Tu, Ea și Eu
Regret că n-am spus te iubesc la timp
Aș fi putut să te am lângă mine dar am ales să te las altcuiva
Prefer să te părăsesc, meriți tot ce e mai bun pe lumea asta,
Am început să iubesc din nou cu apariția ta.
De ce trebuie să-mi las sufletul să zboare de lângă mine
Dacă știu ca se va duce la spinii înțepători
Și nu se va mai întoarce înapoi la pieptul meu
Am greșit când mi l-am ales.
Nu te recunosc, ai ales pe altcineva în locul jumătății tale
Fericirea mea a plecat odată cu plecarea ta
M-ai împins în prăpastie chiar dacă eu am vrut să mă arunc
Te-am rugat să nu plângi și să mă împingi.
Ți-ai refăcut viața,înțeleg, însă chiar cu ea trebuia?
Din mii și sute de femei ea a ajuns să-ți fure inima
Ai ales-o după chip, dar sufletul ei cum era?
“Ea” și nu “Eu” creează doar suferinți asupra mea.
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: Irina Patraș
Дата публикации: 18 марта
Просмотры: 117
Стихи из этой категории
Prima iubire nu se uită
Te ignor și-am s-o fac cât pot de mult
Te-ai pus cu orgoliul meu cumva?
Vai și-amar de ce se va întâmpla
În cel mai rău caz te arunc în Prut.
Mă arde sudoarea plină de frustrare
Am ajuns să-mi înfing unghiile în pământ
Ca apoi să îmi devină părul cărunt
Clipe frumoase de crizare.
Ți-aș smulge fanteziile alea despre controlul tău asupra mea
Nu mă dăruiesc, pleacă de aici cât mai repede
Oh, dar te iubesc atât de mult, toxica mea iubire
Am să te prind și-am să te sărut.
Toxic fiind eu, toxică fiind tu,formăm un întreg
Motiv pentru care ar trebui să nu mă mai poți enerva
Când vei putea tu observa?
Când? Căci pare că nu poți să subînțelegi.
Îmi lipsește aroma ta la nebunie
Să-ți simt trupul e doar un vis plăcut
L-am simțit cândva demult, în al nostru trecut
Păcat că deja ai ales pe altcineva pentru cununie…
Tu, prima mea iubire, nu te pot uita
Unde am să te găsesc ,din nou, a mea?
Noul tău soț când vei dormi te va veghea?
Ce te-a făcut să mă lași în urmă, să te măriți cu altcineva?
Umbra Frumuseții
Mă uit în oglindă – dar ea nu mă știe.
Ce văd e o mască, o simplă hârtie,
O umbră ce-și poartă conturul străin,
Un trup desenat fără vreun destin.
Orice-aș purta, orice formă-aș sculpta,
Frumusețea rămâne un vis ce nu sta.
O iluzie prinsă în ochi de străini,
Dar în mine? Doar cioburi, doar spini.
Mă îmbrac cu zâmbete – armură ușoară,
Dar pe dinăuntru tot cresc o povară.
Frumusețea-i un cântec pe care-l aud,
Dar vocea-i mă taie, căci nu-mi aparțin nicicând.
Am sădit flori în părul meu,
Am pus soarele drept colier, mereu,
Dar nici lumina, nici floarea de gheață
Nu-mi pot face sufletul să se simtă în viață.
Sunt doar o schiță în mâna tăcerii,
Un portret șters pe coala durerii.
Mă pictez iar și iar, dar tot ce-mi rămâne
E-un chip ce nu știe să-nvețe-a se spune.
Spune-mi, oglindă, ce vezi în mine?
Un haos ascuns sub linii prea fine?
Sau poate un chip ce-i prea greu de văzut,
Frumos într-un mod ce nu s-a născut?
Dar poate frumusețea nu e de găsit,
Poate-i o fantomă ce-și râde grăbit.
Sau poate, chiar eu, ascunsă în piele,
Sunt doar umbra ce vrea să fie stele.
Am ajuns
Am ajuns noaptea s-o cuprind
Să la-s în urmă dorul,
Să cânt, și să trăiesc
Viața mai tare s-o prețuiesc.
