DIALOG

Steagul  nostru flutură în vânt ,

El reprezintă o țară ,o nație ,un pământ .

Imnul țării ,e vocea care strigă

Că românul de azi ,e dacul de mai ieri ,

Care a bătut dușmanul venit de nicăieri .

Azi țara mea bogată rămâne fără zestre ,

Dar e frumoasă ,ca fata din poveste ,

Pe fetele frumoase ,le pețesc prinți și împărați !...

Părinți  ai  țării mele nu dați PRINȚESA

Unor lacomii...unor pirați...

Trebuia să vă ajut ,

Dar atunci ,eu n-am putut.

Însă azi când a-și putra 

Ce nevoi  a-ți mai avea?

Doar ,două cruci ,din beton noi 

Cele vechi  rose-s de ploi,

Să răsădesc  flori pe mormânt 

Și să vorbesc cu voi în gând.

Am ținut în brațe o ființă dragă.Un deceniu l-am chemat la masă.

Dimineața, ocupațiile noastre erau diferite, dar nu la distanță;

La bucătărie eu pregătind masa, își făcea de lucru pe o treaptă a scării

cu privirea-n stradă, vedea trecătorii, de-i cunoștea dădea din codiță, un salut în grabă. 

     De vedea că nu fac nimic, îmi aducea mingea, să ne jucăm un pic, de plecam la 

piață, ședea lăngă poartă, aștepta, aștepta, nu se plictisea, seara la culcare era la locul 

lui dar din seara aste, nu-i, nu-i ...Să plângi după un câne nu-mi pare ciudat.

     Un câine e atât de credincios, cât un om un poate fi. Pune-l la încercare și-ți va dovedi.

Se știe că este o legătură de afecțiune mai mare între bunici și nepoți.

Asta se poate explica.De cele mai multe ori,părinții sunt prea tineri,

fără expierență. A fi părinte e o răspundere foarte grea.Un părinte tânăr 

nu se compară cu unul la al doilea sau al treilea copil.Deja într-o relație

trebuie perioadă de acomodare-rodajul-cum s-ar spune:

     Doi tineri constată că se iubesc,au curajul și se căsătoresc. Pe parcurcs

descoperă că nu-i leagă nimic în afară de dragoste.Ce fac? Rămân sau 

renunță? În aceste condiții, vine un copil? e foarte greu pentru cel ce riscă.

E greu pentru părinți și pentru viitorii copii, ce-i așteaptă? Marea majoritate

intră în responsabilitatea bunicilor. Aici vor avea liniște și dragoste.Părinții 

vor exista dar la distanță. Însă, bunicii sunt mereu aproape, îi iubesc ca pe ochii 

din cap. Ei sunt fericiți, că au ocazia să fie a doua oară părinți ....dar nepoții 

tânjeșc după dragostea părinților. Ei sunt fericiții să trăiască lângă părinții și 

vacanțele cu bunicii și poveștile lor. 

           Nu toate lucrurile de care aveam nevoie le-am putut lua cu noi.Oprim pe cele necesare celelante

vor fi vândute.Așa că am mai făcut rost de ceva bani ,de care aveam mare nevoie.Casa s-a golit de ce era

mai bun și-l așteptăm pe nenea Alexandru vecinul nostru ,el avea mașină mare în care încape tot bagajul

nostru .Ne-am luat rămas bun ,de la vecini,de la colegi,de la prietenii de joacă ,de la blocul copilăriei noastre,

cu strângere de inimă .

          În drum spre necunoscut ,am trecut și pe lângă cimitirul unde își doarme somnul de veci iubitul  nostru

tată .Mama l-a rugat pe nenea Alexandru să oprească și ne-am dus toți la mormânt Mai ardeau încă lumănări

pe mormânt semn că mama fusese mai devreme .Mama nu mai plângea..Ne-a adunat lângă ea și a jurat în

fața crucii ,pe care chipul tatei părea să zâmbească:-Ștefane ,acești copii ai noștri sunt toată avera mea .Îți jur

că am să-i cresc așa cum se cuvine, să nu ne facă de rușine .Noi începem o nouă viață .Ne va fi foarte greu ,dar

nu greu decât despărțirea de tine.Vom veni mai rar să aprindem o lumânare,dar te luăm cu noi .Te vom purta

mereu în sufletele noastre. Ne va fi greu ,foarte greu ,fără tine ,dar trebuie să reușim .Știu că am copii buni ,nu mă

îndoiesc ,doar seamănă cu tine.Adio ,dragul nostru-.

