Стихи из этой категории
Floare de laur
Vreau să-ți văd chipul bălai
Și-n brațele mel’ să stai.
Să-mi dai iar o sărutare
Și să cad de pe picioare.
În scrisoarea cea cu aur,
Am pus ș-o floare de laur.
Un miros de dor frumos,
Să mă știi mereu cu pios.
Pus-am busuioc sub pernă,
Ca să te visez pe tine
Și nu te-am visat, iubire!
Am rămas rănit eternă.
Tu cu pletele-nsorite,
Mă citeai de după chip.
Eu cu mâinile mânjite,
Nu voiam să mă anim.
Laurul din scrisorică,
Ține loc de-o mică zică.
Ce nebun ești dragul meu!
Asta ziceam mai mereu…
Ce-mi pasă
Ce-mi pasă de cădere
Știind că aceasta mă înalță tare,
Nerenunțând la dragostea cea mare,
La tine,la visare,
La vraja ta ce nu are cărare,
Știind ce tu acum uitat-ai poate,
Că dragostea mai doare când vrea să fugă lașă,
Ori când dorește ca să moară...
Ce-mi pasă mie de-atâtea gânduri rele,
De duhurile negre,de vrajbă, deznădejde?
Nu dragostea este învingătoarea cea veșnic triumfătoare?
(15 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Privire și simțire
Cuprinde cu privirea
Incandescent, patetic
Tot ce-ți dictează firea
De nu, disperi haotic.
Atinge cu suflarea
Din farmec și simțire,
Nemuritor ca marea
Ce plăsmuie-n gândire.
Schițarea unui zâmbet
Îmbătător, sortit
Să-mpodobească un zumzet
De gura ta șoptit.
O stea o poți culege
Ce căi să-ți lumineze.
Dar nu ai a alege
Ea cum să te urmeze.
Împăcată cu inima ta
Respir adânc…
Până-n pragul inimii tale,
Până acolo ajung.
Mă opresc
Si mâna mi-o apăs peste piept.
Vibrează nebuna,
La fiece vers înțelept.
Nu știu cum,
Si nu știu când
Am să-i spun inimii tale :
- Între mine și tine,
Sunt secole de punte-suspine.
În zori, m-a trezit Dumnezeu.
Avea lumină în plete
Si surâs în priviri
Si mi-a spus:
- Să nu te miri!
Ai ajuns!
Trece pragul ! Pășește !
E tărâm cunoscut,
E IUBIREA din care-ai născut !
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în finlandeză
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
Voimmeko tarkastella uudelleen kuvaa henkilöstä, joka inspiroi meitä 10 vuotta sitten?
Kyllä, meidän täytyy vain haluta,
Kyllä, jos sillä olisi positiivinen vaikutus meihin,
Kyllä, jos se motivoi meitä,
Kyllä, jos hän ymmärtäisi meitä (useimmat ihmiset eivät voi),
Kyllä, jos hän voisi välittää meille jotakin luonteestaan, sielunsa kauneudesta ja intohimoistaan,
Kyllä, jos vielä huokaisen ilosta, katson hänen kuviaan,
Kyllä, jos hän jätti meidät sanattomaksi hänen ideoidensa ainutlaatuisuudesta (yksi niistä todella yllätti minut kaikin tavoin),
Kyllä, jos hän tietäisi kuinka saada meidät haluamaan nähdä hänen näkökulmansa,
Kyllä, jos hän voisi antaa meille miljardiosan lahjoistaan,
Kyllä, jos hän tartuttaa meidät naurullaan, ystävällisyydellään ja toiveillaan,
Kyllä, jos luulet sen muuttaneen sinua parempaan suuntaan, että sinusta on tullut rikkaampi (moraalisesti, eettisesti, emotionaalisesti),
Kyllä, jos hän ei luopunut sinusta, hän mieluummin luotti sinuun, hän ei uskonut tuhlaavansa aikaansa saamatta mitään tuloksia,
Kyllä, jos et myöskään ole pettänyt hänen luottamustaan,
Kyllä, jos hän osaisi juurruttaa meihin kunnianhimoa ja lisätä niitä koko ajan, jolloin tunsimme toisemme,
Kyllä, jos huomaamme, että hänen kaltaisiaan ei ollut monia,
Kyllä, jos hän todella välitti moraalisista arvoista, kuinka jokainen ihminen voi saavuttaa paremman, lempeämmän, välittävämmän ja miellyttävämmän version itsestään,
Kyllä, jos minulla oli aina sama jännitys joka kerta kun näin hänet, ei sillä ollut väliä, että hän roiskui mutaisella sadevedellä, että hänellä oli hetkiä, jolloin hän oli hermostuneempi, että hän suuttui, että hän oli väsynyt, että hän oli flunssa, emmekä voineet enää nauttia samoista loistavista luonteenpiirteistä,
Kyllä, jos hänelle suunnatut ajatukset kantaisivat hedelmää sydämissämme,
Kyllä, jos hän ei ollut joku muukalainen, hän oli jotain enemmän, tunsit olevasi lähempänä häntä, hän oli kuin ystävä tai vanhempi sisar.
