Conteaza
Conteaza cine esti acum
Nu cine-i la sfarsit de drum
Conteaza ce iubesti in sine
Nu ce zic eu catre tine
Conteaza cine a mintit
Cand sufeltul ti-ai otravit
Dar si asa tu stii ca poti
Sa il ierti, pe el, pe toti
Caci in lume nu se opreste
Nimeni, si cand te priveste
Cine crezi tu ca ti-e drag
Si tu simti ca un latrat
A cainelui ce nu musca
Dar iti spun, tine-l in cusca
Ca tu nu stii niciodata
Daca musca in timp ce latra.
Стихи из этой категории
Globalizare
Sunt regii iarăși albi la față,
Căci duhurile rele cântă-n lume,
Iar soarele apune-n dimineață,
Și moartea încet răsare din genune.
S-a întors Adam cu spatele la Creator,
Iar Eva complotând ne-a stins Lumina,
Satan e încununat cu slavă și onor.
Şi-n loc de trâmbițe, se aud suspine-n Ucraina.
Mai marii lumii iar ciocnesc potirul,
Aruncă plebei în scârbă firimituri,
Le umple încontinuu acasă cimitirul,
Şi țipă Siria de sub dărâmături.
La hărți și frontiere au dat foc,
Se aud amenințări pe cer albastru,
Noi ăștelalți nu mai contăm deloc,
Şi plânge Africa aflată în dezastru.
Ne-au vaccinat, drept vite de pripas,
Și n-am știut dacă-i așa ori nu e...
În lume cântă demoni într-un glas,
Dansează kazacioc, America și UE.
Satul care moare!
Mă-ntorc în satul meu natal,
De unde am plecat demult,
Și multe lucruri nu îmi plac,
Când oameni-i ascult
Pe uliți nu mai sunt copii,
Să bată mingea, să fure poame,
Și doar câțiva hâtri bătrâni,
Plângându-se că vor muri de foame
Pe drum mă întâlnesc cu semeni,
De vârsta mea și-mi e rușine,
Că nu mai știu să-i chem pe nume,
Timpul furând și de la ei și mine
Ajung la cimitirul mut din sat,
Unde mama se odihnește,
Mă reculeg și flori depun,
Pe care ochiul le stropește,
Trec și pe la casa părintească,
De care-mi este atât de dor,
Privesc la curtea cu verdeață,
Și-admir cerdacul cu pridvor,
Aici e locul unde m-am născut,
Și-am mers eu zi de zi la școală
Cum aș putea vreodată să o uit,
Pe mama ce striga, copile scoală
De după gard mă uit la sat,
Care nu mai arată ca-nainte,
Văd multe case cu gard stricat,
Imaginea e totul și ea nu minte
Plec din satul care moare,
Trist și plin de-amărăciune,
Mâna tatei o sărut,
Și în gând spun..rugăciune!
Scriitorul
Nu cunosc fericire de muritor,
O frunză-n vânt, un scriitor,
Mă ofilesc cu timpul şi apar iar,
Nimic din jur nu-mi pare familiar.
Acum sunt trup ce-n valul vântului,
Ce-n bătaia ceasului și a trecutului,
Trece prin timpuri ce n-au formă,
Simt cum existenta mi se curmă.
Nici fericirea, nici durerea,
Nici dezgustul, nici plăcerea,
Nu descriu nemurirea în totalitate,
Sumar de sentimente în intensitate.
Sfârşit de muritor o să-ntâlnesc,
Și cu sufletul sper să mă găsesc,
Viața eternă e coşmar şi fantezie,
Trăiesc și renasc prin poezie...
Păcat originar
Mi-e sângele o lacrimă-ngheţată,
În care tinerețea întruna țipă,
Iar inima — o pasăre vânată,
Ce zboară numai cu-o aripă.
Pe tâmpla mea trecutul se resfrânge,
Ca o zăpadă neagră peste gând,
Şi-n suflet o fiinţă moartă-mi plânge,
Cu vocea mamei venită din pământ.
Sunt muntele ce urlă în cădere,
Cu prăbuşirea-n el crescută lin,
Iar sufletul prin trup e-o adiere,
Ce zilnic mustră pârdalnicul destin.
Mă-ntind în mine ca o rădăcină,
Într-un pământ cu apele uscate,
Și mă târăsc din hrube spre lumină,
Cărând păcatu' originar în spate.
Ziua a șasea
Vai cât a râs și Dumnezeu când ne-a făcut,
Că n-a avut îndeajuns nici lut,
Că omul lacom cum se știe,
Cu patru mâini a vrut să fie.
Apoi ceruse doar cu gândul,
Ca El, să ia să amestece pământul,
Să plângă peste el cu câțiva stropi,
Să-i facă două guri și patru ochi,
Să clevetească-ntruna verzi și-uscate,
Să aibă ochi în față și la spate.
Apoi, ceru să crească la tot pasul mană,
Iar el doar să mănânce și să doarmă,
Iar îngerii în ziua de Sabat,
Să îi aducă mana lângă pat.
