Moartea ne desparte trupurile
Am îmbătrânit… Și tu ai îmbătrânit odată cu mine
Păcat ca m-ai lăsat și te-ai dus înaintea mea
Putea oricând totul să se termine
S-a încheiat deja, drumurile noastre se despart.
Iar am să-ți duc dorul, însă acesta va fi cel mai apăsător
Îmi vine să mă sting odată cu tine,nu sunt bine.
N-ai să te mai întorci să mă mângâi când mi-e rău ?
N-ai să te mai întorci să-mi săruți obrazul când la muncă vei pleca?
Cum aș putea crede că moartea ne-a despărțit
Poate tu ești într-un loc mai bun,
Dar mie viața mi s-a sfârșit
Trebuia să nu ne fi despărțit nimeni și nimic, nici măcar moartea…
Amintiri cu tine îmi răsar în cap
În mintea mea răsună vocea ta
Chipul tău îl văd mereu și mi-e din ce în ce mai greu
Moșneagule, întoarce-te la baba ta
Nu o mai lăsa să-ți ducă dorul acum și mai mereu.
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: Irina Patraș
Дата публикации: 12 марта
Просмотры: 87
Стихи из этой категории
El, copacul ce-și reneagă rădăcina
El stă ca un stejar sub vânturi grele,
cu scoarța rece, fără glas,
dar seva lui poartă printre stele
ecoul unui vechi popas.
A vrut să taie dintr-o dată
rădăcinile ce-l țineau,
dar orice rană-n trunchi se-arată,
și foile șoptit oftau.
Căci pomul care-și neagă seva
și vrea să creadă că-i uscat,
tot în pământ își lasă cheia-
și n-are unde alt loc stat.
Days to entwine
In my view of my true self,
I put my love on the shelf.
Even though I beg,
For our love another leg.
White moon from afar,
I wish we had a calendar,
On our both days to entwine,
A common noon to define.
As a river, crystalline
As your word, medicine
I want to see a good day,
In which distance won't delay.
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Singuri în doi
Curge izvor de neputință
din mine, din noi amândoi
căci am rămas fără căință
suntem orgolioși și goi.
Curge izvor de necredință
din noi - cei goi și adormiți
nu mai avem bunăvoință
suntem mereu nemulțumiți.
Curge izvor de suferință
din noi - din mine și din tine
se amestecă c-o umilință
în mințile noastre cretine.
Curge izvor de neștiință
din mine - din noi amândoi
neasumând o consecință
rămas-am singuri în doi.
✍️ Georgiana Calotă
29 Mai, 2024
Urzeala
Un fuior de îndignare îmi stă în casă,
zadarnic de încerc să-l torc.
Fire albe ce m-au legat de tine,
moi, dese, și-ncurcate, mi se leagă
într-un nod familiar.
În jurul gurii îți cos amarnic,
cuvinte spuse prea devreme.
Acum brazdate-mi sunt pe față
spaimele iubirii mele.
O alta ață se-nfiripă, jalnic,
adânc, uitându-te zâmbind.
Sugrumată-mi e speranța
ca n-ai terminat cu mine,
că paioara nu e gata.
Coase-mi ce-ai crezut pe suflet-
toarnă-mi mânia toată,
pe pânza brăzdată cu ochii
tăi efemeri și cutezanți.
Varsă-mi aurul din vene,
pe care l-am simțit cândva,
cand nu știam dacă voiai
să mă arunc în gol, în fața
ta.
Ușure toarce-mi hybrisul
c-am îndrăznit, vezi Doamne,
să mă-ndrăgostesc firesc
De un Soare fără raze, tu,
Eu, lună fără cer.
Cere-mi toate vorbele diseară
înapoi, nu le mai vreau.
Propria-mi pânză mi-am rupt-o
chinuită, în fața Ta.
Nu-ți mai vreau căldura, pleacă!
lasă-mă să mă golesc,
de toată mândria ta și patos-
resimțite de-un veac.
La ce-mi sunt bune deziluzii,
cand în mintea ta cumplită,
eu doar trec, mă umilesc,
Doar ca ție să nu-ți dispară
prețioasa ta coroană.
