⭐️Frica și dorința⭐️

Casele sunt împodobite

Și străzile înzăpezite,

Iar frumosul peisaj de iarnă parcă te-ar scoate din orbite.

Afara este frig,

Colindele se aud,

Totul e primenit și e mare chiuit.

Copiii sunt zglobii,

Lumințe mii și mii,

Se aude un sunet zgomotos:

E Moș Crăciun, vine voios.

Așa că, iată, iarna a venit,

Cu sufletul împodobit,

Vă urez un Crăciun nemaipomenit!

Ce e asta, vara?

Poate pentru unii semnifică bucuria căldurii,

Însă pentru mine semnifică tristețea adâncurilor mele,

Pe care încerc să o biruiesc,

Însă e ca o sabie cu două tăișuri.

Vara e doar anotimpul cu pricina,

În care încerc să-mi amintesc și mă zbat din greu

Să-mi dau seama de cicatricea din adâncul meu

Și de ceea ce a făcut tatăl meu.

Însă tot ce îmi amintesc e dubița albă

Și loviturile care treceau ca un zmeu.

Toți îmi spun să mă opresc aici

Și am încercat,

Însă mereu acest anotimp iubit – vara –

Nu m-a lăsat.

Când am impresia că trece,

Vara revine și durerea începe să mă reînece

De amintiri, emoții și durere.

Însă am impresia că într-o zi

Acest anotimp îmi va aduce și mângâiere,

Nu doar tăiere.

Când mă uit eu pe fereastră,

Privesc frumosul peisaj

Luna-ncepe să-mi vorbească,

Și eu parcă te văd iar.

Stele mii și licurici,

În ele mereu mă pierd

Și te simt din nou aici.

Cu greierii încep să vorbesc

Despre cât de drag îmi ești,

Iar când iarși mă opresc

Văd cât de tare îi uimesc.

Tu mi-ești luna de pe cer,

Unica lumină călăuzitoare,

Te iubesc și cam disper,

Asta nu e de rău, oare?

Ce se întâmplă acum e necunoscut,

Ceva prin care eu nu cred că am mai trecut.

E prima persoană pe care o iubesc cu adevărat,

Ceva de neimaginat.

Când îl văd și îl aud, simt bucurie,

Ce simt acum e o magie.

Ore în șir noi am vorbit,

Însă niciodată nu m-am plictisit.

Îl voi iubi mereu necondiționat,

Iar felul în care țin la el e greu de explicat.

Ce-i drept, în mintea mea totul e complicat.

De fiecare dată când îl luam în brațe,

Simțeam cum timpul fuge ca o răgace.

Prima dată nu am crezut că va fi ceva,

Însă se pare că nu a fost așa;

Idiotul a apărut „în fața mea”

În momentul în care nu credeam că voi ține la cineva,

Iar acum, pentru mine, a devenit

Tot ce cândva doar m-aș fi gândit

La începutul verii,

Erau doar amintiri care mă chinuiau,

Din cauza cărora credeam că voi ajunge să scriu versuri

Care mă bântuiau.

Însă acest anotimp a ajuns să-mi aducă și mângâiere, nu doar tăiere,

Cum spuneam în versurile mele.

Uneori, în momentul neașteptat,

Apare persoana despre care doar visai să fii dat.

La început, nu credeam că va fi nimic.

Doar două zile de festival

Și ne vom comporta ca și cum nu s-a întâmplat nimic.

Am ajuns acasă, cu o bucurie greu de oprit,

Deși n-am știut dacă persoana aceea voia ceva

Sau era doar în capul meu de copil trăznit.

Totuși, nu a fost așa.

La două zile după aceea a venit,

Iar atunci bucuria mea a fost de neclintit.

Și cu timpul

Am ajuns să simt pentru persoana aceea

Niște lucruri greu de explicat,

Însă el nici acum seama nu și-a dat.

Însă îl înțeleg și este normal.

Le are pe ale lui, eu pe ale mele,

Însă teama că nu vom mai vorbi

Îmi trece prin vene.

E o persoană foarte importantă pentru mine

Și doar la o simplă ceartă îmi fac gânduri extreme,

De care nu am cum a nu mă teme.

Îl iubesc și mă iubește,

Însă asta nu mereu biruiește.

De la certurile banale pe care le avem,

Se va sătura un pic câte un pic,

Iar între noi nu va mai fi nimic.

Însă țin foarte mult la el

Și sper ca atunci să-mi rămână măcar un simplu amic.

Deoarece nu voi accepta în sinea mea

Să nu vorbim măcar un pic.

Aș dori ca să poată să fie eu, măcar pentru un timp mic,

Poate așa își va da seama că ceea ce simt eu pentru el

Nu sunt doar vorbe spuse

Și că la ceea ce crede el că țin eu

Să vadă că pentru mine e un nimic.

