Suflete cu luminile stinse

" Este pentru fiecare din noi, într-un colț al acestei lumi, un suflet răsfrânt în mii de bucățele, de al nostru dor!"

Pasat V.

     Viața ta de fapt e... un tramvai... în care tu... nu ești nimeni altul decât un pasager. Un călător. Si uneori se va găsi un locușor liber pentru tine... în el. E de fapt un tramvai... cu multe persoane... mii. E un tramvai cu mii de fețe... necunoscute, care unii din ei se vor dovedi a fi doar niște persoane neutre... pentru tine. Fețe... care mai de care... vesele, posomorâte... Unele îți vor dărui căldură... altele nimic mai mult decât doar un zâmbet fals, și... atât de rece. Plin de indiferență... gelozie... ură, ce te vor ține la distanță.

     Vei fi la începutul călătoriei... te vei plimba pe străzi necunoscute... printre clădiri... Fiind la prima stație... vei fi curio(a)s(ă). Vei sta liniștit(ă) pe scaunul de lângă fereastra puțin aburită și vei privi cu ochii larg deschiși în jurul tău. Fiind curio(a)s(ă) de ce va urma.

Vei fi un simplu călător... ca și celelalte mii și mii de fețe. Le vei privi. Unele te vor atrage. Vei fi pur și simplu cucerită de frumusețea lor. Unii din ei  vor fi criminali de frumoși. Îți vor părea necunoscuți toți, dar... vei fi fericit... 

     Unii din călători îi vei păstra la distanță... alții vor fi asemeni unei cheițe. Vor descuia ușa sufletului tău... atât de ușor. Si vor păși încrezuți. Deci, acei cu o frumusețe plină de venin... dulce... Se vor așeza lângă tine, micșorând distanța dintre voi... Si atunci, acel rece... acea indiferență va fi înlocuită de un foc... ce s-a aprins brusc... în inima ta. Doar în inima ta. Si va arde. Iar " criminalul" va sta tiptil lângă tine, încălzindu-se.

     Sufletul tău va fi asemeni unei oglinzi în care " vânătorul de inimi" își va putea admira frumusețea nemaipomenită. Sufletul tău va fi o oglindă ce va fi ținută  în mâinele lui... simțindu-i atingerea... până și pulsul. Te va ține pe picioare... în brațele lui... fiind încălzit(ă). Si nici priveliştea de după sticla gălbuie nu te va mai atrage... ci doar acest suflet. Doar alături de el, timpul se va opri în loc.

     Vor trece multe stații... le vei privi preț de câteva secunde, întorcându-ți apoi privirea către ochii ce mențin focul... Si, cu fiecare secundă, te asiguri ca e un " foc veșnic". Îți vei  întoarce privirea către "atotputernicul"... către "stăpânul tău"...care îți știe respirația... care îți poate da aripi să te ridici până la cer sau... te poate pur și simplu " șterge". Te poate anula, doar printr-un cuvânt.

     Vor trece multe stații... cărora nu le vei da o mare importanță. Va trece o stație... două....trei... Si se va apropia stația... a nu știu câta....la care persoană ce era până și aerul pentru tine, va trebui să părăsească tramvaiul...să plece... pur și simplu din viața ta. A sosit stația lui. Va coborî... urcând în alt tramvai continuându-și călătoria. Vei cădea pur și simplu...jos...pe pardoseala atât de rece... ca și acele mii de fețe care le cunoscusei încă de la prima stație.

     Vei cădea, iar sufletul tău... se va face mii de bucăți. Vor fi atât de multe... și mici... Iar de ar sta cineva să le privească, în fiecare ciob vor zări chipul hoțului ce ți-a furat inima. Te va privi rece pregătindu-se de ieșire. Ușile se vor deschide, și va ieși. Va intra un vânt rece ce te va îngheța... complet. Însa nu și focul. El va continua să ardă. Si nu îl va stinge nici un vânt... nici ploaia... oricât de rece ar fi.

     Călătoria va continua... tu însă vei sta la pământ. În mii de bucățele. Si doar un călător... se va apropia de tine... Atingându-te cu vârful degetelor va încerca să te adune. Însă atingerea va fi asemeni unei săgeți. Atât de dureroasă. Va încerca să te adune, însă... în zadar... Nu el/ea e antidotul tău.

" Viata noastra nu incepe in clipa in care ne nastem ci cu noua luni inainte. Asa si in cazul mortii. Unii dintre noi "mor" cu mult inainte de a muri."

Nicu Nicolaescu

     Si multe persoane am intalnit la viata noastra. Unele au plecat ( fiind asemeni calatorilor in gara de tren)... altele insa vor ramane in viata noastra... incalzindu-ne sufletul cu prezenta lor. Pentru unele vom simti doar simaptie, unii ne vor fi prieteni apropiati, pentru unii vom simti dragoste pe moment... iar pentru unii... o dragoste... nebuna... care ne face sa mutam pana si muntii din loc.

Si... tipic societatii noastre... vom fi atrasi mai intai de toate de aspectul fizc. Vor fi persoane de o frumusete rara...incat frumusetea sufletului lor... te va interesa cel mai putin. La inceput, vor fi    gentile... te vor face cel mai important(a) in viata lor. Vor cuceri noi si noi teritorii in sufletul tau. Si astfel... vor ajunge pana in adancul sufletului tau... ajungand pana la inima ta.

     In acele momente, vei fi atat de fericit(a) incat vei avea senzatia ca dormi. Si iti vei pisca din cand in cand pielea de un roz palid. Vei simti putina durere ce te va asigura ca nu e un vis. Vei fi atat de fericit(a). Dar nu va dura atat de mult. Si nu vei sti... fiind cu capul in nori.

    Persoanele cu chip angelic, ti-au fost alaturi... au fost "gentili" cu tine avand un anumit scop. Iar din moment ce nu s-a realizat, sau invers... ti-au facut din mana si au plecat.

     Vei fi in pragul disperarii. Vei avea ochii plini de sare... un dor in suflet. Vei lasa absolut totul la o parte pentru ca fara ea... iti merge prost. Oricat de mult efort nu ai depune... nu vei mai fi acelasi om de succes.... acelasi om fericit, dar.. vei ramane acelasi om indragostit... de frumos... Vei ramane acelasi om indragostit de candva. Vei lasa absolut totul la o parte... si o vei cauta. Pentru ca e antidotul tau.... casa sufletului tau.

