EA HAERE IA OE, o pictură realizată de Paul Gauguin
O lumină violetă pătrunde tot ce se crapă;
buze pietrificate, sărutări uitate,
precum și stări de fericire iluzorie.
Această lumină devine o culoare
ce împodobește urechea stângă a unei femei și
poate fi chiar auzită.
Ea devine cântec atunci când
inima palpită pentru un sentiment
în ascunzișul sânului~
frunze pentru a acoperi răni vechi;
dureri după dureri ;goliciune.
Această femeie știe că ceea ce strălucește
nu este aur în universul ei paralel.
Învață cum să–și înfingă dinții într-un măr
și-i înfinge din nou până când acesta se crapă ;
apoi mestecă pentru a se hrăni;
lapte, creștere și toamnă în fruct;
Are nevoie de sentimentul conștiinței de sine;
reflexie de lumină pe marginea propriului ei abis;
un timp al tăcerii.
Subconștientul ei este o cameră funerară
în care zace o puritate primară.
Viața ei este un zbucium pentru nimic;
o ramură care nu va înmuguri niciodată;
o ramură din pomul cunoașterii ;
încă existentă sub cerul înnorat,
trist la apus, îndepărtat și apatic.
Ea are nevoie de un sărut sfânt pentru
galaxia ei de sentimente.
Aude sâsâitul verde al șarpelui și
freamătul frunzelor.
Viața ei este întunecare.
Ea nu vrea să fie dezumanizată-
Umbra ei- o formă în spațiu, una eterică.
Ea înțelege semnificația fructului interzis
pe care îl păstrează în în căușul iubirii.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Marieta_Maglas
Дата публикации: 12 сентября 2024
Просмотры: 299
Стихи из этой категории
Nu și da, da și nu
Nu este nu ,
Sau de vrea se transformă în da!
Precum da este da și de vrea devine nu!
Nu și da pot fi da pot fi nu
Sau ce vrea fiecare, fie da fie nu!
Dragostea este da,niciodată dragostea nu e nu!
Nu e dragostea noastră cum și tu ești frumoasa lui da?
Dacă da,lasă-l ca să plece pe nu!
(19 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Vis alb
Mă trezesc uneori plângînd ori râzînd,
la volanul unui literomobil poetic,
ce se alimentează cu poeme, ode, doine,
şi goneşte nebun pe pistele frumosului
trecând printre coline de metafore,
peste dealuri de epitete şi comparaţii.
Navigând prin gropile cuvintelor încrucişate,
acestea mi-au cauzat o pană de inspiraţie.
O repar şi în goana mea aiurită întrec neumanul,
dar sunt oprit de o patrulă a criticilor literari,
care mi-au controlat permisul de geniu nebun,
şi m-au pus să recit poeme din fiola anticonsum.
Am văzut clar cum apar culorile curcubeului,
şi mi-am dat seama că mă găsesc sub influenţa
consumului de poezii.
Ciudat, nu citisem decât câteva gazeluri …
Am fost amendat cu trecerea în a lor critici,
şi mi-a fost ridicat permisul pînă la un nou examen.
Plec bucuros, şi deschid fereastra inimii
căci afară plouă cu muză şi inspiraţie …
Contradicții
Pare că tot ce scrie,
tot ce simte
are legătură cu el.
O pură coincidență de sentimente comune,
necunoscute.
Îl vede…
El zâmbește.
Vrea să-l uite,
dar cei doi ochi căprui
o privesc
nu o lasă să-l scoată din sufletul ei…
Atâtea gânduri, atâtea întrebări,
Toate duc la el.
A uitat de sine.
Inima ei, întreaga, îl caută.
Va fi ea cea care va reuși să îi aducă fericirea?
S-a apropiat încet, timid
A auzit -șoptit- un simplu: „Te iubesc!”
Atunci a înțeles tot ce părea de necrezut.
Așa e dragostea…
Oare de ce
Oare de ce gânduri ma dor?.
Atunci când seara vine,
Și lacrimi pe obraz cad de dor
Si-mi umplu paharul cu poezie!
Oare de ce nimic nu mai e?..
Din tot ce -am visat să fie
Vremuri apuse cu gândul la noi
Asteapta-n zadar ce n-o sa mai fie!
Oare de ce gândul la noi
În noapte sufletu-mi inundă?
Îmi recită despre un vin în doi
Valseaza...n lacrimi se scufunda!
