Ipocrizie
îmi beau cafeaua în timp ce aprind lumina în camera cealaltă
cu vedere spre infinit
unde se-aude foșnind ziua
încercând să-mi alung gândul încurcat în mrejele nopții
gustul de rugină și Tequila
din gură
mahmureala instalată în oase
ca plumbul topit
și simt sentimentul acela revigorant
al nepăsării
oricum o iei mereu de la capăt
așezi aceleași piese pe tabla de șah
și faci prima mutare cu inima
rațiunea încă mai doarme din greu
printre monștri
lumea
la fel
e tot acolo
și te așteaptă indiferentă
ca o femei de moravuri ușoare
pe care n-o mai surprinde nimic
viața vine din urmă cu alte sfidări deșănțate
ingenuă
instanțele împart dreptatea până când te fac praf
și când rezultatul nu mai contează
arareori întrevezi viitorul
prin aburul rafinat al cafelei
dar ție nu-ți mai pasă
nu ai prea multe opțiuni
în afara cafelei
poate doar să-ți aprinzi o țigară…
Стихи из этой категории
Schiță cu femeie singură și țigară
tristă
însingurată
își aprinde o țigară
mâncarea pentru pisici
emană un miros acru
Machiavelli se-nvârte în jurul cozii
așa spune el că-i este foame
nu-i mai plac granulele poloneze
la sac de 35 kg
lua-l-ar dracu
nici mie nu-mi plac creveții
dar nu fac nazuri
.
trage fumul în piept
până simte gustul infect al frunzelor de tutun
și-și aduce aminte de George
mirosea și el a frunze
avea buzele zgrunțuroase
cianozate
brrr…
pe unde trecea lăsa urme
ca o bucată de glaspapir
nici nu avusese orgasme
.
plecase supărat
.
pesemne că o simțise ca pe o bucată de scândură
știa că o să se enerveze
îi reproșase că nu fusese acolo
și era adevărat
.
dăduse o fugă cu gândul la magazinul din colț
să-și cumpere o mătură...
Variabile
să-ți pui viața într-o ecuație
cu o necunoscută
înseamnă să admiți ceva ipotetic
denumit x
în care x-ul este o mulțime de valori necunoscute
de la 0 la infinit
din care alegi o valoare oarecare
și-ncerci să determini toate soluțiile posibile
până ajungi la o relație de egalitate
0=0
(care nu este o soluție!)
dacă înlocuiești x-ul cu altceva
cu Dumnezeu
notat cu a
după ce faci toate calculele necesare
și suficiente
descoperi că 0=a
aceeași relație inacceptabilă
fără 1 real ecuația nu are sens
și-atunci ori înlocuiești valoarea lui x
cu + infinit
ori cu + 100 ml de votcă…
Visul lui Ptolemeu Filadelful
Althea nu-i tulbura diminețile
cu strigăte
umbla numai în vârful degetelor
nu se strecura în pat lângă dânsul
când era obosit sau adormea cu fața la perete
când îl simțea încordat
fără chef de nimic
nu-l cicălea niciodată la cap
cu întrebări nelalocul lor
”unde-ai fost…
de ce ai urme de ruj pe guler…
de ce miroși a parfum de femeie…”
oricum el ar fi găsit o explicație science fiction
și oricum se afla în fața unui fapt împlinit
imposibil de dat înapoi
ca timpul sau ceasul din bucătărie
îi plăcea când era el însuși
cu toate păcatele sale din naștere
de care nu era direct răspunzător
cum spunea Freud
când o sărută de o mie de ori
pe întuneric
cu mici întreruperi pentru a încuia ușa
sau a fuma o țigară
în această ordine
lucruri care nu-i provocau nicio daună
nu-l amenința cu plecarea la mama ei
neavând mamă
femeile acestea sunt întodeauna singure
n-au identitate
nu spun niciodată „nu”
nu cer excursii exotice
bijuterii
bani
fidelitatea lor arareori poate fi pusă la îndoială
docilitatea de asemenea
unele știu și glume cu tentă erotică
altele cuvinte vulgare
de efect
au puls
37 de grade Celsius la suprafața corpului
se mișcă
zâmbesc
nu-i tocmai accesibil oricui să aibă
o femeie cyborg
de ultimă generație
made in USA
cu inteligență artificială
cu mii de senzori estrogeni
la care să răspundă precum Eva
nu
nici legile acestea lumești
nu-s tocmai în pas cu timpul
din contra
o rezoluție a UE are în vedere un plan futurist
despre reglementarea unei posibile interacțiuni sociale
dintre roboți și oameni
sub aspect etic
nu știu câți dintre noi suntem pregătiți să acceptăm încă un partener
la masa umanității
știu însă că foarte mulți
nutrim să luăm cu asalt cerul...