Să ascult emoția din plin
Să plec acolo unde
Cărarea mă duce.
Mă cheamă
Și ma strigă.
Aici
Ți-e drumul,
Să nu pleci în altă parte.
Ai ajuns la mine,
Pleacă și vizează
Cât ești vie și răsuflarea ți-o auzi.
23.07.2024
O scrisoare fatală
Ce scrisoare nedreaptă ți-am scris,
N-am pomenit în ea de iubire,
Și mai mult peste toate am omis,
Să-ți vorbesc de costumul de mire.
Dar de fapt nu ți-am scris niciun rând,
C-am avut mai demult niște vise,
Cu ale mele scrisori sângerând,
Și sfârșind într-un colț nedeschise.
Savurez aiureli cu răspunsuri venind,
Dar goală-i mereu cutia poștală,
Nefiresc mai aștept zi de zi suferind,
Ca un ultim cartuș, o scrisoare fatală.
Necuvinte
Ce șanse aveam să te revăd
Întâmplător, în trafic, pe stradă
A fost lăsat de Univers, cred..
Căci ochii mi-au zâmbit sa te revadă
Inima nu mi-a zâmbit la fel
Si-a amintit momentele trăite
De data asta a fost altfel
Emotii ciudate, de lacrimi însotite.
Mintea nu vrea să creadă că e imposibil
Și inima mai speră un final fericit,
Se încăpățânează să creadă că-i posibil
C-o sa revii de-un vin și-o-mbratisare de sfârșit.
Sunt multe de scris și totuşi mai nimic
Incerc ades să uit totul, să nu mă mai complic
Dar cum să renunț dacă tot ce voiam
Sa-ti privesc ochii ce-odata la mine zâmbeau.
Te las a nu știu câta oară...te las să fii
Rămâne o-ntrebare random "oare mai vii?"
Nu plec, nici nu rămân, dar simt că-s pierdută
Intr-un vis frumos, intr-o poveste nesfârșită
Căci atât cât mai există suflet, dor si versul meu
Prin tot ce simt și scriu îmi vei trăi mereu...
Prima iubire nu se uită
Te ignor și-am s-o fac cât pot de mult
Te-ai pus cu orgoliul meu cumva?
Vai și-amar de ce se va întâmpla
În cel mai rău caz te arunc în Prut.
Mă arde sudoarea plină de frustrare
Am ajuns să-mi înfing unghiile în pământ
Ca apoi să îmi devină părul cărunt
Clipe frumoase de crizare.
Ți-aș smulge fanteziile alea despre controlul tău asupra mea
Nu mă dăruiesc, pleacă de aici cât mai repede
Oh, dar te iubesc atât de mult, toxica mea iubire
Am să te prind și-am să te sărut.
Toxic fiind eu, toxică fiind tu,formăm un întreg
Motiv pentru care ar trebui să nu mă mai poți enerva
Când vei putea tu observa?
Când? Căci pare că nu poți să subînțelegi.
Îmi lipsește aroma ta la nebunie
Să-ți simt trupul e doar un vis plăcut
L-am simțit cândva demult, în al nostru trecut
Păcat că deja ai ales pe altcineva pentru cununie…
Tu, prima mea iubire, nu te pot uita
Unde am să te găsesc ,din nou, a mea?
Noul tău soț când vei dormi te va veghea?
Ce te-a făcut să mă lași în urmă, să te măriți cu altcineva?
Umbra Frumuseții
Mă uit în oglindă – dar ea nu mă știe.
Ce văd e o mască, o simplă hârtie,
O umbră ce-și poartă conturul străin,
Un trup desenat fără vreun destin.
Orice-aș purta, orice formă-aș sculpta,
Frumusețea rămâne un vis ce nu sta.
O iluzie prinsă în ochi de străini,
Dar în mine? Doar cioburi, doar spini.
Mă îmbrac cu zâmbete – armură ușoară,
Dar pe dinăuntru tot cresc o povară.
Frumusețea-i un cântec pe care-l aud,
Dar vocea-i mă taie, căci nu-mi aparțin nicicând.
Am sădit flori în părul meu,
Am pus soarele drept colier, mereu,
Dar nici lumina, nici floarea de gheață
Nu-mi pot face sufletul să se simtă în viață.
