Ce-am simțit cândva..

O carte prăfuită,

În colț de etajeră 

De -o vreme cuibărită 

Șușotea din operă..

O rază de lumină 

Alunecă pe -o filă 

Și o privire senină 

Citi creația umilă.

Pulberea fu risipită 

Șlefuită cu migală,

Renăștea răsfoită,

Degajând sfială..

Cuprindea o lume 

Tainică, divină;

O stea fără nume

De glorie străină..

Respiră -n cuvinte,

Din metafore curgea,

Trezea simțăminte ,

Fiorii culegea...

Hai, ploaie,nu mai zăbovi,

Suntem sleiți de la căldură,

De secetă ne -ai izbăvi,

De -ai picura pe ramură..

Mocnești de ceva vreme 

Pitulată printre nori,

Chiar de bolta geme,

Tu ții morțiș să ne ignori..

Te mai simțim în treacăt,

La voia întâmplării 

Și pui dorinței lacăt  

Suflată pe șira spinării..

Arși de toridul soare,

Ce ne scoate din minți,

Privim cu -nfrigurare 

Spre zările fierbinți.

Ne rugăm de a ta furtună,

Să ne spele de păcate;

De-ar fi să fulgere, să tună,

Udă-ne frunzele uscate...

Ne sufocăm de nădușeală,

Dă-ti năframa la o parte,

Potolește -n zăpușeală,

Să putem dormi la noapte..

Iubesc pe altcineva!

Îți voi destăinui cândva, 

Pt çă azi încă mă tem

De al tău blestem. 

Nu mă scutesc de vină 

Și nu ți caut pricină, 

Că sunt pradă pasiunii 

În bătaia furtunii.

Vraja ta s- a risipit, 

Când amarul ai stârnit 

În sufletul meu pueril,

Ce ți era fidel,docil.

Nefericirea m a cuprins 

Odată cu amorul stins;

Regretele mă urmăresc 

La gândul că ți greșesc. 

Aș da timpul înapoi 

Să renască din noi

Paradisul pierdut 

Undeva,în trecut...

Trec anii în galop

Pe cărări bătătorite,

N-ar zăbovi un strop,

Doar lasă urme prăfuite

Impregnate de -amintiri,

Care dor și răscolesc 

Din intensele trăiri,

Ce din suflet izbucnesc.

Pe tărâmul fără nume 

Ne cheamă din trecut,

Să dedicăm o lume 

Timpului de noi, pierdut.,

In zadar, fără vreun rost 

Intr -o clipă de tumult 

Rămăși fără adăpost...

De -am recupera cumva,

De -am putea vreodată 

Pe acel ceva ori cineva 

Prin lacrima vărsată.,

În taină, nopții la rând..

O șansă de -am primi în dar,

Să nu fie doar un gând,

Înecat într-un pahar,

Ci un vis purtat de noi,

Menit să fie călăuză,

Când privim iar înapoi 

Cu regretul iar pe buză..

Scăpase timpul din clepsidră,

Fugind pe-un drum spinos,

Se -adăposti undeva la umbră,

Șlefuind minutul prețios.

Se lungi, căscând pe-o creangă,

Legănându-se ca um smintit,

Imită sunet de talangă,

Zăcu o clipă, neclintit.

Apoi iar o ia la goană,

Zorit de pașii ce-l călcau.

Impulsionat din toană,

Îi mustră în gând,pe șleau.

Râse ironic, chiar isteric,

Stresat de ritmu -i sacadat,

Ce nu stă locului un pic,

De tic tac manipulat.

Privi -ndelung a sa pendulă 

Și rotițele din ceas;

Se-ntoarse în a lui capsulă,

Cumpănind al său impas...

Ani de a rândul ne leagă 

Idila noastră clandestină;

Blamați de o lume -ntreagä,

Noi ne iubim fără vină..

Răscoliți de vânt și ploi,

Împroșcați cu vorbe grele;

Nu ne lepădăm de noi

În pofida gurilor rele.

Născuți unul pentru altul,

Suntem stoici ca o stâncă;

Cuibărim in noi păcatul,

Chiar de cerul se oftică.

Ori ne frige ,ori de îngheață 

Ochii lor din umbră,

Nu ne vom topi în ceață,

Ori că doare,ori de tulbură..

