Ipocrizie
îmi beau cafeaua în timp ce aprind lumina în camera cealaltă
cu vedere spre infinit
unde se-aude foșnind ziua
încercând să-mi alung gândul încurcat în mrejele nopții
gustul de rugină și Tequila
din gură
mahmureala instalată în oase
ca plumbul topit
și simt sentimentul acela revigorant
al nepăsării
oricum o iei mereu de la capăt
așezi aceleași piese pe tabla de șah
și faci prima mutare cu inima
rațiunea încă mai doarme din greu
printre monștri
lumea
la fel
e tot acolo
și te așteaptă indiferentă
ca o femei de moravuri ușoare
pe care n-o mai surprinde nimic
viața vine din urmă cu alte sfidări deșănțate
ingenuă
instanțele împart dreptatea până când te fac praf
și când rezultatul nu mai contează
arareori întrevezi viitorul
prin aburul rafinat al cafelei
dar ție nu-ți mai pasă
nu ai prea multe opțiuni
în afara cafelei
poate doar să-ți aprinzi o țigară…
Стихи из этой категории
Iartă-mă,
Iartă-mă, căci am greșit.
Ajută-mă, căci m-am prăbușit.
De roată vieții am fugit
și iată-mă amăgit, frânt și obosit.
Ascultă-mă, căci eu nu mai pot.
Ridică-mă, căci cânt melodios.
Atinge-mă, simte răcoarea.
Caută-mă, și vezi culoarea.
Ia-mă și du-mă departe,
Strigă, căci încerc să-ți fiu aproape.
Toamna...
Plouă mărunt pe pămînt,
Frunzele aurii de pe crengi se desprind.
Afara se-aude un vuiet de vînt,
Trist, pe fereastră privesc, copleșit de un gînd...
Soarele nu mai lucește acum,
Iarba verde se transformă în scrum.
Norii negri se adună pe cer,
Natura e nudă, animalele pier.
Copilașii nu mai aleargă pe drum,
Aerul pur se îmbibă cu fum.
Totul e mort, adormit, amorțit,
De veșmintele sale pămîntul s-a despărțit...
Fake news
imaginea lumii revărsându-se peste ochii noștri
din ecranele televizoarelor
din sticla ferestrelor
sau din ochiul de ciclop al Internetului
îmi apare ca o încercare de mani***cenzure***re a ochiului
asupra minții
.
o iluzie fabricată din cioburile risipite ale realității
până la urmă
.
un film science fiction fără sfârșit
cu milioane și miliarde de episoade
.
nimic coerent însă
.
cel mult
o simplă îngrămădire de imagini
reprezentând cam aceleași locuri
cam aceleași lucruri
cam aceeași oameni
.
adevărata lume e alta
câteva palme de pământ
câteva fețe cunoscute
.
le poți număra pe degete
.
o viață versatilă
ca o bielă-manivelă la motorul cu aburi
împărțită între un supermarket
un loc de muncă
.
și
poate
un strop de dragoste
.
de neînțeles
.
o lume surprinsă în selfie-uri
frivole
despre cum suntem sau am vrea să fim
.
fără nicio speranță
până la greață…
Fantezie
Un gust amar simții acum pe seară
Când ochii ei mi-au smuls
Timpul schițat pe coală.
Mi-a rupt, fugitiv, versul
Mi-a arătat demersul
Unui îndrăgostit, bolnav
Ce ajunge la disperare,
Și nu mai are loc în pat.
Căci dansul nopții îl îndeamnă
Să facă pași de-abia venit,
Fără rușine, fără conștiință
Peste un drum numai de flăcări,
Așteptat parcă,
De niște șerpi ascunși
După un stup de nectar.
Oh, spune-mi, tu
Zeiță atotputernică
Cum e să-ți pierzi răbdarea
Cu a lui psihoză isterică,
Cum e să zbieri numai la lună
Să te-neci în ale mele gânduri ;
Alături de entitatea
Ce nu-ți oferă o frânghie
Pentru a-ți găsi scăparea,
Ca să te întorci vie
Sau încă cunoscută,
Drept a mea fantezie.