Kyllä, jos nousit joka päivä askeleen hänen avullaan,
Kyllä, jos hän pystyisi rakentamaan kaiken niin rauhallisesti ja intohimolla, että et todellakaan voi reagoida ajattelemalla sitä,
Kyllä, jos luulet, ettet olisi turhaan yrittänyt tehdä häneen vaikutusta,
Kyllä, vanhuus todella merkitsi hänen tapauksessaan kauneutta, hän oli nuoruudessaan paljon lihavampi, mutta hänellä oli tahtoa laihtua, hänellä oli aikaa korjata häntä itsessä vaivanneet puutteet, ilahduttaa meitä kaikkia 50-vuotiaana. ,
Kyllä, olisi todellakin kannattanut osallistua tosi-tv:hen, kuten "Romanialaisilla on kykyjä",
Kyllä, koska esitin sanan "lahjakkuus", opin häneltä, että sellaista ei ole olemassa, emme saa mitään lahjakkuutta emmekä vie mukanamme toiseen maailmaan, hänen osoittamansa lahjakkuus oli hankittu. taito, tulos jostain tavallisesta,
Kyllä, kun kaaduin (kompastuin), hän tiesi kuinka auttaa minut ylös,
Kyllä, jos vain näkisit hänet jalkakäytävällä, torilla, konserteissa, kaupungintalolla, stadionilla, joka täyttää 70 vuotta,
Kyllä, haluaisin nähdä hänet vielä kerran...
Rakas naiseni (ja nimikirjaimet C. P.), jotka olivat enemmän kuin isosisko minulle (noin 42 vuotta vanhempi) 7 vuotta, sitten sinunkin piti lähteä, toinen vaihe oli tulossa. Sinä jäit kuin arvoitukseksi alitajunnassani, en vieläkään tiedä millaisena olisit halunnut minun olevan, mitä olisit halunnut enemmän näyttävän sinulle, mutta jäit jonnekin sinne, "Naisten" listaan. 10 ja 10 miestä", ikään kuin 10 luokan esityksestä.
Anteeksi kömpelyyteni kaikessa, mutta se ei ollut tarkoituksellista, mutta jäädyn, sydämeni hakkaa, sydämentykytys, hikoilen välillä kylmää, välillä lämmintä, tuntuu kuin en saa tarpeeksi ilmaa sisään keuhkoihini, kun ihailen persoonallisuutta, ponnisteluja, kaikkea mitä näytit minulle, enkä, ottaen huomioon kyvyttömyyteni siitä lähtien, voinut näyttää sinulle mitään muuta kuin sen, mitä sinä aina näit.
Floare de laur
Vreau să-ți văd chipul bălai
Și-n brațele mel’ să stai.
Să-mi dai iar o sărutare
Și să cad de pe picioare.
În scrisoarea cea cu aur,
Am pus ș-o floare de laur.
Un miros de dor frumos,
Să mă știi mereu cu pios.
Pus-am busuioc sub pernă,
Ca să te visez pe tine
Și nu te-am visat, iubire!
