Nu stia sa atinga inima decit strivind-o

Liniste!

In sufletul meu

Nu mai e timp

Pentru distractii...

Pentru bucurii...

Pentru iubire...

Acum,

In intunericul meu

Recapitulez

Iarasi

Evenimentele

Vietii mele

Si simt ca

Nu mai am

Sanse

La evadare...

Asa ca

Las moartea cea oarba

Sa caute-n mine cu mana de moasa.

1. Întâmpină fiecare dimineață cu zâmbet

2. Ascultă-ți muzica preferată

3. Nu lăsa ca eșecurile din trecut să-ți dirijeze viața

4. Iubește

5. Visează cu ochii deschiși

6. Când ai realizat că ai greșit, grăbește-te să te corectezi

7. Fii primul care face un pas spre împăcare

8. Zâmbește tuturor

9. Dăruiește-ți o baie cu spumă

10. Nu-ți complica viața- iartă!

11. Mulțumește-i lui Dumnezeu pentru fiecare răsărit trăit

12. Nu mai folosi expresia " Nu Pot!"

13. Privește pozele vechi ( amintește-ți copilăria)

14. Îndeplinește-ți o dorință

15.Vizitează noi locuri

16. Bucură un copil

17. Trăiește-ți viața astfel încât să fii mândră/u de ea

18. Împlinește-ți pofta.

19. Nu-i permite orgoliului să hotărască în locul tău

20. Amintește-ți de fiecare faptă bună pe care ai făcut-o săptămâna aceasta

21. Rîzi

22. Sterge-ți lacrimile

23. Spune-i sufletului tău pereche " Te iubesc!"

" Este pentru fiecare din noi, într-un colț al acestei lumi, un suflet răsfrânt în mii de bucățele, de al nostru dor!"

Pasat V.

     Viața ta de fapt e... un tramvai... în care tu... nu ești nimeni altul decât un pasager. Un călător. Si uneori se va găsi un locușor liber pentru tine... în el. E de fapt un tramvai... cu multe persoane... mii. E un tramvai cu mii de fețe... necunoscute, care unii din ei se vor dovedi a fi doar niște persoane neutre... pentru tine. Fețe... care mai de care... vesele, posomorâte... Unele îți vor dărui căldură... altele nimic mai mult decât doar un zâmbet fals, și... atât de rece. Plin de indiferență... gelozie... ură, ce te vor ține la distanță.

     Vei fi la începutul călătoriei... te vei plimba pe străzi necunoscute... printre clădiri... Fiind la prima stație... vei fi curio(a)s(ă). Vei sta liniștit(ă) pe scaunul de lângă fereastra puțin aburită și vei privi cu ochii larg deschiși în jurul tău. Fiind curio(a)s(ă) de ce va urma.

Vei fi un simplu călător... ca și celelalte mii și mii de fețe. Le vei privi. Unele te vor atrage. Vei fi pur și simplu cucerită de frumusețea lor. Unii din ei  vor fi criminali de frumoși. Îți vor părea necunoscuți toți, dar... vei fi fericit... 

     Unii din călători îi vei păstra la distanță... alții vor fi asemeni unei cheițe. Vor descuia ușa sufletului tău... atât de ușor. Si vor păși încrezuți. Deci, acei cu o frumusețe plină de venin... dulce... Se vor așeza lângă tine, micșorând distanța dintre voi... Si atunci, acel rece... acea indiferență va fi înlocuită de un foc... ce s-a aprins brusc... în inima ta. Doar în inima ta. Si va arde. Iar " criminalul" va sta tiptil lângă tine, încălzindu-se.

     Sufletul tău va fi asemeni unei oglinzi în care " vânătorul de inimi" își va putea admira frumusețea nemaipomenită. Sufletul tău va fi o oglindă ce va fi ținută  în mâinele lui... simțindu-i atingerea... până și pulsul. Te va ține pe picioare... în brațele lui... fiind încălzit(ă). Si nici priveliştea de după sticla gălbuie nu te va mai atrage... ci doar acest suflet. Doar alături de el, timpul se va opri în loc.

     Vor trece multe stații... le vei privi preț de câteva secunde, întorcându-ți apoi privirea către ochii ce mențin focul... Si, cu fiecare secundă, te asiguri ca e un " foc veșnic". Îți vei  întoarce privirea către "atotputernicul"... către "stăpânul tău"...care îți știe respirația... care îți poate da aripi să te ridici până la cer sau... te poate pur și simplu " șterge". Te poate anula, doar printr-un cuvânt.