O vei cauta... mult timp. Iti vei abandona absolut toate planurile, chiar de stiind ca risti cu succesul tau. Cu lacrimi in ochi iti vei zice:Pentru ce mie faima... si admiratia tuturor daca nu am persoana draga sufletului aproape? O vei cauta  si... nu o vei gasi Iti va lua mult timp. Dar nu vei renunta nicicum. In fiecare dimineata te vei trezi cu dorinta de a o cauta... de a o gasi. Voluntar, iti vei abandona absolut toate planurile... chiar de stiind ca esti atat de aproape de victorie... victoria mult asteptata. O vei cauta crezand ca si... ea suspina dupa tine si ca la aparitia ta, totul va reveni la normal. Te va cuprinde. Si iti va jura ca iti va fi alaturi tot restul vietii. 

     O vei cauta mult timp... si o vei gasi in sfarsit. O vei gasi  bine dispusa... fericita... cu altcineva. Si nu va fi deloc incantat(a) sa te vada acum. Dar va vorbi cu tine. Mai bine zis, iti va arunca cateva cuvinte si atat: "Nu esti persoana potrivita. Intalnirea noastra a fost o greseala. Greseala vietii". Iti va rosti totul in  graba si, va pleca. Te va lasa... stingandu-te incetul cu incetul. Si, singura te vei intreba mirat(a): "De ce il (o) iubesc atat de mult? 

     Te vei retrage din viata persoanei, chiar de vei tine mult la ea... uneori prea mult. Iti vei urma drumul vietii... mai sumbru de asta data... mult prea sumbru.

      Te vei bucura ca a aparut in viata ta. Te vei bucura ca ai cunoscut adevarata iubire. Dar cu ce pret?

     Si te vei stinge. Pe zi ce trece. Si iti vei aduce aminte de Nicu Nicolaescu cum zicea: Viata noastra  nu incepe in clipa in care ne nastem, ci cu noua luni inainte. Asa si in cazul mortii. Unii din noi "mor" cu mult inainte de a muri.

Astazi

Cand pletele lungi

Mi-s albe

Ca zapada iernii

Ma visez

Copila mica...

Acea copila

Care obisnuia

Sa-si scalde

Trupul alb

Ca spuma laptelui

In acea tarana de apus...

Ce repde

S-a scurs

Nisipul din clepsidra...

Timp ireversibil.

Aud ecoul

Tic-tac-ului

Tic-tac-ul trist

Ce imi tot numara

Zilele,orele,minutele,secundele...ramase.

Uite!

Atat!

Am ajuns

La sfarsit

De drum-Drumul vietii...

Tot ma apropii

De acea usa

Care o vedeam

Din departare...

iar cand o priveam

Ma luau fiorii.

Nu am crezut

Niciodata

Ca atat de repede

ma voi apropia

De acea usa

Neagra si receee...

Nu am crezut

Niciodata

Ca atat de repede

Va trebui

Sa ma strecor

Prin ea-Moartea.

Ce pacat

Ca nu mai pot sa opresc macar

Timpul in loc...

Ce pacat...

Stiu că sunt iubită atunci când numele meu îi tremură pe buzele-i cărnoase-roz. Stiu că sunt iubită când iubesc să mă oglindesc în ochii lui de o frumusețe rară, și știu că sunt iubită când îmi acoperă buzele cu respirația caldă... plină... de dor.

     Si știu că sunt iubită când răsăritul ne prinde împreună, iar el fiind somnoros... îmi cuprinde corpul cu brațele protectoare, strângându-mă la pieptul lui, apoi preferă să își pună capul pe pieptul meu ascultându-mi fiecare bătaie a inimii mele jucăușe.

     Stiu că iubesc când în fiecare dimineață  e prezent  în gândurile mele. Si iubesc când de tot ce am nevoie, sunt doar ochii lui căprui- verzui... Si știu că iubesc când fiecare acțiune îmi colorează viața în mii de culori. Si iubesc...

" De îndată ce se îndrăgostesc, oamenii devin mincinoși"

(Harlan Ellison)

     Cu toții iubim. O dată în viață... la sigur. Vom  avea multe povești de dragoste în cartea vieții noastre... în spatele nostru. Istorii pline de iubire, pasiune, nebunie...unele mai lungi... altele mai scurte. Dar toate cu fluturi în stomac și venin în sânge... atât de dulce. Si sunt dintre cele mai frumoase și enigmatice momente din viața fiecăruia.

     La un moment dat, fiind el într-o zi de vară-iarnă, toamnă-primăvară... într-una din zilele unui februarie, iulie sau a unui octombrie... vei întâlni un suflet care pur și simplu va reuși să te facă să înțelegi că fără el viața îți e pierdută... transformându-te într-un hoinar pe străzi necunoscute.

     Si, atenția fiindu-ți focusată asupra chipului angelic ce te-a vrăjit pe loc, nici nu vei observa ca de fapt în direcția ta se îndreaptă săgeata lui Cupidon. Se va apropia de tine, și... a avut loc impactul. Te-ai îndrăgostit. Si ce e de făcut? Vreai să rîzi dar totodată să plângi...

     Cert e că indiferent de ce vei face de acum încolo, înțelegi că ai nevoie de ea- de persoana ce doar cu o singură atingere îți poate încălzi sufletul... îi poate da foc... îl poate face să ardă.

     Vei obișnui să îți pui măști doar pentru a impresiona "viitorul "partener(ul)....dpar pentru a-l cuceri și pentru a-l păstra lângă tine... pentru că fără el... fără acel suflet, al tău... ar putea îngheța...câte un pic în întunericul nopților reci.

  Stiindu-ți de fapt defectele, vei prefera să mimezi doar pentru a atrage privirea și de a cuceri REGELE/REGINA  frumosului. Îți vei impune anumite reguli, valori care nu vor fi specific tipului tău.

     Si vei fi cu adevărat fericiți când stăpânul sufletului tău îți va deschide porțile sufletului său... când te va îndrăgi.... Si nu vei ști că, de fapt... ai fost îndrăgit pentru masca pe care o porți.