Tot ce îmi doresc e să fie fericit,

Iar când îl văd sau îi aud vocea,

Ceea ce simt nu prea știu cum să explic.

Deși mă comport ciudat,

Iar el crede că îmi caut motive pentru ca între noi totul să se fi oprit,

Pentru mine acesta este un gând cumplit

Și e ultimul lucru pe care mi l-aș fi dorit,

Deoarece ce simt eu și văd eu în el,

Chiar și lui i-ar fi greu de văzut și simțit.

Ce simt eu pentru el e ceva neexplicit.

Dragă Moș Crăciun

Uite ce îți scriu eu acum,

Nu vreau dulciuri, jucării,

Vreau cu toți mai bun să fii.

La copii nevoiași,

Să le aduci pași mai voioași,

Gânduri bune mii și mii,

Să avem copii zglobii.

Și să zburde-n lung și-n lat,

Dă-le tot ce au visat.

Bucurie, sănătate,

Cărțicele, ciocolate,

Părinți buni și iubitori,

Dă-le îndată, tu când zbori.

De Sus se-aude-un cor divin 

Ce ne vestește că s-a născut, 

În Betleem orașul binecuvântat 

Un Prunc lui Dumnezeu plăcut. 

E cântul sfânt de mare bucurie 

Al îngerilor din prea înaltul Cer, 

Și care de Crăciun este-n colinde 

Cu un frumos refren de leru-i ler. 

Copiii prin colind ne dau de știre 

Că astăzi, Maria l-a avut pe Iisus, 

Darul Ceresc, calea spre mântuire 

Pentru creștinii din Est și din Apus. 

Cu toții să ne-nchinăm la Domnul 

Să-i mulțumim că zilnic ne iubește, 

Chiar  și atunci când mai păcătuim 

Că mila Lui nicicând nu se oprește. 

Acum vă-ndemn să primim vestea 

Și cu iubire în jur să dăruim iubire, 

Să fim mai buni și-n pace să trăim 

Până chemați suntem...la întâlnire!

Beție, ah, visare-n ceașcă prinsă,

Ce-ntinzi pe la urechi țambale lungi,

Când cuib îți faci în mintea mea învinsă,

Zorești tot răul cuget să-l alungi:

Pândești ca uliul cel ager prada

Și ciocu-ți vajnic ți-l înfigi în ea,

Cum duhului i-aștepți în apă nada,

Să îl trădeze, pentru-al înșfăca.

Dar totuși îmi spun, pirotind pe ornic,

Laconic spirit, bun doar de zăcut:

„La vrajă fost-a vinu-atât de dornic,

De parc-ar vrea-o iar de la-nceput...”

Blestem ori deasă binecuvântare,

Îi dau ebrietății sărutare.

Inspirația lipsește cu desăvârșire,

Motivația e și ea pustie.

Ce și cum să mai poți scrie?

Poezia era poezie...

Acuma e coadă la berărie. 

Lucrezi cu tine să-ți fie bine, 

Ceva te ține,  te depășește,

Nu mai știi ce te rătăcește 

Acceptă tot ce te încetinește. 

Eu îmi doresc să poți zbura. 

Aripi ți-aș da,  dacă aș putea,

Mulțumită să te văd așa, 

Să spui, sunt fericită din nou,

Nu credeam că mai pot fi Eu. 

Pasul pe nisip
nu e pas —
e uitare.

Aș fi vrut să fiu ca lumea,
Să râd ușor, să trec senin,
Dar gându-mi arde, fără voie,
Și nu mă lasă să fiu plin.

Ei mă privesc ca pe-o greșeală,
Ca pe-un străin căzut din timp,
Vorba-mi e grea, tăcerea, vină,
Iar mersul meu, un drum nepotrivit.

Când ei adorm, eu stau cu noaptea
Și-mi scriu durerea pe hârtie,
Cuvântu-mi e singura casă
Într-o pustie veșnicie.

Aș fi vrut viață fără semn,
Fără de focul ce mă frânge,
Dar scrisul mi-a fost dat ca soartă
Și-n fiecare vers… mai plânge.

De te-ai întrebat vreodată

Ce-i viața,

Fie in glumă sau serios,

Și chiar de n-ai făcut-o

Sau nepăsarea e cea care încă departe te ține de taine sau mistere,

Ori nici nu-ți pasă ce stă ascuns în ea,

Căci moartea de vrea să-ți fure mereu câte ceva

Și trece neinvitată la o cafea,

Tu spune-i :

Hei moarte,tu știi ce-i viața?

Iar proastă cum e,va pleca neștiind ce să-ți răspundă,

Repetă-i refrenul urâtei,

Zâmbește-i sarcastic,

Traiește fără teamă

Alungă-ți temerile,cheamă curajul,

Viata este doar o scurtă plăcere trecatoare,îți spun eu,

Și nu te mint știindu-te al meu prieten!

(7 iulie 2023-H.S-Irepetabila iubire)