Amintire
Te văd plecând în amintire,
Ferice sinceră-n privire
Aveai atunci și eu la fel,
Speranță scrie-n bilețel.
Speranță ce-aducea pietate,
Zâmbete-n rânduri repetate,
În suflet pacea păstorea
Și sentimente noi creștea.
Sentimente către tine,
Viață însemnai pentru mine,
Doar la tine mă gandeam,
Lângă tine doar doream.
Atunci strîns te-mbrățișam
Și-n brațe te ridicam,
Inima în piept zvâcni,
Timpul în loc se opri.
Timp ce-mi era foarta drag,
Nu voiam să mă retrag
De la al tău chip și ochi verzi
Ce nu-i uiți dacă îi pierzi.
Apoi o mesiță trecea,
Al tău gând se prefăcea,
Nu mai era de voioșie,
A șaptea așteptare în regie.
...
Te văd plecând în amintire,
Se zbate trist inima-n mine,
De când tu nu îmi mai vii
Drumurile îmi sunt pustii.
(În a șaptea așteptare/ part 1)
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: Nomen Nescio
Дата публикации: 9 июля
Просмотры: 221
Стихи из этой категории
Pierdut
Printre vise uitate si dorințe spulberate,
Gânduri, emoții prin inutil uitate,
N-a rămas loc pentru nemărginirea ei.
Iubirea înflăcărată a anilor mei,
Peste marginile mici ale ființei s-a scurs.
Iubire preschimbată în viziune de apus,
Cu înfățișare de nepăsare, de ne-ardoare,
Părea ca e o dragoste ce moare.
O idilă pierdută în trai fără pasiune
Intr-un fel de viață fără de misiune,
Cu profunzime în ignoranța față de mine,
Față de tine, ar putea spune oricine.
Într-un neant al emoției sublime,
Se prelingea printre crăpături, o mulțime.
Iar simțirea ei, ascunsă adânc în mine,
Ascunsă de tot în afară de sine,
Era neputincioasă sa iasă
Prin neștiutul din suflet acoperit de pucioasă.
Și fără culori și fără focul arzător,
S-a estompat chiar cel mai cuprinzător fior.
Nodul din gât a căpătat un gust amar,
Dulceața-i furată de o așteptare-n zadar.
Iar dorința ei de dor -- amorul s-a schimbat în nevazut,
S-a sfârșit, a dispărut și a rămas în trecut.
Zâmbete de Fier
Nu suntem triști ci doar fugim de fericire cu frica costurilor ei
Fiindcă inima noastră e o fortăreață, zidită cu lacrimi și dorințe nerostite
Iar sufletul nostru e doar o pădure de sentimente, unde fiecare emoție înflorește și se stinge
Singurătatea ne înghite în pustiul infinit, unde nici un ecou nu răspunde chemării noastre
Dar avem voie să rămânem doar puternici căci lacrima când s-a vărsat a pătat a fiecăruia nostru veșmânt
N-a ratat nicio inimă, și-a blestemat-o punând-o în izul etern al singurătății
Și durerea ne sfâșie precum un vultur nemilos, lăsând urme adânci pe pielea noastră
Nu suntem triști doar fugim după tot ceea ce noi am iubit, conștienți că nu ne va iubi niciodată
Nu suntem triști căci am fost construiți din piele și oase, dar forțați sa trăim ca și cum am fi de fier
Nu suntem triști, așteptăm să trecă doar ziua de azi și altele în speranța unei zile mai bune, unde soarele să alunge toată putreziciunea ce ni se scufundă-n ceafă și mădular
Sărutul tău 💔
Cândva buzele mele le sărutai
Nici numi dădeam seama că mă iubeai
Sărutul tău pe fruntea mea lipsește
Iar dorul de tine in fiecare zi creste .
Acum buzele tale ating o altă frunte
Văzând asta am rămas fără cuvinte
Nici pe mine nu mă iubeai atât de tare
Ziceai dar nu era ceia ce pare .