     Vei fi prins în plasa iubirii. În inimă, îți va arde scânteia, iar sângele va transporta prin tot corpul, veninul dulce ce îți va otrăvi fiecare părticică... până și ochii vor sclipi, iar numele odată rostindu-l,  involuntar îți va desena zâmbete pe buze.
      Vei fi  fericit... până la un moment. Chiar de cel/cea de lângă tine e acea persoană care te poate face să uiți de probleme.... și să îți facă sufletul să zboare,îți vei da seama de greșeala comisă la început. Si vei realiza că, de fapt, la baza poveștii tale de iubire nu stau decât niște iluzii frumoase... create de tine.
     Vei realiza că e una din cele mai mari prostii pe care le-ai făcut vreodată. Vei dori să îți deschizi sufletul, dar... te oprești. Si vei continua să minți pe cel/cea pe care o iubești ca să nu te trădezi.
      Dar, la un moment dat, masca pe care o purtăm, nu va mai fi atât de atrăgătoare ca la început. Se va uza, iar pe timp ce trece, de pe fața noastră va cădea câte o bucățică din mască, dezgolindu-ne astfel încetul cu încetul chipul nostru. Nu vom mai fi atât de iubitori și grijulii ca la început. Îți vei da seama că nimic nu rămâne veșnic. Totul e într-o continuă schimbare. Si te vei întreba: Să fii iubit pentru ceea ce ești sau pentru masca pe care ai purtat-o până acum?
     Si abia atunci, când vei singur în nopțile târzii ( de ce îți era cel mai mult frică), vei realiza că persoana pe care ai plăcut-o te poate îndrăgi anume pentru defectele pe care le ai. Si te poate iubi orbește pentru ceea ce ești: pentru felul în care te porți, de felul cum cânți la chitară, pentru felul cum obișnuiești să o privești, și de felul cum te-ai obișnuit să iubești un suflet.... să-l iubești cu adevărat... să-l iubești cum doar tu știi.

Deseori visezi la o iubire ca în filme. Indiferent de persoană, vârstă sau sex. Visezi la o relație frumoasă în care ești împreună cu el/ea... fericiți. Visezi să ai lângă tine o persoană conform criteriilor tale. Visezi să o întâlnești în calea vieții tale. Visezi să te aprecieze pentru ceea ce faci zi de zi. Visezi să te aprecieze pentru gândurile tale... pentru sufletul tău. Visezi să te aprecieze și să te iubească așa cum ești de fapt, și să rămână lângă tine tot restul vieții. Visezi să îți șopteasca că ești cea/cel mai bun(ă) și vei reuși să treci peste orice obstacol.

     Si, într-o bună și minunată zi... tot asta se va întâmpla. Întâlnești o persoană care te va vrăji pe loc. O vei observa din depărtare. Si vei fi atât de fericit(ă). Ea se va apropia de tine și îți va spune un simplu: Bună. Tu îi vei răspunde doar printr-un clătinat din cap.Vei fi atras(ă) de ea... vei fi îndrăgostit(ă). Vei iubi nebunește. Va fi o dragoste cu atâția fluturi în stomac. Va fi o dragoste la prima vedere, ce în ziua de astăzi puțini mai cred în asta. Si doar o vei privi fără să mai clipești din ochi... de frica că atunci când vei deschide iarăși ochii să nu fie.

     Doamne, cât de fericit(ă) vei fi la acel moment. Dar vei fi și mai fericit(ă) când ochii vrăjitorului vor privi în aceeași direcție în care îți este îndreptată privirea. Vei fi și mai fericit(ă) când ve-ți privi împreună în aceeași direcție. Iar apoi vei fi luat(ă) de mâna ei/ lui caldă. Iar odată atingându-te, vei avea senzația că te-a electrocutat.

    Atunci vei simți o apropiere între tine și stăpânul tău. Si totul se va întâmpla atât de repede. Te vei mira și tu, și te vei întreba: Cum așa? Dar, totodată vei fi fericit(ă).. extrem de fericit(ă).

Si, îți vei petrece absolut tot timpul liber cu ea... pentru că ea te împlinește. Si, în momentele când ești doborât la pământ de problemele sociale, o vei căuta pentru că te calmează doar printr-o simplă atingere. Si vei fi iarăși fericit.

    Îți vei petrece puțin timp cu ea la început, din cauza activităților în care ești implicat. Si-ți va fi atât de dor de persoana ce îți ști până și răsuflarea. Si, tot de dragul ei, vei anula o parte din activități doar pentru ea... doar ca să o vezi... doar să o simți alături de tine, să îi auzi fiecare bătaie de inimă.

Iar pe zi ce trece, vom cunoaște noi și noi spații din sufletul ei. Îi vom cunoaște hobby-urile, abilitățile, fiecare gând, comportamentul și desigur vom găsi și minusuri. Ca la orice om.

Uneori vor fi prea multe ( doar pentru tine). Si vei avea o stare de confuzie. Vei fi atât de dezamăgit(ă). Si vei înțelege că ai fost atrasă doar de exterior. Iar în moment ce persoana de care ești atras(ă) este a ta, nu te mai interesează frumusețea interioară.

   Atunci vei încerca tu să o schimbi. Să îi schimbi comportamentul, modul de viață... ce desigur că o va deranja. Pentru prima dată... va trece peste. Dar totuși, își va schimba puțin comportamentul. De dragul tău.

Vei vedea că funcționează și vei mai încerca... doar pentru a ajunge la rezultatul dorit. Iarăși îți va merge în întâmpinarea ta. Si tu iarăși... deci până când persoana fâcând atâtea sacrificii pentru tine, se va opri. Îți va zice un STOP!!! ferm. Si îți va aduce 1001 de argumente pentru a-ți demonstra că nu poți schimba complet persoana. Astfel ea își pierde personalitatea.

    Îți vei aduce aminte de clipele frumoase petrecute împreună ce apoi va desena un zâmbet pe buzele tale. Te vei gândi apoi la momentele negative iar lacrimile sărate, îl va șterge imediat.

Iubirea e o ecuație. Destul de complicată. Si necesită timp pentru rezolvarea ei. Iubește perfecționismul dar nu-i permite să te domine. Toți iubim perfecționismul însă să nu uităm că suntem oameni și am greșit, greșim și vom greși până la ultima răsuflare... până la ultima bătaie de inimă.

Ea, te-a acceptat așa cum ești tu: cu negative și pozitive.Nu încerca să o schimbi, pentru că nu va mai fi acea persoană care ai cunoscut-o la început. Doar prețuiește-o. Pentru simplul fapt că e cu tine. Pentru că e a ta. Prețuiește-o pentru că te iubește.

Cel care sunase la uşa firmei sale de apartament, un bărbat de vreo cincizeci de ani, înalt şi voluminos, cu o faţă rotundă, ca un pepene, şi doi ochi minusculi, iscoditori, se arătă iritat de întîrzierea cu care i se răspunse, motiv pentru care îi îndesă cetăţeanului o legitimaţie sub nas şi dădu să intre pe lângă dânsul, împreună cu alt bărbat, ceva mai scund, dar la fel de impetuos.

