E vina mea

De cand mă ştiu, am aşteptat răspuns,

Neînțeles, îngreunat şi fără rost,

La întrebări, pe care niciodată nu le-am pus,

Pierdut în locuri unde am mai fost.

 

Şi-am auzit în mine, zornăit de lanțuri, grele,

Şoptind înşelator sub slove, printre pagini,

Mi-aş fi dorit cumva să mă ascund de ele,

Prin sârmele ghimpate ce-nfloreau pe margini.

 

Nătângi, stăpânii se grăbeau să-mi amintească,

Prin şfichiuiri de bici, fiindu-le povața,

Supunerea şi legea, zisă părintească,

Amenințări prosteşti, cu moartea şi cu viața.

 

E vina mea şi-a altora, aşa ca mine,

Că prea adânc şi ruşinos de umbre ne-am temut,

Atâtea vorbe goale, am lăsat să ne dezbine,

E vina lor şi-a mea copile, c-am tăcut.


Категория: Философские стихи

Все стихи автора: Iulian Grigore poezii.online E vina mea

Дата публикации: 19 сентября

Просмотры: 16

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Ziua aceea cînd...

 Voi nu știți ce e durerea 

Nu ați gustat dezamăgirea 

Nu ştiţi rugina şi tacerea 

Ce este golul , amintirea ....

 

Noroc sau fericire nu-i 

Există doar o întîmplare 

Și sa te rogi tot nu ai cui

Î-ţi pui doar mintea la spălare 

 

Nu sunt un mucenic sau sfînt 

Dar chinul l-am custat din plin

Acum pot spune un cuvint

E doar ,,Venin''... sorbesc ,,Venin''

 

Increderea i-un zbor orbit 

Iubirea e joc cu sine

Credinţa e ceva clumplit 

Puterea este doar in tine 

 

Chiar și realitatea-i falsa

Un ghem prea crud de viermi pe trup

Speranta prea demult e arsa 

Iar in cutie doar un lup

 

O încheiere nu mai am

Sfârșitul e și el haios 

Cum n-ai roti sau te feri 

Tot dai de colțul cel tăios

Еще ...

Culeg

Culeg o sămânță, un fir de nisip și doar trei grăunțe,

Mă aplec la Soare, mă întorc la mare și împrăștii sare...

Pentru mine-i casă, pentru mama-i masă fericirea-n viață,

Rog de tine soartă, că te am în față și mă protejează!

Un suflet de inel plânge-n copăcel că-i frunza uscată...

Să nu-l lași în vânt pe omul bătut care plânge mult!

Și du-l lâng-un nuc să vadă un câmp cât ar fi de lung...

Să vadă lumina și să simtă ziua când coboară mâna,

Eu mă așez la vale și văd o cărare fără viață-n zare...

Toți l-au părăsit pe cel amăgit, doar tu ai rămas, Soare!

Nu e timp să plâng și nici să mă afund în liniște de mare,

Ci merg să culeg și să mai privesc încă o cărare...

Еще ...

Indispoziție

Ești tu devină soartă?

Sau poate nu-mi dau seama

Ca și-o ființă moartă

Ce nemai știind teama

Târziu se pierde între ciulini.

 

Soartă, ce-n tăcere ai plăsmuit

Unii să sufere oare fără încetare,

Lăsându-și visul aghesmuit

Sedus și secat de întristare,

Și pierzând dorința în țelini.

 

De ce ai făcut oare ca-n viață

Unii să aibă-n suflet ghiață,

Și totul în jur să îi lovească

De nu au loc în inimi să iubească,

Și trec în amintire perfect hialini.

 

De ce-ai prezis mereu omului

Să îți urmeze bătăile ritmului

Ce le-ai compus printre semeni,

Și cu o baghetă magică-i ademeni,

Și le oferi vederea-n ochii cristalini.

 

Dar nu, profeție nu ești soartă,

Tu, știind că vina lor o poată.

Pe cei înconjurați de micșorimi

Îi osândești multor asprimi.

Dar apoi tu în viață poți să îi alini.

Еще ...