Într-o seară, într-un parc
O floare, o bancă, un parc
doi îndrăgostiți tac
e noapte afară,
iar cerul de stele-i plin
ei încet se omoară
cu o singură sticlă de vin
Tăcerea mă cam seacă
așa că-mi mai torn un pahar
el se ridică și pleacă
o fi totul in zadar?
Disperată mă întind
să încerc să-l prind de mană
picioarele nu mă mai țin
de nimic nu mai sunt bună
Mi-aș dori ca să-mi permit
să-ntorc timpul în trecut
să-nțeleg cu ce am greșit
și cum, Doamne, te-am pierdut!
La nunta ta
Am sperat că sunt și voi rămâne a ta,
Dar uite-mă acum la nunta ta…
Mi-am promis că voi fi mereu fericită pentru tine și cu tine!
Sper că acest moment să fie cel mai special din viața ta,
Să fi fericit alături de iubirea vieții tale,
Căci azi inima mea se rupe în mii de bucăți.
Am ajuns la capătul puterilor…
Am ajuns să iubesc ca tata:
Care a iertat tot, dar a fost trădat.
Inima plânge în mine,
Dar zâmbesc de la masa domnișoarelor de onoare.
Te iubesc și te voi iubi mereu<3
El, copacul ce-și reneagă rădăcina
El stă ca un stejar sub vânturi grele,
cu scoarța rece, fără glas,
dar seva lui poartă printre stele
ecoul unui vechi popas.
A vrut să taie dintr-o dată
rădăcinile ce-l țineau,
dar orice rană-n trunchi se-arată,
și foile șoptit oftau.
Căci pomul care-și neagă seva
și vrea să creadă că-i uscat,
tot în pământ își lasă cheia-
și n-are unde alt loc stat.
Days to entwine
In my view of my true self,
I put my love on the shelf.
Even though I beg,
For our love another leg.
White moon from afar,
I wish we had a calendar,
On our both days to entwine,
A common noon to define.
As a river, crystalline
As your word, medicine
I want to see a good day,
In which distance won't delay.
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Singuri în doi
Curge izvor de neputință
din mine, din noi amândoi
căci am rămas fără căință
suntem orgolioși și goi.
Curge izvor de necredință
din noi - cei goi și adormiți
nu mai avem bunăvoință
suntem mereu nemulțumiți.
Curge izvor de suferință
din noi - din mine și din tine
se amestecă c-o umilință
în mințile noastre cretine.
Curge izvor de neștiință
din mine - din noi amândoi
neasumând o consecință
rămas-am singuri în doi.
✍️ Georgiana Calotă
29 Mai, 2024
Urzeala
Un fuior de îndignare îmi stă în casă,
zadarnic de încerc să-l torc.
Fire albe ce m-au legat de tine,
moi, dese, și-ncurcate, mi se leagă
într-un nod familiar.
În jurul gurii îți cos amarnic,
cuvinte spuse prea devreme.
Acum brazdate-mi sunt pe față
spaimele iubirii mele.
O alta ață se-nfiripă, jalnic,
adânc, uitându-te zâmbind.
Sugrumată-mi e speranța
ca n-ai terminat cu mine,
că paioara nu e gata.
Coase-mi ce-ai crezut pe suflet-
toarnă-mi mânia toată,
pe pânza brăzdată cu ochii
tăi efemeri și cutezanți.
Varsă-mi aurul din vene,
pe care l-am simțit cândva,
cand nu știam dacă voiai
să mă arunc în gol, în fața
ta.
Ușure toarce-mi hybrisul
c-am îndrăznit, vezi Doamne,
să mă-ndrăgostesc firesc
De un Soare fără raze, tu,
Eu, lună fără cer.
Cere-mi toate vorbele diseară
înapoi, nu le mai vreau.
Propria-mi pânză mi-am rupt-o
chinuită, în fața Ta.
Nu-ți mai vreau căldura, pleacă!
lasă-mă să mă golesc,
de toată mândria ta și patos-
resimțite de-un veac.
La ce-mi sunt bune deziluzii,
cand în mintea ta cumplită,
eu doar trec, mă umilesc,
Doar ca ție să nu-ți dispară
prețioasa ta coroană.
