CLIPA CARE NU SE REPETĂ

SEMNAL SLAB

Lumea pornește greu dimineața,

ca un sistem vechi

plin de ferestre deschise

pe care nimeni nu la mai închide.

Oamenii merg cu privirea în jos,

derulând vieți

care nu le aparțin,

căutând sens

într-un ecran rece.

Ne spunem „este OK”

fără să ne verificăm sufletul,

parole scurte

pentru conversații lungi

pe care nu le avem.

Timpul nu mai curge,

iubirea se fragmentează în drafturi,

iar tăcerile -

singurele mesaje fără filtru.

Închid ecranul încet,

nu ca să dispar,

ci ca să aud din nou

respirația

pașii inimii.

Și pentru câteva clipe

semnalul slab

devine suficient

ca să știu că sunt aici.

Sunetul ușii deschise

împletește râsete și pași grăbiți.

Pe masa din bucătărie,

cafelele se amestecă cu povești

și felii de pâine uitate.

Frigiderul știe secretele noastre,

dar tace.

Fotografiile de pe perete

ne privesc fără judecată,

cu ochii care recunosc fiecare zi.

Uneori ne certăm,

cuvintele se lovesc de pereți,

dar seara ne regăsim

în liniștea unei îmbrățișări.

Râsul copiilor răsună ca un clopoțel

aduce lumina în colțurile uitate,

iar poveștile spuse la cină

ne țin împreună, zi de zi.

Și chia dacă lumea ne poartă în toate direcțiile

acasă e aici, în gesturi și tăceri,

în mâini care se ating fără să întrebe,

în inimile care rămân legate

chiar și atunci când pașii se îndepărtează.

Acasă începe cu vocea lor,

scurtă, caldă, pe numele meu.

ușile știu pașii,

masa este timpul,

pâinea se rupe mereu egal.

Vorbim puțin,

ne înțelegem mult.

greșelile bat în pereți,

dar nu sparg nimic.

Râsul vine din bucătărie,

se leagă de seară,

de lumină

de mine.

Familia e ritm:

plecări, întoarceri,

o lumină lăsată aprinsă

când ajung târziu.

Și chiar când tac,

ei aud,

chiar când greșesc,

mă așteaptă

pentru că familia e iubire.

Nu cu tunet m-ai chemat, Doamne,

ci cu o liniște adâncă,

în care voia mea

s-a recunoscut trecătoare.

Mi-ai dat cruce nu ca semn al cîderii,

ci ca loc al rămânerii,

unde frica mea

și mila Ta

se întâlnesc fără cuvinte.

Am voit să fug -

dar nu fuga are chip,

iar ascultarea se naște numai

din statornicie.

Asumarea nu e tărie,

ci golire de sine,

o coborâre lentă

din zgomot în adevăr.

Și când nu mai apăr nimic -

nici dreptatea mea,

nici chipul meu,

nici numele,

Tu începi să lucrezi.

Căci omul nu se mântuiește

prin biruință,

ci prin răbdare

prin smerenie

sub mâna Ta

până la capăt.

La icoana Ta,

am îngenuchiat

fără cuvinte,

glasul meu pierzându-se

îm praf și întuneric.

Lumina icoanei

nu mă cerceta,

ci mă primea

exact ața cum eram

gol, tremurând, neputincios.

Lacrima mea

s-a prelins pe marginea sufletului

și a devenit rugăciune

fără formă,

dar plină de viață.

În această tăcere

am înțeles:

Dumnezeu nu cere cuvinte,

ci inimi

care se lasă găsite.

Și am simțit

că nu sunt singur,

că El mă ține 

În brațele Sale

înainte să știu

dacă merit să fiu iubit.

Te uiți în oglindă și nu te recunoști,

fața ta e un colaj de amintiri șterse.

Ochii tăi caută ceva ce nu există,

o lumină care s-a stins fără să întrebe.

Mâinile tale, sunt obosite,

fără direcții, își caută conturul.

Unde ai uitat cine ești?

Sau ești doar o umbră ce trece prin timp?

Străzile îți poartă pașii grei,

dar orașul nu te întreabă nimic.

Lumea se mișcă repede,

și tu rămâi acolo, prins în momentul tău. 

Poate că ești doar o fantomă

într-un corp prea tânăr pentru a te simți pierdut.

