Rondul de noapte
Starea de veghe e starea ultimului gardian treaz
patrulând pe străzile pustii și întunecate ale minții
pe-alocuri se-aud câini întunericului
spârgând în măsele oasele zilei
golite de măduvă
păsările nu-și mai slăbesc încleștarea ghearelor de stinghii
își trăiesc netulburate visele lor erotice
urșii hiberneză cu luminile de veghe aprinse
în scorburi
Cel de Sus rărește stelele de pe câmpiile îmburuienate
ale Cerului
țipetele bufnițelor cu ochelari
și girofaruri
date la maxim
căsăpesc noaptea în felii
spre răsărit
Soarele s-a trezit mai târziu
înjunghiat în inimă…
Стихи из этой категории
Februarie
În Februarie rece și tăcut,
Când pământul e încălzit doar de un sărut.
Ninsoarea dansează în lumina lunii,
Cu fulgi de zăpadă ca steluțe bune.
Copacii se odihnesc sub mantia albă,
Iar vântul șoptește povești într-o baladă.
Zilele scurte, dar inimi calde,
Cu dragoste în aer, așa cum soarta comandă.
Valentine's Day aduce dulcegării,
Inimi colorate și vise puse în poezii.
În fiecare fulg, o poveste de iubire,
Ce înflorește în Februarie, sub cerul de mire.
Cupluri ce se strâng în mâini tandre,
Sub acoperișul cerului, o melodie de chitare.
Februarie, luna dragostei și a prieteniei,
Ce ne aduce împreună în armonie.
În zăpada ce scârțâie sub pași ușori,
Se ascund povești, secrete și flori.
O lună scurtă, dar plină de farmec,
Ce-și scrie versurile în inimi, fără să întrebe.
Deci, să-i dăm bun venit lui Februarie,
Cu dragoste, căldură și zâmbete fără sfârșit.
Să fie luna în care visăm cu ochii deschiși,
Într-o poveste a iubirii, ce nu cunoaște păcatul.
atom cretin de septembrie
Decizii si directii, momente si proiectii...
credinta, introspectii, ramane doar samanata de credinta...,
sau uitare, alegerea i schimbare sau poate doar o alta nepasare
si nu stii ce e n sensul nevazut, ascuns in eu l tau cel absolut
divin ? profan? nu mai conteaza, sunt rime simple pline de emfaza,
sau tipat simplu, doar de om ranit, cuvintele l nu s de ajuns,
credinta, visul doar au suferit, speranta? doar un mit ranit,
pictat pe ziduri de palat si apreciat doar de profani,
dispusi sa dea un sac de bani in neant...nebanuiti c ar crede in ceva.
...sau chiar de ar spera ceva, se- asterne dogma , non concept...
dar acceptat de toti, sperat, in noapte, final?
prozaic
o ciorba de legume ce in centru, doar se descompune...
sa fim seriosi, nu i epicentru de emotii,
ce i drept un pic tardiv,,,descompunere fara motiv . ciorba nu crede n ea\
doar eu credeam
ca ea zambea
si ma gandesc la ea, si sper in ea, si cred in ea,,, si....
Același cântec vechi, pe care îl știți deja
Dar, prieteni, să mai cântăm un cântec,
Același cântec vechi, pe care-l știți deja:
Căci noi suntem străzile însingurate,
Și companionul ce ne însoțește pe drumul spre casă,
Și zâmbetul care vine, și prietenul care pleacă,
Noi suntem toate cântecele, și toate focurile de artificii,
Crengile copacilor aplecate de zăpadă, și râsetul copiilor,
Și așteptările care nu mai respiră în fragilul echilibru al unui sărut,
Și plajele albe ca heroina, și cerul care se cațără pe stânci chiar înainte de dezastru.