Într-o seară, într-un parc
O floare, o bancă, un parc
doi îndrăgostiți tac
e noapte afară,
iar cerul de stele-i plin
ei încet se omoară
cu o singură sticlă de vin
Tăcerea mă cam seacă
așa că-mi mai torn un pahar
el se ridică și pleacă
o fi totul in zadar?
Disperată mă întind
să încerc să-l prind de mană
picioarele nu mă mai țin
de nimic nu mai sunt bună
Mi-aș dori ca să-mi permit
să-ntorc timpul în trecut
să-nțeleg cu ce am greșit
și cum, Doamne, te-am pierdut!
La nunta ta
Am sperat că sunt și voi rămâne a ta,
Dar uite-mă acum la nunta ta…
Mi-am promis că voi fi mereu fericită pentru tine și cu tine!
Sper că acest moment să fie cel mai special din viața ta,
Să fi fericit alături de iubirea vieții tale,
Căci azi inima mea se rupe în mii de bucăți.
Am ajuns la capătul puterilor…
Am ajuns să iubesc ca tata:
Care a iertat tot, dar a fost trădat.
Inima plânge în mine,
Dar zâmbesc de la masa domnișoarelor de onoare.
Te iubesc și te voi iubi mereu<3
Другие стихотворения автора
Ultima îmbrățișare trupească
Ce-aș mai putea face acum?
Ce mă voi face pe ziua de mâine ?
Am vrut să te conduc pe ultimul drum ținându-te de mână
Am vrut să reușesc, dar totuși nu te-am putut ține.
Conversațiile noastre din aceste trei zile au fost nebune
Cum am putut să vorbesc până am rămas fără glas
Ți-am povestit toate momentele bune
Te-am tras încontinuu de nas.
M-am jucat cu ale tale mâine și am încercat sa le încălzesc
Am reușit să le fac mai calde.
Degeaba dacă n-am putut să le trezesc
Degeaba dacă lumânarea tot la cap îți arde.
M-am simțit ca fiind copilul care-l aduceai de la școală
M-am simțit atât de fericită fiindcă te-am mai văzut întreg
De când te-am văzut viața mi s-a părut așa reală
N-am simțit niciodată că-nțeleg
Dar acum realizez că o fac.
Viața este un dar de la Dumnezeu
Una este,doar una,fiindcă atât ne este scris
Alegem întotdeauna cel mai ușor traseu
Niciodată cel cu mare dificultate
Asta e prostia omului indecis.
Moartea este o mare binecuvântare…
Dacă ți-ai trăit singura viață cumsecade
Și ai știut să-ți ceri iertare
Dumnezeu îți va da să guști din ale Sale roade
Trăind veșnic în împărăția Lui.
M-am abținut atât de mult să nu te plâng
N-am reușit în totalitate,moșneguțule
Sper că nu te-am supărat când în brațe am vrut să te strâng
Și lacrimile mele în cete au început să cadă pe a ta pânză.
Te-am analizat îndelung chiar dacă mi-a fost frică
Am vrut să știu sigur că intri bine în țărână
Cu toate că mereu mai aveam încă o speranță mică
Speram să nu te duci în lumea eternă
Speram că vei mai sta puțin cu mine înainte de a pleca…
Ne vom mai întâlni noi vreodată?
Cât voi mai încerca să mă conving că sunt tare
Dacă slabul de mine atârnă?
N-ai să mă însoțești cum ai vrut, la măritare?
Răspunsurile le știu deja,dar încă aștept,încă sper să răspunzi chemărilor mele…
Carnal și efemer
Carne fragedă,
Descântec lin,
Aș vrea să plec
Aș vrea să vin.
Du-mă,ia-mă
Lasă-mi demnitatea
Ghem țepos,
Te iubesc,te urăsc.
Atinge-mă,
Dă-mi drumul,
Du-mă,ia-mă
Te rog iartă-mă.
Lovește-mă
Oprește-te,
Spin ucigaș
Împunge-mă.
Îmi plâng ochii
Grav bocet,
Dezgustător,
Te urăsc,te iubesc.
Șterge-mă,
Ca pe o pată de cafea,
Iubirea mea
Se va șterge cu buretele.
[…]
Trup idealizat
Caracter deficitar,
Ochi plini de har
Suflet carnal.