     Vor trece multe stații... cărora nu le vei da o mare importanță. Va trece o stație... două....trei... Si se va apropia stația... a nu știu câta....la care persoană ce era până și aerul pentru tine, va trebui să părăsească tramvaiul...să plece... pur și simplu din viața ta. A sosit stația lui. Va coborî... urcând în alt tramvai continuându-și călătoria. Vei cădea pur și simplu...jos...pe pardoseala atât de rece... ca și acele mii de fețe care le cunoscusei încă de la prima stație.

     Vei cădea, iar sufletul tău... se va face mii de bucăți. Vor fi atât de multe... și mici... Iar de ar sta cineva să le privească, în fiecare ciob vor zări chipul hoțului ce ți-a furat inima. Te va privi rece pregătindu-se de ieșire. Ușile se vor deschide, și va ieși. Va intra un vânt rece ce te va îngheța... complet. Însa nu și focul. El va continua să ardă. Si nu îl va stinge nici un vânt... nici ploaia... oricât de rece ar fi.

     Călătoria va continua... tu însă vei sta la pământ. În mii de bucățele. Si doar un călător... se va apropia de tine... Atingându-te cu vârful degetelor va încerca să te adune. Însă atingerea va fi asemeni unei săgeți. Atât de dureroasă. Va încerca să te adune, însă... în zadar... Nu el/ea e antidotul tău.

Priv.esc

Ma plictis.esc

Urmar.esc cum

Fecare secunda

Se scurge

Involuntar.

Ireversibil.

Incerc

Sa ma trez.esc

Din aceasta viata monotona

Insa fara succes.

Aceleasi momente,

Aceleasi sentimente

Ma stapan.esc.

Cum as putea sa evadez?

Gandurile involuntare,

Fara culoare,

Ma iau...apoi ma arunca

Intr-o prapastie

Denumita TRECUT

In care predomina

TACEREA.

Privesc...

Si observ cum

Amintirile

...negre...

...ca ochii tai...

Ce s-au invelit

Cu un strat

Inconmensurabil de praf

Ma cuprind stransss...

Cu bratele grele de griji

La pieptul lor

Cu speranta

Sa-mi recucereasca iarasi

Inima.

" De îndată ce se îndrăgostesc, oamenii devin mincinoși"

(Harlan Ellison)

     Cu toții iubim. O dată în viață... la sigur. Vom  avea multe povești de dragoste în cartea vieții noastre... în spatele nostru. Istorii pline de iubire, pasiune, nebunie...unele mai lungi... altele mai scurte. Dar toate cu fluturi în stomac și venin în sânge... atât de dulce. Si sunt dintre cele mai frumoase și enigmatice momente din viața fiecăruia.

     La un moment dat, fiind el într-o zi de vară-iarnă, toamnă-primăvară... într-una din zilele unui februarie, iulie sau a unui octombrie... vei întâlni un suflet care pur și simplu va reuși să te facă să înțelegi că fără el viața îți e pierdută... transformându-te într-un hoinar pe străzi necunoscute.

     Si, atenția fiindu-ți focusată asupra chipului angelic ce te-a vrăjit pe loc, nici nu vei observa ca de fapt în direcția ta se îndreaptă săgeata lui Cupidon. Se va apropia de tine, și... a avut loc impactul. Te-ai îndrăgostit. Si ce e de făcut? Vreai să rîzi dar totodată să plângi...

     Cert e că indiferent de ce vei face de acum încolo, înțelegi că ai nevoie de ea- de persoana ce doar cu o singură atingere îți poate încălzi sufletul... îi poate da foc... îl poate face să ardă.

     Vei obișnui să îți pui măști doar pentru a impresiona "viitorul "partener(ul)....dpar pentru a-l cuceri și pentru a-l păstra lângă tine... pentru că fără el... fără acel suflet, al tău... ar putea îngheța...câte un pic în întunericul nopților reci.

  Stiindu-ți de fapt defectele, vei prefera să mimezi doar pentru a atrage privirea și de a cuceri REGELE/REGINA  frumosului. Îți vei impune anumite reguli, valori care nu vor fi specific tipului tău.

     Si vei fi cu adevărat fericiți când stăpânul sufletului tău îți va deschide porțile sufletului său... când te va îndrăgi.... Si nu vei ști că, de fapt... ai fost îndrăgit pentru masca pe care o porți.