 - Uşurel, domnilor ! le zise omul blocând intrarea. Cine sunteţi şi ce doriţi, dacă nu vă supăraţi ?

     - Comisar Ghiţă Volbură de la Garda Financiară !

     - Comisar Vasile Carabăţ tot de acolo ! Suntem în control !

     -  Şi ?

     -  Cum adică „şi” ? se enervă primul înroşindu-se la faţă. Dă-te la o parte ca să putem intra !

     -  De ce să intraţi ?

     -  Să-ţi verificăm firma, omule ! Nu este aici sediul firmei „Fără Nume” ?

     -  Cum adică „fără nume” ?

     -  Aşa cum auzi, răspunse celălalt răsfoind nervos filele unui dosar. „…S.C Fără Nume SRL, din Aleea Furorii nr. 19, administrată de Sebastian  Stăncescu, apartament 25 !...”

     -  Aici e Aleea Aurorii nr. 19 !

     - Totuşi  pe uşă scrie Sebastian Stăncescu, apartament 25 !

     Omul ridică din umeri.

     - Este posibil ca pe Aleea Furorii să mai exisă unul cu acelaşi nume şi cu acelaşi număr de apartament ! Eu sunt ofiţer de credit la bancă şi n-am fost niciodată administrator de societate.

     - ?!

     - Mai doriţi şi altceva ?

     - Să fiţi foarte atent, îl sfătui primul bătând în retragere, fiindcă individul pe care-l căutăm foloseşte identităţi false, cumpărând şi abandonând societăţi cu datorii uriaşe la stat ! Escrocul operează în zona aceasta de ani de zile ! Grijă mare la acte !

     Imediat ce închise uşa în urma comisarilor Garzii Financiare, cu care se complimentase reciproc, omul chemă un taxi şi nu mult după aceea coborîse scările cu mâinile în buzunare.

   - Pe strada Furorii la nr. 19, X6 !

   - Nu există nicio stradă cu acest nume ! îi zise taximetristul încruntat. Așteptați să întreb la dispecerat!

Centralista îi ceruse să aștepte „o clipă”.

   - Dacă ești pe Erorii, îi explică ea,fă stânga la intersecția cu strada Răzorii, apoi la dreapta pe strada Tumorii și din nou dreapta pe Aleea Terorii, care te scoate în

strada cu sens unic a Furorii, așa că la întoarcere mergi înainte pe strada Duhorii, faci stânga pe strada Rumorii, care te scoate din nou în strada Erorii, unde te așteaptă doi comisari de la Garda Financiară ! Pe Furorii nu există nici un bloc cu inițiala asta !

- Du-mă atunci la Y6 ! spuse Stăncescu zâmbind.Mereu le încurc !

Nu găsiră, desigur nici inițiala Y, iar ciudatul client se hotărâse brusc să coboare la C6, plătind mai mult decât generos cursa.

- Te mai rog ceva,îi spuse el taximetristului înainte de a intra în scara blocului. Transmite-le celor doi comisari de la Garda Financiară să mă caute și pe strada Sudorii !

      De multă vreme urmăresc ce se petrece acolo sus. “De multă vreme” este ceva relativ. Ce nu este relativ? Sigur, aici, jos, nu există relativ. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că tot ce există este necesar şi nimic nu mai este necesar faţă de ceea ce există. Toate sunt acolo unde trebuie să fie. Nemişcate. Culoarea este cea corectă. Dimensiunile sunt exact calculate. Mirosul este bine ales. Lumina nu supără, întunericul nu sperie. Zgomotul nu acoperă liniştea, liniştea nu este apăsătoare. Totul este perfect. Când lucrurile sunt perfecte, viitorul este incert. Ce poate urma perfecţiunii? Iată o întrebare pe care nu ar trebui să ajungem să ne-o punem vreodată. Acolo sus, relativul îşi face de cap. Aici, perfecţiunea sperie.
   Tavanul desparte două universuri. În universul de sus cerul are obiceiul să plângă. Nu întotdeauna. În cel de jos, nu se întâmplă nimic.
- Tu unde stai?
- Eu stau. Nu exist, dar stau. Dar tu exişti?
- Eu exist, dar nu stau. O clipă, tocmai a venit un înger cu un taxi. Am un drum de făcut. Vreau să vizitez un astru. Aşa, am urcat. Ziceai că nu exişti.
- Tocmai acest lucru mă sperie. Am un telefon care nu sună şi de la care nu pot să sun. Telefonul stă. Stă mereu pe masă în faţa mea. Dacă întind mâna îl pot ridica şi chiar aş putea să formez un număr. Un număr la întâmplare. Dar vezi, dacă mişc mâna stric modelul. Modelul de perfecţiune moştenit prin naştere. De fapt, cred că nici nu m-am născut. Aici nu se naşte nimeni. Universul meu este perfect şi, din acest motiv, nu sunt posibile modificări. De niciun fel. Dacă exist, înseamnă că m-am născut înainte ca universul să atingă perfecţiunea. Dar bănuiesc că, fizic, nu exist. Dacă totuşi m-aş naşte, universul nu ar mai fi acelaşi, şi-ar pierde perfecţiunea.
- Universul tău este complicat. Nu exişti, ai telefon, nu poţi vorbi la el, dar poţi vorbi cu mine ca să-mi spui că nu exişti deşi stai lângă un telefon care stă şi el. Tocmai am ajuns deasupra astrului. Este un astru îngâmfat şi vreau să-l pedepsesc. Poţi să-mi dai un sfat? În universul tău perfect, cum arată o pedeapsă?
- În vremea când universul nu era perfect, pedeapsa era dată de mişcarea perpetuă în ciclul viaţă-moarte. Viaţa urmată de moarte. La nesfârşit. Aici, în modelul universului meu, poţi să exişti perpetuu, poţi să nu exişti perpetuu. Sunt stările normale. Naşterea urmată de moarte şi iar de naştere, într-un ciclu nesfârşit, era, pe vremuri, o pedeapsă.
   Privi spre munţi. Frumoşi, dar pustii. Privi spre apele nemărginite. Valuri, culori, plictiseală. Cerul este, şi el, nehotărât. Îşi tot schimbă accesoriile. Şi indiferent. S-a pierdut şi semnalul. Vântul se plimbă nepăsător, liniştit, şoptind vorbe de dragoste florilor. Sau poate doar le sperie. Cine să ştie? Lacrimile norilor se înfig fără milă în carnea munţilor, aruncând din trupurile golaşe, bucăţi de piatră. Tot lacrimi, lacrimile munţilor. Soarele îşi zdrobeşte razele unde se nimereşte. Doar că, în universul unde chiar relativul este relativ, nimic nu este veşnic. Razele mor, razele se nasc, doar singurătatea este permanentă. Singurătatea spiritului său nu este relativă. Este absolută. Aceeaşi. Aşa, ca într-o joacă, se aşază pe malul unui râu. Adună pământul umed şi, ascultându-şi gândul, modelă o formă. Suflă asupra ei şi o numi viaţă. Ca în universul de sub tavan. Apoi născu timpul ca să măsoare viaţa şi să aducă moartea.
   De acolo, de sus, priveşte cum viaţa şi moartea se străduiesc din răsputeri să schimbe universul lui. Să-l facă perfect. Încercă să refacă legătura. Un automat îi răspunse că reţeaua perfectă a universului de sub tavan nu mai există. Perfecţiunea şi-a făcut treaba. Nesusţinut, tavanul  se prăbuşi.
   Deasupra universului său, Dumnezeu construi un alt tavan. Şi un alt univers. De rezervă. Iar el coborî pe pământ. Lângă un telefon. Fără să se fi născut.