Du-mă,ia-mă
Doar lasă-mă,
Sufăr
Pentru al nostru eșuat plan.
Gingășia primăverii
În ghiveciul din verandă
Șade-un mic boboc de floare
Ce să fie oare,
Un bujor sau o garoafă?
Ce să vezi, e-o lăcrămioară
Este mică,delicată
Și de-un alb imaculat
Se confundă cu o comoară.
Are formă ușor ovală
Chiar globulară
Gingașă și elegantă
Dă apă la moară.
Se prinde de o tulpină
Alături de alți boboci
Așteptând să înflorească
În clopoțeii parfumați.
Frunzele verzi și alungite
Oferă un contrast frumos
Cu albul pur dăruit bobocului
Dă un aer norocos.
În siguranța iubirii tale
Mă faci să mă simt în siguranță
Prin felul în care mă privești
Prin felul în care ai grijă de mine.
Te-aș iubi o viață-ntreagă
Căci să mai încep noi începuturi n-am să mai vreau
Aleg să duc începutul nostru până la final.
Și chiar dacă ani vor trece
Tot ca pe iubitul meu răsărit din stele te voi vedea
Am să-ți cânt cu glas din ceruri.
Chiar dacă mă voi trezi dimineața în cămașa ta
Tot cu aceeași pasiune te voi iubi
Îți promit că și îngerii ne vor sfinți.
Aș vrea să mai stau un minut înainte să plec,
Fiindcă mi se face dor de tine după secunda despărțirii.
Ne vedem vineri la Răscruce?
Ne vedem pe la Amiază dacă mama ta spune că e bine?
Oricum nu plec, iubesc să mă amuz când îți spun că aș pleca,
Iubesc să știu că pentru-o-eternitate voi rămâne,
Nu vei scăpa de prezența mea nici măcar un pic.
Așa cum amprentele tale s-au imprimat pe a mea piele,
Așa cum parfumul tău s-a transferat pe perna mea,
Așa m-am strecurat eu în toată esența ta.
Să nu fii dezamăgit că m-am imprimat înăuntrul tău
Căci și tu la rândul tău te-ai imprimat înăuntrul meu
Devenind un singur trup și-un singur suflet.
Între “a (mă) Dărui” și “a Regreta”
Știu că un “Te iubesc” ar fi prea puțin de spus
Dar de simțit…Simt prea multe explozii înăuntrul meu.
M-aș dedica în tot,m-aș dărui toată
Aș face orice tu mi-ai fi propus
Aș face toate lucrurile care tu ai fi zis că-s de făcut greu…
M-aș lăsa atinsă,dar sunt o mare bleagă care se teme.
Mă tem că voi ajunge să-mi pierd controlul,
Apoi cine știe dacă unul dintre noi regretă.
Aș fi în stare să fac lucruri extreme
Aș ajunge să confund apa cu solul.
Poate sună ciudat, dar știu că mă dorești în fiecare noapte,
Se vede după încercarea ta de a te ascunde.
Nici glumele mele n-ar putea să spargă
Bariera asta care ne lasă să vorbim doar în șoapte,
Astfel starea dintre noi ar putea oricând să fecunde.
N-am să zic de două ori fiindcă apoi mi-ar părea rău…
Aș mai scrie, am mii de idei despre a mă descrie,
Dar ceva mă ține înapoi,acel ceva mă duce cu gândul la noi.
N-am crezut că e adevărat până am văzut cât de mult mă extenuă.
Acest sentiment pe creier mă zgârie,
Îmi duce suferința și apoi mi-o lasă înapoi…
Pentru o veșnicie
Simt că nu mai pot.
Simt ca am mii de emoții înăuntrul meu.
Emoții care vor să iasă afară .
Vor să se simtă și ele libere ca un nou născut…
Ți-aș cădea la picioare,
Ți-aș săruta mâinile și buzele.
Parcă ești o zeiță căzută din ceruri ,
Arăți mai mult a viitoarea mea soție.
Te văd cu cunună pe frunte ,
Într-o rochie albă de mătase
Făurită cu cea mai mare grijă
De cele mai frumoase mâine.
Ți-aș închina toate florile,
Aș face orice să te văd fericită,
Cu chipul senin, deloc tăcută,
Să te văd frumoaso zburdând pe câmpie .