     Vei fi prins în plasa iubirii. În inimă, îți va arde scânteia, iar sângele va transporta prin tot corpul, veninul dulce ce îți va otrăvi fiecare părticică... până și ochii vor sclipi, iar numele odată rostindu-l,  involuntar îți va desena zâmbete pe buze.
      Vei fi  fericit... până la un moment. Chiar de cel/cea de lângă tine e acea persoană care te poate face să uiți de probleme.... și să îți facă sufletul să zboare,îți vei da seama de greșeala comisă la început. Si vei realiza că, de fapt, la baza poveștii tale de iubire nu stau decât niște iluzii frumoase... create de tine.
     Vei realiza că e una din cele mai mari prostii pe care le-ai făcut vreodată. Vei dori să îți deschizi sufletul, dar... te oprești. Si vei continua să minți pe cel/cea pe care o iubești ca să nu te trădezi.
      Dar, la un moment dat, masca pe care o purtăm, nu va mai fi atât de atrăgătoare ca la început. Se va uza, iar pe timp ce trece, de pe fața noastră va cădea câte o bucățică din mască, dezgolindu-ne astfel încetul cu încetul chipul nostru. Nu vom mai fi atât de iubitori și grijulii ca la început. Îți vei da seama că nimic nu rămâne veșnic. Totul e într-o continuă schimbare. Si te vei întreba: Să fii iubit pentru ceea ce ești sau pentru masca pe care ai purtat-o până acum?
     Si abia atunci, când vei singur în nopțile târzii ( de ce îți era cel mai mult frică), vei realiza că persoana pe care ai plăcut-o te poate îndrăgi anume pentru defectele pe care le ai. Si te poate iubi orbește pentru ceea ce ești: pentru felul în care te porți, de felul cum cânți la chitară, pentru felul cum obișnuiești să o privești, și de felul cum te-ai obișnuit să iubești un suflet.... să-l iubești cu adevărat... să-l iubești cum doar tu știi.

Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.

Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.

Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.

În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată. 

A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.

Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?

Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze. 

Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.

Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.

Arv

I dag skal vi diskutere en spesiell gjenstand, en gjenstand som er kjær for oss, de av oss som fortsatt holder ting lagret på loftet i huset, nærmere bestemt en filthatt. Bayersk hatt, hatt av ubestridelig historisk betydning, fanget fem dåp, to eksamener, flere bryllup og det er omtrent det. Lue som flere generasjoner bare hadde, men å ha på seg tror jeg ikke de hadde på seg, den er ikke brukbar for lenge siden. Som jeg nevnte tidligere, føles den, den er blå (en elektrisk blå eller kongeblå), og den har en fjær festet til siden.

Cecilias oldemor insisterte på at hun skulle holdes under best mulig forhold. Noe som skjedde, bare tidens gang har sagt sitt, det er ikke lenger som det pleide å være, det sitter ikke lenger som det pleide. Selv nyansen av blått er ikke lenger levende, den er mer shabby, gammel, støvete. Det ville være flott for vintageantrekksideer, men ellers hold det pent, bare for samlingen.

Det var ingen liten overraskelse for Cecilia å finne at hatten, beskrevet så poetisk så langt, skjuler en stor defekt, nærmere bestemt huser den en møllfamilie. Så la oss innse det, når noen arver en hatt, får de ikke bare hatten, de får også møll til den.

En familie ville leve i hatten. Familie?, så mange?, dynasti kanskje, den har også en konge og en monark og stort sett alt det trenger for å være et fullverdig monarki. Men hvordan kan man like dette? Hvor lenge har han vært tom for møllkuler?, siden når har Pronto blitt brukt til skadedyrbekjempelse? En sint og grublende Cecilia stiller seg selv disse spørsmålene til stadighet. Hvordan med all den tilsynelatende omsorgen som alle har tatt, ender hatten opp med å gå i oppløsning med denne hastigheten. Hvis den oldemoren visste og var i live, ville hun blitt ekstremt sint. Cecilia sitter og sitter og tenker på en løsning for å gjenopprette æren en annen gang.

Han fant det, han vet hva han skal gjøre, han vil komme med en løsning som vil drepe dem, etter at de dør, vil han ta og kutte ut den delen av materialet som vil fjernes.

Fortsett som jeg beskrev. Bare ved å leke og utdype den kuttede delen mer og mer, når han den andre siden av materialet med saksen. Gode folk, dere har hatt det i fire generasjoner, hvordan vet dere hvordan dere skal ta vare på en eiendel noen etterlot dere? Hun ga deg ikke å legge et ansvar på dine skuldre, hun ga det til deg fordi hun trodde det ville være fint for deg å ha noe hun likte ganske godt. Du krysset virkelig grensen til lettsindighet! Vi skjønner at du egentlig ikke bryr deg om selve hatten, men bryr du deg ikke også om oldemoren som betrodde deg den?