Mă distrug văzând că iubești pe altcineva
Am rămas departe , undeva
Încă în ziua în care mi-ai scris
Și nu doar că mi-ai promis
Suspin rece și avid
Suspin rece și avid în suflet port un dor rigid
Și-o inimă tremurândă cu tăcerea mi-o ucid
Câte cuvinte nespuse ard în privirea ochilor mei însetați
Îmi este dor chiar și de cea mai infimă părticică de nefericire, căci în momentele când sufletele noastre se împleteau, timpul însuși era doar o mărturie a tristeții noastre efemere
Mi-e dor de firmamentul înstelat și de întregul cosmos din adâncul ochilor tăi, care alcătuia un univers vast și sublim, în care fiecare stea strălucea ca o amintire eternă a iubirii noastre imense
Albaștri ca furtuna înăbușită ce danseaza în sufletul meu plin de tunete, asa zbier-n gol ele cum și lacrimile pusti se năpustesc asupra alor mei obraji
Plâng pentru tot ce am trăit cu atât dor caci dragostea înflăcărată îmi curge prin vene
Mi-aș dori să pot readuce timpul în zorii săi, să împletesc cu tine razele aurii ale soarelui în fraze de amor, dar timpul, ca un călător efemer, refuză să-și întoarcă pașii. Trecutul, încărcat de povara sa, este o amintire prea adâncă și prea dureroasă pentru a fi uitată, iar umbra sa persistă în adâncurile inimii mele ca o melodie străveche, ce mângâie cu durerea sa
Iar eu doar poposesc aici amuțind între sfera dintre trecut și prezent, pierzându-mă cu firea de parcă îmi vine să-mi smulg sufletul din piept
Căci dorul de tine îmi umple gândurile, dar nu și inima
De ce?
Lacrimi sărate,
Speranțe deșarte,
Promisiuni uitate,
Oare de ce?
Nopți nedormite,
Lacrimi fără cuvinte,
Dorințe și jurăminte,
Oare pentru ce?
Blocat în trecut,
Regretă ce-a pierdut,
Vrea s-o ia de la-nceput,
Dar, oare de ce?
De ce nu vrea să renunțe?
De ce încă te iubește?
De ce plânge seară de seară?
De ce viața lui este atât de amară?
Trandafirul ars
Am pregătit pentru ea, un trandafir,
Roșu și pufos,cu spini lucioși.
Trandafirul cela îmi părea foarte perfect pentru ea,
Am luat după muncă trandafirul,
Și cu pași repezi
Am plecat la ea.
Când m-a văzut pe mine,
Ea nu s-a bucurat,
Eu i-am întins trandafirul,
Ea la luat, și a plecat cu el în bucătărie,
A luat un chibrit,
A venit spre mine,
Și în fața mea a ars trandafirul.
Cu ochii înlăcrimați, am plecat din casa ei.
Și eu tot mă întreb,
Pentru ce a ars ea trandafirul?
Atât de frumos,și parfumat,
Care a fost pentru ea?
Autor Alina Zamurca 🎀
Poezie compusă pe 18.10.2024
Pierdut
Printre vise uitate si dorințe spulberate,
Gânduri, emoții prin inutil uitate,
N-a rămas loc pentru nemărginirea ei.
Iubirea înflăcărată a anilor mei,
Peste marginile mici ale ființei s-a scurs.
Iubire preschimbată în viziune de apus,
Cu înfățișare de nepăsare, de ne-ardoare,
Părea ca e o dragoste ce moare.
O idilă pierdută în trai fără pasiune
Intr-un fel de viață fără de misiune,
Cu profunzime în ignoranța față de mine,
Față de tine, ar putea spune oricine.
Într-un neant al emoției sublime,
Se prelingea printre crăpături, o mulțime.
Iar simțirea ei, ascunsă adânc în mine,
Ascunsă de tot în afară de sine,
Era neputincioasă sa iasă
Prin neștiutul din suflet acoperit de pucioasă.