Amar
Încerc să scriu, dar mintea mi-e în ceață,
Ceață e și afară și nu mai e verdeață…
Poate încerc să spulber doar o amintire tristă,
Tristă-i și toamna ce a venit în vizită.
Cartierul e din ce în ce mai pustiu
Pustiu e și sufletul meu, dar știu
Că anii trec… și totul dispare…
Oameni, clădiri, sentimente și culoare.
Îmi amintesc de demult, de când eram copii
Copii erau peste tot și aveau jocurile proprii
Nu se gandeau… nicidecum la viitor
Viitoru-i acum și trece-ncet și timpul lor…
E dureros să vezi cum oamenii se schimbă,
Se schimbă mulți în rău și asta mă deprimă…
E un lanț trofic, al oamenilor
Cel mai slab e mâncat de cel puternic, ce popor!
Acum se așterne anotimpul rece,
Rece e și fiorul ce prin vene-mi trece.
Iarna vine în pas grăbit și inevitabil
Inevitabilă-i și schimbarea-nprealabil.
E o aromă amară, este cea de la țigară
Cum dispare fumul, așa tot o să dispară.
Dacă-ți sunt eclipsate toate fericirile
După o viață traită rămân doar amintirile.
Amintirile, la care te gândești
Te uiti la poze și începi să zâmbești
Dar zambetul e palid și parcă te urăști
Că nu te poți întoarce-n timp să le retrăiești.
Așa e viața, când o trăiești în silă,
Așa sunt oamenii, când îi tratezi cu milă,
Deci iubește, dacă vrei să fii iubit
Traiește, nu doar ca să știi că ai trăit!
Melancolie
În zare,o barcă lin s-arată
Miscata în voia brizei reci,
Marea neagră fantomatică
În miez de noapte plânge derutată...
Stau și o privesc amarnic
Fluxul și refluxul ei
Îmi hrănește liniștirea,
Cu abisul ei demonic.
Albastrul-smarald al mării
Tainic, melancolic.
Înghite barca periodic
Sunt supus însingurării...
Другие стихотворения автора
Însuflețire
Dinafară toate casele par la fel,
aceleași ferestre cu vedere spre stradă,
aceleași uși mohorâte din lemn,
aceleași culori pe fațade și ziduri,
abia după ce intri descoperi că te-ai înșelat,
casa ta, de exemplu, avea suflet,
luase o mare parte din sufletul tău
și-l împrăștiase în lucruri,
până atunci nu observasem că primăvara
înfloreau printre primii din sat merii din curtea ta,
salcâmii,
că sute de rândunele își făceau cuibul sub streșina casei tale
prima oară auzisem acolo cântecul mierlei
al cucului,
arareori mi-a fost dat să aud atâtea păsări cântând la un loc,
atâția porumbei fâlfâind din aripile lor albe într-un joc al iubirii,
parcă și lumina se desfăcea în felii înainte de a se atinge de sufletul tău fermecat,
nu-ți mai venea să pleci,
nimic nu se asemăna cu dorința de a trăi și de-a muri acolo,
întotdeauna plecarea era o tristețe fără de margini,
cum să mai trăiești în Sahara existenței tale cu sufletul înghesuit în inimă,
incapabil să se dăruie,
răspândind în juru-i doar otrava letală a zilelor
și gustul amar al nopților, mă întrebam din pragul casei tale cu suflet,
privind înspre „cuibul meu de vultur”, sfâșiat de singurătate , de la etajul cincisprezece,
ca Hanibal de pe ruinele Cartaginei...
De dragoste
Adunaţi, scăzuţi, înmulţiţi, împărţiţi,
despărţiţi, amândoi,
suntem unul,
- o suprafaţă întinsă şi netedă -
matematica n-are nici o treabă cu noi,
o inimă şi cu o inimă fac o lebădă…
braţele noastre sunt o ramură care arde,
trupurile noastre un trunchi de măslin, în zăvoi,
ne-adunăm şi ne iubim prin mansarde
apoi împărţim fericirea la doi.
