9  

Epigrame XVII

 

Colegului I Gurău - într-un schimb de epigrame

 

Scriind îți pierzi umoru,

Căci te exprimi extrem de rău,

De aia nu te cheamă Scriitoru,

Ci, te numeşti Gurău…

 

Unui agronom

 

Pe al nostru agronom,

De-l întrebi de zarzavate,

Îţi răspunde pe alt ton,

Şi-ţi îndrugă verzi şi-uscate.

 

Unui candidat

        

S-a dus la examen “moşu”,

De şofer, pe maşinuţă.

Dar, dacă a trecut pe roşu,

A rămas tot la căruţă.

 

Gospodina

 

I-am dat vecinei de la doi,

Cartea de Bucate odată…

Şi mi-a adus-o înapoi,

Jumătate feliată.

 

Unei badante

             a venit din Italia să-şi mărite fata

 

Venind acasă, fata să-şi mărite,

Când îl văzu pe ginere bătrân, bolând,

Fără măcar o clipă să ezite,

Îl prinse şi-l spălă la fund.                                                 

 

Visul unui tâmplar

 

Poartă diva o comoară,

Mândră blană, alb-verzui

Şi gândea aşa-ntr-o doară,

Cum să-i bată şi el un cui.

 

Onorariu

 

Un onorariu ieri eu am primit,

Pe munca ce o lună ţi-am prestat,

Dar azi, de muşte plicu-i năpădit.

Concluzia: e-o sumă de rahat.

 

Unui soldat ce visează la o decoraţie

          

Am visat c-o albă stea,

Mi-a căzut, dintr-un consemn,

Peste piept, dar nu aş vrea

Ca să fie…post mortem.

 

Unor supăraţi pe epigramele mele

             

S-a făcut mare tam-tam,

Epigrame că am scris,

Unii din acelaşi neam,

S-au simţit, şi m-au proscris.

 

Amicului fomist

 

Toată ziua a ospătat,

Şi îmi spune cu sperjur:

-Eu de poftă am mâncat,

Că de foame eram sătul.

 


Категория: Мысли

Все стихи автора: Gabriel Trofin poezii.online Epigrame XVII

Дата публикации: 20 мая

Просмотры: 47

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Ispite

nu-ți vine să crezi că exiști în afara memoriei  tale

 

că joci un rol principal într-o piesă de teatru stradal

 

cu statui vivante

(asemenea orgoliilor noastre!)

nici vorbă să te regăsești în jocul acesta infantil

care atrage cel mult zâmbete

îți simți sufletul ruginit

scârțâind ca o ușă nedeschisă de mult

prins la mijloc

exclus

neavând la îndemână alt mijloc de comparație decât mintea

adică tot mintea

cea care afirmă și neagă în același timp

complicând totul

denaturând totul

cu ani în urmă

am văzut um om sărutând o piatră

„ aceasta e singura mea certitudine!”

mi-a răspuns

„fericit e cel care se poate feri de ispitele minții!”…

Еще ...

Nerv

 

Pentru oricine, la început e Cuvântul
Apoi devine fapte dorite sau incidente
La unii bucurii, la alți mai mult regrete
Iar la final rămânem noi, bătrânii și gândul

Te miri, că reînnoim sistem după sistem
Căci unii n-au durere nici în stern
Unde mai pui căci, prindem și viteză
Și nu vedem decât, o viață-n antiteză.

Ce să mai speri la ziua cu de toate,
Când unii au doar case, averi și palate
Iar alții din sărăcie, își fac un zâmbet
Iar din piept lor răsare, floare de bocet.

Ne naștem fără să aducem nimic,
Murim fără să mai luăm nimic,
Dar o viață ne luptăm sa adunam ceva
Iar la final rămâne în decor, o stea.

Еще ...

La naiba, în ce lume trăim!

la uma urmei poți înjura de toți sfinții
înjurătura face parte din peisaj
ai putea spune că are o funcție artistică
terapeutică
nimic nu-i mai plăcut decât să dai vina pe sfinții apostoli
să-ți bagi picioarele în ea viață
apoi să te duci la biserică
Prefericitul e și el om
afurisirea păcătosului e un fel de înjurătură avangardistă
cea a polițistului o întoarcere la clasici
„circulați, morții mamelor voastre! ”
iar trecătorii circulă scrâșnind
”fir-ai tu al dracului cu toată circulația mă-tii!” -
Cărtărescu își bagă p… în regina Angliei
în Juriul Nobel
Manolescu în Ramona
alții în altele
niciodată subconștientul mulțimii n-a fost mai prolific ca acum
nu poți să deschizi gura
să ieși din casă
într-o zi o să ne crească urechile cât frunzele de brustur
mai nou și femeile au dat în patima imprecației
băga-mi-aș p… (spus diafan!)
alegoric
copii din clasa întâia-fumători și preoții
medicii
Crucea roșie
mână birjar
dii, fucking bastards!!!
nici caii nu mai au reacții la asemenea „îndemnuri”
gloabă poate însemna orice
dacă mai adaugi și un pahar de whisky
descoperi peste tot conjurații monstruoase ale femeilor
împotriva bărbaților
încleștări fratricide-ntre sexe
înfrângere
numele tău poate fi exprimat într-un cuvânt:
seducție...

