Amintire

Inima încet îți moare,

Pierderea iubiri doare,

Cuvintele nu mai au valoare 

Acum sunt doar vorbe goale.

Orice ai face timpul nu-l poți da-napoi 

Stai și plângi seară de seară cu ochi goi 

În suflet ai mereu furtuni și ploi 

Oare se opresc dacă se întoarce înapoi?

Oare o să fie bine dacă lângă tine o s-o vezi 

N-o să-ți fie teamă zi de zi că ai s-o pierzi?

Nu ți-e teamă căci la nervi ai să cedezi 

Și fără să vrei fapte grave o să-i reproșezi?

Crezi c-ai să poți trece atât de ușor peste tot

Poți trece peste fapta ce ți-a făcut sufletul mort?

Sunt convins că o iubești, dar te rog gândeștete

Nopțile în care ai plâns nu le poți număra pe degete.

Te cred că o vrei înapoi, știu că te doare 

Dar nu uita că inima din cauza ei îți moare 

Nu uita că tot ce te-a dărâmat a fost a ei trădare

Ce sens ar putea avea acum încă o încercare? 

Nu uita că nu v-ați despărțit doar o singură dată 

Cred că a sosit momentul să-ți alegi altă fată 

Opreștete acum cât timp n-ai inima complet moartă 

Îmi pare rău însă n-am cum să mă opresc 

Ști destul de bine că doar pe ea o iubesc 

Ști destul de bine , doar pe ea mi-o doresc 

Ști destul de bine că fără ea înebunesc 

Mereu ne-am despărțit doar din vina mea 

Ea este cea care mereu uita și mă ierta 

Ea era singura care absolut oricând mă susținea 

Ultima dată m-a lăsat pentru că nu mai putea 

Lângă un prost ca mine n-avea cum rezista 

Eu sunt singurul vinovat în toată povestea 

Așa că nu știu despre ce trădare vorbești 

Știu că și tu la fel de mult ca mine ți-o dorești 

Tu ești singururul care a trădat cu adevărat 

De asta acum intri în război dezarmat 

Ști destul de bine că tu ești singurul vinovat 

Ști că noi iubire nu am meritat

E mult prea trist sa simt 

Ca pt tine n-am contat 

Cât sa-mi fi dăruit 

O-mbrățisare de final

Doare... de ce?...nu știu 

Un "la multi ani" și eu

Să-ți urez as fi vrut...

A rămas ecou în sufletul meu...

Umilința mi-a fost imensă 

Sa-ti vad ochii frumoși

Ce candva îmi zambeau

Ca azi...doar sunt furioși. 

Frustrarea...nemărginită 

Am crezut în ceva special

Și m-am lăsat ca-n povesti vrăjită

Visand la un vin în 2 de final.

De-ai sti ce teamă ma cuprinde

De se-ntampla in cale sa-mi ieși

Desi inima toata imi surâde 

De chipul iti întâlnesc 

De-ai ști ce doare dorul

În suflet cum îmi arde

Cat si-ar dori o alinare

C-un vin si o îmbrățișare...

Un curcubeu de sentimente

Uneori sufletul mi-l încearcă 

Desi demult noi nu ne mai vorbim

Mi le infrang...si-astept sa-mi treacă...

Doar pentru o secundă 

De-ai fi in locul meu

Sa simti și tu

Ce simt și eu

Ti-ai smulge inima din piept

Dar nu-ti doresc, ar fi nedrept.

Eu doar...te scriu...aștept sa treci

Nu mi-e ușor sa duc

Povara grea ce mi-ai lăsat

Ca n-ai avut in gand nicicând 

Un vin și-o-mbrățisare de final...

Ades îmi amintesc

Vorbele tale grele

Sufletul inca-mi nimicesc

Când ma gândesc la ele...

Am tot insistat ...dar in zadar

De nimic nu vrei sa mai ai habar

Ma ignori stupid fără remușcare 

Neștiind cât de mult inca doare...

