Începutul contează în portugheză

Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.

Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.

La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.

Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.

La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa. 

Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.

Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.

La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești. 

Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.

Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.

Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.

Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.

Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.

 

O começo importa

 

O começo, tão difícil quanto emocionante. Você carrega em seu coração uma ampla gama de experiências, emoções, humores, sensações. Muitos deles talvez sejam expressos e expressos de maneira muito desajeitada, é assim que é agora. É um período de formação de habilidades, de buscas, de descobertas, de revelações, de aprendizado com erros e fracassos, momentos em que você testa mais, não tem convicção de que quer continuar o que começou. Outras vezes sabemos que se inicia uma nova etapa da vida, que procuramos tanto para nós como para quem nos rodeia.

Seja como for, o começo conta, imagine um bom atleta, que teria participado de várias competições e não sei o quê, ainda chegaria lá se não tivesse apoio, se não tivesse o sorte em encontrar o treinador de acordo com seu estilo de aprendizagem e suas necessidades? Não, absolutamente não.

Da mesma forma, talvez imaginemos uma marca, ela teria feito sucesso, tanta gente teria comprado ali se não tivesse suporte, publicidade, promoções em não sei quantos canais de redes sociais? Não, claro que não, o mundo nem saberia que essa marca existia.

O começo significa o desapego do que era antes. Pode ser planejado ou não com antecedência, depende do que queremos começar. Se, por exemplo, quisermos matricular-nos em aulas de balé, sim, podemos planejar o início, mesmo assim não é realmente planejável, se a instrutora não retornar da licença maternidade na data marcada. Se estivermos em licença maternidade o parto não pode ser agendado, não podemos escolher o mês que vamos dar à luz e muito menos o dia, a hora. Isso acontece momentaneamente. Então nós e a criança temos um começo, um novo caminho que percorreremos juntos. Importa como queremos que a criança comece sua vida. Como pais, podemos escolher o que queremos que o filho tenha. Só expressamos nosso amor enviando-lhe dinheiro e pacotes de não sei que brinquedo do país em que trabalhamos, mas enquanto isso um estranho está cuidando do nosso filho? Não nos surpreendamos mais tarde que haja barreiras, restrições entre nós e a criança. A falta de proximidade com a criança e de comunicação com ela impacta no seu desenvolvimento, pois ela nunca teria se sentido desejada por eles. Ele se lembrará apenas de seus pais biológicos, mas não os reconhecerá como pais no verdadeiro sentido da palavra.

No pólo oposto estão os pais que optam por permanecer no país. O amanhã dá origem às incertezas, esse estresse gerado pelas incertezas, que nos imaginamos, transborda para a criança, se não soubermos nos controlar e deixar que ela faça o que quiser. Aí os pais ficam irascíveis, falam bobagens, na verdade bobagens, para a criança, do nada. Prestamos muita atenção à criança na primeira parte da infância, porque a mente dela é como uma esponja. Absorva tudo, cada palavra, gesto, tom de voz. Involuntariamente, ele se apropriará desse começo. Ele assumirá o controle de humores, pensamentos, impressões, atitudes. Seria uma pena se isso acontecesse. Ele deve crescer lindamente sob todos os pontos de vista, porque seus pais o teriam levado pelas melhores escolas, pelos melhores colégios, pela tão sonhada faculdade e não sei onde, seria em vão que ele chegaria à altura de 1,90, bem desenvolvido, atlético e não sei como, se por dentro encontramos uma mistura de traumas, guardados em nós mesmos, não percebidos no tempo, não expressos, não curados. Por fora pareceria bom, mas por dentro ver-se-ia que nenhuma alma foi colocada no seu crescimento, porque definitivamente lhe faltaria o que seria mais valioso, a compaixão e a humanidade. Que família ele encontrará por sua vez? Que gerações resultarão dessa família e assim por diante.

Ela precisa do calor da alma, assim como a árvore, quando a plantamos, além de regá-la, fazemos com que ela cresça reta e grossa, ela também precisa do calor do sol para se desenvolver bem em todos os sentidos.

Às vezes, o início pode significar praticar um esporte, andar de bicicleta, aprender a preparar novas receitas e assim por diante. Porém, tenha cuidado, se você optar por aprender algo que não pode ser aprendido apenas assistindo a vídeos no YouTube e pronto, você precisa de instrutores ou professores para esse trabalho, procure procurar uma pessoa que tenha pelo menos a disposição mínima de querer. entenda seu desejo de aprender essa habilidade, sua motivação intrínseca para se tornar mais independente desse ponto de vista, seus medos, para apoiá-lo onde você não consegue, para superar esse obstáculo juntos. Caso contrário, você também vai sofrer, também vai ficar cheio de frustrações, de nervosismo por ter pago aquele curso e o instrutor não ter tempo para você, ele sempre tem outros, ele sempre prioriza eles contra você, com tudo isso você também pagou a mesma quantia de dinheiro que os favorecidos.

Assim como nas aulas escolares, existe a teoria das inteligências múltiplas segundo a qual existem 9 tipos de inteligência. Não sei por que alguns professores ainda pensam que seus alunos devem ser bons nas matérias. Se ele decidir humilhá-lo publicamente na frente da turma pelo pouco que sabe de matemática, então seria justo para ele, depois daquela aula, financiá-lo, dar-lhe dinheiro para ir às sessões de terapia, para se curar do seu medo. de fracasso, ansiedade que leva a hemorragias nasais, náuseas, tonturas, perturbações do sono e do ritmo cardíaco. Se ele não é bom em matemática, não tem problema, talvez ele seja mais expressivo, melhor em pintura, percussão, línguas, esportes, outras matérias. Não seria de forma alguma justo rotulá-lo de que ele não pode fazer nada, que ele não saberia e não entenderia de qualquer maneira, que nada pode ser feito por ele e com ele, que nada terá valor na vida e todos os tipos de cenários como este. Cada homem é único, possui qualidades próprias que devem ser praticadas, trabalhadas, aprimoradas. Isso é o que deveriam fazer os pais e professores que têm esse pensamento ultrapassado de que se ele não consegue aprender matemática, então não pode fazer nada. Por curiosidade, os formandos da faculdade de matemática ficam satisfeitos ao concluí-la, quantos acabam realmente ensinando matemática quando o caminho para se tornarem o que queriam está repleto de obstáculos a cada passo, e até mesmo os méritos e o conhecimento não importam mais? Quando de uma lista de 10 critérios ele não atendia a apenas um, caso contrário ele tinha todos e nunca foi aceito? Que sentido faz forçá-los a seguir um caminho que mesmo aqueles que amam a matemática não seguiriam? Deixemos que as crianças, os alunos, os alunos de todos os tipos escolham o seu próprio caminho, por mais ou pouco que lhes seja conveniente! Não se coloque no lugar dos outros pensando que os conhece melhor, que intui o que eles querem, o que aspiram. Erros cometidos por você mesmo são muito mais fáceis de corrigir do que aqueles cometidos porque outros o aconselharam a cometer um erro.

Depende do caso, se for uma criança mais dócil aceitará a situação e tentará lidar com ela, embora fique deprimido, sem paz consigo mesmo, cheio de raiva e acumulando frustrações ocultas. Mas se falamos de uma natureza que não obedece, que quer ser independente nas suas próprias decisões e preferências, corremos o risco de atingir uma taxa crescente de abandono escolar. Ele consideraria por que ir para aquela aula de mate-info, quando de qualquer forma ele não é encontrado em nada do que é discutido lá, nada se aplica a ele e não lhe convém. É por isso que é recomendável que os pais compreendam os seus filhos e os apoiem em todas as fases importantes da vida.

