Ochiul
Un ochi cosmic omnipotent
m-a deschis în interior
pentru o logică epistemică. Picăturile
de ploaie se prelingeau pe sticla ovală
a ferestrei; umiditate. Acel ochi
se albăstrea ca și cum
ar fi căpătat nuanța stelelor
care nu se mai pot forma și
încep să se evapore
din miezul lor ; embrioni avortați.
Am tăcut o vreme până când
cuvintele ce exprimă suferința
au reușit să răzbată
supraîncărcarea senzorială
a limbii. Sensul lor
s-a pierdut în melancolia ploii ;
tânguire, jeluire, boceală.
Blues-ul stelelor a fost absorbit
de această tristețe crescândă;
a avea senzația
că ești orb atunci când ,de fapt,
poți vedea;
senzorial, stimuli, perceptiv ;
Ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu.
Poezie de Marieta Maglas
Nota : Stelele portocalii și galbene au de obicei o temperatură medie. Cele mai fierbinți stele sunt albastre și alb-albastru( sursa :articol publicat de Sarah Hoffschwelle).
Aceasta poezie este publicata in Poleart Magazine.
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Marieta_Maglas
Дата публикации: 13 сентября 2024
Просмотры: 344
Стихи из этой категории
Când noaptea nu se mai trezește
Când noaptea nu se mai trezește
Nici zilele nu mai adorm,
Ceva din umbră mă pândește
Și mă coboară-n alt decor
Din vis, dincolo de ferestre
Umbre de vănt se năpustesc
Și uit să mai închid lumina
Mi-e frică să nu îi retrăiesc
Din vis, dincolo de ferestre
Mă prind, mă țin captiv în somn
Vor să mă sfâșie și-mi este
Atât de neclar scopul lor
Prin coaste mă străbat fiorii
Și încerc ochii să-i deschid,
Dar clipa dintre vis și viață
E o secundă fără timp
Mereu m-am întrebat de visul
E însăși lumea de apoi
Mă simt de parcă mi-am pierdut și scrisul
Și încă mai am două foi..
O dată mi-au ieșit din spate
Gândindu-mă că scap de ei
Trezindu-mă cu niște șoapte
Și am țipat, că erau ei
Cândva m-au apucat de mână
Să nu îmi termin crucea de făcut
Și am simțit atâta ură
Cât nu există pe pământ
Deși-am avut și alte vise
Decât astea s-au repetat
Și-acum ajung să fie scrise
Doar pentru cine i-a visat
A luat și forme diferite
Spunându-mi că e Dumnezeu
Un fel de demon ce te minte
Deși se dă de gol mereu
O dată o bătrână știrbă
Bătând la ușă să-i deschid
Avea o lumânare-n mână
Spunându-mi ce pot să câștig
Unele vise nu par vise
Și te trezești doar cu mister
Acea bătrână ce venise
Îmi zise și fără să-i cer
''Aceasta-i lumânarea
Pe care vreau să ți-o ofer''
Curios încă de la cădere
Am căutat să dau de-un semn
Oferta vine cu durere
Și ce-mi lipsea, cu un blestem
Dar n-am aprins-o niciodată
Indiferent ce conținea
Mai știu c-am comandat o dată
Și am primit și altceva
O fâșie de catifea
Pe care-o poartă cei pierduți
Și-acolo bine, lângă ea
Un contract pentru noi recruți
Cu patru pacturi, se cerea
Decât o semnătura-n vag
Dar cine și ce câștiga?
Dacă pierdea tot ce-i mai drag?
Când vezi așa ceva, nu poți
Măcar în glumă să semnezi
Am rupt hârtia în bucăți
Fără nevoie de dovezi
Iar într-un vis mai vechi era
Un călău care așeza
Oameni pe rând și îi tăia
Și eu simțeam că voi urma
Atunci am încercat să fug
În vise nu există timp
Și-n loc de-o scară, de alt rând
Era pavat tot cu un zid
Cred că există un sentiment
Atunci când moare cineva
Și poți ghici printr-un efect
Că parcă ar mai fi ceva
Mereu am vrut să văd, să știu
Și să fiu sigur de ce e
Ca să nu fie prea târziu
Să nu pot să mă-întreb nici ''de ce?''
