Legenda lui Moș Crăciun

Buna seara goapodari ce lucrati la elevator

Se aude ca multa rasarita dati prin separator.

Ce sa savârşit ulei de caliate bunã.

Pentru fiecare magazin din comunã.

Am venit sa va uram o tona de sanatate

Şi sã lucrari mai mult de o norma si jumatate.

Fiindca munca sirguincioasa fiecaruia din voi

Orice gospodar gatesti mamaliga din popsoi.

Sa dea Domnul ca lenta repede sa lucreze.

Şi trasnportioru de la primu etaj sa nu frineze.

Ca 30 de masine stau in asteptare pe teritoriu

Şi de alergat cu totii repijor e obliugatoriu

Si in zi de sarbatoare mare sfinta

Pe toti lucratorii in credinta ii avinta.

Cã griul din silusuri asteapta racit

Ca aşa regula din gost o poruncit

Si la firsititul de uratura hazlie

Vã doresc in portofel numai bancnote de o mie.

Nu-i vina ta copile
Că geamul sufletului tău
În seara sfântă de Ajun
Mereu privește în neștire,
Privește depărtarea ca pe-un hău.
Nu-i vina ta copile
Părinții la muncă au plecat
Tu ai rămas plângând în prag
De mână cu bunica
lacrimile ea ți-a alinat.
Pe-un drum greu,  bolovănos, uscat
Părinții pașii își târau,
Trecând  înlăcrimați pârâul
Din gând în gând privindu-vă cu drag.

……………………………………………

Din prea multă liniște în casă
Evlavios colinde cântă harpa
Tu, copile,la fereastră într-un oftat
Aștepți pe mama, aștepți pe tata…
Să - ți dea  promisă   mângâiere.
Fulgi albi  colindă  pe o ghirlandă
Neîmpodobit , într-un ungher uitat,
Brăduțului   crengile i s-au uscat.
Nu-i vina ta copile…

………………………………………………………

Cu mâinile împreunate,
În genunchi stând la  icoană
Spune Crezul bătrânica
Cu glas domol se roagă
Pentru  nepot să i-s-aducă
În visul ce-i alintă  somnul,
Un brăduț frumos împodobit.

…………………………………………………

Din picuri de singurătate
Noian de gânduri trimite
Bunicuța,  spre depărtate zări
Apoi,  de noapte bună,
Copilul primește-o caldă sărutare
În seara sfântă de Crăciun.

Frunză lată din poieni,  

Sunt flăcău de la Deleni,  

Unde-i ceru' plin de stele  

Ca ochii muierii mele,

Frunza verde ca măslia,  

Sunt flăcău din Bucovina,  

Și-am venit în astă seară,  

Tocmai ici la dumneavoastră,  

Să vă spun, iubită gazdă,  

O pățanie de-a noastră.

Am plecat de-un an de-acasă  

Să îmi fac și eu nevastă  

Dintr-un sat, dintr-o comună,  

Să cunosc o mândră bună.

La distanță de vreo lună,  

Mi-am găsit o fată bună,  

Frumușică mai era,  

Dar de muncă nu știa.

Ea știa să se aranjeze,  

Machieze și penseze,  

Și pe-acasă nu dădea,  

Nici de tac-su o bătea.

Și de rău nu-i șade bine,  

Când se duce, parcă vine.  

De mâncare n-am ce zice,  

Face cate-o mămăligă,  

De nici câinii n-o mănâncă.  

Nici motanul de pe stradă  

N-o mănâncă, nici s-o vadă.  

Și de crudă ce era,  

Nici la porci nu le plăcea.

De sarmale ce pot zice?  

Îi place să le mănânce,  

De ziceam să-mi facă ea,  

Mă ducea la mumă-sa.

Zurgălăi și clopoței,  

Ia urați o dată, măi! Hăi, hăi!

Eu mi-am luat una mai mică,  

Ard-o focu de geloasă,  

Niciodată nu-mi dă pace,  

Și doar nervii știe să-i toace.

Cred că face și blesteme,  

Cum vede-n telenovele,  

Că de când eu sunt cu ea,  

Dau din necaz în belea.

Să vedeți și dumneavoastră,  

De credeți că n-am dreptate,  

Ce se întâmplă într-o seară,  

Când plecam spre aparate.

Ușurel mergeam pe stradă,  

Și-am văzut doi ochi de fată,  

Ochi căprui și buni de joc,  

De-am rămas oprit în loc.