Dar fiecare pas e un început,

un drum pe care îl urmezi fără hartă.

Și poate, când îți vei ridica privirea,

vei găsi, în sfârșit, un loc în care să rămâi,

un loc unde oglinda nu te mai minte,

iar tu, dincolo de reflecție, vei fi tu.

O, speranță de smarald,

Văd în tin’ un suflet cald.

Mâinile mi-s înghețate,

Dă-mi iubire să mă rabde.

Trupul tău cel dezvelit,

Las-un gol nemărginit

Și parfumul de-orhidee,

Lasă-n minte o idee.

O, tu dragul meu nebun,

Cu ochi verzi ca la alun.

Ia-mă-n brațe și stârnește

Tot ce-a fost și tot ce este.

Da, trebuie doar să vrem,

Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,

Da, dacă ne-a motivat,

Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),

Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,

Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,

Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),

Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,

Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,

Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,

Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),

Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,

Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,

Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,

Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,

Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,

Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,

Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,

Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,

Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,

Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,

Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,

Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,

Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",

Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,

Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic, 

Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent, 

Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...

Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.

Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.

Voimmeko tarkastella uudelleen kuvaa henkilöstä, joka inspiroi meitä 10 vuotta sitten?

Kyllä, meidän täytyy vain haluta,

Kyllä, jos sillä olisi positiivinen vaikutus meihin,

Kyllä, jos se motivoi meitä,

Kyllä, jos hän ymmärtäisi meitä (useimmat ihmiset eivät voi),

Kyllä, jos hän voisi välittää meille jotakin luonteestaan, sielunsa kauneudesta ja intohimoistaan,

Kyllä, jos vielä huokaisen ilosta, katson hänen kuviaan,

Kyllä, jos hän jätti meidät sanattomaksi hänen ideoidensa ainutlaatuisuudesta (yksi niistä todella yllätti minut kaikin tavoin),

Kyllä, jos hän tietäisi kuinka saada meidät haluamaan nähdä hänen näkökulmansa,

Kyllä, jos hän voisi antaa meille miljardiosan lahjoistaan,

Kyllä, jos hän tartuttaa meidät naurullaan, ystävällisyydellään ja toiveillaan,

Kyllä, jos luulet sen muuttaneen sinua parempaan suuntaan, että sinusta on tullut rikkaampi (moraalisesti, eettisesti, emotionaalisesti),

Kyllä, jos hän ei luopunut sinusta, hän mieluummin luotti sinuun, hän ei uskonut tuhlaavansa aikaansa saamatta mitään tuloksia,

Kyllä, jos et myöskään ole pettänyt hänen luottamustaan,

Kyllä, jos hän osaisi juurruttaa meihin kunnianhimoa ja lisätä niitä koko ajan, jolloin tunsimme toisemme,

Kyllä, jos huomaamme, että hänen kaltaisiaan ei ollut monia,

Kyllä, jos hän todella välitti moraalisista arvoista, kuinka jokainen ihminen voi saavuttaa paremman, lempeämmän, välittävämmän ja miellyttävämmän version itsestään,

Kyllä, jos minulla oli aina sama jännitys joka kerta kun näin hänet, ei sillä ollut väliä, että hän roiskui mutaisella sadevedellä, että hänellä oli hetkiä, jolloin hän oli hermostuneempi, että hän suuttui, että hän oli väsynyt, että hän oli flunssa, emmekä voineet enää nauttia samoista loistavista luonteenpiirteistä,

Kyllä, jos hänelle suunnatut ajatukset kantaisivat hedelmää sydämissämme,

Kyllä, jos hän ei ollut joku muukalainen, hän oli jotain enemmän, tunsit olevasi lähempänä häntä, hän oli kuin ystävä tai vanhempi sisar.

