O pasăre de -aș fi..
O pasăre de-aș fi, atunci,
Când tânjesc să zbor
Peste valuri și stânci
Spre-al sufletului dor.
Și -n bătaia vântului
Printre nori să mă strecor,
Să fiu pion al timpului
În jurul lumii călător.
Să mă întorc la rădăcini
Când ecoul lor mă strigă,
Frunzărind printre pagini
Lacrima să nu mai frigă.
În culcușul meu revin
Sub năframa nocturnă,
Cu sentimentul divin
Și cu zâmbetul pe pernă..
Depărtarea nu mai doare,
O străbat cât ai clipi,
Cu avânt și sudoare
Pe neobositele aripi..
P
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Keller Gabriela
Дата публикации: 26 февраля
Просмотры: 143
Стихи из этой категории
Visare sub umbra de stejar
Rădăcinile stejarului s-au acoperit timpuriu cu frunze,
Firele de iarbă aleargă picurând stropi de rouă aurită,
Mă reazăm de trunchiul ce mă sărută cu înlemnitele buze,
Și pe fața-mi palidă cutreieră umbra-i înmărmurită.
Tânjesc să mă pierd printre cântecul păsărilor călătoare,
Să mă înalț spre cer sub candoarea refrenului chinuit,
Vreau să fiu asemenea celor din urmă raze desprinse din soare,
Ce își pierd tristețea visătoare sub sfânta umbră de asfințit.
Ce n-aș da să fiu ultima lacrimă vărsată pe cruce de Isus,
Să mântuiesc cruzimea ce a înrobit umanele destine,
Mi-aș jertfi propria nemurire, gustând al spiritului apus,
Pentru a fi doar o clipă dulce din negura timpului cu tine.
Tu ești aurul ce mântuiește picăturile de rouă căzute din soare,
Tu ești primul zâmbet ivit de pe buzele însângerate ale lui Hristos,
Mândră fantasmă, tu ești umbra în care îmi pierd tristețea visătoare,
Și din care îmi sorb înălțarea amorului, leacul îngerului păcătos!
Nebunu’ din noric
Nebunu’ din noric
Nebun dintr-o iezle,
Cu suflet trup și rupt,
Cosând cu-n fir de plumb,
Moartea-n oglinzilor moarte.
Spitalizat psihopatic,
Clinica-n curs de drum,
Nebun-n cămașă-n forță,
Cu multe reușite frânte.
Cu pământu-mi ce picioarele sfărmânde-mi.
Iubirea ta, de unde vii?
Nu mai am.. pierdut,
Plecând cu-n borfaș.
Sunt sechele și schelet doar.
Moarte-n vino sânge cristal,
Să mă iei și să mă duci,
Prea mult alcol din juru-n nost.
Șintr-o sticlă de vin să îmi torni niște tutun, să am loc în drumu nost ăsta bun.
Nu mă lăsa tu speranță,
În mormânt să vii cu flori uscate,
Să le pot mirosi arzând în mii de cuvinte iubitoare.
Și să-mi pui la cap d-o cruce-n vie,
Să scrie și să-ntărime,
Iubește mult, sau a predicat.
Fata-s asta năstrânge haide vino spre mine, ultim dată, să te simt să te iau în brațe, să-mi sfărâmi încă-o dată sufletu’.
Moarte-n vie dece vrei tu?
Liniște-n amar suflet crud,
Că pe aici nu prea sa trecut.
Este gol plin de frunze-n toamnă.
Uscate.. ca după un potop de vânt.
Nebuniteai tu de tot, arzând în foc pe acest pământ.
Psihopat să fi tu, cel ce nu reziști la acest oror.
Pregătime-ai sicriu’ cu vânt de veselie,
Că pentru mine e doar o jucărie.
Halucinogenez câte puțin,
În codru-n ăsta-n tuneric.
Sfâșiata-mi haina, mea gri de flori
Ce numeric nu are soț.
Creangă-n tu codru, creangă-n
Sfâșiată, nu lua lumea cu tine ca să vezi cât îmi pasă.
Ia-o doar pe ea, pe aleasa mea.
Diviziunea mea prea blasfemiată,
Nu tu-teneci în amar și în ploapă.