Să nu te temi în fața vieții
Cât mai auzi pe cineva
Să nu te temi în fața morții
De nu auzi pe nimenea
Chiar dacă nu ar fi ceva
Și sinele nu ți-ai mai știi
Și chiar dacă n-ar exista,
Până la urmă tot ar fi
Chiar și când frigul i-a cuprins
Și nu știau să facă foc
O flacără tot s-a aprins
Și după ce s-a stins la loc
Și dacă soare n-am avea
Nu pot să cred că am muri
Fiindcă ne ține altceva
În viața-n care suntem vii
Să ai curajul neînfrant,
Și chiar dacă nu mai trăiești
Să nu te sperii, orice gând
Și orice ființă întâlnești
E, poate-o parte din ce sunt
Ai tăi, o parte din ce ești
Că poate suntem mult mai mult
Decât tot ce poți să gândești
Ziua aceea cînd...
Voi nu știți ce e durerea
Nu ați gustat dezamăgirea
Nu ştiţi rugina şi tacerea
Ce este golul , amintirea ....
Noroc sau fericire nu-i
Există doar o întîmplare
Și sa te rogi tot nu ai cui
Î-ţi pui doar mintea la spălare
Nu sunt un mucenic sau sfînt
Dar chinul l-am custat din plin
Acum pot spune un cuvint
E doar ,,Venin''... sorbesc ,,Venin''
Increderea i-un zbor orbit
Iubirea e joc cu sine
Credinţa e ceva clumplit
Puterea este doar in tine
Chiar și realitatea-i falsa
Un ghem prea crud de viermi pe trup
Speranta prea demult e arsa
Iar in cutie doar un lup
O încheiere nu mai am
Sfârșitul e și el haios
Cum n-ai roti sau te feri
Tot dai de colțul cel tăios
Viclenia Îndoielii
Am început sa idealizez iubirea
Dându-i substanța făurită-n moarte,
Ca un fier ce se îneacă
Prin flăcări zgomotoase!
O privesc scârbit și hedonist,
Ca o singură consecință
A unei suferințe înșelătoare!
Observ timpul cum îmi scurge
Clepsidra spartă într-un spațiu umed,
Părând totul dizolvat
Prin cioburile sângerii
A unei patimi universale,
Fără să mai cunoască vreun atribut.
Pierderi infinite,
Lăsate concise
Într-un minimalism dependent.
Prea multe răni într-o luptă neclară
Ce-și are rezumatul într-un pumn de țărână.
Ne-am desprins dureros,
Fără vreo hartă sau vreo busolă
Compasul rămânând neutru.
O lume confuză,
Nimic special,
Ce-și așteaptă călăul
Cu fața descoperită.
Pan’ la pedeapsă
Drumul e lung,
Când judecata se plimbă
Într-un viitor trecut.
Prezentul e vis!
Iar clipa-i vândută,
Nimic nu a fost,
Deși tot este acum!
Aștept să clipesc
In iadul edenic,
Nepăsător întrebând,
Din ce parte să mușc?
Drăguț A.V.
Foc viu
Stau cât pot și mă înalț.
Mă-ntind, înfoc și-ncerc să înhaț,
Tot ce prind ca să mă țin,
Să nu mă sting, să nu mă abțin.
Dă-mi ceva să mai ating,
Vreau să mor, dar nu mă sting.
Căci mă-ntind, înfoc și-ncerc sa fac,
Să mă întrec, să mă desfac,
Să trag de timp și să m-aprind,
Să trag de limbi și să pretind,
Că vreau să mor de epuizare,
Că vreau să ajung la nepăsare.
Tot ce vreau e să consum și să mă sting.
Să ajung, să mă împing și să mă aprind.
Trosnăi și mă enervez,
Mă liniștesc mă potolesc.
Toate astea și nu vezi,
Lume crudă, cum privesc.
Cu ochi înflăcărați, sunt pătimaș
Și încep să mă pălesc.
Sunt un foc sinucigaș,
Chinuit de un "trebuie să găsesc".
Fapte
Zeci de mii de povestiri
Prin a veacurilor curs,
Au slăvit în amintiri
Vremurile ce au apus.
Dar din înțelepte fapte,
Omul nu a înțeles nimic.
Gândind doar la fructe coapte,
Păzind frica de epidemic.
Cu câte o aură a îngroșat
Straturile în spirit ale ființei,
Astfel că cel nou, înduioșat
Lasă loc doar umilinței.
Nu se poate spune oare
Că un rău e și mai rău?
Și că generații viitoare
Se vor feri de ferăstrău?
Dorind să uite de trecut
Fără să aibă un deznodământ,
Și nici ce-i bine de recunoscut
Iubirea de țară, ca drept simțământ.