Meditație asupra sorții

Încerc sã vãd, prin ceaţã, tãcuta zi de mâine

- Referitor la care nu pot decât sã sper -

Pe care-o deranjeazã lãtratul unui câine,

Ce-i deranjat, la rându-i, de-un cãlãtor stingher.

 

Îmi spune orologiul, prelunga sa bãtaie,

Cât e de scurtã viaţa, cât este de târziu...

Scânteie care zboarã, un abur cald, aşa e!

O umbrã trecãtoare: atât e omul viu.

 

La fiecare dangãt, încerc o tresãrire.

Cât a trecut, se vede; nu ştiu cât a rãmas...

Din lunga-mi letargie, îmi vin deodatã-n fire:

A înghiţit TRECUTUL încã un sfert de ceas!

 

Doar sufletul se-nalţã spre lumile eterne,

Din neagra miazãnoapte, spre-un tainic rãsãrit;

Scãpat pe totdeauna din recile caverne,

Când va vedea tot cerul ce-am fost, cât am iubit!...

Еще ...

Geneză

De parc-ar fi atunci, acum îmi amintesc,

Tăceri adânci rupând pustiitoare,

Bucăți de vreme când se rătăcesc,

În valuri negre, umbre trecătoare…

 

Venit-am printre voi plângând,

Cu pumnii strânși, neștiutor;

Să trag la sorți, să stau în rând,

Nerăbdător, nepăsător…

 

Zvâcnind dintr-un fior de estrogen,

Zălog unui destin de plastic,

Testosteron, amestecat cu cherosen,

Ascuns într-un poem, sarcastic.

 

 Sunt iar aici, spunând printre cuvinte,

Frânturi de adevăruri care mor,

Citește! Taci și ia aminte,

Există răni care nu dor.

 

Dulci mângâieri în suflet strecurate,

Te sfâșie așa cum vor,

Și îndoieli scurmând înșurubate,

Și râzi, …nu dor., nu dor!

 

Doar focul ăsta care arde încă,

Sub solzii mei de-aramă înverzită,

E lava strecurată pe sub stâncă,

E șoapta vântului peste o mare adormită.

Еще ...

Prea multă sensibilitate în spaniolă

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

Demasiada sensibilidad

 

 

La sensibilidad es buena a su manera. Es bueno ser sensible, expresar nuestro pesar cuando alguien ha vivido acontecimientos menos agradables, estar con él, escucharlo, tranquilizarlo, comprenderlo, aliviar sus sufrimientos, suspirar con él, llorar con él. ellos, envolverlos cuando tienen frío, vendarlos cuando el gato los arañó (que también fue su culpa que los arañó, porque no saben jugar con él), ponerles una bolsa de hielo del frigorífico por un esguince de tobillo, secarles las lágrimas, darles medicina para bajarles la fiebre, bálsamo labial para que no se agrieten tanto, desinfectarles las cutículas sangrantes cuando no sabían hacerse la manicura, querían hacerse la manicura. uñas más largas de lo que naturalmente tenían, porque esa es la moda, y ahora solo tienen sangre, pongamos mosquiteros, para que no los piquen tanto, les chupen la sangre, no les transmitan malaria ni fiebre amarilla, llevemos insecticidas, si todavía insisten en entrar a la casa, consigamos también un ventilador para difundir el olor a insecticida, mantengamos la ventana entreabierta para que no entren mosquitos y salga olor a insecticida. Ajustemos la caldera para que dé también agua caliente, no sólo fría, porque entonces habrá que tener aún más cuidado. Las economías realmente no toman en cuenta las necesidades individuales de las personas, son más bien la necesidad egoísta de un solo hombre.

Tampoco escatimemos en suplementos que mejoren el sistema inmunológico, como la vitamina C, que tiene un delicioso sabor a limón y no cuesta demasiado, es asequible, se puede obtener con una simple limonada, así que ¿no tenemos motivos para abstenernos de comprarla? .

Consigámosles blusas gruesas y esponjosas, que sólo sirven para quedarse en casa. Cogemos su mascarilla para el cuidado del rostro, mascarilla que previene la aparición prematura de patas de gallo y líneas de expresión. ¡Somos demasiado jóvenes para tener arrugas!