Ceru apoi să-i dea și libertate,
Să-și ierte singur mari păcate,
Să fie creator când vrea să fie,
Stăpân pe moarte și vecie...
Vai cât mai plânge Dumnezeu că ne-a făcut,
Și-a pus pe îngeri să dea știre,
Că omu' acesta nou născut,
Nu-I seamănă la chip și nici la fire.
Globalizare
Sunt regii iarăși albi la față,
Căci duhurile rele cântă-n lume,
Iar soarele apune-n dimineață,
Și moartea încet răsare din genune.
S-a întors Adam cu spatele la Creator,
Iar Eva complotând ne-a stins Lumina,
Satan e încununat cu slavă și onor.
Şi-n loc de trâmbițe, se aud suspine-n Ucraina.
Mai marii lumii iar ciocnesc potirul,
Aruncă plebei în scârbă firimituri,
Le umple încontinuu acasă cimitirul,
Şi țipă Siria de sub dărâmături.
La hărți și frontiere au dat foc,
Se aud amenințări pe cer albastru,
Noi ăștelalți nu mai contăm deloc,
Şi plânge Africa aflată în dezastru.
Ne-au vaccinat, drept vite de pripas,
Și n-am știut dacă-i așa ori nu e...
În lume cântă demoni într-un glas,
Dansează kazacioc, America și UE.
Satul care moare!
Mă-ntorc în satul meu natal,
De unde am plecat demult,
Și multe lucruri nu îmi plac,
Când oameni-i ascult
Pe uliți nu mai sunt copii,
Să bată mingea, să fure poame,
Și doar câțiva hâtri bătrâni,
Plângându-se că vor muri de foame
Pe drum mă întâlnesc cu semeni,
De vârsta mea și-mi e rușine,
Că nu mai știu să-i chem pe nume,
Timpul furând și de la ei și mine
Ajung la cimitirul mut din sat,
Unde mama se odihnește,
Mă reculeg și flori depun,
Pe care ochiul le stropește,
Trec și pe la casa părintească,
De care-mi este atât de dor,
Privesc la curtea cu verdeață,
Și-admir cerdacul cu pridvor,
Aici e locul unde m-am născut,
Și-am mers eu zi de zi la școală
Cum aș putea vreodată să o uit,
Pe mama ce striga, copile scoală
De după gard mă uit la sat,
Care nu mai arată ca-nainte,
Văd multe case cu gard stricat,
Imaginea e totul și ea nu minte
Plec din satul care moare,
Trist și plin de-amărăciune,
Mâna tatei o sărut,
Și în gând spun..rugăciune!
Scriitorul
Nu cunosc fericire de muritor,
O frunză-n vânt, un scriitor,
Mă ofilesc cu timpul şi apar iar,
Nimic din jur nu-mi pare familiar.
Acum sunt trup ce-n valul vântului,
Ce-n bătaia ceasului și a trecutului,
Trece prin timpuri ce n-au formă,
Simt cum existenta mi se curmă.
Nici fericirea, nici durerea,
Nici dezgustul, nici plăcerea,
Nu descriu nemurirea în totalitate,
Sumar de sentimente în intensitate.
Sfârşit de muritor o să-ntâlnesc,
Și cu sufletul sper să mă găsesc,
Viața eternă e coşmar şi fantezie,
Trăiesc și renasc prin poezie...
Păcat originar
Mi-e sângele o lacrimă-ngheţată,
În care tinerețea întruna țipă,
Iar inima — o pasăre vânată,
Ce zboară numai cu-o aripă.
Pe tâmpla mea trecutul se resfrânge,
Ca o zăpadă neagră peste gând,
Şi-n suflet o fiinţă moartă-mi plânge,
Cu vocea mamei venită din pământ.
Sunt muntele ce urlă în cădere,
Cu prăbuşirea-n el crescută lin,
Iar sufletul prin trup e-o adiere,
Ce zilnic mustră pârdalnicul destin.
Mă-ntind în mine ca o rădăcină,
Într-un pământ cu apele uscate,
Și mă târăsc din hrube spre lumină,
Cărând păcatu' originar în spate.
Ziua a șasea
Vai cât a râs și Dumnezeu când ne-a făcut,
Că n-a avut îndeajuns nici lut,
Că omul lacom cum se știe,
Cu patru mâini a vrut să fie.
Apoi ceruse doar cu gândul,
Ca El, să ia să amestece pământul,
Să plângă peste el cu câțiva stropi,
Să-i facă două guri și patru ochi,
Să clevetească-ntruna verzi și-uscate,
Să aibă ochi în față și la spate.
Apoi, ceru să crească la tot pasul mană,
Iar el doar să mănânce și să doarmă,
Iar îngerii în ziua de Sabat,
Să îi aducă mana lângă pat.
Ceru apoi să-i dea și libertate,
Să-și ierte singur mari păcate,
Să fie creator când vrea să fie,
Stăpân pe moarte și vecie...
