Dorință

Învață-mă toamnă să nu mai fiu trist

Să nu mai evoc tristețe,

Învață-mă toamnă să fiu fericit

Ca mama fiului ce a obșit,

Învață-mă toamnă cum să nu plâng

Atunci când inima îmi frâng,

Învață-mă toamnă cum să fiu rece

Șă îngheț durerea ce prin suflet îmi trece,

Învață-mă toamnă despre fidelitate

Să nu mai închiriez falsitate,

Învață-mă toamnă cum să trăiesc

Când singur pe mine nu ma iubesc.

Învață-mă toamnă...

Am văzut odată-n zare

Un zîmbet nu oarecare,

Dar de ce nu mai apare

În privirea mea el oare.

Un zâmbet ce pătrundea,

Până la suflet srăbătea,

Dar de ce nu mai apare

În sufletul meu el oare.

Un zîmbet ce strălucea,

Până la stele ajungea,

Dar de ce nu mai apare

În vizorul meu el oare.

Un zâmbet ce fermeca,

Fericită te făcea,

Dar de ce nu mai apare

Chipul tău vesel în zare.

Chipul tău era mâhnit,

Sufletul adând izbit,

Zâmbetul nu mai era

Desenat pe buza ta.

Mă distrug în bucăți

Am în nopți judecăți

În suflet ruine

Medicine în buletine.

Mă distrug în bucăți

Am cod poștal plin cu plăți

Pe răboj lista cu vine

Viața în păreri străine.

Mă distrug în bucăți

Am zile – lanțuri de dăți

Răpusă în agonie

Esența pierdută în stafie.

Mă distrug în bucăți

Am exil din societăți

Pe retină lumină nocturnă

Casa în dună.

Ploaie ce curge în toamnă

Spală-mi lacrimile de pe obraz,

Ce gândul spre trecut le îndeamnă

Să se strecoare în moment de necaz.

Vânt ce fuge în toamnă

Nu-mi permite în trecut să doresc,

La prezent gândul condamnă,

Doar la el să mă gândesc.

Frunză ce a căzut în toamnă

Spune-mi cum la prezent să trăiesc,

Când în trecut aveam pricină

De mine să mă mândresc.

Te văd plecând în amintire,

Ferice sinceră-n privire

Aveai atunci și eu la fel,

Speranță scrie-n bilețel.

Speranță ce-aducea pietate,

Zâmbete-n rânduri repetate,

În suflet pacea păstorea

Și sentimente noi creștea.

Sentimente către tine,

Viață însemnai pentru mine,

Doar la tine mă gandeam,

Lângă tine doar doream.

Atunci strîns te-mbrățișam

Și-n brațe te ridicam,

Inima în piept zvâcni,

Timpul în loc se opri.

Timp ce-mi era foarta drag,

Nu voiam să mă retrag

De la al tău chip și ochi verzi

Ce nu-i uiți dacă îi pierzi.

Apoi o mesiță trecea,

Al tău gând se prefăcea,

Nu mai era de voioșie,

A șaptea așteptare în regie.

...

Te văd plecând în amintire,

Se zbate trist inima-n mine,

De când tu nu îmi mai vii

Drumurile îmi sunt pustii.

(În a șaptea așteptare/ part 1)

Zile-n rânduri se stergeau,

Sentimente risipeau,

De cînd chipul tău n-apare

Pe retina mea-n cărare.

N-am scris file în urmare

Emotiv la a ta uitare,

Sufletul în dezolare

În a șaptea așteptare.

Au apus zile senine,

Cândva de armonie pline,

Am ajuns fire străine

Ce nu se cunosc pe sine.

Acum în inimă doar ploaie

Ce-neacă orice vibrare,

Ochii mei nu m-ai văd soare,

Privirea mea în închisoare.