Nebunu’ din colțu’ camerei nu e cel ce se gândește la perfecția din juru’ lui, ci cel ce își dorește să moară.
Fumu’ din zări mi se astârnă în cale,
Da tu oare, e bine faci?
Vă jur că nu voi dormi adânc
Până când toate problemele mele,
O să se ducă.
O să revin puțin, să-mi rezolv treburile.
Iar pe acel borfaș îl voi îngropa cu mine.
Liniște-n trup nu mai am de mult,
Căci poemu’ ăla de prin fum, sunt eu,
Din ceață amară vin mort după voi.
O să vă las urme-n viață potop cu noi.
În praful timpului
Nu mă întreba de cărare
mereu îmi reneg picioarele,
pledează vulgaritate.
Nici gândurile nu le întreba
au fugit de acasă.
Poate conştiinţa?
La ce bun,
mă vizitează doar duminica,
în spatele bisericii.
Nu mă întreba încotro mă îndrept,
s-ar putea să ne ciocnim nepăsările
şi să murim mereu.
Dacă nu mă întrebi nimic,
obosit de aşteptare,
voi respira doar trecut.
Un colţ de munte
se prăvale
peste lacul meu de lacrimi.
Ştii să înoţi?
Astăzi nu sunt acasă.
Poate mâine
vom juca şotronul copilăriei,
rugându-ne să rămânem
acolo unde ne-am văzut prima oară,
chiar în praful timpului.
O pasăre de -aș fi..
O pasăre de-aș fi, atunci,
Când tânjesc să zbor
Peste valuri și stânci
Spre-al sufletului dor.
Și -n bătaia vântului
Printre nori să mă strecor,
Să fiu pion al timpului
În jurul lumii călător.
Să mă întorc la rădăcini
Când ecoul lor mă strigă,
Frunzărind printre pagini
Lacrima să nu mai frigă.
În culcușul meu revin
Sub năframa nocturnă,
Cu sentimentul divin
Și cu zâmbetul pe pernă..
Depărtarea nu mai doare,
O străbat cât ai clipi,
Cu avânt și sudoare
Pe neobositele aripi..
P
Din valuri
Dezleagă-mă, Doamne,de catarg
Oricât de departe-mi va fi malul…
Cu valuri mari lupta-voi în larg
Să ating măcar o dată limanul.
Dacă liniște nu voi găsi
Statornică precum o vrabie,
Singură talazuri voi feri
Mă voi întoarce pe corabie.
Cu cer înnourat drept glugă,
Valurile plapumă de seară
De-a pururi îmi voi zice rugă
La farul ce n-a vrut să apară…
Singurătate
Cușca singur am creat-o,
Căci conștiința mă împiedică să sar.
Lumea toată am uitat-o,
Și mă regăsesc în mine tot mai rar.
Visare sub umbra de stejar
Rădăcinile stejarului s-au acoperit timpuriu cu frunze,
Firele de iarbă aleargă picurând stropi de rouă aurită,
Mă reazăm de trunchiul ce mă sărută cu înlemnitele buze,
Și pe fața-mi palidă cutreieră umbra-i înmărmurită.
Tânjesc să mă pierd printre cântecul păsărilor călătoare,
Să mă înalț spre cer sub candoarea refrenului chinuit,
Vreau să fiu asemenea celor din urmă raze desprinse din soare,
Ce își pierd tristețea visătoare sub sfânta umbră de asfințit.
Ce n-aș da să fiu ultima lacrimă vărsată pe cruce de Isus,
Să mântuiesc cruzimea ce a înrobit umanele destine,
Mi-aș jertfi propria nemurire, gustând al spiritului apus,
Pentru a fi doar o clipă dulce din negura timpului cu tine.
Tu ești aurul ce mântuiește picăturile de rouă căzute din soare,
Tu ești primul zâmbet ivit de pe buzele însângerate ale lui Hristos,
Mândră fantasmă, tu ești umbra în care îmi pierd tristețea visătoare,
Și din care îmi sorb înălțarea amorului, leacul îngerului păcătos!
Nebunu’ din noric
Nebunu’ din noric
Nebun dintr-o iezle,
Cu suflet trup și rupt,
Cosând cu-n fir de plumb,
Moartea-n oglinzilor moarte.