Oare de ce simt ca ma pierd cu firea
Și aerul îmi pare tot mai greu?
Mi-e dureroasă și ischemica amintirea
Când îmi răsună doar numele tău!
Oare de ce sufletu-mi n-ai înţeles
Ca i-ai fost drag precum un vers!
Zi-mi cum sa te fac a intelege
Ca în iubire nu există lege?
În poala ei!
E feerie peste tot sub soare
Iar vremea, e una minunată,
Ce te îndeamnă la plimbare
La braț cu o frumoasă fată
Copacii sunt încărcați de flori
Ce răspândesc miros amețitor,
De sus s-aud triluri de păsări
Ce-n cor se-ntrec pe limba lor
M-așez pe bancă lângă soție
Și capu-mi pun pe al ei umăr,
Nu mai sunt tânăr ca altădat'
Și-n gând ușor anii mi-i număr
Pleoapa îmi cade peste ochi
Și-adorm căzând în poala ei,
Nu mă trezește, fredonează
Un cânt cântat de noi pe-alei
Nu știu dacă visez sau aiurez
Că văd in fața ochilor cărarea,
Pe care ne plimbam în Copou
Și unde i-am furat sărutarea
Simt cum peste noi cad flori
Din teii înfloriți în luna Mai,
Și, cum cineva ușor mă urcă
Într-o caleașcă trasă de cai
Mirat întreb unde ne ducem
Și-mi face semn ca să aștept,
Mă uit atent, dar nu vorbesc
Și-n liniște nedumerit accept
Văd cum trăsura se oprește
Și-n fața noastra-i primăria,
Cobor încet și-ncep să înțeleg
Că soți vom deveni, eu și Maria
Tresar și mă trezesc din somn
Și văd că-s așezat în poala ei,
Capu-mi ridic și lung privesc
Cum trec studenții pe sub tei
Întreb cât am dormit de mult
Și îmi răspunde cinci minute,
Îi povestesc tot ce am visat
Râde și-mi dă sărut pe frunte
Ne ridicăm și banca părăsim
Pentru a merge înspre casă,
Pasul grăbim să nu întârziem
C-avem copiii, invitați la masă
Apoteoză inutilă
Par a fi lipite de sculptori,
Banalul sărut învinge chiar timpul,
Jilav și magic el răstoarnă pământul
Părul blajin, ce miroase a lună
Lent se strecoară pe falnicii umeri
Si din simplă femeie te face regină,
Iar pe cei ce-l admiră - boieri
Ochii scăldați de apele mării
Sunt apți de a vedea în întuneric lumină,
Ei poartă în sine taina femeii
Si pe orice poet îl inspiră
Ei hapsâni te privesc în continuu
Nefiind apți să-ți vadă al tău geniu,
Trupu-ți supune al păgânilor gânduri,
Iar vorbele scot adormiți din mormânturi
Draga mea, apogeul fineței
Mai cântă-mi o dată cu vocea sirenei
Iar eu am să ascult, până mă voi stinge
Poate... măcar atunci mă vei plânge
Nu și da, da și nu
Nu este nu ,
Sau de vrea se transformă în da!
Precum da este da și de vrea devine nu!
Nu și da pot fi da pot fi nu
Sau ce vrea fiecare, fie da fie nu!
Dragostea este da,niciodată dragostea nu e nu!
Nu e dragostea noastră cum și tu ești frumoasa lui da?
Dacă da,lasă-l ca să plece pe nu!
(19 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Vis alb
Mă trezesc uneori plângînd ori râzînd,
la volanul unui literomobil poetic,
ce se alimentează cu poeme, ode, doine,
şi goneşte nebun pe pistele frumosului
trecând printre coline de metafore,
peste dealuri de epitete şi comparaţii.
Navigând prin gropile cuvintelor încrucişate,
acestea mi-au cauzat o pană de inspiraţie.
O repar şi în goana mea aiurită întrec neumanul,
dar sunt oprit de o patrulă a criticilor literari,
care mi-au controlat permisul de geniu nebun,
şi m-au pus să recit poeme din fiola anticonsum.
Am văzut clar cum apar culorile curcubeului,
şi mi-am dat seama că mă găsesc sub influenţa
consumului de poezii.
Ciudat, nu citisem decât câteva gazeluri …
Am fost amendat cu trecerea în a lor critici,
şi mi-a fost ridicat permisul pînă la un nou examen.
