Ipocrizie

îmi beau cafeaua în timp ce aprind lumina în camera cealaltă

 

cu vedere spre infinit

 

unde se-aude foșnind ziua

încercând să-mi alung gândul încurcat în mrejele nopții

gustul de rugină și Tequila

din gură

mahmureala instalată în oase

ca plumbul topit

și simt sentimentul acela revigorant

al nepăsării

oricum o iei mereu de la capăt

așezi aceleași piese pe tabla de șah

și faci prima mutare cu inima

rațiunea încă mai doarme din greu

printre monștri

lumea

la fel

e tot acolo

și te așteaptă indiferentă

ca o femei de moravuri ușoare

pe care n-o mai surprinde nimic

viața vine din urmă cu alte sfidări deșănțate

ingenuă

instanțele împart dreptatea până când te fac praf

și când rezultatul nu mai contează

arareori întrevezi viitorul

prin aburul rafinat al cafelei

dar ție nu-ți mai pasă

nu ai prea multe opțiuni

în afara cafelei

poate doar să-ți aprinzi o țigară…


Категория: Мысли

Все стихи автора: aurel_contu poezii.online Ipocrizie

Дата публикации: 10 апреля 2019

Просмотры: 1615

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Nu pot să scriu...

 

Și brusc am încetat ca să mai scriu,

Iar muza mi-am închis-o-n turn,

Nu vreau ca sclavul lumii să mai fiu,

De-acum voi fi ursuz și taciturn.

 

În foc am să arunc ce-am scris până acum,

Iar scrisul meu va deveni tăcere,

Am ars în fiecare zi până la scrum,

M-am risipit în scris în loc să fac avere.

 

Ce să mai scriu, când văd sub ochii mei pierind,

Biblioteci și librării de-a valma,

Când văd poeți, profesori suferind,

Că s-a bătut cu neșcoliții palma.

 

Buldozerele sunt astăzi pe șosele,

Și sfarmă încontinuu călimări și harpe,

Te-nscriu în școli pe creier să te spele,

Și stau ascunși cu toții în gaură de șarpe.

 

Nu pot să scriu, că de-aș mai scrie,

M-aș așeza la masă și încontinuu aș plânge,

Și vor rămâne pe coala de hârtie,

Ca un protest, doar lacrimi mari de sânge.

 

Еще ...

metamorfozele unui gând/3

iertarea

e un cuvânt cu mireasmă înviorătoare

ce-nflorește-n inimă;

iertarea

e o desprindere din focul spiralat

al amintirilor neplăcute,

e o recalibrare a ființei umane.

 

Еще ...

Путь к надежды

Где я, где я, что со мной?
Помоги, приди ко мне,
Я больше не в силах тянуть.
Больно, умираю, глаза полны крови.
Путь мой — найди меня, я в заточении.
Туман вокруг меня, сердце не выдерживает.
Иглы по всему моему телу,
Кровь течет на волю свободы.
Роза умерла после удачи звезды,
Серая жизнь достигла меня.
Развяжи мне глаза, я плачу.
Долина черного дуба нашла меня.
Тупик во мне закрыт, ключи найдись.
Отпусти меня от самой себя, дай волю моим чувствам.
Режет меня ножами по острым венам,
Я упала, отчаяние меня убивает.
Ложь и ненависть вокруг меня — где реальность?
Когда ночь, когда день — подскажи мне.
Я во сне? Разбуди меня, я не выдержу.
Испытания на мечах внутри меня.
Проснись, оживи в себе жизнь.
Ты умираешь, ты должна, должна.
Потерпи, и душа на воле будет.

Еще ...

Pierdut

Daca sorta a vrut asa  sa ma pierd in lipsa ta 

sa incerc sa ma tin de mine ca pot mai mult ca si ori cine ! 

as putea dar nu am de ce cand pentru mine nici sorele nu mai arde 

tot ce arde acum este sufletul meu care plinge pentru ca nu stie de ce eu 

traiesc aici si acum plina de frici si tu nu esti aici sa ma ridici 

inca nu stiu de ce eu sau mai bine zi de ce tu ;de ce tu ai disparut 

as fi vrut sa pierd ori ce pe lume asta mai putin pe tine frate ......

 

 

(publicat de ana maria stoica fata pierduta)

Еще ...

Deasupra noastră

Revină-ți vântule din amorțeală!

Împrăștie prin boarea ta-n văzduh

A vieții înfățișare ideală,

Sfințită-n ceruri de cel duh!