Nu știu să mă exprim de la emoții.
O-i fi eu considerat un nebun
Că se-aude că dorm prin cârciumi.
Da’-ți promit că-s fecior bun ,
Trăiesc ca-n sânul lui Avram.
Inimii nu i se poate porunci
Să te iubească mai târziu ,
Să se gândească mai puțin la tine.
Ea știe să refuze ,
Ea nu dorește să nu te mai știe,
Ea vrea să rămâi aici pentru-eternitate.
Pentru-o veșnicie dacă ar fi.
Ultima îmbrățișare trupească
Ce-aș mai putea face acum?
Ce mă voi face pe ziua de mâine ?
Am vrut să te conduc pe ultimul drum ținându-te de mână
Am vrut să reușesc, dar totuși nu te-am putut ține.
Conversațiile noastre din aceste trei zile au fost nebune
Cum am putut să vorbesc până am rămas fără glas
Ți-am povestit toate momentele bune
Te-am tras încontinuu de nas.
M-am jucat cu ale tale mâine și am încercat sa le încălzesc
Am reușit să le fac mai calde.
Degeaba dacă n-am putut să le trezesc
Degeaba dacă lumânarea tot la cap îți arde.
M-am simțit ca fiind copilul care-l aduceai de la școală
M-am simțit atât de fericită fiindcă te-am mai văzut întreg
De când te-am văzut viața mi s-a părut așa reală
N-am simțit niciodată că-nțeleg
Dar acum realizez că o fac.
Viața este un dar de la Dumnezeu
Una este,doar una,fiindcă atât ne este scris
Alegem întotdeauna cel mai ușor traseu
Niciodată cel cu mare dificultate
Asta e prostia omului indecis.
Moartea este o mare binecuvântare…
Dacă ți-ai trăit singura viață cumsecade
Și ai știut să-ți ceri iertare
Dumnezeu îți va da să guști din ale Sale roade
Trăind veșnic în împărăția Lui.
M-am abținut atât de mult să nu te plâng
N-am reușit în totalitate,moșneguțule
Sper că nu te-am supărat când în brațe am vrut să te strâng
Și lacrimile mele în cete au început să cadă pe a ta pânză.
Te-am analizat îndelung chiar dacă mi-a fost frică
Am vrut să știu sigur că intri bine în țărână
Cu toate că mereu mai aveam încă o speranță mică
Speram să nu te duci în lumea eternă
Speram că vei mai sta puțin cu mine înainte de a pleca…
Ne vom mai întâlni noi vreodată?
Cât voi mai încerca să mă conving că sunt tare
Dacă slabul de mine atârnă?
N-ai să mă însoțești cum ai vrut, la măritare?
Răspunsurile le știu deja,dar încă aștept,încă sper să răspunzi chemărilor mele…
Carnal și efemer
Carne fragedă,
Descântec lin,
Aș vrea să plec
Aș vrea să vin.
Du-mă,ia-mă
Lasă-mi demnitatea
Ghem țepos,
Te iubesc,te urăsc.
Atinge-mă,
Dă-mi drumul,
Du-mă,ia-mă
Te rog iartă-mă.
Lovește-mă
Oprește-te,
Spin ucigaș
Împunge-mă.
Îmi plâng ochii
Grav bocet,
Dezgustător,
Te urăsc,te iubesc.
Șterge-mă,
Ca pe o pată de cafea,
Iubirea mea
Se va șterge cu buretele.
[…]
Trup idealizat
Caracter deficitar,
Ochi plini de har
Suflet carnal.
Du-mă,ia-mă
Doar lasă-mă,
Sufăr
Pentru al nostru eșuat plan.
Gingășia primăverii
În ghiveciul din verandă
Șade-un mic boboc de floare
Ce să fie oare,
Un bujor sau o garoafă?
Ce să vezi, e-o lăcrămioară
Este mică,delicată
Și de-un alb imaculat
Se confundă cu o comoară.
Are formă ușor ovală
Chiar globulară
Gingașă și elegantă
Dă apă la moară.
Se prinde de o tulpină
Alături de alți boboci
Așteptând să înflorească
În clopoțeii parfumați.