Vinul
Nu vreau să fiu indiscretă,
Vreau doar să mă plâng puțin
Despre tine, despre august
Despre popcorn, despre vin.
Care vin? Poate te întrebi
Căci doar pe noi ne am gustat
Ne am atins, nimic mai mult
Deși tu poate ai uitat.
Aș vrea să pot să uit și eu
N am nevoie de amintiri...
De tine, de trupul tău
Falsele cuvinte și iubiri.
Am rămas doar eu cu vinul
Dar nu ăla de atunci
Ăsta care îmi alină
Dorul și rănile adânci.
Aș vrea să scap de acel august
De acel gust, de acel sărut
De amintiri de tot.. De tine
Și doar vinul să-l mai gust.
Chinuri
În spitalul rece, cu coridoare lungi,
Fiul meu luptă într-un război nedrept,
Limfomul îi strânge cu lanțuri de suferință,
Dar el rămâne un erou, un suflet tânăr înfruntând destinul.
Sub lumina albă a neonurilor sterile,
Chinurile își fac loc printre picături de chimioterapie,
Fiecare clipă e o luptă, o rezistență stoică,
Fiul meu, curajos, se agață de speranța din ochii mei.
În fiecare noapte în care durerea își face simțită prezența,
Îmi cuprind copilul în brațe, în încercarea de a-l încălzi,
Lacrimile stau ascunse în colțul ochilor mei obosiți,
Dar în fața lui, îmi găsesc puterea să zâmbesc și să-i alin suferința.
Privind la firele de viață, care intră în venele firave,
Simt neputința mea de a-i lua chinurile,
Dar iubirea, ca un balsam, îi alină pe ascuns rănile,
Încerc să fiu o stâncă în furtuna lui, să-i fiu alături în fiecare privire suferindă.
Zilele se topesc într-un amalgam de emoții,
Chimioterapie, analize, intervenții chirurgicale,
Fiu meu, o comoară înfruntând vijelia,
În ochii lui strălucește încă flacăra speranței.
În camera de spital, cu pereții albi ca o poveste nespusă,
El scrie cu curaj un capitol despre lupta sa,
Limfomul încearcă să-i fure bucuria, dar el rezistă,
Cu fiecare bătaie a inimii, cu fiecare zbucium de durere.
Chinurile fiului meu sunt un poem amar,
Însă versurile lui sunt scrise cu îndârjire,
În căutarea unei dimineți pline de lumină,
Când va învinge boala și va zbura spre sănătate, eliberat.
Schiță cu femeie singură și țigară
tristă
însingurată
își aprinde o țigară
mâncarea pentru pisici
emană un miros acru
Machiavelli se-nvârte în jurul cozii
așa spune el că-i este foame
nu-i mai plac granulele poloneze
la sac de 35 kg
lua-l-ar dracu
nici mie nu-mi plac creveții
dar nu fac nazuri
.
trage fumul în piept
până simte gustul infect al frunzelor de tutun
și-și aduce aminte de George
mirosea și el a frunze
avea buzele zgrunțuroase
cianozate
brrr…
pe unde trecea lăsa urme
ca o bucată de glaspapir
nici nu avusese orgasme
.
plecase supărat
.
pesemne că o simțise ca pe o bucată de scândură
știa că o să se enerveze
îi reproșase că nu fusese acolo
și era adevărat
.
dăduse o fugă cu gândul la magazinul din colț
să-și cumpere o mătură...