          Eram hotărât să nu plâng ,dar nu am reușit ,când toți ceilanți au izbucnit în lacrimi am plâns cu durere .Așa

ne-am luat rămas bun de la iubitul meu tată.Neam urcat în mașină și am pornit mai departe.Străzile rămâneau in

urmâ una câte una ,până am ajuns în câmp deschis .În stânga și în dreapta ,holde bogate de porumb verde și

galbenul  grâului aproape copt  ne însoțeau.Șoseaua ne chema la drum ,înainte.

          Mă întrebam :Mai este mult pănă la căsuța noastră de la țară?.

          Ajungem la un pod pe care nenea Alexandru îl trece cu grijă ,i se pare că se clatină și o ia la dreapta .

Ne îndreptăm către un sat mai mult ascuns înrr-o pădure de salcâm.Întrăm în sat ,vâd căsuțe mici,garduri căzute,,

curți năpădite de buruieni ,semn că sunt părăsite .Într-o ulicioară mai dosnică ,mama spune că am ajuns.

 noi  copii ,ne grăbim să coborâm .Caut cu ochii în jur să-mi dau seama care este căsuța noastră.În dreapta,  

casă nouă modernă nu poate fi a noastră ,doar cea din stânga proaspăt văruită  cu var alb-siniliu,învelită  cu                         

stuf ,cu geamuri mici și gardul din plasă de sârmă .Poarta era larg deschisă și o aleie cimentuită ne dirija spre

întrare..Lăngă o cușcă mică ,un câine legat în lanț își pierduse curajul .Mama a cumpărat casa cu căine cu tot

de la vechiul propietar.

          Era început de vară .Grădina și curtea fuseseră îngrijite .Florile străjuiau întreaga alee: stânjineii ,liliac,crini,

iasomie ,bujori și mulră verdeață ...În spatele casei ,loc penrtu animale și păsări .Casa ,grădina.curtea și cușca cu

cățel mi-au plăcut de la început .Era și loc de joacă destul .În timp ce lucrurile erau așezate la locul lor ,pentru că

nu eram de mare ajutor ,am făcut cunoștință cu câțiva copii  curioși ce ne priveau cu interes .Erau mai mari decât

mine și au început să-mi arate tot ce este de văzut în mahala .În vârful unui stâlp de curent electric își avea cuib o

pereche de berze ,care tocmai își reparau cuibul .Puțin mai jos ,copii mi-au arătat lunca Prutului unde ei merg la

scăldat ,precum Nică a lui Creangă în apa Ozanei .Îmi spuneau că ei știu multe jocuri frumoase pentru vacanță.

.

Unul din noi doar, unul a trădat iubirea

Când cerul strălucea și macii inunda câmpia

Unul din doar unul,nu s-a uitat înapoi

Când răsuna chemarea ,dusă de vânt și de ploi.

Unul din noi,doar unul, cu vorbe grele a închis

Lumina către zare pe când cel mai statornic vis,

S-a ofilit și moare!

Chiar n-am vrut să fie-așa,

N-am zis niciodată că-i vina ta.

Se termină o ceartă-ntr-o clipă,

Și-ncepe alta, parcă tipă-n inimă.

Îmi răspunzi după jum’ de oră,

Apoi mă-ntrebi dacă mai stăm o oră.

Deja intru să mă joc în horă,

Poate, cine știe, ne revenim iară.

Tre’ să realizăm ce devenim,

Că am intrat într-un regim,

Unde totul merge clandestin,

Și nu mai rămânem la fel, nici puțin.

Oare tu chiar ții la mine?

Sau doar pare că dau hate spre tine?

