ce mult n-o v-a mai duce,
    Părinte mult iubit... 
    
    Ştiu c-am greşit: mă iartă,
    Şi iartă tot norodul... 
    Şi orice ceartă, uită,
    Dar nu uita poporul... 
    
    Căci ale lor păcate-ntunecate,
    De-odată, cu mine, se vor stinge... 
    Şi-n slava Lumii Tale,
    Nu-i nimeni să mai strige...

    Cu ochii închiși eu tot îți spuneam,
    Refuzând adevărul pe care-l știam,
    Că iarna aceasta amară, umedă, rece,
    E ca un coșmar, ce în final se va trece...
    
    Sub soarele crud, de nori compromis,
    Curând ne-am trezit din acest veșnic vis,
    Pustiiți, nu credeam că din cer mai cădea,
    O petală de cais sau poate un fulg de nea...
    
    De-acum, a trecut... mult nu mai este...
    Cocorii, înalt, vor zbura înspre creste,
    Lumii întregi vestind sărbătoare,
    Când verdele crud va naște schimbare…

Am rătăcit ades în luminișul cu bujori,
Cu ochi încercănați de dor, (de-atâtea ori!), 
De dorul greu al minunatelor culori, 
Pe care, cu tristețe, le-am rătăcit în zori... 
Cătând pe ramuri doar petale de lumină, 
Am zăbovit un veac, în umbra lunii plină, 
Și-am cercetat palatele aflate în ruină, 
Să mai aud din nou aceeași muzică divină... 
Că numai șoapta ta din miezul nopților de vară, 
Îmi poate face inima, un pic, să mai tresară, 
S-o simt în piept că-mi tremură ușoară, 
Când mă privești așa, cum m-ai privit întâia oară... 

    Chiar dacă florile mor, 
    spinii nu triumfă întotdeauna...
    Frunzele s-aştern covor de rouă,
    şi apoi, copacii, se nasc în haină nouă... 
    Cerul a plâns cu lacrimi de-ametist, 
    şi s-a întâlnit cu marea, curăţit...
    Doar eu sfârşit de dorul dragei mele,
    mă voi retrage-n prag de asfinţit,
    Să mor sub cerul plin de stele,
    şi să mă nasc la nesfârşit.

De unde va știi conștiința vreodată gândul si realitatea acestei iubirii raționale, când respiram și suntem părtași iluziei acestei lumii?

Mai exista măcar o iubire 

autenica pe acest pământ cu oameni slabi, ce doresc sa-și satisfacă decât nevoile trupești? 

Există, dar doar în omul ce îți va fi trimis de la Dumnezeu.

Iar dacă ai trecut prin dezamăgirii și dureri, prin despărțirii și divorțuri crunte, acesta este răspunsul. 

Căci timpul petrecut cu Dumenzeu vindeca orice rană deoarece atunci vom realiza, ca nu avem nevoie de absolut nimeni ca să ne definească,iar atunci când nu vom mai cerși iubire și o vom dărui, vom fi răsplătiți de cer.

Dorința de avea un suflet cald care sa îți fie alături este firească, dar cu toți suntem deja compleți caci suntem oameni ce oferă viața, construiesc palate și viitoruri la care cerul visează. Suntem puternici și singuri. 

Avem nevoie doar de Dumnezeu să putem trai cu adevărat o iubire autentica caci el ne învață că-n viață mai întâi trebuie să te iubești pe tine, ca să poți iubi pe altcineva, în tocmai de asta nu trebuie să râvnim și să bocim, când domnul ne-a luat un lucru drag, un partener.

El știe mai bine sensul binecuvântărilor lui, el știe tot ce-i de făcut să ne coloreze viața pustie si sufletul pierdut. 

În seara lină, ca un vis de lună,

Îți caut chipul în al nopții dor,

Și-n fiecare stea ce împreună

Se-aprinde-n cer, te simt iar de-ajutor.