Mesmo tendo focado nos aspectos menos agradáveis, eles fazem parte da realidade de todo começo, afinal o começo é o mais complicado. Ao longo do caminho, as coisas ficam mais simples, mais fluidas, e tudo se torna uma experiência muito mais digna de ser vivida, vivenciada e sentida. É claro que as pessoas encontradas em todas as fases da vida de qualquer jovem têm os seus méritos.

Então vamos agradecer aos nossos pais que nos apoiaram o máximo que puderam, até certa idade nos deram oportunidades, roupas, acessórios, gadgets e tudo mais, nos alimentaram, tanto com comida quanto com sentimentos positivos, que nos deram um comprimido, que faziam curativos em nossas feridas após cada queda, que aliviavam nossa depressão quando achávamos que era inútil, que tinham paciência para nos estudar, nos analisar e nos dizer o que nos convinha melhor na maioria das situações, que caminhavam nos passaram pelos parques, pelas galerias de arte, gelaterias e confeitarias, que cultivaram alguns gostos pela música e pelas artes plásticas, que nos deram as primeiras instruções, o primeiro manual de instruções da vida.

Agradecemos também aos educadores, professores e professoras, porque também passaram boa parte do tempo connosco, e podem ter vivido o que vivemos, as emoções dos exames não foram só nossas, foram também deles. Agradecemos cada bom pensamento, cada vez que nos deixaram sair da aula se não nos sentíamos bem, quando nos corrigiram, quando nos obrigaram a não sei que competição, quando nos explicaram, quando soletrámos, lemos com eles, quando nos ensinaram coisas novas, quando mudaram destinos, quando trouxeram sentido às nossas vidas, quando nos ajudaram a gerir melhor o nosso tempo, a deixarmos de ser tão dispersos como éramos.

Obrigado do fundo do coração a todos que nos ajudaram a evoluir, a passar por mudanças benéficas, nos colocaram sob sua proteção.


Категория: Проза

Все стихи автора: Pisica amuzantă poezii.online Începutul contează în portugheză

Дата публикации: 20 октября 2023

Timp de citire: ~33 min.

Просмотры: 1119

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Nu ne-am fi așteptat în germană

Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,

Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,

Precaut ei traversează,

Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,

Se duc la piață, apoi la teatru,

Deja este ora patru,

Încă nu sesizează nimic,

Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,

Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,

Mai trece o oră și chiar ațipesc,

Au adormit toți în aceeași sufragerie,

Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,

Pleacă acasă, timpul zboară,

Ce urmează ne înfioară,

Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,

Nu i-am mai văzut atât de enervați,

"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,

Orice, doar să vreți să-l folosiți,

Ne-ați umplut de păduchi 

Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,

Să vă fie rușine,

Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"

Da, bine...zi făină, nu am nimic,

Sigur e totul doar la nivel psihic,

Au citit prea mult din ziare,

Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,

Fă, nu auzi fă, cum te simți?

N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,

Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!

Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..

Ce fată?

Mai ia niște vată,

Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,

Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,

Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,

Dar, care știu că totuși merită,

Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,

După, îl vopsim în ce culoare vrem,

Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,

Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,

Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,

Da fată, exact, eu ce îți ziceam?

Nu știu, la un film între timp mă uitam...

După multe secole vedem rezultatul...

Care, nici nu ar fi putut să fie altul...

Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,

Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,

Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?

Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,

Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.

 

(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)

 

Damit hätten wir nicht gerechnet

 

Vor langer Zeit einen Spaziergang machen,

Sehen Sie friedliche Fußgänger, Ampeln stressen sie,

Vorsichtig überqueren sie,

Auf der Bank, im Park, mit der Nase in der Zeitung, immer wieder Neuigkeiten,

Sie gehen auf den Markt, dann ins Theater,

Es ist schon vier Uhr

Ich merke immer noch nichts,

So etwas wie ein Floh, aber das geht viel rhythmischer,

Ich gehe auch zu Freunden, sie fühlen sich wohl, lachen, scherzen,

Eine weitere Stunde vergeht und ich schlafe wirklich ein,

Sie schliefen alle im selben Wohnzimmer ein,

Zusammengedrängt, mit noch offener Tür (lassen Sie die Katze durch) entschuldigen sie sich, dass sie alle wie in einem Käfig geschlafen haben,

Geh nach Hause, die Zeit vergeht wie im Flug

Was als nächstes kommt, lässt uns Gänsehaut bekommen,

Freunde, an Freunde, die auf dem Markt gekauft haben, schreiben empört:

Ich habe sie noch nie so wütend gesehen,

„Investieren Sie auch in die Art von Shampoo, die Sie möchten,

Alles, ich will es nur benutzen,

Du hast uns mit Läusen gefüllt

Du hast uns im Stich gelassen, wir würden so etwas niemals tun,

Schäm dich,

Deine Freunde, die dir nur gute Wünsche schicken, schimpfen mit dir“

Ja, na ja... Tagesmehl, ich habe nichts,

Natürlich ist das alles nur auf psychologischer Ebene,

Sie lesen zu viel Zeitung,

Wir konnten nirgendwo hingehen, in Portugal war ich nur Praktikant,

Hören Sie nicht, wie fühlen Sie sich?

Ich habe nichts, aber lass uns trotzdem einen Test machen,

Ich kann es nicht glauben, Mädchen, sieh dich auch an???!!

Ja Mädchen, was? ... Ich kann deine Haare nicht ansehen, weil du ...

Welches Mädchen

Holen Sie sich etwas Watte,

Ich versuche sie zu fangen, sie aus dem Fenster zu werfen,

Aber es gelingt mir nicht, auch nur eines dieser Art einzufangen,

Mädchen, wir könnten eine andere Methode ausprobieren,

Aber wer weiß, dass es sich trotzdem lohnt,

Wir bleichen unsere Haare, wählen den hellsten norwegischen Blondton,

Anschließend bemalen wir es in der gewünschten Farbe,

Die Läuse merken nicht einmal, was passiert,

Weil wir fleißig sind, malen wir jeden Faden aus dem Tempel,

Ja, mein Mädchen, was würde ich ohne deine Ideen tun, die Läuse werden brennen, sie werden ersticken, wir müssen nichts tun, wir müssen nur vorsichtig sein, rigoros entwirren, dafür sorgen, dass wir alle ungebetenen Besucher irgendwohin loswerden die Haare, wandern,

Ja Mädchen, genau, was habe ich dir gesagt?

Ich weiß nicht, ich habe in der Zwischenzeit einen Film geschaut ...

Nach vielen Jahrhunderten sehen wir das Ergebnis...

Und es hätte nicht anders sein können ...

Mädchen, die Farbe haftet sehr gut auf den Haaren, ästhetisch bin ich zufrieden,

Jetzt kämme ich meine Haare, um zu sehen, was mit diesen Käfern passiert ist.

Ja, jetzt sind sie blau, grün, sie wurden auch gestrichen, was tun?

Gesicht, wir haben keine Läuse mehr, wir sind entkommen, lass uns in der Taverne feiern gehen, mit einer Limonade,

Ich hoffe, wir landen nicht wie in Portugal auf dieser Terrasse im Garten.

 

(Man könnte meinen, dass er dort die Läuse bekommt ...)

Еще ...

"Unforgettable" în islandeză

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

 

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

 

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

 

Ógleymanlegt

 

Ógleymanlegt, það er það sem þú ert

Ógleymanlegt þó nærri eða fjarri

Eins og ástarsöngur sem loðir við mig

Hvernig tilhugsunin um þig gerir hlutina við mig

Aldrei áður hefur einhver verið meira

 

Ógleymanlegt í alla staði

Og að eilífu lengur, þannig verður þú áfram

Þess vegna, elskan, þetta er ótrúlegt

Að einhver svo ógleymanlegur

Held að ég sé líka ógleymanleg

 

Ógleymanlegt í alla staði

Og að eilífu lengur, þannig verður þú áfram

Þess vegna, elskan, þetta er ótrúlegt

Að einhver svo ógleymanlegur

Held að ég sé líka ógleymanleg.