Cecilia și soțul ei plănuiesc să se mute într-o casă nouă. Au tot căutat anunțuri pe internet de la agențiile imobiliare. În principiu, nu e complicat ce vor, un apartament cu trei camere, două băi, o sufragerie, două balcoane, din acelea descoperite, care să nu aibă pereți sau geamuri (pentru că Ceciliei îi place să stea la soare, să se bronzeze), o bucătărie, dar și un spațiu de depozitare a cutiilor cu pantofi. De la acest spațiu de depozitare pleacă majoritatea certurilor, soțul Ceciliei nu este de acord. Consideră că locul acelor cutii ar putea fi chiar pe balcon. În plus, spațiul de depozitare nu l-ar mai lăsa să-și facă o extensie a băii, cu un hamac. Practic omul își dorește o baie open space. 

Se uită ei ce se mai uită, căutând oferte, observă una destul de avantajoasă, apartament cu trei camere cum și-au dorit, însă nu în zona centrală a orașului, ci undeva mai pe la periferii, mai prin nord-vestul orașului. Locația nu prea va satisface nevoia de soare și de căldură a Ceciliei, dar ce să facem, nu le putem avea chiar pe toate, mai trebuie să mai și renunțăm la câteva dintre criteriile de selecție pe care și le-ar fi dorit pentru viitoarea lor locuință.

Merg pe la 9 dimineața, miercuri, să vorbească cu constructorii. Însă, încă de la intrare, Cecilia are o senzație stranie. Bărbatul o întreabă de ce nu ar fi bine să stea acolo. Ea începe cu o înșiruire de motive: că este departe de grădinița băiatului, de orele lui de pian, de primărie, de salonul de înfrumusețare pe care îl frecventează, de orice magazin de astă de unde și-ar putea face cumpărăturile.

Pentru toate acestea, soțul dă un răspuns foarte "inteligent":,, există mijloace de transport în comun". Cecilia nervoasă:,, Deci nu ai de gând să mă ajuți să mă deplasez dintr-un loc într-altul?".

Soțul Ceciliei din nou are o replică de ne întrebăm cât e de fidel și de dedicat ca soț: ,,Ai permis pentru toate categoriile, chiar nu vrei nici pe trotinetă să mergi, există taxiuri pe care le poți suna la orice oră din zi și din noapte." Cecilia și mai aprigă:,, Știi ceva, eu permisele mi le-am luat pentru mine, să îmi arăt mie că pot, ce vină am că în trafic am avut parte de tot felul de ciudați, așa ca tine, care vor cu tot dinadinsul să se izbească în mine? Mie mi-e frică de atâția participanți la trafic." Soțul îi zice, cu voce timidă:,, Bine, am să te ajut eu cu deplasările."

Lucrurile mai calmându-se pentru moment, cei doi merg să discute cu constructorii. Aceștia le oferă un plan al apartamentului, să poate vedea toate detaliile arhitecturale mai amănunțit. Soțul vede baia mai mică, pe care vrea el să și-o facă open space. Cecilia începe, cu o voce critică și moralizatoare: ,,Nu înțeleg de ce ai tu nevoie de baie open space? Unde ai mai văzut modelul ăsta de baie? La crâșmă?!!"

Bărbatul spune că o vrea pentru că el are idei inovatoare, nu conservatoare, să vadă lucrurile unilateral ca Cecilia, să vină toți pereții aranjați frumos, unul să nu vină înclinat mai la 95 de grade și că nevoia de perfecțiune a Ceciliei îl congestionează, îl blochează, simte că totul stagnează din cauza preferințelor ei tipicare. 

Cecilia se înroșește la față, tace, dar observă lucruri. Cecilia spune:,, Și mi se pare că lipsesc atât de multe lucruri, eu nu aș sta aici, e un spațiu gol."

Constructorii îi spun: ,,Este gol acum, pentru că nu sunt obiecte, abia dacă am reușit să zidim pereții, când vă veți muta aici, veți vedea că locuința va începe să prindă contur, o veți decora cum vă va plăcea, personaliza, și toate cele."

Cecilia discută cu soțul, vrea să îl convingă să mai amâne mutarea până când fiul ei va termina grădinița pentru că este un băiat foarte emotiv și orice schimbare majoră ar putea avea un impact neplăcut asupra performanțelor lui academice. 

Soțul nu este de acord, respinge propunerea Ceciliei și le promite constructorilor că se va muta de îndată ce apartamentul este construit, mobilat, tencuit. Acceptă însă ca spațiul de depozitare al cutiilor de pantofi să fie în baia open space.

Cecilia cedează, vede că oricum nu are cu cine să discute, mai are o ultimă rugăminte înainte de a se muta din apartamentul bunicilor, și anume: să fie atent cu toate cele 20 de tablouri de la bunicii ei, să nu le scape, să nu le ciobească rama când le scoate din mașină și le duce până în apartament. El promite că va avea grijă, că nu le va scăpa, zgâria, atinge de balustradă și așa mai departe.

Vine și ziua mutării, într-o vineri, nici nu l-a luat pe băiat de la grădiniță, busolă nu are în ghiozdan, nici hărți, nici aplicația ,,Hărți" instalată pe telefon, trebuie să ghicească unde se află noua locuință. Dacă nimerește acasă bine, dacă nu, doarme pe străzi.

