Gând
Prin ploaie mergând,
În amintiri privind,
Prin timpuri trecând,
Mă distruge un gând.
Un gând deprimat
În decepții estimat,
În nopți conturat,
Din păcate gravat.
Un gând ce mă strânge
Și sufletu-mi frânge,
În conștiință urlând,
Prin vene plutind.
Iertare-și cerșește,
Necurmat se căiește,
Între bine și rău
Oscilează mereu.
Prin ploaie mergând
Mă distruge un gând,
Am duh sugrumat
În bucăți sfărâmat…
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Nomen Nescio
Data postării: 9 iulie 2024
Vizualizări: 328
Poezii din aceiaşi categorie
Corul făpturilor cerești
În pururi freamătul ce murmură se zvârli răvășitor-n liniștea amăgitoare, străfund în sufletul pădurii
Norii au fost captivați în veacuri nostalgice la amintirea ecoului suav al ploii cu glas de alinare
Urechile mele pe vremuri se alinau cu o orchestră lină a naturii
Acum al meu dor a înecat zorii în întunericul furtunii mele căci inima mi-e despuiată rătăcind spre lumina soarelui stinsă de lacrimile mele
Striații
degetele noduroase ale cântărețului orb abia atingeau clapele
destul cât să înroșească cerul dimineții cu păsări flamingo
terminasem ultimul tangou în brațele străvezii ale nopții
tu erai palidă ca un înger de pe icoană
trandafirii de pe margini picurau sânge
între noi se insinuase Soarele
dunele cenușii cu mlădieri de viperă
inegalabilul Gobi
ne iubeam printre șopârle reci și scorpioni ucigași
respiram și credeam că trăiesc
îmi auzeam sângele curgând
căzând cu vuiet în cascadele trupului
văzusem undeva o moară de apă
și-mi imaginam că eram o moară de apă
la capătul unei roți
măcinându-mi singur zilele
zdrobindu-le între pietrele zgrunțuroase
ale timpului
mărunțind-le în pulberi pufoase și înecăcioase
cernându-le
îndepărtând tărâțele existenței
de bosonii lui Higgs
(pe care Dumnezeu își scrisese letopisețul Facerii!!)
asfixiindu-mă ca o pasăre albă în vid
dezintegrându-mă
Doamne
îmi țin respirația
ca să nu-ți scutur roua dimineților de pe suflet
ai buzele umede și acum
ești ca un val care inundă țărmul uscat
și se resoarbe
nu te opri
te-aud șoptind printre îngeri cu fețe
de marmoră
printre palmieri și arbori Ginkgo Biloba
trăiește-mă…
"N" momente
Oamenii adesea trec prin N momente
De la agonie la extaz pot fi definite.
Dimineți în care sunt vulcanici,
Dar serile devin mai calmi.
Locuri unde se manifestă zgomotos,
Dar se retrag apoi sub un cer senin.
La unele fapte reacționează violenți,
Ca să se resemneze detașați apoi.
Momente înrobite de către sentimente,
Ce într-un târziu sunt transformate
Din atitudini în gânduri profunde,
Din vanități în reale principii.
Oare este bine să-ți depeni amintirile,
Și să-ți etalezi îngrijorările
În fața unui auditoriu nepăsător,
Și deseori necruțător?
Într-un final să ai puterea ca să-i înțelegi,
Și să redescrii din argumente legi.
De ce cosești nebuno?
Ce-o fi acum pe pământ?
Ce vietăți mai mișună prin leșurile oamenilor?
Cum zboară timpul...
Simt cum clipele îmi ies ca firele de iarbă din piept
dar sunt cosite rapid de moarte...atemporalo!
De ce cosești nebuno, cine te-a tocmit?
Lasă-le, să-mi crească din piept, copaci uriași să crească,
să mă unesc cu cerul
să fiu veșnic...
Între zori și amurg...of, câtă suferință se încheagă!
Amarnic se zbate lumea pe creștetul unei zile.
E în zadar...fiindcă vine vremea de coasă.