Sunt doar o schiță în mâna tăcerii,
Un portret șters pe coala durerii.
Mă pictez iar și iar, dar tot ce-mi rămâne
E-un chip ce nu știe să-nvețe-a se spune.
Spune-mi, oglindă, ce vezi în mine?
Un haos ascuns sub linii prea fine?
Sau poate un chip ce-i prea greu de văzut,
Frumos într-un mod ce nu s-a născut?
Dar poate frumusețea nu e de găsit,
Poate-i o fantomă ce-și râde grăbit.
Sau poate, chiar eu, ascunsă în piele,
Sunt doar umbra ce vrea să fie stele.
Am ajuns
Am ajuns noaptea s-o cuprind
Să la-s în urmă dorul,
Să cânt, și să trăiesc
Viața mai tare s-o prețuiesc.
Să ascult emoția din plin
Să plec acolo unde
Cărarea mă duce.
Mă cheamă
Și ma strigă.
Aici
Ți-e drumul,
Să nu pleci în altă parte.
Ai ajuns la mine,
Pleacă și vizează
Cât ești vie și răsuflarea ți-o auzi.
23.07.2024
O scrisoare fatală
Ce scrisoare nedreaptă ți-am scris,
N-am pomenit în ea de iubire,
Și mai mult peste toate am omis,
Să-ți vorbesc de costumul de mire.
Dar de fapt nu ți-am scris niciun rând,
C-am avut mai demult niște vise,
Cu ale mele scrisori sângerând,
Și sfârșind într-un colț nedeschise.
Savurez aiureli cu răspunsuri venind,
Dar goală-i mereu cutia poștală,
Nefiresc mai aștept zi de zi suferind,
Ca un ultim cartuș, o scrisoare fatală.
Necuvinte
Ce șanse aveam să te revăd
Întâmplător, în trafic, pe stradă
A fost lăsat de Univers, cred..
Căci ochii mi-au zâmbit sa te revadă
Inima nu mi-a zâmbit la fel
Si-a amintit momentele trăite
De data asta a fost altfel
Emotii ciudate, de lacrimi însotite.
Mintea nu vrea să creadă că e imposibil
Și inima mai speră un final fericit,
Se încăpățânează să creadă că-i posibil
C-o sa revii de-un vin și-o-mbratisare de sfârșit.
Sunt multe de scris și totuşi mai nimic
Incerc ades să uit totul, să nu mă mai complic
Dar cum să renunț dacă tot ce voiam
Sa-ti privesc ochii ce-odata la mine zâmbeau.
Te las a nu știu câta oară...te las să fii
Rămâne o-ntrebare random "oare mai vii?"
Nu plec, nici nu rămân, dar simt că-s pierdută
Intr-un vis frumos, intr-o poveste nesfârșită
Căci atât cât mai există suflet, dor si versul meu
Prin tot ce simt și scriu îmi vei trăi mereu...
Другие стихотворения автора
Răni și amintiri
De ce se numește trecut?
De ce,fiindcă simt că nu mai trece.
Simt că rămâne înfipt în șale
Rămâne mai rău ca la-nceput
Chiar dacă vrei sau nu ai vrut.
De ce trebuie să te descrie
Niște vorbe vechi ca mama?
Vechi,încă din copilărie.
Greșeli făcute de un om necunoscător
De un om care doar se plimba seara.
Urăsc acest trecut netrecător
Dar defapt îl iubesc pentru acele minunate amintiri
Îl simt ca și cum ar fi Yin și Yang
Bine și rău, plin de oștiri.
Uneori mă aleargă în cele mai bune momente.
Neașteptându-mă,
Așteaptă după mine.
Pândește,mă sună,
Mă cheamă la el ca să îmi dea testamente…
Doamne,iartă-mă
Iartă-mă Doamne, căci nu știu ce fac
În fiecare zi mă trădez,te trădez fără să vreau
Dar tot o fac.
Iartă-mă Doamne, căci știi că mă va durea.
Iartă-mă Doamne, pe mine cel păcătos
Căci mi-e frică de întunericul dens
Mi-e frică de junghiul cel spătos
Iartă-mă Doamne, te rog dă-mi un sens.
