Tu ai ultimul cuvânt
Tânjeam să zbor
Prin crăpăturile de nori,
Pe fermecatul covor
Și mă cuprindeau fiori.
Ecoul tău mă legăna,
Dorul de tine mă curta,
Mă - nfrigură furtuna,
Comutându-mi soarta.
Și mă stropise ploaia,
În gol mă prăbușesc,
Mă -nvălui văpaia,
Udă leoarcă mă trezesc...
Răsuflu împăcată;
Te privesc dormind;
Pe buza ta mușcată
Surâsuri se perind...
Nu mai visez nicicând,
Departe să m-avănt,
In inimă și -n gând
Țu ai ultimul cuvânt..
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Keller Gabriela
Data postării: 18 aprilie
Vizualizări: 43
Poezii din aceiaşi categorie
Dragoste fără sfârșit
Nu-i dragostea surâsul tău
Iubita mea frumoasă,dulce,delicată,
Ce-i însuși glas ce pleacă de la Dumnezeu,
Să mă trezească din trista existență omenească?
Să-mi dăruiască darul tău fără egal,
Sărutul dar și secretul mângâierii?
Iubito,eu nu cred în trista despărțire,
Nici în iluzia iubirii teatrale,
Ori în actorii amorului fugar,
Nici în poeme mincinoase,
Eu fiind poetul tău sau al iubirii ce nu moare...
Iți spun acum cuvintele frumoase,
Ce știu că pleacă din ființa ta ce-i plină de dulceață,
Chiar dacă sunt rostite acum de mine
Și-ascult romanța zâmbetului tău,
Cu obrăjorii calzi și înroșiți de ale mele vrăjite vorbe
Ce-s ticluite doar să te cucerească ca pe-o cetate cu zidurile groase...!
Iubito, știu bine că tu cunoști,
Taina iubirii noastre,
Iar dragostea ce ne-a cuprins,
Nu are nici final chiar dacă are început,
Și a ieșit din timp!
(23 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Degeaba regrete!
Mă joc în părul ei
Cu un cârlionț,
Și-i cad în poală
Ca lovit de glonț
Ochii mi-i ridic
Să-i văd privirea,
Îi simt tristețea
Și...dezamagirea
Mă lasă să adorm
Pe-al ei picior subțire,
Visez cum mă sărută
Dar e doar amăgire
Deschid ochii ușor
Și singur mă găsesc,
Îi chem numele ei
Ecoul doar primesc
Am fost prea egoist
Cerând mereu iubire,
Făr' să ofer în schimb
Un dram de fericire
Degeaba am regrete
La tot ce s-a-ntâmplat,
Rămân cu amintirea
Și tare trist...că a plecat!
Suflet neâmplinit
Să-ți spun ceva ,tu suflet neâmplinit,
Neliniștit de gânduri și de griji
De vise care s-au pierdut ,s-au stins ,
De câte strânse pe întreg parcurs .
Ai adunat în piept atâtea doruri ,
Frânturi de clipe ,visuri spulberate ,
Ai râs cu toți ,dar plân-ai în pridvoruri
Cu lacrimi neștiute ,îngropate .
Te-nalți și cazi,te lupți cu neputința
Căutând speranța -n miez de noapte
Iar ziua ,porți o masca a credinței
Dar inima îti striga printre șoapte .
Și -ai vrea sa fie toate altfel mâine ,
Să simți că zbori ,sa poți să ierti ușor ,
Dar astăzi ești doar umbra de sub tine
Și lași în spate urme de amor .
Cad sufletele goale .
Ne naștem din fire
Din surâsul primăverii,
Însetați de iubire
Până n cerul gurii
Și pornim la drum,
Râvnind o jumătate,
Purtați de zbucium
Spre o zeitate...
Ne amorezăm în pripă,
Cuprinși de amețeală
Și fericirea se -nfiripă
Prin piele, senzuală. .
