Osandit unei lacrimi

E mult loc sub Soare,

E mult loc sub umbra deasa

A norilor si-a nucilor din vie,

Praful de pe drum,

Pulbere de aur

Spalata in copaie,

Seara,

Si transformata in vise.

Regina noptii

Isi invaluie regatul

Cu parfumul tandru,

Greerii ii canta laude

Sub candelabrele instelate,

Dansul tine pana-n zori

Cand unii se inchid in sine,

Altii adorm sub umbra deasa

A norilor si-a nucilor din vie,

Lumina contureaza tot ce prinde,

Dand rost timpului,

Faptura alene se intinde,

E mult loc sub Soare,

Cat cuprinde !

Voi pleca în lumea largă,

Doar cu mine și o desagă 

Unde pașii mă vor duce,

Purtăndu-mi stoic a mea cruce.

Poate norocu-mi iese -n cale,

Învărtindu-mă-n spirale;

Să -mi ghicesc al meu destin,

Să mă dezbrac de clandestin. 

Să mi găsesc rostul în viață, 

Strecurăndu-mă prin ceață, 

Valul mării să-l străbat 

Spre un tărâm uscat..

Unde visele pierdute 

Încolțesc din nou,vândute 

Sufletelor fără prihană, 

Rugându-se la o icoană.

Mă scotocesc prin buzunare, 

Să găsesc ceva valoare;

Hazardul Să mi -l tărguesc 

Din hoinărit Să mă trezesc. 

Prin tot ceea ce am făcut,

Niciodată nu am regretat.

Dar recent în viața-mi apăruse

Tristul gând, ce mi-l readuse.

Eu fiind din alte tărâmuri,

De-o altă părere făcut-o am

Pe singura viețate,

Care mă suporta.

Inconștient fiind, satisfacție cutreieram.

Mare greșeală.

Acum e totul în zadar.

Cu speranța renașterii sufletești

Pe îndepărtatele culmi ale iertării pornit am,

Cu un singur scop, cel al mântuirii.

Promisesem o schimbare,

Pentru bine, pentru noi,

Ca să mă pot numii si eu, om.

Ea merita totul…

Eu nu…

Nu trebuie să ne deranjeze performanța,

Pentru că noi nu suntem perfecți.

Nu trebuie să ne simțim mereu uimiți,

Pentru că întodeauna ne acuză rațiunea.

Nu trebuie să ne impresioneze durerea,

Pentru că nu suntem destul de puternici.

Nu trebuie să ne influențeze negativul,

Pentru că nu acționăm întodeauna pozitiv.

Nu trebuie să jucăm teatru pe scena vieții,

Pentru că nu ne-am îndeplinit rolul sortit.

Nu trebuie să ne afecteze calea destinului,

Pentru că nu-i înțelegem pe deplin menirea.

Trebuie să iubim mereu tot ce este viu,

Oricât de neajutorați suntem pe lume.

Să împărțim cu aproapele nostru binele,

Să înfruntăm cu ardoare sentimentele răului.

Căzut din cer,

Stăpân pe tot ce-i viu,

Îngerul cu aripi arse ,

Cu  dorințe aprinse,

Trăiește-ntre două lumi,

Pierdut și pustiu,

Cu inima rănita.

Prin nopți exclusiviste,

Își poartă măști de aur,

Stăpân pe lumea-ntreagă,

Dar captiv în iad,

Traume adânci îl bântuie,

În al dorinței laur.

Ziua își joacă rolul,

Noaptea plânge-n abis,

Prins între lumină și intuneric,

Umbrele  îl ademenesc,

Dorința schimbării ,

Frământă mintea haină,

Sperând că-ntr-un târziu,

Va regăsi cerul mareț.

Puterea îl îmbată,

Sufletul e-n gheare,

Îngerul zdrobit,

Drumul său rătăcitor,

Vrea să scape de povară,

De dorințe arzătoare,

Să-și găsească pacea,

În  cerul salvator.

Râdeți voi sfincși, învăluiți în pagini,

Din vechi scripturi cobind nemulțumite,

Aprindeți torțe-n veacuri fără margini,

Când se întorc la țărm corăbii rătăcite.

Atunci când stâncile își clocotesc mânia,

Încinse magme, revărsându-se spre mare,

Aripi pietrificate scuturându-și agonia,

Etern prin fiecare dintre noi, se pare.

Atunci atâtea clipe trec în van, pierdute,

Sub mii de pași împiedicați în vânt,

Noian de gânduri sângerând înfrânte,

Neprețuind nici cât o frunză, moartă în pământ.

Ce-i oare peste lume nebunia asta?

Curgând amestecată-n vin și-n scârnă,

De unde-n noi orbirea, truda și năpasta,

Atâtor zei ciudați care pe cruci atârnă?

Mocnind pe undeva adânc în orice tresărire,

Sălbatic sfâșiindu-ne asurzitor, vreo boală,

Stăpână peste karme, dureroasa amăgire,

Fierbându-le pe toate în aceași oală.

