1  

Durere

La cimitirul ce poartă lumea în moarte,
Sunt două lumânări aprinse lângă cruci,
Iar eu tăcut, cu ochii plini de lacrimi,
Mai zăbovesc un pic lângă mormânt.

Un călător grăbit, azi, îmbrăcat în negru
Ce plânge lângă cruci durerea lui de frate,
Privește trist o lumânare în noapte,
O mamă îndurerată își plânge al doilea fiu.

N-am să-ți mai văd de azi ființa dragă,
Te-ai dus voit bătrânul tată să îl vezi
Și au rămas în urmă ani, ce nu vroiau să moară,
Din toate ai lăsat un doliu-n inimi prins.


Категория: Стихи о смерти

Все стихи автора: Vasile Serban poezii.online Durere

Дата публикации: 2 апреля 2023

Добавлено в избранное: 1

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 1774

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Casa sufletului tău

Să nu te temi când treci prin astă viață

Fără să înțelegi de ce te-ai fi născut,

Căci ți-ai pierdut carnetul tău de sarcini

În era când erai un simplu lut.

 

Când toți îți țipă „nu mai ești al nostru”

Pe drumul care duce nicăieri

Să nu te pierzi nicicând în necredință,

Căci libertatea ți-o trăiești în cer.

 

Acolo lângă stelele surate

Unde te-așteaptă vechii tăi strămoși

Când treci prin ceea ce îi spunem moarte

În Univers e casa sufletului tău.

Еще ...

Ghiocelul

 

Cine mi te-a rupt din soare,

Floare albă, floare rară

Și mi te-a adus în cale

La-nceput de primăvară?

 

Cine de sub pătura albită

Își dorește să răsară,

Să vestească primăvara

La toți oamenii din țară?

 

De sub stratul de zăpadă

S-a ivit o mândră floare,

Cu petalele albite

Și la corp cam subțirică.

 

Apărută din nămeți,

Ca o fată din povești,

Dar cu nume de băiat,

Este un ghiocel curat.

Еще ...

Distrugere

Armonia vieții s-a pierdut la limita secolului,

Razele soarelui nu mai oferă aceeași alinare

Iar luna, cândva zâna bună a poveștilor cerești,

A alungat stelele din preajma astrului pământesc.

 

La mișcarea universului ce se dorește ireversibilă

Au răspuns generațiile trecute cu o tăcere absolută,

Însă azi, singurul răspuns viabil oferit de omenire

Seamănă mai mult cu un strigăt deznădăjduit.

 

Frica unei morții lente a depășit eul personal

Și s-a extins ca o plagă emoțională pe tot pământul,

Vietățile ce cândva dansau fericite valsul vieții

Poartă azi pecetea unei realității sumbre și macabre.

 

Copacii ce cândva erau seculari, azi sunt palide umbre

Ce își împărtășesc bătrânețea la vârsta adolescenței.

Apele dulci ce șerpuiau mândre spre mările cele mari

Își plâng caldura inundând din ce in ce mai mult pământul.

 

Pământul s-a preschimbat într-un mormânt comun,

Sinuciderea nu mai este un act de egoism barbar,

Dumnezeu a lepădat din grija sa, soarta întregii omenirii,

Creându-și un nou teren de joacă, mult mai departe.

Еще ...

De-aș ști să nu mai mor

 

De-aș ști să nu mai mor în viață,
Căci am murit de atâtea ori,
M-aș transforma în praf de stele,
Să fiu pe veci nemuritor.

 

M-aș transforma în întuneric,
Să nu mai văd nici umbra mea,
Iar ochii mei să fie luna
Ce luminează noaptea grea.

 

M-aș preschimba în apă pură
Să curg la vale din izvor,
Să mă sărut cu marea în zori
Și apoi să mă ridic la nori.

 

Grăunte de nisip m-aș face,
Ca vântul să mă poarte-n zbor,
Și la final eternitatea
Să mă transforme iar în om.

Еще ...

O stea… căzătoare

O piatră de mormânt îmi este gândul,

Din gânduri mi-am alcătuit mormântul,

Din sute de idei mi-am construit giulgiul,

Iar din tristeți mi-am terminat sicriul.

 

M-am îngropat în răsărit de soare

Când nimeni nu era pe afară,

Doar eu, o mică și neînsemnată vietate,

Îmi răcoream picioarele în moarte.

 

Am colindat cu umbra spiritului luna,

Am poposit apoi la fiecare stea

Și aș fi vrut să vă opresc pământul,

Căci nimeni nu a plâns la moartea mea.

 

M-am înfrățit în absolut cu Universul

Să născocim în doi o nouă stea,

În care să nu punem gânduri,

Iar eu să zac pe veci în ea.