Ca un izvor ce-n munte se frământă,

Iubirea noastră curge-n timp domol,

Și-n sufletul ce tainic se avântă

Rămâne dorul, veșnic, ca un sol.

Ești floarea albă-n gândurile mele,

Ce-nfruntă iarna rece și pustiu,

Și-n ochii tăi, ca două blânde stele,

Învăț să cred în tot ce nu mai știu.

Mie dor de tine VIATA mea

Mie dor de clipele-mpreuna 

Stii? Mi se rupe inima

De dragoste NEBUNA...

A mai trecut o zi

O zi ca celelalte

Inebunita eu voi fi

Chiar pina la moarte...

A mai trecut o zi

Iubire.. iar mii dor

Nu inteleg..ce poate fi?

Mie dor de al tau AMOR...

Astept eu ziua-n care noi

Vom fi iar impreuna

Vom sta nedumeriti in doi

Gindindune la Miine...

Caci greu e sa traiesti stiind

Ca Dragostea-i aprinsa

Dar noi ca doi copii cintim

IUBIREA ... INTERZISA...

Iubim in taina..stam cu grija

Sa nu ne vada nimeni

Avind in gind doar o speranta

La ziua care vine...

Tu ai sotie...ai copii...

Si eu sint maritata..

Neam apucat de nebunii

IUBIM CA NICIODATA

Imi cer iertare scumpul meu

Iti cade lacrima-n tacere

Citind aceste rinduri dure

Cu lacrimi si durere....

Iubindu-te in taina acum

Ma simt foarte matura

Sa mergem NOI pe-acelasi drum

IUBIND caci Viata-i DURA..

Esti tot ce eu iubesc mai mult

Esti VIATA mea,esti aer

Esti soarele pe cerul meu

Esti tot ce de la viata CER...

Hai să bem

un pahar cu vorbe dulci

și după ce ne amețim

trecem la tărie

pe bază de iubire.

Dacă ne doare capul

luăm limonadă,

ne trezim

și începem din nou

cu un pahar cu vorbe dulci.

(All rights reserved)

Te uiti la mine

Cu ochi de indragostit

Te prefaci vrajit

Orbit de ceea ce crezi tu

Ca inseamna iubire

Vorbesti fara sentimente

Remuscari, regrete

Ce inseamna iubirea

Daca nu te lasi condus

De hormoni?

Te uiti la mine

De parca ti ar pasa,

Te prefaci implicat

Te scoti din orice situatie

Egoistule

Si te prefaci ca iti pasa

Ca ai habar de ce inseamna iubire.

Nu iubesti cand te impartasesti mai multor fete

Nu iubesti cand vrei corp

Nu iubesti cand nu esti devotat

Nu iubesti cand vrei ca ceilalti sa vada

Ca stii sa iubesti

In secolul 21

Intelesul iubirii s a pierdut

Si odata, si nevoia de a ne contopi

Dar eu incerc

Cu multiple sanse, cu multiple exemple

Sa te indrum spre drumul cel bun

Chiar daca nici eu nu stiu

Ce inseamna dragostea

Ce inseamna ca buzele mele sa formeze

“Te iubesc”

Te ghidez cu propriul orgoliu

Dar nu e despre mine

Iar manipulezi situatia

Iar esti victima

De ce nu poti fi si victima lui Cupidon

Cum aș putea, din a lunii tâmple sure,
O rază pe frunte, un zâmbet să-ți fure,
Întrupată cunună în flori aurite,
Cuvintele scrise pe foi, nerostite...

Cum aș putea, din a muntelui vecie,
O clipă furată din timp, eternă și vie,
Așezată în palmele tale întinse-nspre stele,
Ecou ce pulsează o inimă în rimele mele...

Cum aș putea, din a râului suspin,
O frântură dintr-un vers să pot să-ți închin,
Să-mi aștern sufletul într-o simplă scrisoare,
Neputând să pun în cuvinte culoare...