Lehamite

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

Poate c-am greștit

Sau poate doar acum greșesc 

Poate c-am înebunit 

Sau doar acum înebunesc 

Poate c-am iubit 

Sau doar acum mă-ndrăgostesc

Poate viața mea-i o glumă 

Și Dumnezeu de mine râde,

Totu-i precum o furtună 

Și n-am unde m-ascunde......

Versuri lipsite de legătură

În minte doar cuvinte de ură 

În suflet port aceeași iubire 

În gânduri am aceeași amintire....

Îmi torn puțină noapte în cafea,

Și o răcesc c-un cub de lună,

Țin primăvara-n mâna mea,

Și înverzim pădurile împreună.

Mă spăl cu vara pe picioare,

Din sânul toamnei beau amurg,

Iar mintea-mi zboară migratoare,

Înspre locașul marelui Demiurg.

Pictez pe lacrimi milostenii,

Și altoiesc în scorburi trandafiri,

Fac stăvilare împotriva vremii,

Și-ofer comete pentru musafiri.

Vin îngerii la mine în fiecare seară,

Cu aripile să le curăț de păcate,

În mâna mea având pe primăvară,

I-am transformat în crini și în mușcate.

Îmi torn puțină ziuă-n ceai,

Și-l încălzesc c-un cub de soare,

Pe primăvară astăzi o chemai,

Dar vara o ascunse sub izvoare.

De alb aș fi m-aș îngropa în iarnă,

Ca nimeni niciodată să îmi afle trupul,

Zăpada, vântul pe mormânt s-o cearnă,

Şi-n fulgi să îmi sălășuiască duhul.

De-aș fi albastru m-aș contopi cu cerul,

Ca-ntreaga lume zilnic să mă vadă,

Nedumeriți să-ntrebe care e misterul,

De norii stau stingheri și plâng pe stradă,

De-aș fi un verde crud şi plin de rouă,

M-aș îngropa adânc sub iarba netăiată,

Să reapar atunci când straşnic plouă,

În picuri verzi, mai verzi ca niciodată.

De-aș fi un roș carmin, de-a pururi cald,

M-aş transfuza la tine-n măduvă și sânge,

Nemuritor în ochii-ţi triști mocnit să ard,

Să te alint atunci când mângâierea plânge.

De-aș fi și alb, și roșu, și verde, și albastru,

Aş evada subit în joacă și-n chiot de copil,

Să pot întoarce lumea din tragicul dezastru,

Să sting pe veci acest război stupid și inutil.

Un orb, pe vechea alee, cântă

Un cântec trist, și afară plouă,

Iar ploaia macină, frământă,

O lume tristă, ruptă pe din două.

Și picuri curg duios pe-arcuș,

Iar toamna pare că dansează,

În ochii săi își fac umil culcuș,

Întunecimi ce veșnic îl veghează.

Nu știi de-i el sau cântul geme,

De e prezent, trecut ori infinit,

Iar ploaia macină încet poeme,

Și cântul său de ceruri e sfințit.

Ciupește coarda virtuos,

Iar scripca voluptuos repede

Spre cer un sunet impetuos,

Pe care orbul nu-l aude, ci îl vede...

Domnule doctor, mă doare un nerv,

Chiar in călcâiul lui Ahile.

Îs ingrozit cumplit de moarte... serios!

Şi Dumnezeu e îngrozit de mine...

Ah! Şi măseaua minții a străpuns

Acut din falcă prin obraz

Şi-acum îmi palpitează ochiu-nchis

Şi m-amețeşte-un iureş de cromatic nărăvaş.

Nu înțelegi?! Dă-mi un diazepam!

Te rog....frumos! Căci nuuu maaai pooot...

Sunt copleşit... şi parcă simt ceva calamitos,

muşcând brutal din nervul vag.

Doamne, ascultă ruga mea,

Acum în seara de Ajun,

Să iei din mine ce vei vrea,

Dar dă copiilor ce ai mai bun.

Doamne, dacă mă iubești,

Ascultă, rog, ce am să-ți spun,

De viață poți să mă sfârșești,

Dar dă copiilor ce ai mai bun.

Doamne, știi că multe n-am,

Și nici speranțe să adun,

Îți dau și sufletul haram,

Dar dă copiilor ce ai mai bun.

Și Domnu-n mila Sa cea mare,

Veni cu bogății duium,

Dar ei rosti cu lacrimi amare:

-Noi vrem pe mama, că ea e ce-ai mai bun.

Comunicare interzisă

Un trib de indieni a decretat,

Comunicarea interzisă la femei,

Căci de atâta fum ce-au ridicat,

Funinginea ajunse pân' la zei.