*

Mi-am amintit fără să vreau trecutul,

Când ți-am văzut în praf de stele chipul,

Și-n ziua când lucram un colț de stea

Am hotărât să-ți vizitez ținutul.

 

Dar clipele se transformaseră-n ore

Și zilele se preschimbaseră-n ani,

Iar eu călătorisem mii de ani

Când am ajuns să văd din nou pământul.

 

De sus, din cerul plin de stele,

Am căutat să-ți văd iar chipul,

Dar fiindcă nu te-am mai găsit,

De întristare, m-am aruncat în mare.

Еще ...

Debutant

 

Sunt debutant poet în curtea bibliotecii,

În mână c-o peniță și-n minte mii de schițe,

Un amalgam ciudat de versuri pribegite

În mici volume scrise ce zac neprețuite.

 

Incendiat de soare și părăsit de om

Călătoresc în noapte cu ochi de visător,

Rostogolesc tăcerea unui poet minor

Spre universuri calde ce vor să mă omor.

 

Sunt prins în tăvălugul condeiului stelar,

Un scriitor pierdut pe-un drum imaginar,

Mi se arată coala pe care să semnez

Cerneală albă-i viața în negrul Univers.


Еще ...

Стихи из этой категории

Reminiscenta

Te chem din neguri să apari

Și să îmi dai lumină,

Însă atâtea voci în gol

te strigă fără stimă.

 

Te văd prin ceață și prin fum

Oh, vânt primăvăratic,

Dar sufocat de așteptări

mă sting tot singuratic.

 

Îți simt flagranța ce-ai ascuns-o

Și-mi pare așa.. ușoară.

Înăbușită în dor, însă,

pe loc devine amară.

 

Și cum să fac să mi te-aduc

aici, pentr-o secundă,

când ceru-ți larg și făr' de margini

nu poate să pătrundă?

 

Și-n vis te simt și te ascult,

Dar mă trezesc și ești departe.

Pierdută-n ochii lor de plumb

și vorbele deșarte.

Еще ...

Rece melancolie

Împărăția cerului a coborât

pe pământ!

Norii albi au fulguit

tărâmului veșmânt,

Puff alb de gheata acoperise

tot in zare,

Peisajul rece al sufletului alinare.

 

Craiasa zăpezii se contura din fantasme,

Magia cristalina părea a fi

rupta din basme.

Ceata era deasa, printre copaci se aduna!

Un element sublim ce prin

mister ma minuna.

 

 

Romanta a înghețat sidef

pe podul iubirii,

Timpul s-a oprit pentru imortalizarea

amintirii.

Imi auzeam doar pașii prin zăpada

și poeziile in gând,

Melancolia era rece,sunt prin

viața doar trecând.

 

Ma răscoleau amintiri din vieți anterioare,

Sau erau amintiri pierdute,

șanse trecătoare?

M-am trezit la viața prea devreme,

prea târziu?

Sa fi pierdut pe drum al vieții

greu pariu?

 

Singuratatea era dulce și

durerea parca ma alina,

Fiind eu cu mine însămi nimic

nu ma poate ruina!

Am adunat dezamăgiri și le decoram

adânc in suflet,

Unde am fost când se auzea al

sarutului sângeriu urlet ?

 

 

Dau vina pe soare, sa nu

sclipească el in mine!

Naivitatea e slăbiciune,

ma duce departe de sine.

Natura e cruda și din instinct

ne ascundem după flori,

Realitatea fiind gata sa dea

șinei spinării fiori.

 

 

La sfârșit de drum a început

adevarata aventura,

Moartea era romantica lăsându-mi

pe inima gravura.

Eu și umbra mea ne oglindeam

prin sentimente,

Vom sta departe de culorile

lumii prea stridente.

 

 

Cu eclipsa de soare și marea

neagră in gând,

Alungand tristetea m-am decis

sa ies din rând!

Intre rai și iad exista doar

propria perceptie,

Totul își are loc in aceasta

perfecta creație!

 

 

Sunt gânduri rupte din melancolia

unei dimineți reci,

Poti întipării povesti si sentimente

pe orice cale treci.

Zapada se topea după mine

și eu făceam la fel ca ea!

Destinul era hotărât sa ma

învețe sa fiu rea.

 

 

Vocea îmi era calda si auzeam

doar pur amor,

Sentimente puse-n versuri

ce alunga orice dor.

Singuratatea o priveam ca dar,

depresia,nectar.

Calea mea sobra spre al

oglinzii rece altar.

 

 

Trecand prin zi se făcea

încet doar noapte,

Si noaptea era mai adânca decât

a fanteziei suave șoapte.

M-am reîntors la tine dulcele-mi,

... mister ?

Nu aveam cuvinte cu care

sa te descriu altfel .