(În a șaptea așteptare/ part 2)

Și vara de odinioară a înflorit tânără și frumoasă cândva... cândva când ne-am iubit

În inima adâncă a soarelui arzător, deși amăgirea se deșira pe buzele mele, speram viu ca încă să te iubesc 

Sa fiu capabilă să iubesc ce nu m-a iubit, atât de dulce era acea amăgire purtată-n raze, care se luptau ca încă să bată vii

Să bată inimii reci ce nu-mi aparține, așadar rămând acu'-n pribeagul pustiu repetând și tot repetând numele tău

Cu cuvinte mute si gura udă de lacrimi, implor cerul îngenunchiată să-mi mai dea trăiri de amor cu tine, sa numai simt cu mă poartă vântul spre eternul n-ai să vii

Și nu mai vreau minciuni, vreau doar ca gura verii să mă aducă înapoi, chiar dacă asta ar însemna să-mi devoreze carnea de pe mine până la os, ca astfel, poate într-o altă viață să fie un destin astfel scris, să fi putut experimentat simplu și unicul sentiment de a împărți un amor între două flăcări de viață vii

Ne-am întâlnit doi copii, cu suflet curat,

Într-o lume grăbită, iubirea ne-a legat.

Râsete, vise, priviri ce ardeau,

Două inimi fragile ce tot se căutau.

Dar vântul a venit cu vorbe greșite,

Cu umbre de teamă, cu clipe rănite.

Și pașii s-au dus pe cărări diferite,

Deși inimile noastre rămâneau nedespărțite.

Au trecut luni de dor și de tăcere,

Dar eu încă simt a ta adiere.

Chiar dacă viața ne-a pus la distanță,

Eu încă păstrez în suflet speranță.

Te-am sunat în noapte, cu glas tremurat,

Și-ai știut cine sunt, n-ai uitat.

Un „follow” mic, o privire pe furiș,

Semne tăcute că dorul n-a pierit.

Și zile trec, dar doru’ rămâne,

Ca foc ascuns ce arde-n tăcere.

Lângă alt braț găsesc alinare,

Dar tu ești visul ce nu moare.

În ochii tăi aveam galaxii,

În zâmbetul tău veșnicii.

Azi rătăcesc prin pași nesfârșiți,

Dar gândul la tine nu l-am stins.

Poate că timpul ne-a vrut străini,

Dar inima știe: tot tu îmi ești plin.

Și chiar dacă drumuri ne-au despărțit,

Iubirea din mine n-a murit.

Căci oricât departe-ai fi de acum,

Eu simt că destinul nu ne-a pus punct.

Suntem poveste fără sfârșit,

Două inimi ce nu s-au stins.

Timpul repede-a zburat

Pe tine nu te-am uitat,

De durere n-am scapat,

Visele le-am spulberat

Dar nimic nu am uitat

Din ce tu mi-ai provocat:

O iubire la patrat,

O tristete ai lasat.

Pe suflet tu mi-ai pictat

Doar sperante,e pacat!

E noapte de plecare,

Îmi țin mințile, inima și nervii,

Înceți, liniștiți.

Tot cadu-mi în privire,

Urma ta, pe ușă lăsată.

Încă odată o caut,

Dar nu o găsesc.

Am  pierdut-o.

"Noapte de plecare" este o  dedicație. 

Autor 🖤 Zamurca Alina 🖤🖤

Cand am lăsat o perna rece

Și un covor plin de noroi,

O ceașcă goală si încă zece,

Și o inimă plină de noi...

Am lasat ceasul la patru,

Și încă trei papuci goi,

Ca sa știi ca unu i lipsă,

Și i distanță între doi..

Matura jos lângă scară,

Mopul sta în debara!

Sa ramai ,dar nu de tot,

Neștearsa, pe undeva.

Geamul aburit de gânduri,

Ce voiau sa ma oprească

Au facut sa mi amintească 

Ca doar tu lipseai din casă.

Cartea iarăși e deschisă,

Pe birou strâns,plicul tău,

Unde scrie sa nu uiți,

Că aici am fost mereu...

Ai plecat…

Ai plecat ca o boare de vânt,

Ca un șopot de gând,

Ai plecat ca și când

Nici n-ai fost pe Pământ!

Ai plecat și din gând

Și din fapt, din cuvânt…

Ai plecat și-ai lăsat

Numai doruri…

Și dureri și izvoruri

De nori și de vânt!

De ți-am greșit,

Rogu-te, mă iartă!

Nimic cu voie n-am făcut

Ca să te supăr,

Sau să te înfrunt!

De mi-ai greșit,

Te iert!

Nu am venit să judec

Și nici să schimb prea multe…

Atâta pot să-ți spun:

Din tot ce s-a-ntâmplat

Am tras învățăminte!