Cecilia begynte å sy med tråd av lignende farge som hatten opprinnelig ville ha vært. Hva er poenget? Perfekt synonymi finnes ikke, verken i farger eller i ord, dessverre var fargen unik, den var uerstattelig. Cecilia, med +1,75 dioptri tror det var samme farge. Vi vet ikke hva mer vi skal si... intensjonen var god... å "gi tilbake sin ære en annen gang", men på grunn av for mye overdreven iver ble resultatet litt av. Cecilia, vi setter pris på ta vare på deg du hadde den på, desinfiserte den, renset den, tok vare på den, noe som alltid settes pris på, men hvis du ikke hadde hatt det så gøy med å klippe, var det fortsatt veldig bra.Det er alltid lurt å ha balanse i alt . Hvorfor er det bra å måle handlingene våre, beslutningene våre? For, la oss si at vi kjører og vi må svinge, vi har en kurve fremover, vi må måle hastigheten vår (fordi for mye kan ta oss av veien, avviker fra vår vei), ønsket vi ønsker å passere den kurven med, det spiller ingen rolle hvor lang tid det ville ta, hvor fort, hvor ekspert, hva jeg ikke vet hva.. det som betyr noe er hvor harmoniske og trygge vi vet hvordan vi skal komme gjennom alt. Ingen applauderer oss, vi er bare oss selv, og vi trenger ikke applaus.

Likeledes i dette tilfellet kunne den nedarvede hatten ha forblitt intakt, den ville ikke ha krevd inngrep, reparasjoner, oppussing, retusjering, hvis ikke vår kjære Cecilia hadde ønsket så iherdig å forbedre den helt. Også verdt å vurdere er at ting ofte ikke krever en radikal endring for å fungere, bare delvis eller bare en fjerdedel vil hjelpe like mye.

Cecilia...Cecilia...enten hadde du ikke en sikker hånd, eller så brydde du deg for mye om hatten.

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

Meglepetések az új lakásban

Miután az új lakásba költözött, pontosabban minden holmiját magával vitte, Cecilia egyre több természetellenes dolgot kezdett felfedezni. Például bútorokat mozgatott, és egy ponton recsegést hallott a falban. Cecilia érdeklődve egy kicsit megkocogtatta a falat a körmével, a vakolat pillanatok alatt leszakadt, gyönyörű lyukat tárva a falon. Így szorgalmas és elhivatott építtetőink átlátszó szalaggal fedik le a lyukakat, amelyekre meszelik. Finoman szólva is furcsa lenne, de azt is mondhatnánk, hogy ez csak a világ szeme által végzett munka. Földrengés vagy ilyesmi esetén mit csináljunk az ilyen falakkal? Ráesnek a bérlőkre, mielőtt kiszabadulhatnának a lakásból.

Aztán a mosdóba akarta vinni a törlőkendőket, a fürdőszobában mi mást talált, egy dupla sajtburger szendvicset, amit egy hónapja ott felejtettek, de szinte tökéletes állapotban. Már semmiképp ehető, de elképesztően jól néz ki. Van még csomagolás cordon bleu-ból, almás pite Hornbachból, osztrák sonka (a legfinomabb sonka építőknek), Martinel kolbász, úgy tűnik, hogy az emberek a német minőséget részesítik előnyben az elfogyasztott ételekben, ez csak egy megfigyelés.

De ezek az oldalmérnökök kicsit álmosak, mert otthon felejtették a mechanikus ceruzákat, notebookokat, nem tudom hány tollat. Ceciliának megfelel, nagyon jól jön neki, ha négyes és kettes osztályzatokat tesz, mert a szíve csak ezt engedi. Akinek sikerül hetest szereznie a tesztjein, az tényleg tud valamennyire angolul. De szerinte nem lenne nehéz, hisz az erőfeszítésnek mindkét irányból kell jönnie, nem csak az egyik ad, a másik kap. Ráadásul úgy véli, hogy ez nagyon jól megkönnyíti a tanulást, de ebben a képességében kicsit elbizonytalanodik, a gyerekek tesztjeinek elolvasásával szeretné meggyőzni magát. Hidegnek tűnik, de belül meleg, érzékeny, sőt gyerekes szív rejtőzik. A túl nagy gyerek akarástól nem idegeskedik, még nevet is, ha meglátja az asztalt a nappaliban, ugyanazt a régi asztalt a nagyszülei lakásából. Mennyire firkált, zsírkrétával, színes ceruzával, vízfestékkel rajzolt maradt a fia 2-3 éves korából. Amikor kicsomagol, látja a korábbi évek kifestőkönyveit, azt látja, hogy milyen ügyetlenül, mégis imádnivalóan színezett ki minden szereplőt, minden házat, minden részletet a képeken, milyen jól ment a színezéshez. Nem hagyja ki az üzeneteket tartalmazó kártyákat sem, amelyeket idősebb korában, körülbelül 5 éve kapott. Voltak olyan mondatok, amiket be kellett volna fejeznie, például: "Ha lenne egy virágom, odaadnám neki...", Ha megköszönném anyámnak, megtenném, mert... " rövid szövegei hála, karácsonyi ajándék egy nénitől.