Cu fiori de fierbințeală
Ne hrănim din iluzii,
Că făptura ideală
E în spatele oglinzii.
Si din ploaia cu petale,
Și vise sfărâmate
Cad sufletele goale
Cu aripile tăiate ..
Ecou dragul meu
Arunc sentimente, cuvinte-n eter,
Emoții ce stau încătușate in mine.
Ecoul să văd ce ritm le va da,
De zbuciumul meu ce va spune.
Ecou, dragul meu, vei fi oare blând,
Îmi vei cânta o dulce romanță?
Îmi vei răspunde tu sincer și drept?
Mă vei minții să îmi lași o speranță?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept,
Aș vrea c-ale tale note duioase
Să nu-mi facă rău , să m-aline încet,
Să-mi scoată durerea din oase.
Ecou, dragul meu, te rog să fii bun
Și lăudă-mă cu vorbe curate.
Dar oare-ale tale note mă mint
Sau sunt adevărate?
Ecou, dragul meu, te rog să fii drept
Și spune-mi te rog adevărul.
Dar dacă-ale tale note mă dor
Și mi se năruie tot cerul?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept.
Aș vrea să fiu bun, să fiu înțelept.
Sărmanul
Cu un destin ulcerat şi-o fire firavă,
În suburbii indolent se agită,
Zilnic consumă a lumii otravă,
Şi-şi fereşte privirea de priviri neferite.
Adio îşi ia în fiecare zi de la sine,
Sunându-şi mama retoric în mormânt,
Cad anotimpuri peste casa-n ruine,
Lui îi dispare din minte zi de zi un cuvânt.
Cu dinţii răzleţi ce-i mai are în gură,
Îşi muşcă pâinea înăcrită,
Pe soartă n-are pic de ură,
Şi calea lui e infinită.
Cu braţul ciung îşi mângâie obrazul,
Iar vântu-i şterge lacrima uşor,
Iar noaptea îşi uită iarăşi necazul,
Simţindu-se până în zori nemuritor.
Când ultimei vorbe sorocu-i venise,
Pe buzele-i de un roşu carmin,
Două silabe în sunet sunt prinse,
Şi el rosti cu putere: Amin!
Dragoste fără sfârșit
Nu-i dragostea surâsul tău
Iubita mea frumoasă,dulce,delicată,
Ce-i însuși glas ce pleacă de la Dumnezeu,
Să mă trezească din trista existență omenească?
Să-mi dăruiască darul tău fără egal,
Sărutul dar și secretul mângâierii?
Iubito,eu nu cred în trista despărțire,
Nici în iluzia iubirii teatrale,
Ori în actorii amorului fugar,
Nici în poeme mincinoase,
Eu fiind poetul tău sau al iubirii ce nu moare...
Iți spun acum cuvintele frumoase,
Ce știu că pleacă din ființa ta ce-i plină de dulceață,
Chiar dacă sunt rostite acum de mine
Și-ascult romanța zâmbetului tău,
Cu obrăjorii calzi și înroșiți de ale mele vrăjite vorbe
Ce-s ticluite doar să te cucerească ca pe-o cetate cu zidurile groase...!
Iubito, știu bine că tu cunoști,
Taina iubirii noastre,
Iar dragostea ce ne-a cuprins,
Nu are nici final chiar dacă are început,
Și a ieșit din timp!
(23 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Degeaba regrete!
Mă joc în părul ei
Cu un cârlionț,
Și-i cad în poală
Ca lovit de glonț
Ochii mi-i ridic
Să-i văd privirea,
Îi simt tristețea
Și...dezamagirea
Mă lasă să adorm
Pe-al ei picior subțire,
Visez cum mă sărută
Dar e doar amăgire
Deschid ochii ușor
Și singur mă găsesc,
Îi chem numele ei
Ecoul doar primesc
Am fost prea egoist
Cerând mereu iubire,
Făr' să ofer în schimb
Un dram de fericire
Degeaba am regrete
La tot ce s-a-ntâmplat,
Rămân cu amintirea
Și tare trist...că a plecat!
