Tu,

Dezbracă-mă iubite și lasă-mi mintea goală,

Dezbracă-mă de gânduri de frici ce mă condamnă,

Dezbracă-mă iubite de umbre din trecut,

Dezbracă-mi trupul pur de tot ce nu am vrut..  

Dezbracă-te iubite in timp ce mă dezbraci,

De ce nu ne aparține și-n drum am preluat.

Dezbracă-mă iubite goală să rămân 

De tot ce e rușine,am vrut și ne-a plăcut.

Dezbracă-mă iubite de griji și de nevoi

Și cântă-mi la ureche tot ce-nseamnă noi. 

Si-acum iubitul meu că suntem dezbrăcați,

Să ne privim cu drag,căci suntem ușurați.

Semafor,

Stăm toți la semafor 

Așteptând un verde

Nerăbdători la roșu 

Și prea grăbiți de-i galben

Și nu contează unde

Ne îndreptăm pe drumuri

Cu toții suntem triști 

Și alergăm la verde

Nu observăm în jur

Nu observăm în noi

Privim cu nervi și zor

Un semafor color...

In brațe să mă strângi,

Cu dor și pasiune,

Eu să îți fiu pământul 

Tu cerul pentru mine,

In brațe de mă ai, 

Să mă atingi ușor,

Să simți fiorii mei,

Ce se deschid ca rod...

In brațe de-ți stau calm,

Și nu mă zbat să fug,

Tu mă înconjoară,

Ca cerul pe pământ....

Sunt in proces intens cu viața

Lucrăm în armonie

Eu doar întreb ce vreau să aflu

Și ea îmi dă de stire

Și are diferite forme

De a-mi răspunde mie

Atunci când nu înțeleg 

Revine -n poezie

Îmi dă mesaje peste tot

În numere și vise

Și orice întrebare-i pun 

Ea îmi și da răspunsul 

Un singur lucru îmi tot cere

Să pot să înțeleg 

Să fiu prezenta des în mine

Observator -tacere

Iubire albastră ce semeni cu cerul,

Eu simt ca mă înalți,cum zbor sau plutesc,

Iubire albastră ce semeni cu mare,

Pe valuri mă porți de înec mă ferești,

Iubire albastră ce semeni cu noaptea,

In întuneric,azur strălucești,

Iubire albastră ce semeni cu ziua,

Mă pierd prin mulțime și tot te găsesc.

Iubire albastră ești vie și clară 

Trăită în doi , transformi o comoară 

Iubire albastră trăită intens,

Aprinzi tot pământul cu roșu intens.

Străină,

Străină am devenit de mine și de lume

și tot îmi caut locul în umbre și ruine.

În jurul meu e haos, e grabă și uitare,

și tot mă uit și caut un loc cu flori și oameni.

Cu flori ce înfloresc sub soarele măreț

și oameni ce-ți zâmbesc în drum de-i întâlnești,

acei copaci înalți, cu umbră și răcoare,

și apele ce curg și strălucesc în soare.

Așa mi s-a promis, de vin pe acest pământ,

că totul e asemeni unui paradis.

M-am întrebat mereu de ce am fost mințită…

sau acești oameni distrug și fac risipă.

Am luat-o iar ca la-nceput

Iar fac aceleași greșeli

Cum de tine mi-a placut

Dar noi suntem paraleli

Am incercat și n-am putut

Si nu cred c-aș mai putea

Cum eu pe tine te-am placut

Dar inima dinnou te vrea

Ai fost tot ce am avut mai drag

Te-am simțit atat de-aproape

Dar poate am fost mult prea vag

Ca eu sa cred ca , chiar se poate

Nici-o șansa n-am avut, 

N-am știut cum trece timpul 

Noi nici macar n-am început

Dar el a fost mereu primul

Nu i corect , te am ajutat

Cu toate ca și mie mi-a fost greu

Dar tu de fraier m-ai luat

N-ai simțit sufletul meu

Dar nici macar când ai aflat

De parcă nici nu ți-a păsat

Te-ai făcut dinnou ca plouă

Iubirea mea a fost ca nouă

Dar tu tot n-ai încercat

Oare cand vei invăța

Pe cine merită sa iubești

Dar tu știi doar a lua 

Și nu știi sa prețuiești

mă gândeam cum ar fi să ne trăim viețile la poli

o singură zi și o singură noapte-ntr-un an

cum ar fi să ieșim de sub tirania sufocantă a timpului

potrivindu-ne fusul orar după longitudinile inimilor

despărțirea luminii de întuneric a fost o eroare transcedentală

nu poți despărți infinitul în două jumătăți

din care una râmâne mereu 0

în cosmos exisă doar întuneric

lumina este ca o mașină uitată cu farurile aprinse-n deșert

ceva nu e-n regulă cu viața aceasta a omului

aflată la bunul plac al ochiului

poate că sunt ultimul visător jovial și haios de pe planeta Pământ

nu știu

dar mă gândeam și eu cum ar fi

ca prima noastră noapte de iubire polară

să-nceapă-n septembrie….

Pe întinderea alba de nea,un punct neînsemnat;

Universului nu-i pasa de noi

Și totuși,sufletul ,conștiința,gândirea,

Fac din noi un ceva minunat..

Ratacesc printre ruine 

Descoperind spirite în cărțile vechi,

Fiecare om e un templu înalt 

In cetatea vieții 

Si-un picur doar in imensul Cosmos..

Când clopote bat,

Se stinge un univers,

O viață pe care poetii-au inchis-o în vers...

Când stele dispar 

O lacrimă cade și gânduri se zbat:

Bieți muritori sau spirite eterne 

Zburând dincolo de cerul înalt?

(Monica)

Oare de ce doar unii au dreptate

Și când greșesc nu dau socoteală,

Oare nu suntem toți egali în lege

Pedeapsă să primim după greșeală?

Oare de ce doar unii sunt norocoși

Iar pentru alții norocu-i  floare rară,

Când este scris că toți venim egali

Iar după, mulți avem o viață amară.

Oare de ce doar unii dețin bogății

Iar mulți trăim săraci ca vai de noi,

Chiar de muncim din zori în noapte

Tot nu scăpăm de griji și de nevoi.

Oare de ce doar unii vor să fie învățați

Când nimeni nu te-ntreabă de ai carte,

Mai bine e să ai pe undeva o cunoștință

Și-atunci vei fi în vârf și nu dat deoparte.

Oare de ce în lume există nedreptate

Și ne mințim unii pe alții neîncetat,

Când bine-ar fi să pedepsim minciuna

Iar adevărul prin orice mijloc...căutat!

Am ajuns ca orice Lună

Să devină un Soare mic

Și apoi orice Soare

Să devină Lună unpic.

S-a ajuns soră cu frate

Să se iubească îndrăcit

Bătrân cu tânăr, împreună

De nu știi, e frate sau mumă?!

Ne rugăm oricui ne dă,

Fără prea multă cugetare.

Și după plângem și rugăm,

Doamne, adu-ne o scăpare.

Deși bărbat , eu vreau femeie,

Și port la gât zgardă și cheie.

Deși femeie, vrei bărbat,

Că așa e trendul acceptat.

Acest continuu vals de șlagăr,

În umbra retoricii,tu ai oglinda,

Și crezul tău, e drept ofranda…

Ori spre Minciună sau Adevăr.