Еще ...

Octombrie de George Topârceanu în daneză

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

 

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

 

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

 

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

 

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

 

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

 

Oktober

 

oktober tilbage på bakkerne

Gule og røde løbere.

Sølvskyer passerer i bølgerne

Og syng kærlighed til hanen.

 

Jeg kigger altid på barometeret

Og jeg gyser, når den falder lidt,

For solen bliver mindre

I diameter.

 

Men under den varme himmel som i maj

Hvide dage går forbi dage,

Mere vægelsindet og mere

Diskret…

 

Utidigt forsinket

Efterårsvandringer gennem haven

Med chlamydaens folder fulde

Af krysantemum.

 

Og hvordan den næsten ikke flyder i bevægelse

Som en markis

Ligesom hele universet

Se tilbage på dem med overraskelse, -

 

En forvirret flagermus

På grund af hendes jomfru udseende

Han blev gul, forvirret

Og følelserne blomstrede

Anden gang…

Еще ...

,,Nu te enerva" în suedeză

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

 

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

 

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

 

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

 

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

 

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

 

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

 

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

 

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

 

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

 

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

 

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

 

Nu te enerva!

 

Bara ett ord

Sagt på måfå

Oförsonlig

Det slår ner mig.

 

hjärtat tror

Tanken mäter det,

Tystnaden är borta

Evigt.

 

Tyvärr är det min natur,

Men jag säger alltid i mitt sinne:

"Bli inte arg!"

 

bli inte arg bli inte arg

Ord kan lura.

bli inte arg bli inte arg

Att ingen ilska är bra.

 

Kanske oavsiktligt ibland blir man påkörd

Med ett ord, det är inte lämpligt.

bli inte arg bli inte arg

Kom igen le och lyssna på mina råd.

 

Bara ett ord

Det ger mig tunga tankar

Och bara med dem

Det omger mig.

 

Det är avundsjuka

Det kommer som en börda

Och en obeskrivlig mardröm

Natten i drömmen sänker sig.

 

Tyvärr är det min natur,

Men jag säger alltid i mitt sinne:

"Bli inte arg!"

 

bli inte arg bli inte arg

Ord kan lura.

bli inte arg bli inte arg

Att ingen ilska är bra.

 

Kanske oavsiktligt ibland blir man påkörd

Med ett ord, det är inte lämpligt.

bli inte arg bli inte arg

Kom igen le och lyssna på råden.

 

Och du kommer att veta

För att berätta

i alla fall,

alla som

Bli inte arg!

 

bli inte arg bli inte arg

Ord kan lura.

bli inte arg bli inte arg

Att ingen ilska är bra.

 

Bli inte arg!

Еще ...

Pește preistoric în engleză

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

 

Prehistoric fish

 

A team of Australian researchers and space explorers have ventured to participate in a mission they have never heard of before, namely taking a trip on the new Kepler 170 rocket. The rocket is actually a prototype, still in the testing phase, but they were promised a reward for their bravery if they returned safely to Earth.

Taking the risks they are exposed to, realizing that they may not see the light of day again, they accepted the challenge, took everything they needed, were given two kinds of equipment (one for indoors and another for outdoors when they will go to the surface of Europa, Jupiter's moon). Their mission aims to explore and analyze the celestial body Europa, about which more theories have been heard, but nothing concrete in its truest sense. The mystery is even greater, as it has been given this name "Europa", a very generic name, because there is the continent of Europe and the Europa FM music band, but I see something familiar in this name, doesn't it vaguely suggest the idea that it could promise the existence of life forms, be they even microorganisms? And if true, then: What would a day on Europa look like?, How many hours does a day there have?, What would be the average temperature?, Does the sky have any particular color there, like how it does on Earth?, Do they have seasons or is it eternal winter?, Given that it is a watery planet, is there an ebb and flow?

Our brave researchers will give us an answer to all these questions. The control tower makes sure all the necessary checks are done to take off and the engines start, the propellers spin faster and faster, they're gone. They go through all the layers of the atmosphere of planet Earth, they shake as much as it is humanly possible, they can't even keep their eyes open anymore and they have left the atmosphere. Now the rocket is still moving towards Europe, but at a slower pace, as if it is floating, which is what it actually does.

To summarize their journey, I will say that after a month they had arrived on Europe, a month in which they survived only on canned tuna, capsules replacing daily meals, they are dehydrated and their bone density has decreased. They haven't had a bath in a month, but success requires sacrifices.

They arrived, they got out of the rocket, they were walking on the surface of Europa's frozen ocean. The danger of slipping and spraining your ankle is not like at the ice rink, because gravity is not like on Earth, they touch the surface with their feet every now and then, not all the time, it's more of a jump walk. Using a laser that melts, boils, liquefies any kind of material, they punched a hole in Europa's surface to extract samples, evidence of life, whatever. An electric rod is then inserted into that hole. When it detects creatures, it will launch a net in which it will catch them. Not even a quarter of an hour has passed in Earth time, that they have already caught something. What's the point of being trapped if the creature can't get out of that hole because it's too small? Explorers enlarge the hole using the laser. They pulled out a large animal about the size of the dead whales found on a beach that are on the news. They put it into an incubator of its size and take it inside the rocket.

It seems pretty numb, already dying from being taken from its natural habitat.

One of the researchers takes an atlas on the anatomy of marine animals on Europa. Look at that fish, it looks like an Earth bream combined with a catfish. The mouth is quite interesting, the nose is kind of like a square and has a moustache.

At first, they thought it was a rare species from the Felinae Purcicae natāre kingdom, but after they stung it for blood, the DNA test result was shocking to say the least.

The researchers were holding captive a frozen ocean feline, specifically the freshwater Nebelung. It was one of the few underwater Nebelungs (quite old as it seems) to actually live in the still waters of the Europa moon. It was gray in color like the Nebelung cats on Earth. It has the shape of a fish, but according to the atlas it would be feline. So it can't be anything else than a seal if it has both cat and fish features.

Еще ...

Începutul contează în suedeză

Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.

Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.

La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.

Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.

La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa. 

Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.

Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.

La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești. 

Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.

Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.

Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.

Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.

Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.

 

Början spelar roll

 

Början, lika jobbig som spännande. Du bär i ditt hjärta ett brett utbud av upplevelser, känslor, stämningar, förnimmelser. Många av dem är kanske för klumpigt återgivna, uttryckta, så är det nu. Det är en period av färdighetsbildning, sökande, upptäckter, avslöjanden, lärande av misstag och misslyckanden, stunder när du testar mer är du inte övertygad om att du vill fortsätta med det du började. Andra gånger vet vi att ett nytt skede i livet börjar, som vi letar efter antingen själva eller de omkring oss.

Hur som helst, början räknas, tänk dig en bra idrottare, som skulle ha deltagit i olika tävlingar och jag vet inte vad, skulle han ändå komma dit om han inte hade stöd, om han inte hade lycka till att hitta coachen efter hans inlärningsstil och hans behov? Nej, absolut inte.

På samma sätt kanske vi föreställer oss ett varumärke, hade det varit framgångsrikt, hade så många köpt därifrån om det inte haft support, reklam, kampanjer på jag vet inte hur många sociala mediekanaler? Nej, självklart inte, världen skulle inte ens veta att det märket fanns.