Suflet neâmplinit
Să-ți spun ceva ,tu suflet neâmplinit,
Neliniștit de gânduri și de griji
De vise care s-au pierdut ,s-au stins ,
De câte strânse pe întreg parcurs .
Ai adunat în piept atâtea doruri ,
Frânturi de clipe ,visuri spulberate ,
Ai râs cu toți ,dar plân-ai în pridvoruri
Cu lacrimi neștiute ,îngropate .
Te-nalți și cazi,te lupți cu neputința
Căutând speranța -n miez de noapte
Iar ziua ,porți o masca a credinței
Dar inima îti striga printre șoapte .
Și -ai vrea sa fie toate altfel mâine ,
Să simți că zbori ,sa poți să ierti ușor ,
Dar astăzi ești doar umbra de sub tine
Și lași în spate urme de amor .
Cad sufletele goale .
Ne naștem din fire
Din surâsul primăverii,
Însetați de iubire
Până n cerul gurii
Și pornim la drum,
Râvnind o jumătate,
Purtați de zbucium
Spre o zeitate...
Ne amorezăm în pripă,
Cuprinși de amețeală
Și fericirea se -nfiripă
Prin piele, senzuală. .
Cu fiori de fierbințeală
Ne hrănim din iluzii,
Că făptura ideală
E în spatele oglinzii.
Si din ploaia cu petale,
Și vise sfărâmate
Cad sufletele goale
Cu aripile tăiate ..
Ecou dragul meu
Arunc sentimente, cuvinte-n eter,
Emoții ce stau încătușate in mine.
Ecoul să văd ce ritm le va da,
De zbuciumul meu ce va spune.
Ecou, dragul meu, vei fi oare blând,
Îmi vei cânta o dulce romanță?
Îmi vei răspunde tu sincer și drept?
Mă vei minții să îmi lași o speranță?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept,
Aș vrea c-ale tale note duioase
Să nu-mi facă rău , să m-aline încet,
Să-mi scoată durerea din oase.
Ecou, dragul meu, te rog să fii bun
Și lăudă-mă cu vorbe curate.
Dar oare-ale tale note mă mint
Sau sunt adevărate?
Ecou, dragul meu, te rog să fii drept
Și spune-mi te rog adevărul.
Dar dacă-ale tale note mă dor
Și mi se năruie tot cerul?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept.
Aș vrea să fiu bun, să fiu înțelept.
Sărmanul
Cu un destin ulcerat şi-o fire firavă,
În suburbii indolent se agită,
Zilnic consumă a lumii otravă,
Şi-şi fereşte privirea de priviri neferite.
Adio îşi ia în fiecare zi de la sine,
Sunându-şi mama retoric în mormânt,
Cad anotimpuri peste casa-n ruine,
Lui îi dispare din minte zi de zi un cuvânt.
Cu dinţii răzleţi ce-i mai are în gură,
Îşi muşcă pâinea înăcrită,
Pe soartă n-are pic de ură,
Şi calea lui e infinită.
Cu braţul ciung îşi mângâie obrazul,
Iar vântu-i şterge lacrima uşor,
Iar noaptea îşi uită iarăşi necazul,
Simţindu-se până în zori nemuritor.
Când ultimei vorbe sorocu-i venise,
Pe buzele-i de un roşu carmin,
Două silabe în sunet sunt prinse,
Şi el rosti cu putere: Amin!
Alte poezii ale autorului
Tomnatice năluci
Ploaia la fereastră
Mă stropea mărunt,
Ruginind pe -o piatră
Ochiul cerului cărunt.
Pe asfaltul mâzgălit
Cad frunze arămii,
Geme pomul dezgolit
În căușul inimii.
Vântul bate rece,
Suflă-n crăpături
Cu zelul de a seduce,
Hoinărea-n vârtejuri.