Tablourile Ceciliei, săracele de ele, stau în portbagaj lângă două baxuri de apă Aqua Carpatica, o pungă plină de cutii de Cremșnit, , o altă pungă cu opt pachete de făină, un acvariu, nu știu câte cutii de șervețele, cârpe și toate cele.

Când le transportă, are grijă la fiecare treaptă pe care pășește, dar fiindcă are cinci într-o mână și cinci în cealaltă mână, zgârie rama unui tablou pe care l-a ținut în mâna dreaptă. Cecilia nu bănuiește ce s-a întâmplat până când soțul nu îl agață de un perete. Cecilia cu vederea ei agilă, ochi de vultur ce observă și cel mai mic defect la dioptria de +1,75, vede zgârietura. Îi spune bărbatului:,, Mâine vreau să mergi la magazinul chinezesc din piața mică și să cumperi o ramă nouă, dar tot aurie ca aceasta. Nu pot să mă uit la acest tablou, l-ai stricat cu neatenția ta!" Și, în fond, ce așa mare avere era? Era doar un tablou cu pisici blănoase. 

Soțul o întreabă:,, Dar nu se poate repara și cu lipici?" Cecilia enervată de asemenea inepție,, Nu, nu se poate repara și cu lipici. Este zgâriat, nu lipsește o bucată din ramă..."

Soțul reflectând afară la spusele Ceciliei:,, Femeie care nici ea nu știe ce vrea, nu vrea lipici, îi dau eu motive să vrea lipici." Și trece la fapte și mai vitejești, sparge acvariul din portbagaj. Cecilia vede tot de pe balcon, îi trimite un mesaj pe telefon să cumpere și un acvariu nou de la magazinul chinezesc și eventual pești noi de la pet shop, cât timp ea se chinuie să îi resusciteze pe toți cei care erau în acel acvariu, să îi pună la robinet, sub jetul de apă și într-o vază cu flori.

Ce să facem? Soțul Ceciliei trebuia să știe că ,,graba strică treaba".

Proyecto de construcción más algunas tonterías

Cecilia y su marido planean mudarse a una nueva casa. Siguieron buscando en Internet anuncios de agencias inmobiliarias. En principio no es complicado lo que quieren, un departamento de tres habitaciones, dos baños, sala, dos balcones, de los descubiertos, que no tenga paredes ni ventanas (porque a Cecilia le gusta sentarse al sol, broncearse). una cocina, pero también un espacio para guardar cajas de zapatos. La mayoría de las discusiones parten de ese espacio de almacenamiento, el marido de Cecilia no está de acuerdo. Piensa que el lugar de esas cajas podría ser justo en el balcón. Además, el espacio de almacenamiento no le permitiría ampliar su baño con una hamaca. Prácticamente el hombre quiere un baño con espacios abiertos.

Miran a su alrededor, buscan ofertas, notan una bastante ventajosa, un departamento de tres habitaciones como querían, pero no en la zona central de la ciudad, sino en algún lugar de las afueras, en el noroeste de la ciudad. La ubicación no satisfará realmente las necesidades de sol y calor de Cecilia, pero qué podemos hacer, no podemos tenerlos todos, todavía tenemos que renunciar a algunos de los criterios de selección que les hubiera gustado para su futura casa.

Irán alrededor de las 9 de la mañana del miércoles para hablar con los constructores. Pero, desde la entrada, Cecilia tiene una sensación extraña. El hombre le pregunta por qué no sería bueno quedarse allí. Comienza con una serie de razones: que está lejos de la guardería del niño, de sus clases de piano, del ayuntamiento, del salón de belleza que frecuenta, de cualquier tienda de este tipo donde pueda hacer sus compras.

A todo esto, el marido da una respuesta muy "inteligente": "Hay transporte público". Cecilia nerviosa: "Entonces, ¿no me vas a ayudar a moverme de un lugar a otro?".

El marido de Cecilia vuelve a tener una frase que nos hace preguntarnos cuán fiel y dedicado es como esposo: "Tienes permiso para todas las categorías, realmente ni siquiera quieres andar en scooter, hay taxis a los que puedes llamar en cualquier hora del día y de la noche." Cecilia es aún más feroz:,, Sabes una cosa, me saqué mis licencias para mí, para demostrarme que puedo, cuál es mi culpa que en el tráfico he tenido todo tipo de bichos raros, ¿Quién, como tú, realmente quiere chocar contra mí? Tengo miedo de tantos participantes del tráfico". El marido le dice, con voz tímida: "Está bien, te ayudo con los viajes".

Las cosas se calman por el momento y los dos van a hablar con los constructores. Les entregan un plano del apartamento, para que puedan ver todos los detalles arquitectónicos con más detalle. El marido ve el baño más pequeño y quiere convertirlo en un espacio abierto. Cecilia comienza, con voz crítica y moralizadora: "¿No entiendo por qué necesitas un baño abierto?". ¿Dónde has visto antes este modelo de baño? ¡¡¿En la taberna?!!"

El hombre dice que la quiere porque tiene ideas innovadoras, no conservadoras, ver las cosas unilateralmente como Cecilia, tener todas las paredes bien arregladas, una que no esté inclinada a 95 grados y que la necesidad de perfección de Cecilia lo congestiona, bloquea. Siente que todo está estancado debido a sus preferencias típicas.

Cecilia se sonroja, guarda silencio, pero nota cosas. Cecilia dice: "Y me parece que faltan tantas cosas que no me quedaría aquí, es un espacio vacío."

Los constructores le dicen: "Ahora está vacía, porque no hay objetos, apenas logramos construir las paredes, cuando te mudes aquí verás que la casa comenzará a tomar forma, la decorarás como quieras, la personalizarás". , y todo eso."

Cecilia habla con su marido, quiere convencerlo de posponer la mudanza hasta que su hijo termine el jardín de infantes porque es un niño muy emocional y cualquier cambio importante podría tener un impacto desagradable en su rendimiento académico.

El marido no está de acuerdo, rechaza la propuesta de Cecilia y promete a los constructores que se mudará tan pronto como el apartamento esté construido, amueblado y enlucido. Sin embargo, acepta que el espacio para guardar las cajas de zapatos esté en el baño abierto.