En general, la sensibilidad es hermana de la generosidad y el cuidado, pero ¿qué hacemos cuando se sale de control, alcanza nuevas alturas, no tiene límites? ¿Sigue siendo ésa una sensibilidad beneficiosa, saludable y bien comprendida? No claro que no. Ya algo en nuestra forma de ser chirría y esta sensibilidad es el síntoma principal. Sería apropiado hacernos preguntas: "¿Por qué soy así?", "¿Estoy exagerando?", "¿Qué me lleva a tener reacciones tan intensas ante cosas esencialmente triviales?"

Encontrarás la respuesta perdida en algún lugar de tu pasado. ¿La sensibilidad de la que hablamos proviene de un episodio traumático de la vida? ¿No tardaste todo el tiempo que esperabas en un examen y desde entonces has decidido dejarlo todo pensando que ya no tiene sentido? ¿No se le dieron las oportunidades que esperaba? ¿No pudiste, debido a las circunstancias, hacer algo que te propusiste? Si la respuesta es "sí" a al menos la mitad de ellas, entonces no estamos hablando exactamente de sensibilidad, sino de una reacción adversa a cosas que sucedieron, que nos lastimaron momentáneamente y dejaron una herida sin cicatrizar por completo. Si hubiera algunas normas objetivas, entonces sí, vale la pena adherirse a ellas, tratar de alcanzarlas, porque de esa manera el progreso realmente puede medirse y observarse. Mientras que, si son metas que sólo una persona quiere, el resto no las quiere, no tiene sentido compararnos, de todos modos no podemos valorar ni sopesar nada de lo que escuchamos. Es cierto que quien humilla a los estudiantes por no saber perfectamente tiene el corazón de un forestal que tala árboles en una cinta transportadora sin mirar lo que deja atrás. Sí, los criterios de evaluación son muy objetivos, ¿cómo puedes tú, una mujer de 58 años, que toda tu vida se ha rodeado únicamente de sueco, considerar que una estudiante de 19 años debe ser tu igual en dominio, en habilidad? ? Estamos para aprender, si naciéramos dispuestos a aprender no nos matricularíamos en ninguna especialización y listo, ¿qué necesitaríamos si ya supiéramos? ¿No era más barato, sin alquiler, sin viajes en tren, sin dormitorios, sin membresía en la biblioteca, sin comida y muchos otros servicios públicos? Es curioso lo que sucede cuando una mujer de 58 años te juzga por su propio conjunto de valores. Es como el estudiante que le da meditación a un niño de 8 años. Apenas puede escribir en su propio idioma a esos años, y mucho menos en inglés, francés... ¿No sería traumatizante empezar a regañarlo por no tener tiempo para dominar el contenido a la perfección? ¿Mientras? ¿Que la persona que da clases particulares se vuelve vaga en su expresión? Tiempo, es decir, podría haber negociado con su madre para pedirle que le diera a luz a los 5 meses, no a los 9 meses, como es normal, para aparecer antes en el mundo, para aprender antes, sólo porque eso es lo que la persona quiere quien da lecciones. También está la cuestión del tiempo terrestre. Mientras vivamos en el mismo planeta, todos tenemos la misma cantidad de tiempo, 24 horas, no más.

Esta perfección subjetiva de los demás da lugar a sensibilidades de todo tipo. Tampoco tiene sentido aspirar a tocarlo. No sabemos qué quiere la persona que no está contenta con nosotros. No sabemos qué piensa, cómo piensa, qué prefiere, qué no prefiere, cuánto, qué, cómo y en qué medida.

La perfección subjetiva de los demás es paralizante, tanto emocional como objetivamente. Si la estudiante es humillada cada vez que abre la boca, ¿aún tendrá confianza en que tiene posibilidades de convertirse en una buena hablante de sueco? ¿Encontrará todavía la fuerza, en el fondo de su alma, para seguir adelante, para querer practicar, leer, mejorar, hasta obtener la fluidez, la cadencia y la musicalidad del idioma? No, no hay forma. Tenía buenas intenciones que se desmoronaron en el camino.