Am rămas rănit eternă.
Tu cu pletele-nsorite,
Mă citeai de după chip.
Eu cu mâinile mânjite,
Nu voiam să mă anim.
Laurul din scrisorică,
Ține loc de-o mică zică.
Ce nebun ești dragul meu!
Asta ziceam mai mereu…
Ce-mi pasă
Ce-mi pasă de cădere
Știind că aceasta mă înalță tare,
Nerenunțând la dragostea cea mare,
La tine,la visare,
La vraja ta ce nu are cărare,
Știind ce tu acum uitat-ai poate,
Că dragostea mai doare când vrea să fugă lașă,
Ori când dorește ca să moară...
Ce-mi pasă mie de-atâtea gânduri rele,
De duhurile negre,de vrajbă, deznădejde?
Nu dragostea este învingătoarea cea veșnic triumfătoare?
(15 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Privire și simțire
Cuprinde cu privirea
Incandescent, patetic
Tot ce-ți dictează firea
De nu, disperi haotic.
Atinge cu suflarea
Din farmec și simțire,
Nemuritor ca marea
Ce plăsmuie-n gândire.
Schițarea unui zâmbet
Îmbătător, sortit
Să-mpodobească un zumzet
De gura ta șoptit.
O stea o poți culege
Ce căi să-ți lumineze.
Dar nu ai a alege
Ea cum să te urmeze.
Împăcată cu inima ta
Respir adânc…
Până-n pragul inimii tale,
Până acolo ajung.
Mă opresc
Si mâna mi-o apăs peste piept.
Vibrează nebuna,
La fiece vers înțelept.
Nu știu cum,
Si nu știu când
Am să-i spun inimii tale :
- Între mine și tine,
Sunt secole de punte-suspine.
În zori, m-a trezit Dumnezeu.
Avea lumină în plete
Si surâs în priviri
Si mi-a spus:
- Să nu te miri!
Ai ajuns!
Trece pragul ! Pășește !
E tărâm cunoscut,
E IUBIREA din care-ai născut !
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în finlandeză
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
Voimmeko tarkastella uudelleen kuvaa henkilöstä, joka inspiroi meitä 10 vuotta sitten?
Kyllä, meidän täytyy vain haluta,
Kyllä, jos sillä olisi positiivinen vaikutus meihin,
Kyllä, jos se motivoi meitä,
Kyllä, jos hän ymmärtäisi meitä (useimmat ihmiset eivät voi),
Kyllä, jos hän voisi välittää meille jotakin luonteestaan, sielunsa kauneudesta ja intohimoistaan,
Kyllä, jos vielä huokaisen ilosta, katson hänen kuviaan,
Kyllä, jos hän jätti meidät sanattomaksi hänen ideoidensa ainutlaatuisuudesta (yksi niistä todella yllätti minut kaikin tavoin),
Kyllä, jos hän tietäisi kuinka saada meidät haluamaan nähdä hänen näkökulmansa,
Kyllä, jos hän voisi antaa meille miljardiosan lahjoistaan,
Kyllä, jos hän tartuttaa meidät naurullaan, ystävällisyydellään ja toiveillaan,
Kyllä, jos luulet sen muuttaneen sinua parempaan suuntaan, että sinusta on tullut rikkaampi (moraalisesti, eettisesti, emotionaalisesti),
Kyllä, jos hän ei luopunut sinusta, hän mieluummin luotti sinuun, hän ei uskonut tuhlaavansa aikaansa saamatta mitään tuloksia,
Kyllä, jos et myöskään ole pettänyt hänen luottamustaan,
Kyllä, jos hän osaisi juurruttaa meihin kunnianhimoa ja lisätä niitä koko ajan, jolloin tunsimme toisemme,
Kyllä, jos huomaamme, että hänen kaltaisiaan ei ollut monia,
Kyllä, jos hän todella välitti moraalisista arvoista, kuinka jokainen ihminen voi saavuttaa paremman, lempeämmän, välittävämmän ja miellyttävämmän version itsestään,
Kyllä, jos minulla oli aina sama jännitys joka kerta kun näin hänet, ei sillä ollut väliä, että hän roiskui mutaisella sadevedellä, että hänellä oli hetkiä, jolloin hän oli hermostuneempi, että hän suuttui, että hän oli väsynyt, että hän oli flunssa, emmekä voineet enää nauttia samoista loistavista luonteenpiirteistä,
Kyllä, jos hänelle suunnatut ajatukset kantaisivat hedelmää sydämissämme,
Kyllä, jos hän ei ollut joku muukalainen, hän oli jotain enemmän, tunsit olevasi lähempänä häntä, hän oli kuin ystävä tai vanhempi sisar.