Și, atunci, îți vine să urli spre toți Dumnezeii...
De ceee m-ați creaaat! Doar pentru o clipă de viață?
Dați-mi o mie de ani...
dă-mi veșnicia dacă mă iubești ca pe Tine însuți.
Curg, mă scurg în pământ, până-n străfund...
Eu, buricul pământului,
ce nebunie!
De ce cosești nebuno, cine te-a tocmit?
Epigrame XXII
Român la muncă în Italia
La Roma ai plecat spăşit,
Ca să îţi faci un viitor,
În Colosseum ai trudit,
Dar doar ca salahor.
Unui beţiv
Setos ai fost de mititel,
De când creşteai cu bona,
Serveai pe-atunci un păhărel,
Acuma … bei cu tona.
Unui june
Trăia frumos ca într-un vis,
Şi-n viaţă n-a avut habar,
Că însurându-se c-un miss,
Se schimbă totul în coşmar.
Unui marinar
În visul tău de marinar,
Ai vrut miss fata de la ţară,
Acum ţi-e viaţa un calvar,
Şi navighezi mai mult pe-afară.
La Polul Nord
A venit cam obosit,
Cu fața ca de pelagră,
Și ne spuse stânjenit:
Am avut o noapte neagră.
Discuţie
Am crezut că e război,
Sau o ceartă între rude,
Însă am aflat apoi:
El e surd iar ea n-aude.
Acuzaţii
După zece ani de chin,
Am decis să rup tăcerea,
Şi acuz al meu destin,
Că mi-a hărăzit muierea.
Ezitare
Ai căutat în lung şi-n lat,
Să-ţi iei o soaţă fără toană,
Tot ai triat şi-ai selectat…
Şi te-ai ales cu-o bună poamă.
Decepţie
Contabila ai vrut-o de soţie,
Şi-a calculat nopţi lungi la masă,
Ţi-a dovedit că ştie meserie…
Şi aţi pierdut o casă.
Decepţie
Pe cârnă, ai vrut-o de soţie,
Şi te jurai solemn şi pe cuvânt,
C-ai s-o iubeşti pentru vecie,
Dar te-a lăsat cu nasu-n vânt.
GÂNDUL MEU
Gândul meu astăzi ar vrea
Să ajungă până la nori
Să-i alunge ca pe ciori
Cerului să-i dea privirea,
Nouă să ne-aducă iar, iubirea.
Gândul meu astăzi ar vrea
Să se-nalțe ciocârlia
Toți să-i auzim solia
Trilurilor nemuritoare,
Urcând scara razelor de soare.
Corul făpturilor cerești
În pururi freamătul ce murmură se zvârli răvășitor-n liniștea amăgitoare, străfund în sufletul pădurii
Norii au fost captivați în veacuri nostalgice la amintirea ecoului suav al ploii cu glas de alinare
Urechile mele pe vremuri se alinau cu o orchestră lină a naturii
Acum al meu dor a înecat zorii în întunericul furtunii mele căci inima mi-e despuiată rătăcind spre lumina soarelui stinsă de lacrimile mele
Striații
degetele noduroase ale cântărețului orb abia atingeau clapele
destul cât să înroșească cerul dimineții cu păsări flamingo
terminasem ultimul tangou în brațele străvezii ale nopții
tu erai palidă ca un înger de pe icoană
trandafirii de pe margini picurau sânge
între noi se insinuase Soarele
dunele cenușii cu mlădieri de viperă
inegalabilul Gobi
ne iubeam printre șopârle reci și scorpioni ucigași
respiram și credeam că trăiesc
îmi auzeam sângele curgând
căzând cu vuiet în cascadele trupului
văzusem undeva o moară de apă
și-mi imaginam că eram o moară de apă
la capătul unei roți
măcinându-mi singur zilele
zdrobindu-le între pietrele zgrunțuroase
ale timpului
mărunțind-le în pulberi pufoase și înecăcioase
cernându-le
îndepărtând tărâțele existenței
de bosonii lui Higgs
(pe care Dumnezeu își scrisese letopisețul Facerii!!)
asfixiindu-mă ca o pasăre albă în vid
dezintegrându-mă
Doamne
îmi țin respirația
ca să nu-ți scutur roua dimineților de pe suflet
ai buzele umede și acum
ești ca un val care inundă țărmul uscat
și se resoarbe
nu te opri
te-aud șoptind printre îngeri cu fețe
de marmoră
printre palmieri și arbori Ginkgo Biloba
trăiește-mă…
"N" momente
Oamenii adesea trec prin N momente
De la agonie la extaz pot fi definite.