Variabile
să-ți pui viața într-o ecuație
cu o necunoscută
înseamnă să admiți ceva ipotetic
denumit x
în care x-ul este o mulțime de valori necunoscute
de la 0 la infinit
din care alegi o valoare oarecare
și-ncerci să determini toate soluțiile posibile
până ajungi la o relație de egalitate
0=0
(care nu este o soluție!)
dacă înlocuiești x-ul cu altceva
cu Dumnezeu
notat cu a
după ce faci toate calculele necesare
și suficiente
descoperi că 0=a
aceeași relație inacceptabilă
fără 1 real ecuația nu are sens
și-atunci ori înlocuiești valoarea lui x
cu + infinit
ori cu + 100 ml de votcă…
Visul lui Ptolemeu Filadelful
Althea nu-i tulbura diminețile
cu strigăte
umbla numai în vârful degetelor
nu se strecura în pat lângă dânsul
când era obosit sau adormea cu fața la perete
când îl simțea încordat
fără chef de nimic
nu-l cicălea niciodată la cap
cu întrebări nelalocul lor
”unde-ai fost…
de ce ai urme de ruj pe guler…
de ce miroși a parfum de femeie…”
oricum el ar fi găsit o explicație science fiction
și oricum se afla în fața unui fapt împlinit
imposibil de dat înapoi
ca timpul sau ceasul din bucătărie
îi plăcea când era el însuși
cu toate păcatele sale din naștere
de care nu era direct răspunzător
cum spunea Freud
când o sărută de o mie de ori
pe întuneric
cu mici întreruperi pentru a încuia ușa
sau a fuma o țigară
în această ordine
lucruri care nu-i provocau nicio daună
nu-l amenința cu plecarea la mama ei
neavând mamă
femeile acestea sunt întodeauna singure
n-au identitate
nu spun niciodată „nu”
nu cer excursii exotice
bijuterii
bani
fidelitatea lor arareori poate fi pusă la îndoială
docilitatea de asemenea
unele știu și glume cu tentă erotică
altele cuvinte vulgare
de efect
au puls
37 de grade Celsius la suprafața corpului
se mișcă
zâmbesc
nu-i tocmai accesibil oricui să aibă
o femeie cyborg
de ultimă generație
made in USA
cu inteligență artificială
cu mii de senzori estrogeni
la care să răspundă precum Eva
nu
nici legile acestea lumești
nu-s tocmai în pas cu timpul
din contra
o rezoluție a UE are în vedere un plan futurist
despre reglementarea unei posibile interacțiuni sociale
dintre roboți și oameni
sub aspect etic
nu știu câți dintre noi suntem pregătiți să acceptăm încă un partener
la masa umanității
știu însă că foarte mulți
nutrim să luăm cu asalt cerul...
Vinul
Nu vreau să fiu indiscretă,
Vreau doar să mă plâng puțin
Despre tine, despre august
Despre popcorn, despre vin.
Care vin? Poate te întrebi
Căci doar pe noi ne am gustat
Ne am atins, nimic mai mult
Deși tu poate ai uitat.
Aș vrea să pot să uit și eu
N am nevoie de amintiri...
De tine, de trupul tău
Falsele cuvinte și iubiri.
Am rămas doar eu cu vinul
Dar nu ăla de atunci
Ăsta care îmi alină
Dorul și rănile adânci.
Aș vrea să scap de acel august
De acel gust, de acel sărut
De amintiri de tot.. De tine
Și doar vinul să-l mai gust.
Chinuri
În spitalul rece, cu coridoare lungi,
Fiul meu luptă într-un război nedrept,
Limfomul îi strânge cu lanțuri de suferință,
Dar el rămâne un erou, un suflet tânăr înfruntând destinul.
Sub lumina albă a neonurilor sterile,
Chinurile își fac loc printre picături de chimioterapie,
Fiecare clipă e o luptă, o rezistență stoică,
Fiul meu, curajos, se agață de speranța din ochii mei.
În fiecare noapte în care durerea își face simțită prezența,
Îmi cuprind copilul în brațe, în încercarea de a-l încălzi,
Lacrimile stau ascunse în colțul ochilor mei obosiți,
Dar în fața lui, îmi găsesc puterea să zâmbesc și să-i alin suferința.