Gându' iară îmi zbura,  

Limba mi se-ncâlcea,  

Graiul mi se bâlbâia,  

Iar inima mi se oprea.

Și-auleu, ce-aș fi vrut  

Ochii feti să-i sărut!  

Mă uitai ceva mai bine,  

Aoleu și vai de mine!  

Nu-i nici fată, nici nevastă,  

Era mă-sa la fereastră.  

Stătea dânsa și privea,  

Cum mă-ndrăgosteam de ea.

Și multe, multe am mai spune,  

Că noi știm destule glume.  

Și dac-am scăpa a spune,  

Multe zile am rămâne.

Iar acuma pe sfârșite,  

Am făcut o socoteală.  

Și-am să iau vreo trei parale  

Chiar din casa dumneavoastră.

Și de coniac o sticlă plină,  

Să-mi șterg gâtul de rugină.  

De-ați avea și sarmale,  

Să scăpăm noi și de foame.

Am mai veni și la anul care vine,  

Să vă găsim din nou cu bine.

Clopoței și zurgălăi,  

Ia urați o dată, măi! Hăi, hăi!  

Frunză verde ciocălăi,  

Și-nc-odată mai, flăcăi! Hăi, hăi!

Venim astăzi să colindăm

Pe bunici să-i bucurăm,

Sănătate multă le dorim

Iubire, dragoste le oferim

Seara asta suntem cu voi

Și știm c-aveți unele boli,

Bunicul are dureri de oase

Bunica ceva grăsimi pe vase

Noi știm că ei se-mpacă bine

Precum un pisoi c-un câine,

Când cățelul latră tare

Pisicuța-si scoate gheare

Dar acum când e Craciun

Bunicul e omul bun,

Și bunica-i mulțumește

Și pe loc îl răsplătește,

Cu bucate pe alese

Puse frumos pe mese,

De copii cu drag aduse

Care astăzi le-au făcut,

Pentru cei ce i-au născut

Acum să cântăm în prag

Un colind frumos și drag,

Despre Nașterea lui IIsus

Pruncul sfânt ce șade Sus

Colindăm, colindăm pe seară

Vouă vă aducem veste bună,

Că s-a născut în ieslea goală

Pruncul ce poartă azi cunună

La oameni El din înalt a venit

Să ne ierte pe toți de păcate,

Iar drept răsplată El a primit

Trădare, batjocură si multa răutate

În seara asta de Craciun

Noi toți cântăm cu veselie,

Și colindăm la omul bun

Și vrem s-aducem bucurie

Dar an de an mai rar se-aude

De Nasterea Pruncului drag,

Se pierd și obiceiuri și colinde

Și tot mai puțini copii in prag

Cu umilinta noi ne rugam la Tine

Ca omenirea s-o schimbi în bine,

Iar noi să nu uităm in veci vreodată

Că Tu ești viată, adevăr și calea dreaptă!

În noaptea sfântă de Crăciun,

Luminițele strălucesc în drum.

Îngerii cântă cu voce blândă,

Vestind nașterea lui Isus în lumea bună 

Clopotele sună în depărtare,

Oamenii se-adună laolaltă-n caleașcare.

Cu suflete pline de bucurie și speranțe noi,

Sărbătorim împreună miracolul divin al Nașterii lui Hristos. 

Prin casele noastre se-arată lumina,

Dragostea și bunătatea ne unesc într-o singură linie fina.

Ne împodobim bradul cu straluciri colorate,

Și ne umplem inimile cu fericire și pace nesfârș În această zi specială, să fim uniți și darnici,

Spre cei în nevoi să fim mereu apropiși și blânzi.

Colindăm cu bucurie și zâmbet pe fețe,

Aducând speranță și iubire în inimi de toate felurile și vârste.

În jurul focului, în căldura casei noastre,

Ne adunăm cu cei dragi, împărțind povestiri și povești albe ca zăpada.

Cu fulgi de nea dansând în vântul rece de iarnă,

Simțim magia Crăciunului, o emoție ce nu se lasă uitată.

Sărbătorim nașterea Domnului cu cântece pline de har,

Rugându-ne pentru pace pe pământ și armonie-n dar.

Craciunul e timpul să dăruim și să primim cu inima deschisă,

Iubirea să fie darul nostru cel mai prețios, Continuând:

În fiecare an, sărbătorim cu bucurie,

Nașterea lui Isus, lumina noastră cea vie.