Spitalizat psihopatic,
Clinica-n curs de drum,
Nebun-n cămașă-n forță,
Cu multe reușite frânte.
Cu pământu-mi ce picioarele sfărmânde-mi.
Iubirea ta, de unde vii?
Nu mai am.. pierdut,
Plecând cu-n borfaș.
Sunt sechele și schelet doar.
Moarte-n vino sânge cristal,
Să mă iei și să mă duci,
Prea mult alcol din juru-n nost.
Șintr-o sticlă de vin să îmi torni niște tutun, să am loc în drumu nost ăsta bun.
Nu mă lăsa tu speranță,
În mormânt să vii cu flori uscate,
Să le pot mirosi arzând în mii de cuvinte iubitoare.
Și să-mi pui la cap d-o cruce-n vie,
Să scrie și să-ntărime,
Iubește mult, sau a predicat.
Fata-s asta năstrânge haide vino spre mine, ultim dată, să te simt să te iau în brațe, să-mi sfărâmi încă-o dată sufletu’.
Moarte-n vie dece vrei tu?
Liniște-n amar suflet crud,
Că pe aici nu prea sa trecut.
Este gol plin de frunze-n toamnă.
Uscate.. ca după un potop de vânt.
Nebuniteai tu de tot, arzând în foc pe acest pământ.
Psihopat să fi tu, cel ce nu reziști la acest oror.
Pregătime-ai sicriu’ cu vânt de veselie,
Că pentru mine e doar o jucărie.
Halucinogenez câte puțin,
În codru-n ăsta-n tuneric.
Sfâșiata-mi haina, mea gri de flori
Ce numeric nu are soț.
Creangă-n tu codru, creangă-n
Sfâșiată, nu lua lumea cu tine ca să vezi cât îmi pasă.
Ia-o doar pe ea, pe aleasa mea.
Diviziunea mea prea blasfemiată,
Nu tu-teneci în amar și în ploapă.
Nebunu’ din colțu’ camerei nu e cel ce se gândește la perfecția din juru’ lui, ci cel ce își dorește să moară.
Fumu’ din zări mi se astârnă în cale,
Da tu oare, e bine faci?
Vă jur că nu voi dormi adânc
Până când toate problemele mele,
O să se ducă.
O să revin puțin, să-mi rezolv treburile.
Iar pe acel borfaș îl voi îngropa cu mine.
Liniște-n trup nu mai am de mult,
Căci poemu’ ăla de prin fum, sunt eu,
Din ceață amară vin mort după voi.
O să vă las urme-n viață potop cu noi.
În praful timpului
Nu mă întreba de cărare
mereu îmi reneg picioarele,
pledează vulgaritate.
Nici gândurile nu le întreba
au fugit de acasă.
Poate conştiinţa?
La ce bun,
mă vizitează doar duminica,
în spatele bisericii.
Nu mă întreba încotro mă îndrept,
s-ar putea să ne ciocnim nepăsările
şi să murim mereu.
Dacă nu mă întrebi nimic,
obosit de aşteptare,
voi respira doar trecut.
Un colţ de munte
se prăvale
peste lacul meu de lacrimi.
Ştii să înoţi?
Astăzi nu sunt acasă.
Poate mâine
vom juca şotronul copilăriei,
rugându-ne să rămânem
acolo unde ne-am văzut prima oară,
chiar în praful timpului.
O pasăre de -aș fi..
O pasăre de-aș fi, atunci,
Când tânjesc să zbor
Peste valuri și stânci
Spre-al sufletului dor.
Și -n bătaia vântului
Printre nori să mă strecor,
Să fiu pion al timpului
În jurul lumii călător.
Să mă întorc la rădăcini
Când ecoul lor mă strigă,
Frunzărind printre pagini
Lacrima să nu mai frigă.
În culcușul meu revin
Sub năframa nocturnă,
Cu sentimentul divin
Și cu zâmbetul pe pernă..
Depărtarea nu mai doare,
O străbat cât ai clipi,
Cu avânt și sudoare
Pe neobositele aripi..
P
Din valuri
Dezleagă-mă, Doamne,de catarg
Oricât de departe-mi va fi malul…
Cu valuri mari lupta-voi în larg
Să ating măcar o dată limanul.
