Vreau să te uit

Astazi

Cand pletele lungi

Mi-s albe

Ca zapada iernii

Ma visez

Copila mica...

Acea copila

Care obisnuia

Sa-si scalde

Trupul alb

Ca spuma laptelui

In acea tarana de apus...

Ce repde

S-a scurs

Nisipul din clepsidra...

Timp ireversibil.

Aud ecoul

Tic-tac-ului

Tic-tac-ul trist

Ce imi tot numara

Zilele,orele,minutele,secundele...ramase.

Uite!

Atat!

Am ajuns

La sfarsit

De drum-Drumul vietii...

Tot ma apropii

De acea usa

Care o vedeam

Din departare...

iar cand o priveam

Ma luau fiorii.

Nu am crezut

Niciodata

Ca atat de repede

ma voi apropia

De acea usa

Neagra si receee...

Nu am crezut

Niciodata

Ca atat de repede

Va trebui

Sa ma strecor

Prin ea-Moartea.

Ce pacat

Ca nu mai pot sa opresc macar

Timpul in loc...

Ce pacat...

Vreme de-un vin roșu și strâns in brațe...

Mă pierd printre umbre de amintiri, în loc de fluturi,

Simt sufletul obosit, gol, in cioburi după lupta asta

Fără chef de speranță, de "va fi bine"... de visuri.

Nu mai cred în tot ce credeam altădat'

Cuvintele azi îmi par de fier forjat 

Zâmbesc prea rar... mă-nchid cum pot mai bine

Nu de lume.... pe cât o fac de mine...

Când ești dezamăgită de cel ce ți-a fost DOR

Nu doar suferi și nopțile le plângi... te schimbi

Și mori puțin câte puțin in fiecare zi...

În orice șoaptă ce nu ai cum s-o spui, te stingi..

Daca m-aș urca

în copacul inimii tale

aș putea atinge cerul.

..dar nu pot...

e prea înalt.

...de câte ori 

îți cade o frunză,

mă gandesc că vrei 

să mă acopăr cu tine.

Iubito, îți voi rosti acele vorbe infinite de amor,

Știind că sunt născute doar din dorul ce ți-l port mereu

Iubindu-te nu cum îmi pot imagina,

Ci doar cum simt!

Tu ești Zeița mea!

Ești însăși dragostea ce-am prins,

Precum pescarul crede în năvodul său,

Eu am crezut în Dumnezeu cerând,

Și uite ai sosit....

Ești preafrumosul Paradis,

Ești visul visurilor acelui trubadur rătăcitor ce sunt,

Ești doar prezentul fericit,

Ori îngerul ce mi-i trimis!

Iubito, îți voi rosti acele vorbe infinite de amor,

Știind că sunt născute doar din dorul ce ți-l port mereu

Iubindu-te nu cum îmi pot imagina,

Ci doar cum simt!

Tu ești Zeița mea!

(26 mai 2024 Vasilica dragostea mea)

Sclipesc miriadele pe cer
Înecate parcă-n bleu,
Le admirăm și le-adorăm,
Cum te admir și eu pe tine,
Dar rămân cufundată-n acest întuneric gol
Și te pierd prin miriadele de sclipiri din jurul tău!

Fecioară, aş vrea un ulcior de lut

Să fiu, ca să mă duci la gură, 

Să-ţi dau din mine băutură

Şi cel mai lung şi scump sărut.

Să mă cobori apoi discret

Pe sân, să-ţi răcoresc fecioară,

În cea mai caldă zi de vară,

Din focul ce te arde-n piept.

Să-mi umezeşti din nou ţărâna

Cu apă rece de izvor

Şi să mă umplu de fior,

De toartă când mă prinzi cu mâna.

Şi noaptea când cu toţii dorm,

Aş vrea, de sete ce îţi vine, 

Tu să mă iei în pat cu tine,

Iar eu să redevin un om.

Paradisul nostru se destramă...

Doare...doare atât de mult

Tu-mi spui să mai stau, să nu plec,

Dar eu ştiu ce am de făcut.