Kyllä, jos nousit joka päivä askeleen hänen avullaan,
Kyllä, jos hän pystyisi rakentamaan kaiken niin rauhallisesti ja intohimolla, että et todellakaan voi reagoida ajattelemalla sitä,
Kyllä, jos luulet, ettet olisi turhaan yrittänyt tehdä häneen vaikutusta,
Kyllä, vanhuus todella merkitsi hänen tapauksessaan kauneutta, hän oli nuoruudessaan paljon lihavampi, mutta hänellä oli tahtoa laihtua, hänellä oli aikaa korjata häntä itsessä vaivanneet puutteet, ilahduttaa meitä kaikkia 50-vuotiaana. ,
Kyllä, olisi todellakin kannattanut osallistua tosi-tv:hen, kuten "Romanialaisilla on kykyjä",
Kyllä, koska esitin sanan "lahjakkuus", opin häneltä, että sellaista ei ole olemassa, emme saa mitään lahjakkuutta emmekä vie mukanamme toiseen maailmaan, hänen osoittamansa lahjakkuus oli hankittu. taito, tulos jostain tavallisesta,
Kyllä, kun kaaduin (kompastuin), hän tiesi kuinka auttaa minut ylös,
Kyllä, jos vain näkisit hänet jalkakäytävällä, torilla, konserteissa, kaupungintalolla, stadionilla, joka täyttää 70 vuotta,
Kyllä, haluaisin nähdä hänet vielä kerran...
Rakas naiseni (ja nimikirjaimet C. P.), jotka olivat enemmän kuin isosisko minulle (noin 42 vuotta vanhempi) 7 vuotta, sitten sinunkin piti lähteä, toinen vaihe oli tulossa. Sinä jäit kuin arvoitukseksi alitajunnassani, en vieläkään tiedä millaisena olisit halunnut minun olevan, mitä olisit halunnut enemmän näyttävän sinulle, mutta jäit jonnekin sinne, "Naisten" listaan. 10 ja 10 miestä", ikään kuin 10 luokan esityksestä.
Anteeksi kömpelyyteni kaikessa, mutta se ei ollut tarkoituksellista, mutta jäädyn, sydämeni hakkaa, sydämentykytys, hikoilen välillä kylmää, välillä lämmintä, tuntuu kuin en saa tarpeeksi ilmaa sisään keuhkoihini, kun ihailen persoonallisuutta, ponnisteluja, kaikkea mitä näytit minulle, enkä, ottaen huomioon kyvyttömyyteni siitä lähtien, voinut näyttää sinulle mitään muuta kuin sen, mitä sinä aina näit.
Другие стихотворения автора
Unde-s eu ?
Poate mă scufund
Adânc adânc
Dar poate zbor
Mai sus,mai sus
Poate deja-s înecată
Sau în cer o pasăre împărată.
Dar știu că-i pustiu
Pustiu în jurul meu
Pustiu în suflet, pustiu în gândul meu
Știu ca strig dar nu se aude
Știu că mă bucur ,dar nu se simte.
Doamne,spune-mi Tu,adu-mi aminte
Unde-s eu ? Pe fund de mare,cât de adânc?
Întru-un cer albastru, și cât de sus?
O să cad? O să mă înec?
La final eu să plâng?
De tristețe? De bucurie?
Spune-mi Doamne! spune-mi mie.....