Dimineți în care sunt vulcanici,
Dar serile devin mai calmi.
Locuri unde se manifestă zgomotos,
Dar se retrag apoi sub un cer senin.
La unele fapte reacționează violenți,
Ca să se resemneze detașați apoi.
Momente înrobite de către sentimente,
Ce într-un târziu sunt transformate
Din atitudini în gânduri profunde,
Din vanități în reale principii.
Oare este bine să-ți depeni amintirile,
Și să-ți etalezi îngrijorările
În fața unui auditoriu nepăsător,
Și deseori necruțător?
Într-un final să ai puterea ca să-i înțelegi,
Și să redescrii din argumente legi.
De ce cosești nebuno?
Ce-o fi acum pe pământ?
Ce vietăți mai mișună prin leșurile oamenilor?
Cum zboară timpul...
Simt cum clipele îmi ies ca firele de iarbă din piept
dar sunt cosite rapid de moarte...atemporalo!
De ce cosești nebuno, cine te-a tocmit?
Lasă-le, să-mi crească din piept, copaci uriași să crească,
să mă unesc cu cerul
să fiu veșnic...
Între zori și amurg...of, câtă suferință se încheagă!
Amarnic se zbate lumea pe creștetul unei zile.
E în zadar...fiindcă vine vremea de coasă.
Și, atunci, îți vine să urli spre toți Dumnezeii...
De ceee m-ați creaaat! Doar pentru o clipă de viață?
Dați-mi o mie de ani...
dă-mi veșnicia dacă mă iubești ca pe Tine însuți.
Curg, mă scurg în pământ, până-n străfund...
Eu, buricul pământului,
ce nebunie!
De ce cosești nebuno, cine te-a tocmit?
Epigrame XXII
Român la muncă în Italia
La Roma ai plecat spăşit,
Ca să îţi faci un viitor,
În Colosseum ai trudit,
Dar doar ca salahor.
Unui beţiv
Setos ai fost de mititel,
De când creşteai cu bona,
Serveai pe-atunci un păhărel,
Acuma … bei cu tona.
Unui june
Trăia frumos ca într-un vis,
Şi-n viaţă n-a avut habar,
Că însurându-se c-un miss,
Se schimbă totul în coşmar.
Unui marinar
În visul tău de marinar,
Ai vrut miss fata de la ţară,
Acum ţi-e viaţa un calvar,
Şi navighezi mai mult pe-afară.
La Polul Nord
A venit cam obosit,
Cu fața ca de pelagră,
Și ne spuse stânjenit:
Am avut o noapte neagră.
Discuţie
Am crezut că e război,
Sau o ceartă între rude,
Însă am aflat apoi:
El e surd iar ea n-aude.
Acuzaţii
După zece ani de chin,
Am decis să rup tăcerea,
Şi acuz al meu destin,
Că mi-a hărăzit muierea.
Ezitare
Ai căutat în lung şi-n lat,
Să-ţi iei o soaţă fără toană,
Tot ai triat şi-ai selectat…
Şi te-ai ales cu-o bună poamă.
Decepţie
Contabila ai vrut-o de soţie,
Şi-a calculat nopţi lungi la masă,
Ţi-a dovedit că ştie meserie…
Şi aţi pierdut o casă.
Decepţie
Pe cârnă, ai vrut-o de soţie,
Şi te jurai solemn şi pe cuvânt,
C-ai s-o iubeşti pentru vecie,
Dar te-a lăsat cu nasu-n vânt.
