Nu te stiu

Cum aș putea să te uit, pe tine,

Când inima mi-e plină de iubire,

Să mă apropii, noi știm prea bine,

Ca viitorul, ne va aduce dezamăgire

Să stau departe, nu e ceea ce simt,

Să vin aproape, mult îmi doresc,

Dar știu ca ești, sub legământ,

Si mă feresc, să nu păcătuiesc

Imi este greu, să-ti vad tristețea,

Pe care tu cu greu, vrei s-o mimezi,

Și n-aș vrea, sa te-ajungă bătrànețea,

Fără ca chipul drag, să-ți luminezi

Tu singură poți hotări, in astă lume strâmbă,

Cum viața să-ți trăiești, fără a regreta,

Și când și cum, să cadă a ta umbră,

Cănd soarele va străluci, in viața ta

Hai, noi prieteni buni, maturi să fim,

Iubirea prin prietenie, s-o mărturisim,

Unul pe altul, nicicând să ne mințim,

Si dragostea adevărata, să o găsim

Știm, că ne naștem c-un destin,

Și scrisă este a noastră soartă,

Călătoria pe pământ, e un har Divin,

Și un păcat mărturisit, IIsus il iartă!

Azi voi merge la plimbare,

Pe-o potecă bine știută,

Unde-am căpătat o sărutare,

De la fata mult iubită

Era pentru prima dată,

Când țineam de mân-o fată,

Însă ei nu i-am spus asta,

Pân-am luat-o de nevastă

Bine îmi aduc aminte,

Că era o zi de toamnă,

Soarele era fierbinte,

Și noi calzi..iubită doamnă

Pe poteca mică, amintită,

Ne-am mărturisit iubirea,

Eu cu vocea puțin răgușită,

Ea ducând în jos, privirea

Sigur c-am fost foarte rușinați,

De cuvintele de-atunci rostite,

Și că eram noi prea apropiați,

Precum timbrele de plic lipite

O țin minte, cum în jur se uita,

Să n-o vadă cineva cu mine,

Mai precis, când ea mă săruta,

C-ar fi intrat în pământ, de rușine

La plimbare am fost noi împreună,

Să-ne-amintim de-a noastră întâlnire,

Și cum doi tineri au reușit să-și spună,

Cuvinte dulci, cu tâlc, rămase în iubire

Vă spun că și acum, după ani mulți,

Când am pășit noi pe poteca norocoasă,

Chiar dacă astăzi suntem, de mult adulți,

Emotia ne-a copleșit și ne-am întors acasă

Ce povestesc e purul adevăr,

Trăit de mine și a mea soție,

Și la mijloc n-a fost vorba..de Măr,

Să o cunosc, iubesc, pe-a mea Marie

Erau alte obiceiuri, mai demult,

Bunul simț obliga la decență,

Chiar și un sărut era prea mult,

Și unii l-au primit, doar..dupa licență!

Scrisă de Cezar!

Pe curănd!

Să ador splendoarea, părul
Te-aş visa şi ziua, dorul

Neştiind unde ţii, gîndul
Aş dori s-ating, pamîntul

Să regret c-am zis, cuvîntul
Ce n-aş da, să-ntorc, mometul

Inima-i pustie, vîntul
Sufletul mii sumbru, altul

Pămîntul, a şters, momentul
Gîndul, a uitat , cuvîntul

Vîntul, îţi alină, dorul
Altul, îţi atinge, părul.

Din picături de vise, sufletu-și croiește
Lacrimi ce îți taie răsuflarea-n piept
Se adună norii-n câmpul de narcise,
E cam întuneric, oare ce aștept?

Sus pe o colină, soarele se luptă,
Caută o breșă-n cerul greu de fier,
Se va mai deschide, ușa aia ruptă?
Mai exista șansă? Oare să mai sper?

Dinspre ceas răzbate zgomotul de arcuri -
Timpul ce se luptă cu un mecanism.
Nimenea nu  poate, nici chiar peste veacuri
Ca să îl oprească,… e un paseism!

Norii nu-s pe viață, ușa nu-i doar una,
Soarele răsare, totul e frumos,
Ceru-i plin de stele, apare și luna,
Timpul? O, da!...Timpul nu-i mărinimos.

Sincer vreau sa mor

Care este sensul vietii unor?

Mă doare sufletul,nu pot

Pe tine te vreau,mă simt mort

EU te iubesc, sincer, dulce alinare

Însa, tu încă mă mai iubești,oare?

Durerea care o simt,nu o pot impartasi

Singurul lucru care îl vreau e sa pot muri.

Nu văd sensul vieții fără tine,

Însa tu vezi sensul vieții fără mine,

Alinarea singură amea ești tu

Însa, eu pentru tine? nu..

te iubesc sincer,dulce alinare

Însa, tu mă mai iubești.. oare?

Te caut de-a randul, in toți te gasesc,

Pentru ca tu ești un suflet omenesc.

Greșeală mea mare să te las,

Tu îți pierzi sentimente de extaz.

Te rog iarta-mă, te voi iubi la nesfârşit

Chiar dacă te vad cu alta fericit..

Tu nu plângi, credcă nici nu-ți pasa,

Însa eu nu pot, eu pun capul pe masa,

Îmi curg lacrimi,pot umple o vază,

Plina de poezii,mii și mii

Însa ele nu mă vor ajuta,

Sa reintorc din nou pe cineva

Te iubesc, sincer, dulce alinare,

Însa mai are sens viata mea,oare...

 Peste mine, peste toate

 Te numești “eternitate”

 Peste gândurile mele

 Tu ești toate cele.

 Atâtea vise călătoare

 Pe poteci nemuritoare

 Tu dragoste, divinitate…

 Te numești “eternitate”.

 Cu toate simțurile mele

 Te simt deghizată-n stele

 Și-acolo iar te-ndrăgostești

 În cer să mă primești.

 Infinitul nu se-abate

 Și cu-a lui naivitate

 Mă disipă gând de dor

 Cu chipul tău nemuritor.

 Iad îmi ești când mult mă doare

 O lume-ntreagă fără soare;

 Rai îmi ești, eternitate

 Să te uit! – Oh! – Nu se poate!

 Te numești “eternitate”!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)