Frunzele verzi și alungite
Oferă un contrast frumos
Cu albul pur dăruit bobocului
Dă un aer norocos.
În siguranța iubirii tale
Mă faci să mă simt în siguranță
Prin felul în care mă privești
Prin felul în care ai grijă de mine.
Te-aș iubi o viață-ntreagă
Căci să mai încep noi începuturi n-am să mai vreau
Aleg să duc începutul nostru până la final.
Și chiar dacă ani vor trece
Tot ca pe iubitul meu răsărit din stele te voi vedea
Am să-ți cânt cu glas din ceruri.
Chiar dacă mă voi trezi dimineața în cămașa ta
Tot cu aceeași pasiune te voi iubi
Îți promit că și îngerii ne vor sfinți.
Aș vrea să mai stau un minut înainte să plec,
Fiindcă mi se face dor de tine după secunda despărțirii.
Ne vedem vineri la Răscruce?
Ne vedem pe la Amiază dacă mama ta spune că e bine?
Oricum nu plec, iubesc să mă amuz când îți spun că aș pleca,
Iubesc să știu că pentru-o-eternitate voi rămâne,
Nu vei scăpa de prezența mea nici măcar un pic.
Așa cum amprentele tale s-au imprimat pe a mea piele,
Așa cum parfumul tău s-a transferat pe perna mea,
Așa m-am strecurat eu în toată esența ta.
Să nu fii dezamăgit că m-am imprimat înăuntrul tău
Căci și tu la rândul tău te-ai imprimat înăuntrul meu
Devenind un singur trup și-un singur suflet.
Între “a (mă) Dărui” și “a Regreta”
Știu că un “Te iubesc” ar fi prea puțin de spus
Dar de simțit…Simt prea multe explozii înăuntrul meu.
M-aș dedica în tot,m-aș dărui toată
Aș face orice tu mi-ai fi propus
Aș face toate lucrurile care tu ai fi zis că-s de făcut greu…
M-aș lăsa atinsă,dar sunt o mare bleagă care se teme.
Mă tem că voi ajunge să-mi pierd controlul,
Apoi cine știe dacă unul dintre noi regretă.
Aș fi în stare să fac lucruri extreme
Aș ajunge să confund apa cu solul.
Poate sună ciudat, dar știu că mă dorești în fiecare noapte,
Se vede după încercarea ta de a te ascunde.
Nici glumele mele n-ar putea să spargă
Bariera asta care ne lasă să vorbim doar în șoapte,
Astfel starea dintre noi ar putea oricând să fecunde.
N-am să zic de două ori fiindcă apoi mi-ar părea rău…
Aș mai scrie, am mii de idei despre a mă descrie,
Dar ceva mă ține înapoi,acel ceva mă duce cu gândul la noi.
N-am crezut că e adevărat până am văzut cât de mult mă extenuă.
Acest sentiment pe creier mă zgârie,
Îmi duce suferința și apoi mi-o lasă înapoi…
Pentru o veșnicie
Simt că nu mai pot.
Simt ca am mii de emoții înăuntrul meu.
Emoții care vor să iasă afară .
Vor să se simtă și ele libere ca un nou născut…
Ți-aș cădea la picioare,
Ți-aș săruta mâinile și buzele.
Parcă ești o zeiță căzută din ceruri ,
Arăți mai mult a viitoarea mea soție.
Te văd cu cunună pe frunte ,
Într-o rochie albă de mătase
Făurită cu cea mai mare grijă
De cele mai frumoase mâine.
Ți-aș închina toate florile,
Aș face orice să te văd fericită,
Cu chipul senin, deloc tăcută,
Să te văd frumoaso zburdând pe câmpie .
Nu știu să mă exprim de la emoții.
O-i fi eu considerat un nebun
Că se-aude că dorm prin cârciumi.
Da’-ți promit că-s fecior bun ,
Trăiesc ca-n sânul lui Avram.
Inimii nu i se poate porunci
Să te iubească mai târziu ,
Să se gândească mai puțin la tine.
Ea știe să refuze ,
Ea nu dorește să nu te mai știe,
Ea vrea să rămâi aici pentru-eternitate.
Pentru-o veșnicie dacă ar fi.