Fotografiile
Mi-se pare că-s închise,
Amintirile-n imagini,
Stau acolo ele prinse,
Nemișcate, amorțite.
Mi-se pare că-s lipite,
Din lumea ceia pe-un perete,
Oare e o lume, fără viață?
Înghețați, ca într-un cub de gheață...
Autor: Nicoleta Postovan
Când noaptea nu se mai trezește
Când noaptea nu se mai trezește
Nici zilele nu mai adorm,
Ceva din umbră mă pândește
Și mă coboară-n alt decor
Din vis, dincolo de ferestre
Umbre de vănt se năpustesc
Și uit să mai închid lumina
Mi-e frică să nu îi retrăiesc
Din vis, dincolo de ferestre
Mă prind, mă țin captiv în somn
Vor să mă sfâșie și-mi este
Atât de neclar scopul lor
Prin coaste mă străbat fiorii
Și încerc ochii să-i deschid,
Dar clipa dintre vis și viață
E o secundă fără timp
Mereu m-am întrebat de visul
E însăși lumea de apoi
Mă simt de parcă mi-am pierdut și scrisul
Și încă mai am două foi..
O dată mi-au ieșit din spate
Gândindu-mă că scap de ei
Trezindu-mă cu niște șoapte
Și am țipat, că erau ei
Cândva m-au apucat de mână
Să nu îmi termin crucea de făcut
Și am simțit atâta ură
Cât nu există pe pământ
Deși-am avut și alte vise
Decât astea s-au repetat
Și-acum ajung să fie scrise
Doar pentru cine i-a visat
A luat și forme diferite
Spunându-mi că e Dumnezeu
Un fel de demon ce te minte
Deși se dă de gol mereu
O dată o bătrână știrbă
Bătând la ușă să-i deschid
Avea o lumânare-n mână
Spunându-mi ce pot să câștig
Unele vise nu par vise
Și te trezești doar cu mister
Acea bătrână ce venise
Îmi zise și fără să-i cer
''Aceasta-i lumânarea
Pe care vreau să ți-o ofer''
Curios încă de la cădere
Am căutat să dau de-un semn
Oferta vine cu durere
Și ce-mi lipsea, cu un blestem
Dar n-am aprins-o niciodată
Indiferent ce conținea
Mai știu c-am comandat o dată
Și am primit și altceva
O fâșie de catifea
Pe care-o poartă cei pierduți
Și-acolo bine, lângă ea
Un contract pentru noi recruți
Cu patru pacturi, se cerea
Decât o semnătura-n vag
Dar cine și ce câștiga?
Dacă pierdea tot ce-i mai drag?
Când vezi așa ceva, nu poți
Măcar în glumă să semnezi
Am rupt hârtia în bucăți
Fără nevoie de dovezi
Iar într-un vis mai vechi era
Un călău care așeza
Oameni pe rând și îi tăia
Și eu simțeam că voi urma
Atunci am încercat să fug
În vise nu există timp
Și-n loc de-o scară, de alt rând
Era pavat tot cu un zid
Cred că există un sentiment
Atunci când moare cineva
Și poți ghici printr-un efect
Că parcă ar mai fi ceva
Mereu am vrut să văd, să știu
Și să fiu sigur de ce e
Ca să nu fie prea târziu
Să nu pot să mă-întreb nici ''de ce?''
Să nu te temi în fața vieții
Cât mai auzi pe cineva
Să nu te temi în fața morții
De nu auzi pe nimenea
Chiar dacă nu ar fi ceva
Și sinele nu ți-ai mai știi
Și chiar dacă n-ar exista,
Până la urmă tot ar fi
Chiar și când frigul i-a cuprins
Și nu știau să facă foc
O flacără tot s-a aprins
Și după ce s-a stins la loc
Și dacă soare n-am avea
Nu pot să cred că am muri
Fiindcă ne ține altceva
În viața-n care suntem vii
Să ai curajul neînfrant,
Și chiar dacă nu mai trăiești
Să nu te sperii, orice gând
Și orice ființă întâlnești
E, poate-o parte din ce sunt
Ai tăi, o parte din ce ești
Că poate suntem mult mai mult
Decât tot ce poți să gândești
Ziua aceea cînd...
Voi nu știți ce e durerea
Nu ați gustat dezamăgirea
Nu ştiţi rugina şi tacerea
Ce este golul , amintirea ....