Doare.. desi am renunțat 

Sa mai sper intr-o schimbare

Gustul Vinului de buze mi-e străin

Și tu...și el sunteti cerneală pe o foaie...

Pe sub pat, în nopți fără veghe,

Se târăște un umbrar de grele leghe.

L-am urât în copilărie, cu suflet curat,

Dar azi, oglinda-mi șoptește: „Ești tu sub pat.”

L-am văzut pe alții, cruzi, sfărâmând,

Cu mâini ca topoarele, lumile frângând.

Îi uram, îi blestemam în tăcere,

Nu știam că monștrii încep cu durere.

M-am schimbat încet, dar ireversibil,

Fără să văd cum devin imposibil.

Inima mea, cândva un altar,

E-acum doar un pustiu funerar.

Am devenit eu fiara pe care o urăsc,

Un prădător care visele pândesc.

Răni adânci am purtat ca pe steag,

Dar le-am întors lumii cu vârf și drag.

Cu vorba mea tăioasă, de gheață sculptată,

Am frânt inimi, am aruncat lumi în ceață.

Și-n ochii lor goi, când plecau sângerând,

Mă vedeam reflectată – un demon arzând.

Monstrul de sub pat și-a schimbat locul,

S-a urcat în mine, a îmbrăcat focul.

Și acum, eu sunt umbra care pândește,

Sunt spaima copilului care greșește.

Dar poate, în adâncuri, mai port o scânteie,

Un rest din lumina ce-odată mă-ncheie.

Poate monstrul sunt eu, dar și altceva,

Un paradox viu ce încă spera.

Mă-ntreb dacă iadul pe care-l creez

E doar un strigăt al rănii ce nu se-ncheie.

Și dacă, iubind, îmblânzesc ce-am pierdut,

Poate monstrul sub pat dispare, tăcut.

Gânduri negre și regrete ,ce sa mă fac eu cu voi 

Nu zăresc nicio rază de soare, când în suflet am doar ploi 

Mă doare mult prea tare și nu-mi doresc decât să mor 

Mă doare când știu că împarți cu el același dormitor 

Inima mi-e rece ca de gheață dar încă te așteaptă 

A încercat să mai iubească dar te caută în fiecare fată

Nu-și poate lua gândul de la tine când încă te iubește 

Nu se poate atașa de alta când doar pe tine te dorește 

Poate acum erai cu mine dacă nu eram atât de prost 

Pot să-mi cer mi de scuze dar acum nu cred că mai are rost 

Acum rătăcesc singur și mă gândesc la trecut 

Nu pot să accept nici azi faptul că te-am pierdut 

Spune-mi ce să fac, cum i-aș putea interzice s-o mai facă 

I-am tot explicat că dacă nu se mai gândește o să-i treacă 

Spune-mi ce-aș putea să-i fac dacă refuză să mă asculte 

Spune-mi cum aș putea vreodată s-o forțez ca să te uite

Te-ai dus pe trepte nesfărșite ,
Către drumul fără-ntors,
Către lumea fără margini,
Către Raiul cel frumos .
Te-ai dus și odată dus
Drumul nu-ți mai poți da-n lături
Doar în gânduri și în vise,nouă ne poți fi alături .
Ai plecat cu multe doruri și regrete ,se-nțelegere
C-ai plecat mult prea devreme ,însă n-ai putut alege.
Doar Domnul acel’de sus,a putut face socoata,
Și-ales ca pentru tine,viața aici să spună:”Gata”
S-a sfârșit precum nisipul ce se scurge în clepsidră
Asa și ție ți-o trecut vremea,prea repede și-ntr-o clipita
Astăzi se fac doi ani de când,ai plecat și am înțeles,
Că n-o să ne mai vedem vreodată,dar te vom iubi pe veci!

Încuie ușa,aruncă cheia,

Privește mi ochii înc odata,

Arata mi ca nu s eu de vină

Și șterge mi lacrima scăpată..