Början betyder avskildheten från det som var tidigare. Det kan vara planerat eller oplanerat i förväg, det beror på vad vi vill börja. Om vi till exempel vill anmäla oss till balettklasser, ja, vi kan planera början, även då är det inte riktigt planeringsbart, om instruktören inte kommer tillbaka från mammaledigheten inom utsatt datum. Om vi är mammalediga kan förlossningen inte schemaläggas, vi kan inte välja vilken månad vi ska föda, än mindre dag, tidpunkt. Det händer tillfälligt. Då har både vi och barnet en början, en ny väg som vi ska vandra tillsammans. Det spelar roll hur vi vill att barnet ska börja sitt liv. Som föräldrar kan vi välja vad vi vill att barnet ska ha. Vi uttrycker bara vår kärlek genom att skicka honom pengar och paket med jag vet inte vilken leksak från landet vi jobbar i, men under tiden tar en främling hand om vårt barn? Låt oss inte bli förvånade senare över att det kommer att finnas barriärer, begränsningar mellan oss och barnet. Bristen på närhet till barnet och kommunikation med det påverkar hans utveckling, eftersom han aldrig skulle ha känt sig önskad av dem. Han kommer bara ihåg sina biologiska föräldrar, men han kommer inte att känna igen dem som föräldrar i ordets rätta bemärkelse.

Vid den motsatta polen finns de föräldrar som väljer att stanna i landet. Morgondagen föder osäkerheter, denna stress som genereras av osäkerheterna, som vi själva föreställer oss, smittar över på barnet, om vi inte vet hur vi ska kontrollera oss själva och låta dem göra vad de vill. Då blir föräldrarna upprörda, pratar strunt, faktiskt strunt, till barnet, helt direkt. Vi ägnar mycket uppmärksamhet åt barnet i den första delen av spädbarnstiden, eftersom deras sinne är som en svamp. Absorbera allt, varje ord, gest, tonfall. Motvilligt kommer han att tillägna sig den början. Det kommer att ta över, stämningar, tankar, intryck, attityder. Det skulle vara synd om detta hände. Han måste växa upp vackert ur alla synvinklar, för hans föräldrar skulle ha tagit honom genom de bästa skolorna, genom de bästa gymnasieskolorna, den mycket drömda högskolan och jag vet inte var, det skulle vara förgäves han skulle nå höjden 1,90, bra utvecklad, atletisk och jag vet inte hur, om vi inuti hittar en blandning av trauman, hållna i oss själva, inte realiserade i tid, inte uttryckta, inte läkta. På utsidan skulle det se bra ut, men på insidan skulle det ses att ingen själ lades ner i dess tillväxt, eftersom den definitivt skulle sakna det som skulle vara mest värdefullt, medkänsla och mänsklighet. Vilken familj kommer han att hitta i sin tur? Vilka generationer kommer att bli resultatet av den familjen och så vidare.

Den behöver själens värme, precis som trädet, när vi planterar den, förutom att vattna den, ser vi till att den växer rakt och tjock, den behöver också värmen från solen för att utvecklas bra på alla.

Ibland kan början betyda att man ägnar sig åt en sport, cyklar, lär sig laga nya recept och så vidare. Var dock försiktig, om du väljer att lära dig något som inte kan läras bara genom att titta på YouTube-videor och det är det, du behöver instruktörer eller lärare för det jobbet, försök leta efter en person som åtminstone har den minsta viljan att vilja förstå din önskan att lära dig den färdigheten, din inneboende motivation att bli mer självständig ur den synvinkeln, dina rädslor, att stödja dig där du inte riktigt lyckas, att tillsammans övervinna det hindret. Annars kommer du också att lida, du kommer också fyllas med frustrationer, nerver över att du betalat för den kursen och instruktören har inte tid för dig, han har alltid andra, han prioriterar dem alltid mot dig, med allt som du också betalat samma summa pengar som de gynnade.

Liksom i skolklasser finns teorin om multipla intelligenser enligt vilken det finns 9 typer av intelligens. Jag vet inte varför vissa lärare fortfarande tycker att deras elever måste vara bra i sitt ämne. Om han väljer att offentligt förödmjuka honom inför klassen för hur lite matematik han kan, då skulle det vara rättvist för honom, efter den klassen, att finansiera honom, att ge honom pengar för att gå till terapisessioner, för att läka från sin rädsla misslyckande, ångest som leder till näsblod, illamående, yrsel, sömn och hjärtrytmrubbningar. Om han inte är bra på matte är det absolut inga problem, han kanske är mer uttrycksfull, bättre på att måla, slagverk, språk, sport, andra ämnen. Det skulle inte på något sätt vara rättvist att märka honom som att han inte kan göra någonting, att han inte skulle veta och inte skulle förstå ändå, att ingenting kan göras för honom och med honom, att ingenting kommer att bli någonting i livet och alla möjliga scenarier som detta. Varje man är unik, han har sina egna egenskaper som måste övas, bearbetas, finslipas. Det är vad föräldrar och lärare som har den här förlegade tanken att om han inte kan lära sig matte så kan han inte göra någonting. Av nyfikenhet känner sig utexaminerade från den matematiska fakulteten nöjda efter att ha avslutat den, hur många slutar egentligen med att undervisa i matematik när vägen till att bli vad de ville är full av hinder vid varje steg, och till och med meriter och kunskaper inte längre spelar någon roll? När han var ute på en lista med 10 kriterier matchade han inte bara ett, annars hade han alla och han blev aldrig accepterad? Vilken mening är det att tvinga dem att följa en väg som inte ens de som älskar matematik skulle följa? Låt barn, elever, elever av alla slag välja sin egen väg, hur mycket eller lite som passar dem! Sätt inte dig själv i andra människors skor och tro att du känner dem bättre, att du inser vad de vill, vad de strävar efter. Misstag som görs på egen hand är mycket lättare att rätta till än de som görs eftersom andra rådde dig att göra ett misstag.

Det beror på fallet, om han är ett mer fogligt barn kommer han att acceptera situationen och försöka hantera den, även om han kommer att vara deprimerad, inte i fred med sig själv, full av ilska och samla dolda frustrationer. Men om vi pratar om en natur som inte lyder, som vill vara oberoende i sina egna beslut och preferenser, då riskerar vi att nå en ökande andel skolavhopp. Han skulle fundera på att varför gå på den där kompisinfo-klassen, när han ändå inte finns i något som diskuteras där, inget gäller honom och passar honom inte. Det är därför det rekommenderas att föräldrar förstår sina barn och stödjer dem i varje större skede av livet.

Även om jag fokuserade på mindre trevliga aspekter är de en del av verkligheten i varje början, trots allt är början den mest komplicerade. Längs vägen blir saker enklare, mer flytande och allt blir en upplevelse mycket mer värd att levas, upplevas och kännas. Naturligtvis har de människor som möter i varje skede av en ung människas liv sina förtjänster.

Så låt oss tacka våra föräldrar som stöttade oss så mycket de kunde, upp till en viss ålder gav de oss möjligheter, kläder, accessoarer, prylar och allt det där, de matade oss, både med mat och och med positiva känslor, som de gav oss ett piller, att de förband våra sår efter varje fall, att de lättade på vår depression när vi tyckte att den var värdelös, att de hade tålamodet att studera oss, analysera oss och berätta vad som skulle passa oss bättre i de flesta situationer, att de gick oss genom parker, till konstgallerier, gelaterier och konditorier, att de odlade några smaker av musik och konst, att de gav oss de första instruktionerna, livets första bruksanvisning.

Vi tackar också pedagogerna, lärarna och professorerna, för de tillbringade också en bra del av tiden med oss, och de kanske har upplevt det vi upplevt, känslorna vid proven var inte bara våra, de var också deras. Vi uppskattar varje bra tanke, varje gång de lät oss lämna lektionen om vi inte mådde bra, när de rättade oss, när de tvingade oss till jag vet inte vilken tävling, när de förklarade för oss, när vi stavade, läste med dem, när de lärde oss nya saker, när de ändrade öden, när de gav mening till våra liv, när de hjälpte oss att hantera vår tid bättre, att sluta vara så utspridda som vi var.