Așa absurd, e poate datul chinuit al sorții,

Cum îndoielnică aceiași parte ne arată Luna,

An după an, zi după zi de teama nopții,

Dintr-un amar potir să ne sorbim minciuna.

Suflet drag, 

Am sa trimit un vis 

Spre inaltul ceresc 

Pe aripi line purtat

Peste vazduhuri nesfarsite 

Peste mari infinite

O secunda infima o sa dureze 

Dar pentru mine o viata de om 

O sa o cred ... 

Acel vis , acea speranta ...

Rasarit sa mi fie 

Puterea cordului sa i dea 

Spre a ma purta inca o zi

Mai aproape de al meu ideal

De al meu rost ... 

Iar toate acestea... o viata sa dureze 

Cand defapt abia am clipit 

Abia am trait 

Asteptand ceva 

Ce demult aveam ...

În scăldat de apus,  

Alene, în iarbă m-am pus.  

Spre un vis m-am transpus,  

Spre soare m-am înălțat.  

La lumină mă uit,  

De mine iar să uit.  

O rază să dezghețe  

Brumă sufletească,  

Gânduri să se risipească,  

Căldură să-și amintească  

În vântul ce adie  

O nouă melodie  

Cu surâs de comedie,  

Dar o altă energie.  

Căci o clipă am zâmbit,  

O secundă am orbit,  

Un alt gând gândit,  

Iar aripi am întins  

Pentru un zbor infinit.

Logica e pierdută
În labirintul minții,
În făgașe de uitare,
În angoase de nemurire.
Caut și tot încerc,
Dar iar nu găsesc.
Cum se poate oare
Ca ceva ce mă distruge
Să-mi placă așa de tare?
În haos alarmant
Liniște găsesc,
În pieriri de sentimente,
Calmul să-l dobândesc,
Răbdare și stăpânire să dovedesc.
În furtuni asupritoare,
Răzleț capul să-l țin sus,
Spatele drept,
Încredere să am,
Căci după ploi aspre
Apar cele mai frumoase
Culori pe cer.

Oh suflet drag,

Oare de nu as scrie 

Acest vers pe hartie

Ai aude ce am de spus ? 

O foaie alba-goala

In mana sa ti dau 

Ai putea sa citesti acest poem ? 

Ai aprecia metafore , 

Epitete si invataturile 

Puse cu talc de mine, 

Pentru a ajunge la tine ? 

Poeme pentru suflet le as numi 

Si totusi , 

Ai simti ce simt si yo?

In miez de noapte 

Stelele le ai vedea 

Luna metafora ti ar fii

Si epitelele ti le ar sopti suav 

Nimeni altu' decat un luceafar bland

Ai simti cum emotiile curg 

In valuri line 

Si aurora boreala ar dansa lin 

Peste varfurile inzapezite ale muntiilor 

In al meu univers ai patrunde 

Sau poate campuri 

Cu macii rosii asemenea unui vin bun

Oare de ce nu ai ajunge 

Chiar in orase de mult uitate ? 

Doar de iti doresti 

Inima iti deschizi

Ochi ii lasi sa vada 

Potentialul unei simple 

Foi albe 

Portal sa o vezi

Si sa ti fie 

Spre adevaratul tau sine .  

Oh suflet drag,

Oare ... când plouă

Te ai gândit 

La acea picătură de apă ? 

În cădere bruscă,

Într-un vânt tăios

Care o izbește 

Poate prea puternic de pământ ...

Cum se dezintegrează, 

Se distruge pe sine

Doar pentru a fi de folos

Unui pământ ? 

Când unicul ei scop 

Este să-și ofere orice molecula 

Pentru a ne ajuta . 

Și totuși,

Prin ploaie mă plimb . 

Fară umbrelă 

Sau pălărie

Lacrimile-mi curg 

Lin pe obraji

Sufletul mă doare 

Iar zâmbetul îmi piere 

Sub picături de apă 

Care poate se izbesc de mine 

Asemenea lacrimilor mele 

De pământul ud  

Intrebandu-mă 

Oare cine suferă mai tare ? 

Și dacă oare, 

Am ajutat și yo pamantul , 

Cu a mea lacrimă ? 

Oh bun găsit singurătate,

Bun găsit noapte... 

Ce aș visa

Printre stele să ne dam întălnire 

Împreună să fiim,

Alaturi să zâmbim,

Să zburăm,

Să visăm,

Să ne alintăm,

Precum niste copii mici 

Și inocenți 

Noi iar de am fii...

Frica și oboseala să înlocuim 

Cu bucurie și armonie 

În liniște să ne ragăsim 

Pe malul mari să zăbovim 

Și numai nisipul fin 

Secretele să ni le știe 

Căci precum bine vezi

Numai valurile 

Gentil ating nisipul 

Și în larg amintirile fug

Precum rasul gingas 

Pierdut în vânt 

Când ne am văzut 

Și iar ne am spus 

Rămas bun