Prea mult m-am hrănit cu iluzii

Şi am visat prea mult,

Tu-mi spui să nu mă grăbesc

Dar eu ştiu ce am de făcut.

Fii pe pace,  eu nu voi suferi

Sunt puternică, o să mă descurc.

Tu-mi dai sfaturi despre viaţă

Eu...ştiu ce am de făcut

Negreşit că o să-ţi pară rău

Te vei gândi cândva la trecut

Nu mă opri, te rog

Eu ştiu ce am de făcut!

Îmi sorb cafeaua amară de dimineaţă

Singură, doar cu mine,

Mă gândesc la multe...la viaţă - 

La tine!

Ieri, erai încă aici, aproape

Şi cafeaua ieri alt gust avea.

Acum eşti mult prea departe

Pierdut, pe undeva.

Am pregătit, totuşi, două ceşti de cafea,

Nu m-am obişnuit încă cu una!

Două am să fac şi mâine

Şi-ntotdeauna.

Of, singurătate...casa e atât de mare,

Sunt doar eu şi ceaşca de cafea

Mai simt încă undeva, aievea,

Prezenţa ta.

De-acum aşa vor fi dimineţile mele - 

Singură cu două ceşti de cafea

Cu suspine mii

După dragostea ta...

Şi peste ani, peste mulţi, mulţi ani

Ne vom iubi.

Ne vom iubi aşa ca acum

Fericiţi şi tineri vom fi.

Peste ani, peste câţiva ani

Noi tot ne vom iubi.

Vom privi cu drag

Cum prin casă aleargă copii.

Peste ani, peste vreo douăzeci de ani

Atât de mult ne vom iubi

Iar tu vei fi atât de-ncântător

Şi pe fiica noastră la alatar vei însoţi!

Peste  mai mulţi ani

La sigur ne vom iubi,

Vom întineri pe zi ce trece

Când nepoţii ne vor zâmbi.

Peste ani, când vom avea argint în păr

Noi încă ne vom iubi

Şi prin dragostea noastră mare

Nemuritori vom fi.

Peste ani, da! Peste mii de ani,

Iubirea noastră poveste va deveni,

O vor citi-o strănepoţii

Iar noi încă ne vom iubi.

Ai încărunţit, buna mea,

Dar aşa îmi eşti şi mai dragă,

Îmi aminteşti de bunătate, de copilărie,

Şi aşa va fi viaţa-ntreagă.

Când greu mi-era la tine alergam

Şi-ţi povesteam necazurile mele,

Care-mi păreau atunci atât de mari

Şi viaţa o vedeam doar în probleme.

Mi-era de-ajuns, bunico, doar o vorbă,

Şi toat-a mea durere dispărea...

Aş vrea să mai adorm la tine-n poală

Cum adormeam în prunci mea.

Vremurile, însă, au trecut grăbite,

În goană mare anii au fugit

Aş vrea să te mai întâlnesc în cale

Şi să-ţi şoptesc "mi-e dor" necontenit.

Tu eşti Regina mea cu părul argintiu

Eu te sărut şi ţie mă închin

Abia aştept clipa

La tine să revin...

Viaţa mea este o gară,

Cu mii şi mii de pasageri

Unii - cu bagaje de iubire

Alţii - cu vagoane de dureri.

Pe unii îi voi revedea şi mâine,

Pe alţii, cu siguranţă, niciodată

Tu eşti un simplu pasager

Ce treci prin gara vieţii mele doar o dată.

Am pornit în lumea mare,

Să caut cea mai frumoasă floare

Pentru tine.

Am mers mult, am colindat 

Pământul în lung şi-n lat

Mai multe zile.

Speram să găsesc în sfârşit

Floarea de care-am pomenit

Dar nu dam de ea...

Mergeam, căutam, întrebam,

Orele le număram,

Timpul tot curgea...

Am ajuns într-o ţară

De-o frumuseţe rară,

Credeam s-o găsesc în fine.

Obosită şi dezamăgită eram

Nici o floare nu găseam

Mai frumoasă ca tine!