GÂNDUL MEU
Gândul meu astăzi ar vrea
Să ajungă până la nori
Să-i alunge ca pe ciori
Cerului să-i dea privirea,
Nouă să ne-aducă iar, iubirea.
Gândul meu astăzi ar vrea
Să se-nalțe ciocârlia
Toți să-i auzim solia
Trilurilor nemuritoare,
Urcând scara razelor de soare.
Alte poezii ale autorului
Propti
S-au stins gîndurile Propti
În ale tale semne, șoptii
Și-n tălâmul tău voios
Împestat adînc reproș.
S-au stins temelii senine,
Fost-au amăgite visuri
Și cu aporie aspră
Mergi în timp neîncetată.
Și prin ale tale lacrimi,
Ce râurau necontenite,
Treceau timpuri neuitate
Ce erau cândva iubite.
În a stelelor stafie
Se aud trecând acolea
Ale vânturilor șoptii
S-au stins gândurile Propti.
Suflet distrus în bucăți
Mă distrug în bucăți
Am în nopți judecăți
În suflet ruine
Medicine în buletine.
Mă distrug în bucăți
Am cod poștal plin cu plăți
Pe răboj lista cu vine
Viața în păreri străine.
Mă distrug în bucăți
Am zile – lanțuri de dăți
Răpusă în agonie
Esența pierdută în stafie.
Mă distrug în bucăți
Am exil din societăți
Pe retină lumină nocturnă
Casa în dună.
Învațămă toamnă
Învață-mă toamnă să nu mai fiu trist
Să nu mai evoc tristețe,
Învață-mă toamnă să fiu fericit
Ca mama fiului ce a obșit,
Învață-mă toamnă cum să nu plâng
Atunci când inima îmi frâng,
Învață-mă toamnă cum să fiu rece
Șă îngheț durerea ce prin suflet îmi trece,
Învață-mă toamnă despre fidelitate
Să nu mai închiriez falsitate,
Învață-mă toamnă cum să trăiesc
Când singur pe mine nu ma iubesc.
Învață-mă toamnă...
Ulima zi cu soare
Zile-n rânduri se stergeau,
Sentimente risipeau,
De cînd chipul tău n-apare
Pe retina mea-n cărare.
N-am scris file în urmare
Emotiv la a ta uitare,
Sufletul în dezolare
În a șaptea așteptare.
Au apus zile senine,
Cândva de armonie pline,
Am ajuns fire străine
Ce nu se cunosc pe sine.
Acum în inimă doar ploaie
Ce-neacă orice vibrare,
Ochii mei nu m-ai văd soare,
Privirea mea în închisoare.
(În a șaptea așteptare/ part 2)
La prezent
Ploaie ce curge în toamnă
Spală-mi lacrimile de pe obraz,
Ce gândul spre trecut le îndeamnă
Să se strecoare în moment de necaz.
Vânt ce fuge în toamnă
Nu-mi permite în trecut să doresc,
La prezent gândul condamnă,
Doar la el să mă gândesc.
Frunză ce a căzut în toamnă
Spune-mi cum la prezent să trăiesc,
Când în trecut aveam pricină
De mine să mă mândresc.
Amintire
Te văd plecând în amintire,
Ferice sinceră-n privire
Aveai atunci și eu la fel,
Speranță scrie-n bilețel.
Speranță ce-aducea pietate,
Zâmbete-n rânduri repetate,
În suflet pacea păstorea
Și sentimente noi creștea.
Sentimente către tine,
Viață însemnai pentru mine,
Doar la tine mă gandeam,
Lângă tine doar doream.
Atunci strîns te-mbrățișam
Și-n brațe te ridicam,
Inima în piept zvâcni,
Timpul în loc se opri.
Timp ce-mi era foarta drag,
Nu voiam să mă retrag
De la al tău chip și ochi verzi
Ce nu-i uiți dacă îi pierzi.
Apoi o mesiță trecea,
Al tău gând se prefăcea,
Nu mai era de voioșie,
A șaptea așteptare în regie.