Moartea, iubirea veșnica
Doar un an mai vreau să ți simt atingerea-i fierbinte,
Să cred măcar un ceas ca “el nu mă mai minte”.
Să mi iei mâna și să mi-o pui la tâmplă,
Ochii mei să nu mai vadă ceea ce se-ntamplă.
Iubirea mea-i pe moarte,însă,
Iar tu mă faci să mă simt atât de strânsă,
Mă faci să zbier atât de aprind și prelung,
Ale tale vorbe grele și tăioase,a mea inimă străpung.
Și nu uita,te rog,acel “te iubesc”,rostit în șoaptă,
Și nu ți lăsa a ta inima să plângă în timp ce-așteaptă.
Nu mă uita,te rog,atât de repede și de tăios,
Și nu uita iubirea-ntreaga ce între noi a fost.
Mai uită-te din când în când la lună și la stele,
Și nu,te rog,nu mă compara cu ele.
Mai ține-mă aproape,lângă a ta inima ostilă,
Și mai miroase câteodată,a mea voce volatilă.
Ochii tăi albaștri ca valurile mării-nvolburate,
Mă lasă să mai sper la ale tale schimbări deșarte
ce-mi afundă-n suflet adânci amoruri moarte
iar tu ca un zeu ce-omoară ale vieții inimi
transformi sufletele triste-n heruvimi.
Acum ca plec și uit să mă întorc,
Tu tragi de mine doar o treaptă să te urc.
Iar eu cu ochii-n lacrimi și înroșiți de dor,
Te privesc atât de aprind,în timp ce ale mele sentimente mor.
Ducesa pantelimonului
Ducesa pantelimonului
Si ea era poezie
El era poet
Si el scria despre ea
Erau doi imparati in lumi diferite
Si se iubeau pe ascuns
Ca daca parinti aflau
Era de rau
Doi necunoscuti
Din lumi diferite
El din cea buna
Ea din cea rea
S au cunoscut
Si s au placut
Si s au iubit mult
Si inca se iubesc
Pana intr o zi
Parinti lor
Au aflat de ei
Ca se iubesc
Si leau interzis sa se mai vada
Sa nu se mai iubeasca
Si sa uite unul de altu
Si eu nu au putut sta sechestrati in casa
Parinti iau maritat
Pe ea cu alt baiat ce nu il iubea
Si pe el cu o fata ce nul il interesa de ea
Pana intr o zi cand acestia au evadat
Si au fugit in lumea mare
Si s au iubit pana la adanci batraneti. tu de ce nu vrei sa ne iubim asa ?
.
Omul
Pe întinderea alba de nea,un punct neînsemnat;
Universului nu-i pasa de noi
Și totuși,sufletul ,conștiința,gândirea,
Fac din noi un ceva minunat..
Ratacesc printre ruine
Descoperind spirite în cărțile vechi,
Fiecare om e un templu înalt
In cetatea vieții
Si-un picur doar in imensul Cosmos..
Când clopote bat,
Se stinge un univers,
O viață pe care poetii-au inchis-o în vers...
Când stele dispar
O lacrimă cade și gânduri se zbat:
Bieți muritori sau spirite eterne
Zburând dincolo de cerul înalt?
(Monica)
O dragoste pierdută ...
Nu te mai pot vedea,nu te mai pot auzi..Tot, trecutul a rămas acum sub eterna umbră a liniștii. Recunosc, îmi e dor să îți simt atingerea, să îți văd privirea,sa fi langa mine și să îmi zici că totul va fi bine. Acum,toate amintirile sunt îngropate în umbra trecutului și a unui mister nesfârșit.. La infinit ,eu te aștept,sa vii și să îmi luminezi din nou, viața cea neagră și pustie.. Inima mea ,acum a rămas un ghețar rece ce tinde spre pașii tăi,spre tine ... Mereu ,mă întreb...Oare între noi va mai fi vreodată ceva ?... Sau totul va rămâne în negura pustie a trecutului .. Sufletul meu , încă e în cioburi.. Nu a fost vindecat niciodată de a ta privire,de a ta atingere.. Are momente când vrea sa te simtă,dar știe ,că numai poate ,știe că greșește,dacă te aduce înapoi,dar simte că ești pentru el.. Și simte ,simte într-una.. Nimic,nu îl poate vindeca.. Nimeni ,nu poate lua locul sufletului tău din inima mea. Mulți au încercat să treacă barierele mele,dar doar tu ai reușit, amintire eternă,sa îmi pătrunzi în a sufletului taină .
