O pasăre de -aș fi..
O pasăre de-aș fi, atunci,
Când tânjesc să zbor
Peste valuri și stânci
Spre-al sufletului dor.
Și -n bătaia vântului
Printre nori să mă strecor,
Să fiu pion al timpului
În jurul lumii călător.
Să mă întorc la rădăcini
Când ecoul lor mă strigă,
Frunzărind printre pagini
Lacrima să nu mai frigă.
În culcușul meu revin
Sub năframa nocturnă,
Cu sentimentul divin
Și cu zâmbetul pe pernă..
Depărtarea nu mai doare,
O străbat cât ai clipi,
Cu avânt și sudoare
Pe neobositele aripi..
P
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Keller Gabriela
Data postării: 26 februarie
Vizualizări: 69
Poezii din aceiaşi categorie
Suflet păcătos
Părinte!
Eu sunt păcătos.
Dar tu, câte păcate ți-a fost dat
s-auzi , Părinte,
învață-mă bisericos
și zi-mi câteva cuvinte
din rugăciunea ta
de om evlavios.
Prin beznă drumu-i lung
nu-i nimeni să mă îndrume
și sufletul îmi cade
precum o piatră
aruncată în genune.
Rogu-te,
te rog Părinte
din psalmul învierii
dă-mi un licăr de lumină,
și binecuvântează-mă în pioșenie.
Sunt păcătos Părinte…Sunt!
Lupta zeilor uitati
În bolți străpung raze de lumină
Ce surzesc orice chip de prefăcută,
Iar gemete de fier forjat răsună,
Ca un tunet, printre infinit de risipă.
În mreje de tăceri se țes ispite,
Iar umbrele dansează neclintite,
Sub pasul greu al vremii risipite,
Pe un altar de visuri amuțite.
-i de mult dusă-n culmi
Ce lasă gând de la om la nebuni,
Nu mai văd nici-un iz de zei,
Doar gând, praf peste toți.
Unde-s zeii să vadă tot chinul,
Cu sângele fierbinte ce-a născut spinul?
Sunt pierduți, dorm în amintiri,
Iar chinul e al nostru, din veșnic priviri.
Am fost în Rai acum o zi
Am fost in Rai acum o zi.
Dumnezeu m-a invitat să bem un ceai împreună,
iar eu nu am putut să-L refuz.
Am luat trenul de la ora 5,
în speranța de a sta cât mai mult acolo,
poate de a face și niște fotografii.
Dar mi-am uitat telefonul.
Tot drumul m-am gândit la această invitație,
și cum de El m-a ales pe mine.
Când am ajuns,
mi-a spus “În sfârșit, ai sosit acasă!”.
Mi-au dat lacrimile la vederea chipului Său,
pentru că niciodată nu am reușit să mi-L imaginez așa.
M-a poftit înăuntru,
și am băut ceai, stând turcește,
pe un nor.
“Cum e lumea pe Pământ?”, m-a întrebat.
“Rea.”, i-am răspuns.
Ore în șir, ziceam eu, i-am argumentat de ce,
și când l-am întrebat cât este ceasul,
mi-a spus că au trecut milenii.
De unde stiu ?
Iarasi ma-trebi de unde stiu,
Si eu nu pot decat sa-ti scriu
Un fel de poezie-n proza,
Ca un proverb sau ca o ghicitiare,
A sti e ceara de la luminare,
Focul e gandul,
Caldura, cuvantul,
Asta e tot ce cred ca simt
Si stiu.
Cand ma privesti asa,
Cum bate vantul,
Uitarea se ridica ca o umbra
Si tremura, se zbate, pare vie,
Dar gandul arde si nu stie
Ca-n jurul lui sunt mari de vise
Si tot ce stiu e ca lumina
E un far, si mintile inchise
De frica, o cauta ca pe un tarm,
Asa ca eu sunt paznicul din turn
Atat timp cat visarea naste valuri
Si focul gandurilor, scrum.
