Omul
Pe întinderea alba de nea,un punct neînsemnat;
Universului nu-i pasa de noi
Și totuși,sufletul ,conștiința,gândirea,
Fac din noi un ceva minunat..
Ratacesc printre ruine
Descoperind spirite în cărțile vechi,
Fiecare om e un templu înalt
In cetatea vieții
Si-un picur doar in imensul Cosmos..
Când clopote bat,
Se stinge un univers,
O viață pe care poetii-au inchis-o în vers...
Când stele dispar
O lacrimă cade și gânduri se zbat:
Bieți muritori sau spirite eterne
Zburând dincolo de cerul înalt?
(Monica)
Категория: Мысли
Все стихи автора: ANONIM
Дата публикации: 2 сентября 2022
Комментарий: 1
Просмотры: 810
Комментарий
Стихи из этой категории
Другие стихотворения автора
#Интересно
Поэма: Precum fulgerul în noapte
Поэма: CÂNDVA
Cea mai veche lucrare de literatură
Поэма: Epigrame VIII
Поэма: Prietenei mele Alina
Premiile Nobel pentru Literatură pentru 2018 şi 2019 vor fi acordate împreună în acest an
Поэма: Lacrimile ploii
Поэма: Luptă am dus..!
Premiul Nobel pentru Literatură 2022
Silvia Mihalachi