Iubire frântă

Îmi doresc atât de mult, singură să fiu pentru o vreme

Să nu fiu întrebată cum sunt și ce mai fac

Cumva am primit lecții, acum doar

îmi fac teme...

Și tot ce azi imi mai doresc este să tac...

Doresc atât de mult, să mă ascund de toate pentr-o vreme

Vreau liniștea să o găsesc să-mi bată la ferești,

C-am obosit s-alerg printre iluzii când doar înfrunt orgolii omenești!

Oricum n-o să-ntelegeți nicicum durerea

mea

Și nici subiect de râs nu imi doresc a fi

E-o luptă ce o duc cu mine și chiar de este grea

Singură vreau să îmi duc războiul in aceste bătălii.

Și nu-mi doresc mai mult, decât sa fiu lăsată să sufăr în tăcere 

O să-mi revin, dar azi, tristețea și dorul mi-au zâmbit 

Și pentru că e greu, posibil că va mai dura o vreme

Și-atunci poate o să-nțelegeți...ce-a fost e

c-am iubit!...

Ce viață zbuciumată

Ce stare complicată

Iubirea-i doar o pată

Un nor pe cer senin

Ce regulă-ncurcată

Ce inimă-nodată

Iubirea-i evitată

O boală de cretin

Ce lume-ntortocheată

Ce strâmbă judecată

Iubirea minunată

E-o groapă în destin

Ce rană fermecată

Ce lecție ciudată

Iubirea săgetată

Devine corp străin

Ce liniște bogată

Ce lacrimă uscată

Iubirea cea curată

E-o doză de venin

Ce soartă desculțată

Ce verb de înghețată

Ce-aromă parfumată

Iubirea-i doar un chin

O văd,e aici !

E aproape,o simt ,

Obosit cu ochii mici,

Dar,o văd,vreau s-o ating.

Pielea catifea,

Mirosul iasomie,

Simt că mă vrea,

Intre noi simt chimie.

In ale mele brațe o iau,

Energiile se contopesc,

Mă strânge tare, drumul nu-i dau,

Oare să ii spun că o iubesc ?!

Te-aș iubi o dată și încă o dată,

Te-aș găsi în serile fără de sfârșit,

Te-aș striga în miez de noapte,

Te-aș căuta în umbrele misterioase,

Te-aș simți în adâncul sufletului meu,

Te-aș visa în liniștea amurgului,

Te-aș alerga în mijlocul furtunii,

Te-aș descoperi în lumina zorilor,

Te-aș adora cu fiecare bătaie a inimii,

Te-aș dărui întregii mele vieți,

Te-aș iubi dincolo de timp și de spațiu

Pentru că din toate câte sunt, doar atâta pot.

Iubita mea frumoasă,

Acest poem nu are titlu,

Universal este precum ești tu în frumusețea ta...

Cum poate crede cineva,

Că dragostea nu-i însuși cerul în libertatea sa,

Cu-acel albastru necuprins,

Ce poartă norii cei pufoși

Și care capătă ciudate forme,

Ce par să ne vorbească fără rost?

Dar rostul lor este chiar frumusețea pusă-n ei...

Iubito tu ești fata unor zei,

Știam din prima clipă, cu siguranță am știut,

Căci inima-mi șoptește mai mereu tăcut,

Să te iubesc fără să știu a pierde drumul început,

Iubito crede-mă, eu o ascult!

(4 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Când soarele în asfinţit coboară

Și noaptea îmbrățisează pământul

De altfel ca în fiecare seară,

Doar la tine îmi fuge gândul....

Atât de trist cum m-ai lăsat

Cu inima îndurerată,

Ochii in lacrimi scăldați..plânsă,

Cum nu am fost vreodată.

Că ai plecat fără să ai

Și pentru mine o-mbrățisare

Și dus ai fost fără să-mi lași

Un vin in doi, la un apus de soare...

...Și dorul de-un vin mă cuprinde...

Aș vrea să-I simt pret de o picătură,

Să mai sorb din paharul desfătării

Intre noi să nu mai fie loc de ură

Și ce-a fost greșit, să lăsăm uitării.

Vino te rog.!.degrabă să ștergi

Lacrima ce-mi curge nevinovată

Ca din durerea ce-o simt acum,

Să culeg măcar o clipă minunată.

De-ai ști! Cum amintirea mă răscolește

Mi-e dor de visul prematur pierdut

Vino te rog! Intoarce-mi bucuria

Pentru o clipă, să fim ca la-nceput.