Tack från djupet av våra hjärtan till alla som hjälpt oss att utvecklas, gå igenom gynnsamma förändringar, tog oss under sina skyddande vingar.

Еще ...

Стихи из этой категории

EL

Astăzi,te am văzut pe peronul gării îmbătrânite,trist și gânditor erai ,de fapt.Stateai singur cu o carte în mana,citind și răsfoind rapid paginile acelei cărți…de la depărtare se vedea doar o parte din titlul ei,însă mi am dat seama imediat,”Crima și pedeapsa”.Hm,frumoasă alegere,aș spune,însă cred ca mai bine alegeai de pe acel raft al bibliotecii,ce te cuprindea cu brațele ei feminine,”Sub aceeași stea”,ți ar fi adus aminte de mine,poate.Soarele îți mângâia părul castaniu,tuns scurt,iar albastrul infinitului se asorta cu ochii tăi ca valurile mării învolburate,ce nu se desprindeau deloc de acele cuvinte ale cărții.Fi-rar,sunt geloasă,uită te puțin spre cățelul ce stă trist lângă băncuța aceea,poate mă vei zări și îmi vei arunca un zâmbet…sau nu.In depărtare stau tristă și singură și te privesc atent și sârguincios:paltonul tău negru de cașmir îți acoperă acel corp perfect,helanca ta neagră îți apară pectoralii și gatul ,pe care odată îl sărutam cu foc,iar azi…azi doar suspin și sper ca măcar un “hei” aruncat cu sila îmi vei da.Ghiozdanul tău negru și plin de cărți,gânduri și iubiri uitate iti atârnă greu pe umerii tăi simpli și puternici.Inca stau și te privesc,te admir ca un copil care vede prima dată marea..hm,așa cum am fost și eu,un copil în brațele unui bărbat care,câteodată,se arunca în nebunia mea și mă iubea fără nicio prejudecată,însă care astăzi…m a uitat.
În gară sunt doar eu,tu și un cățel uitat de mama sa,atât.Cred ca încep să mă simt ca el,uitată și fără speranță..iar tu…tu ești captat atât de tare de cartea aceea incat nu vezi nimic in jur…sau poate gândurile tale îți sunt atât de tari și gălăgioase încât te împiedică să te uiți la mine.Asta nu voi ști niciodată,din păcate,dar sper ca acea carte e foarte interesantă,cred ca o voi citi și eu la un moment dat.
Doamna impiegat anunță venirea trenului,în care tu te urci agale și fără să te uiți în spate…câtă indiferență,aș spune,însă…mai bine tac.Usile trenului se împreunează și îmi spun ,parcă,cu un aer diabolic,”te rog,ia și tu următorul tren și pleacă,pe primul l ai pierdut deja”.Insa totul este doar in mintea mea,trenul își închide ușile,scoate sunetul său asurzitor și te văd așezându-te pe primul loc de la geam.Ah,uite,și a închis cartea,ce bine!
Dintr-odată,simt un fior neobișnuit ce îmi cuprinde tot corpul,iar când îmi mut privirea din nou spre tren,văd doar un peron bătătorit de vreme….trenul plecase.Dar ce a fost acel sentiment?acel fior?Am nevoie de o pauză,clar.Sunt nebună.
În timp ce așteptam trenul,mi am deschis cartea,sperând ca așa voi uita de ea și timpul va trece mai repede.Huh,încă 657 de pagini și termin….greu.Pe peron nu eram decât eu,o bătrânică și o mama cu fiica ei;care seama izbitor de mult cu ea:ochii albaștri,fața albă,părul negru,ah,părul acela negru ca întunericul nopții iernatice…oh,doamne,am luat o razna.İmi deschid cartea și citesc până ce trenul va ajunge,însă cu coada ochiului,in stanga mea,în depărtare o vad…atât de frumoasă,cu paltonul ei crem,ce îi acoperă picioarele până la glezne,cu părul ei negru ce i flutură în vânt,cu ghetele,mă rog,botinele,cum adesea mă corecta,ce o ajutau să ajungă să mă sărute tandru,cu ochii ei albaștri,ce semănau cu două diamante,cu care mă privea atât de calm și liniștitor,privindu mă în liniște.Nu mi întorc privirea deloc spre ea,asta m ar făcea să nu mă opresc să nu mă duc să o sărut,sa o ating sau să i mângâi părul drept,ce i acoperea umerii.Continui să mă prefac ca sunt implicat în carte,însă mă doare atât de tare să o văd descumpănită….
Nu face nimic,stă și mă privește….ah,a văzut și ea acel cățel singuratic,ce stă lângă acea băncuță…ce face?scoate ceva din geanta…Da,îi dă animalutului un sendviș și se îndreaptă spre coșul de gunoi,întinzând o biluță de aluminiu.Ce-i mai plăceau acele “jucării”,mereu râdea când îi confecționam câte una ..Ce vremuri!Apoi,revine în locul de unde s-a mișcat și își îndreaptă,din nou,ochii ei calzi spre mine.Dar eu,un insensibil modest,nu schițez niciun semn și răsfoiesc paginile cărții,așteptând ca ea să vină spre mine.
Oh,nu,se aude o voce de femeie,care anunță trenul.Voi pleca în curând…însă poate vine și ea!Trenul ajunge lângă mine,ușile se deschid măreț,iar eu urc fără a mă uita în spate.Caut repede un loc la geamul dinspre gară să o mai pot admira câteva secunde.Ah,uite,l am găsit,locul 12.Ma așez,închid cartea și mă fac ca mă uit în zare,însă o mai sorb câteva secunde din plin.Este atât de frumoasă,oh,doamne,nu mi pot lua ochii de la ea…ochii ei îți transmit căldură, dragoste și calmitatea,care te scoate din orice haos,iar trupul ei firav,acoperit de haine elegante,stil de care nu se poate despărți niciodată te face să simți nevoia să te debarasezi de orice și să aluneci în paradisul ei de prințesă.
În scurt timp,nu văd decât un câmp plin de maci…trenul plecase din gara..Nu vreau să mă gândesc la ea,însă acești maci îmi aduc aminte de ea,roșu..culoarea care nu îi plăcea deloc,însă care o avantaja cel mai mult.Trenul trece rapid printr o pădure…pădure care îmi aduce aminte de ea,ochii ei,uneori,verzi care mă priveau prelung și duios;fir-ar…nu e bine deloc…..ce mă fac?
Еще ...

Timpul e necruțător!

Timpul e necruțător, aduce schimbări radicale, 

A propulsat omenirea în alt timp.Indrustializare,

tehnicizare, digitalizare, zboruri în cosmos eeeee.t.c.

Satele au devenit târguri, orașe, metropole, s-au 

creeat insule artificiale, oprim ploaia și o pornim 

la comandă...satele rămân doar amintiri în scurt 

timp .Cine mai lucrează pământul ? cine mai este

prieten cu natura?

     Doar poeți mai văd cerul cu stele....

Еще ...

Rădăcini nevăzute

  De-a lungul veacurilor, acest neam a trecut prin furtuni, foamete și vremuri grele. Și totuși, de fiecare dată, chiar și atunci când oamenii se simțeau pierduți, o forță nevăzută îi ridica. Nu era în aur, nu era în arme, ci în credința lor — credința care le dădea răbdare, speranță și putere să continue.

  Fiecare rugăciune spusă în taină, fiecare gest de bunătate lăsat ca moștenire copiilor era o flacără aprinsă în întuneric. Această credință nu se stingea, chiar dacă oamenii pierdeau case, câmpuri sau chiar pe cei dragi. Ea trăia în fiecare copil care mergea la școală, în fiecare om care punea munca și onestitatea mai presus de frică, în fiecare inimă care credea că mâine poate fi mai bun.