O dorința, o suferință
Vânt pustiu peste suflet suflă încet,
Mă simt doar un schelet,
Fără viață, fără sens, incomplet,
Cu o sincopă, dar și-un vis secret.
Un zâmbet blajin să mai înflorească,
În văzduhuri nesfârșite să mai rătăcească,
Viața vreau s-o deslușesc,
Cu un surâs copilăresc.
Tot ce simt, în caiet să povestesc,
Să desenez, iar versurile ți le șoptesc,
Poate-ai să vezi că lipsesc,
Poate-ai să-nțelegi ce năzuiesc.
Iar de nu, poate cândva,
Peste caietul vechi, prăfuit,
O adiere ușoară va trece-așa,
Deschizându-l iar...
A mea dorință, a mea suferință...
Regret
Amintiri ce dor și răscolesc,
Se scurg în timp,te urmăresc
În al tău deșert perindă,
Pășind pe cioburi de oglindă.
Șoptește vocea lor în tine,
Ce te mustră pt mâine;
captiv în ieri,ori azi,
Printre ruine să nu cazi.
Să nu te roadă conștiința,
Că nu ți-ai dat silința
Și te avânți pripit
Din orgoliul rănit
Surâsul trist te scaldă
În prăfăraia de pe stradă;
Piedică-ți pune în cale
Și varsă-n urma ta petale.
Te -nvăluie năframa nopții,
Te apasă-n jur pereții;
Ușa ermetic se închise,
Cursul vieții se oprise..
O clipă gândul meu tăcuse,
Blocat în lumi opuse,
Dar mă trezi-n simțiri o briză;
Să mă lepăd de a mea criză,
Definitiv nu am vreo scuză
Și mă mușcă subtil de buză...
Suflet păcătos
Părinte!
Eu sunt păcătos.
Dar tu, câte păcate ți-a fost dat
s-auzi , Părinte,
învață-mă bisericos
și zi-mi câteva cuvinte
din rugăciunea ta
de om evlavios.
Prin beznă drumu-i lung
nu-i nimeni să mă îndrume
și sufletul îmi cade
precum o piatră
aruncată în genune.
Rogu-te,
te rog Părinte
din psalmul învierii
dă-mi un licăr de lumină,
și binecuvântează-mă în pioșenie.
Sunt păcătos Părinte…Sunt!
Lupta zeilor uitati
În bolți străpung raze de lumină
Ce surzesc orice chip de prefăcută,
Iar gemete de fier forjat răsună,
Ca un tunet, printre infinit de risipă.
În mreje de tăceri se țes ispite,
Iar umbrele dansează neclintite,
Sub pasul greu al vremii risipite,
Pe un altar de visuri amuțite.
-i de mult dusă-n culmi
Ce lasă gând de la om la nebuni,
Nu mai văd nici-un iz de zei,
Doar gând, praf peste toți.
Unde-s zeii să vadă tot chinul,
Cu sângele fierbinte ce-a născut spinul?
Sunt pierduți, dorm în amintiri,
Iar chinul e al nostru, din veșnic priviri.
Am fost în Rai acum o zi
Am fost in Rai acum o zi.
Dumnezeu m-a invitat să bem un ceai împreună,
iar eu nu am putut să-L refuz.
Am luat trenul de la ora 5,
în speranța de a sta cât mai mult acolo,
poate de a face și niște fotografii.
Dar mi-am uitat telefonul.
Tot drumul m-am gândit la această invitație,
și cum de El m-a ales pe mine.
Când am ajuns,
mi-a spus “În sfârșit, ai sosit acasă!”.
Mi-au dat lacrimile la vederea chipului Său,
pentru că niciodată nu am reușit să mi-L imaginez așa.
M-a poftit înăuntru,
și am băut ceai, stând turcește,
pe un nor.
“Cum e lumea pe Pământ?”, m-a întrebat.
“Rea.”, i-am răspuns.
Ore în șir, ziceam eu, i-am argumentat de ce,
și când l-am întrebat cât este ceasul,
mi-a spus că au trecut milenii.