Cum aș putea?
Cum aș putea să trec peste tot, când tu mi-ai spus că nu trecem real niciodată peste? Cum să șterg din mine senzația de tine? Că mă doare așa tare că nici nu mai simt, dar simt tot ca niciodată
Cum aș putea să uit că ești ca un vis frumos pe care îl puteam trăi, nu doar visa? dar m-am grăbit prea tare să deschid ochii și te-ai evaporat, ai dispărut odată cu noaptea
Cum aș putea să uit toate nopțile în care voiam să dorm și tu voiai să îți ofer mângâiere și îmi spuneai că somnul nu e necesar pentru noi, ci doar emoția noastră? Că putem să ne simțim cum vrem, să ne relaxăm, să stăm în copac, să fugim..
Cum aș putea să mai merg pe strada pe care ai pășit tu, să mă uit la cerul la care te-ai uitat tu, să respir același aer, știind că nu o vom mai putea face din nou împreună prea curând?
Cum aș putea să trăiesc fără ca tu să fii în mintea mea, în inima mea, în visele mele, în momentele mele de beție și de trezie? Dar cum aș putea să te mai am în toate astea dacă tu nu mai vrei acolo?
Cum aș putea să mai mănânc vreodată ceva dulce și bun fără să-mi zboare instant gândul la tine?
Cum aș putea să nu te caut pe toate coridoarele, în toate încăperile, pe toate străzile, în toate chipurile, știind că te-aș fi găsit mereu?
Cum aș putea să mai gândesc limpede când toată concentrarea mea e la cum să-ți atrag din nou atenția?
Cum aș putea să-mi mai port măștile când tu m-ai dezbrăcat de toate și m-ai văzut cu adevărurile mele, cu relele mele, vulnerabilă, fără gardă?
Cum aș putea să mai vreau ceva când tot ce am visat vreodată să am mi-a scăpat printre degete?
Cum aș putea să nu te vreau, totuși? Când tu ești tot ce eu n-am putut să fiu?
Cum aș putea să trăiesc în neștiință, în nesiguranță și în deznădejde, când tu mi-ai arătat că trebuie să am speranță?
Cum aș putea să te privesc fără să simt? să simt acea singură îmbrățișare care ne-a semnat sfârșitul?
Cum aș putea să te învinovățesc că ai plecat, deși ți-am spus că o vei face?
Cum aș fi putut să te împiedic?
Cum aș fi putut să schimb ceva?
Cum aș putea să regret că ne-am întâlnit? sau să consider că a fost doar o întâmplare fără însemnătate, când e clar că faci parte din destinul meu?
Cum aș putea să nu mă mai gândesc la tine când plouă? sau când e însorit? sau când sunt afară? sau când sunt în pat, singură și neliniștită, pierzând timpul?
Cum aș putea să caut ceva fără să mă aștept să te găsesc și pe tine?
Cum aș putea să te mai cred când ai plecat cu tot cu încrederea mea? Cum aș fi putut să am încredere când știam că o să pleci?
Cum aș putea să mai am iubire când tu o ai pe toată și nici măcar nu știi?
Cum aș putea să te iubesc fără să doară?
Cum aș putea să te urăsc?
Cum ai fi putut să mă iubești?
Cum ar fi putut să nu fie?
Unde-s eu ?
Poate mă scufund
Adânc adânc
Dar poate zbor
Mai sus,mai sus
Poate deja-s înecată
Sau în cer o pasăre împărată.
Dar știu că-i pustiu
Pustiu în jurul meu
Pustiu în suflet, pustiu în gândul meu
Știu ca strig dar nu se aude
Știu că mă bucur ,dar nu se simte.
