Dorul de tine

Număr zilele 

În tăcerea timpului;

Picură gândurile 

În bătaia vântului. 

În Surâsul dimineții 

Deșteptătorul sună;

Rămășițele vieții 

Le culege,le adună...

Oare cât mi a rămas 

Pe cărările umblate

Să port al meu pas

Spre vise inspirate..?

Mi e prielnic oare

Prognosticul menit

Din vremea curgătoare 

Spre fatidicul sfârșit?..

Și n urma mea,obscură 

Vocile mă judecă;

Să nu scap vreo picătură 

În bezna ce alunecă...

Și n nopțile bântuite 

Mai sper un răsărit 

Pt clipele iubite 

În suflet cuibărit..

Colind cărări nebănuite ,

Chemarea vântului ascult,

Culeg vise rătăcite 

Din trecutul de demult.

La răscruce mă opresc,

Privind zările apuse;

Amintiri mă răscolesc 

Din timpurile scurse.

Umbre tăcute mă cuprind; 

Din bolta cerului obscur 

Curg regrete, licărind 

Pe obrazul meu mahmur.

Caut printre stele 

Eul din adâncuri,

Meditând la zilele

Curmate de eșecuri.

Dar vremea mea apune

Ș-atunci mă regăsesc,

Râvnind clipele bune 

Cât mi-e dat să trăiesc..

Furia vântului năprasnic 

Peste meleagul pașnic,

În toiul nopții răbufnise,

Cu zbucium se dezlănțuise.

Se izbi , suflând,de ziduri,

Scârțâind printre rânduri,

Frânse crengile în treacăt,

Scuipând fior și geamăt..

Stârni val torențial,

Împrăștiindu -se-n aval,

Lăsând däre de nisip,

Se răsucea în fel și chip.

Săltat din țâțâni,

Smulgea din rădăcini,

Tropăia pe streșini,

Călcând în străchini..

Un răstimp se îmblânzi,

Ostenit, în zori de zi;

Adulmecă pe furișate 

Ținutul ce îl va răzbate..

De ce ,suflete hain

În dizgrație divină,

Te complaci meschin,

Te slobozi de vină..

Curmi orice simțământ 

Pt tine ori din tine,

Arunci vorbe -n vânt 

Fără regrete ori rușine..

Cu ultim năduf fixezi

Oglinda pătată și ciobită;

Te privești și te șochezi

Cum te strâmbă,te imită..

Și nu te mai regăsești,

Te ai sluțit inconștient.

Înlemnit te prăbușești 

În fracțiune de moment...

Te sfârșești În țăndări,

Fără urme,ori răsunet .

Infumurit de lumânări,

Țipă al tău cuget..

Printre nori de promoroacă 

Raze firave de soare 

De-a v-ați ascunselea se joacă,

Împrăștiind a toamnei boare,

Pomii-si scutură podoaba 

Sub a vântului suflare,

Ruginise chiar și iarba,

Ofilind urma de floare.

Raid de păsări călătoare 

Creiona pe cer petale.

Își luă avânt să zboare,

Dănțuindu-se-n spirale.

Ploaia tropăie pe case,

Pe ferestre se prelinge,

Pe la colțuri se retrase,

Unde molcom plânge..

Calcă -n baltă și noroi,

Coborând din deal la vale 

Cu pași iuți și tărăboi,

Străbate câmpuri în escale.

Se lungi pt o clipă 

Pe obrazul unui lac 

Și fu potolită -n pripă 

De-al timpului tic tac..

E toxic pt tine,fată,

Nu mai ești cea de altădată;

Aud adesea -n comentarii 

Și păreri contrarii;

Dacă -l iubește, iartă,

E firesc să se despartă,

Destinul,magic i a unit 

Și fericirea are un sfârșit...

E drogul meu,nu am ce face,

Vă rog, lăsați -mă în pace,

Dar vocile se întețesc,

Mă critică, mă amețesc;

Unde ți -e zâmbetul de -odinioară,

N ai iubi fără să doară?..

Toți in viață pătimim 

Pt acel ceva sublim.

Dependentă sunt de tine 

Și o spun fără rușine.

De gura lumii chiar nu mi pasă 

Dorul de tine mă apasă.

Iar voi cei plini de mustrări 

Spre cele patru zări 

Vedeți -vă de drum;

Eu vină mi o asum.

Eu cred , invidia vă roade 

Că simțu-n mine arde.

Eu nu vreau compătimire,

Ci fărâma de iubire,

Chiar de inima suspină,

De abia aștept să vină 

Al meu iubit pribeag 

Și voi pune rămășag,

Că -l voi îmblânzi vreodată;

Naivă mai ești fată...

Cu ceva timp în urmă

erai totul pentru mine

azi nu mai însemni nimic.

Erai un cer cu lumină

cu flăcări de dor

azi flăcările se sting.

Erai nelipsit din visele mele

şi din gânduri la fel

azi nu mai eşti.