Iartă-mă Doamne, căci sunt vinovat
Tot ce știu e numai păcate să fac
Cer iertare pentru tot ce-am stricat
Iartă-mă Doamne, scoate-mă din acest infinit liliac.
Poezie dedicată mie
Irina, eşti floarea cea din zori,
Cu ochi senini și dulci fiori.
Când zâmbești totul prinde viață,
Tu esti raza mea blândă,
cea de dimineață!
Irina, eşti un val de gânduri clare,
Ea în marea timpului nu dispare.
Eşti umbra nopții ce răsare în vânt,
Irina ești un cântec și veşnic al sufletelor legământ!
Ești o șoaptă-n univers,
Un nor pierdut în stele,
ce își caută un sens.
Țeși vise în aerul tăcut,
Şi lași cerul gol, de necrezut!
Ești o carte nesfârșită,
Cu pagini scrise-n stele liniştită.
Porți în tine răspunsuri ce nu mor,
Și-n ochii tăi se naște al vieții dor!
Irina fata fericită
Cu zâmbetul cald
Şi privirea rece.
Privesc la stele
Cu gândul ca te voi vedea printre ele
Cobor în deal și în vale
cu gând că te voi regăsi în zori
Orice speranță orice dor
Doar un strigăt de dor
Doar o clipă pentru noi
Doar o eternitate pentru noi ...
Ești parte din mine
Am realizat că îmi lipsești cu adevărat
Însă această lipsă nu duce în obișnuit
Aștept mereu să vii de la muncă cât mai rapid
Să vorbim cel puțin un minut în fiecare zi.
Te-aștept cum câinele-și așteaptă stăpânul când îi este foame,
Te-aștept cum copiii furnicilor
Așteaptă să își simtă mamele.
Te iubesc atât de mult, prin cuvinte e prea greu de explicat
Cu niște simple cuvinte cunoscute de orișicine
N-am să-ți pot împărtăși inima mea
N-am să pot să-ți spun că acolo se află inima ta.
Să dorm liniștită în brațele tale aș vrea
Să privim împreună amurgul-‘serat
Să simt aroma primăverii încă din toamnă
Să simți cum e să fii mereu adorat.
În brațele tale mă regăsesc, mă simt ca acasă
Fiecare bătaie a inimii mele tresare la atingerea ta
Îi mulțumesc lui Dumnezeu, cu sufletul înduplecat,
Că mi-a dăruit un înger ce mi-a dăruit toată dragostea pe tavă.
Ești refugiul, speranța și visul meu neîncetat,
În fiecare vers,iubitule, ești mereu adorat.
Te iubesc din toată inima, n-am să mai scot niciun cuvânt
Un sentiment straniu , un început de cântec sfânt.
Evadare din Coșmar
Verbul “a judeca” mă dezgustă,
Cum e posibil ca un om normal la cap să judece alți oameni?
Îmi este imposibil să cred că acest om nu va avea șansa să se vindece,
Chiar vrea acesta să aleagă frumusețea idealistă
În locul a mii de comori?
De-o bucată de vreme nici cuvintele nu mă mai salvează,
Să scriu devine încet o amintire,
Treziți-mă din acest coșmar, oferiți-mi o ghiontire,
Nu vreau sa plec,gândul îmi vrea răul,mintea mă trădează,
Nu mă lăsați să cedez, nu lăsați ca pielea să-mi devină din nou pală.
Cum să mă exprim mai clar,
Dacă din glasul meu nu pare să se mai audă cuvinte?
Ce va mai exista vreodată să mă reprezinte?
Voi mai putea vreodată eu să răsar?
Am început să nu mai exist nici în trecut,nici în prezent
Am început să pierd acest dar…
Protectorul meu orb
Mulțumesc că ești al meu cămin când afară plouă
Mulțumesc că eu fiind ghiocel, tu mă păzești de rouă,
Iar când razele soarelui doresc să mă doboare,
Tu vii și te apleci drept la ale mele picioare.