Doamne,spune-mi Tu,adu-mi aminte
Unde-s eu ? Pe fund de mare,cât de adânc?
Întru-un cer albastru, și cât de sus?
O să cad? O să mă înec?
La final eu să plâng?
De tristețe? De bucurie?
Spune-mi Doamne! spune-mi mie.....
Moartea, iubirea veșnica
Doar un an mai vreau să ți simt atingerea-i fierbinte,
Să cred măcar un ceas ca “el nu mă mai minte”.
Să mi iei mâna și să mi-o pui la tâmplă,
Ochii mei să nu mai vadă ceea ce se-ntamplă.
Iubirea mea-i pe moarte,însă,
Iar tu mă faci să mă simt atât de strânsă,
Mă faci să zbier atât de aprind și prelung,
Ale tale vorbe grele și tăioase,a mea inimă străpung.
Și nu uita,te rog,acel “te iubesc”,rostit în șoaptă,
Și nu ți lăsa a ta inima să plângă în timp ce-așteaptă.
Nu mă uita,te rog,atât de repede și de tăios,
Și nu uita iubirea-ntreaga ce între noi a fost.
Mai uită-te din când în când la lună și la stele,
Și nu,te rog,nu mă compara cu ele.
Mai ține-mă aproape,lângă a ta inima ostilă,
Și mai miroase câteodată,a mea voce volatilă.
Ochii tăi albaștri ca valurile mării-nvolburate,
Mă lasă să mai sper la ale tale schimbări deșarte
ce-mi afundă-n suflet adânci amoruri moarte
iar tu ca un zeu ce-omoară ale vieții inimi
transformi sufletele triste-n heruvimi.
Acum ca plec și uit să mă întorc,
Tu tragi de mine doar o treaptă să te urc.
Iar eu cu ochii-n lacrimi și înroșiți de dor,
Te privesc atât de aprind,în timp ce ale mele sentimente mor.
Ducesa pantelimonului
Ducesa pantelimonului
Si ea era poezie
El era poet
Si el scria despre ea
Erau doi imparati in lumi diferite
Si se iubeau pe ascuns
Ca daca parinti aflau
Era de rau
Doi necunoscuti
Din lumi diferite
El din cea buna
Ea din cea rea
S au cunoscut
Si s au placut
Si s au iubit mult
Si inca se iubesc
Pana intr o zi
Parinti lor
Au aflat de ei
Ca se iubesc
Si leau interzis sa se mai vada
Sa nu se mai iubeasca
Si sa uite unul de altu
Si eu nu au putut sta sechestrati in casa
Parinti iau maritat
Pe ea cu alt baiat ce nu il iubea
Si pe el cu o fata ce nul il interesa de ea
Pana intr o zi cand acestia au evadat
Si au fugit in lumea mare
Si s au iubit pana la adanci batraneti. tu de ce nu vrei sa ne iubim asa ?
.
Omul
Pe întinderea alba de nea,un punct neînsemnat;
Universului nu-i pasa de noi
Și totuși,sufletul ,conștiința,gândirea,
Fac din noi un ceva minunat..
Ratacesc printre ruine
Descoperind spirite în cărțile vechi,
Fiecare om e un templu înalt
In cetatea vieții
Si-un picur doar in imensul Cosmos..
Când clopote bat,
Se stinge un univers,
O viață pe care poetii-au inchis-o în vers...
Când stele dispar
O lacrimă cade și gânduri se zbat:
Bieți muritori sau spirite eterne
Zburând dincolo de cerul înalt?
(Monica)
O dragoste pierdută ...