Șase luni, și tot ne ține,

O să fim bine — oricât s-ar întâmpla între tine și mine.

Undeva,cândva

Am trecut pe lângă

Tine…

Și sufletul meu

L-a întâlnit pe al tău.

De atunci

Sângele meu curge

Fremătând , 

Arzând,aprig...

Grăbindu-se

Să umple inima mea,

Cu suflul inimii tale!

De atunci,

În fiecare clipă

Te caut in mine…

Și-apoi

Mă caut in tine..!

Până când…

Ne regăsim!

J.B.

Aș vrea, Decembrie să mai rămâi un ceas

Cât de-o speranță.. să pot privi la fel

Umbra în ceață a ultimului pas,

Ce îmi amintește de vin... de el...

Să rămân aici, în timp ce anu' pleacă 

Cu amintirile ce liniștea îmi răscolesc,

Doar eu și un moment ce o să treacă 

La fel ca neputința ce nu mă lasă să-l... îmbrățișez.

Aș vrea Decembrie să-mi dai ceva momente.

Să rătăcesc pentru o clipă în trecut,

Să pot s-adun din ea, doruri absente, 

Din tot ce mi-am dorit și n-am avut.

Decembrie... rămâi, te rog, nu mă grăbi.

Mai lasă o secundă inima să doară!

Căci unele povești deși-s târzii, 

Respiră, chiar dacă lăsate-au fost în dor, să moară.

.........................................................

Dar... ce-ai putea, Decembrie să-mi mai oferi?!

Când eu mă scald într-un pahar de poezie... 

Și-n orice strop de rimă, vers, cuvânt 

Adie-un parfum fin, de vin... de amintire.

Între turnurile lacrimilor diafane ...

Așa mă simt uneori,  

Nevoit, de neștiute sorți,  

Să mă pierd în ochii tăi,  

Să cad în visare,  

Seara-n asfințit,

Către iubitu-mi Dumnezeu.

Căci rabd, la poarta suferinţei,  

Voind să te mai văd încă odată  

Și mă-nchin, făgăduind că altă dată

O să aprind un vis şi-n care,  

Să lumineze, firav și neștiut,

Chipul iubitei mele  

Alb, cu ochi albaștri, interzis  

În mii de feluri.  

Și iar mă rog la bunul Dumnezeu  

Să nu mă lase muribund  

Sfârșit de dorul iubitei mele, interzise

În mii de feluri neîntelese,

Pe nesfârșitul orizont de şoapte,

În războiul dintre zi și noapte,

Unde se nasc visele.

Acolo unde eu ... Acum...

nu mă mai regăsesc...

Sunt demiurg? Ori sunt creştin?

Sunt un Zamolxe fără coroană,

Ori sunt ultimul martir?

Mă simt pierdut,

Mă simt o flacără homerică,

Sau o scânteie-nlăcrimată,

Ce se îndreaptă către mare...

Iar ea, la fel ca mine,

păşeşte înspre moarte Incet,

cu fiecare pas, cu fiecare gând,

mi-aduc aminte,

De o Cartagină-n ruine...

Povestea de dragoste dintre noi,

E un duet oximoronic,

Un duet în care nu există dans în doi...

Așa se sting și flăcările tremurânde,

Cu priviri miloase, împătimite,

Precum lacustra de pe lacul de niciunde,

Ucisă de speranțe-nchipuite...

Un lant de patimi stă cuminte,

Așteptând la poarta suferinței,

ultimele sale zale,

Căci te-am regăsit...

Dar tu te stingi în uitare,

Iar lanțul devine tot mai mare, tot mai mare

Poezie, poezie, 

Vers de dor, de bucurie

Ești stăpâna unei clipe, 

Vinul din tonic  din pahar,

Ideii, stropite cu har. 

Ești un dar fără pereche

Cu tărie și putere.

Rostuiești în patru rânduri 

Mii de stări și mii de gânduri.

Stau deștept la gura sobii

Îmbătat de vinul ei,

Până la ziuă îl tot beau.

Curge rima cristalină,

Vraja se desface încet,

Vis frumos, să fii poet.