Alunecară norii grei
Pe scoarța gălbejită
În brațele umbrei
Suspina înțepenită.
Zbor de aripi vlăguit
Tănguia pe la răscruci
Din zările băntute
De tomnatele năluci...
Cartea,un dar neprețuit
O carte prăfuită,
În colț de etajeră
De -o vreme cuibărită
Șușotea din operă..
O rază de lumină
Alunecă pe -o filă
Și o privire senină
Citi creația umilă.
Pulberea fu risipită
Șlefuită cu migală,
Renăștea răsfoită,
Degajând sfială..
Cuprindea o lume
Tainică, divină;
O stea fără nume
De glorie străină..
Respiră -n cuvinte,
Din metafore curgea,
Trezea simțăminte ,
Fiorii culegea...
Între lumini și întuneric
Mă privea printre zăbrele
Partea mea întunecată;
Să-i deschid porțile mele
Spre căsuța -mi ferecată?..
Ori să mă lupt, confuză
Cu prezența ei în mine,
Tremurând din buză
Mă dezbrac de haine
Și -n oază mlăștinoasă
M-adancesc păn la bărbie,
Pe -o vreme sumbră și cețoasă.
Și cu veșmânt din măl și ploaie
S-o iau la goană pe cărare
Prin foșnet de pădure,
Unde răgete de fiare
Mă străpung,mă -nfioară.
Umbre hâde și bizare
Îmi taie calea, mă -nconjoară
Și nu mai pot, mă prăbușesc
Îngrozită, fără vlagă;
Din coșmar să mă trezesc,
Mă agăț de -o creangă
Din răsputeri să mă ridic.
Și cu setea gurii de izvor,
Între lumini și întuneric
Să răzbat,din nou să zbor...
Iubire frântă
În ochii tăi văd cerul
Și stelele curgând
Și de stâncă valul
Izbește al tău gând..
Ești izvor învolburat
De simțuri și fiori.
Ești prințul fermecat
Împresurat cu flori...
Universul meu respiră
Atunci când mă atingi
Și nurii tăi vrăjiră
Inimi ce le frângi...
Eu,pt tine nu însemn
Decât o clipă dulce
Eu, chipul tău, solemn
Îl veneram pe cruce...
Tu, dispăreai in ceatä,
Râzând de simțăminte.
Sub stropii tăi de gheață
Mă topeam fără cuvinte...
Timpule,dă-mi un răgaz
Timpule,mai stai pe loc,
Zăbovește doar o clipă,
Nu pripi al meu soroc ,
Nu mă frânge de aripă .
Și privește-mă in urmă
Prin oglinda din trecut,
și citește-mă în palmă,
Nu răscoli ce m - a durut.
Dă- mi o șansă doar
Greșeala să mi - o indrept,
să mă lepăd de amar
Ce supără in piept.
Promit să mă revanșez
Pt al tău popas ,
Făurindu -mi un crez
Sa nu fac risipă un pas...
De m aș găsi .
Voi pleca în lumea largă,
Doar cu mine și o desagă
Unde pașii mă vor duce,
Purtăndu-mi stoic a mea cruce.
Poate norocu-mi iese -n cale,
Învărtindu-mă-n spirale;
Să -mi ghicesc al meu destin,
Să mă dezbrac de clandestin.
Să mi găsesc rostul în viață,
Strecurăndu-mă prin ceață,
Valul mării să-l străbat
Spre un tărâm uscat..
Unde visele pierdute
Încolțesc din nou,vândute
Sufletelor fără prihană,
Rugându-se la o icoană.
Mă scotocesc prin buzunare,
Să găsesc ceva valoare;
Hazardul Să mi -l tărguesc
Din hoinărit Să mă trezesc.
Tomnatice năluci
Ploaia la fereastră
Mă stropea mărunt,
Ruginind pe -o piatră
Ochiul cerului cărunt.
