Inima mea nu poate uita

Pe-o stâncă-naltă, la ceas de seară,  

Întâlnit-am o zână etereală,  

Cu aripi luminoase, ochi de vară,  

Când am privit-o, inima-mi fusese clară.

Ea strălucea sub clar de lună,  

Un vis efemer, născut din eter,  

M-am apropiat, dar mi-a spus o umbră,  

Că iubirea noastră-i un vis stingher.

Glasul ei era ca adierea vântului,  

Cuvintele-i dulce șoaptă în noapte,  

Dar m-am trezit, pierdut în fața gândului,  

Că dragostea noastră, este o poveste trecătoare.

Ea plutea deasupra valurilor departe,  

Un spectru de dor, de neatins,  

Mâna mea, de-a ei, nu mai era parte,  

Și-n inimă, simțeam un foc aprins.

Am strigat către cerul întunecat,  

Dar ea, încet, se stinse-n zori,  

Sufletul meu, de dor înfrânt și zbuciumat,  

Rămase singur, purtând amintiri.

Așa rămân, între vis și realitate,  

Cu zâna mea, doar umbră și fantomă,  

Iubirea noastră, prizonieră în eternitate,  

Un foc ce arde-n mine, fără a lua vreo formă.

Au murit  câtiva oameni în mine,

N-am apucat să-i îmbrăţisez strâns

Au plecat împreună cu mine,

Când am fost într-o furtună de plâns...

De ce amintirile te dor?

Si de ce dorul tot doare?

Oare ai iubit cu adevarat,

Iar acum te simti singura sub ploaie?

De ce cand oferi iubire,

Tot sufletul tau e cel ranit?

Si de ce ai un gol atat de mare

Cand corpul tau e atat de mic?

Oare de ce nu iti vinzi durerea

Sa nu fie in zadar?

De ce te chinui si tot ierti

Greseala celui care nu te pretuieste?

Desi e greu,trebuie sa pari puternica

In fata celui ce nu te mai iubeste.

Loc pustiu și tulburat.
De pereți stă atârnat,
Amorul ce-odată...
Pentru Tine a făcut palat.
Amintiri umile umbresc un loc uitat.

Vopsea neagră pe pereți și pe tavan,
Am renovat o cameră, un cadran...
Când degeaba încercam
Să mă arunc în nostalgie.
(Rușine să îmi fie.)

Decojiți sunt acum suporții
Ce susțineau voia sorții.
Și de mucegai acaparați
Firavii suporți neînsemnați.

Rafturi goale ce odată aveau
Speranțe și vise ce zideau
Și lumina dragostei voiau
Mândru Ție să ți-o dau.

Stau în mijloc,
Stau într-un loc,
Doar cu o pală de foc.

Incendiu ar vrea
Să fie pala mea...
Dragostea, Ea.

Dar vântul bate prin obloanele deschise
Alungând micele vise.

Camera goală și înnegrită,
A fost odată fericită.

Pentru Tine, a mea iubită...

Când voi învăța cum să iubesc 

Cum viața să o prețuiesc

Când voi ști cum să lucrez cu sentimentele 

Și cum pe chipul tău să aduc doar zâmbete 

Atunci în genunchi mă voi întoarce

Și pentru a ta iertare orice voi face 

Îmi voi da inima doar pentru tine 

Numai să legăm ale noastre destine 

Dar de nu voi învața ce înseamnă să iubesc 

De nu voi vrea să trăiesc 

Când voi abandona sentimentele 

Și când pe chip îți vor apărea lacrimile 

Lasă-mă să mor 

Nu-mi oferi ajutor 

Nu merit a ta iubire 

Ci doar o rece înlocuire 

M-am îndrăgostit atât de naiv

Cu un suflet adolescentin 

De un bărbat 

Ce taina vinului mi-a arătat...

Cu fiecare zi ce ne trecea 

În mine dragostea creștea 

Vinul era firul roșu 

Ce ne lega întru totul...

Și după fiece îmbrățișare 

Venea promisiunea alteia

Dar la final am rămas cu dor

Neimbrățișată... cu paharul gol.

Azi doar imi plang amintirea

Scriind pe foi despărțirea 

E tot ce mi-a rămas de la tine

Un pahar plin... de poezie...