Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: Albui Andreea
Дата публикации: 17 октября 2023
Просмотры: 735
Стихи из этой категории
Carnal și efemer
Carne fragedă,
Descântec lin,
Aș vrea să plec
Aș vrea să vin.
Du-mă,ia-mă
Lasă-mi demnitatea
Ghem țepos,
Te iubesc,te urăsc.
Atinge-mă,
Dă-mi drumul,
Du-mă,ia-mă
Te rog iartă-mă.
Lovește-mă
Oprește-te,
Spin ucigaș
Împunge-mă.
Îmi plâng ochii
Grav bocet,
Dezgustător,
Te urăsc,te iubesc.
Șterge-mă,
Ca pe o pată de cafea,
Iubirea mea
Se va șterge cu buretele.
[…]
Trup idealizat
Caracter deficitar,
Ochi plini de har
Suflet carnal.
Du-mă,ia-mă
Doar lasă-mă,
Sufăr
Pentru al nostru eșuat plan.
M-ai lasat pentru ea
M-ai lăsat, fără să-ți pese,
Fără un cuvânt, fără o șoaptă,
Ai plecat cu inima-ți aprinsă
Spre alta, mai nouă, mai dreaptă.
Pe mine m-ai lăsat cu umbre,
Cu amintiri ce dor și-n somn,
Cu nopți ce curg în lacrimi stinse,
Cu vise moarte, fără domn.
Ea… ce are? Poate zâmbește
Mai larg, mai dulce, mai firesc.
Dar știe ea cum tu vorbești
Când lumea-ți pare un cer gri, lumesc?
Nu-i vină-n dragoste, nici lege,
Dar doare când devii uitare,
Când tot ce-a fost se risipește
Ca fumul alb dintr-o visare.
Și totuși, n-am să te blestem,
N-am să-ți doresc ce-am îndurat —
Dar să nu uiți: ce-a fost între noi
A fost odată… și-a contat.
M-ai lăsat, fără să-ți pese,
Fără un cuvânt, fără o vorbă,
Ai plecat cu inima-ți aprinsă
Spre alta, mai nouă, mai bună.
Timpul a trecut și m-am pierdut
Într-o lume ce nu mai era a mea,
Căutând un rost, un drum, un început,
Dar tot ce-am găsit a fost doar o umbră grea.
Ea te ține acum cu mâna-i blândă,
Te-a luat acolo unde nu ajungeam,
Dar știi tu oare că în mine încă plângă
Amintiri ce nu se vor stinge, oricât ai vrea.
Nu-ți cer nimic, doar să înțelegi,
Că fiecare pas al tău mă doare,
Și chiar de-aș pleca, în orice zi,
Voi purta în suflet tot ce-a fost în tine, fără favoare.
Șoapta dulce-amară
Mă satur de promisiuni risipite-n vânt,
De jurăminte goale, de cuvinte pierdute,
Tu, cu ochii tăi de gheață, m-ai ținut captivă,
Într-o capcană de doruri ce acum se destramă, se frâng în tăcere.
Fiecare cuvânt pe care mi-l șopteai atunci,
Era doar o mască, o minciună ce se îmbrăca-n flori,
Iar eu, credulă, am înghițit fiecare frază,
Ca pe un leac ce-mi alina rănile, dar mă omora încet.
Cât m-ai folosit, cât m-ai chinuit cu dorul tău străin!
M-ai îmbrățișat cu mâinile reci, ca un vânt de toamnă,
Ți-am dat sufletul, dar tu nu m-ai simțit,
Ai jucat cu el ca pe o piesă de șah, sacrificându-l pentru o mutare.
Minciunile tale au fost ca un parfum de iasomie,
Lipsit de substanță, dar atât de dulce în aparență,
M-ai promis că ești al meu, că doar eu sunt steaua ta,
Dar ai uitat să îmi spui că erai orb la iubirea mea.
Tu nu știi cât m-ai rănit, cât m-ai sfâșiat în adâncuri,
Căci iubirea mea nu a fost decât o pradă pentru ego-ul tău,
Ai folosit-o pentru a te hrăni cu speranța mea,
Și acum mă lași să mă usuc în acest pustiit „noi” fără început.
Te-ai risipit în mulțimea lumii, fără o urmă de regrete,
Iar eu am rămas un ecou în mine însămi, pierdută, uitată,
Căci nu sunt decât un vis al unui „noi” care nu a fost,
Și mă topesc, în adâncul meu, în tăcerea unei iubiri îngropate.