Еще ...

durere

Cuvinte la nervi,

Aruncate ca un cuţit în piept,

Nimeni,nu te-nţelege doar tu

Plângi,te zbaţi,nu urăşti

Te îndepartezi ,şi pleci cu pasii grei.

 

Еще ...

Iarăși sunt lent....

Iarăși sunt lent.
Observație atât de apăsătoare.
Încerc să alerg,înecat de sudoare,
În timp ce miros eternă pierzare,
Ce îmi provoacă a sufletului lentă secare.
 
Te credeam întrecută pierzanie crudă
Când în suflet simțeam fericirea profundă,
Mă credeam într o victorie clară, măiastră,
Afară din blestemată camera albastră.
 
Te-am întrecut odată sărind în trecut
Dar încet avantajul avut l-am pierdut
De ce ai început tu inima să bați
Nu observi că iarăși degeaba te tot zbați
 
E anormal să iubești,
Normal de anormal.
Un recital digital mai pur că un cristal,
Un DING mintal,fatal dar normal
Deloc verbal,"tot ce ai e un gol social".
O pui pe piedestal,el fiind deloc real.
Ești pe un deal ireal,irațional,imoral,
Exprimat literal,pierdut gradual
Exteriorizand jovial un gând senzual.
 
Trezește-te din acest vis glorios
Din picioarele tale a rămas numai os
Se pare că iar încep să iubesc violent
Din păcate observ că 
iarăși sunt lent.
Еще ...

Clopote

Hemingway se înreabă retoric și-acum

„pentru cine bat clopotele!”

 

ne întrebăm și noi

din când în când

fiecare în dreptul nostru

n-am înțeles însă niciodată de ce scatii

își iau speriați zborul din  turla bisericii

.

și de ce aerul plesnește ca o bucată de sticlă

.

cine se teme de bocetul clopotului

care se sparge în urechile surde ale timpului

.

răspunsul e ca un sloi de gheață

în mijlocul oceanului arctic

.

un moment de reculegere

.

nu am o reprezentare exactă a morții

dar asta ne amintesc clopotele

și-oricât de puternici am fi

nu putem să ne astupăm cu toții urechile

să ne ferecăm sufletele

ca să oprim ecoul lugubru al bronzului

.

și-atunci ne zăvorâm în noi înșine

printre spaimele noastre ancestrale

păstrând în amintirea femeilor sacrificate pe altarele bărbaților morți

.

un moment de reculegere

.

din întunericul cel mai negru al minții

ne împresoară vânătorii de capete

canibalii

vikingii

aztecii

întreaga cohortă a morții

ne ajunge din urmă blestemul sângelui

țipetele disperate a celor rămași fără inimi

rânjetul sadic al zeilor

iar noi

ultimele vlăstare ale umanității

ridicăm din umeri într-un simulacru de părere de rău

.

un moment de reculegere

Еще ...

Другие стихотворения автора

Sortit să scriu…

 

Tristețea râmă-n pieptul meu,

Și înfulecă porcește bucurii,

Mă uit spre cer la Dumnezeu,

Și cred că râde de ai Săi copii.

 

Îmi plânge-un nechezat de cal pe umăr,

Soția-mi scrie zilnic acatiste,

M-așez la rând dar nu mă număr,

Și-mi arvunez la parastas soliste.

 

Îmi ară moartea carnea aburindă,

Să semene spre toamnă un pui de viață,

Și stau cu leșul atârnat de grindă,

Tocmindu-mi viitorul ca la piață.

 

Mi s-a umflat și scândura de pe sicriu,

De plânsul viermilor ce mă așteaptă,

Nu pot să mor, căci mi-e sortit să scriu,

Că moartea-i sinceră iar viața e nedreaptă.

Еще ...

Iluzie

 

Te pierde ochiul meu în peisaj,

Iar mintea caută să-ți recompună chipul,

În capul meu e-un amplu vernisaj,

Dar inima n-acceptă decât prototipul.