De unde stiu ?
Iarasi ma-trebi de unde stiu,
Si eu nu pot decat sa-ti scriu
Un fel de poezie-n proza,
Ca un proverb sau ca o ghicitiare,
A sti e ceara de la luminare,
Focul e gandul,
Caldura, cuvantul,
Asta e tot ce cred ca simt
Si stiu.
Cand ma privesti asa,
Cum bate vantul,
Uitarea se ridica ca o umbra
Si tremura, se zbate, pare vie,
Dar gandul arde si nu stie
Ca-n jurul lui sunt mari de vise
Si tot ce stiu e ca lumina
E un far, si mintile inchise
De frica, o cauta ca pe un tarm,
Asa ca eu sunt paznicul din turn
Atat timp cat visarea naste valuri
Si focul gandurilor, scrum.
O dorința, o suferință
Vânt pustiu peste suflet suflă încet,
Mă simt doar un schelet,
Fără viață, fără sens, incomplet,
Cu o sincopă, dar și-un vis secret.
Un zâmbet blajin să mai înflorească,
În văzduhuri nesfârșite să mai rătăcească,
Viața vreau s-o deslușesc,
Cu un surâs copilăresc.
Tot ce simt, în caiet să povestesc,
Să desenez, iar versurile ți le șoptesc,
Poate-ai să vezi că lipsesc,
Poate-ai să-nțelegi ce năzuiesc.
Iar de nu, poate cândva,
Peste caietul vechi, prăfuit,
O adiere ușoară va trece-așa,
Deschizându-l iar...
A mea dorință, a mea suferință...
Regret
Amintiri ce dor și răscolesc,
Se scurg în timp,te urmăresc
În al tău deșert perindă,
Pășind pe cioburi de oglindă.
Șoptește vocea lor în tine,
Ce te mustră pt mâine;
captiv în ieri,ori azi,
Printre ruine să nu cazi.
Să nu te roadă conștiința,
Că nu ți-ai dat silința
Și te avânți pripit
Din orgoliul rănit
Surâsul trist te scaldă
În prăfăraia de pe stradă;
Piedică-ți pune în cale
Și varsă-n urma ta petale.
Te -nvăluie năframa nopții,
Te apasă-n jur pereții;
Ușa ermetic se închise,
Cursul vieții se oprise..
O clipă gândul meu tăcuse,
Blocat în lumi opuse,
Dar mă trezi-n simțiri o briză;
Să mă lepăd de a mea criză,
Definitiv nu am vreo scuză
Și mă mușcă subtil de buză...
Alte poezii ale autorului
Din apus, înmuguri...
În luminile de -apus
Visele s-au descompus,
Lăsând un gol amar
În inimi de cleștar.
Și din astrele căzute
Pe coastele abrupte
Lacrimi se preling
Pt iluzii ce se sting..
Sub freamăt de petale
Glăsuia -n spirale
O vioară tristă,
Picurând pe o batistă .
Și un gând hoinar
Rătăcea solitar,
Căutăndu -și rostul
Și -n sunet adăpostul..
Cuibărind la rădăcini
Amintirile-n suspini,
Speranța vie licări
Și -un ideal înmuguri...
Sufletul neamblanzit
Se lăsase ger cumplit
Peste pământul obosit.
Obrazul cerului pălise,
În cuib trilul amuțise.
Pomul tremură, suspină,
Oblojind a lui tulpină.
Vântul scârțâie pe -o casă,
Suflănd pe ulița sticloasă.
Pașii rătăcesc răzleț,
Fug în grabă de îngheț.
Sub o băncuță degerată
Zăcea umbra nemișcată
Unui ghemotoc blănos,
Ce scâncea după un os,
Scuturat de la frigură,
Cerșea din ochi căldură;
Fețe chircite,iritate
Îl ignorau din vanitate.
Cățelul împietri subit
Cu sufletu-i neămblănzit...