Plec bucuros, şi deschid fereastra inimii
căci afară plouă cu muză şi inspiraţie …
Contradicții
Pare că tot ce scrie,
tot ce simte
are legătură cu el.
O pură coincidență de sentimente comune,
necunoscute.
Îl vede…
El zâmbește.
Vrea să-l uite,
dar cei doi ochi căprui
o privesc
nu o lasă să-l scoată din sufletul ei…
Atâtea gânduri, atâtea întrebări,
Toate duc la el.
A uitat de sine.
Inima ei, întreaga, îl caută.
Va fi ea cea care va reuși să îi aducă fericirea?
S-a apropiat încet, timid
A auzit -șoptit- un simplu: „Te iubesc!”
Atunci a înțeles tot ce părea de necrezut.
Așa e dragostea…
Oare de ce
Oare de ce gânduri ma dor?.
Atunci când seara vine,
Și lacrimi pe obraz cad de dor
Si-mi umplu paharul cu poezie!
Oare de ce nimic nu mai e?..
Din tot ce -am visat să fie
Vremuri apuse cu gândul la noi
Asteapta-n zadar ce n-o sa mai fie!
Oare de ce gândul la noi
În noapte sufletu-mi inundă?
Îmi recită despre un vin în doi
Valseaza...n lacrimi se scufunda!
Oare de ce simt ca ma pierd cu firea
Și aerul îmi pare tot mai greu?
Mi-e dureroasă și ischemica amintirea
Când îmi răsună doar numele tău!
Oare de ce sufletu-mi n-ai înţeles
Ca i-ai fost drag precum un vers!
Zi-mi cum sa te fac a intelege
Ca în iubire nu există lege?
În poala ei!
E feerie peste tot sub soare
Iar vremea, e una minunată,
Ce te îndeamnă la plimbare
La braț cu o frumoasă fată
Copacii sunt încărcați de flori
Ce răspândesc miros amețitor,
De sus s-aud triluri de păsări
Ce-n cor se-ntrec pe limba lor
M-așez pe bancă lângă soție
Și capu-mi pun pe al ei umăr,
Nu mai sunt tânăr ca altădat'
Și-n gând ușor anii mi-i număr
Pleoapa îmi cade peste ochi
Și-adorm căzând în poala ei,
Nu mă trezește, fredonează
Un cânt cântat de noi pe-alei
Nu știu dacă visez sau aiurez
Că văd in fața ochilor cărarea,
Pe care ne plimbam în Copou
Și unde i-am furat sărutarea
Simt cum peste noi cad flori
Din teii înfloriți în luna Mai,
Și, cum cineva ușor mă urcă
Într-o caleașcă trasă de cai
Mirat întreb unde ne ducem
Și-mi face semn ca să aștept,
Mă uit atent, dar nu vorbesc
Și-n liniște nedumerit accept
Văd cum trăsura se oprește
Și-n fața noastra-i primăria,
Cobor încet și-ncep să înțeleg
Că soți vom deveni, eu și Maria
Tresar și mă trezesc din somn
Și văd că-s așezat în poala ei,
Capu-mi ridic și lung privesc
Cum trec studenții pe sub tei
Întreb cât am dormit de mult
Și îmi răspunde cinci minute,
Îi povestesc tot ce am visat
Râde și-mi dă sărut pe frunte
Ne ridicăm și banca părăsim
Pentru a merge înspre casă,
Pasul grăbim să nu întârziem
C-avem copiii, invitați la masă
Apoteoză inutilă
Par a fi lipite de sculptori,
Banalul sărut învinge chiar timpul,
Jilav și magic el răstoarnă pământul
Părul blajin, ce miroase a lună
Lent se strecoară pe falnicii umeri
Si din simplă femeie te face regină,
Iar pe cei ce-l admiră - boieri
Ochii scăldați de apele mării
Sunt apți de a vedea în întuneric lumină,
Ei poartă în sine taina femeii
Si pe orice poet îl inspiră
Ei hapsâni te privesc în continuu
Nefiind apți să-ți vadă al tău geniu,
Trupu-ți supune al păgânilor gânduri,
Iar vorbele scot adormiți din mormânturi
Draga mea, apogeul fineței
Mai cântă-mi o dată cu vocea sirenei
Iar eu am să ascult, până mă voi stinge
Poate... măcar atunci mă vei plânge
Другие стихотворения автора
Sărutul criptic
„Sinele“ sunt „Eu“;
„noi“ provine din „Sine“.