  Neamul acesta a știut că adevărata putere nu vine din bogății, ci din rădăcinile nevăzute ale credinței. Și chiar dacă timpul trece și multe lucruri se pierd, rădăcinile acestea continuă să crească în tăcere, făcând ca oamenii să nu uite niciodată cine sunt și de unde vin.

  Credința neamului este ca un fir de lumină care trece prin generații, invizibil, dar imposibil de rupt. Ea le dă puterea să zâmbească, să lupte și să iubească, chiar și atunci când totul pare pierdut.

  Fie ca Bunul Dumnezeu să ne călăuzească pe noi, familiile noastre și țara noastră pe calea păcii și prosperității.

 

09.11.2025

Andrei Guțu

Еще ...

Cum am fost intiia data bogat

 

  

Florito…fa o salata de ceapa ca nu mai pot de foame, striga Tica, in timp ce urca din curte spre potrita din deal.

Salata de ceapa era un fel de tocatura marunta din frunzele de ceapa ciugulite rar din strat, cu ceva ulei si otet  si cu putina sare, o mincare de salvare ca in ziua aia in care ai lor erau de rind la stina si plecasera de dimineata la muls.

Tica era cu un an in fata mea, in toamna trebuia s-inceapa scoala, iar Florita, cu citiva ani mai mare avea in grija toate, in timp ce noi celalti, adunati de pe drum, fetele lui Gurau si cu  mine si inca vreo doi de pe-acolo asteptam sa vedem cum s-alege vremea, ca dupa norii josi si intunecati , nu parea c-o sa mai fie mult pina la ploaie.

Si-atunci a venit, de fapt, n-a venit si nici n-a cazut….pur si simplu era acolo, ca ridicat din nimic, un fel de stilp de lumina, nici drept si nici neaparat strimb,gros cit un stilp de telefon, dar cumva infasat in nistre straturi, mai albastre si albe pe margini si mai aurii in miez si-a stat ridicat destul cit sa ne arda ochii si sa ne-ntunece privirea dupa ce s-a stins si-n locul luminii orbitoare a coborit ceva mai mult de-un sunet , daca i-ai zice tunet ar fi ca si cum i-ai zice soapta, dar ai putea spune mai bine c-ar fi ca un fel de berbec, cum a fost ala care m-a prins pe punte, vara trecuta si m-a izbit in urzicile din ripa cu buza sparta,  atita doar ca berbecul asta care s-a coborit din cer dupa ce s-a stins lumina era de zece ori mai mare si ne-a aruncat pe toti, ca pe niste popice schioape , in praful curtii, de unde n-am ridicat pe rind, cu urechile tuiuind si cu privirile intunecate, incercind sa-ntelegem ce ni s-a-ntimplat.

In gura portitei din deal, ca rastignit, jumatate in curte, jumatate in gradina, tica privea spre cer cu ochii larg deschisi spre norii care incepusera deja sa clocoteasca, mai degraba mirat, parca mai mult dezamagit ca salata lui de ceapa dorita nu va mai fi, in timp ce din camasa in carouri, de pe umarul sting, de marimea unui ban de 10 o arsura neagra inca mai ridica un fir de fum albastrui.

Tica…Tica…abia mai putea sa spuna  Florita cit timp ea si una dintre fetele lui Gurau, cea mai mare , l-au apucat de miini si de picioare si l-au dus pe patul din chiler, in vreme ce, abia dezmeticit, trasnit dar viu, am iesit in drum si-am luat-o la goana spre casa, cale de vreo suta de pasi, printre picaturile grele care de-acum deveneau tot mai dese si care suierau inainte de-a se izbi  intr-un fel de cuibar intunecat in praful galben al drumului, pina la poarta, unde m-am ciocnit de bunica, care arata ca auzise ceva si era deja ingrijorata.

L-a transit pe Tica, i-am strigat…o, doamne…mergi in casa si asteapa ca vin acusi…in timp ce aproape ca fugea pe drum, mai grabita decit am vazut-o vreodata…spre vaietele si plinsetele care s-auzeu tot mai tare.

Noaptea aia si urmatoarele n-au fost deloc usoare ,chiar daca-n prima bunica m-a descintat si mi-a tot pus comprese pe frunte, durerea de cap si zumzetul neinceta n-au slabit deloc, tinindu-ma treaz aproape intreaga noapte sub ploaia care de-acum se dezlantuise cu totul .

Ziua inmormintarii s-alesese calda si uscata, imbracati cu hainele bune ne-am pornit spre casa lor, unde s-adunasera deja oamenii si unde se auzea deja popa cintind si-am intrat ,impreuna cu bunica, in camera de la drum unde era sicriul, un sicriu putin mai mare ca o valiza de posta si-n care de-o parte si de alta erau rinduiti o gramada de stinjenei albastri culesi din gradina care aproape-i acopereau fata surprinzator de intunecata, iar peste toate un miros greu de parfum ieftin de frizerie ,poate-o fi avut el rostul lui dar care pe mine m-a scos repede afara si-n secundele alea, fara sa-mi dau seama se sadea ce incepuse c-o repusie si a rodit intr-o fobie ramasa si peste zeci de ani la fel de vie si dintre toate florile lumii stinjeneii sint ultimele flori pe care le-as vrea in preajma, ultimele flori pe care le-as cumpara , ultimele pe care le-as ingriji cum e si repulsia organica de parfum fiind dincolo de puterile mele de-a ma da cu orice fel de parfum si cu greutate pot suporta parfumul puternic al altcuiva.

Dar n-a mai durat mult pina cind alaiul s-a pornit, cu popa in frunte si cu noi,ceilalti, in urma carutei care ducea sicriul.

La primul popas, bunica lui, o femeie maruntica si  asa vesela mai inainte si care mereu ne vorbea blind si frumos si care acum ,sub un batic negru si greu privea cu ochii secatuiti, dar tot la fel de blajini si albastri, ca-n tot neamul lor, imi indesa anume mie si numai mie, spre surprinderea mea, in palma, citiva bani mari, inainte de-a arunca altii mai mici, spre ceata de copii care urmarea alaiul si care se repezeau dupa ei ca niste gaini la graunte, in praful drumului.

Asta s-a repetat de citeva ori, la fiecare raspintie, la fiecare podet, pe drumul,totusi lung, pina la dealul abrupt pe care se afla biserica si alaturi, cimitirul, fara sa-mi pot lua gindul de la buzunarul tot mai greu, in care adunasem, in gindul meu, fara vreun merit, asa avere si nimic din ce-a urmat pina ne-am intors acasa nu a putut acoperi grija si mirarea pentru ea.

Cind ai multi bani, ii pui intr-o batista si peste ei pui, daca ai, cum eu aveam si un ban de hirtie, o hirtie galbena, putin botita, de cinci lei, pe care-I capatasem cu vreo saptamina-n urma de la unul dintre cei cu care bunicul, duminica , bea cite-un pahar de vin, si care se aratase neincrezator ca eu, ca un fel de atractie de bilci,as putea citi din ziar, cum am si facut, spre mirarea celorlalti cheflii, cind am citit toate titlurile de pe prima pagina a ziarului fara sa ma opintesc si fara sa gresesc vreo litera, intr-o batista cu colturile inodate crucis in doua noduri strinse.

Cind ai multi bani, noaptea, te gindesti ce sa faci cu ei si ma vedeam, uneori, in pravalia din sat, privind la toate lucrurile care erau rinduite acolo,la biscuitii mari, patrati, la caramelele cu cacao, impachetate in hirtie, la zaharul pe sfoara, ca sa nu mai spun de siropul masurat cu un fel de degetar si biciuit apoi, in pahar, cu un jet de sifon si parca nu-mi mai trebuia nimic, stiind in secret ca puteam avea totul, doar ce sa ma hotarasc si s-aleg, greu descumpanit sub povara alegerii, fiind obisnuit sa capat ce alegeau altii si multumit daca dupa ce ceream doi biscuit primeam unul.