 

Și ilegal te port de atunci în suflet,

Și stau de veghe zilnic până-n zori,

Mi se preschimbă șoapta-n urlet,

Când mai întreb de tine printre trecători.

 

Și nu știu, nici dacă ai fost reală,

Ori pofta mea te ține nefiresc în viață,

Sau poate căutarea mea este-o greșeală,

Dar chipul tău, e-un fel de boală rară.

 

Mă tem să nu te pierd deși nu te-am avut,

Pe fiecare umăr ce-l întorc îngheață mâna,

Dar în zadar că nimeni nu te-a mai văzut,

Ci numai ochiul meu și inima, păgâna.

 

Sunt prea bătrân să te mai caut zilnic,

Și nu știu nici o cale, instant să-ntineresc,

Adio, chip frumos, ce mă condamnă silnic,

Să spun himerelor, cu patos, te iubesc!

 

Еще ...

Foamea

 

Mă zgârâie unghia în gât,

Calul mă paşte în iesle,

Mama îmi vorbeşte urât,

Tata mă-njură prosteşte.

 

Piticii pe creier dansează,

Morcovul simt până-n rect,

Papa predici falsează,

Subiectul sărăciei e abject.

 

Musca mă bâzâie în gură,

Caută haleala de ieri,

Pe pâine ung iarăşi untură,

Mă lăfăi ca marii boieri.

 

M-ai toarnă o bere hangiu,

Măcar să umplu un maţ,

Sătul pentru azi să mă ştiu,

Căci mi-e greaţă de atâta cârnaţ.

 

La tomberon e mare bătaie,

Azi s-a aruncat cu potol,

La o parte de aicea tataie,

Căci sună stomacul a gol.

 

Nici mâini de stăpân nu mai am,

Să le muşc turbat şi smerit,

Peste lume jugul înham,

Stăpânul mi-a murit subnutrit.

 

Еще ...

Iarnă

 

Mi-e soba rece și hornu-nțepenit,

O tristă lampă pâlpâie în agonie,

Mi-e frig, și-s singur, și-s rănit,

Și nemilos mă scurg prin poezie.  

 

Pe masă plânge-o foaie de hârtie,

Iar albul ei zăpezi siberiene arată,

De frig, condeiul nu mai poate scrie,

Și hibernează într-o rătăcită pată.

 

Aud un cântec venit din iernile polare,

Pe geamul nins pictează flori de gheață,

Bag iarna-n casă, și-i fac masaj cu sare,

Ninsorile să le salvez și să rămână-n viață.

 

Îmi bate în tâmple o muză înghețată,

I-aș face-un ceai și am valsa boem,

Dar mâna îmi e sloi și lampa întunecată,

Și îmi este frig, și-s singur, și mă tem...

 

Еще ...

De unde vin...

 

De unde vin așa târziu, nu știu,

Și sunt umbrit pieziș de vreme,

Mi-s gândurile toate în sicriu,

Și le aprind la căpătâi poeme.

 

Străbat alei înăbușite-n frunze,

Printre copaci dansează o țigancă,

Înalta vârstă își cere mii de scuze,

Și-și caută grăbită loc pe-o bancă.

 

Cad frunze ca-ntr-o tristă despărțire,

Foșnesc duios săltate-n dans de vânt,

Și toamna doarme în a mea privire,

Și-n frunze mă afund ca-ntr-un mormânt.

 

Îmi cântă greierii romantici și târzii,

Balade despre trandafiri și arme,

Foșnesc copaci sub stele argintii,

Și-ntregul parc în mine parcă doarme.

 

Tăcerea-mi stinge aprinsele poeme,

La fel mă sting sub frunze de arin,

Iar toamna-n măruntaie îmi geme,

Și-ntreabă frunzele... de unde vin!

Еще ...

Spre sfârşit…

 

Desculţ printre leşuri umane,

Tresalt la un icnet de viaţă,

Mârâie un mort la ale mele ciolane,

Carnea-i se scurge de pe mâini, de pe faţă.

 

Sub tălpi, oase se sfarmă,

Tremură viermii sub ele,

Luna trage să adoarmă,

Vârcolacii urlă la stele.

 

Pe cruci tolăniţi ca în baruri,

Demonii sânge rece consumă,

Vântul adie în valuri,

Aducând mirosuri de ciumă.

 

Holbaţi şi cu spume la gură,

În biserici se bâlbâie popi,

Moartea se plimbă-n trăsură,

Sfinţii se ascund pe sub gropi.

 

Plouă cu foc şi tămâie,

Trâmbiţe răsună-n bolta cerească,

Din soare o lumină verzuie,

A început livid să lucească.

 

 

Еще ...