Fatalitate
Totu-n jur se prăbușește,
Pe loc, cât ai zice pește,
Când năpasta îți surâde
Și ironic te surprinde.
Și nu vezi nici o scăpare
Lipsit de vlagă și culoare ,
Te scufunzi în neputință
Și te macini în căință.
Te întrebi,cu ce ai greșit?..
Cât mai ai de pătimit?..
Te revolți și strigi la Cer,
Destinul tău ți -e un Mister..
Te-ncearcă pe nepregătite,
Chiar te scoate din sărite!..
Tragi un Zeu la socoteală
Fără echivoc ori fereală:
-Cu ce mă -ntămpini mâine,
Spune -mi Doamne,tu stăpâne..
E nemilos și nu ți răspunde,
Undeva-n etern se -ascunde.
Între două lumi te zbați
Cu ochii obosiți, umflați,
Privești zarea nebuloasă
Și -nduri viața ta spinoasă...
Pustie vatra strămoșească
Pustie vatra strămoșească
Gemea nostalgic pe culoare,
Scruta fără să clipească
Urmele pierdute -n zare.
Tremură din crăpături,
Chipu -i bântuie la geam,
Liane șerpuiesc pe ziduri,
Dorul scârțâie pe ram.
Ușa -ntepenită tace
Scorojită de la ploi,
De ceva timp încoace
Îi dă târcoale un strigoi.
În casă e rece și pustiu,
Praful pufăie în colț,
Cerul o scaldă -n cenușiu,
Păianjeni moțăie în jilț.
Ecou de amintiri apuse
Făcu umbre să tresară
Și să depene nespuse
Din basmul de odinioară.
Când era vesel și lumină,
Plânset, râset și culoare;
Acum zace în ruină
Fără suflu și valoare...
Pe veci de tine mă voi smulge
Strigă Cerul, să nu plâng,
Să prind aripi și sa zbor
Spre tărâm ce nu mă frâng
Și nu sufocă al meu dor..
Dar eu stau,mai zăbovesc;
Să mai cred o dată -tine,
Căci ești gândul ce l iubesc
Și ești soarele din mine..
Iar mă prăbușesc în gol,
În treacăt,mă izbesc de stânci;
Vântul mă scuipă cu nămol,
Mă -nghit gropile adânci.
Tânjeam al nostru răsărit
Din zarea viselor tăcute,
In umbra ta m am cuibărit
Și rod clipele pierdute..
Și ploaia mă cuprinde iar,
Când întunericul se lasă;
Te așteptasem în zadar,
Să te întorci din nou,,acasă...
Știi,va veni o zi, cândva,
Când la răscruce voi ajunge
Și mi va zâmbi altcineva;
Pe veci de tine mă voi smulge...!!
Strigătul tăcerii
Ticăitul unui ceas
Din suflul tăcerii
Fredona la pas
Clipocitul vremii..
Picaturile de apă,
Scurgăndu-se -n ison,
În liniștea ce țipă
Pe același ton..
Scârțâie din balamale
Suflată de vânt,
În cadență de vocale
Tihna din cuvânt.
Mută negura,se lasă
Pe-a pleoapelor clipeală
Și pacea unduioasă
Alunecă pe pardoseală..
Calmul cerului -nstelat,
De răsunet năbușit,
Fu subit străfulgerat
De un strigăt amorțit..
Din apus, înmuguri...
În luminile de -apus
Visele s-au descompus,
Lăsând un gol amar
În inimi de cleștar.
Și din astrele căzute
Pe coastele abrupte
Lacrimi se preling
Pt iluzii ce se sting..
Sub freamăt de petale
Glăsuia -n spirale
O vioară tristă,
Picurând pe o batistă .
Și un gând hoinar
Rătăcea solitar,
Căutăndu -și rostul
Și -n sunet adăpostul..
Cuibărind la rădăcini
Amintirile-n suspini,
Speranța vie licări
Și -un ideal înmuguri...
Sufletul neamblanzit
Se lăsase ger cumplit
Peste pământul obosit.