Să ne adunăm în jurul bradului împodobit,

Și să fim recunoscători pentru tot ce-am primit.

Sub cer de iarnă, stele plâng

Lumini din depărtări se strâng,

Colindă îngerii-n zbor lin,

Vestind că-n lume vine-un Fiu divin.

Din sat în sat, din prag în prag,

Cu suflet cald, cu glas de drag,

Mergem să spunem vestea iar,

Că s-a născut un Prunc, un dar.

Prin neaua albă, blând, coboară

Un cântec vechi, din seara clară,

E Crăciunul, sfințit cu har,

În fiecare colț de țară-n dar.

Bucură-te, o lume-ntreagă,

Că Ceru-n palme ne dezleagă,

Și pacea sfântă se așterne lin,

Colind de Crăciun, veșnic divin.

Păstrarea lucrurilor în amintire este o provocare ~

gunoiul sinelui; cântând la pian;

lacrimi precum picăturile de sânge, în ploaia țipătoare.

Sunetul este doar percepția minții ~

vibrații contorsionate pentru propria lor conversie.

Picăturile de ploaie cad peste toate florile libere, fără excepție.

Mistralul nu poate spulbera suferințele sau sentimentele.

O petală care alunecă în aer poate nuanța poezia unui cântec;

mormintele secrete; erorile grave, ascunse; ghețarii dismorfici;

ferestrele mate; și lucrătorii fără de adăpost;

dorința de a vedea soarele în diminețile mohorâte;

un ochi spiritual pentru o prejudecată împotriva cerului; grindină.

Un dans al picăturilor de ploaie în lumină și focuri de artificii în noapte;

ecouri ritmice. Vântul, care suflă, poate spulbera, până la distrugere, albastrul și

viața nefericită, în haos; lumina plină de cruzime a războaielor;

plante și animale sângerând îngenuncheate;

oameni ca rocile vii, flori și pietre în grădini; a avea

un sentiment de apartenență și un limbaj de dor;

femei cântând imnuri sfinte în temple;

ascultându-și propriile voci.

Vânturile și spiritele sunt, în esență, invizibile;

liniște, forță. Cerul este mai înalt decât ploaia.

Zgomotul făcut de un avion de luptă poate accelera

procesul de spargere al ferestrelor , de ofilire al florilor,

de alterare a viselor și de prăbușire al bisericilor.

Acest zgomot este asemănător mistralului; degradare de-a lungul secolelor.

În ceață, sufletele netrupești escaladează

serenitatea munților pentru un nou proces de metamorfozare.

Autorul poeziei este Marieta Maglas

Aceasta poezie a fost publicata in Dissident Voice.

Fete imbatranite de razboi;

cuvinte tavalindu-se in ura;

pe limbi de foc;torturi;

Patul lui Procust pentru un zambet perfect;

a zambi; ingerii care canta;

ploile de iubire care cad din Cer

si atunci cand totul se crapa;

ferestrele, candelabrele,

bibelourile de portelan,

sufletele, sperantele, visele,

fericirea, orologiile,

continentele, statuile, dintii;

astrele.

Cu fetele imbatranite,

ei sunt foarte frumosi.

Au un zambet perfect.

Sunt castigatori.

Rad si joaca jocul vietii si al mortii

pana la capat.

„Sinele“ sunt „Eu“;

„noi“ provine din „Sine“.

Nu mă cunosc atât de bine precum

cred eu că mă cunosc,

dar tu ești cel care mă cunoști

cel mai bine dintre toți.

Tot ce știu eu despre mine însămi este că

sunt mai valoroasă decât

această inteligență kinestezică,

care ne învăluie pe amândoi și

aparține acestui lanț imens de

ființe umane formând un colos.

Eu sunt cu mult mai presus decât

această inteligență, doar atunci când

ea se blochează între logică și conștiință.

Această conștiință este, uneori,

atât de limitată încât,

atunci când îi ceri prea multe,

începe să se spargă și să se scurgă.

Spre deosebire de tine,

eu sunt o realistă, pentru că

tu ești încă un adormit în această lume

ce aparține vegherii și realității.

Încă mai simt sărutul tău criptic

ca pe o manifestare metafizică

având scopul de a-ți satisface niște dorințe și

de a-ți împlini dragostea.

Poate că acest sărut înseamnă doar pasiune sau,

pur și simplu, doar magnetism,

sau poate că nu este nimic altceva

decât o alunecare a limbii.