Nu mă cunosc atât de bine precum
cred eu că mă cunosc,
dar tu ești cel care mă cunoști
cel mai bine dintre toți.
Tot ce știu eu despre mine însămi este că
sunt mai valoroasă decât
această inteligență kinestezică,
care ne învăluie pe amândoi și
aparține acestui lanț imens de
ființe umane formând un colos.
Eu sunt cu mult mai presus decât
această inteligență, doar atunci când
ea se blochează între logică și conștiință.
Această conștiință este, uneori,
atât de limitată încât,
atunci când îi ceri prea multe,
începe să se spargă și să se scurgă.
Spre deosebire de tine,
eu sunt o realistă, pentru că
tu ești încă un adormit în această lume
ce aparține vegherii și realității.
Încă mai simt sărutul tău criptic
ca pe o manifestare metafizică
având scopul de a-ți satisface niște dorințe și
de a-ți împlini dragostea.
Poate că acest sărut înseamnă doar pasiune sau,
pur și simplu, doar magnetism,
sau poate că nu este nimic altceva
decât o alunecare a limbii.
Nu știu, dar știu că, în vise,
tu vii să mă săruți. Apoi, chiar mă săruți.
Simt dorința ta de a fi fericit într-o lume pacifistă.
Emoția asta dă glasului tău un ton feminin.
Tu ești unic în univers.
Unu, uneori, înseamnă întreg;
„sinele“ sunt „eu“;
„noi“ provine din „Sine“.
Poezie de Marieta Maglas
Aceasta poezie este publicata in OPA.
Dansul Senbonzakura din oglindă
Am inchis fereastra plină de crăpături a diminetii.
Prima rafală de vânt adusese sunete de flaut,
de tobe și de paşi efemeri ; de explozii și de
distorsiuni; toate dispăreau încet în melancolia ploii.
Priveam atent un dans lent și, ca de obicei,
sincron cu imaginea mişcărilor din oglindă;
crâmpeie de amintiri invadau spațiul spiritual;
iubirea pe care o simțim atunci când mintea
este golită de emoțiile fierbinți ale verii.
M-am așezat lângă o vecină în vârstă
ce avusese un fiu care a luptat pe frontul din
Asia până când a fost împușcat și despicat
în două. Luptase printre cei mai buni
soldați, toti perfecționisti. Muzica s-a oprit
brusc, dar mișcarile dansatorilor au continuat
în absența notelor, accelerându-se, din când
în când, pentru a crea o anumită tensiune
cu scopul de a evoca stări de euforie precum și
emoții estetice. Acea muzica era veche, tot atat de
veche precum pianul. Ritmul mișcărilor era similar cu
cel dintr-o animație Disney care se derulează lent.
Toți dansatorii purtau eșarfe albe și executau
foarte multe piruete pentru a sugera ideea de
agitație și suspans. Fereastra s-a deschis lăsând să
pătrundă un aer metropolitan, intesat cu zgomote;
un vânt vijelios și rece care începea să aducă
infecții fatale precum sunt cele găsite în ghețarii
ancestrali; pandemii și civilizații dispărute;
o istorie care se repetă ciclic ; un vânt premergător
ploilor abundente de toamnă. Aceste bacterii sunt
reale și pot distruge totul ; un contrast pentru
desenele animate Disney; inocență; culpabilitate.
Viața este concretă în sine. Atunci când viața devine
halucinantă, un pericol ascuns și extrem de destructiv
devine real. Grindina găurea acoperișul tăcerii.
Dansatorii transmiteau semnele lui Dumnezeu prin
intermediul mimicii precum și prin fluturarea brațelor
deasupra capului; semnele semanau cu niste numere.
Numele lui Dumnezeu era preamărit. Ei au început să
se legene si sa cânte cântece religioase despre Iisus.
Dansul nu părea să fie coregrafiat. Ideea de emoție
ancestrală; ideea de a simți și de a resimți; ordine
și dezordine mentală ; emoții care pătrund sufletele
suferinde pentru a dispărea lent și pașnic in linistea noptii.
Poezie de Marieta Maglas
Nota :Această poezie este publicată.