Kyllä, jos nousit joka päivä askeleen hänen avullaan,

Kyllä, jos hän pystyisi rakentamaan kaiken niin rauhallisesti ja intohimolla, että et todellakaan voi reagoida ajattelemalla sitä,

Kyllä, jos luulet, ettet olisi turhaan yrittänyt tehdä häneen vaikutusta,

Kyllä, vanhuus todella merkitsi hänen tapauksessaan kauneutta, hän oli nuoruudessaan paljon lihavampi, mutta hänellä oli tahtoa laihtua, hänellä oli aikaa korjata häntä itsessä vaivanneet puutteet, ilahduttaa meitä kaikkia 50-vuotiaana. ,

Kyllä, olisi todellakin kannattanut osallistua tosi-tv:hen, kuten "Romanialaisilla on kykyjä",

Kyllä, koska esitin sanan "lahjakkuus", opin häneltä, että sellaista ei ole olemassa, emme saa mitään lahjakkuutta emmekä vie mukanamme toiseen maailmaan, hänen osoittamansa lahjakkuus oli hankittu. taito, tulos jostain tavallisesta,

Kyllä, kun kaaduin (kompastuin), hän tiesi kuinka auttaa minut ylös,

Kyllä, jos vain näkisit hänet jalkakäytävällä, torilla, konserteissa, kaupungintalolla, stadionilla, joka täyttää 70 vuotta,

Kyllä, haluaisin nähdä hänet vielä kerran...

Rakas naiseni (ja nimikirjaimet C. P.), jotka olivat enemmän kuin isosisko minulle (noin 42 vuotta vanhempi) 7 vuotta, sitten sinunkin piti lähteä, toinen vaihe oli tulossa. Sinä jäit kuin arvoitukseksi alitajunnassani, en vieläkään tiedä millaisena olisit halunnut minun olevan, mitä olisit halunnut enemmän näyttävän sinulle, mutta jäit jonnekin sinne, "Naisten" listaan. 10 ja 10 miestä", ikään kuin 10 luokan esityksestä.

Anteeksi kömpelyyteni kaikessa, mutta se ei ollut tarkoituksellista, mutta jäädyn, sydämeni hakkaa, sydämentykytys, hikoilen välillä kylmää, välillä lämmintä, tuntuu kuin en saa tarpeeksi ilmaa sisään keuhkoihini, kun ihailen persoonallisuutta, ponnisteluja, kaikkea mitä näytit minulle, enkä, ottaen huomioon kyvyttömyyteni siitä lähtien, voinut näyttää sinulle mitään muuta kuin sen, mitä sinä aina näit.

Visez că vreau să prind o stea,

Din miile de stele să fie doar a mea,

Să-mi lumineze în noapte liniștea.

Când muza poeziei,se furișează-n casă,

Doar misterul nopții,treaz mai stă de strajă.

Steaua mea pe boltă,mirată mă privește

Raza-i de lumină cu mine vorbește,

Și de cele rele,ea mă ocrotește !...

Am alergat prea mult
După himere,
Speranțe false,
Visuri efemere.
Dar am ajuns la capăt,
Mă opresc
Din acest joc stupid
Și nebunesc.
Am obosit prea mult
Să aștept,
Să cred,
Să sper,
Să te iubesc.

Impresionant tablou nemărginit

Nulitate pentru infinit

Steluțe veșnice amintiri

Tu câte pământul-le admiri

Întregul separat de timp

Sentimente contratimp

Lacrimi pline de venin

Iubire , când pot să vin?

Nu întreabă de răspuns

Nu clipește la apus

Nu oferă pe cât ceri

Risipește doar plăceri

Trecătoare și uitate

Zâmbește încătușate

Gust amar de revedere

Temporar timp de ședere

Ca un ghimpe otrăvit

Bate ceasul nedormit

Și vesteste-ncet momentul

Azi se termină prezentul!

Viitoare clipă arată

Doar o singurică pată

Ape , uscat și omenire

Toate seamănă iubire.

Partea mea s-a deghizat

In roșcatul ei palat

Chip cioplit din zeități

Migălit el pe bucăți

Ochi domoli , buze divine

Stări parșive și provine

Dintr-un munte de suspine

Care te învață bine.

“Mă iubești , îți sunt un dar “

“Tu un simplu exemplar “

Gust in vorbe , de nectar

Dragoste ; involuntar

Vinovat ești timp avar

Simt eu oare că dispar ?

Cunoscută paralela

Cu speranță-nchid capela.

Tărâm unic , doar abis

Construit doar intr-un vis

Părăsesc umil umanul

Continuând sirect romanul

Strălucești iubito in lume

Ai un sens , îmi dai un nume

Univers, repar ruptura

Îmi admir senin , Scriptura.

Te-as iubi si-am patimi