Și fără culori și fără focul arzător,
S-a estompat chiar cel mai cuprinzător fior.
Nodul din gât a căpătat un gust amar,
Dulceața-i furată de o așteptare-n zadar.
Iar dorința ei de dor -- amorul s-a schimbat în nevazut,
S-a sfârșit, a dispărut și a rămas în trecut.
Zâmbete de Fier
Nu suntem triști ci doar fugim de fericire cu frica costurilor ei
Fiindcă inima noastră e o fortăreață, zidită cu lacrimi și dorințe nerostite
Iar sufletul nostru e doar o pădure de sentimente, unde fiecare emoție înflorește și se stinge
Singurătatea ne înghite în pustiul infinit, unde nici un ecou nu răspunde chemării noastre
Dar avem voie să rămânem doar puternici căci lacrima când s-a vărsat a pătat a fiecăruia nostru veșmânt
N-a ratat nicio inimă, și-a blestemat-o punând-o în izul etern al singurătății
Și durerea ne sfâșie precum un vultur nemilos, lăsând urme adânci pe pielea noastră
Nu suntem triști doar fugim după tot ceea ce noi am iubit, conștienți că nu ne va iubi niciodată
Nu suntem triști căci am fost construiți din piele și oase, dar forțați sa trăim ca și cum am fi de fier
Nu suntem triști, așteptăm să trecă doar ziua de azi și altele în speranța unei zile mai bune, unde soarele să alunge toată putreziciunea ce ni se scufundă-n ceafă și mădular
Sărutul tău 💔
Cândva buzele mele le sărutai
Nici numi dădeam seama că mă iubeai
Sărutul tău pe fruntea mea lipsește
Iar dorul de tine in fiecare zi creste .
Acum buzele tale ating o altă frunte
Văzând asta am rămas fără cuvinte
Nici pe mine nu mă iubeai atât de tare
Ziceai dar nu era ceia ce pare .
Mă distrug văzând că iubești pe altcineva
Am rămas departe , undeva
Încă în ziua în care mi-ai scris
Și nu doar că mi-ai promis
Suspin rece și avid
Suspin rece și avid în suflet port un dor rigid
Și-o inimă tremurândă cu tăcerea mi-o ucid
Câte cuvinte nespuse ard în privirea ochilor mei însetați
Îmi este dor chiar și de cea mai infimă părticică de nefericire, căci în momentele când sufletele noastre se împleteau, timpul însuși era doar o mărturie a tristeții noastre efemere
Mi-e dor de firmamentul înstelat și de întregul cosmos din adâncul ochilor tăi, care alcătuia un univers vast și sublim, în care fiecare stea strălucea ca o amintire eternă a iubirii noastre imense
Albaștri ca furtuna înăbușită ce danseaza în sufletul meu plin de tunete, asa zbier-n gol ele cum și lacrimile pusti se năpustesc asupra alor mei obraji
Plâng pentru tot ce am trăit cu atât dor caci dragostea înflăcărată îmi curge prin vene
Mi-aș dori să pot readuce timpul în zorii săi, să împletesc cu tine razele aurii ale soarelui în fraze de amor, dar timpul, ca un călător efemer, refuză să-și întoarcă pașii. Trecutul, încărcat de povara sa, este o amintire prea adâncă și prea dureroasă pentru a fi uitată, iar umbra sa persistă în adâncurile inimii mele ca o melodie străveche, ce mângâie cu durerea sa
Iar eu doar poposesc aici amuțind între sfera dintre trecut și prezent, pierzându-mă cu firea de parcă îmi vine să-mi smulg sufletul din piept
Căci dorul de tine îmi umple gândurile, dar nu și inima
De ce?
Lacrimi sărate,
Speranțe deșarte,
Promisiuni uitate,
Oare de ce?
Nopți nedormite,
Lacrimi fără cuvinte,
Dorințe și jurăminte,
Oare pentru ce?