Noi suntem răcoarea dimineților, și ploaia care cade în rafale peste străzi,
Și roza vânturilor, echinocțiile, mareele, eclipsele și cutremurele,
Pinul, verdele îmbătător al pădurii, bradul, strigătul mut al cerbului,
Noi suntem piatra brăzdată de râuri înfometate și câmpia,
Roasă de rugina a unșpe mii de sori; Noi suntem sfiniții,
Și diavolii, care spintecă cu farurile mașinilor depărtarea,
Cu încăpățânarea unei noi promisiuni. Noi suntem Ariadna și Tezeu,
Paolo și Francesca, statuile îngândurate de pe podul Charles,
Apa din căușul palmei, și turmele, răstignite în geometria transalpinelor.
Noi suntem toată iubirea pe care am dat-o, și toată iubirea pe care am primit-o,
Și toată ura, tot plictisul, lenea, virtutea, curajul sau nebunia,
Noi suntem Alexandru cel Mare și Diogene, împărații și vagabonzii,
Pisicile care trec prin pereți și câinii care latră la lună,
Noi suntem Crăciunul și Învierea și Mortul, înălțimea prăpăstiilor,
Și pâinea, și parfumul liliacului, și timpul, și trecerea,
Și statornicia, și lutul, și praful din drum, și diamantul.
Dar, pe asta, prieteni, o știați deja.
Autor: O.T.
Angoasă
diminețile mele-s parcă niște felii din sticlă
acoperite de rouă și de petale de flori,
eu însumi am devenit fluid și transparent ca
o bulă fierbinte de sticlă,
din care mă recompun zilnic de o mie de ori.
Si lumea din juru-mi e translucidă
Ca un balon de aur, prăvălit dintre nori,
gravitez nesigur printre stele bolnave
din sticlă
printre oameni cu fețe sticloase și ochi incolori.
Mă rog în gând să nu plouă cu gheață
să nu cadă vreun fulger răzleț printre brazi,
ca un meșter Manole care zidește
din sticlă
mă rog să nu-mi vină iubita nici azi.
Blestemul lui Zeus de azi-noapte-i
ușor redundant, apocrif:
ori îmi zidesc iubita-ntre ziduri
de sticlă
ori o iau mereu și etern de la capăt,
precum neobosituL Sisif.
Poezia gand
Poezia aceasta nu e doar o poezie,e un gând..
Un gând pentru tine..
Ea n-ar exista daca tu n-ai citi-o.
Poate spui:Dar cum,eu o vad.
Da,ochii tai o fac sa existe..
Altfel,s-ar pierde printre neauzite suspine,
S-ar risipi ca un val,ca o adiere de vânt,
In abisul inexistenței ar cădea,
Lăsând în urma ei sunete-atât de triste.
Dar pentru că tu exiști ea are sens..
Așadar,mulțumesc,suflete,
Acum,când se lasă noaptea grea,
Căci prin tine poezia mea
Prinde viață,are aripi deschise..
Другие стихотворения автора
Diferențe
Apocalipsa biblică pare o poveste pentru copii
un fel de Divina Comedie a lui Dante Aligheri
implicând doar sufletele
într-o viață de apoi
dar adevărata Apocalipsă este trăită de noi, barbarii tehnologici,
astăzi
de la căldura înspăimântătoare și seceta cunplită
la topirea ghețarilor
de la inversarea polilor magnetici ai Pământului
la frecvența tot mai mare a dezastrelor
într-o lume a amenințărilor și războaielor nucleare
a foametei
a disperării
chipul lui Putin se suprapune peste chipul Satanei
acoperindu-l...
Eroare din greșeală
- Duceţi-l în biroul meu! ordonă unul dintre civili continuându-şi discuţia cu o femeie tânără, fardată violent. Ştiţi unde, da?
Poliţiştii îl îmbrânciră în clădire, obligându-l să urce mai multe scări, să coboare altele şi în cele din urmă să intre într-un birou minuscul, cu aspect cazon, mobilat doar cu o masă, un dulap metalic şi două scaune. Individul ciolănos îi desfăcu cătuşa de la mâna dreaptă, destul de brutal de altfel, pe care o prinse apoi de ţeava unui calorifer.