Chiar și când stau ascunsă sub zăpada densă
Ajungi să mă hrănești, intri subtil și traseul ți se condensează
Când se lasă noaptea îți ascult glasul care sună ca un violoncel
Tu fiind animal terestru, iar eu fiind un simplu boboc de ghiocel.
Lumile noastre nu se pot intersecta, totuși tu ai grijă de mine
Grija asta a ta pentru mine,oare vine din iubire?
Oare mă iubești,oare ai vrea să
te-ndrăgostești,oare mă auzi?
Parcă strig degeaba,ești mai rău decât ăia surzi.
-Mă iubești domnule cârtiță, mă iubești tu pe mine? Aici jos mă aflu, parcă ești orb!
-Chiar sunt orb, spre uimirea ta, n-ai văzut că lângă noi așteapt'-un corb?
Îl simt atât de bine cum stă și te pândește. Vorbește mai încet, altfel vai de noi!
-Păi dă-mi răspuns la ale mele întrebări, nu mă interesează de păsările dimprejur.
-Oh, ghiocelul meu, spune-mi tu dacă nu te-aș iubi, aș mai fi mereu în jur?
Dacă nu m-aș îndrăgosti,aș mai simți eu fiori când tulpina ta mă atinge?
Dacă nu te-aș auzi, ți-aș mai răspunde la întrebarea care mă frige?
Am rămas tăcută, surprins uimită, l-am luat în brațe
În brațele mele simțeam că nu mai poate fi luat de hoațe
Și am stat așa în ale lui mâine mult timp
Până am simțit că hoațele lui, și-anume surorile mele s-au potolit.
Răni și amintiri
De ce se numește trecut?
De ce,fiindcă simt că nu mai trece.
Simt că rămâne înfipt în șale
Rămâne mai rău ca la-nceput
Chiar dacă vrei sau nu ai vrut.
De ce trebuie să te descrie
Niște vorbe vechi ca mama?
Vechi,încă din copilărie.
Greșeli făcute de un om necunoscător
De un om care doar se plimba seara.
Urăsc acest trecut netrecător
Dar defapt îl iubesc pentru acele minunate amintiri
Îl simt ca și cum ar fi Yin și Yang
Bine și rău, plin de oștiri.
Uneori mă aleargă în cele mai bune momente.
Neașteptându-mă,
Așteaptă după mine.
Pândește,mă sună,
Mă cheamă la el ca să îmi dea testamente…
Doamne,iartă-mă
Iartă-mă Doamne, căci nu știu ce fac
În fiecare zi mă trădez,te trădez fără să vreau
Dar tot o fac.
Iartă-mă Doamne, căci știi că mă va durea.
Iartă-mă Doamne, pe mine cel păcătos
Căci mi-e frică de întunericul dens
Mi-e frică de junghiul cel spătos
Iartă-mă Doamne, te rog dă-mi un sens.
Iartă-mă Doamne, căci sunt vinovat
Tot ce știu e numai păcate să fac
Cer iertare pentru tot ce-am stricat
Iartă-mă Doamne, scoate-mă din acest infinit liliac.
Poezie dedicată mie
Irina, eşti floarea cea din zori,
Cu ochi senini și dulci fiori.
Când zâmbești totul prinde viață,
Tu esti raza mea blândă,
cea de dimineață!
Irina, eşti un val de gânduri clare,
Ea în marea timpului nu dispare.
Eşti umbra nopții ce răsare în vânt,
Irina ești un cântec și veşnic al sufletelor legământ!
Ești o șoaptă-n univers,
Un nor pierdut în stele,
ce își caută un sens.
Țeși vise în aerul tăcut,
Şi lași cerul gol, de necrezut!
Ești o carte nesfârșită,
Cu pagini scrise-n stele liniştită.
Porți în tine răspunsuri ce nu mor,
Și-n ochii tăi se naște al vieții dor!
Irina fata fericită
Cu zâmbetul cald
Şi privirea rece.
Privesc la stele
Cu gândul ca te voi vedea printre ele
Cobor în deal și în vale
cu gând că te voi regăsi în zori
Orice speranță orice dor
Doar un strigăt de dor
Doar o clipă pentru noi
Doar o eternitate pentru noi ...