Blocat în trecut,
Regretă ce-a pierdut,
Vrea s-o ia de la-nceput,
Dar, oare de ce?
De ce nu vrea să renunțe?
De ce încă te iubește?
De ce plânge seară de seară?
De ce viața lui este atât de amară?
Trandafirul ars
Am pregătit pentru ea, un trandafir,
Roșu și pufos,cu spini lucioși.
Trandafirul cela îmi părea foarte perfect pentru ea,
Am luat după muncă trandafirul,
Și cu pași repezi
Am plecat la ea.
Când m-a văzut pe mine,
Ea nu s-a bucurat,
Eu i-am întins trandafirul,
Ea la luat, și a plecat cu el în bucătărie,
A luat un chibrit,
A venit spre mine,
Și în fața mea a ars trandafirul.
Cu ochii înlăcrimați, am plecat din casa ei.
Și eu tot mă întreb,
Pentru ce a ars ea trandafirul?
Atât de frumos,și parfumat,
Care a fost pentru ea?
Autor Alina Zamurca 🎀
Poezie compusă pe 18.10.2024
Другие стихотворения автора
Ulima zi cu soare
Zile-n rânduri se stergeau,
Sentimente risipeau,
De cînd chipul tău n-apare
Pe retina mea-n cărare.
N-am scris file în urmare
Emotiv la a ta uitare,
Sufletul în dezolare
În a șaptea așteptare.
Au apus zile senine,
Cândva de armonie pline,
Am ajuns fire străine
Ce nu se cunosc pe sine.
Acum în inimă doar ploaie
Ce-neacă orice vibrare,
Ochii mei nu m-ai văd soare,
Privirea mea în închisoare.
(În a șaptea așteptare/ part 2)
În a șaptea așteptare
Privirea-mi îndreptată-n nori,
Răsare soarele în zori,
Luni în șir am pătimit,
Singurătate în suflet tipărit.
Singurătate plină de regret
Cănd concep al tău portret,
Doar el cu mine a rămas
Din viața mea cînd te-ai retras.
Lacrimă pe obraz îmi sprinteni
Și așteptarea conteni,
Inima-mi pierde în instanță,
În ochi nu mai port speranță.
Speranța trecea în disperare,
Vise în urne funerare,
Ultima zi răsare
În a șaptea așteptare.
(În a șaptea așteptare/ part 4...Final)
Propti
S-au stins gîndurile Propti
În ale tale semne, șoptii
Și-n tălâmul tău voios
Împestat adînc reproș.
S-au stins temelii senine,
Fost-au amăgite visuri
Și cu aporie aspră
Mergi în timp neîncetată.
Și prin ale tale lacrimi,
Ce râurau necontenite,
Treceau timpuri neuitate
Ce erau cândva iubite.
În a stelelor stafie
Se aud trecând acolea
Ale vânturilor șoptii
S-au stins gândurile Propti.
Învațămă toamnă
Învață-mă toamnă să nu mai fiu trist
Să nu mai evoc tristețe,
Învață-mă toamnă să fiu fericit
Ca mama fiului ce a obșit,
Învață-mă toamnă cum să nu plâng
Atunci când inima îmi frâng,
Învață-mă toamnă cum să fiu rece
Șă îngheț durerea ce prin suflet îmi trece,
Învață-mă toamnă despre fidelitate
Să nu mai închiriez falsitate,
Învață-mă toamnă cum să trăiesc
Când singur pe mine nu ma iubesc.
Învață-mă toamnă...
La prezent
Ploaie ce curge în toamnă
Spală-mi lacrimile de pe obraz,
Ce gândul spre trecut le îndeamnă
Să se strecoare în moment de necaz.
Vânt ce fuge în toamnă
Nu-mi permite în trecut să doresc,
La prezent gândul condamnă,
Doar la el să mă gândesc.