unul şi cu unul nu face niciodată doi,
- matematica noastră e ca o sabie,
ca un fir de trifoi -
o inimă şi cu o inimă fac o vrabie…
Reproșuri
n-ai de ce să te simți așa mândră
pojghița de gheață lăsată aseară la minus zero
grade celsius
ți-acoperit fața
ți-au înghețat vorbele ascuțite în forme megalitice
precum pietrele din Stonehenge
și ochii ți-au înghețat în orbite
ai zice că sunt două cuiburi de viespi părăsite
sub streșina zâmbetului
care nu mai înseamnă nimic
oricât ai încerca să reînvii pasărea moartă
a amintirii
e inutil
pasărea-i moartă
mai bine ai încerca să mă-njuri
să-mi arăți degetul mijlociu
deși n-ar avea sens
cum ai mai putea face asta acum
după ce ți-ai scrijelit zâmbetul pe inima mea
cu țurțuri de gheață
eu pot trăi și cu inima înotând în sânge
să știi
tu însă nu vei putea rămâne la infinit în starea aceasta frivolă
de grație
mâine va ninge cu îngeri triști peste banchizele arctice
ale sufletului tău
iar urșii polari îți vor sfâșia zâmbetul…
Eroare din greșeală
- Duceţi-l în biroul meu! ordonă unul dintre civili continuându-şi discuţia cu o femeie tânără, fardată violent. Ştiţi unde, da?
Poliţiştii îl îmbrânciră în clădire, obligându-l să urce mai multe scări, să coboare altele şi în cele din urmă să intre într-un birou minuscul, cu aspect cazon, mobilat doar cu o masă, un dulap metalic şi două scaune. Individul ciolănos îi desfăcu cătuşa de la mâna dreaptă, destul de brutal de altfel, pe care o prinse apoi de ţeava unui calorifer.
Rămas singur, Dragoş Fluieraş, de profesie medic ginecolog, constatase că poliţistul îl priponise de ţeava de jos a caloriferului, obligându-l să stea răsucit şi cocoşat, într-un echilibru mai mult decât precar. Abia după vreo oră auzise nişte paşi apropiindu-se şi răsuflă uşurat.
- Procuror Ilie Cucoară! se prezentă civilul pe care-l văzuse mai înainte pe scări, un bărbat între două vârste, durduliu, cu obrajii şi nasul de culoarea vişinei putrede. Ai făcut-o lată, omule!
- Poate îmi spuneţi şi mie ce am făcut! răspunse el cu o întrebare. Sunt un om paşnic, la locul meu, îmi plătesc taxele către Stat şi respect legile ţării!
Procurorul rămase o clipă perplex, privindu-l cu ochii holbaţi, dar în clipa următoare sări de pe scaun şi se repezi asupra lui cu pumnii şi cu picioarele. Parcă înebunise. Nici măcar sângele care începuse să ţâşnească din nasul şi din gura victimei nu fusese îndeajuns ca să-i tempereze furia.
- Care va să zică, urlă el ştergându-şi sudoarea de pe frunte, îţi plăteşti taxele la Stat, hai, dar de ce paştile mătii violezi femei judecătoare? Ştii cine era judecătoarea pe care ai violată ieri seară? Îţi spun eu, canalie! Era nevastă-mea!!!
Dragoş Fluieraş, aflat la pământ şi apărându-se cu singura mână liberă, negă cu înverşunare.
- N-am violat pe nimeni, domnule procuror, sunt medic ginecolog! Toată ziua mă uit doar în ...
- Eşti şi pervers, pe deasupra! Lasă că-ţi scot eu toate perversiunile din cap! Poţi dovedi unde ai fost aseară?
- Cum să nu pot? Am martori cel puţin cincizeci de familii?
- De ce nu cinci sute?
- Fiindcă atâtea familii au fost la onomastica medicului-şef, Gălbează!
Procurorul se aşeză pe scaun şi-şi aprinse o ţigară.
- Mă provoci...mă provoci ca să scapi basma curată, nu-i aşa? Vrei să-mi demonstrezi că ai luat-o razna!
- Nici gând, domnule procuror. Sunt încă în deplinătatea tuturor facultăţilor mentale!
- Cum te numeşti?
- Dragoş Fluieraş.
- Cu ce te ocupi?
