Inima mea nu poate uita

Ma mint singură pe mine,

Spunând că nu te mai iubesc,

Dar inima mea știe prea bine:

Mai bun ca tine nu găsesc.

 

Cu tine e ceva aparte ,

Un sentiment de nedescris.

Dar știu că iubirea noastră

E un lucru interzis.

 

Eu stau și plâng în pernă noaptea,

Știind că tu ești cu alta.

Ești fericit ,tu ești cu ea,

În timp ce nu te pot uita.

 

Văzând că seamănă cu mine,

Au apărut niște întrebării:

Dacă toate îs ca mine,

Pe mine de ce nu mă alegi ?

Categoria: Poezii de despărţire

Toate poeziile autorului: Eva poezii.online Inima mea nu poate uita

Data postării: 4 decembrie 2024

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 773

Loghează-te si comentează!

Categorii

Poezii de dragoste Poezii de dragoste Poezii de despărţire Poezii de despărţire Poezii despre natura Poezii despre natura Poezii de primavara Poezii de primavara Poezii dedicate Mamei Poezii dedicate Mamei Poezii pentru copii Poezii pentru copii Casa Părintească Casa Părintească Poezii pentru tata Poezii pentru tata Poezii despre animale Poezii despre animale Poezii despre moarte Poezii despre moarte Poezii filozofice Poezii filozofice Poezii confesive Poezii confesive Poezii triste Poezii triste Poezii motivaționale Poezii motivaționale Proza Proza Colinde Colinde Poezii comice Poezii comice Poezii patriotice Poezii patriotice Poezii de 8 Martie Poezii de 8 Martie Poezii de Paște Poezii de Paște Poezii de Anul Nou Poezii de Anul Nou Poezii diverse Poezii diverse Gânduri Gânduri Dedicaţii Dedicaţii Felicitări Felicitări Poezii de prietenie Poezii de prietenie

Poezii din aceiaşi categorie

Blestemat

Blestemat să te iubesc o eternitate,

Blestemat să port dorul tău,

Blestemele sunt lipsite de dreptate,

Blestemele sunt menite să-mi facă rău.....

 

Blestemat să nu-ți mai vorbesc,

Blestemat să fiu doar un fost,

Blestemat veșnic să te iubesc,

Blestemat să te iubesc cu orice cost...

 

Nu vreau să rup blestemul

Nu vreau să te arunc în uitare,

Vreau să-nbrățișez infernul

Fără să găsesc alinare........

Mai mult...

Cu aripile frânte

Eu… mi-am dat voie emoțiilor,

iubirii, să mă cuprindă pentru prima oară,

și-acum regret.

 

Nimic nu a fost așa cum m-am așteptat,

ci doar un basm care m-a sedus

și care m-a lăsat într-un pustiu,

târziu…

pe când sentimentele mele aveau aripi.

 

Acum… mă prăbușesc

undeva, într-un loc mai cunoscut…

decât tine.

 

Dar, prăbușindu-mă, rănile se adâncesc.

Vântul trece prin mine și e atât de tăios și rece,

încât… inima mi-o sfâșie la infinit.

 

Aripile se dezintegrează,

bucăți de lumină s-au transformat în întuneric,

lacrimile au secat…

 

De ce nu pleci?

De ce nu mă lași să mă înec în mine,

să plâng până nu mai pot?

 

De ce mai vrei să te mai iau în brațe la plecare?

Căci nu ți-e dor atunci când pleci

și nu tânjești după iubire…

 

M-ai abandonat…

M-ai lăsat să zac, acolo pe podea, cu sângele-mi curgând,

cu lacrimi ce îmi inundau fața,

cu vocea-mi ridicată, care abia se auzea

de vocea ta,

mi-ai acoperit corpul cu palma ta aspră…

mi-e frică!

 

Mi-ai spus că mă iubești de zeci de ori până acum,

dar nu mai simt.

Lacrimile au șters totul și mă simt goală,

rece,

uitată în adâncurile unei ape înghețate.

 

M-ai lăsat de mână exact când credeam că mă vei ține,

și acum plutesc…

cu aripile frânte,

undeva…

în balta propriului sânge.

