Tu, care te numeşti femeie

O noapte ca o piatră,

grea,

fără stele.

Sunt doar eu,

se aud și greierii.

Vor mai fi astfel de nopți

opace,

imaginându-mi

altceva,

fără să mă gândesc prea mult,

nimic care să mă tulbure.

E târziu...

Liniștea mă ține trează.

În depărtare, se ivește

o lumină slabă.

Vreau să mă apropii

dar închid ochii

și le las să treacă.

Dincolo de farmecul întunericului,

incerte

idei needitate.

Aer proaspat de dimineti de munte

Tu esti

Izvor de apa pura

Imi esti

Soare cald la apus de septembrie   

Tu esti

Lumina calda in racoarea atator ani

Imi esti

Atingere de catifea pe pat de frunze

Tu esti

Parfum de flori , cafea si ciocolata

Imi esti.

Secunde , minute si ore si ani,

In Timpul ce trece fara noi

Eu te am.

In suflet , in soare , in frunze si flori

Lumina mea calda,

A inimii Dor.

Frumoși sunt ochii tăi

Mai făcut să mă îndrăgostesc de ei 

Voi scrie despre tine 

Ca să cunoască lumea ce-i iubire 

 Vocea ta mă calmează 

Deoarece îmi spune că-s în siguranță 

Tu ești viața mea 

Și-o însoțitoare stea

 Chipul tău nicicând nu mă lasă 

Iar ieșirile fără tine mă apasă 

Și chiar dacă ești departe 

Eu te voi iubi de parcă ești aproape

Dacă vrei să-ți scriu declarații de dragoste,

Ți-am scris acum deja!

Doar ți-am spus că dragostea adevărată,

N-are opriri nici minciuni nici promisiuni deșarte,

Are doar dragoste maxim distilată,

Este de esență tare,

Ne are pe noi îndrăgostiți zi de zi,

Până când recea moarte ne v-a despărți...

Nu,nu-s minciuni...

Dacă vrei să-ți scriu declarații de dragoste,

Ți-am scris acum deja,

Dar și atunci când

Ți-am spus că vreau să-ți sărut tălpile goale,

Când te usturau în excursia de la Busteni...

Iar tu mi-ai raspuns,de ce nu!

Dacă vrei,dacă vreau,dacă vrem..

(29 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Am un vis lucid .

Care l-aș numi stupid .

Totuș mai de mult .

Mil doream atăt de mult .

Eu pe tine te așteptam.

Căci atăt de mult mi te doream .

Că ai plecat de la mine .

Nu acceptam .

Că mai lăsat , și ai plecat .

Cănd împrejur totul era secat .

Un vis lucid a rămas .

Iar eu de la el m-am retras .

În lumea noastră, iubirea strălucește,

Cu fiecare clipă, mai mult crește.

În ochii tăi, o lumină arzătoare,

Îmi spune că ești dragostea cea mare.

Prin vântul blând, pe câmpuri de dor,

Iubirea noastră curge, ca un izvor.

În fiecare atingere, în fiecare sărut,

Simt că iubirea noastra strabate tot mai mult.

Pe calea noastra, impreuna am pornit

Ca doi copii noi am devenit.

În lumina zorilor și sub cerul senin, 

Destinele noastre se unesc, fără sfârșit, divin.

Blestemat să-ţi fie neamul,

Câine fără sânge de român,

Pe grumaz îţi şade hamul,

Şi ne vinzi la neam păgân.

Bestemată ţi-e tăcerea,

Că ascunzi sub ea venin,

Ţării i-ai vândut averea,

Şi - azi e slugă la străin.

Blestemaţi suntem şi noi,

C-am pus friţul să conducă,

Peste tot apar ciocoi,

Ce vor bani dar fără muncă.

Trist şi singur e norodul,

Mulţi, puţini, câţi am rămas,

De când a pornit exodul,

Ţara-i stinsă... fără glas.

Tot românul lucră-n lume,

Şi s-a smuls din rădăcini,

Şi-a corcit şi neam, şi nume,

Devenind treptat străini.

Blestemat neamul vă fie,

Guvernanţi şi preşedinţi,

Să pieriţi toţi pe vecie,

Să nu fiţi nicicând părinţi.