La perfección subjetiva de los demás frena, reprime. Como pedirle a tu maestro que planifique cada sonido, cuándo decirlo y cómo decirlo. ¿No te intimidaría esta técnica de aprendizaje? ¿Dónde está la pasión, el encanto, la belleza más irregular y versátil del lenguaje? ¿Cuándo tendrás tiempo para concentrarte en el vocabulario, la gramática, la sintaxis y lo que ella quiere cuando la atención se centra siempre en cómo hablas? ¿No se convierte en un obstáculo que no puedes superar? Se corrigió como con las pruebas de opción múltiple. Has llegado a una pregunta de la que no sabes la respuesta correcta, aunque ya la has respondido bien. ¿Qué estás haciendo? ¿Te quedas atascado allí y no avanzas, sólo porque no lo sabes? Sería una gran pérdida, tanto para el tasador como para usted (en primer lugar).

Como respuesta a la perfección subjetiva de los demás, debemos construir nuestro propio conjunto de valores, nuestra propia perfección, la cual, atención, debe ser objetiva, por varias razones: no llegar a esa sensibilidad que nos impide hacer lo que queremos y sentir incluso eso. evolucionamos, tanto como es humanamente posible, sin estar limitados por otros, por otros aspectos y por otras circunstancias.

Еще ...

Другие стихотворения автора

Luptând

Arată-mi drumul, dincolo de dealuri,

Potecile acelea șterse și uitate,

Să mă feresc de noapte și de valuri,

De mări întunecate și sărate...

 

Cum vântul rece care suflă-n mine,

Tăcut să se oprească doar o clipă,

Sălbatic tresărind în rime,

Însângerat legându-și o aripă...

 

Rostește-n simțuri, adormite,

De mult pierdutele chemări,

În rânduri printre pagini prăfuite,

De veacuri, ucigașe renunțări...

 

S-alerg eliberat de nori și frică,

Îmbrățișat într-un destin de kamikaze,

Neomenescul adevăr să-mi zică,

Dacă să-mi pun sau nu masca de gaze.

 

Că totul împrejur e doar cădere,

Un haos viu luptând cu timpul crunt,

Simt umbrele crucificate de durere,

Între ce par și cine sunt.

Еще ...

Geneză

De parc-ar fi atunci, acum îmi amintesc,

Tăceri adânci rupând pustiitoare,

Bucăți de vreme când se rătăcesc,

În valuri negre, umbre trecătoare…

 

Venit-am printre voi plângând,

Cu pumnii strânși, neștiutor;

Să trag la sorți, să stau în rând,

Nerăbdător, nepăsător…

 

Zvâcnind dintr-un fior de estrogen,

Zălog unui destin de plastic,

Testosteron, amestecat cu cherosen,

Ascuns într-un poem, sarcastic.

 

 Sunt iar aici, spunând printre cuvinte,

Frânturi de adevăruri care mor,

Citește! Taci și ia aminte,

Există răni care nu dor.

 

Dulci mângâieri în suflet strecurate,

Te sfâșie așa cum vor,

Și îndoieli scurmând înșurubate,

Și râzi, …nu dor., nu dor!

 

Doar focul ăsta care arde încă,

Sub solzii mei de-aramă înverzită,

E lava strecurată pe sub stâncă,

E șoapta vântului peste o mare adormită.

Еще ...

Văd

Aplauze! ...Actorul intră iar în scenă,

Pe rând, purtând înșelătoare măști,

În horă prins, primejdios ca o hienă,

Alege tu pe cine să iubești sau să urăști.

 

Ne învoim și sorții stau la pândă,

Comodus mușcă iar din zgura sângerie,

Urlă tribuna a cățea flămândă,

Cuprinsă de o oarbă isterie.

 

Gem hoarde cu biletele plătite,

Ecranul stins se năruie-n retină,

Și așteptările aleargă travestite,

Spre viața veacului ce va să vină.