Poem Jintishi pentru Crăciun
Un timp înghețat aduce liniște și zăpadă abundentă ;
a-L prețui pe Dumnezeu atunci când ești înzăpezit.
Fulgii de nea cad pe tâmplele brazilor argintii, care sunt tăiați;
tot ce poți face este să cânți armonios imnuri religioase ~
un cer înghețat și lipsit de albinele care zboară în căutarea hranei ;
Plină de cocori, umbra toamnei trecute alunecă în uitare;
E ajunul Crăciunului și oamenii așteaptă iertarea, dar
fiecare tufiș alb se transformă într-un diavol de zăpadă;
zborurile de păsări , ciripiturile sferice și amintirile liturgice devin
icoane în trunchiurile de copaci~ iubire conștientizată și îngropată;
Îngerii de lumină coboară din înaltul cerului, în timp ce pădurea este defrișată.
Lumina stelelor învăluie liniștea noptii intr-o parte a lumii ;suferință și iubire.
Acea pădure chiar are nevoie de o nouă primăvară pentru revivifiere;
Imnurile pătrund spațiul cosmic divin; absorbție și dispariție; metamorfoză.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: aceasta poezia este publicata.
Aubade pentru pian
Acea sonată izvorăște din dorința ta
de a explora o anumită idee muzicală.
Mă uit la "The Sky", o capodoperă
pictată cu foarfeca de Henri Matisse,
în timp ce te ascult. Acele păsări albe,
care se înalță, se aseamănă cu niște
hieroglife în mișcare. Pare atât de diferită
această duminică, în zorii zilei și
în secreția de lumină a soarelui,
ce pare că vrea să se ascundă!
Câteva raze aurii țes o pânză pentru
a crea noi spirale de viață
complexe și atrăgătoare. ‘Visele care
se ridică și îngerii care cad’ este tema piesei tale de pian.
Acest timp neobișnuit se balansează
făcând sincronism cu albirea treptată a părului tău.
Două foarfecuțe Mizutani par să fie uitate
pe un scaun similar cu cele care se găsesc
în saloanele de coafură. Dar salonul nostru
este destinat să fie un loc de întâlnire
pentru numeroși artiști.
Casa are scări în spirală care
duc până la Strada Singurătății. Duminicile
nu sunt importante pentru noi,
dar cred că ar trebui să fie,
din moment ce ele servesc
ca un memento pentru oameni.
Ei pot avea, astfel, mai mult timp pentru
rugăciune și pentru meditație în biserici, mai ales.
Acea ușă, care închide camera ta secretă,
se mișcă, spulberând tăcerea.
Din când în când, eu totuși aud
notele pianului tău dispărând în aer.
Ele sunt precum pașii de pe holul nostru ; sunt fugitive.
Este o nouă duminică, dar lacrimi vechi
curg din ochii albi ai norilor. Deși plouă torențial,
prietenii nu vor să rateze momentul în care
pot să te audă cântând la pian.
Notele scrise de tine pe caietul de muzică seamănă
cu niște hieroglife antice.
Sunetele pianului strălucesc.
Nu ți-am spus niciodată cât de mult te iubesc în zori,
atunci când mă trezesc și te văd dormind lângă mine.
În fiecare dimineață, sentimentul renaște din nou
din cenușa zilei de ieri.
Poezie de Marieta Maglas
Poezia este publicata in OPA.
Poem Zen pentru sunet
Păstrarea lucrurilor în amintire este o provocare ~
gunoiul sinelui; cântând la pian;
lacrimi precum picăturile de sânge, în ploaia țipătoare.
Sunetul este doar percepția minții ~
vibrații contorsionate pentru propria lor conversie.
Picăturile de ploaie cad peste toate florile libere, fără excepție.
Mistralul nu poate spulbera suferințele sau sentimentele.
O petală care alunecă în aer poate nuanța poezia unui cântec;
mormintele secrete; erorile grave, ascunse; ghețarii dismorfici;
ferestrele mate; și lucrătorii fără de adăpost;
dorința de a vedea soarele în diminețile mohorâte;
un ochi spiritual pentru o prejudecată împotriva cerului; grindină.
Un dans al picăturilor de ploaie în lumină și focuri de artificii în noapte;
ecouri ritmice. Vântul, care suflă, poate spulbera, până la distrugere, albastrul și
viața nefericită, în haos; lumina plină de cruzime a războaielor;
plante și animale sângerând îngenuncheate;
oameni ca rocile vii, flori și pietre în grădini; a avea
un sentiment de apartenență și un limbaj de dor;
femei cântând imnuri sfinte în temple;
ascultându-și propriile voci.