Eram atât de naivă

atât de credulă

azi nu mai cred în poveşti.

De azi mai cred 

în vorbe, în dulcegării,

las totul acolo, în trecut.

Vreau să mă nasc din nou

să fiu ce-am fost,

vreau să te uit.

La capătul zilei stă noaptea-n priveghi

Aprinsă e luna să-i țină lumină

Curg orele triste plecând nicăieri

Dus  azi ca și ieri, la rând vine mâine

Pământul se-nvârte, nu șade pe loc

Un soare răsare zâmbind pe-altă lume

Căldura e-n vise, n-o simt mână-n mâini

Sclipirea privirii se stinge de jale

Degeaba mă arde pe suflet un dor

Nu-i pasă lui soarelui ce mă topește

Etern în priveghi trece timpul în zbor

Cu mâinile lui peste toate lovește

Văd steaua pe cer dar e prea-ndepărtată

Dau vina pe nori că n-o pot atinge

Și-atunci am să stau la priveghi pentru azi

La fel ca și ieri, probabil și mâine

La capătul verii stă toamna-n priveghi

Cum iarnă va sta la capăt de toamnă

Iubirea-mi lipsește s-ating primăveri

Trec ani-așteptând în priveghi de pomană

Ascunde-mă în vânt să îţi şoptesc cuvânt

Ascunde-mă în gând şi-ai să mă vezi curând

Ascunde-mă în crâng, sădeşte-mă-n pământ

Răsar fără  avânt floare de câmp plângând

Ascunde-mă în râu să curgă lung iubire

Topindu-mă încet tot n-am să uit de tine

Ascunde-mă în nori să văd cum ploaia vine

Căzând am să m-ascund în pletele-ţi divine

Ascunde-mă în mare să-nec iubirea toată

Ascunde-mă în piatră s-ajung nisip sub talpă

Ascunde-mă în vatră s-aduc  iubire caldă

Topit de ochii tăi ascunde-mă sub pleoapă

Ascundemă-n culoare, prin apă trecând soare

Ascunsă-n mine floare tot sufletul mă doare

De ochii tăi ascuns iubirii nu-i dai cale

Deschide aripi blând și-adu-mi o alinare

Ascunsă-n mine-adânc nu pot să uit de tine

Te rog să nu m-ascunzi pierdut în amintire

La umbra ta umblând fi-mi azi și ieri și mâine

În loc să te ascunzi ascunde-mă la tine

Nu-i așa că-n vis, în carte,

Vindecăm viața de moarte?

Că prin versuri, printre rime,

Împletim iubiri sublime?

Că un gând ce-n zori răsare

Poate fi un colț de soare,

O scânteie de lumină,

O speranță ce alină?

Poezia ne împarte

Timpul în clipe deșarte,

Dar în ea, sub cer de stele,

Viața-nvinge doruri grele.

Sentimente îngenuncheate

Nopți blestemate

O inimă zdrobită 

O ultimă lacrimă căzută...

Căci târziu este totul

Târziu e și acum 

Si-n vastul întuneric

Mi-e greu sa te intorc din drum...

Și visele mi-s aer

O oază de aer curat 

Sau poate un gând 

Ce nu se vrea uitat.

Vin gânduri peste gânduri 

Mă pierd in a lor mulțime 

Dar în final tot singură 

...în beznă de tine...

TE IUBESC ATAT DE MULT,

           IUBIREA MEA IMPOSIBILA 

SI LACRIMILE-MI CAD IN VANT 

                   SI UNEI PIETRE I SE FACE MILA 

PASII MEI GREI MERG PE PAMANT 

SUFERINTA GREA DEVINE CULT.

ACUM PE DRUM SUNT SINGUR IAR 

CU INTUNERICUL DIN NOU TOVARAS 

SA TE SARUT AS VREA MACAR 

SI APOI SA FUG CA UN BANDIT IN NOAPTE,

DAR NU TE POT AVEA CI DOAR,

IN VISUL MEU CEL NEGRU DEVENIT  COSMAR 

TE VAD ZAMBIND SI ALERGAND SPRE MINE 

DAR MA TREZESC SI VAD CA TOTU-I IN ZADAR 

IUBITA MEA,FRUMOASA MEA ,

            INGERUL MEU CEL DULCE,

MAI MULT DE ATAT SUFLETUL MEU 

                        NU POATE DUCE 

ESTI TOT CE AM MAI SCUMP PE ACEST PAMANT ,

DOAR TU NU POTI A MA VEDEA PLANGAND.

NU VREAU SA-TI SPUN DE A MEA IUBIRE 

A ALTUIA ESTI  TU ACUM,ZEITO 

DAR TE IUBESC IN SUFLET CA O FLOARE 

SI LACRIMA,SI LIPSA,NEPUTINTA DOARE.

AH,DUMNEZEULE,CAT TE IUBESC FETITO.

HOTEL TRAIAN ,BRAILA-10.01.2023

                                                                                  AUTOR:CRISTIAN CIOBOTARU