Cind ai multi bani, pe linga bogatie vine si grija lor, luind din vremea de somn,croind planuri si strategii ducind batista intr-o zi dupa alta de sub perna sub pat, de sub pat in sertarul mesei, din sertar in camara din camara, dupa soba, atita timp pierdut si grija tocmai acum cind aveam atit de multe de facut privind la vara care chema.

Pina-ntr-o dimineata cind, hotarit, m-am dus in camera buna, care mirosea mereu a miere si a ceara unde era un dulap mare,negru pe care stateau insirate ca niste felinare galbene, gutui la copt si-n care erau atirnate toate hainele groase de iarna cautind una care-mi parea mie c-ar fi avut buzunarele cele mai mari si mai adinci unde-am abandonat batista aia plina nu doar de bani ci si de griji si care ma golise aproape de tot de dorinti, am inchis apasat usa grea care n-a mai scirtiit deloc, ca atunci cind am deschis-o si-am iesit,mult mai usurat de-acum, in drum ,la joaca.

Еще ...

Începutul contează în italiană

Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.

Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.

La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.

Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.

La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa. 

Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.

Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.

La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești. 

Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.

Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.

Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.

Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.

Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.

 

L'inizio conta

 

L'inizio, tanto duro quanto emozionante. Porti nel cuore una vasta gamma di esperienze, emozioni, stati d'animo, sensazioni. Molti di essi sono forse resi, espressi in modo troppo goffo, così è adesso. È un periodo di formazione di competenze, ricerca, scoperte, rivelazioni, apprendimento da errori e fallimenti, momenti in cui ti metti alla prova di più, non sei convinto di voler continuare ciò che hai iniziato. Altre volte sappiamo che sta iniziando una nuova fase della vita, che cerchiamo noi stessi o chi ci circonda.

Comunque sia, conta l'inizio, immaginatevi un bravo atleta, che avrebbe partecipato a varie gare e non so quali, ci arriverebbe comunque se non avesse l'appoggio, se non avesse la fortuna nel trovare l'allenatore adatto al suo stile di apprendimento e alle sue esigenze? No, assolutamente no.

Allo stesso modo, magari immaginiamo un marchio, avrebbe avuto successo, così tante persone avrebbero comprato da lì se non avesse avuto supporto, pubblicità, promozioni su non so quanti canali social? No, certo che no, il mondo non saprebbe nemmeno dell'esistenza di quel marchio.

L'inizio significa il distacco da ciò che era prima. Può essere pianificato o non pianificato in anticipo, dipende da cosa vogliamo iniziare. Se, ad esempio, vogliamo iscriverci a un corso di danza classica, sì, possiamo pianificare l'inizio, anche in quel caso non è proprio pianificabile, se l'istruttrice non rientra dalla maternità entro la data stabilita. Se siamo in maternità non si può programmare il parto, non si può scegliere il mese in cui partoriremo, tanto meno il giorno, l’ora. Accade momentaneamente. Allora sia noi che il bambino abbiamo un inizio, un nuovo cammino che percorreremo insieme. È importante il modo in cui vogliamo che il bambino inizi la sua vita. Come genitori, possiamo scegliere cosa vogliamo che il bambino abbia. Esprimiamo il nostro amore solo mandandogli soldi e pacchi di non so quali giocattoli dal paese in cui lavoriamo, ma nel frattempo uno sconosciuto si prende cura di nostro figlio? Non stupiamoci poi del fatto che ci saranno barriere, restrizioni tra noi e il bambino. La mancanza di vicinanza al bambino e di comunicazione con lui ha un impatto sul suo sviluppo, perché non si sarebbe mai sentito desiderato da loro. Ricorderà solo i suoi genitori biologici, ma non li riconoscerà come genitori nel vero senso della parola.

Al polo opposto ci sono i genitori che scelgono di restare nel Paese. Il domani fa nascere incertezze, questo stress generato dalle incertezze che immaginiamo noi stessi si riversa sul bambino, se non sappiamo controllarci e lasciargli fare quello che vuole. Allora i genitori diventano irascibili, dicono sciocchezze, effettivamente sciocchezze, al bambino, all'improvviso. Prestiamo molta attenzione al bambino nella prima parte dell'infanzia, perché la sua mente è come una spugna. Assorbi tutto, ogni parola, gesto, tono di voce. A malincuore si approprierà di quell'inizio. Prenderanno il sopravvento, stati d'animo, pensieri, impressioni, atteggiamenti. Sarebbe un peccato se ciò accadesse. Deve crescere benissimo sotto tutti i punti di vista, perché i suoi genitori lo avrebbero portato nelle migliori scuole, nei migliori licei, nel tanto sognato college e non so dove, sarebbe vano che arriverebbe all'altezza di 1,90, ben sviluppato, atletico e non so come, se dentro troviamo un miscuglio di traumi, custoditi in noi stessi, non realizzati in tempo, non espressi, non guariti. Dall’esterno sembrerebbe bello, ma dall’interno si vedrebbe che nella sua crescita non è stata impiegata alcuna anima, perché sicuramente le mancherebbe ciò che è più prezioso, la compassione e l’umanità. Quale famiglia troverà a sua volta? Quali generazioni deriveranno da quella famiglia e così via.

Ha bisogno del calore dell'anima, proprio come l'albero, quando lo piantiamo, oltre ad annaffiarlo, facciamo in modo che cresca dritto e folto, ha bisogno anche del calore del sole per svilupparsi bene in ogni senso.

A volte l'inizio può significare intraprendere uno sport, andare in bicicletta, imparare a cucinare nuove ricette e così via. Attenzione però, se scegli di imparare qualcosa che non si può imparare solo guardando i video di YouTube e basta, hai bisogno di istruttori o insegnanti per quel lavoro, prova a cercare una persona che abbia almeno un minimo di volontà di volerlo comprendere il tuo desiderio di apprendere quella competenza, la tua motivazione intrinseca a diventare più indipendente da quel punto di vista, le tue paure, a supportarti dove non riesci del tutto, a superare insieme quell'ostacolo. Altrimenti soffrirai anche tu, sarai anche pieno di frustrazioni, di nervi che hai pagato quel corso e l'istruttore non ha tempo per te, ne ha sempre degli altri, li dà sempre la priorità a te, con tutto quello che hai anche pagato la stessa somma di denaro dei favoriti.

Così come nelle classi scolastiche esiste la teoria delle intelligenze multiple secondo la quale esistono 9 tipi di intelligenza. Non so perché alcuni insegnanti pensano ancora che i loro studenti debbano essere bravi nella loro materia. Se scegliesse di umiliarlo pubblicamente davanti alla classe per quanto poco sa di matematica, allora sarebbe giusto per lui, dopo quella lezione, finanziarlo, dargli i soldi per andare in terapia, per guarire dalla sua paura di fallimento, ansia che porta a sangue dal naso, nausea, vertigini, disturbi del sonno e del ritmo cardiaco. Se non è bravo in matematica non c'è assolutamente problema, forse è più espressivo, più bravo in pittura, percussioni, lingue, sport, altre materie. Non sarebbe assolutamente giusto etichettarlo come se non potesse fare nulla, come se non saprebbe e comunque non capirebbe, come se non si potesse fare nulla per lui e con lui, come se niente valesse niente nella vita. e tutti i tipi di scenari come questo. Ogni uomo è unico, ha le sue qualità che vanno praticate, lavorate, affinate. Questo è ciò che dovrebbero fare i genitori e gli insegnanti che hanno questa mentalità antiquata secondo cui se non può imparare la matematica, allora non può fare nulla. Per curiosità, i laureati della facoltà di matematica si sentono soddisfatti dopo averla terminata, quanti finiscono effettivamente per insegnare matematica quando il percorso per diventare ciò che desideravano è disseminato di ostacoli ad ogni passo, e anche i meriti e le conoscenze non contano più? Quando su una lista di 10 criteri, non ne soddisfaceva uno solo, altrimenti li aveva tutti e non veniva mai accettato? Che senso ha costringerli a seguire una strada che anche chi ama la matematica non seguirebbe? Lasciamo che i bambini, gli studenti, gli studenti di ogni genere scelgano la propria strada, per quanto poco o molto convenga a loro! Non metterti nei panni degli altri pensando di conoscerli meglio, di intuire cosa vogliono, a cosa aspirano. Gli errori commessi da soli sono molto più facili da correggere rispetto a quelli commessi perché altri ti hanno consigliato di commettere un errore.