Szép emlékek, de a meglepetések a lakásban nem maradnak el, folytatódnak. A parketta mindig csikorog, amikor Cecilia rálép. Hasonló hangjegyeken az ajtók is nyikorognak, amikor kinyitod őket. A fiókok kiesnek az éjjeli szekrényből, amely az egyetlen éjjeliszekrény a hálószobájukban. Mit mondhatunk a gyerekszobáról? Minden doboz, amiben a játékaikat tárolják, egymásra csapódik, ráadásul leírhatatlanul hideg van. Minden szobában átlagos a hőmérséklet, csak a fiam szobájában elviselhetetlenül hideg. Az ablak dupla üvegezésű volt, de nem volt jól rögzítve, hiányzik egy hőszigetelő réteg is.

Cecilia figyelmeztette, mit fog kezdeni a fiával, aki egyébként is állandóan arcüreggyulladást kap, és gyakran kell megküzdenie az orrával, mert hasonlít rá? Kapucnis fürdőköpenyt rendelt, hogy állandóan viselje, beleértve az alvást is.

A mennyezeti lámpa egyben diszkófényt is ad, mert mindig villog, kicsit idegesít írásnál, olvasásnál, körömvágásnál, de szobai világításnak úgy jó, ahogy van, egyelőre. A jövőben hidegebb világítású csillárt fog vásárolni, mert cseresznye egyenruhája van, és nem szereti, ahogy a cseresznye sárga fényben néz ki. A lilát viszont szereti, és ha kék a fény, akkor az egyenruha lilának fog kinézni, amit elbűvölőnek találna, hogy sokkal érdekesebb, látványosabb egyenruha lenne, mint amilyet eddig megszokott. hosszú évek.

Összegezve mindazt, amit a szűkölködőknek sikerült Cecília lakásba költözéséig megcsinálni, sok meglepetés ért, és minden szobában sár a padlón, ételmaradékok, ottfelejtett tárgyak, de lakható lakás, elég meleg van, néhány szobában működik a tévé, a hűtő, az internet, és reméljük, működni fognak tovább, nincs vége, mivel novemberben fúj a szél, minden tönkremegy, és a bérlők a hibásak, a vezetékek régiek, hogy hőérzékenyek, hogy egy rakás technikai részlet, amitől megborzongunk, nincs értelme, megnehezítik az életünket, és fontos lenne, hogy mindenhez hozzáférjünk, amíg a teljes összeget fizetik. ár, nem fele vagy negyede. Miért kapjon rossz jegyeket a gyerek, mert nem fejezte be hajnali kettőig az érettségi dolgozatát, miért kellett volna megromlott az étel a hűtőben, mert nem állandó az áram, a hűtőben el van szedve az étel és büdös, a a gyermek megeszi, majd szüksége van rá az iskola vagy a meditáció alóli felmentés alól, hogy nem tudja magát olyan állapotba hozni, amelyben van? Miért kell neki pótolnia ezeket az órákat? Szándékosan kihagyták? Vajon szándékosan nem azt tette, amit mások elvártak tőle, vagy nem volt módja? Igen, inkább mondd meg nekünk, ki akar ítélkezni mások felett, akik nem. Manapság, ha nincsenek egyenlők, nem tud.

Kevesen vannak, akik igazán megértik, leülnek és elemzik a helyzeteket. A vagyontalanoknak mindenre ugyanolyan esélyekkel kell rendelkezniük, mint a vagyonosoknak. Ez nem lehet akadály. Ha felvételt akar adni a biológiára, és meghibásodik az internetje, hogyan tekinthet meg speciális értekezéseket? A szülőknek gondoskodniuk kell a gyermek tudás- és kiteljesedési igényéről. A szülők vigyázzanak, nem ez a probléma. A probléma ott kezdődik, hogy ki tudta olyan jól, hogyan kell mindent beállítani. Cecilia, ha törődik gyermeke jövőjével, fossza meg őt néhány kifogástól (aki bocsánatot kér, önmagát vádolja), a "talán túl egyszerű" senki által meg nem emésztett magyarázatoktól, amiket évek és évek múltán ad majd ki. Tedd meg neki a szívességet, és költöztesd át egy olyan városba, ahol több lehetőség kínálkozik, ne hagyd, hogy olyan helyzetekbe kerüljön, amelyeket egykor megbánni fog.