 

 

Cerul era negru întunecat și

in abis ne regăseam,

Straluceam cu tine a stele și in

romanță tresăream.

Vei fi tu veșnic al cerului

neagră privire?

Undeva in adâncul inimii

doream de a ta știre.

 

 

O zi din viața mea ce s-a

rezumat in poezie,

Gandurile-mi scrise sunt

durerii anestezie.

Sfarsitul ma făcea curioasa de ce

urma sa vina.

Aveam in interior un univers

ce sufletu-mi alina.

 

 

Cuvintele erau o arma rafinata ce ma

însoțeau la orice pas,

Insusi lumea a fost creata prin

holograma unui glas!

Iti voi atinge sufletul prin

paginile acestei cărți.

Vino cu mine sa descoperim ale

fanteziei întunecate hărți!

 

Еще ...

Epistola catre...

Am văzut ceruri sfâșiate de tăcere,

Stele căzând ca lacrimi dintr-un vis pierdut,

Umbre prelungi pe cărări neumblate,

Și nori ascunzând furtuni…

 

Păduri de jar înghețate-n noapte,

Pietre ce plâng povara vremii trecând,

Râuri de argint curgând în umbra adâncă,

Și flori de gheață dansând...

 

Am văzut inimi arse, strigând spre stele,

Cu aripi frânte sub greutate de destin,

Și voci mute, cernând ecouri apuse,

În vieți de doruri neștiute.

 

În abisurile sufletului, fiare înlănțuite,

Răni înflorite pe inimă în timp,

Am văzut demoni înlănțuiți, niciunul mai chinuit ca mine,

Sub povara întunericului, numele-mi purtând...



Еще ...

Mormânt

Hrăniți-mi florile de pe mormânt 

Cu sânge, ce lacrimi

Au fost cândva ,

Răni adânci de acid,

Săpat-au pielea mea.

Înfigeți crucea printre oase,

Le aud trosnind voioase, 

Lemnul ei să putrezească, 

Păcatele să-mi pedepsească. 

Lăsați mormântul dezgolit,

Văzut și ocolit,

Rătăcit să fiu de javre,

Numele uitat de oameni. 

 

Еще ...

Sărutul înghețat al morții

Căderea nopții pe timp îl țintuiește

Durerea este tare amorțită în simțiri

Conturul lunii abia se mai zărește

Și peste bezna toată ,aruncă licăriri.

 

Se chinuie biet suflet în amintiri a răscoli

Dar este încolțit ,chemat în pragul morții

Aleargă rătăcind în lunga noaptea către zi

De zorile va prinde ,va ști doar jocul sorții.

 

Regretele pierdute nu pot a se întoarce

Se tot lovesc continuu de zidul renunțării

Nu este loc de zbucium ,se simte doară pace

 Sfârșitul simți aproape ,te lași ușor plecării.

 

În întuneric viața ,nu trudește să rămână

De trup ca să se piardă ,așteaptă clipa doară

Ce a fost viu e gata ,să meargă sub țărână

Tăcerea se așterne ca ploaia cea ușoară.

 

Doar binecuvântare în zile cred apuse

Acum multă tăcere cu picuri spre sfârșit

Au fost clipe frumoase ,demult lăsate duse

Spre zorii ce urmează simți timpul tău trecut.

 

O tresărire caldă ,sfărâmă amorțeala

Pe inimă o simți ca un ciocan cum bate

Privirile pierdute încearcă bâjbâiala

Și trupul obosit în spasme doar se zbate.

 

Simți adierea rece ,pe frunte ca sărut

Un strigăt de chemare te lasă liniștit

O răbufnire caldă și un fior plăcut

Sub zorii dimineții fac sufletul pierit.

Еще ...

O las în aer...

Prea convențional?
Vreți ceva mai nou, ceva mai brut?
Absolut! În notes app un război crunt:
Tap, tap, spațiu - un moment de liniște.

Cuvinte, idei, împrăștiate cum îmi vine
Și încă fac rime!
Am nevoie de structură,
asta unu' la mână.

Dă-mi un minut să analizez,
Nu știu cum să mi mă adresez...
Îmi pun bețe-n roate.
Mi-e foame, am mâinile legate la spate.
Știți ce o să spun -
Ceva legat de moarte...

Normal!
Tipic!
Mereu ajungem aici.
De ce mai încerc?
Sunt într-un loop (auuu!)
O mașină de spălat
Mereu băgată în priză.
Consum prea mult curent, să vezi factura...

Centrifugim de viitor,
Centripetot din trecut mă p*ș!

Tic, tac, secundele clipesc.
Timer-ul sună, explodez.

Mi-e dor de pacea pe care mă pot convinge că o simțeam ieri,
Never to be found again.

Hai că mă opresc înainte să termin...
Mă feresc de finalitate, o s-o las in aer...

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