 

Adună-i pe cei buni, o lume,

Ce-n calea gândului se-ntrec

Cu litere și cifre-n sume,

Iuțeala minții ce-o petrec.

 

Să împletești cu ani și ani

A timpului rotire-n infinit,

Ca spiritele, vechii castelani,

Să țină Universul neclintit.

 

Presară semințele vieții.

Să crească bujorii din apa vie.

Și udă-n roua dimineții

O prea frumoasă "împărăție".

 

Cu sceptrul ce destinu-l ține

Să-nobilezi pe cei sortiți

Să poarte spiritul în sine,

Și gând de-a nu fi părăsiți.

Еще ...

Către mine

nu mai am cui să-i scriu

 

toată viața am scris unor ființe abstracte

 

dintr-o carte de telefon

până când am epuizat toate numele în ordine alfabetică

ceva mă îndeamnă acum să inversez ordinea

însă ezit

.

pentru literele de la coada alfabetului ar fi prea devreme

pentru cele de la început

prea târziu

.

n-ar avea nicio noimă

.

am  abordat toate subiectele de discuție cu aceștia

(în cartea de telefon figura și numele meu

dar nu băgasem de seamă!)

prin urmare

și cu mine

.

puțini ar crede c-a fost o eroare

.

să-ți scrii ție însuți ca unui străin

nu-i tocmai în ordine

.

exercițiu de logică:

 

Aurel se deplasează cu un kilometru la oră împotriva vântului

Aurel Conțu e alb la față ca o pagină dintr-un caiet de dictando

din ce direcție suflă vântul?

.

aberație logică:

.

toți ghioceii tipăriți în alb-negru pe hârtie

sunt negri

primăvara e neagră

cerneala cu care scriu

e neagră

toate lucrurile albe din viață

sunt negre

.

iar eu încă mai caut printre scrisori

scrisoarea mea de dragoste

către mine însumi…

Еще ...

Другие стихотворения автора

Rugă

nu-i clar dacă ai existat vreodată cu adevărat

vopseaua de pe șevaletul meu sub formă de inimă

s-a uscat  peste noapte

lângă tabloul neterminat

mă îndrăgostisem de propria-mi închipuire

în dreptul gâtului tău

unde m-am oprit  o clipă să-mi trag respirația

a fost însă destul ca tu să te smulgi din vraja gândului

și să dispari

am rămas cu gustul amar al poetului părăsit de cuvinte

la mijlocul drumului

cu imaginea ta nebuloasă

zăvorâtă în turnul de fildeș al amintirii

cu pen***cenzure*** încremenită în fața oglinzii amăgitoare

Doamne

strig abia auzit dintr-o lacrimă

dă pagina aceasta nescrisă cu Galateea înapoi

ai răsfoit-o prea repede

și lasă-mă să termin acest tablou al iubirii divine

trecut prin ascuțișul dălții lui Pygmalion

cât încă îmi mai pot număra bătăile inimii…

Еще ...

The farce is over (prozopoem)

la capătul drumului nu mai există nimic. despre cer nici nu poate fi vorba. cerul  e doar o iluzie cum ne spun oamenii de știință. cele lăsate în urmă la fel. nu-s decât niște imagini într-un stik de memorie. dimensiuni  mnezice de prisos. ce mai poți face cu aceste imagini abracadabrante la capătul drumului? acolo unde trecutul  prezentul și viitorul se întâlnesc într-un punct. acolo unde lumina și întunericul se anulează receproc și unde speranța abia mai pâlpâie ca o lumânare în mâinile protectoare ale unui Dumnezeu intangibil.  singurul care se mai gândește la tine. la sufletul tău călător aflat mereu în căutarea altui corp liber. de trăit. trecând succesiv dintr-o viață în alta. supravețuind morții. și te așezi pe ultima bancă. nu că ai fi ostenit. nu te întreabă nimeni dacă ești ostenit. la capătul drumului dăinuiește o regulă strictă. nu poți să mori la întâmplare. nu. trebuie să-ți aștepți rândul. să ai bănuțul de aur în palmă pentru vămi. acolo nu există o zonă liberă de acces. Un Spațiu Schengen. toată lumea se încolonează supusă la porțile Înaltei Curți de Casație a păcatelor. fără nicio excepție…

Еще ...