Am o amintire tare puternica dintr-o dimineata de iarna ,putin dupa ce se luminase  ,de acum asa multi ani ca pare din alta viata

Mergeam spre cluj intr-o vreme apropiata sarbatorilor, poate chiar in ajunul craciunului si-ntr-un loc, dincolo de reghin ,drumul urca pe un deal iar soseaua ocolea un sat peste care ninsese greu,  aflat ca-ntr-o caldare,sub picioarele mele

Nu ningea,dar era un fel de picla coborita peste sat ,iar norii stateau asa josi ca pareau un fel de baldachin

Din toate casele din satul asta, din toate hornurile lor,se ridica cite un fir subtire de fum alb ,asa drept si nemiscat in aerul limpede si rece ca pareau ,pur si simplu ,agatate de cer, ca niste goburi in brad.

Am oprit si-am stat o vreme sa ma dumiresc daca satul ala chiar plutea pe nori si s-aleg unde-i cerul si pamintul , sa vad unde-i drumul si incotro merg.

         - Duceţi-l în biroul meu! ordonă unul dintre civili continuându-şi discuţia cu o femeie tânără, fardată violent. Ştiţi unde, da?

     Poliţiştii îl îmbrânciră în clădire, obligându-l să urce mai multe scări, să coboare altele şi în cele din urmă să intre într-un birou minuscul, cu aspect cazon, mobilat doar cu o masă, un dulap metalic şi două scaune. Individul ciolănos îi desfăcu cătuşa de la mâna dreaptă, destul de brutal de altfel, pe care o prinse apoi de ţeava unui calorifer.

Rămas singur, Dragoş Fluieraş, de profesie medic ginecolog, constatase că poliţistul îl priponise de ţeava de jos a caloriferului, obligându-l să stea răsucit şi cocoşat, într-un echilibru mai mult decât precar. Abia după vreo oră auzise nişte paşi apropiindu-se şi răsuflă uşurat.

         - Procuror Ilie Cucoară! se prezentă civilul pe care-l văzuse mai înainte pe scări, un bărbat între două vârste, durduliu, cu obrajii şi nasul de culoarea vişinei putrede. Ai făcut-o lată, omule!

         - Poate îmi spuneţi şi mie ce am făcut! răspunse el cu o întrebare. Sunt un om paşnic, la locul meu, îmi plătesc taxele către Stat şi respect legile ţării!

         Procurorul rămase o clipă perplex, privindu-l cu ochii holbaţi, dar în clipa următoare sări de pe scaun şi se repezi asupra lui cu pumnii şi cu picioarele. Parcă înebunise. Nici măcar sângele care începuse să ţâşnească din nasul şi din gura victimei nu fusese îndeajuns ca să-i tempereze furia.

         -  Care va să zică, urlă el ştergându-şi sudoarea de pe frunte, îţi plăteşti taxele la Stat, hai, dar de ce paştile mătii violezi femei judecătoare? Ştii cine era judecătoarea pe care ai violată ieri seară? Îţi spun eu, canalie! Era nevastă-mea!!!

          Dragoş Fluieraş, aflat la pământ şi apărându-se cu singura mână liberă, negă cu înverşunare.

         - N-am violat pe nimeni, domnule procuror, sunt medic ginecolog! Toată ziua mă uit doar în ...

         - Eşti şi pervers, pe deasupra! Lasă că-ţi scot eu toate perversiunile din cap! Poţi dovedi unde ai fost aseară?

         - Cum să nu pot? Am martori cel puţin cincizeci de familii?

         - De ce nu cinci sute?

         - Fiindcă atâtea familii au fost la onomastica medicului-şef, Gălbează!

          Procurorul se aşeză pe scaun şi-şi aprinse o ţigară.

         - Mă provoci...mă provoci ca să scapi basma curată, nu-i aşa? Vrei să-mi demonstrezi că ai luat-o razna!

         - Nici gând, domnule procuror. Sunt încă în deplinătatea tuturor facultăţilor mentale!

         - Cum te numeşti?

         - Dragoş Fluieraş.

         - Cu ce te ocupi?

         - Sunt medic ginecolog la Spitalul de Urgenţă Grozăveşti.