Nu știu, dar știu că, în vise,

tu vii să mă săruți. Apoi, chiar mă săruți.

Simt dorința ta de a fi fericit într-o lume pacifistă.

Emoția asta dă glasului tău un ton feminin.

Tu ești unic în univers.

Unu, uneori, înseamnă întreg;

„sinele“ sunt „eu“;

„noi“ provine din „Sine“.

Poezie de Marieta Maglas

Aceasta poezie este publicata in OPA.

Fețe îmbătrânite de război;

cuvinte tăvălindu-se în ură ;

pe limbi de foc;torturi;

Patul lui Procust pentru un zâmbet perfect;

a zâmbi ; îngerii care cântă;

ploile de iubire care cad din Cer

si atunci cand totul se crapă;

ferestrele, candelabrele,

bibelourile de portelan,

sufletele,speranțele,

visele, fericirea,

ceainicele, orologiile,

continentele, statuile, dinții;

stele din univers.

Cu fețele îmbătrânite,

ei sunt foarte frumoși.

Au un zâmbet perfect.

Sunt câștigători. Râd.

Joacă acest joc al vieții

și al morții până la sfârșit.

Cerul crepuscular este

indigo-portocaliu,

o simfonie. Lumina

este absorbită; se descompune

în fotoni. O stea moare

în univers. Devine iubire.

Întunericul este atras de

cuanta de energie;

este infinit și înghețat în sine

atunci când pătrunde

sinele fierbinte al luminii.

Vântul îmbrățișează fiorul

macilor nepalezi ~

frumuseți hipnotice și

pete roșii pe

un lan de grâu

ce așteaptă secerișul~

scutură zgomotos galbenul obosit;

albastrul astral vibrează și

poate fi auzit ~

acorduri de jazz și

bluesuri în progresie;

versuri despre oamenii

învăluiți în frunze,

o dragoste sfântă și

un curcubeu sonor.

Am inchis fereastra plină de crăpături a diminetii.

Prima rafală de vânt adusese sunete de flaut,

de tobe și de paşi efemeri ; de explozii și de

distorsiuni; toate dispăreau încet în melancolia ploii.

Priveam atent un dans lent și, ca de obicei,

sincron cu imaginea mişcărilor din oglindă;

crâmpeie de amintiri invadau spațiul spiritual;

iubirea pe care o simțim atunci când mintea

este golită de emoțiile fierbinți ale verii.

M-am așezat lângă o vecină în vârstă

ce avusese un fiu care a luptat pe frontul din

Asia până când a fost împușcat și despicat

în două. Luptase printre cei mai buni

soldați, toti perfecționisti. Muzica s-a oprit

brusc, dar mișcarile dansatorilor au continuat

în absența notelor, accelerându-se, din când

în când, pentru a crea o anumită tensiune

cu scopul de a evoca stări de euforie precum și

emoții estetice. Acea muzica era veche, tot atat de

veche precum pianul. Ritmul mișcărilor era similar cu

cel dintr-o animație Disney care se derulează lent.

Toți dansatorii purtau eșarfe albe și executau

foarte multe piruete pentru a sugera ideea de

agitație și suspans. Fereastra s-a deschis lăsând să

pătrundă un aer metropolitan, intesat cu zgomote;

un vânt vijelios și rece care începea să aducă

infecții fatale precum sunt cele găsite în ghețarii

ancestrali; pandemii și civilizații dispărute;

o istorie care se repetă ciclic ; un vânt premergător

ploilor abundente de toamnă. Aceste bacterii sunt

reale și pot distruge totul ; un contrast pentru

desenele animate Disney; inocență; culpabilitate.

Viața este concretă în sine. Atunci când viața devine

halucinantă, un pericol ascuns și extrem de destructiv

devine real. Grindina găurea acoperișul tăcerii.

Dansatorii transmiteau semnele lui Dumnezeu prin

intermediul mimicii precum și prin fluturarea brațelor

deasupra capului; semnele semanau cu niste numere.

Numele lui Dumnezeu era preamărit. Ei au început să

se legene si sa cânte cântece religioase despre Iisus.

Dansul nu părea să fie coregrafiat. Ideea de emoție

ancestrală; ideea de a simți și de a resimți; ordine

și dezordine mentală ; emoții care pătrund sufletele

suferinde pentru a dispărea lent și pașnic in linistea noptii.

Poezie de Marieta Maglas

Nota :Această poezie este publicată.