Cecilia cede, ve que de todos modos no tiene con quién hablar, tiene una última petición antes de mudarse del apartamento de sus abuelos, a saber: tener cuidado con los 20 cuadros de sus abuelos, no perderlos, donarlos. No les romperá la estructura cuando los saque del coche y los lleve al apartamento. Promete que tendrá cuidado, que no los dejará caer, no los rayará, no tocará la barandilla, etc.

El día de la mudanza llega, un viernes, ni siquiera ha recogido al niño de la guardería, no tiene brújula en el bolso, ni mapas, ni la aplicación "Mapas" instalada en su teléfono, tiene que adivinar dónde el nuevo hogar lo es, si le va bien en casa, si no, duerme en la calle.

Los cuadros de Cecilia, los pobres, están en el baúl junto a dos botellas de agua de Aqua Carpatica, una bolsa llena de cajas de Cremșnit, otra bolsa con ocho paquetes de harina, un acuario, no sé cuántas cajas de servilletas, trapos. y todo eso.

Mientras los carga, tiene cuidado en cada paso que da, pero como tiene cinco en una mano y cinco en la otra, raya el marco de un cuadro que sostiene en su mano derecha. Cecilia no sospecha lo sucedido hasta que su marido lo clava contra la pared. Cecilia con su visión ágil, ojo de águila que detecta hasta el más mínimo defecto a +1,75 dioptría, ve el arañazo. Le dice al hombre: "Mañana quiero que vayas a la tienda china en el pequeño mercado y compres un marco nuevo pero dorado como este". ¡No puedo mirar este cuadro, lo has arruinado con tu descuido!" Y realmente, ¿qué fortuna fue esa? Era sólo un cuadro de gatos peludos.

El marido le pregunta: "¿Pero no se puede reparar con pegamento?" Cecilia molesta por tanta ineptitud, "No, no se puede reparar con pegamento. Está rayado, no falta ni un pedazo del marco... "

El marido le pregunta: "¿Pero no se puede reparar con pegamento?" Cecilia molesta por tanta ineptitud, "No, no se puede reparar con pegamento. Está rayado, no falta ni un pedazo del marco... "

El marido reflexiona afuera sobre las palabras de Cecilia: "Una mujer que tampoco sabe lo que quiere, no quiere pegamento, yo le doy razones para querer pegamento." Y continúa con acciones aún más valientes, rompe el acuario. el baúl. Cecilia ve todo desde el balcón, le envía un mensaje por teléfono para que también compre un acuario nuevo en la tienda china y posiblemente peces nuevos en la tienda de mascotas, mientras lucha por reanimar a todos los que estaban en ese acuario, ponerlos. del grifo, bajo el chorro de agua y en un jarrón de flores.

¿Qué hacer? El marido de Cecilia debería haber sabido que "las prisas arruinan el trabajo".

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

Skáldskapur Roalds Dahls í raunveruleikanum

Barnasaga Roalds Dahls Matildu hefur líka sannleikskorn. Andlitsmyndin af Matildu (með lítilsháttar frávik frá Matildu sem endurspeglast í skrifum hans) er til í daglegu lífi. Þessi manneskja var að gera umbreytingar, lógaritma, jöfnur af ég veit ekki í hvaða gráðu, útreikninga að krafti 1000 án þess að nota reiknivélaraðgerð símans, lesa frá 4 ára aldri, sjá eigin áhugamál og ástríður á meðan eldri systir hans var að naglalakka hana og bróðir hennar var að horfa á fótboltaleik með ég veit ekki hvaða argentínska liði, ef faðir hennar vanmat hana þá smurði hann fóðrið á jakkanum sem hann klæddist oftast með svitalyktaeyði, hann vissi hversu langur tími mun renna upp af öllu korninu í skálinni hennar, hún vissi líka hver myndi útvega henni og áður en hún kláraðist myndi hún alltaf velja mjólk frá sama fyrirtækinu (því hún var bara hrifin af því), hún gat líka sagt frá útlitið hversu mikið á að hella fyrir til að flæða ekki yfir dúkinn, hún kunni að láta ekki hlæja sig að dansleikjum með því að stíga í fótinn á maka sínum, hún vissi hvenær það myndi rigna með mun betri nákvæmni en AccuWeather appið, hún fann þegar hún var hafnað eða samþykkt af þeim sem voru í ég sver það, fannst hún oft vera misskilin, þó hún skildi alla allan tímann, hún vissi hverjar ástæður og ótta allra voru, hún vissi að láta sig ekki vera síðri, hún kunni að berjast fyrir réttindum sínum , fyrir réttlæti og sannleika. Fyrir hana skipti alltaf máli hvað var sanngjarnt. Hann hefur alltaf verið rólegur, jarðbundinn maður, en jafn fyndinn. Með því að syngja viðleitni allra var enginn látinn óréttur eða hunsaður.

Hann sá fyrirætlanir allra, hvað lífgar hvern mann, hvað hressir hann, hvað dregur niður eða þreytir hann. Hún vissi hverjum hún ætti að treysta og hver hefði svikið hana í flóknari aðstæðum. Cam gæti næstum ímyndað sér hvers megi búast við af hverjum og einum, hvernig þeir myndu bregðast við, hvað myndi fá þá til samstarfs eða hafna hugmyndinni um samvinnu, hvernig þeir myndu tala við hvern og einn. Enginn gat komið henni á óvart með neinu, hún þekkti flestar aðstæður sem gætu komið upp á leiðinni.

Hann gat séð náttúrufegurð fólks, ekki gervifegurð, að það myndi farða sig, að það myndi setja á sig varalit, að það myndi búa til dúnmjúkt bindi í hárið eða að það væri í ræktinni að vinna við allt sitt. hópar vöðva. Nei, ekkert svoleiðis, hún mat fólk fyrir það sem það var, ekki það sem það vildi líta út fyrir að vera. Hún þurfti engar óþarfa snyrtivörur, eðlislægðin var hin raunverulegasta, þess vegna var hún falleg. Það sem var sérstakt við hana var sú staðreynd að hún mat fólk eins og það var, ekki endilega það sem það myndi bjóða eða sanna. Allt þetta gerðist vegna þess að hún sá fólk frá öllum sjónarhornum, gleypti augum þess, las það eins og hún væri að lesa skáldsögur. Hún var fús til að fylgjast með smáatriðum persónuleika hvers og eins, að taka það besta úr hverjum og einum, rétt eins og býfluga safnar frjókornum úr blómum til að vinna úr og breyta í hunang.