 

Și noul tău soare…

cum e? Te încălzește?

Îmi doresc să te bucuri de el,

să-l prețuiești.

Iubește-l cum nu ai mai iubit

și zboară-n jurul lui.

 

Te rog, acum, să pleci…

Nu coborî privirea,

nu vreau să mă mai vezi.

Deși eu te voi vedea mereu zburând deasupra mea,

bucurându-te de noul tău soare…

 

Doar pleacă

 și nu te mai întoarce!

 

 

 

 

 

Mai mult...

Lalele galbene

Azi am primit lalele

Galbene și proaspete

Iar ploaia le-a picurat stropi aurii

Fiecare petala e un mesaj de la tine

O soapta, un cod secret, un suras

Caci tu, draga mea

Ai zambetul mai minunat ca florile

Efemere si tacute, destinate cenusii

Pacat ca nu esti aici

Lalelele ajung țărână

Ploaia se învelește cu picaturi aurii si dispare 

Ceața albește leagane si morminte

Caci tu nu imi vei mai darui lalele

 

Mai mult...

De ce nu mă iubește nimeni?

De ce nu mă iubește nimeni pe acest pământ,

Eu, fir de rouă, stins în al sorții cânt?

Nici mama, nici tata, nici sora-mi de sânge,

Nimeni nu-mi șterge lacrima ce plânge.

 

Sunt o umbră, un ecou, un suspin uitat,

O floare ce în noapte de vânt e sfâșiat.

Privirea lor, de gheață, mă frânge-n tăcere,

Iar glasul lor, aspru, mă-ngroapă-n durere.

 

Cuvinte ascuțite, săgeți fără milă,

Îmi străpung inima, ca pe o cochilie fragilă.

"De ce ești tu?" – șoptesc, ca un blestem,

Și orice vis al meu devine efemer.

 

Mă pierd sub greutatea acestui amar,

Ca un cer pustiu, lipsit de orice far.

Ce crimă ascunsă port în ființa mea,

De mă lasă toți să cad în uitarea grea?

 

Nici sora nu-mi dă zâmbet, nici alinare,

Doar un zid înalt, de gheață și nepăsare.

Nici mama, cu glasul ce cândva cânta,

Nu-mi mai spune „te iubesc”... nici măcar așa.

 

Și tata, stânca rece, cu privirea de fier,

Mă strânge-n tăcere sub un cer auster.

Mă simt străină, pierdută, o pasăre rănită,

Zborul meu spre iubire – o cale-nțelenită.

 

Dar totuși, mai sper, în al nopții abis,

Că undeva, departe, există un vis:

Să fiu îmbrățișată, să fiu dorită,

Să simt că sunt iubită, că nu sunt greșită.

 

Căci sufletul meu, deși zdrobit și tăcut,

E flacăra care nu s-a pierdut.

Și poate, într-o zi, în lumina cea vie,

Voi găsi o iubire ce nu mă sfâșie.

 

 

Mai mult...

Clar de lună

CLAR DE LUNĂ"

 

E clar de luna...

Stele se ivesc,

Am incercat 

Sa te iubesc....

Ador deja ploaia

Chiar de e rece 

Te adorasem pe tine...

Imi erai "Rege".

Sub clar de luna 

Azi privesc

Cuvântul "Adio"

Ușor il soptesc....

Sub luna plina

Acum rostesc : 

",Am incetat ...

Sa mai iubesc "

@reper A.Turcanu 

Mai mult...

AMatOR

Am acceptat anatema amarǎ a amorului,

Bigamia blestemului blindat binomial ,

Crima cunoștinței cultivǎ conștiința creierului,

Devorând durerea din delirul disperării dogmal.

 

Eul extrapolează emergența empiricǎ,

Fǎrǎ forme figurate folositoare fondului,

Generează geneza golurilor genetice,

Haosând hibrid himera histerezisului.

 

Ipoteza inopinata irelevant istoricǎ,

Joacǎ judecând justiția jocului,

Karma Katantilepsei kilometrice kladisticǎ,

Limiteazǎ longitudinal logica ludicǎ

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍
#Interesant  Autor: Sebastian Dragoman
Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookies. Politica privind cookies.