Pășim pe -un câmp minat,

Cât vom rezista,nu știu 

Statului de renegat,

Căutând în van refugiu..

Romantismul încă există.

Nu-l lăsați afară s-aștepte.

Bucuria și dorul coexistă

În inimi și minți înțelepte.

Invitați-l în lumina din suflet

Și oferind sentiment cu căldură,

Așezați-l într-un frumos triolet

Amintind anii care se pierdură.

Primiți în dar ale lui învățăminte

De a crea clipe lirice de neuitat,

Rostiți iubire prin sincere jurăminte

Și ascultați poemul ce este recitat.

Lumea mea e frumoasă,
Lumea ta,e preafrumoasă,
Împreuna cînd ne-ntîlnim,
O putere devenim.

Tu zîmbind,mă motivezi
Multe ganduri le salvezi,
Tu esti o ființă pozitivă,
Și mereu tot atractivă.

Cînd în ochi cand te privesc,
Vreau să-ți spun un „Mulțumesc”,
Pentru amintiri de neuitat
Uneori sunt de emitat!

De mult,noi nu am vorbit,
De parca am fi orbit
Nici macar un „Bună”
Suntem prinși intr-o lume nebună.

De ce nu mai vorbim?
Sau deja nu mai prietenim?
Orice va fi,vreu să-ți....
Vreau să-ți spun că „Te iubesc”

Voi da un ordin pomii să-nflorească,

Atunci când ochiu-ți cată spre livezi,

Uscata iarbă subit să înverzească,

Ca primăvara pe câmpuri să o vezi.

În glasul meu vor tremura văpăi,

Chemându-te din zările pierdute,

Pe brațele amputate voi căra călăi,

Să curme rugăciunea inimii tăcute.

Și-atuncea vântul blând ne va veghea,

Ca un străjer al nopților de miere,

Iar timpul, obosit, se va pleca

Să ne adoarmă-n leagăn de tăcere.

Cu pași de rouă vom călca prin stele,

Pe drumuri unde nimeni n-a umblat,

Și din cuvinte vom zidi castele,

Ce vor șopti prin ziduri neîncetat.

Vom retrăi și clipe ce au fost absente,

Când doru-a ars în taina unui plâns,

Și vom culege din tăceri stridente,

Săruturi dulci ce nu primeau răspuns.

În piept îmi nutrea un tezaur de amor,

Crescut de șoapte calde, rostite de singurul autor

Care-mi era și pictor, și doctor, și trecut, și viitor,

Când viața mi-o deghiza într-un vis color.

Dulcea umbră a îmbrățișării exala parfum de fericire,

Sărutul serafic, adolescentin, era o pecete de iubire.

Adăpostul mi-l găseam în a sa privire, în a noastră împlinire

A unei dragoste ce nu avea nici încetinire, nici oprire.

Titlul ingenuu al întâiei povești de emoție, de reverie

A fost șters de suflete rămase fără baterie.

Dezbinate de plânset, suferință și o iubire pierdută de esență,

Le-a fost cu neputință să-i descopere o altă valență.

Spiritul său s-a desprins de a mea făptură,

Lăsând-o stingheră, săracă, mustind de ură.

Timpul i-a oblojit rana cu o prețioasă cusătură

Din fir de pace, împăcare şi o profundă învățătură.

Întâlnirea noastră nu a fost numai despre amor.

Ea ne-a spus de caznă, iertare, încredere şi dor.

Am iubit ca și cum aș fi vrut să mă topesc în tine,

când tu erai o flacără,

iar eu o ramură de lemn care dorea să se mistuie până la cenușă. 

Iubirea mi-a luminat noaptea atât de tare,

încât somnul n-a mai găsit niciun colț de întuneric

în care să se așeze.

Iubind, ne-am înălțat tinerețea până la ceruri. 

Dar tu, tu mi-ai lăsat focul tău și ai plecat.

De atunci, ard parcă de o veșnicie… 

Și mi-e dor de cenușă.

Trec păsări călătoare,

Trec peste mine-n zbor,

Se pierd, iubito,-n zare,

Dând din aripi uşor.

Abia de mai văd cârdul,

Abia le mai aud,

Le-nghite-ncet Pământul

La orizont spre sud.

Doar eu, străin de ele,

Privind în urma lor,

Rămân cu aceleaşi stele,

Rămân cu acelaşi dor.