Noroc sau fericire nu-i
Există doar o întîmplare
Și sa te rogi tot nu ai cui
Î-ţi pui doar mintea la spălare
Nu sunt un mucenic sau sfînt
Dar chinul l-am custat din plin
Acum pot spune un cuvint
E doar ,,Venin''... sorbesc ,,Venin''
Increderea i-un zbor orbit
Iubirea e joc cu sine
Credinţa e ceva clumplit
Puterea este doar in tine
Chiar și realitatea-i falsa
Un ghem prea crud de viermi pe trup
Speranta prea demult e arsa
Iar in cutie doar un lup
O încheiere nu mai am
Sfârșitul e și el haios
Cum n-ai roti sau te feri
Tot dai de colțul cel tăios
Viclenia Îndoielii
Am început sa idealizez iubirea
Dându-i substanța făurită-n moarte,
Ca un fier ce se îneacă
Prin flăcări zgomotoase!
O privesc scârbit și hedonist,
Ca o singură consecință
A unei suferințe înșelătoare!
Observ timpul cum îmi scurge
Clepsidra spartă într-un spațiu umed,
Părând totul dizolvat
Prin cioburile sângerii
A unei patimi universale,
Fără să mai cunoască vreun atribut.
Pierderi infinite,
Lăsate concise
Într-un minimalism dependent.
Prea multe răni într-o luptă neclară
Ce-și are rezumatul într-un pumn de țărână.
Ne-am desprins dureros,
Fără vreo hartă sau vreo busolă
Compasul rămânând neutru.
O lume confuză,
Nimic special,
Ce-și așteaptă călăul
Cu fața descoperită.
Pan’ la pedeapsă
Drumul e lung,
Când judecata se plimbă
Într-un viitor trecut.
Prezentul e vis!
Iar clipa-i vândută,
Nimic nu a fost,
Deși tot este acum!
Aștept să clipesc
In iadul edenic,
Nepăsător întrebând,
Din ce parte să mușc?
Drăguț A.V.
Foc viu
Stau cât pot și mă înalț.
Mă-ntind, înfoc și-ncerc să înhaț,
Tot ce prind ca să mă țin,
Să nu mă sting, să nu mă abțin.
Dă-mi ceva să mai ating,
Vreau să mor, dar nu mă sting.
Căci mă-ntind, înfoc și-ncerc sa fac,
Să mă întrec, să mă desfac,
Să trag de timp și să m-aprind,
Să trag de limbi și să pretind,
Că vreau să mor de epuizare,
Că vreau să ajung la nepăsare.
Tot ce vreau e să consum și să mă sting.
Să ajung, să mă împing și să mă aprind.
Trosnăi și mă enervez,
Mă liniștesc mă potolesc.
Toate astea și nu vezi,
Lume crudă, cum privesc.
Cu ochi înflăcărați, sunt pătimaș
Și încep să mă pălesc.
Sunt un foc sinucigaș,
Chinuit de un "trebuie să găsesc".
Fapte
Zeci de mii de povestiri
Prin a veacurilor curs,
Au slăvit în amintiri
Vremurile ce au apus.
Dar din înțelepte fapte,
Omul nu a înțeles nimic.
Gândind doar la fructe coapte,
Păzind frica de epidemic.
Cu câte o aură a îngroșat
Straturile în spirit ale ființei,
Astfel că cel nou, înduioșat
Lasă loc doar umilinței.
Nu se poate spune oare
Că un rău e și mai rău?
Și că generații viitoare
Se vor feri de ferăstrău?
Dorind să uite de trecut
Fără să aibă un deznodământ,
Și nici ce-i bine de recunoscut
Iubirea de țară, ca drept simțământ.
Fotografiile
Mi-se pare că-s închise,
Amintirile-n imagini,
Stau acolo ele prinse,
Nemișcate, amorțite.
Mi-se pare că-s lipite,
Din lumea ceia pe-un perete,
Oare e o lume, fără viață?
Înghețați, ca într-un cub de gheață...
Autor: Nicoleta Postovan
Другие стихотворения автора
Mistrețul
Și fuge,și fuge de rupe pământul
Mistrețul,mistrețul cu colți ca argintul.
Ce palidă lună, ce lună bizară,
Ce stea care cade și cade să piarâ?
Pământul se zbate, pământul mocnește.
Mistrețul aleargă, gonește orbește.
El vrea să se~ascundă,ce seară cumplită!
Pământul se crapă și vrea să~l înghită.
Aleargă orbește prin lunci și ponoare.
Ce prinț din Levant vine la vânătoare?
Ce corn de argint îi străpunge iar gândul?
Ce vuiet s~aude? Aleargă ca vântul.