Sa îmi ții mâna,să mi spui ca ma doresti,

Sa nu ma lasi sa plec de tot.

Sa tragi de timp,sa mi spui ca ma iubesti

Sa mi i au ramas bun,sa nu ma urmaresti.

Iti sarut mana,tu mi da i inelul

Imi cer iertare..,iti sterg rimelul..

Sunt vinovat ca nu te am rasfatat mai mult

Ca ti am lasat amintiri prea furmoase de pierdut

Si cat as incerca,timpul nu ne a sincronizat,

Tot ce am cladit impreuna,astazi s a daramat.

...

Ma vrei acasă si imi dau seama

Esti pentru mine prea frumoasă

Nici nu te sun sa evit drama

Tu esti ”acasă”.

Mă distrug în bucăți

Am în nopți judecăți

În suflet ruine

Medicine în buletine.

Mă distrug în bucăți

Am cod poștal plin cu plăți

Pe răboj lista cu vine

Viața în păreri străine.

Mă distrug în bucăți

Am zile – lanțuri de dăți

Răpusă în agonie

Esența pierdută în stafie.

Mă distrug în bucăți

Am exil din societăți

Pe retină lumină nocturnă

Casa în dună.

Dac-aș vedea o stea căzând

La miez de noapte doar un gând

Va fi ce v-a întruchipa,

Dorința îmi v-a relata.

Gând ce mereu e către tine,

Gând ce crede în destine,

Dor doar ție îți revine,

Speranța nu expiră-n mine.

Sper căndva te vei întoarce,

Soare îmi vei reîntoarce,

Ce a fost atunci pierdut

Lângă chipul tău tăcut.

 (În a șaptea așteptare/ part 3)

Ploaie ce curge în toamnă

Spală-mi lacrimile de pe obraz,

Ce gândul spre trecut le îndeamnă

Să se strecoare în moment de necaz.

Vânt ce fuge în toamnă

Nu-mi permite în trecut să doresc,

La prezent gândul condamnă,

Doar la el să mă gândesc.

Frunză ce a căzut în toamnă

Spune-mi cum la prezent să trăiesc,

Când în trecut aveam pricină

De mine să mă mândresc.

Zile-n rânduri se stergeau,

Sentimente risipeau,

De cînd chipul tău n-apare

Pe retina mea-n cărare.

N-am scris file în urmare

Emotiv la a ta uitare,

Sufletul în dezolare

În a șaptea așteptare.

Au apus zile senine,

Cândva de armonie pline,

Am ajuns fire străine

Ce nu se cunosc pe sine.

Acum în inimă doar ploaie

Ce-neacă orice vibrare,

Ochii mei nu m-ai văd soare,

Privirea mea în închisoare.

(În a șaptea așteptare/ part 2)

Am văzut odată-n zare

Un zîmbet nu oarecare,

Dar de ce nu mai apare

În privirea mea el oare.

Un zâmbet ce pătrundea,

Până la suflet srăbătea,

Dar de ce nu mai apare

În sufletul meu el oare.

Un zîmbet ce strălucea,

Până la stele ajungea,

Dar de ce nu mai apare

În vizorul meu el oare.

Un zâmbet ce fermeca,

Fericită te făcea,

Dar de ce nu mai apare

Chipul tău vesel în zare.

Chipul tău era mâhnit,

Sufletul adând izbit,

Zâmbetul nu mai era

Desenat pe buza ta.

Învață-mă toamnă să nu mai fiu trist

Să nu mai evoc tristețe,

Învață-mă toamnă să fiu fericit

Ca mama fiului ce a obșit,

Învață-mă toamnă cum să nu plâng

Atunci când inima îmi frâng,

Învață-mă toamnă cum să fiu rece

Șă îngheț durerea ce prin suflet îmi trece,

Învață-mă toamnă despre fidelitate

Să nu mai închiriez falsitate,

Învață-mă toamnă cum să trăiesc

Când singur pe mine nu ma iubesc.

Învață-mă toamnă...