Dar, în ciuda tuturor, voi învăța să mă ridic,
Să las în urmă aceste ruine ce le-ai construit cu mâinile tale,
Căci în final, tu nu mă vei auzi, nu vei ști niciodată,
Cum m-ai lăsat să ard în flăcările unei iubiri ce nu a avut nicio șansă.
Crima de a fi om îndrăgostit
Când iubești pur din focul vieții, însă plămânii îți sunt plini de toxicitatea nepăsarii
Când dai totul, dar totul îți este luat odată-n vânt, ce îți zdrobește inima-n chemarea surdă a nopții, ca lacrimile să ți le plângi în binecuvântarea uitării veșnici
Și e atât de cruntă uitarea, dar timpul ne îndeamnă sa ne mințim ca e o bucurie, o iertare de sine, dar traumele și rănile rămân, dar inima nu uită, tot ce creierul poate uita-n, momentele odihnitoare a iuliziei de dopamină căci ele sunt doar sintetice iluzii arse a durerilor falnici
Nu ești
Ce să fac când tu nu ești?
Să mă săruți, să mă iubești?
Și doar dorurile-mi sunt
Ce mi au rămas, un jurământ.
Ai fost doar un străin frumos
Ce mi a întors viața pe dos,
Doar un înger efemer
Ce m a lăsat într-un infern.
Din rai în iad m-ai aruncat
De la extaz la agonie,
M-ai preschimbat și ai plecat
Și m ai lăsat în nebunie.
Dar ce dăruiești asta primești
E doar o vorbă, una bună
Ceea ce faci asta și ești
Și karma se răzbună...
Carnal și efemer
Carne fragedă,
Descântec lin,
Aș vrea să plec
Aș vrea să vin.
Du-mă,ia-mă
Lasă-mi demnitatea
Ghem țepos,
Te iubesc,te urăsc.
Atinge-mă,
Dă-mi drumul,
Du-mă,ia-mă
Te rog iartă-mă.
Lovește-mă
Oprește-te,
Spin ucigaș
Împunge-mă.
Îmi plâng ochii
Grav bocet,
Dezgustător,
Te urăsc,te iubesc.
Șterge-mă,
Ca pe o pată de cafea,
Iubirea mea
Se va șterge cu buretele.
[…]
Trup idealizat
Caracter deficitar,
Ochi plini de har
Suflet carnal.
Du-mă,ia-mă
Doar lasă-mă,
Sufăr
Pentru al nostru eșuat plan.
M-ai lasat pentru ea
M-ai lăsat, fără să-ți pese,
Fără un cuvânt, fără o șoaptă,
Ai plecat cu inima-ți aprinsă
Spre alta, mai nouă, mai dreaptă.
Pe mine m-ai lăsat cu umbre,
Cu amintiri ce dor și-n somn,
Cu nopți ce curg în lacrimi stinse,
Cu vise moarte, fără domn.
Ea… ce are? Poate zâmbește
Mai larg, mai dulce, mai firesc.
Dar știe ea cum tu vorbești
Când lumea-ți pare un cer gri, lumesc?
Nu-i vină-n dragoste, nici lege,
Dar doare când devii uitare,
Când tot ce-a fost se risipește
Ca fumul alb dintr-o visare.
Și totuși, n-am să te blestem,
N-am să-ți doresc ce-am îndurat —
Dar să nu uiți: ce-a fost între noi
A fost odată… și-a contat.
M-ai lăsat, fără să-ți pese,
Fără un cuvânt, fără o vorbă,
Ai plecat cu inima-ți aprinsă
Spre alta, mai nouă, mai bună.
Timpul a trecut și m-am pierdut
Într-o lume ce nu mai era a mea,
Căutând un rost, un drum, un început,
Dar tot ce-am găsit a fost doar o umbră grea.
Ea te ține acum cu mâna-i blândă,
Te-a luat acolo unde nu ajungeam,
Dar știi tu oare că în mine încă plângă
Amintiri ce nu se vor stinge, oricât ai vrea.
Nu-ți cer nimic, doar să înțelegi,
Că fiecare pas al tău mă doare,
Și chiar de-aș pleca, în orice zi,
Voi purta în suflet tot ce-a fost în tine, fără favoare.
Șoapta dulce-amară
Mă satur de promisiuni risipite-n vânt,
De jurăminte goale, de cuvinte pierdute,
Tu, cu ochii tăi de gheață, m-ai ținut captivă,
Într-o capcană de doruri ce acum se destramă, se frâng în tăcere.