 

E poate azi o zi ca toate celelalte,

Cu circ și pâine, pixuri și ulei...

Când trec pe-același drum, privind în altă parte,

Ne mai deosebind vikingii de pigmei.

 

Și ies din rând, căzând pe foaia albă,

Tot eu, mă știi de-acum un an...

Mă copiez în grabă de pe tablă,

Patetic personaj orwellian...

 

Și trec, tăcut, pierdut în altă sală,

Nici nu mai simt și nici nu mai gândesc,

De unul singur pe o scenă goală,

Și în sfârșit te (mă) văd, ... zâmbesc.

Еще ...

Trecere

Drumul acesta, nimeni încă,

Nu l-a urmat.

Nici corbilor izbindu-se de stâncă,

Orbiți de ploi, nu le-a păsat.

Spre nicăieri părând întors,

Ca un cârlig,

Drumeții rătciți pe jos,

Mereu flămânzi, piereau de frig.

Înghesuiți în trupuri mici,

Agonizând,

Striviți de frică și de bici,

Nepricepând.

Prin ochii mei, rănit curgând,

Un râu amar,

Învolburat parcă arzând,

Tot în zadar.

Aprins în taină, răzvrătit,

Urlând turbat,

Ca un cutremur huruit,

Neîncetat.

Pe drumu-acesta nimeni încă,

N-a apucat,

Pe frânghie peste prăpastia adâncă,

Nu s-a urcat.

Doar eu privind asemeni unui orb,

Întunecat,

Scriu versuri puilor de corb,

Nevindecat.

Еще ...

Soartă

Râdeți voi sfincși, învăluiți în pagini,

Din vechi scripturi cobind nemulțumite,

Aprindeți torțe-n veacuri fără margini,

Când se întorc la țărm corăbii rătăcite.

 

Atunci când stâncile își clocotesc mânia,

Încinse magme, revărsându-se spre mare,

Aripi pietrificate scuturându-și agonia,

Etern prin fiecare dintre noi, se pare.

 

Atunci atâtea clipe trec în van, pierdute,

Sub mii de pași împiedicați în vânt,

Noian de gânduri sângerând înfrânte,

Neprețuind nici cât o frunză, moartă în pământ.

 

Ce-i oare peste lume nebunia asta?

Curgând amestecată-n vin și-n scârnă,

De unde-n noi orbirea, truda și năpasta,

Atâtor zei ciudați care pe cruci atârnă?

 

Mocnind pe undeva adânc în orice tresărire,

Sălbatic sfâșiindu-ne asurzitor, vreo boală,

Stăpână peste karme, dureroasa amăgire,

Fierbându-le pe toate în aceași oală.

 

Așa absurd, e poate datul chinuit al sorții,

Cum îndoielnică aceiași parte ne arată Luna,

An după an, zi după zi de teama nopții,

Dintr-un amar potir să ne sorbim minciuna.

Еще ...

Prometeu

Cândva dar nu acum, mă voi întoarce,

Să urc din nou, înlănțuit pe Caucaz,

Privind înspre apus voi aștepta în pace,

Acvila să-mi lovească în obraz.

 

Să simt cum piatra se cutremură sub ghiare,

De timp, smulgându-mi din ficat,

Bucăți de plasmă picurând, hilare,

În veacul necuprins, însângerat.

 

Cumva dar nu oricum, voi ști mai bine,

De ce în oameni n-am găsit nimic,

Doar cioburi de oglinzi tăind în mine,

Cununi de spini și ramuri de finic.

 

Doar mări secate, înecând orgolii,

Sub nesfârșite valuri de uitare...

Eoni înfrânți de ploaie și de molii,

Uscați de părăsire și de soare.

 

Clar, undeva dar nu aici, mă voi ascunde,

Tăcând absent cu ochii în pământ,

Sub mâl amestecat în frunze ude,

Cu lacrimi, câteva și restul vânt...

 

Dar poate toate astea, sunt un vis,

Și focul ...o iluzie eternă,

Zadarnic l-am adus și l-am aprins,

Era de-ajuns să cumpăr o lanternă.

Еще ...