Vânturile și spiritele sunt, în esență, invizibile;
liniște, forță. Cerul este mai înalt decât ploaia.
Zgomotul făcut de un avion de luptă poate accelera
procesul de spargere al ferestrelor , de ofilire al florilor,
de alterare a viselor și de prăbușire al bisericilor.
Acest zgomot este asemănător mistralului; degradare de-a lungul secolelor.
În ceață, sufletele netrupești escaladează
serenitatea munților pentru un nou proces de metamorfozare.
Autorul poeziei este Marieta Maglas
Aceasta poezie a fost publicata in Dissident Voice.
Legenda lui Moș Crăciun
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Moș Crăciun avea un nume banal,
Atunci când trăia ca un simplu om.
Acest Nicolae era real.
Ca un creștin trăia, fiind bonom.
Părinții i-au murit când era mic.
Era grec și trăia într-un sătuc.
Precum arca din timpul noetic
Și-a făcut sania, din lemn de nuc.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Sub Dioclețian a devenit
Faimos episcop în misiune.
A fost întemnițat și chinuit,
Dar a rezistat prin rugăciune.
Faptele lui Nicolae cel Sfânt,
Au devenit arhicunoscute.
El a lucrat cu-al Domnului cuvânt
Pe cei nevoiași ca să-i ajute.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
El a devenit chiar Dutch Sinter Klass~
un nume dat de copii în ajun.
Haina-i bisericească a rămas
Pentru ei costumul lui Moș Crăciun.
De-atunci, ei îl așteaptă să vină
Cu sania lui plină de daruri;
Un brad de Crăciun stă în lumină~
Reni ce vin dinspre polare ghețuri.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Pe hornul casei pline de copii,
El se cațără și alunecă
Din sania cu reni, fără aripi ~
Lasă cadoul și apoi pleacă.
Din barbă~ praf de stele-n noapte
El gonește și cântă-n Lumină.
Aude-a rugăciunilor șoapte.
Un ultim horn când noaptea se termină.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Sărutul criptic
„Sinele“ sunt „Eu“;
„noi“ provine din „Sine“.
Nu mă cunosc atât de bine precum
cred eu că mă cunosc,
dar tu ești cel care mă cunoști
cel mai bine dintre toți.
Tot ce știu eu despre mine însămi este că
sunt mai valoroasă decât
această inteligență kinestezică,
care ne învăluie pe amândoi și
aparține acestui lanț imens de
ființe umane formând un colos.
Eu sunt cu mult mai presus decât
această inteligență, doar atunci când
ea se blochează între logică și conștiință.
Această conștiință este, uneori,
atât de limitată încât,
atunci când îi ceri prea multe,
începe să se spargă și să se scurgă.
Spre deosebire de tine,
eu sunt o realistă, pentru că
tu ești încă un adormit în această lume
ce aparține vegherii și realității.
Încă mai simt sărutul tău criptic
ca pe o manifestare metafizică
având scopul de a-ți satisface niște dorințe și
de a-ți împlini dragostea.
Poate că acest sărut înseamnă doar pasiune sau,
pur și simplu, doar magnetism,
sau poate că nu este nimic altceva
decât o alunecare a limbii.
Nu știu, dar știu că, în vise,
tu vii să mă săruți. Apoi, chiar mă săruți.
Simt dorința ta de a fi fericit într-o lume pacifistă.
Emoția asta dă glasului tău un ton feminin.
Tu ești unic în univers.
Unu, uneori, înseamnă întreg;
„sinele“ sunt „eu“;
„noi“ provine din „Sine“.
Poezie de Marieta Maglas
Aceasta poezie este publicata in OPA.
Dansul Senbonzakura din oglindă
Am inchis fereastra plină de crăpături a diminetii.
Prima rafală de vânt adusese sunete de flaut,
de tobe și de paşi efemeri ; de explozii și de
distorsiuni; toate dispăreau încet în melancolia ploii.
Priveam atent un dans lent și, ca de obicei,
sincron cu imaginea mişcărilor din oglindă;
crâmpeie de amintiri invadau spațiul spiritual;
iubirea pe care o simțim atunci când mintea
este golită de emoțiile fierbinți ale verii.