Tortură

Au chinuit cu o ură crasă,

Un ţigan de la Ponton,

L-au închis singur în casă,

C-o tonă de fier beton.

Aniversarea preotului

A fost numit chiar de primar,

La zi festivă să-i dea tortul popii,

Dar când să ajungă la altar,

A dat … ortul popii.

Concluzie

Am fost la vorbitor, la puşcărie,

C-un deţinut atroce am discutat,

Dar o să spun, ca toţi să ştie,

Era foarte… încuiat.

Croială

Ieri m-a pălmuit un croitor,

Şi lucrătură bună a fost,

Că m-a lucrat la pas uşor,

Una pe faţă şi două pe dos.

Reglare de conturi

Doi contabili puşi pe harţă,

Au luptat pe două fronturi,

S-au lovit chiar peste faţă,

Şi-apoi s-au reglat din conturi.

Recunoaştere

Ce o fi cu acest mister?

Ieri un prost dădea prin gropi,

Mi-am dat seama că-i boxer,

Fiindcă prea bătea la ochi.

Mai-danez

În Danemarca iarăşi s-a iscat,

O nouă ceartă între patrupez’

Să dovedească prin lătrat,

Care dintre ei e mai-danez.

Unui Disc Jockey

Un DJ-ei vestit în ţară,

De loc din Sant Francisc,

L-au dus la Urgenţe aseară,

Şi i-au găsit: Hernie de Disc.

Unui proxenet

Un proxenet din închisoare,

La gardieni întruna le şopteşte,

Că va ieşi în Postul Mare,

Căci e Dezlegarea la Peşte.

Deoarece și Epigrama este o specie a poeziei lirice, de proporții reduse, de obicei catren, am decis să postez unele dintre cele pe care le-am scris in mai multe calupuri: Epigrame I, II, III șamd

Competiție sportivă la guvern

S-a înscris mai tot guvernul,

Dintre ei, mulți se disting,

Într-un sport ce-și are genul,

Între judo și curling.

Geamgiul ocupat

Un geamgiu de primă clasă,

De fapt cel mai bun din breaslă,

Mi-a promis că-mi vine acasă,

Doar când are o fereastră.

Amicei mele

Amica mea-i cofetăreasă,

Şi lângă ea sunt deprimat,

Când ieșim ziua din casă,

Îmi cere să fiu... Diplomat.

La omul sărac nici boii nu trag

Amicul meu sărac de piere,

A creat senzație,

Căci alergând după avere,

Are acum... lux-ație.

Divorț

S-au despărțit fără de milă,

Dup-o relație instabilă,

Căci figurau în catalog,

Ea oloagă... el olog.

Boală

Amicul meu economist,

A intrat subit in boale,

Căci la controlul de la fisc,

I-au găsit... fracturi fiscale.

Cadou

Mi-a dat un spaniol vedetă,

O pălărie șmecherească,

Dar era scris pe etichetă,

Că originea-i... e Bască.

Soția mea

Coca, e a mea regină,

De oboseală cade frântă,

Cred că numele-i de vină,

Fiindcă zilnic... se frământă.

Metamorfoză

Doi elefanți din preistoric,

Fiind în starea lor de rut,

S-au certat prea euforic,

Iar cel mai slab a zis: Ma-mut!

Cearta

Vecinul meu tâmplar vestit,

S-a certat cu-a mea mătușă,

Şi-a doua zi m-am pomenit,

C-un scaun... făcut la ușă.

             glosă

Nu pot iubi decât distrugându-mă,

Ca un suprem pătimaş în iubire,

Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,

Într-o melancolică trăire.

Încerc de mine să fiu mai aproape,

Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,

Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,

Poarta închisă de propria-mi iubire.

Arunc lumini şi accept umbre,

Râd din priviri de chipuri groteşti,

De suflete maladive şi sumbre,

Ce-n spiritu-mi şubred le întâlneşti.

Caduc, în trup, vremelnic hoinăresc,

Prin trucuri viclene demascându-mă,

Strigând la toţi ce-i întâlnesc,

Nu pot iubi decât distrugându-mă.

Tăcerea îmi pare un urlet atunci,

O bestie perversă cu care mă lupt,

Că-mi lasă în conştiinţă urme adânci,

Urme mârşave de care sunt supt.

De nebunia supremă un pas mă desparte,

Un simţ netrăit îmi erupe din fire,

Acopăr infinitul cu tot ce împarte,

Ca un suprem pătimaş în iubire.

Inundaţii de foc şi incendii de apă,

Ca pe o nălucă mă cuceresc,

Chiar moartea din mine se adapă,

Dându-mi rezerve să mai trăiesc.