Deodată~l aude cum strigă pe creste.
Lung si lucios e acest zmeu din poveste.
Cu dinți ca argintul și flăcări în gură,
Ucide, ucide cu o lovitură.
Fulgere ai săi ochi,prin ploaie gonește.
Nici codri, nici râuri, nimic nu~l oprește.
Și urlă, scrâșnește,îl vede cum vine
El vrea să~l străpungă, dar cade pe șine.
Și zmeul s~oprește,gura~i înroșită,
Iar steaua tot cade, ce noapte cumplită!
Cu ai săi colți zdrobiți, printre îngeri și flori,
Mistrețul nu moare, ci aleargă pe nori.
Poezie de Marieta Maglas
Dedicată poetului Ştefan Augustin Doinaş pentru superba lui poezie 'Mistreţul cu colţi de argint.'
Nota : Aseară eram în tren și un biet mistreț a murit sub șine. Trenul plin de sângele mistrețului nu a mai putut continua călătoria. A fost un accident. Am plâns, apoi am compus această poezie. Doamne ajuta!
Colind pentru copiii cuminți
E luna decembrie, numita Undrea.
Moș Crăciun ne-aduce daruri de iubire.
Cu jar în sobe, casele se-ascund în nea.
Refren
Dragul meu, oriunde-ai fi și-oricât ți-ar fi de greu,
Vino cu fundițe albastre pentru bradul meu!
Tot anul, elfii lucreaza fără simbrie.
Cu sania vine Moșul, plin de daruri.
Este Ajunul Crăciunului, în decembrie.
Refren
Oricât de greu v-ar fi, dragi tătici și mămici,
Veniți cu fundițe și globuri pentru cei mici!
Numai vise frumoase și nici un coșmar!
Acești îngeri de lumină nu mint niciodată.
Focul în sobe se transforma în fum și jar.
Refren
Oricât de greu v-ar fi, dragi tătici și mămici,
Veniți cu lumini și bomboane pentru cei mici!
Timp de așteptare și parfum de chihlimbar!
Iisus s-a născut în ieslea din Nazaret.
Ajun plin de rugăciuni, de colinzi și de har.
Refren
Bucură-te, atunci când frămânți cozonaci
Căci frămânți și pentru colindătorii săraci!
Numai cuvinte calde și nici un gând amar!
Miros de brad ,de cozonaci și de sarmale!.
In soba, lemnul devine incet fum și jar.
Refren
Dragul meu, oriunde-ai fi , vino în Ajun
Cu fundițe-albastre pentru bradul de Crăciun!
În case de piatră și lemn, Dumnezeu preabun
Trimite îngeri luminoși și Duhul plin de har.
Este decembrie, prima zi de Crăciun.
Acum focul nu este decât fum și jar.
Poezie de Marieta Maglas
Sărutul criptic
„Sinele“ sunt „Eu“;
„noi“ provine din „Sine“.
Nu mă cunosc atât de bine precum
cred eu că mă cunosc,
dar tu ești cel care mă cunoști
cel mai bine dintre toți.
Tot ce știu eu despre mine însămi este că
sunt mai valoroasă decât
această inteligență kinestezică,
care ne învăluie pe amândoi și
aparține acestui lanț imens de
ființe umane formând un colos.
Eu sunt cu mult mai presus decât
această inteligență, doar atunci când
ea se blochează între logică și conștiință.
Această conștiință este, uneori,
atât de limitată încât,
atunci când îi ceri prea multe,
începe să se spargă și să se scurgă.
Spre deosebire de tine,
eu sunt o realistă, pentru că
tu ești încă un adormit în această lume
ce aparține vegherii și realității.
Încă mai simt sărutul tău criptic
ca pe o manifestare metafizică
având scopul de a-ți satisface niște dorințe și
de a-ți împlini dragostea.
Poate că acest sărut înseamnă doar pasiune sau,
pur și simplu, doar magnetism,
sau poate că nu este nimic altceva
decât o alunecare a limbii.
Nu știu, dar știu că, în vise,
tu vii să mă săruți. Apoi, chiar mă săruți.
Simt dorința ta de a fi fericit într-o lume pacifistă.
Emoția asta dă glasului tău un ton feminin.
Tu ești unic în univers.
Unu, uneori, înseamnă întreg;
„sinele“ sunt „eu“;
„noi“ provine din „Sine“.
Poezie de Marieta Maglas
Aceasta poezie este publicata in OPA.
Aubade pentru pian
Acea sonată izvorăște din dorința ta
de a explora o anumită idee muzicală.
