Amintire

Dacă pleci, pragul ușii să nu-l mai treci,

Dacă pleci nu ne vom mai vedea în veci,

Te-am iubit și te-am dorit

Când te vedeam, mă făceai fericit,

Acum, stau și te privesc,

Iar eu incep să mă îmbolnăvesc,

De dor și de tristețe

Îmi rămâne în suflet, o prezență rece.

Nu ți-a păsat,

Nu ți-a păsat de ce aveam frumos,

Nu ți-a păsat de tot ce avea un rost,

Ai decis să pleci, 

Iar de mine să nu-ți mai amintești

O, dulce amară iubire...

Nu îți pare rău pentru mine?

Vreau să dau timpul înapoi

Înapoi atunci cand mai exista o șansa,

O speranta ca se mai poate întampla ceva.

Vreau să dau timpul înapoi

Atunci cand bătăile inimi mele

Pulsau sângele plin de speranță

Prin venele sănătoase și pure.

Vreau să dau timpul înapoi

Atunci când trupul era sănătos

Fără nici o zgârietură.

Vreau să dau timpul înapoi atunci cand

Sufletul era curat și nu știa

Ce înseamna dorul sau durerea provocata de el.

Să dau timpul înapoi atunci când

Nu știam ce-i suferința,

Nu știam ce-i durerea,

Când totul era o joacă

Și neliniștea nu exista.

Înapoi atunci când nu știam

Ce înseamnă să iubești pe cineva,

Când nu știam cum se simte 

când ai inima însângerată

Peste tot rănită de cuțite, lame, drame

Și iubire falsă, doar pe interes.

Aș fi vrut să dau timpul înapoi

Și să petrec timp din nou cu tine

Deși ce imi doresc de fapt

Este liniștea dinaintea ta

Și înainte a orice are legarură cu tine.

De ce sunt amenințat când vreau doar să trăiesc,

Sub cerul acesta ce-mi pare ceresc?

Nu cer decât aer, lumină și pace,

Dar lumea mă strânge, mă împinge, mă face.

Un glas nevăzut, mereu ascuțit,

Îmi șoptește că drumul mi-e greșit,

Că nu am dreptate, că nu merit loc,

Că viața mea e un fum, un joc.

Dar eu vreau doar soare, vreau ploaia să cadă,

Să-mi spele durerea, să-mi crească o nadă.

Vreau să simt iarba sub pașii mei goi,

Să nu fiu doar țintă pentru alte război.

De ce trebuie glasul meu să fie frânt,

Când doar să iubesc încerc pe pământ?

De ce ochii lor mă privesc ca pe-un zid

Și nu văd în mine un suflet timid?

Am greșit că exist? Că sunt firul de vânt?

Că-mi port pe umeri un vis înfrânt?

Că strig la stele să-mi dea alinare

Într-o lume ce-și face din ură hotare?

Eu vreau să trăiesc, nu cer mai mult,

Să-mi fie zâmbetul un cânt nesculpt,

Dar sabia lumii mă taie mereu,

De parcă iubirea-i un păcat prea greu.

Aș vrea să răspund, dar glasul mi-e mut,

Cuvintele mor sub cerul tăcut.

Dar știu că-n mine e un foc ce mocnește,

Și el e dreptatea ce nu se oprește.

Mărul otrăvit, dar gustos a fost,

A reușit și-a trezit, somnul adormit

Manifestându-și al sau dulce rost

Prin sărata-i patimă ce-a tot rănit.

Oriunde nu ar fi, tot nu este aici,

Perfecta vorbă-n care am tot privit 

M-ar fi lăsat doar cu prietenul arici

Ce-n orice colț m-a sprijinit.

N-o să-i uit gustul nicicând,

Fiind cel mai special simțit 

Oferindu-l timpu-ți sacrificând 

În jocu-ncare m-ai hoțit...

Mam intrebat mereu de ce e ploaie 

De fiecare data cand imi vine dor,

Si nu mai cand curge in șuvoaie 

Ma mai prinde cate-un nor.

Si mereu imi spui ca îți place 

Ca iti aduce o pace ,

Pe care nu o poti descrie 

Decât cad vezi o ploaie.

Desi nu o displac o ploaie mică

Într-o seara de duminică ,

Sa fiu singura în ploaie 

Nu e asa o bucurie.