Plăcerea mi-i suferinţă iar suferinţa plăcere,

Spre culmile voluptăţii o simt ducându-mă,

Fiind singurul nefericit făcut să spere,

Că nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă.

Cu lacrimi izvorâte din singurătate,

Îmi ard obrazul pur şi inocent,

Iar ochiul în orbită mi se zbate,

Simţindu-se stingher şi delincvent.

Cascade de tăcere îmi tună în chip,

Lovit de fulger cad în nesimţire,

Iar sufletul şi zâmbetul se înfirip,

Dintr-o melancolică trăire.

Sunt cunoscut drept violatorul de mistere,

Fiindcă toate le ştiu sau le pot afla,

Numai împotriva-mi nu am această putere,

Iar a mea taină nu o pot dezlega.

Cu strigăte îmi trăiesc viaţa ciudată,

Îndopând-o cu tot ce se mai poate,

Cu speranţa demult anulată,

Încerc de mine să fiu mai aproape.

Faptul că exist, râd sau plâng,

Îmi ascunde orice pudoare,

Doar în mine se risipă sau strâng,

Bucurii amare şi tristeţi zâmbitoare.

Eu sunt Dumnezeul meu; afirm cu eroism,

Căci în mine toate au intrare sau ieşire,

Din mine pornesc spre culmi de paroxism,

Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire.

Izvorăşte în flux din apele vieţii,

Iubirea supremă dorită de toţi,

Se stinge-n reflux în agonia tinereţii,

Cărând cu ea a fericirii porţi;

Lacrimile-mi reflectă cer şi infern,

Apusuri de ziuă şi răsărituri de noapte,

Şi-n ochi eclipsaţi, ele discern…

Ca un suprem indiscret le caut prin şoapte.

Aici mi se pare fatalitatea o glumă,

Eternitatea o vorbă rostită, un joc.

Iluzia-împlinire şi dorinţă comună,

Adevărul minciună iar ghinionul noroc.

De-o inimă plăpândă, găsesc ferecată,

Cu lanţuri împletite din gânduri intime de mire,

Cu lacăte de nervi şi-o cheie sângerândă,

Poarta închisă de propria-mi iubire.

Poarta închisă de propria-mi iubire,

Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,

Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,

Încerc de mine să fiu mai aproape.

Într-o melancolică trăire,

Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,

Ca un suprem pătimaş în iubire,

Nu pot iubi, decât distrugându-mă.

Iubita mea îţi scriu tardiv,

De aici de la capăt de lume,

Deşi nu mai avem nici un motiv,

Şi nici o vorbă a ne spune.

Iubita mea să-ţi povestesc un vis,

Ce l-am avut  spre seară,

Părea că pe vecie sunt închis,

În a ta lacrimă amară.

Iubita mea mă simt ciudat,

Şi-ntruna gândul mă apasă,

Că prea uşor m-am lepădat,

De-a ta făptură prea frumoasă.

Iubita mea la mine acuma plouă,

Şi-n stropii ce-mi ating obrazul,

Eu simt deopotrivă pe amândouă:

A ta atingere şi extazul.

Iubita mea la mine acum e soare,

Şi-n raza ce mă încălzeşte,

Eu simt făptura-ţi arzătoare,

Şi chipul care mă iubeşte.

Iubita mea nu îţi mai scriu nimic,

Că soarta ne-a învins deopotrivă,

Păstrează însă nedeschisă-n plic,

Scrisoarea mea tardivă.

M-am prăbușit cu capul pe genunchi,

Și plâng ca un copil ce-și pierde mama,

Iar toate zilele le-am strâns mănunchi,

Ca să le dărui unui muribund de-a valma.

Și-mi strig destinul ca să-l iau la rost,

Și tac în gura mare că omenesc n-am voie,

Mi-e trupul dat a fi un simplu adăpost,

Și apoi să-l car pe brațe oriunde am nevoie.

Și-n fiecare zi îmi umplu palmele de sânge,

Că lacrimi nu-mi mai curg, ci numai jertfă,

Mă mistui pe picioare și osul mi se frânge,

Și am nevoie de-un transplant sau de o grefă.

N-am mai dormit de când eram un biet copil,

Ursit mi-a fost să lupt, ce pentru altu-i gratis,

Iar poftele mi le-am ținut uitate într-un exil,

Și am primit spășit ce-n soartă mi-a fost scris.

M-aș plânge neîncetat până în fundul gropii,

M-aș plânge pe coșciug și nefiresc pe cruce,

I-aș plânge pe diaconi, pe dascăli și toți popii,

Și-apoi tot drumul morții, oriunde mă va duce.