M-am așezat lângă o vecină în vârstă
ce avusese un fiu care a luptat pe frontul din
Asia până când a fost împușcat și despicat
în două. Luptase printre cei mai buni
soldați, toti perfecționisti. Muzica s-a oprit
brusc, dar mișcarile dansatorilor au continuat
în absența notelor, accelerându-se, din când
în când, pentru a crea o anumită tensiune
cu scopul de a evoca stări de euforie precum și
emoții estetice. Acea muzica era veche, tot atat de
veche precum pianul. Ritmul mișcărilor era similar cu
cel dintr-o animație Disney care se derulează lent.
Toți dansatorii purtau eșarfe albe și executau
foarte multe piruete pentru a sugera ideea de
agitație și suspans. Fereastra s-a deschis lăsând să
pătrundă un aer metropolitan, intesat cu zgomote;
un vânt vijelios și rece care începea să aducă
infecții fatale precum sunt cele găsite în ghețarii
ancestrali; pandemii și civilizații dispărute;
o istorie care se repetă ciclic ; un vânt premergător
ploilor abundente de toamnă. Aceste bacterii sunt
reale și pot distruge totul ; un contrast pentru
desenele animate Disney; inocență; culpabilitate.
Viața este concretă în sine. Atunci când viața devine
halucinantă, un pericol ascuns și extrem de destructiv
devine real. Grindina găurea acoperișul tăcerii.
Dansatorii transmiteau semnele lui Dumnezeu prin
intermediul mimicii precum și prin fluturarea brațelor
deasupra capului; semnele semanau cu niste numere.
Numele lui Dumnezeu era preamărit. Ei au început să
se legene si sa cânte cântece religioase despre Iisus.
Dansul nu părea să fie coregrafiat. Ideea de emoție
ancestrală; ideea de a simți și de a resimți; ordine
și dezordine mentală ; emoții care pătrund sufletele
suferinde pentru a dispărea lent și pașnic in linistea noptii.
Poezie de Marieta Maglas
Nota :Această poezie este publicată.
Poem Jintishi pentru Crăciun
Un timp înghețat aduce liniște și zăpadă abundentă ;
a-L prețui pe Dumnezeu atunci când ești înzăpezit.
Fulgii de nea cad pe tâmplele brazilor argintii, care sunt tăiați;
tot ce poți face este să cânți armonios imnuri religioase ~
un cer înghețat și lipsit de albinele care zboară în căutarea hranei ;
Plină de cocori, umbra toamnei trecute alunecă în uitare;
E ajunul Crăciunului și oamenii așteaptă iertarea, dar
fiecare tufiș alb se transformă într-un diavol de zăpadă;
zborurile de păsări , ciripiturile sferice și amintirile liturgice devin
icoane în trunchiurile de copaci~ iubire conștientizată și îngropată;
Îngerii de lumină coboară din înaltul cerului, în timp ce pădurea este defrișată.
Lumina stelelor învăluie liniștea noptii intr-o parte a lumii ;suferință și iubire.
Acea pădure chiar are nevoie de o nouă primăvară pentru revivifiere;
Imnurile pătrund spațiul cosmic divin; absorbție și dispariție; metamorfoză.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: aceasta poezia este publicata.
Aubade pentru pian
Acea sonată izvorăște din dorința ta
de a explora o anumită idee muzicală.
Mă uit la "The Sky", o capodoperă
pictată cu foarfeca de Henri Matisse,
în timp ce te ascult. Acele păsări albe,
care se înalță, se aseamănă cu niște
hieroglife în mișcare. Pare atât de diferită
această duminică, în zorii zilei și
în secreția de lumină a soarelui,
ce pare că vrea să se ascundă!
Câteva raze aurii țes o pânză pentru
a crea noi spirale de viață
complexe și atrăgătoare. ‘Visele care
se ridică și îngerii care cad’ este tema piesei tale de pian.
Acest timp neobișnuit se balansează
făcând sincronism cu albirea treptată a părului tău.
Două foarfecuțe Mizutani par să fie uitate
pe un scaun similar cu cele care se găsesc
în saloanele de coafură. Dar salonul nostru
este destinat să fie un loc de întâlnire
pentru numeroși artiști.