Rămas singur, Dragoş Fluieraş, de profesie medic ginecolog, constatase că poliţistul îl priponise de ţeava de jos a caloriferului, obligându-l să stea răsucit şi cocoşat, într-un echilibru mai mult decât precar. Abia după vreo oră auzise nişte paşi apropiindu-se şi răsuflă uşurat.
- Procuror Ilie Cucoară! se prezentă civilul pe care-l văzuse mai înainte pe scări, un bărbat între două vârste, durduliu, cu obrajii şi nasul de culoarea vişinei putrede. Ai făcut-o lată, omule!
- Poate îmi spuneţi şi mie ce am făcut! răspunse el cu o întrebare. Sunt un om paşnic, la locul meu, îmi plătesc taxele către Stat şi respect legile ţării!
Procurorul rămase o clipă perplex, privindu-l cu ochii holbaţi, dar în clipa următoare sări de pe scaun şi se repezi asupra lui cu pumnii şi cu picioarele. Parcă înebunise. Nici măcar sângele care începuse să ţâşnească din nasul şi din gura victimei nu fusese îndeajuns ca să-i tempereze furia.
- Care va să zică, urlă el ştergându-şi sudoarea de pe frunte, îţi plăteşti taxele la Stat, hai, dar de ce paştile mătii violezi femei judecătoare? Ştii cine era judecătoarea pe care ai violată ieri seară? Îţi spun eu, canalie! Era nevastă-mea!!!
Dragoş Fluieraş, aflat la pământ şi apărându-se cu singura mână liberă, negă cu înverşunare.
- N-am violat pe nimeni, domnule procuror, sunt medic ginecolog! Toată ziua mă uit doar în ...
- Eşti şi pervers, pe deasupra! Lasă că-ţi scot eu toate perversiunile din cap! Poţi dovedi unde ai fost aseară?
- Cum să nu pot? Am martori cel puţin cincizeci de familii?
- De ce nu cinci sute?
- Fiindcă atâtea familii au fost la onomastica medicului-şef, Gălbează!
Procurorul se aşeză pe scaun şi-şi aprinse o ţigară.
- Mă provoci...mă provoci ca să scapi basma curată, nu-i aşa? Vrei să-mi demonstrezi că ai luat-o razna!
- Nici gând, domnule procuror. Sunt încă în deplinătatea tuturor facultăţilor mentale!
- Cum te numeşti?
- Dragoş Fluieraş.
- Cu ce te ocupi?
- Sunt medic ginecolog la Spitalul de Urgenţă Grozăveşti.
- Probabil că eşti şi căsătorit, ai şi copii şi, de ce nu, mergi duminica la biserică?
- La biserică nu mă prea duc, recunoscu Fluieraş domol, dar în rest aveţi ...
Procurorul strivi ţigara în scrumieră cu nervozitate.
- Cred că până la urmă am să te împuşc!
- Nu m-aş mira după cele întâmplate!
- Iată-te şi victimă!!!
În liniştea care se lăsase peste cuvintele lui Fluiersş se auzi deodată un tropăit de paşi, înjurături şi proteste, urmate de o bătaie energică în uşă. Procurorul Cucoară, obişnuit, se pare, cu asemenea scenete ridică ochii din dosarul aflat pe birou.
- Intră! zise.
Cei doi poliţişti care îl ridicaseră de dimineaţă pe Fluieraş îşi făcură apariţia ţinând imobilizat de mâini un bărbat îmbrăcat neglijent şi nebărberit, aflat într-o stare de tensiune explozivă.
- Permiteţi să raportez, domnule procuror! vorbi ciolănosul. Individul acesta s-a prezentat la noi pretinzând că se numeşte Dragoş Fluieraş şi că, de fapt, el este violatorul...
- Pretinzând???
- Ulterior l-am verificat şi...s-a confirmat că...
- Dar ăsta cine e? întrebă procurorul derutat, arătând către celălalt Fluieraş. De unde l-aţi săltat?
Poliţistul se scărpină în creştetul capului depăşit de situaţie.
- Dumnealui locuieşte la nr. 51, iar ăsta, vis-a-vis, la nr. 51 bis!