Privind la firele de viață, care intră în venele firave,
Simt neputința mea de a-i lua chinurile,
Dar iubirea, ca un balsam, îi alină pe ascuns rănile,
Încerc să fiu o stâncă în furtuna lui, să-i fiu alături în fiecare privire suferindă.
Zilele se topesc într-un amalgam de emoții,
Chimioterapie, analize, intervenții chirurgicale,
Fiu meu, o comoară înfruntând vijelia,
În ochii lui strălucește încă flacăra speranței.
În camera de spital, cu pereții albi ca o poveste nespusă,
El scrie cu curaj un capitol despre lupta sa,
Limfomul încearcă să-i fure bucuria, dar el rezistă,
Cu fiecare bătaie a inimii, cu fiecare zbucium de durere.
Chinurile fiului meu sunt un poem amar,
Însă versurile lui sunt scrise cu îndârjire,
În căutarea unei dimineți pline de lumină,
Când va învinge boala și va zbura spre sănătate, eliberat.
Другие стихотворения автора
Neliniști
mă înspăimântă mereu ziua de mîine
cu necunoscutele ei
niciodată nu-ți poți planifica viața
există întodeauna o variabilă nefericită
care-ți tulbură apele
depinzi de starea de grație a Cosmosului
de alinierea planetelor
de traiectoria Planetei Nibiru
nu poți avea o clipă de liniște
ieri m-a căutat cineva din Sidney
azi cineva din New-York
(despre care aud prima dată!)
alte șapte miliarde de oameni
nici nu știu că exist
(nici eu nu sunt prea sigur de asta!)
dăunăzi am văzut Soarele îmbrățișând Luna
fulgi căzând în aprile
aiurea
în fiecare zi avem câte-o enigmă esențială
de dezlegat
cu tot liberul nostru arbitru
rămânem tributari unei frici ancestrale
și căutăm salvarea
în bobi
în zațul cafelei
în podul palmei
NASA ghicește în stele
adevărul îl știu doar dinozaurii..
Nebulozități
toată ziua se învârtise în jurul grădinii cu meri înfloriți
e fratele meu vitreg. mâine face o sută de ani
și e mai mic decât mine
nu știu cum s-a întâmplat
el s-a născut când eu împlinisem douăzeci de ani
iar de atunci n-a părăsit niciodată Pământul
eu am mai umblu cu capul prin nori
dar tot ar trebui să fiu mai bătrân decât dânsul
pesemne că și-a băgat coada între noi timpul
altfel nu-mi explic
i-am cupărat de ziua lui o pasăre colibri
o „pasăre muscă”
( pe etichetă scria Archilochus colubris
cum îi plăcea lui!)
toata viața a omorât păsări
încercând să pătrundă misterele fascinante ale evoluției
i se trăgea de la prima lecție de anatomie
acum este ornitolog la Grădina zoologică a orașului
știe aproape totul despre păsări
mănâncă păsări la micul dejun
iar în amurg trage cu praștia după grauri
.
nici nu știu cum să-i spun la aniversarea aceasta
rotundă:
„la mulți ani”
ar semăna cu o glumă proastă
„ gata!”
nici atât
ar putea crede că-i doresc moartea…
Promoții
poezia este singura specialitate de carne
fără proteină
care nu te îngrașă și nu faci gută
voucher-ul meu obținut dintr-o revistă literară necumpărată de nimeni
acoperea dor jumătate din preț
așa că am mai dat o sută nenorocită
soția mea strâmbă din nas și își face aer cu palma
pute
nici câinele n-o mănâncă
să vedem
Grivei scheună și-o rupe la fugă
fug toți câinii și pisicile din cartier
o arunc în tigaia cu aburi
și adaug un plic de piper
toate vietățile dinăuntru
încep să zbiere
să recite viersuri din Mihai Eminescu
(”Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată”)
și Nichita Stănescu
(” Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!”)
psihatru mă privește cu ochii holbați
ești dus de-a binelea
omule
ce vrei să-ți mai fac
”Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!” îi răspund
Dreapta
Simt obsesiv în Tot prigoana dreptei perpendiculare
ca un ingredient al formei, al unui interval conjunct,
în care numai cercul preferă curba neascultătoare
și nu acceptă, ca fatalitate, dictatura unui punct
Doamne, câtă mizerie există și-n geometrie
(așa cum e și-n viață sau, extinzând, în toate cele!)