Pre - judecăți

îmbătrânim încet-încet

 dar sigur

simțim  pământul cum se insinuează în oase

în măduvă

cu fiecare pas înspre grădinile suspendate

ale cerului

mai adăgăm câte un pumn de țărână

la temelia năruită a speranței

lăsăm umbrele

aceste creaturi jalnice

tot mai mici

înaintea corpurilor

în Cartea lui Iov scrie că atunci când îți vezi umbra

cu ochii

încep să-ți bată clopotele

simți tămâia sfârâind în cădelniță

chemarea inconfundabilă a pământului

risipit în oameni

palmele bătucite ale lui Dumnezeu

modelând din lutul primordial omul cavernelor

Homo Australopithecus

ceva de genul acesta

murim încet-încet

dar  sigur

precum melcii

în carapacele lor închise ermetic

hermafrodiți

titulari de drept pe liberul nostru arbitru:

ultimul drum…

Еще ...

Crispări

tu nu poți trăi fără metafore

 

așa cum nu poate trăi nici prințesa viselor noastre

 

Poezia

știu

tu însăți ești o metaforă

într-o lume a poeților

pentru oamenii simpli

care nu știu să-și înzorzoneze cuvântul

cu balustrade de aur

rămâi doar o femeie cu nazuri

precum cele mai multe dintre femei

fiindcă toate sunteți pline de metafore

ca și azi

în zilele mele triste

ascult durerosul Recviem în re minor

de Mozart

și las să-mi cadă o lacrimă în semn de cinstire

peste aminirile noastre

îngrămădite într-o carte de poezii de dragoste

nu mai știu cine și când

a ascuns între paginii atâtea flori cu petale galbene

cert e că toate s-au ofilit

iar unul dintre noi nu mai apare-n oglindă…

Еще ...

Mărturisiri

o vreme te-am tot căutat prin ganguri

 

mi-am zgârâiat retina de întuneric

 

am inhalat mirosul  neplăcut al țigărilor de contrabandă

Cernobîl

și al prostituatelor îndopate cu hot dog și maioneză stricată

din rulotele de pe margini

întrebam drogații apatici dacă nu te-au văzut trecând pe-acolo

iar ei mă priveau din infernul lor de speranță cu ochi imobili

ca niște albușuri de ou aruncate-n tigaie „era pe-aici! nu-i asta?”

nu

aia era o curvă frivolă cu ochelari fumuri

în derivă

ăilalți

drogații  pereni

cu ciroze în ultimă fază la creier

„artiști underground” furioși și promiscui

inadaptabili

habar nu aveau

nu mai erai de-a lor

lumile subterare se degradează dramatic în timp

coloanele vertebrale se strâmbă

te trezești într-o zi că-ți curge sânge din nas

faci cataractă

cineva trage apa mereu peste tine

canalizarea urmană deversează cadavre

n-apăreai nici la persoane dispărute

în evidența Poliței

( legea prevede trei zile în asemenea cazuri!)

nici la crime cu autori necunoscuți

dar n-am încetat să te caut

m-am dus și la singura morgă din oraș

deschisă publicului

am răscolit morții rămași în sertare

am înjurat medicii legiști în halatele lor verzi

mânjite de sânge

degeaba

nu apăreai nicăieri

poate că nici n-ai existat…

Еще ...

Striații

degetele noduroase ale cântărețului orb abia atingeau clapele
destul cât să înroșească cerul dimineții cu păsări flamingo
terminasem ultimul tangou în brațele străvezii ale nopții
tu erai palidă ca un înger de pe icoană
trandafirii de pe margini picurau sânge
între noi se insinuase Soarele
dunele cenușii cu mlădieri de viperă
inegalabilul Gobi
ne iubeam printre șopârle reci și scorpioni ucigași
respiram și credeam că trăiesc
îmi auzeam sângele curgând
căzând cu vuiet în cascadele trupului
văzusem undeva o moară de apă
și-mi imaginam că eram o moară de apă
la capătul unei roți
măcinându-mi singur zilele
zdrobindu-le între pietrele zgrunțuroase
ale timpului
mărunțind-le în pulberi pufoase și înecăcioase
cernându-le
îndepărtând tărâțele existenței
de bosonii lui Higgs
(pe care Dumnezeu își scrisese letopisețul Facerii!!)
asfixiindu-mă ca o pasăre albă în vid
dezintegrându-mă
Doamne
îmi țin respirația
ca să nu-ți scutur roua dimineților de pe suflet
ai buzele umede și acum
ești ca un val care inundă țărmul uscat
și se resoarbe
nu te opri
te-aud șoptind printre îngeri cu fețe
de marmoră
printre palmieri și arbori Ginkgo Biloba
trăiește-mă…

Еще ...