- În mandat ce scria ?
- Păi, nu ştiţi, urma să-l scrieţi?
- Şi tu i-ai ridicat, aşa, fără mandat?
- Numai pe primul, fiindcă al doilea s-a predat singur!
- Eşti un dobitoc! zbieră procurorul luându-se cu mâinile de cap. Ce-i spun eu acum omului ăsta ?
Cei doi poliţişti se priviră o clipă complice, apoi cel mai pirpiriu făcu un pas înainte.
- Eroare din greşeală, domnule, să trăiți!
Reproșuri
n-ai de ce să te simți așa mândră
pojghița de gheață lăsată aseară la minus zero
grade celsius
ți-acoperit fața
ți-au înghețat vorbele ascuțite în forme megalitice
precum pietrele din Stonehenge
și ochii ți-au înghețat în orbite
ai zice că sunt două cuiburi de viespi părăsite
sub streșina zâmbetului
care nu mai înseamnă nimic
oricât ai încerca să reînvii pasărea moartă
a amintirii
e inutil
pasărea-i moartă
mai bine ai încerca să mă-njuri
să-mi arăți degetul mijlociu
deși n-ar avea sens
cum ai mai putea face asta acum
după ce ți-ai scrijelit zâmbetul pe inima mea
cu țurțuri de gheață
eu pot trăi și cu inima înotând în sânge
să știi
tu însă nu vei putea rămâne la infinit în starea aceasta frivolă
de grație
mâine va ninge cu îngeri triști peste banchizele arctice
ale sufletului tău
iar urșii polari îți vor sfâșia zâmbetul…
Stripteuza
lumina învăluie scena orbitor
scoate esența din lucruri și oameni
bara striptesei seamănă cu un sceptru papal de argint
iar globul cu lumini multicolore îi adaugă reflexe de ametist și smarald
atrăgând ca un magnet ochii bărbaților
sunt eu Esmeralda le strigă artista făcând un fouettés
un fel de rotire fără sfârșit pe vârful unui picior
în timp ce rochia-i albă tatu îi dezvelește picioarele până la șolduri
delir
un Grand jeté o proiectează spre bară
se învârte amplu la 360 grade și ajunge cu piciorele în sus
moment în care tatu-ul se desprinde lăsând-o în sânii goi și chiloței
urale
urmează un glissé spectaculos
un salt în gol
bărbatul o prinde în aer și o strânge la piept
nebuno
da zice ea și-l sărută pe gură în timp ce lumina se stinge…
Bolero
în seara asta mă plimb prin oraș
fără inimă
ceva dinăuntru îmi spune să nu-mi iau inima
ninge atât de frumos și armonic
ca într-o simfonie de Ravel
încât îmi vine să plâng
îmi îngheață lacrimile în colțul ochilor
devin țurțuri
sloiuri
de undeva aud un sunet tulburător de flaut
ricoșând de pereții infiniți ai liniștii
e prea frumos să nu plâng în seara asta
chiar și fără inimă
indiferența celor care trec
sculptează flori de gheață-n ferestre
ici și colo câte un degețel de copil adaugă dragoste
Dizertații
nu cred că-i bine să forțezi dialectica
dinăuntru lucrurilor
să accentuiezi contradicțiile din sânul
materiei
interacțiunile ei
să vezi în locul Saharei
imensa jungla a Amazonului
sau în locul amantului reginei Marii Britanii
de acum o sută de ani
pe Oliver Cromwell
de la mijlocul secolului XV
acțiunea omului
în general
ține de metafizică
de o cuantica misterioasă a instinctului
definită științific constanta lui Plank
sau neștiințific
pulsație
precum cea a vecinului meu de la etajul unsprezece
care-și ceartă nevasta în anumite faze ale nopții
într-o succesiune dizarmonică de țipăte
exprimată în radiani
și acțiunea propriu-zisă
rezultanta cinetică
măsurabilă în joule pe secundă
constanta lui Plank fiind
desigur
aceeași nefericită marcă de whisky…