         - Probabil că eşti şi căsătorit, ai şi copii şi, de ce nu, mergi duminica la biserică?

         - La biserică nu mă prea duc, recunoscu Fluieraş domol, dar în rest aveţi ...

        Procurorul strivi ţigara în scrumieră cu nervozitate.

         - Cred că până la urmă am să te împuşc!

         - Nu m-aş mira după cele întâmplate!

         - Iată-te şi victimă!!!

     În liniştea care se lăsase peste cuvintele lui Fluiersş se auzi deodată un tropăit de paşi, înjurături şi proteste, urmate de o bătaie energică în uşă. Procurorul Cucoară, obişnuit, se pare, cu asemenea scenete ridică ochii din dosarul aflat pe birou.

         - Intră! zise.

         Cei doi poliţişti care îl ridicaseră de dimineaţă pe Fluieraş îşi făcură apariţia ţinând imobilizat de mâini un bărbat îmbrăcat neglijent şi nebărberit, aflat într-o stare de tensiune explozivă.

         - Permiteţi să raportez, domnule procuror! vorbi ciolănosul. Individul acesta s-a prezentat la noi pretinzând că se numeşte Dragoş Fluieraş şi că, de fapt, el este violatorul...

         - Pretinzând???

         - Ulterior l-am verificat şi...s-a confirmat că...

         - Dar ăsta cine e? întrebă procurorul derutat, arătând către celălalt Fluieraş. De unde l-aţi săltat?

         Poliţistul se scărpină în creştetul capului depăşit de situaţie.

          - Dumnealui locuieşte la nr. 51, iar ăsta, vis-a-vis, la nr. 51 bis!        

         -  În mandat ce scria ?

         -  Păi, nu ştiţi, urma să-l scrieţi?

         -  Şi tu i-ai ridicat, aşa, fără mandat?

         -  Numai pe primul, fiindcă al doilea s-a predat singur!

         - Eşti un dobitoc! zbieră procurorul luându-se cu mâinile de cap. Ce-i spun eu acum omului ăsta ?

         Cei doi poliţişti se priviră o clipă complice, apoi cel mai pirpiriu făcu un pas înainte.

         - Eroare din greşeală, domnule, să trăiți!

(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)

Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural. 

Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.

Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.

Glace islandaise

(bien, pas exactement islandais mais vous voyez l'idée, tiré d'Islande)

Il est 9 heures du matin, il fait encore nuit, c'est aussi normal car nous sommes très proches du cercle polaire arctique et nous allons au McDonald's de Reykjavík, à peu près le seul qu'on puisse encore trouver en Islande, après qu'un décret ait été pris en Le pays ne propose pas de restaurants vendant de la restauration rapide. Comme c'est le seul qui reste, nous ne voyons aucune raison de ne pas profiter de l'occasion, alors nous allons voir ce qu'ils ont au menu et d'après ce qu'il semble, la plupart des sandwichs sont des variations sur le même thème, des versions diversifiées de le burger-Filet-O-Fish. Nous avons deux plats de Filet-O-Fish, un au saumon, un à la truite, deux grandes portions de frites, car ce sont mes préférés sur tous les menus de McDonald's, de tous les pays, un muffin au chocolat et, surtout, le plus surtout, l'islandais McFlurry. Elle diffère du reste de l'Europe en ce sens qu'elle est beaucoup plus froide, le climat l'aide également à se conserver, sa texture est beaucoup plus homogène, plus glaciale et présente une nuance de bleu intense avec des morceaux de stracciatella également bleus, ce qui semble étrange pour moi. Ils ont utilisé du colorant alimentaire bleu qui contient du E407, ce sont eux qui prétendent qu'ils ne veulent pas d'aliments transformés, qu'ils veulent que tout soit aussi naturel que possible.

Nous dégustons le McFlurry islandais. C'est bon... prenons une autre bouchée,... c'est incroyablement bon... et encore une chose, n'oublions pas le goût... oui, nous l'avons eu, c'est aussi le meilleur McFlurry que nous ayons jamais goûté. dommage que ce soit si loin de chez moi. Cependant, nous pensons que le restaurant McDonald's d'Islande suit un certain thème, à l'exception des frites, tout le menu ressemble à celui d'une taverne située en bord de mer, les serviettes sont également bleues avec des poissons dessinés dessus, les verres sont écrits avec des messages comme "Prêt pour une aventure marine ?", tout est dans les tons de bleu dans la pièce. Fait intéressant, on trouve aussi McDonald's en Islande, c'est très différent de tous les autres que nous avons vus jusqu'à présent.