Dar amândoi dansând afară

Sub lumina luni rară,

Înlăcrimați noi sub boltă

Creându-se o soartă.

Imi dau seama de ce o iubești atât de mult

Și mereu vedem ca te ascult 

Ca știu ca ma iubești 

Și când tu, ploaie, nu mai ești.

Dar totuși nu înțeleg 

Cum tot tu ne dezlegi,

Promisiunea ca ne iubim 

Pana când vom muri.

Dar uite-mă plângând afară

Tot tu aia supărată,

Ca să nu ne despărțim 

Pentru că ne iubim.

Dar nu mai merge ploaie 

Tu ești aia vinovată,

Nu ești o soluție 

Pentru că nu mai contează.

Timpul repede-a zburat

Pe tine nu te-am uitat,

De durere n-am scapat,

Visele le-am spulberat

Dar nimic nu am uitat

Din ce tu mi-ai provocat:

O iubire la patrat,

O tristete ai lasat.

Pe suflet tu mi-ai pictat

Doar sperante,e pacat!

Ploaie ce curge în toamnă

Spală-mi lacrimile de pe obraz,

Ce gândul spre trecut le îndeamnă

Să se strecoare în moment de necaz.

Vânt ce fuge în toamnă

Nu-mi permite în trecut să doresc,

La prezent gândul condamnă,

Doar la el să mă gândesc.

Frunză ce a căzut în toamnă

Spune-mi cum la prezent să trăiesc,

Când în trecut aveam pricină

De mine să mă mândresc.

Prin ploaie mergând,

În amintiri privind,

Prin timpuri trecând,

Mă distruge un gând.

Un gând deprimat

În decepții estimat,

În nopți conturat,

Din păcate gravat.

Un gând ce mă strânge

Și sufletu-mi frânge,

În conștiință urlând,

Prin vene plutind.

Iertare-și cerșește,

Necurmat se căiește,

Între bine și rău

Oscilează mereu.

Prin ploaie mergând

Mă distruge un gând,

Am duh sugrumat

În bucăți sfărâmat…

Privirea-mi îndreptată-n nori,

Răsare soarele în zori,

Luni în șir am pătimit,

Singurătate în suflet tipărit.

Singurătate plină de regret

Cănd concep al tău portret,

Doar el cu mine a rămas

Din viața mea cînd te-ai retras.

Lacrimă pe obraz îmi sprinteni

Și așteptarea conteni,

Inima-mi pierde în instanță,

În ochi nu mai port speranță.

Speranța trecea în disperare,

Vise în urne funerare,

Ultima zi răsare

În a șaptea așteptare.

(În a șaptea așteptare/ part 4...Final)

Zile-n rânduri se stergeau,

Sentimente risipeau,

De cînd chipul tău n-apare

Pe retina mea-n cărare.

N-am scris file în urmare

Emotiv la a ta uitare,

Sufletul în dezolare

În a șaptea așteptare.

Au apus zile senine,

Cândva de armonie pline,

Am ajuns fire străine

Ce nu se cunosc pe sine.

Acum în inimă doar ploaie

Ce-neacă orice vibrare,

Ochii mei nu m-ai văd soare,

Privirea mea în închisoare.

(În a șaptea așteptare/ part 2)

Dac-aș vedea o stea căzând

La miez de noapte doar un gând

Va fi ce v-a întruchipa,

Dorința îmi v-a relata.

Gând ce mereu e către tine,

Gând ce crede în destine,

Dor doar ție îți revine,

Speranța nu expiră-n mine.

Sper căndva te vei întoarce,

Soare îmi vei reîntoarce,

Ce a fost atunci pierdut

Lângă chipul tău tăcut.

 (În a șaptea așteptare/ part 3)

Mă distrug în bucăți

Am în nopți judecăți

În suflet ruine

Medicine în buletine.

Mă distrug în bucăți

Am cod poștal plin cu plăți

Pe răboj lista cu vine

Viața în păreri străine.

Mă distrug în bucăți

Am zile – lanțuri de dăți

Răpusă în agonie

Esența pierdută în stafie.

Mă distrug în bucăți

Am exil din societăți

Pe retină lumină nocturnă

Casa în dună.