când două drepte se exhibă pe-o coală de hârtie
își zic, exthausiv, ca sunt doar paralele
În fapt, au luat de la femei cochetăria,
nevoia lor de-a fi-n atenție, indiferent de cost
de-a strecura în forme ura și dizarmonia,
și spre-a le-arăta, orgolioase, …lipsa lor de rost
nimic mai neadevărat, e doar o simplă aroganță
pe care dreapta și-o asumă-ntotdeauna,
prin două puncte aflate la distanță,
nu poate trece decât o dreaptă amărâtă, numai una
mai mult prin punctul fix și nalt, precum o schelă,
în orice parte ar fi plasat acum
nu poți trasa, oricât ai vrea, decât o paralelă
la acea dreaptă, și să-ți vezi de drum…
Enigme
ne-am lăsat cuprinși de fiorul acesta primăvăratic
al renașterii
alunecâd pe nebăgate de seamă
într-o văgăună neumblată de timp
unde ne îngropasem nu de mult
cadavrele gândului
amintirile vii
ai zice că am nimerit din greșeală într-un cimitir fără cruci
în care morții își scot capetele din mormintele ninse
privește în jur
iubito
ultimile țopăieli ale iernii fac ravgii în flori
ne îngheață oasele
dar noi nu simțim frigul
ronțăim Croco Sticks
la pungă
ne prostim
și nu înțelegem de ce ne părăsesc sufletele
alergând fără nicio noimă înaintea timpului…
Să treci indiferent pe lângă o pasăre moartă
Moartea-i la fel și pentru oameni și pentru păsări
nu poți să treci pe lângă o pasăre moartă
indiferent
și să nu-ți ocolești rușinat sufletul
dacă am bănui câtă durere se ascunde
în moartea unui pui de vrabie
am lăsa cel puțin o lacrimă-n urmă
un semn că ne pasă
vărsăm milioane de lacrimi pentru lucruri mai simple
și n-avem măcar o tresărire în fața unei păsări înfrânte
fiindcă moartea nu poate fi decât o înfrângere
Simfonia a cincia a lui Beethoven este răscolită
de cântecul presurei galbene
păsările dispărute ale lui Edwards ne amintesc
că suntem efemeri
nici nu mai contează dacă s-a întâmplat să fim oameni
în trecutul nostru a existat indiscutabil o pasăre
am fost însă și atunci nepăsători ca și acum
până când ne-am trezit într-o bună zi singuri…
Neliniști
mă înspăimântă mereu ziua de mîine
cu necunoscutele ei
niciodată nu-ți poți planifica viața
există întodeauna o variabilă nefericită
care-ți tulbură apele
depinzi de starea de grație a Cosmosului
de alinierea planetelor
de traiectoria Planetei Nibiru
nu poți avea o clipă de liniște
ieri m-a căutat cineva din Sidney
azi cineva din New-York
(despre care aud prima dată!)
alte șapte miliarde de oameni
nici nu știu că exist
(nici eu nu sunt prea sigur de asta!)
dăunăzi am văzut Soarele îmbrățișând Luna
fulgi căzând în aprile
aiurea
în fiecare zi avem câte-o enigmă esențială
de dezlegat
cu tot liberul nostru arbitru
rămânem tributari unei frici ancestrale
și căutăm salvarea
în bobi
în zațul cafelei
în podul palmei
NASA ghicește în stele
adevărul îl știu doar dinozaurii..
Nebulozități
toată ziua se învârtise în jurul grădinii cu meri înfloriți
e fratele meu vitreg. mâine face o sută de ani
și e mai mic decât mine
nu știu cum s-a întâmplat
el s-a născut când eu împlinisem douăzeci de ani
iar de atunci n-a părăsit niciodată Pământul
eu am mai umblu cu capul prin nori
dar tot ar trebui să fiu mai bătrân decât dânsul
pesemne că și-a băgat coada între noi timpul
altfel nu-mi explic
i-am cupărat de ziua lui o pasăre colibri
o „pasăre muscă”
( pe etichetă scria Archilochus colubris
cum îi plăcea lui!)