Parce que nous avons tellement aimé la glace du McDonald's islandais, nous allons goûter d'autres saveurs et boules de glace des gelaterias locales, à savoir Isbúð Vesturbæjar. Et ici, ils ont de nombreux assortiments parmi lesquels nous pouvons choisir. Nous prenons du cacao et des pistaches. Et ce sont les meilleurs. Islande, je tiens à te féliciter, tu es le meilleur glacier que j'ai jamais rencontré. Ce que vous proposez, peut-être trop peu ou plus personne ne le propose. Vous vous êtes spécialisé dans la transformation du froid en quelque chose d'artistique, agréable à regarder, à sentir et à goûter, une synesthésie à tous points de vue.

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la MatiMatilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretullda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

Roald Dahls fiktion i verkligheten

Roald Dahls barnberättelse Matilda har också ett korn av sanning. Porträttet av Matilda (med små avvikelser från Roald Dahls MatiMatilda, en barnberättelse, har också ett korn av sanning. Porträttet som speglas i hans skrifter) finns i vardagen. Den personen gjorde permutationer, logaritmer, ekvationer av jag vet inte vilken grad, beräkningar i styrkan 1000 utan att använda telefonens kalkylatorfunktion, läste sedan 4 års ålder, såg sina egna intressen och passioner medan hans äldre syster gjorde hennes nagellack, och hennes bror tittade på en fotbollsmatch med jag vet inte vilket argentinska lag, om hennes pappa underskattade henne, smetade han in fodret han bar oftast med roll-on antiperspirant, han visste hur mycket tid kommer att ta slut på alla flingor i hennes skål, hon visste också vem som skulle förse henne och innan de tog slut, skulle hon alltid välja mjölk från samma företag (eftersom hon bara gillade den), hon kunde också säga från blickarna hur mycket man ska hälla för att inte svämma över duken, hon visste hur man inte skulle bli utskrattad vid danser genom att trampa på sin partners fot, hon visste när det skulle regna med mycket bättre precision än AccuWeather-appen, hon kände när hon blev avvisad eller accepterad av dem i jag svär, hon kände sig ofta missförstådd, även om hon förstod alla hela tiden, hon visste vad allas skäl och rädslor var, hon visste att inte låta sig vara underlägsen, hon visste hur man kämpade för sina rättigheter , för rättvisa och sanning. För henne spelade det alltid roll vad som var rättvist. Han har alltid varit en lugn, jordnära person, men lika rolig. Genom att sjunga allas ansträngningar lämnades ingen kränkt eller ignorerad.

Han såg allas avsikter, vad som livar upp varje människa, vad som piggar upp honom, vad som deprimerar eller tröttar ut honom. Hon visste vem hon skulle lita på och vem som skulle ha svikit henne i en mer komplex situation. Cam kunde nästan föreställa sig vad de skulle förvänta sig av var och en, hur de skulle reagera, vad som skulle få dem att samarbeta eller förkasta idén om samarbete, hur de skulle prata med var och en individuellt. Ingen kunde överraska henne med något, hon var bekant med de flesta situationer som kunde uppstå på vägen.

Han kunde se människors naturliga skönhet, inte konstgjorda skönhet, att de skulle sminka sig, att de skulle sätta på läppstift, att de skulle skapa en fyllig volym i håret, eller att de skulle vara på gymmet och jobba med allt. muskelgrupper. Nej, inget sådant, hon uppskattade människor för vad de var, inte vad de ville framstå som. Hon behövde inte onödig kosmetika, naturligheten var den mest verkliga, det var därför hon var vacker. Det som var mest speciellt med henne var det faktum att hon värderade människor för vilka de var, inte nödvändigtvis vad de skulle erbjuda eller bevisa. Allt detta hände för att hon såg människor från alla perspektiv, absorberade deras blickar, läste dem som om hon läste romaner. Hon var ivrig att observera detaljerna i varje persons personlighet, att ta det bästa från var och en, precis som ett bi samlar pollen från blommor för att bearbeta och förvandla till honung.

Samtidigt var hon blygsam, hon insåg vad hon kunde och vad hon inte kunde. Hon trodde aldrig ett ögonblick att hon kunde göra det helt själv. Han visste sina gränser. Hon förstod att det finns situationer då hon också behöver rådgöra med sina bekanta för att yttra sig och agera med kännedom om ärendet.

Han hade en mycket fin och noggrann uppfattning om konsekvenserna av hans egna handlingar och hur de kan påverka omgivningen.

Karaktären från Roald Dahls bok kunde hitta sin moderna motsvarighet i ingen mindre än Cecilia.