Dipende dai casi, se è un bambino più docile accetterà la situazione e cercherà di affrontarla, anche se sarà depresso, non in pace con se stesso, pieno di rabbia e accumulerà frustrazioni nascoste. Ma se parliamo di una natura che non obbedisce, che vuole essere indipendente nelle proprie decisioni e preferenze, allora rischiamo di raggiungere un tasso crescente di abbandono scolastico. Penserebbe che perché andare a quel corso di informazioni sul compagno, quando comunque non si trova in nulla di ciò che viene discusso lì, nulla si applica a lui e non gli va bene. Ecco perché si raccomanda ai genitori di comprendere i propri figli e di sostenerli in ogni fase importante della vita.

Anche se mi sono soffermato sugli aspetti meno piacevoli, fanno parte della realtà di ogni inizio, dopotutto l'inizio è il più complicato. Strada facendo le cose diventano più semplici, più fluide, e tutto diventa un'esperienza molto più degna di essere vissuta, vissuta e sentita. Naturalmente, le persone incontrate in ogni fase della vita di ogni giovane hanno i loro meriti.

Ringraziamo quindi i nostri genitori che ci hanno supportato come hanno potuto, fino ad una certa età ci hanno dato opportunità, vestiti, accessori, gadget e tutto il resto, ci hanno nutrito, sia con il cibo che con sentimenti positivi, che ci hanno dato un pillola, che ci fasciavano le ferite dopo ogni caduta, che alleviavano la nostra depressione quando pensavamo fosse inutile, che avevano la pazienza di studiarci, analizzarci e dirci cosa sarebbe stato meglio per noi nella maggior parte delle situazioni, che ci accompagnavano attraverso i parchi, alle gallerie d'arte, alle gelaterie e alle pasticcerie, che hanno coltivato alcuni gusti musicali e artistici, che ci hanno dato le prime istruzioni, il primo manuale di istruzioni della vita.

Ringraziamo anche gli educatori, gli insegnanti e i professori, perché anche loro hanno passato con noi buona parte del tempo, e magari hanno vissuto quello che abbiamo vissuto noi, le emozioni degli esami non erano solo nostre, erano anche le loro. Apprezziamo ogni buon pensiero, ogni volta che ci hanno fatto uscire dalla classe se non ci sentivamo bene, quando ci hanno corretto, quando ci hanno costretto a non so quale concorso, quando ci hanno spiegato, quando abbiamo scritto, letto con loro, quando ci hanno insegnato cose nuove, quando hanno cambiato i destini, quando hanno dato un senso alla nostra vita, quando ci hanno aiutato a gestire meglio il nostro tempo, a smettere di essere così dispersi come eravamo.

Grazie dal profondo del nostro cuore a tutti coloro che ci hanno aiutato ad evolvere, ad attraversare cambiamenti benefici, ci hanno preso sotto la loro ala protettiva.

Еще ...

Ficțiunea lui Roald Dahl în viața reală în franceză

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

 

La fiction de Roald Dahl dans la vraie vie

 

L'histoire pour enfants de Roald Dahl, Matilda, contient aussi une part de vérité. Le portrait de Mathilde (avec de légers écarts par rapport à Mathilde reflété dans ses écrits) existe dans la vie de tous les jours. Cette personne faisait des permutations, des logarithmes, des équations de je ne sais quel degré, des calculs à la puissance 1000 sans utiliser la fonction calculatrice du téléphone, lisait depuis l'âge de 4 ans, voyait ses propres intérêts et passions tandis que sa sœur aînée lui faisait du vernis à ongles, et son frère regardait un match de football avec je ne sais quelle équipe argentine, si son père la sous-estimait, il enduisait la doublure de la veste qu'il portait le plus souvent avec de l'antisudorifique roll-on, il savait combien de temps il lui manquerait avec toutes les céréales dans son bol, elle savait aussi qui lui fournirait et avant qu'ils ne soient épuisés, elle choisirait toujours le lait de la même entreprise (parce qu'elle n'aimait que celui-là), elle pouvait aussi le savoir à partir de les regards combien verser pour ne pas inonder la nappe, elle savait comment ne pas se moquer des danses en marchant sur le pied de son partenaire, elle savait quand il allait pleuvoir avec une bien meilleure précision que l'application AccuWeather, elle sentait quand elle a été rejetée ou acceptée par ceux de Je le jure, elle s'est souvent sentie incomprise, même si elle comprenait tout le monde tout le temps, elle savait quelles étaient les raisons et les peurs de chacun, elle savait ne pas se laisser inférieure, elle savait se battre pour ses droits , pour la justice et la vérité. Pour elle, ce qui était juste comptait toujours. Il a toujours été une personne calme, terre-à-terre, mais tout aussi drôle. En chantant les efforts de tous, personne n’a été lésé ou ignoré.

Il a vu les intentions de chacun, ce qui anime chaque homme, ce qui le revigore, ce qui le déprime ou le fatigue. Elle savait à qui faire confiance et qui l’aurait laissé tomber dans une situation plus complexe. Cam pouvait presque imaginer à quoi s'attendre de chacun, comment ils réagiraient, ce qui les pousserait à coopérer ou à rejeter l'idée de coopération, comment ils parleraient à chacun individuellement. Personne ne pouvait la surprendre, elle connaissait la plupart des situations qui pouvaient survenir en cours de route.

Il pouvait voir la beauté naturelle des gens, et non la beauté artificielle, qu'ils se maquillaient, qu'ils mettaient du rouge à lèvres, qu'ils créaient un volume bouffant dans leurs cheveux, ou qu'ils étaient au gymnase en train de travailler sur tous leurs cheveux. groupes de muscles. Non, rien de tel, elle appréciait les gens pour ce qu'ils étaient, pas pour ce qu'ils voulaient paraître. Elle n'avait pas besoin de produits cosmétiques inutiles, le naturel était ce qu'il y avait de plus réel, c'est pourquoi elle était belle. Ce qui était le plus spécial chez elle, c'était le fait qu'elle appréciait les gens pour ce qu'ils étaient, pas nécessairement pour ce qu'ils offriraient ou prouveraient. Tout cela s'est produit parce qu'elle voyait les gens sous tous les angles, absorbait leurs regards, les lisait comme si elle lisait des romans. Elle avait hâte d'observer les détails de la personnalité de chacun, de tirer le meilleur de chacun, tout comme une abeille cueille le pollen des fleurs pour le transformer en miel.

En même temps, elle était modeste, elle réalisait ce qu'elle pouvait et ce qu'elle ne pouvait pas faire. Elle n’a jamais pensé un seul instant qu’elle pourrait tout faire seule. Il connaissait ses limites. Elle a compris qu'il y a des situations où elle a également besoin de consulter ses connaissances pour donner leur avis et agir en connaissance de cause.

Il avait une appréciation très fine et minutieuse des conséquences de ses propres actions et de la manière dont elles pourraient affecter son entourage.

Le personnage du livre de Roald Dahl pourrait trouver son équivalent moderne en la personne de Cecilia.

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