Dacă liniște nu voi găsi
Statornică precum o vrabie,
Singură talazuri voi feri
Mă voi întoarce pe corabie.
Cu cer înnourat drept glugă,
Valurile plapumă de seară
De-a pururi îmi voi zice rugă
La farul ce n-a vrut să apară…
Singurătate
Cușca singur am creat-o,
Căci conștiința mă împiedică să sar.
Lumea toată am uitat-o,
Și mă regăsesc în mine tot mai rar.
Другие стихотворения автора
Cutreierând pe role..
Cutreieram pe role
Largul străzilor pavate,
Cu furnicături pe piele
S-ajung cât mai departe.
Vântul fâlfâia în plete,
Surâdea bătrânul soare,
Când răscrucea-n piruete
O roteam din picioare.
Făceam câte un salt
Peste groapă sau bordură,
Alunecând pe asfalt
Cu frâna la cotitură.
Împrejurul Lacului
Patinam la unison
Cu foșnetul parcului
Și ciripitu-n maraton.
Cu tremur în balans,
Spre al mătușii prag,
Ce in brațe m-a cuprins
Și mă -ncleșta de drag..
Un copil pierdut
Fugea desculț pe stradă
Un copil pierdut de mamă,.
Disperării cade pradă,
Privind in gol cu teamă.
Chipul ei la sân strângea,
Pe asfalt îl creiona,
Obrajii plânsi ștergea,
Cerșea din ochi si suspina.
Zdrentaros, flamand se așează
Pe o bancă roasa de rugină;
Ore -n șir stătea de pază,
Făcând din asta o rutină..
Nici ploaia nu -l urnea din loc,
Nici vântul ce îi dă târcoale.
De frig se strânse ghemotoc,
Atent la umbrele vocale.
Poate n mulțime se perinda ,
Rătăcit de el ,e mamă
În brate să-l cuprindă ,
Ce suferința-i va curma...
Ce-am simțit cândva..
Ne zgârie obrazul norii,
Din cer picură orgolii,
Valul mării ne dezbină;
Ne -ntrebam a cui e vină..
Că devenim niște străini,
Pășind printre ruini..,
Iar prăpastia adâncă
Ne învăluie de frică..
Și rătăcim în ceață
Sub ploile de gheață;
Nu mai știm,cine suntem
Din carența lui tandem..
De-am regăsi în noapte,
Ce ne bântuie în șoapte..
Puntea ce -a unit aievea,
Ce am simțit cândva..
Dacă..
Dacă drumul nu mă lasă
Să pășesc în largul meu
Din puhoi și nebuloasă
Sau din furia unui Zeu?..
Dacă vântul răscolește
Calea -mi hărăzită;
Mă supun orbește
Pt fapta-mi ispășită?..
Dacă ploaia mă inundă
Și pe valuri rătăcesc?
Dacă jalea mă scufundă
Pt cel ce îl iubesc?
Dacă pe vârf de munte
Zile -n șir escaladez
Printre firele cărunte
Eu tot culmile visez?..
Mă plimb printre frânturi
Sub umbra unui dacă,
Culegând firimituri
Pt gândul care pleacă...
Sufletul neamblanzit
Se lăsase ger cumplit
Peste pământul obosit.
Obrazul cerului pălise,
În cuib trilul amuțise.
Pomul tremură, suspină,
Oblojind a lui tulpină.
Vântul scârțâie pe -o casă,
Suflănd pe ulița sticloasă.
Pașii rătăcesc răzleț,
Fug în grabă de îngheț.
Sub o băncuță degerată
Zăcea umbra nemișcată
Unui ghemotoc blănos,
Ce scâncea după un os,
Scuturat de la frigură,
Cerșea din ochi căldură;
Fețe chircite,iritate
Îl ignorau din vanitate.
Cățelul împietri subit
Cu sufletu-i neămblănzit...
Pradă deznadejdii
La o masă galbejita
Isi dramuia bănuții
O față-mbatranita,
Implorandu -și sfinții.
Cu mâna tremurând
Calcula in gând,
Din privirea i plăpândă
Lacrimi culegând..
Si la colț de stradă
Mâinile i intinse
Deznădejdii pradă
Si frământărilor plănse.