Mă uit la "The Sky", o capodoperă
pictată cu foarfeca de Henri Matisse,
în timp ce te ascult. Acele păsări albe,
care se înalță, se aseamănă cu niște
hieroglife în mișcare. Pare atât de diferită
această duminică, în zorii zilei și
în secreția de lumină a soarelui,
ce pare că vrea să se ascundă!
Câteva raze aurii țes o pânză pentru
a crea noi spirale de viață
complexe și atrăgătoare. ‘Visele care
se ridică și îngerii care cad’ este tema piesei tale de pian.
Acest timp neobișnuit se balansează
făcând sincronism cu albirea treptată a părului tău.
Două foarfecuțe Mizutani par să fie uitate
pe un scaun similar cu cele care se găsesc
în saloanele de coafură. Dar salonul nostru
este destinat să fie un loc de întâlnire
pentru numeroși artiști.
Casa are scări în spirală care
duc până la Strada Singurătății. Duminicile
nu sunt importante pentru noi,
dar cred că ar trebui să fie,
din moment ce ele servesc
ca un memento pentru oameni.
Ei pot avea, astfel, mai mult timp pentru
rugăciune și pentru meditație în biserici, mai ales.
Acea ușă, care închide camera ta secretă,
se mișcă, spulberând tăcerea.
Din când în când, eu totuși aud
notele pianului tău dispărând în aer.
Ele sunt precum pașii de pe holul nostru ; sunt fugitive.
Este o nouă duminică, dar lacrimi vechi
curg din ochii albi ai norilor. Deși plouă torențial,
prietenii nu vor să rateze momentul în care
pot să te audă cântând la pian.
Notele scrise de tine pe caietul de muzică seamănă
cu niște hieroglife antice.
Sunetele pianului strălucesc.
Nu ți-am spus niciodată cât de mult te iubesc în zori,
atunci când mă trezesc și te văd dormind lângă mine.
În fiecare dimineață, sentimentul renaște din nou
din cenușa zilei de ieri.
Poezie de Marieta Maglas
Poezia este publicata in OPA.
Încă în viață
Mai avem timp pana murim.
Acest timp nu semnifica nimic altceva
decât un proces de îmbătrânire ;
respirația amintirilor într-un aer friabil,
respiratie care nu este încă înghețata ;
armuri in forma de pene pentru păsări pereche,
păsări în zbor ce-si caută hrana si iubirea.
Amandoua au nevoie de semințele vieții ;
zbor pe cerul înalt si înnorat al toamnei
atunci când viața isi pierde lumina ;
a nu fi hectic, ci, poate, putin hedonic.
Oamenii sceptici par a fi mai putin dispuși să acționeze.
Prefera să alunece in introspecție
pentru a-și găsi liniștea. Poate că ei caută
un sens fundamental al vietii
cu scopul de a coexista pasnic, sau poate nu ;
căutând armuri si o trezire la conștiința de sine
în ceea ce privește marea trecere
sau dispariția.
Poem Jintishi pentru Crăciun
Un timp înghețat aduce liniște și zăpadă abundentă ;
a-L prețui pe Dumnezeu atunci când ești înzăpezit.
Fulgii de nea cad pe tâmplele brazilor argintii, care sunt tăiați;
tot ce poți face este să cânți armonios imnuri religioase ~
un cer înghețat și lipsit de albinele care zboară în căutarea hranei ;
Plină de cocori, umbra toamnei trecute alunecă în uitare;
E ajunul Crăciunului și oamenii așteaptă iertarea, dar
fiecare tufiș alb se transformă într-un diavol de zăpadă;
zborurile de păsări , ciripiturile sferice și amintirile liturgice devin
icoane în trunchiurile de copaci~ iubire conștientizată și îngropată;
Îngerii de lumină coboară din înaltul cerului, în timp ce pădurea este defrișată.
Lumina stelelor învăluie liniștea noptii intr-o parte a lumii ;suferință și iubire.
Acea pădure chiar are nevoie de o nouă primăvară pentru revivifiere;
Imnurile pătrund spațiul cosmic divin; absorbție și dispariție; metamorfoză.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: aceasta poezia este publicata.
Mistrețul
Și fuge,și fuge de rupe pământul
Mistrețul,mistrețul cu colți ca argintul.
Ce palidă lună, ce lună bizară,
Ce stea care cade și cade să piarâ?
Pământul se zbate, pământul mocnește.
Mistrețul aleargă, gonește orbește.