Pe asfaltul mâzgălit
Cad frunze arămii,
Geme pomul dezgolit
În căușul inimii.
Vântul bate rece,
Suflă-n crăpături
Cu zelul de a seduce,
Hoinărea-n vârtejuri.
Alunecară norii grei
Pe scoarța gălbejită
În brațele umbrei
Suspina înțepenită.
Zbor de aripi vlăguit
Tănguia pe la răscruci
Din zările băntute
De tomnatele năluci...
Cartea,un dar neprețuit
O carte prăfuită,
În colț de etajeră
De -o vreme cuibărită
Șușotea din operă..
O rază de lumină
Alunecă pe -o filă
Și o privire senină
Citi creația umilă.
Pulberea fu risipită
Șlefuită cu migală,
Renăștea răsfoită,
Degajând sfială..
Cuprindea o lume
Tainică, divină;
O stea fără nume
De glorie străină..
Respiră -n cuvinte,
Din metafore curgea,
Trezea simțăminte ,
Fiorii culegea...
Între lumini și întuneric
Mă privea printre zăbrele
Partea mea întunecată;
Să-i deschid porțile mele
Spre căsuța -mi ferecată?..
Ori să mă lupt, confuză
Cu prezența ei în mine,
Tremurând din buză
Mă dezbrac de haine
Și -n oază mlăștinoasă
M-adancesc păn la bărbie,
Pe -o vreme sumbră și cețoasă.
Și cu veșmânt din măl și ploaie
S-o iau la goană pe cărare
Prin foșnet de pădure,
Unde răgete de fiare
Mă străpung,mă -nfioară.
Umbre hâde și bizare
Îmi taie calea, mă -nconjoară
Și nu mai pot, mă prăbușesc
Îngrozită, fără vlagă;
Din coșmar să mă trezesc,
Mă agăț de -o creangă
Din răsputeri să mă ridic.
Și cu setea gurii de izvor,
Între lumini și întuneric
Să răzbat,din nou să zbor...
Iubire frântă
În ochii tăi văd cerul
Și stelele curgând
Și de stâncă valul
Izbește al tău gând..
Ești izvor învolburat
De simțuri și fiori.
Ești prințul fermecat
Împresurat cu flori...
Universul meu respiră
Atunci când mă atingi
Și nurii tăi vrăjiră
Inimi ce le frângi...
Eu,pt tine nu însemn
Decât o clipă dulce
Eu, chipul tău, solemn
Îl veneram pe cruce...
Tu, dispăreai in ceatä,
Râzând de simțăminte.
Sub stropii tăi de gheață
Mă topeam fără cuvinte...
Timpule,dă-mi un răgaz
Timpule,mai stai pe loc,
Zăbovește doar o clipă,
Nu pripi al meu soroc ,
Nu mă frânge de aripă .
Și privește-mă in urmă
Prin oglinda din trecut,
și citește-mă în palmă,
Nu răscoli ce m - a durut.
Dă- mi o șansă doar
Greșeala să mi - o indrept,
să mă lepăd de amar
Ce supără in piept.
Promit să mă revanșez
Pt al tău popas ,
Făurindu -mi un crez
Sa nu fac risipă un pas...
De m aș găsi .
Voi pleca în lumea largă,
Doar cu mine și o desagă
Unde pașii mă vor duce,
Purtăndu-mi stoic a mea cruce.
Poate norocu-mi iese -n cale,
Învărtindu-mă-n spirale;
Să -mi ghicesc al meu destin,
Să mă dezbrac de clandestin.
Să mi găsesc rostul în viață,
Strecurăndu-mă prin ceață,
Valul mării să-l străbat
Spre un tărâm uscat..
Unde visele pierdute
Încolțesc din nou,vândute
Sufletelor fără prihană,
Rugându-se la o icoană.
Mă scotocesc prin buzunare,
Să găsesc ceva valoare;
Hazardul Să mi -l tărguesc
Din hoinărit Să mă trezesc.