Obrazul cerului pălise,
În cuib trilul amuțise.
Pomul tremură, suspină,
Oblojind a lui tulpină.
Vântul scârțâie pe -o casă,
Suflănd pe ulița sticloasă.
Pașii rătăcesc răzleț,
Fug în grabă de îngheț.
Sub o băncuță degerată
Zăcea umbra nemișcată
Unui ghemotoc blănos,
Ce scâncea după un os,
Scuturat de la frigură,
Cerșea din ochi căldură;
Fețe chircite,iritate
Îl ignorau din vanitate.
Cățelul împietri subit
Cu sufletu-i neămblănzit...
Fatalitate
Totu-n jur se prăbușește,
Pe loc, cât ai zice pește,
Când năpasta îți surâde
Și ironic te surprinde.
Și nu vezi nici o scăpare
Lipsit de vlagă și culoare ,
Te scufunzi în neputință
Și te macini în căință.
Te întrebi,cu ce ai greșit?..
Cât mai ai de pătimit?..
Te revolți și strigi la Cer,
Destinul tău ți -e un Mister..
Te-ncearcă pe nepregătite,
Chiar te scoate din sărite!..
Tragi un Zeu la socoteală
Fără echivoc ori fereală:
-Cu ce mă -ntămpini mâine,
Spune -mi Doamne,tu stăpâne..
E nemilos și nu ți răspunde,
Undeva-n etern se -ascunde.
Între două lumi te zbați
Cu ochii obosiți, umflați,
Privești zarea nebuloasă
Și -nduri viața ta spinoasă...
Pustie vatra strămoșească
Pustie vatra strămoșească
Gemea nostalgic pe culoare,
Scruta fără să clipească
Urmele pierdute -n zare.
Tremură din crăpături,
Chipu -i bântuie la geam,
Liane șerpuiesc pe ziduri,
Dorul scârțâie pe ram.
Ușa -ntepenită tace
Scorojită de la ploi,
De ceva timp încoace
Îi dă târcoale un strigoi.
În casă e rece și pustiu,
Praful pufăie în colț,
Cerul o scaldă -n cenușiu,
Păianjeni moțăie în jilț.
Ecou de amintiri apuse
Făcu umbre să tresară
Și să depene nespuse
Din basmul de odinioară.
Când era vesel și lumină,
Plânset, râset și culoare;
Acum zace în ruină
Fără suflu și valoare...
Pe veci de tine mă voi smulge
Strigă Cerul, să nu plâng,
Să prind aripi și sa zbor
Spre tărâm ce nu mă frâng
Și nu sufocă al meu dor..
Dar eu stau,mai zăbovesc;
Să mai cred o dată -tine,
Căci ești gândul ce l iubesc
Și ești soarele din mine..
Iar mă prăbușesc în gol,
În treacăt,mă izbesc de stânci;
Vântul mă scuipă cu nămol,
Mă -nghit gropile adânci.
Tânjeam al nostru răsărit
Din zarea viselor tăcute,
In umbra ta m am cuibărit
Și rod clipele pierdute..
Și ploaia mă cuprinde iar,
Când întunericul se lasă;
Te așteptasem în zadar,
Să te întorci din nou,,acasă...
Știi,va veni o zi, cândva,
Când la răscruce voi ajunge
Și mi va zâmbi altcineva;
Pe veci de tine mă voi smulge...!!
Strigătul tăcerii
Ticăitul unui ceas
Din suflul tăcerii
Fredona la pas
Clipocitul vremii..
Picaturile de apă,
Scurgăndu-se -n ison,
În liniștea ce țipă
Pe același ton..
Scârțâie din balamale
Suflată de vânt,
În cadență de vocale
Tihna din cuvânt.
Mută negura,se lasă
Pe-a pleoapelor clipeală
Și pacea unduioasă
Alunecă pe pardoseală..
Calmul cerului -nstelat,
De răsunet năbușit,
Fu subit străfulgerat
De un strigăt amorțit..