- Sunt medic ginecolog la Spitalul de Urgenţă Grozăveşti.
- Probabil că eşti şi căsătorit, ai şi copii şi, de ce nu, mergi duminica la biserică?
- La biserică nu mă prea duc, recunoscu Fluieraş domol, dar în rest aveţi ...
Procurorul strivi ţigara în scrumieră cu nervozitate.
- Cred că până la urmă am să te împuşc!
- Nu m-aş mira după cele întâmplate!
- Iată-te şi victimă!!!
În liniştea care se lăsase peste cuvintele lui Fluiersş se auzi deodată un tropăit de paşi, înjurături şi proteste, urmate de o bătaie energică în uşă. Procurorul Cucoară, obişnuit, se pare, cu asemenea scenete ridică ochii din dosarul aflat pe birou.
- Intră! zise.
Cei doi poliţişti care îl ridicaseră de dimineaţă pe Fluieraş îşi făcură apariţia ţinând imobilizat de mâini un bărbat îmbrăcat neglijent şi nebărberit, aflat într-o stare de tensiune explozivă.
- Permiteţi să raportez, domnule procuror! vorbi ciolănosul. Individul acesta s-a prezentat la noi pretinzând că se numeşte Dragoş Fluieraş şi că, de fapt, el este violatorul...
- Pretinzând???
- Ulterior l-am verificat şi...s-a confirmat că...
- Dar ăsta cine e? întrebă procurorul derutat, arătând către celălalt Fluieraş. De unde l-aţi săltat?
Poliţistul se scărpină în creştetul capului depăşit de situaţie.
- Dumnealui locuieşte la nr. 51, iar ăsta, vis-a-vis, la nr. 51 bis!
- În mandat ce scria ?
- Păi, nu ştiţi, urma să-l scrieţi?
- Şi tu i-ai ridicat, aşa, fără mandat?
- Numai pe primul, fiindcă al doilea s-a predat singur!
- Eşti un dobitoc! zbieră procurorul luându-se cu mâinile de cap. Ce-i spun eu acum omului ăsta ?
Cei doi poliţişti se priviră o clipă complice, apoi cel mai pirpiriu făcu un pas înainte.
- Eroare din greşeală, domnule, să trăiți!
Stresuri
dialogul dintre mine și femeia din Sao Tome și Principe
se rupe ca o bucată de sârmă ghimpată
se aud „machetele” din oțel rece în tulpinile trestiei de zahăr
foșnetul pădurilor tropicale și a nisipurilor albe
pierdut în ecourile vulcanilor adormiți
care nu au de ce să se spargă
apucase să-mi spună că era în urmă cu strânsul cafelei
și a nucilor de cocos
ca și când ar fi avut vreo importanță pentru un necunoscut ca mine
de la celălalt capăt al lumii
un fel de Gregor Samsa
așteptând o altă femeie pe tavanul mansardei
în fața unei cești de cafea cu miros de caco și vanilie
vecinul de-alături dă muzica lui africană despre comerțul cu sclavi
la maxim
bagă de seamă că portughezii ți-au pus gând rău
în America cererea de inimi și creiere depășește oferta
Kafka sfârșește ca vânzător ambulant de coșmaruri Dow Jones
pe Wall Street
ai grijă…
Jurnal
e surprinzător cât de multe pagini se pot aduna într-un jurnal intim
câte observații subtile poți consemna într-o zi
îți dai seama când jurnalul devine neîncăpător
și adaugi pagini
o zi
o pagină
după o vreme acestea îți invadează viața
nu mai încap între pereții coșcoviți ai luminii
îți rup oasele
umbli prin beznă încovoiat ca o trestie plângătoare
mai arunci din când în când câte o pagină
doar ca să-ți tragi respirația
fiindcă la capătul zilei trebuie să adaugi alta
la un moment dat teancul se oprește la cer
de care ai sprijinit scara cu un număr prestabilit de trepte
tot urcând se poate să scapi din mână stiloul
sau să cazi
se pot întâmpla multe
arareori îți ajunge un singur jurnal
într-o viață de om
cel mai adesea se-ntâmplă doar să-l începi
apoi să mori printre pagini…