Cu un glas sfios,
Tresarind din buze ,
Cerșea tănguios
Copleșită de scuze.
Iar la sfârșitul zilei
Își cumpărase o pâine
Din avuția milei,
Îmbucănd suspine....
Cutreierând pe role..
Cutreieram pe role
Largul străzilor pavate,
Cu furnicături pe piele
S-ajung cât mai departe.
Vântul fâlfâia în plete,
Surâdea bătrânul soare,
Când răscrucea-n piruete
O roteam din picioare.
Făceam câte un salt
Peste groapă sau bordură,
Alunecând pe asfalt
Cu frâna la cotitură.
Împrejurul Lacului
Patinam la unison
Cu foșnetul parcului
Și ciripitu-n maraton.
Cu tremur în balans,
Spre al mătușii prag,
Ce in brațe m-a cuprins
Și mă -ncleșta de drag..
Un copil pierdut
Fugea desculț pe stradă
Un copil pierdut de mamă,.
Disperării cade pradă,
Privind in gol cu teamă.
Chipul ei la sân strângea,
Pe asfalt îl creiona,
Obrajii plânsi ștergea,
Cerșea din ochi si suspina.
Zdrentaros, flamand se așează
Pe o bancă roasa de rugină;
Ore -n șir stătea de pază,
Făcând din asta o rutină..
Nici ploaia nu -l urnea din loc,
Nici vântul ce îi dă târcoale.
De frig se strânse ghemotoc,
Atent la umbrele vocale.
Poate n mulțime se perinda ,
Rătăcit de el ,e mamă
În brate să-l cuprindă ,
Ce suferința-i va curma...
Ce-am simțit cândva..
Ne zgârie obrazul norii,
Din cer picură orgolii,
Valul mării ne dezbină;
Ne -ntrebam a cui e vină..
Că devenim niște străini,
Pășind printre ruini..,
Iar prăpastia adâncă
Ne învăluie de frică..
Și rătăcim în ceață
Sub ploile de gheață;
Nu mai știm,cine suntem
Din carența lui tandem..
De-am regăsi în noapte,
Ce ne bântuie în șoapte..
Puntea ce -a unit aievea,
Ce am simțit cândva..
Dacă..
Dacă drumul nu mă lasă
Să pășesc în largul meu
Din puhoi și nebuloasă
Sau din furia unui Zeu?..
Dacă vântul răscolește
Calea -mi hărăzită;
Mă supun orbește
Pt fapta-mi ispășită?..
Dacă ploaia mă inundă
Și pe valuri rătăcesc?
Dacă jalea mă scufundă
Pt cel ce îl iubesc?
Dacă pe vârf de munte
Zile -n șir escaladez
Printre firele cărunte
Eu tot culmile visez?..
Mă plimb printre frânturi
Sub umbra unui dacă,
Culegând firimituri
Pt gândul care pleacă...
Sufletul neamblanzit
Se lăsase ger cumplit
Peste pământul obosit.
Obrazul cerului pălise,
În cuib trilul amuțise.
Pomul tremură, suspină,
Oblojind a lui tulpină.
Vântul scârțâie pe -o casă,
Suflănd pe ulița sticloasă.
Pașii rătăcesc răzleț,
Fug în grabă de îngheț.
Sub o băncuță degerată
Zăcea umbra nemișcată
Unui ghemotoc blănos,
Ce scâncea după un os,
Scuturat de la frigură,
Cerșea din ochi căldură;
Fețe chircite,iritate
Îl ignorau din vanitate.
Cățelul împietri subit
Cu sufletu-i neămblănzit...
Pradă deznadejdii
La o masă galbejita
Isi dramuia bănuții
O față-mbatranita,
Implorandu -și sfinții.
Cu mâna tremurând
Calcula in gând,
Din privirea i plăpândă
Lacrimi culegând..
Si la colț de stradă
Mâinile i intinse
Deznădejdii pradă
Si frământărilor plănse.
Cu un glas sfios,
Tresarind din buze ,
Cerșea tănguios
Copleșită de scuze.
Iar la sfârșitul zilei
Își cumpărase o pâine
Din avuția milei,
Îmbucănd suspine....