Vai cât mai plânge Dumnezeu că ne-a făcut,
Și-a pus pe îngeri să dea știre,
Că omu' acesta nou născut,
Nu-I seamănă la chip și nici la fire.
Другие стихотворения автора
Nuteam
N-am de gand sa-ti ies in cale
Chiar de vezi din departare
Ca te-astept cu rabdare
Am tot stat si am gandit
De ce am de suferit?
De ce sa astept intr-una?
Si sa tot sper ca nebuna..
Ca o data ai veni
Bucurie inimi
Sa imi faci si sa nu pleci
Niciodata sa nu treci
Linia din departare
Ca iubirea mea, moare
De te-ntorci fara sa mi spui
Numele cui vrei sa-i pui?
Si de nu mi-l dai mie
Nedat sa fie, o vesnicie
Nu te stiu
Nu-ti stiu mintea
Nu-ti stiu dorul
Nu-ti stiu chipul, nici fiorul
Nici atat, nu-ti stiu amorul
Nu-ti stiu viata
Deloc fata,
Nu-ti stiu glasul si nici pasul
Ce te duce ...nu stiu unde
Si ce ti zice? Auzi glasul?
Intelegi ce-ti spune oare?
Ai plecat parca in mare..
Si te-ai dus in valuri limpezi
Sa tot fugi vad ca te repezi
Si n-arati un interes
Sa te stiu? Nici-un progres
Si eu cred ca-asa raman
Pe inima mea stapan
Nuteam
N-am de gand sa-ti ies in cale
Chiar de vezi din departare
Ca te-astept cu rabdare
Am tot stat si am gandit
De ce am de suferit?
De ce sa astept intr-una?
Si sa tot sper ca nebuna..
Ca o data ai veni
Bucurie inimi
Sa imi faci si sa nu pleci
Niciodata sa nu treci
Linia din departare
Ca iubirea mea, moare
De te-ntorci fara sa mi spui
Numele cui vrei sa-i pui?
Si de nu mi-l dai mie
Nedat sa fie, o vesnicie
Nu te stiu
Nu-ti stiu mintea
Nu-ti stiu dorul
Nu-ti stiu chipul, nici fiorul
Nici atat, nu-ti stiu amorul
Nu-ti stiu viata
Deloc fata,
Nu-ti stiu glasul si nici pasul
Ce te duce ...nu stiu unde
Si ce ti zice? Auzi glasul?
Intelegi ce-ti spune oare?
Ai plecat parca in mare..
Si te-ai dus in valuri limpezi
Sa tot fugi vad ca te repezi
Si n-arati un interes
Sa te stiu? Nici-un progres
Si eu cred ca-asa raman
Pe inima mea stapan
Nuteam
N-am de gand sa-ti ies in cale
Chiar de vezi din departare
Ca te-astept cu rabdare
Am tot stat si am gandit
De ce am de suferit?
De ce sa astept intr-una?
Si sa tot sper ca nebuna..
Ca o data ai veni
Bucurie inimi
Sa imi faci si sa nu pleci
Niciodata sa nu treci
Linia din departare
Ca iubirea mea, moare
De te-ntorci fara sa mi spui
Numele cui vrei sa-i pui?
Si de nu mi-l dai mie
Nedat sa fie, o vesnicie
Nu te stiu
Nu-ti stiu mintea
Nu-ti stiu dorul
Nu-ti stiu chipul, nici fiorul
Nici atat, nu-ti stiu amorul
Nu-ti stiu viata
Deloc fata,
Nu-ti stiu glasul si nici pasul
Ce te duce ...nu stiu unde
Si ce ti zice? Auzi glasul?
Intelegi ce-ti spune oare?
Ai plecat parca in mare..
Si te-ai dus in valuri limpezi
Sa tot fugi vad ca te repezi
Si n-arati un interes
Sa te stiu? Nici-un progres
Si eu cred ca-asa raman
Pe inima mea stapan
Nuteam
N-am de gand sa-ti ies in cale
Chiar de vezi din departare
Ca te-astept cu rabdare
Am tot stat si am gandit
De ce am de suferit?
De ce sa astept intr-una?
Si sa tot sper ca nebuna..
Ca o data ai veni
Bucurie inimi
Sa imi faci si sa nu pleci
Niciodata sa nu treci
Linia din departare
Ca iubirea mea, moare
De te-ntorci fara sa mi spui
Numele cui vrei sa-i pui?
Si de nu mi-l dai mie
Nedat sa fie, o vesnicie
Nu te stiu
Nu-ti stiu mintea
Nu-ti stiu dorul
Nu-ti stiu chipul, nici fiorul
Nici atat, nu-ti stiu amorul
Nu-ti stiu viata
Deloc fata,
Nu-ti stiu glasul si nici pasul
Ce te duce ...nu stiu unde
Si ce ti zice? Auzi glasul?
Intelegi ce-ti spune oare?
Ai plecat parca in mare..
Si te-ai dus in valuri limpezi
Sa tot fugi vad ca te repezi
Si n-arati un interes
Sa te stiu? Nici-un progres
Si eu cred ca-asa raman
Pe inima mea stapan