El vrea să se~ascundă,ce seară cumplită!
Pământul se crapă și vrea să~l înghită.
Aleargă orbește prin lunci și ponoare.
Ce prinț din Levant vine la vânătoare?
Ce corn de argint îi străpunge iar gândul?
Ce vuiet s~aude? Aleargă ca vântul.
Deodată~l aude cum strigă pe creste.
Lung si lucios e acest zmeu din poveste.
Cu dinți ca argintul și flăcări în gură,
Ucide, ucide cu o lovitură.
Fulgere ai săi ochi,prin ploaie gonește.
Nici codri, nici râuri, nimic nu~l oprește.
Și urlă, scrâșnește,îl vede cum vine
El vrea să~l străpungă, dar cade pe șine.
Și zmeul s~oprește,gura~i înroșită,
Iar steaua tot cade, ce noapte cumplită!
Cu ai săi colți zdrobiți, printre îngeri și flori,
Mistrețul nu moare, ci aleargă pe nori.
Poezie de Marieta Maglas
Dedicată poetului Ştefan Augustin Doinaş pentru superba lui poezie 'Mistreţul cu colţi de argint.'
Nota : Aseară eram în tren și un biet mistreț a murit sub șine. Trenul plin de sângele mistrețului nu a mai putut continua călătoria. A fost un accident. Am plâns, apoi am compus această poezie. Doamne ajuta!
Colind pentru copiii cuminți
E luna decembrie, numita Undrea.
Moș Crăciun ne-aduce daruri de iubire.
Cu jar în sobe, casele se-ascund în nea.
Refren
Dragul meu, oriunde-ai fi și-oricât ți-ar fi de greu,
Vino cu fundițe albastre pentru bradul meu!
Tot anul, elfii lucreaza fără simbrie.
Cu sania vine Moșul, plin de daruri.
Este Ajunul Crăciunului, în decembrie.
Refren
Oricât de greu v-ar fi, dragi tătici și mămici,
Veniți cu fundițe și globuri pentru cei mici!
Numai vise frumoase și nici un coșmar!
Acești îngeri de lumină nu mint niciodată.
Focul în sobe se transforma în fum și jar.
Refren
Oricât de greu v-ar fi, dragi tătici și mămici,
Veniți cu lumini și bomboane pentru cei mici!
Timp de așteptare și parfum de chihlimbar!
Iisus s-a născut în ieslea din Nazaret.
Ajun plin de rugăciuni, de colinzi și de har.
Refren
Bucură-te, atunci când frămânți cozonaci
Căci frămânți și pentru colindătorii săraci!
Numai cuvinte calde și nici un gând amar!
Miros de brad ,de cozonaci și de sarmale!.
In soba, lemnul devine incet fum și jar.
Refren
Dragul meu, oriunde-ai fi , vino în Ajun
Cu fundițe-albastre pentru bradul de Crăciun!
În case de piatră și lemn, Dumnezeu preabun
Trimite îngeri luminoși și Duhul plin de har.
Este decembrie, prima zi de Crăciun.
Acum focul nu este decât fum și jar.
Poezie de Marieta Maglas
Sărutul criptic
„Sinele“ sunt „Eu“;
„noi“ provine din „Sine“.
Nu mă cunosc atât de bine precum
cred eu că mă cunosc,
dar tu ești cel care mă cunoști
cel mai bine dintre toți.
Tot ce știu eu despre mine însămi este că
sunt mai valoroasă decât
această inteligență kinestezică,
care ne învăluie pe amândoi și
aparține acestui lanț imens de
ființe umane formând un colos.
Eu sunt cu mult mai presus decât
această inteligență, doar atunci când
ea se blochează între logică și conștiință.
Această conștiință este, uneori,
atât de limitată încât,
atunci când îi ceri prea multe,
începe să se spargă și să se scurgă.
Spre deosebire de tine,
eu sunt o realistă, pentru că
tu ești încă un adormit în această lume
ce aparține vegherii și realității.
Încă mai simt sărutul tău criptic
ca pe o manifestare metafizică
având scopul de a-ți satisface niște dorințe și
de a-ți împlini dragostea.
Poate că acest sărut înseamnă doar pasiune sau,
pur și simplu, doar magnetism,
sau poate că nu este nimic altceva
decât o alunecare a limbii.
Nu știu, dar știu că, în vise,
tu vii să mă săruți. Apoi, chiar mă săruți.
Simt dorința ta de a fi fericit într-o lume pacifistă.
Emoția asta dă glasului tău un ton feminin.