Mă suduie mitropolitul,

Că prescura-i din tărâță,

El uitase preasfințitul,

Că pământul n-are țâță.

Că făina de la moară,

Vinul dulce de butuc,

Nu curge pe ulicioară,

Ori tâșnește din izbuc.

Babe urlă la icoane,

Cu pomelnicul de gât,

Cade pâinea din amvoane,

Sfinții merg la ogorât,

Ce miracol, ce minune,

Avem vin și avem pâine!

Popa suflă ușurat,

În amvon pute a păcat.

Vai cât a râs și Dumnezeu când ne-a făcut,

Că n-a avut îndeajuns nici lut,

Că omul lacom cum se știe,

Cu patru mâini a vrut să fie.

Apoi ceruse doar cu gândul,

Ca El, să ia să amestece pământul,

Să plângă peste el cu câțiva stropi,

Să-i facă două guri și patru ochi,

Să clevetească-ntruna verzi și-uscate,

Să aibă ochi în față și la spate.

Apoi, ceru să crească la tot pasul mană,

Iar el doar să mănânce și să doarmă,

Iar îngerii în ziua de Sabat,

Să îi aducă mana lângă pat.

Ceru apoi să-i dea și libertate,

Să-și ierte singur mari păcate,

Să fie creator când vrea să fie,

Stăpân pe moarte și vecie...

Vai cât mai plânge Dumnezeu că ne-a făcut,

Și-a pus pe îngeri să dea știre,

Că omu' acesta nou născut,

Nu-I seamănă la chip și nici la fire.

Viaţa mi-e un cimitir fără cadavre,

Părintesc mângâiată de lacrimi,

Mi-o tratez cu otrăvuri suave,

Şi insomnii pline de patimi.

Amintirile au început să-mi putrezească,

Am încercat întunericul să adorm,

Dar el spre infinit începe să crească,

Totul în mine devenind confuz şi inform.

Nu mai trăiesc nimic în afară de nimic,

Iar aceasta este realizarea tinereţii …

Prin degetele de la mâna amputată risip,

Petale veştejite din trandafirul vieţii.

Plâng cu o lacrimă dulce şi sfântă,

Într-un leagăn cu muguri de ciumă,

Moartea plăcerea demonic îşi cântă,

Pe durere de tată şi mumă.

… stau întins în pat şi rememorez înlăcrimat

  etapele vieţii. Arcurile trosnesc sinistru sub a

  mea suferinţă. Mama râde de mine…

Întâmplări aleargă nefiresc peste mine,

Văpăile sorții mă ating pe aripe,

Legat de un munte pământul mă ține,

Iar murmurul meu începu ca să țipe.

Carnea se zbate sub suspinul durerii,

Vene secate de sânge sorb întuneric,

Pe moarte încerc uneori să o sperii,

Dar ea mă deplânge și râde isteric.

Strigătul mamei se sfărâmă în șoapte,

Pleoapele îmi sunt cu plumb încărcate,

Orb mă cufund într-o veșnică noapte,

Fără stele și cer unde vântul nu bate.

Zvârcolirile mele dosesc mângâieri,

Neconsolat aștept condamnarea la zid,

Pe aripi îmi cresc nefiresc primăveri,

Și într-un veșnic repaos mă închid.

Îmi bate-n cap asurzitor un clopot,

Şi-mi cântă toaca în urechi,

Iar sângele îmi dă în clocot,

Doar inima-mi rămâne de priveghi.

Miroase-n jur căţuiul cu tămâie,

Eu zac la pat fără de vlagă,

Pe mama rog un pic să mai rămâie,

Lumini spre cer încep să mă atragă.

Prăpădul simt chiar lângă mine,

Îmi rod prescura de la căpătâi,

Blesteme să rostesc îmi vine,

Dar mă întorc la vorba cea dintâi.

Nici vraci, nici doctori nu-mi ştiu boala,

Citesc prin cărţi şi prin tratate,

În timp, eu mă topesc ca ceara,

Şi zilele mi-s numărate.

Dar o habotnică bătrână de prin sat,

C-un trup firav şi mersul nefiresc,

Îi spune mamei de boala care zac,

Şi anume, infarct duhovnicesc.