Fiecare cuvânt pe care mi-l șopteai atunci,
Era doar o mască, o minciună ce se îmbrăca-n flori,
Iar eu, credulă, am înghițit fiecare frază,
Ca pe un leac ce-mi alina rănile, dar mă omora încet.
Cât m-ai folosit, cât m-ai chinuit cu dorul tău străin!
M-ai îmbrățișat cu mâinile reci, ca un vânt de toamnă,
Ți-am dat sufletul, dar tu nu m-ai simțit,
Ai jucat cu el ca pe o piesă de șah, sacrificându-l pentru o mutare.
Minciunile tale au fost ca un parfum de iasomie,
Lipsit de substanță, dar atât de dulce în aparență,
M-ai promis că ești al meu, că doar eu sunt steaua ta,
Dar ai uitat să îmi spui că erai orb la iubirea mea.
Tu nu știi cât m-ai rănit, cât m-ai sfâșiat în adâncuri,
Căci iubirea mea nu a fost decât o pradă pentru ego-ul tău,
Ai folosit-o pentru a te hrăni cu speranța mea,
Și acum mă lași să mă usuc în acest pustiit „noi” fără început.
Te-ai risipit în mulțimea lumii, fără o urmă de regrete,
Iar eu am rămas un ecou în mine însămi, pierdută, uitată,
Căci nu sunt decât un vis al unui „noi” care nu a fost,
Și mă topesc, în adâncul meu, în tăcerea unei iubiri îngropate.
Dar, în ciuda tuturor, voi învăța să mă ridic,
Să las în urmă aceste ruine ce le-ai construit cu mâinile tale,
Căci în final, tu nu mă vei auzi, nu vei ști niciodată,
Cum m-ai lăsat să ard în flăcările unei iubiri ce nu a avut nicio șansă.
Crima de a fi om îndrăgostit
Când iubești pur din focul vieții, însă plămânii îți sunt plini de toxicitatea nepăsarii
Când dai totul, dar totul îți este luat odată-n vânt, ce îți zdrobește inima-n chemarea surdă a nopții, ca lacrimile să ți le plângi în binecuvântarea uitării veșnici
Și e atât de cruntă uitarea, dar timpul ne îndeamnă sa ne mințim ca e o bucurie, o iertare de sine, dar traumele și rănile rămân, dar inima nu uită, tot ce creierul poate uita-n, momentele odihnitoare a iuliziei de dopamină căci ele sunt doar sintetice iluzii arse a durerilor falnici
Nu ești
Ce să fac când tu nu ești?
Să mă săruți, să mă iubești?
Și doar dorurile-mi sunt
Ce mi au rămas, un jurământ.
Ai fost doar un străin frumos
Ce mi a întors viața pe dos,
Doar un înger efemer
Ce m a lăsat într-un infern.
Din rai în iad m-ai aruncat
De la extaz la agonie,
M-ai preschimbat și ai plecat
Și m ai lăsat în nebunie.
Dar ce dăruiești asta primești
E doar o vorbă, una bună
Ceea ce faci asta și ești
Și karma se răzbună...
Другие стихотворения автора
P O E Z I E
Aveam o presiune între coaste,
Când venea o întrebare despre el,
Mă cam arde ,și m-apasa în piept,
Eu am zis că nu îl mai aștept.
Apoi am trecut pe lângă un felinar,
M-am așezat comod pe-o bancă
Am început în a da câteva lacrimi,
Toți m-au sunat,scris,deranjat.
Astfel eu nu i-am vrut să vadă cât m-am sfărâmat.
Mi-am dat telefonul pe modul avion,
N-am vrut să încerc să lupt iar,
Am luat un singur bagaj așa cum era,
Știindu-se povestea în care fata aceea din trecut,de dor s-a sufocat.
Poem
M-a îmbrățișat cândva,
Un trup înalt și imperfect.
Siguranță mi-a dat, inima-nflorea.
Mi-a lasat iubire temporară la pachet.
Ochii căprui care îți amintesc de cafea,
Îți spun un " Te rog, nu pleca "
sa fi vocea, și respirația
Bătăile inimii și speranța...
Iubirea și celelalte vieți ce vor urma.
Era atât de mic în ochii mei,
Dar atât de mare-n inima mea,
L-am desprins dintr-o bucată
Și-a plecat de tot din lumea mea.
POEZIE
Copacul nostru plin de viață
Și voie bună pan' dimineață.
Acolo unde e verdeață
Se numește Acasă;
Și picnicul de pe masă ne-așteaptă
Stand toți cu rasete și dulceață
Suntem împreună uniți și prin furtună.