Nu te mai pot vedea,nu te mai pot auzi..Tot, trecutul a rămas acum sub eterna umbră a liniștii. Recunosc, îmi e dor să îți simt atingerea, să îți văd privirea,sa fi langa mine și să îmi zici că totul va fi bine. Acum,toate amintirile sunt îngropate în umbra trecutului și a unui mister nesfârșit.. La infinit ,eu te aștept,sa vii și să îmi luminezi din nou, viața cea neagră și pustie.. Inima mea ,acum a rămas un ghețar rece ce tinde spre pașii tăi,spre tine ... Mereu ,mă întreb...Oare între noi va mai fi vreodată ceva ?... Sau totul va rămâne în negura pustie a trecutului .. Sufletul meu , încă e în cioburi.. Nu a fost vindecat niciodată de a ta privire,de a ta atingere.. Are momente când vrea sa te simtă,dar știe ,că numai poate ,știe că greșește,dacă te aduce înapoi,dar simte că ești pentru el.. Și simte ,simte într-una.. Nimic,nu îl poate vindeca.. Nimeni ,nu poate lua locul sufletului tău din inima mea. Mulți au încercat să treacă barierele mele,dar doar tu ai reușit, amintire eternă,sa îmi pătrunzi în a sufletului taină .
Cum aș putea?
Cum aș putea să trec peste tot, când tu mi-ai spus că nu trecem real niciodată peste? Cum să șterg din mine senzația de tine? Că mă doare așa tare că nici nu mai simt, dar simt tot ca niciodată
Cum aș putea să uit că ești ca un vis frumos pe care îl puteam trăi, nu doar visa? dar m-am grăbit prea tare să deschid ochii și te-ai evaporat, ai dispărut odată cu noaptea
Cum aș putea să uit toate nopțile în care voiam să dorm și tu voiai să îți ofer mângâiere și îmi spuneai că somnul nu e necesar pentru noi, ci doar emoția noastră? Că putem să ne simțim cum vrem, să ne relaxăm, să stăm în copac, să fugim..
Cum aș putea să mai merg pe strada pe care ai pășit tu, să mă uit la cerul la care te-ai uitat tu, să respir același aer, știind că nu o vom mai putea face din nou împreună prea curând?
Cum aș putea să trăiesc fără ca tu să fii în mintea mea, în inima mea, în visele mele, în momentele mele de beție și de trezie? Dar cum aș putea să te mai am în toate astea dacă tu nu mai vrei acolo?
Cum aș putea să mai mănânc vreodată ceva dulce și bun fără să-mi zboare instant gândul la tine?
Cum aș putea să nu te caut pe toate coridoarele, în toate încăperile, pe toate străzile, în toate chipurile, știind că te-aș fi găsit mereu?
Cum aș putea să mai gândesc limpede când toată concentrarea mea e la cum să-ți atrag din nou atenția?
Cum aș putea să-mi mai port măștile când tu m-ai dezbrăcat de toate și m-ai văzut cu adevărurile mele, cu relele mele, vulnerabilă, fără gardă?
Cum aș putea să mai vreau ceva când tot ce am visat vreodată să am mi-a scăpat printre degete?
Cum aș putea să nu te vreau, totuși? Când tu ești tot ce eu n-am putut să fiu?
Cum aș putea să trăiesc în neștiință, în nesiguranță și în deznădejde, când tu mi-ai arătat că trebuie să am speranță?
Cum aș putea să te privesc fără să simt? să simt acea singură îmbrățișare care ne-a semnat sfârșitul?
Cum aș putea să te învinovățesc că ai plecat, deși ți-am spus că o vei face?
Cum aș fi putut să te împiedic?
Cum aș fi putut să schimb ceva?
Cum aș putea să regret că ne-am întâlnit? sau să consider că a fost doar o întâmplare fără însemnătate, când e clar că faci parte din destinul meu?
Cum aș putea să nu mă mai gândesc la tine când plouă? sau când e însorit? sau când sunt afară? sau când sunt în pat, singură și neliniștită, pierzând timpul?
Cum aș putea să caut ceva fără să mă aștept să te găsesc și pe tine?
Cum aș putea să te mai cred când ai plecat cu tot cu încrederea mea? Cum aș fi putut să am încredere când știam că o să pleci?
Cum aș putea să mai am iubire când tu o ai pe toată și nici măcar nu știi?
Cum aș putea să te iubesc fără să doară?
Cum aș putea să te urăsc?
Cum ai fi putut să mă iubești?
Cum ar fi putut să nu fie?