Á sama tíma var hún hógvær, hún gerði sér grein fyrir hvað hún gat og hvað ekki. Henni datt aldrei í hug eitt augnablik að hún gæti gert þetta allt sjálf. Hann þekkti sín takmörk. Hún skildi að það eru aðstæður þar sem hún þarf líka að hafa samráð við kunningja sína til að segja álit sitt og starfa með vitneskju um málið.

Hann hafði mjög vel og vandlega skilning á afleiðingum eigin gjörða og hvernig þær gætu haft áhrif á þá sem í kringum hann voru.

Persónan úr bók Roalds Dahls gæti fundið nútímaígildi sitt í engri annarri en Ceciliu.

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

Forhistorisk fisk

Et team av australske forskere og romfarere har våget å delta i et oppdrag de aldri har hørt om før, nemlig å ta en tur med den nye Kepler 170-raketten. Raketten er egentlig en prototype, fortsatt i utviklingsfasen testing, men ble lovet at de ville bli belønnet for sin tapperhet hvis de returnerte trygt til jorden.

De tok risikoen de er utsatt for, innså at de kanskje ikke ser dagens lys igjen, de tok utfordringen, tok alt de trengte, fikk to typer utstyr (en for når de er i raketten og en annen for når den vil måne og de må gå til overflaten av Jupiters måne Europa). Oppdraget deres tar sikte på å utforske og analysere himmellegemet Europa, som flere teorier har blitt hørt om, men ikke noe konkret i hovedsak. Mysteriet er desto større at det ble gitt dette navnet "Europa", et veldig generisk navn, fordi det er Europas kontinent og dannelsen av Europa FM, men jeg ser noe kjent i dette navnet, tyder det ikke på en eller annen måte ideen om at det kunne love eksistensen av livsformer, det være seg mikroorganismer? Og hvis det er sant, så: Hvordan ville en dag på Europa se ut?, Hvor mange timer har en dag der?, Hva vil gjennomsnittstemperaturen være? , Er himmelen noen spesiell farge der, som hvordan ser vi på jorden?, Har de årstider eller er det evig vinter?, Gitt at det er en vannaktig planet, er det flo og fjære?

Våre modige forskere vil gi oss svar på alle spørsmål. Kontrolltårnet sørger for at alle nødvendige kontroller er gjort for å ta av og motorene starter, propellene spinner raskere og raskere, de er av. De går gjennom alle lagene i atmosfæren på planeten jorden, de rister så godt de kan, de kan ikke engang holde øynene åpne lenger og de har forlatt atmosfæren. Nå beveger raketten seg fortsatt mot Europa, men i et lavere tempo, som om den flyter, noe den faktisk gjør.

For å oppsummere reisen deres, vil jeg si at etter en måned ankom de Europa, en måned der de bare overlevde på hermetisk tunfisk, kapsler som erstatter daglige måltider, de er dehydrerte og bentettheten har gått ned. De har ikke badet på en måned, men suksess krever ofre.

De ankom, de kom seg ut av raketten, de gikk på overflaten av Europas frosne hav. Faren for å skli og forstue ankelen er ikke som på skøytebanen, for tyngdekraften er ikke som på jorden, jeg berører overflaten med føttene nå og da, ikke hele tiden, det er mer en hopptur. Med en laser som smelter, koker, gjør ethvert materiale flytende, slo de et hull i Europas overflate for å trekke ut prøver, prøver av liv, hva som helst. En elektrisk stang settes deretter inn i det hullet. Når den oppdager skapninger, vil den lansere et nett der den vil fange dem. Ikke en gang et kvarter har gått i jordtiden at de allerede har fanget noe. Hva er vitsen med å bli fanget hvis han ikke kan komme seg ut av det hullet fordi det er for lite? Utforskere forstørrer hullet med laseren. De trakk ut et stort dyr på størrelse med strandhvalene som er på nyhetene. Jeg legger ham i en kuvøse av hans størrelse og tar ham med i raketten.

Han virker ganske nummen, og dør allerede av å bli tatt fra sitt naturlige habitat.

En av forskerne tar et atlas om anatomien til marine dyr på Europa. Se på den fisken, den ser ut som en brasmer kombinert med en steinbit. Munnen er ganske interessant, nesen er firkantet og har bart.

Først trodde de det var en sjelden art fra Felinae Purcicae natāre-riket, men etter at de stakk ham for blod, var DNA-testresultatet mildt sagt sjokkerende.

Forskerne holdt fanget en frossen havkat, nærmere bestemt ferskvannet Nebelung. Han var en av de få undervannsnebelungene (ganske gamle ser det ut til) som faktisk bor i det stille vannet på månen Europa. Den var grå som Nebelung-kattene på jorden. Den har form som en fisk, men ifølge atlaset ville den være kattedyr. Så det kan ikke være noe annet enn en sel hvis den har både katte- og fiskeegenskaper.

Mie ,mi-a plăcut căsuța . Din paiantă ,însă bine  cimentuită ,cu geam mare spre alee .

Asevărat  că  era  mult  de lucru .Fără ajutorul  familiei mele nu m-aș fi descurcat .

Ce  visam  noaptea ,ginerele meu punea în practică ziua .Așa am reușit ca în scurt

timp căsuța să arate ca nouă  cu poartă și garduri  cu pomi  înfloriți cu grădină pe rod ,

cu flori  ,de la cele de primăvară ,până la crizanteme .Vara era un rai ,cărările bine croite

mă plimba prin toată grădina cu ceașca de cafea în mână fericită de ce văd .Omul schimbă

locul ,e foarte adevărat ,dar trebuia să-ți și placă ce faci .

     Am apă ,am curent  electric-plăcii solare-,am apa Siretului  aproape ,unde arunc undițele

când am timp .În clipele de odihnă ,meditez  sub umbrar ascultând  zgomotul naturii : fulgerile ,

trăsnetele  ploii ,gemetele plopilor uriași în furtună ,foșnetul  frunzelor răvășite de vânt ,zborul

păsărilor ,roitul albinelor .Natura este atât de frumoasă  dar cum s-o guști de la etajul  patru ?

     Până la sfârșitul  lunii septembrie ,mă bucur de tot ce văd ,ascult ,simt.Când prima brumă

ucide tot ,fac curățenie de toamnă ,ar grădina ,mai las flori artificiale  în geam ,pun lacătul  pe ușă

cu regret  și plec la locuința mea de iarnă .Când mi-e dor  de ea ,o mai vizitez ,o găsesc  acoperită de

zăpadă ,fără alei ,fără cărării și foarte foarte  tristă .!       

                                                                           SFÂRȘIT