Frunză ce a căzut în toamnă
Spune-mi cum la prezent să trăiesc,
Când în trecut aveam pricină
De mine să mă mândresc.
Dorință
Dac-aș vedea o stea căzând
La miez de noapte doar un gând
Va fi ce v-a întruchipa,
Dorința îmi v-a relata.
Gând ce mereu e către tine,
Gând ce crede în destine,
Dor doar ție îți revine,
Speranța nu expiră-n mine.
Sper căndva te vei întoarce,
Soare îmi vei reîntoarce,
Ce a fost atunci pierdut
Lângă chipul tău tăcut.
(În a șaptea așteptare/ part 3)
Ulima zi cu soare
Zile-n rânduri se stergeau,
Sentimente risipeau,
De cînd chipul tău n-apare
Pe retina mea-n cărare.
N-am scris file în urmare
Emotiv la a ta uitare,
Sufletul în dezolare
În a șaptea așteptare.
Au apus zile senine,
Cândva de armonie pline,
Am ajuns fire străine
Ce nu se cunosc pe sine.
Acum în inimă doar ploaie
Ce-neacă orice vibrare,
Ochii mei nu m-ai văd soare,
Privirea mea în închisoare.
(În a șaptea așteptare/ part 2)
În a șaptea așteptare
Privirea-mi îndreptată-n nori,
Răsare soarele în zori,
Luni în șir am pătimit,
Singurătate în suflet tipărit.
Singurătate plină de regret
Cănd concep al tău portret,
Doar el cu mine a rămas
Din viața mea cînd te-ai retras.
Lacrimă pe obraz îmi sprinteni
Și așteptarea conteni,
Inima-mi pierde în instanță,
În ochi nu mai port speranță.
Speranța trecea în disperare,
Vise în urne funerare,
Ultima zi răsare
În a șaptea așteptare.
(În a șaptea așteptare/ part 4...Final)
Propti
S-au stins gîndurile Propti
În ale tale semne, șoptii
Și-n tălâmul tău voios
Împestat adînc reproș.
S-au stins temelii senine,
Fost-au amăgite visuri
Și cu aporie aspră
Mergi în timp neîncetată.
Și prin ale tale lacrimi,
Ce râurau necontenite,
Treceau timpuri neuitate
Ce erau cândva iubite.
În a stelelor stafie
Se aud trecând acolea
Ale vânturilor șoptii
S-au stins gândurile Propti.
Învațămă toamnă
Învață-mă toamnă să nu mai fiu trist
Să nu mai evoc tristețe,
Învață-mă toamnă să fiu fericit
Ca mama fiului ce a obșit,
Învață-mă toamnă cum să nu plâng
Atunci când inima îmi frâng,
Învață-mă toamnă cum să fiu rece
Șă îngheț durerea ce prin suflet îmi trece,
Învață-mă toamnă despre fidelitate
Să nu mai închiriez falsitate,
Învață-mă toamnă cum să trăiesc
Când singur pe mine nu ma iubesc.
Învață-mă toamnă...
La prezent
Ploaie ce curge în toamnă
Spală-mi lacrimile de pe obraz,
Ce gândul spre trecut le îndeamnă
Să se strecoare în moment de necaz.
Vânt ce fuge în toamnă
Nu-mi permite în trecut să doresc,
La prezent gândul condamnă,
Doar la el să mă gândesc.
Frunză ce a căzut în toamnă
Spune-mi cum la prezent să trăiesc,
Când în trecut aveam pricină
De mine să mă mândresc.
Dorință
Dac-aș vedea o stea căzând
La miez de noapte doar un gând
Va fi ce v-a întruchipa,
Dorința îmi v-a relata.
Gând ce mereu e către tine,
Gând ce crede în destine,
Dor doar ție îți revine,
Speranța nu expiră-n mine.
Sper căndva te vei întoarce,
Soare îmi vei reîntoarce,
Ce a fost atunci pierdut
Lângă chipul tău tăcut.
(În a șaptea așteptare/ part 3)