Casa are scări în spirală care
duc până la Strada Singurătății. Duminicile
nu sunt importante pentru noi,
dar cred că ar trebui să fie,
din moment ce ele servesc
ca un memento pentru oameni.
Ei pot avea, astfel, mai mult timp pentru
rugăciune și pentru meditație în biserici, mai ales.
Acea ușă, care închide camera ta secretă,
se mișcă, spulberând tăcerea.
Din când în când, eu totuși aud
notele pianului tău dispărând în aer.
Ele sunt precum pașii de pe holul nostru ; sunt fugitive.
Este o nouă duminică, dar lacrimi vechi
curg din ochii albi ai norilor. Deși plouă torențial,
prietenii nu vor să rateze momentul în care
pot să te audă cântând la pian.
Notele scrise de tine pe caietul de muzică seamănă
cu niște hieroglife antice.
Sunetele pianului strălucesc.
Nu ți-am spus niciodată cât de mult te iubesc în zori,
atunci când mă trezesc și te văd dormind lângă mine.
În fiecare dimineață, sentimentul renaște din nou
din cenușa zilei de ieri.
Poezie de Marieta Maglas
Poezia este publicata in OPA.
Poem Zen pentru sunet
Păstrarea lucrurilor în amintire este o provocare ~
gunoiul sinelui; cântând la pian;
lacrimi precum picăturile de sânge, în ploaia țipătoare.
Sunetul este doar percepția minții ~
vibrații contorsionate pentru propria lor conversie.
Picăturile de ploaie cad peste toate florile libere, fără excepție.
Mistralul nu poate spulbera suferințele sau sentimentele.
O petală care alunecă în aer poate nuanța poezia unui cântec;
mormintele secrete; erorile grave, ascunse; ghețarii dismorfici;
ferestrele mate; și lucrătorii fără de adăpost;
dorința de a vedea soarele în diminețile mohorâte;
un ochi spiritual pentru o prejudecată împotriva cerului; grindină.
Un dans al picăturilor de ploaie în lumină și focuri de artificii în noapte;
ecouri ritmice. Vântul, care suflă, poate spulbera, până la distrugere, albastrul și
viața nefericită, în haos; lumina plină de cruzime a războaielor;
plante și animale sângerând îngenuncheate;
oameni ca rocile vii, flori și pietre în grădini; a avea
un sentiment de apartenență și un limbaj de dor;
femei cântând imnuri sfinte în temple;
ascultându-și propriile voci.
Vânturile și spiritele sunt, în esență, invizibile;
liniște, forță. Cerul este mai înalt decât ploaia.
Zgomotul făcut de un avion de luptă poate accelera
procesul de spargere al ferestrelor , de ofilire al florilor,
de alterare a viselor și de prăbușire al bisericilor.
Acest zgomot este asemănător mistralului; degradare de-a lungul secolelor.
În ceață, sufletele netrupești escaladează
serenitatea munților pentru un nou proces de metamorfozare.
Autorul poeziei este Marieta Maglas
Aceasta poezie a fost publicata in Dissident Voice.
Legenda lui Moș Crăciun
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Moș Crăciun avea un nume banal,
Atunci când trăia ca un simplu om.
Acest Nicolae era real.
Ca un creștin trăia, fiind bonom.
Părinții i-au murit când era mic.
Era grec și trăia într-un sătuc.
Precum arca din timpul noetic
Și-a făcut sania, din lemn de nuc.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Sub Dioclețian a devenit
Faimos episcop în misiune.
A fost întemnițat și chinuit,
Dar a rezistat prin rugăciune.
Faptele lui Nicolae cel Sfânt,
Au devenit arhicunoscute.
El a lucrat cu-al Domnului cuvânt
Pe cei nevoiași ca să-i ajute.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
El a devenit chiar Dutch Sinter Klass~
un nume dat de copii în ajun.
Haina-i bisericească a rămas
Pentru ei costumul lui Moș Crăciun.
De-atunci, ei îl așteaptă să vină
Cu sania lui plină de daruri;
Un brad de Crăciun stă în lumină~
Reni ce vin dinspre polare ghețuri.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Pe hornul casei pline de copii,
El se cațără și alunecă
Din sania cu reni, fără aripi ~
Lasă cadoul și apoi pleacă.
Din barbă~ praf de stele-n noapte
El gonește și cântă-n Lumină.
Aude-a rugăciunilor șoapte.
Un ultim horn când noaptea se termină.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.