...
Te văd plecând în amintire,
Se zbate trist inima-n mine,
De când tu nu îmi mai vii
Drumurile îmi sunt pustii.
(În a șaptea așteptare/ part 1)
Propti
S-au stins gîndurile Propti
În ale tale semne, șoptii
Și-n tălâmul tău voios
Împestat adînc reproș.
S-au stins temelii senine,
Fost-au amăgite visuri
Și cu aporie aspră
Mergi în timp neîncetată.
Și prin ale tale lacrimi,
Ce râurau necontenite,
Treceau timpuri neuitate
Ce erau cândva iubite.
În a stelelor stafie
Se aud trecând acolea
Ale vânturilor șoptii
S-au stins gândurile Propti.
Suflet distrus în bucăți
Mă distrug în bucăți
Am în nopți judecăți
În suflet ruine
Medicine în buletine.
Mă distrug în bucăți
Am cod poștal plin cu plăți
Pe răboj lista cu vine
Viața în păreri străine.
Mă distrug în bucăți
Am zile – lanțuri de dăți
Răpusă în agonie
Esența pierdută în stafie.
Mă distrug în bucăți
Am exil din societăți
Pe retină lumină nocturnă
Casa în dună.
Învațămă toamnă
Învață-mă toamnă să nu mai fiu trist
Să nu mai evoc tristețe,
Învață-mă toamnă să fiu fericit
Ca mama fiului ce a obșit,
Învață-mă toamnă cum să nu plâng
Atunci când inima îmi frâng,
Învață-mă toamnă cum să fiu rece
Șă îngheț durerea ce prin suflet îmi trece,
Învață-mă toamnă despre fidelitate
Să nu mai închiriez falsitate,
Învață-mă toamnă cum să trăiesc
Când singur pe mine nu ma iubesc.
Învață-mă toamnă...
Ulima zi cu soare
Zile-n rânduri se stergeau,
Sentimente risipeau,
De cînd chipul tău n-apare
Pe retina mea-n cărare.
N-am scris file în urmare
Emotiv la a ta uitare,
Sufletul în dezolare
În a șaptea așteptare.
Au apus zile senine,
Cândva de armonie pline,
Am ajuns fire străine
Ce nu se cunosc pe sine.
Acum în inimă doar ploaie
Ce-neacă orice vibrare,
Ochii mei nu m-ai văd soare,
Privirea mea în închisoare.
(În a șaptea așteptare/ part 2)
La prezent
Ploaie ce curge în toamnă
Spală-mi lacrimile de pe obraz,
Ce gândul spre trecut le îndeamnă
Să se strecoare în moment de necaz.
Vânt ce fuge în toamnă
Nu-mi permite în trecut să doresc,
La prezent gândul condamnă,
Doar la el să mă gândesc.
Frunză ce a căzut în toamnă
Spune-mi cum la prezent să trăiesc,
Când în trecut aveam pricină
De mine să mă mândresc.
Amintire
Te văd plecând în amintire,
Ferice sinceră-n privire
Aveai atunci și eu la fel,
Speranță scrie-n bilețel.
Speranță ce-aducea pietate,
Zâmbete-n rânduri repetate,
În suflet pacea păstorea
Și sentimente noi creștea.
Sentimente către tine,
Viață însemnai pentru mine,
Doar la tine mă gandeam,
Lângă tine doar doream.
Atunci strîns te-mbrățișam
Și-n brațe te ridicam,
Inima în piept zvâcni,
Timpul în loc se opri.
Timp ce-mi era foarta drag,
Nu voiam să mă retrag
De la al tău chip și ochi verzi
Ce nu-i uiți dacă îi pierzi.
Apoi o mesiță trecea,
Al tău gând se prefăcea,
Nu mai era de voioșie,
A șaptea așteptare în regie.
...
Te văd plecând în amintire,
Se zbate trist inima-n mine,
De când tu nu îmi mai vii
Drumurile îmi sunt pustii.
(În a șaptea așteptare/ part 1)