P.S

In doi pentru câteva clipe,

Tu să sorbi din cupa iertării

Eu pe buze din nou să simt

Gustul, ce nu-I pot da uitării😔

Înmărmuri pădurea 

Sub cerul cenușiu,

Cerne-n jur răcoarea 

Învăluită de pustiu.

Zarea -i udă și tăcută,

Pe creangă picură mărunt 

Și peste frunza căzută,

Crestată pe chipul cărunt.

Vântul urma și -o pierduse,

Învăluit de pâcla deasă.

Norii cuprinși de tuse,

Pe streșini greu apasă.

Pământul veșted amorțise 

Sub năframa zdrențuită.

Obrazu-n neted se zbârcise

De la frigura ce l irită.

Pe străzi umbre nebuloase 

Împrăștie fiori de gheață 

Să ne pătrundă pân la oase,

Purtändu -ne agale -n ceață...

O cioară croncăne la geam,

Jivina sforăie -n culcuș.

Noi la sobă ne lungeam,

Suflăm jarul în cäus..

Pe malul râului zglobiu 

Ce clipocea necontenit, 

Gemea pomul cenușiu 

Secat de -o plantă parazit.

Ea mlădios se -ncolăcise

În jurul trunchiului lemnos 

Din rădăcini îl ofilise;

Copacul falnic și umbros.

Sugea din seva-i hrănitoare, 

Agătăndu-se de ramuri,

Captănd razele de soare,

Îi stârnea fiorii tulburi  

Cu brațele-i șerpuitoare

Se -nlănțui de a sa coroană

Iedera mistuitoare, 

Ce stropea sare pe rană  

Sălbatică din fire

Îl sugrumă silențios 

Și catargul în jertfire 

Se prăbușise zgomotos  .

Mă întorc, iubitul meu

Pe drumul presărat cu flori,

Luminat de curcubeu 

Fără strop de nori.

Mă aștepti în prag

Cu zâmbetul pe buze;

Chipul tău atât de drag

Îl pictam pe frunze.

Mă privești visător, 

Eu în brațe te cuprind;

Să-mplinesc al meu dor

Din suflet și gând. 

Îmi șoptești cu freamăt, 

Mă săruți cu pasiune, 

Cu senzații Mă îmbăt, 

Mă dezbraci de rațiune.

Timpul de l-am stăvili ,

Iubirea s o pecetluim, 

Să ne supunem febrili 

Și n inimi s o zidim.. 

Mă privea, zâmbind sfios 

De sub streașina plouată

Cititorul blănd ,pios

De pe bancheta izolată. 

Din zori până n asfințit 

Rumega zelos din carte

Fraze n șir,amănunțit ,

Animăndu le cu șoapte. 

Parcă prinse rădăcină

Printre literele n scoarță, 

Ce ncolțeau din el tulpină

Și l brăzdau pe față. 

Și crescu pe loc statuie 

Din cărturarul fără nume,

Ce din veșmantul de hârtie, 

Își ticluise un renume. 

Suntem complet imperfecți,

Imprevizibili și defecți,

Călcăm strâmb, Impulsiv 

Fără un real Motiv.

Suntem atât de fragili 

Și de multe ori labili.

Ne pierdem în amănunte,

Complicăm lucruri mărunte..

Ne-agătăm de -un rost în lume,

S -avem parte de -un renume 

Și chiar tindem tot mai sus

Spre idealul presupus.

Competitivi suntem din fire,

Ne jertfim cu dăruire.

Mănați de -un resentiment,

Iscăm cate-un incident..

Apoi regretăm amarnic,

Lamentăndu-ne slugarnic.

Hai să trecem peste asta,

Să ne iertăm și basta;

Supărarea bat-o vină

Ne umbrește doar rutina.

Din bolta cenușie 

Roiul fulgilor  de nea,

Pe -mbătranita glie,

Năframa și o cernea.

Scărtăia zăpada 

Sub pașii zgribuliti, 

Încremenise strada 

Clănțănind din dinți. 

Ochii reci de sticlă 

De frig se încleștară ,

Gerul care suflă,

Pișcă ca să doară  

Lacrimi de gheață 

Din privirea degerata

Șiroiau din scoarță 

Pe ramura-nfrigurată.

Amuți suflarea 

Cu omăt infofolită.

Căminul dogorea 

Pe fața ei albită.