Cu dragostea la vigoare, și păsările cântă.
Florile din gradina, ne cheamă..
Mai se usucă
Noi murim însetați de prea multă ură..
Poezie
aş vrea să-mi fi dulce taină
as vrea să-ţi dau săruturile pe care le meriţi
Ştiu eşti plin de cicatrci ,lasă-mă să te vindec,
Eşti bolnav de iubire,dar nu ştii cui să o dăruieşti,
te mai uiţi şa geam,eu la tine îţi admir ochii în lumina soarelui,
râzi alteori încep să te iubesc mai mult
iubessc tot ce eşti tu,nebunia ta o ador
îmi lipesc capul de umărul tău
mă săruţi uşor şi plăpând,
aş dori să ne iubim aşa pân în veşnicii
Proza
Ce văd în oglindă? Mi se oglindește sufletul îl imaginez pe tavă,și îi dăruiesc lui,cred ca asa e iubirea...că unde pui suflet tu te distrugi. Am amorțit pe un pat singură,și m-am lăsat înecată de vin
Că nu i-ar păsa, am numărat 1,2,3,4,5 6,7,8,9,10 inspiră,am numărat iar 1,2,3,4,5 6,7,8,9,10 expiră...m-am lovit singură,ne lovim,el nu...doar că se iubește cu mii de femei și pe mine,nu m-a iubit nici cum...dărâmată și mi-am injectat iubire de sine,am reînviat, a fost un obstacol care tot s-a tot întors ușor ușor ca un boomerang.
P O E Z I E
Aveam o presiune între coaste,
Când venea o întrebare despre el,
Mă cam arde ,și m-apasa în piept,
Eu am zis că nu îl mai aștept.
Apoi am trecut pe lângă un felinar,
M-am așezat comod pe-o bancă
Am început în a da câteva lacrimi,
Toți m-au sunat,scris,deranjat.
Astfel eu nu i-am vrut să vadă cât m-am sfărâmat.
Mi-am dat telefonul pe modul avion,
N-am vrut să încerc să lupt iar,
Am luat un singur bagaj așa cum era,
Știindu-se povestea în care fata aceea din trecut,de dor s-a sufocat.
Poem
M-a îmbrățișat cândva,
Un trup înalt și imperfect.
Siguranță mi-a dat, inima-nflorea.
Mi-a lasat iubire temporară la pachet.
Ochii căprui care îți amintesc de cafea,
Îți spun un " Te rog, nu pleca "
sa fi vocea, și respirația
Bătăile inimii și speranța...
Iubirea și celelalte vieți ce vor urma.
Era atât de mic în ochii mei,
Dar atât de mare-n inima mea,
L-am desprins dintr-o bucată
Și-a plecat de tot din lumea mea.
POEZIE
Copacul nostru plin de viață
Și voie bună pan' dimineață.
Acolo unde e verdeață
Se numește Acasă;
Și picnicul de pe masă ne-așteaptă
Stand toți cu rasete și dulceață
Suntem împreună uniți și prin furtună.
Cu dragostea la vigoare, și păsările cântă.
Florile din gradina, ne cheamă..
Mai se usucă
Noi murim însetați de prea multă ură..
Poezie
aş vrea să-mi fi dulce taină
as vrea să-ţi dau săruturile pe care le meriţi
Ştiu eşti plin de cicatrci ,lasă-mă să te vindec,
Eşti bolnav de iubire,dar nu ştii cui să o dăruieşti,
te mai uiţi şa geam,eu la tine îţi admir ochii în lumina soarelui,
râzi alteori încep să te iubesc mai mult
iubessc tot ce eşti tu,nebunia ta o ador
îmi lipesc capul de umărul tău
mă săruţi uşor şi plăpând,
aş dori să ne iubim aşa pân în veşnicii
Proza
Ce văd în oglindă? Mi se oglindește sufletul îl imaginez pe tavă,și îi dăruiesc lui,cred ca asa e iubirea...că unde pui suflet tu te distrugi. Am amorțit pe un pat singură,și m-am lăsat înecată de vin
Că nu i-ar păsa, am numărat 1,2,3,4,5 6,7,8,9,10 inspiră,am numărat iar 1,2,3,4,5 6,7,8,9,10 expiră...m-am lovit singură,ne lovim,el nu...doar că se iubește cu mii de femei și pe mine,nu m-a iubit nici cum...dărâmată și mi-am injectat iubire de sine,am reînviat, a fost un obstacol care tot s-a tot întors ușor ușor ca un boomerang.