Tu ești unic în univers.
Unu, uneori, înseamnă întreg;
„sinele“ sunt „eu“;
„noi“ provine din „Sine“.
Poezie de Marieta Maglas
Aceasta poezie este publicata in OPA.
Aubade pentru pian
Acea sonată izvorăște din dorința ta
de a explora o anumită idee muzicală.
Mă uit la "The Sky", o capodoperă
pictată cu foarfeca de Henri Matisse,
în timp ce te ascult. Acele păsări albe,
care se înalță, se aseamănă cu niște
hieroglife în mișcare. Pare atât de diferită
această duminică, în zorii zilei și
în secreția de lumină a soarelui,
ce pare că vrea să se ascundă!
Câteva raze aurii țes o pânză pentru
a crea noi spirale de viață
complexe și atrăgătoare. ‘Visele care
se ridică și îngerii care cad’ este tema piesei tale de pian.
Acest timp neobișnuit se balansează
făcând sincronism cu albirea treptată a părului tău.
Două foarfecuțe Mizutani par să fie uitate
pe un scaun similar cu cele care se găsesc
în saloanele de coafură. Dar salonul nostru
este destinat să fie un loc de întâlnire
pentru numeroși artiști.
Casa are scări în spirală care
duc până la Strada Singurătății. Duminicile
nu sunt importante pentru noi,
dar cred că ar trebui să fie,
din moment ce ele servesc
ca un memento pentru oameni.
Ei pot avea, astfel, mai mult timp pentru
rugăciune și pentru meditație în biserici, mai ales.
Acea ușă, care închide camera ta secretă,
se mișcă, spulberând tăcerea.
Din când în când, eu totuși aud
notele pianului tău dispărând în aer.
Ele sunt precum pașii de pe holul nostru ; sunt fugitive.
Este o nouă duminică, dar lacrimi vechi
curg din ochii albi ai norilor. Deși plouă torențial,
prietenii nu vor să rateze momentul în care
pot să te audă cântând la pian.
Notele scrise de tine pe caietul de muzică seamănă
cu niște hieroglife antice.
Sunetele pianului strălucesc.
Nu ți-am spus niciodată cât de mult te iubesc în zori,
atunci când mă trezesc și te văd dormind lângă mine.
În fiecare dimineață, sentimentul renaște din nou
din cenușa zilei de ieri.
Poezie de Marieta Maglas
Poezia este publicata in OPA.
Încă în viață
Mai avem timp pana murim.
Acest timp nu semnifica nimic altceva
decât un proces de îmbătrânire ;
respirația amintirilor într-un aer friabil,
respiratie care nu este încă înghețata ;
armuri in forma de pene pentru păsări pereche,
păsări în zbor ce-si caută hrana si iubirea.
Amandoua au nevoie de semințele vieții ;
zbor pe cerul înalt si înnorat al toamnei
atunci când viața isi pierde lumina ;
a nu fi hectic, ci, poate, putin hedonic.
Oamenii sceptici par a fi mai putin dispuși să acționeze.
Prefera să alunece in introspecție
pentru a-și găsi liniștea. Poate că ei caută
un sens fundamental al vietii
cu scopul de a coexista pasnic, sau poate nu ;
căutând armuri si o trezire la conștiința de sine
în ceea ce privește marea trecere
sau dispariția.
Poem Jintishi pentru Crăciun
Un timp înghețat aduce liniște și zăpadă abundentă ;
a-L prețui pe Dumnezeu atunci când ești înzăpezit.
Fulgii de nea cad pe tâmplele brazilor argintii, care sunt tăiați;
tot ce poți face este să cânți armonios imnuri religioase ~
un cer înghețat și lipsit de albinele care zboară în căutarea hranei ;
Plină de cocori, umbra toamnei trecute alunecă în uitare;
E ajunul Crăciunului și oamenii așteaptă iertarea, dar
fiecare tufiș alb se transformă într-un diavol de zăpadă;
zborurile de păsări , ciripiturile sferice și amintirile liturgice devin
icoane în trunchiurile de copaci~ iubire conștientizată și îngropată;
Îngerii de lumină coboară din înaltul cerului, în timp ce pădurea este defrișată.
Lumina stelelor învăluie liniștea noptii intr-o parte a lumii ;suferință și iubire.
Acea pădure chiar are nevoie de o nouă primăvară pentru revivifiere;
Imnurile pătrund spațiul cosmic divin; absorbție și dispariție; metamorfoză.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: aceasta poezia este publicata.