toata viața a omorât păsări
încercând să pătrundă misterele fascinante ale evoluției
i se trăgea de la prima lecție de anatomie
acum este ornitolog la Grădina zoologică a orașului
știe aproape totul despre păsări
mănâncă păsări la micul dejun
iar în amurg trage cu praștia după grauri
.
nici nu știu cum să-i spun la aniversarea aceasta
rotundă:
„la mulți ani”
ar semăna cu o glumă proastă
„ gata!”
nici atât
ar putea crede că-i doresc moartea…
Promoții
poezia este singura specialitate de carne
fără proteină
care nu te îngrașă și nu faci gută
voucher-ul meu obținut dintr-o revistă literară necumpărată de nimeni
acoperea dor jumătate din preț
așa că am mai dat o sută nenorocită
soția mea strâmbă din nas și își face aer cu palma
pute
nici câinele n-o mănâncă
să vedem
Grivei scheună și-o rupe la fugă
fug toți câinii și pisicile din cartier
o arunc în tigaia cu aburi
și adaug un plic de piper
toate vietățile dinăuntru
încep să zbiere
să recite viersuri din Mihai Eminescu
(”Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată”)
și Nichita Stănescu
(” Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!”)
psihatru mă privește cu ochii holbați
ești dus de-a binelea
omule
ce vrei să-ți mai fac
”Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!” îi răspund
Dreapta
Simt obsesiv în Tot prigoana dreptei perpendiculare
ca un ingredient al formei, al unui interval conjunct,
în care numai cercul preferă curba neascultătoare
și nu acceptă, ca fatalitate, dictatura unui punct
Doamne, câtă mizerie există și-n geometrie
(așa cum e și-n viață sau, extinzând, în toate cele!)
când două drepte se exhibă pe-o coală de hârtie
își zic, exthausiv, ca sunt doar paralele
În fapt, au luat de la femei cochetăria,
nevoia lor de-a fi-n atenție, indiferent de cost
de-a strecura în forme ura și dizarmonia,
și spre-a le-arăta, orgolioase, …lipsa lor de rost
nimic mai neadevărat, e doar o simplă aroganță
pe care dreapta și-o asumă-ntotdeauna,
prin două puncte aflate la distanță,
nu poate trece decât o dreaptă amărâtă, numai una
mai mult prin punctul fix și nalt, precum o schelă,
în orice parte ar fi plasat acum
nu poți trasa, oricât ai vrea, decât o paralelă
la acea dreaptă, și să-ți vezi de drum…
Enigme
ne-am lăsat cuprinși de fiorul acesta primăvăratic
al renașterii
alunecâd pe nebăgate de seamă
într-o văgăună neumblată de timp
unde ne îngropasem nu de mult
cadavrele gândului
amintirile vii
ai zice că am nimerit din greșeală într-un cimitir fără cruci
în care morții își scot capetele din mormintele ninse
privește în jur
iubito
ultimile țopăieli ale iernii fac ravgii în flori
ne îngheață oasele
dar noi nu simțim frigul
ronțăim Croco Sticks
la pungă
ne prostim
și nu înțelegem de ce ne părăsesc sufletele
alergând fără nicio noimă înaintea timpului…
Să treci indiferent pe lângă o pasăre moartă
Moartea-i la fel și pentru oameni și pentru păsări
nu poți să treci pe lângă o pasăre moartă
indiferent
și să nu-ți ocolești rușinat sufletul
dacă am bănui câtă durere se ascunde
în moartea unui pui de vrabie
am lăsa cel puțin o lacrimă-n urmă
un semn că ne pasă
vărsăm milioane de lacrimi pentru lucruri mai simple
și n-avem măcar o tresărire în fața unei păsări înfrânte
fiindcă moartea nu poate fi decât o înfrângere
Simfonia a cincia a lui Beethoven este răscolită
de cântecul presurei galbene
păsările dispărute ale lui Edwards ne amintesc
că suntem efemeri
nici nu mai contează dacă s-a întâmplat să fim oameni
în trecutul nostru a existat indiscutabil o pasăre
am fost însă și atunci nepăsători ca și acum
până când ne-am trezit într-o bună zi singuri…