Ești parte din mine
Am realizat că îmi lipsești cu adevărat
Însă această lipsă nu duce în obișnuit
Aștept mereu să vii de la muncă cât mai rapid
Să vorbim cel puțin un minut în fiecare zi.
Te-aștept cum câinele-și așteaptă stăpânul când îi este foame,
Te-aștept cum copiii furnicilor
Așteaptă să își simtă mamele.
Te iubesc atât de mult, prin cuvinte e prea greu de explicat
Cu niște simple cuvinte cunoscute de orișicine
N-am să-ți pot împărtăși inima mea
N-am să pot să-ți spun că acolo se află inima ta.
Să dorm liniștită în brațele tale aș vrea
Să privim împreună amurgul-‘serat
Să simt aroma primăverii încă din toamnă
Să simți cum e să fii mereu adorat.
În brațele tale mă regăsesc, mă simt ca acasă
Fiecare bătaie a inimii mele tresare la atingerea ta
Îi mulțumesc lui Dumnezeu, cu sufletul înduplecat,
Că mi-a dăruit un înger ce mi-a dăruit toată dragostea pe tavă.
Ești refugiul, speranța și visul meu neîncetat,
În fiecare vers,iubitule, ești mereu adorat.
Te iubesc din toată inima, n-am să mai scot niciun cuvânt
Un sentiment straniu , un început de cântec sfânt.
Evadare din Coșmar
Verbul “a judeca” mă dezgustă,
Cum e posibil ca un om normal la cap să judece alți oameni?
Îmi este imposibil să cred că acest om nu va avea șansa să se vindece,
Chiar vrea acesta să aleagă frumusețea idealistă
În locul a mii de comori?
De-o bucată de vreme nici cuvintele nu mă mai salvează,
Să scriu devine încet o amintire,
Treziți-mă din acest coșmar, oferiți-mi o ghiontire,
Nu vreau sa plec,gândul îmi vrea răul,mintea mă trădează,
Nu mă lăsați să cedez, nu lăsați ca pielea să-mi devină din nou pală.
Cum să mă exprim mai clar,
Dacă din glasul meu nu pare să se mai audă cuvinte?
Ce va mai exista vreodată să mă reprezinte?
Voi mai putea vreodată eu să răsar?
Am început să nu mai exist nici în trecut,nici în prezent
Am început să pierd acest dar…
Protectorul meu orb
Mulțumesc că ești al meu cămin când afară plouă
Mulțumesc că eu fiind ghiocel, tu mă păzești de rouă,
Iar când razele soarelui doresc să mă doboare,
Tu vii și te apleci drept la ale mele picioare.
Chiar și când stau ascunsă sub zăpada densă
Ajungi să mă hrănești, intri subtil și traseul ți se condensează
Când se lasă noaptea îți ascult glasul care sună ca un violoncel
Tu fiind animal terestru, iar eu fiind un simplu boboc de ghiocel.
Lumile noastre nu se pot intersecta, totuși tu ai grijă de mine
Grija asta a ta pentru mine,oare vine din iubire?
Oare mă iubești,oare ai vrea să
te-ndrăgostești,oare mă auzi?
Parcă strig degeaba,ești mai rău decât ăia surzi.
-Mă iubești domnule cârtiță, mă iubești tu pe mine? Aici jos mă aflu, parcă ești orb!
-Chiar sunt orb, spre uimirea ta, n-ai văzut că lângă noi așteapt'-un corb?
Îl simt atât de bine cum stă și te pândește. Vorbește mai încet, altfel vai de noi!
-Păi dă-mi răspuns la ale mele întrebări, nu mă interesează de păsările dimprejur.
-Oh, ghiocelul meu, spune-mi tu dacă nu te-aș iubi, aș mai fi mereu în jur?
Dacă nu m-aș îndrăgosti,aș mai simți eu fiori când tulpina ta mă atinge?
Dacă nu te-aș auzi, ți-aș mai răspunde la întrebarea care mă frige?
Am rămas tăcută, surprins uimită, l-am luat în brațe
În brațele mele simțeam că nu mai poate fi luat de hoațe
Și am stat așa în ale lui mâine mult timp
Până am simțit că hoațele lui, și-anume surorile mele s-au potolit.